A doua naștere 

  

Chiar daca știam despre ce e vorba, a doua naștere mi s-a părut mai grea decat prima.Pana la un moment dat a fost similară cu prima. Adică pana la momentul in care era sa-mi pierd constienta pe masa de operație. Ma simțeam foarte relaxata si nu mai auzeam decat „Haideti, fraților mai repede ca moare femeia aici…”

Apoi cand am ajuns in salon m-au apucat frigurile atat de tare incat dârdâiam înfofolita cu toate paturile posibile.

La 12 ore de la naștere mi l-au dat sa am grija de el. Aproape imposibil, nu vreau sa-mi amintesc cum ma sprijineam de pereți sa ajung pana la baie.

Ma omora dorul de cel mare care dormea fara mine pentru prima data in viața lui.

Copilul acesta nou nu-mi inspira inca nimic.

Peste doua zile a trebuit sa urmeze un tratament si a fost băgat intr-un incubator fara caldura din care a ieșit bolnav, cu muci, strănutand de mama focului. Abia atunci mi-am dat seama ca ghemotocul mic de langa mine, veșnic înfometat, vine din mine si ca e parte din sufletul meu.

Plângeam sa plec acasa, nu mai suportam depărtarea de frățiorul lui , spitalul si doctorii deși trecuseră doar 5 zile.

Nu-mi imaginam niciodata ca pot iubi diferit si totuși la fel doi copii perfecti in felul lor.

Astăzi se împlinesc 2 ani de-atunci si tot ce-mi doresc e sa opresc timpul in loc.

Sa aud neîncetat cuvintele lui stâlcite, rasul lui sau versiunea lui de ” Nani / Nani / Puiu’ mamii.”

El e bucuria casei, copilul meu curcubeu care prin nașterea lui m-a învățat lucruri nebănuite si mi-a dat o forța nepământească.

La multi ani, sufletul meu! Sa înveselești lumea multi ani asa cum o faci de doi ani încoace. In ochii tai fericiti vad o lume mai buna, iar zâmbetul tău m-a făcut cea mai fericita din lume.

Te iubesc de mor!

Reclame

La multi ani, bravi pompieri!

   ” Pompierul este acela care pleacă dimineata fara sa stie cand sau daca se va mai întoarce.

De multe ori pășește dincolo de limite pentru a înfrunta pericolul sau cel putin o provocare majora. Este cel chemat la datorie pe canicula, ger sau furtuna, in caz de accident grav, inundații sau incendiu.

Ca pompier faci orice e nevoie sa te adaptezi situației. Dar a fi pompier nu e cel mai greu lucru. A fi soție de pompier si a trai cu frica permanenta pentru cel de langa tine, este infinit mai greu.

Toti copiii ii îndrăgesc si se vor pompieri atinci cand se vor face mari.

Multi oameni au impresia ca pot ajunge la intervenții in cateva secundei. Dar nimeni nu pune problema traficului, a condițiilor meteo sau a distantei. Chiar daca ajung in 2-3 minute, tot sunt întrebați de ce ajung asa greu.

Pompierul e un paradox.

E muncitorul care înlătura molozul pentru a ajunge la foc; e chimistul de la o scurgere de materiale toxice; e medicul de la un accident grav; e consilierul de dupa incendiu sau deces; e profesorul care tine un curs la scoala despre pericolele incendiilor si ale cutremurelor; e mecanicul care pune la punct masina de intervenție; e filosoful focului si glumețul echipei; e instructorul cadeților, cel care tine echipa unita si e fratele celorlalți pompieri.

Dupa ore de lupta cu flăcările si caldura, primul lucru care il poate răcori, sunt cuvintele: ” totul e sub control „.

Ei sunt primii care ajung si ultimii care pleacă. Sunt cei care întodeauna vor scoate oamenii din cele mai rele sau ridicole situații.

Se pregătește pentru situații grave, ani la rand pentru ca stie ca intr-o zi tot ce stie va fi esențial.

Pompierul greșește o singura data. Prima eroare este de obicei si ultima.

Viata lor e un zig-zag intre prea mult zgomot si prea multa liniste.

Se duce de fiecare data sa lupte cu focul desi stie ca ar putea fi ultima.

V-ati intrebat vreodată de ce aleg ei pericolul, cu toate ca oamenii, mental, se nasc programați sa evite pericolul?

Pentru ca le pasa. ”

Acest text nu imi aparține si nu cunosc sursa. L-am primit intr-un mesaj si am decis publicarea lui la aniversarea Zilei Pompierilor.

La multi ani, tuturor pompierilor!