Paradisul Lego, țara celor mai fericiți oameni din lume, Danemarca e un tărâm de liniște de când pui piciorul prima dată în ea. Viața lor decurge după un ritm necunoscut mie chiar și după ce am ajuns acolo. Toată lumea zâmbește. Nu știu cum găsesc putere să fie așa drăguți, Doamne fereste! Păi pe mine dacă mă prinzi intr-o zi proastă la serviciu, nu zâmbesc nici să mă tai. Ei erau toți un zâmbet și o disponibilitate pe care nu mi-o explic.
Străzile erau super curate și culmea, nepopulate. Restaurantele aveau un aer curat, muzica în surdină, oameni fericiți fie că era dimineața, fie că era seară. Casele sunt foarte luminoase poate și pentru ca e foarte întunecat acolo. În fiecare există in sistem foarte bine pus la punct de reciclare pe care l-am arătat și copiilor. Au văzut practic despre ce au învățat la școală.
Intr-o zi, pe un șantier erau niște muncitori care lucrau pe un frig de crăpau pietrele, care vorbeau ceva și zâmbeau între ei. Mă, ăștia sunt normali? O fi legalizat ceva și pe aici ca prin Olanda? E posibil să lucrezi în condițiile alea și să-ți mai ardă de râs?
Copiii au fost „wow” din prima zi. Am dormit pe cele mai confortabile așternuturi, intr-o casuță din mijlocul unei păduri. Am mâncat mâncare bio, am vizitat tot ce era legat de Lego și i-am lăsat să se joace cât au vrut ei. Am auzit de mai multe ori că excursia asta e cea mai tare din viața lor. Dar ei așa zic mereu când plecam de acasă. Chiar și la cinema când mergem pentru două ore.
La întoarcere am poposit din nou în cabina pilotului. Au stat pe scaunul lui și al copilotului. Când au ieșit de acolo au țopăit o oră în urmă, de bucurie.
Mi-a plăcut mult că au avut încredere și au vorbit mai mult în engleză decât alta dată. Au învățat despre istoria danezilor și a lego implicit. Au gustat mâncare nouă, s-au jucat cu un arici zgribulit exact în fața casei și am văzut și eu bucuria prin ochii lor.
O să revin cu mai multe informații despre Legohouse și despre ce nu mi-a plăcut aici. Căci da, a fost și o parte a călătoriei care nu m-a avantajat.