Copiii când se nasc, nu știu ce înseamnă frica. Noi îi învățam.

Îmi place să cred că băieții mei sunt curajoși. Au nevoie in viața sa fie asa. Cel mare va merge la școala și va trebui să facă fața răutăților copiilor, chiar dacă nu vreau sa cred că se va întâmpla asta.

Dar nu intotdeuna e așa. Sunt copii și chiar dacă sunt băieți nu i-am învățat să fie niște duri fără suflet. Ei iubesc animalele, iubesc să fie amabili, să dăruiască flori. Chiar azi a jumulit o coroană de pe un monument al eroilor să-mi încropească un buchețel. 🤦🏼‍♀️

Totuși au și temeri. Nu vor să inițieze primi o conversatie. Uneori se tem de întuneric. Nu vor să încerce alimente noi. Se joaca împreuna cel mai adesea și nu prea leagă prietenii cu alți copii.

Ce fac eu ca să-i scot din situație? Mai nimic. Le spun cum e normal sa facă și aștept. Aștept momentul in care vor fi pregătiți. Ei știu ca nu au un motiv real sa se teamă de nimic și totuși o fac. Pentru ca sunt încă mici și pentru că nu își doresc încă să-și depășească limitele.

Celui mare îi da curaj frate-sau mai mic, dacă va vine să credeți. El când vrea să ajungă undeva și se teme îl cheamă pe pitic. Asta nu știe, se duce primul, ca găina in grămada. La mâncare nu prea insist. Deși cel mare e slab mort, ma gândesc ca gras nu prea are cu cine sa semene. Nu vrea să experimenteze gusturi noi decât foarte rar. De exemplu, n-a mâncat niciodată ceapa verde. Dar la un grătar, la țara, m-a văzut pe mine cum mâncam și a cerut și el. M-a lăsat cu gura căscată. Aproape plesneam de bucurie când îl vedeam cum mesteca frunzele verzi. Nu m-am dat impresionata, l-am felicitat si i-am făcut o poza, sa va arat si vouă. A mâncat jumătate din ea. Deci și faptul că ne vede pe noi făcând acel lucru îi ajuta. Le dă încredere ca va fi bine, dacă și mami face așa. Puterea propriului exemplu este o idee bună.

Azi, cel mic a gustat sos de roșii, mare sărbătore iar. Mai ales că pe el nu-l îndupleci cu nimic. Daca nu vrea, nu vrea. Cel mare s-a jucat la spațiul de joacă și s-a împrietenit cu Andrei. Știa și cum îl cheamă? 😱 Deci incet, încet va fi bine.

Așadar, răbdare multă. Le explicăm foarte bine că nu exista riscuri și așteptam să fie pregătiți. Nu trebuie forțați sau umiliți. Nu trebuie să existe “Băiat mare plângi”. Plângi, mama dacă asta te face să te descarci. Nu trebuie să mai existe “Ti-a dat o palma, dă și tu”. Copiii nu se nasc răi, nici fricoși. Societatea, noi și cei de lângă noi îi fac așa, fără să ne dăm seama.