Ce poți învața de la copii îți poate folosi în fiecare zi. Copiii au un dar aparte de a uita și a zâmbi, de a se ridica și de a ierta așa de natural…

Sa stai în preajma copiilor poate fi uneori vindecător. Râsetele și chicotelile care se aud din camera lor, mereu mă fac să zâmbesc din bucătarie.

Ce bucurie să-i am, ma gândesc. Bine, nu m-ar deranja să vin de la serviciu și să ma trântesc pe canapea să-mi fac o baie prelungită și sa ies în oraș să mănânc. Dar eu am ales să-i am pe ei. Și de la ei am învățat multe. Față de cum eram înainte, aproape că nu mă recunosc. Sunt mai responsabila, mai atentă, (deși sunt regină în a uita lucruri peste tot), mai răbdătoare și mai ales mai sinceră. Dacă se putea mai sinceră. 😂

Răbdarea

Dacă îi vezi cât le ia să potrivească o piese minusculă de lego fără de care mașinuța nu ar fi completă… mai că îți vine să i-o potrivești tu, numai să reușească mai repede. Mereu ma abțin să nu o fac. Mie îmi sare muștaru’ intr-o secundă, deși in preajma lor sunt de nerecunoscut. Ma abțin și bine fac. Așa răbdători, n-am mai văzut. Ei încă nu știu că viața e o vâltoare de evenimente pentru care mai mereu ne grăbim. Eu îi grăbesc dimineața să nu întârzi și serviciu, iar ei se întorc după nu stiu ce mașinuța. Scrâșnesc din dinți și mă prefac că e ok, doar să-i mai las să se bucure de timpul ăsta în care nu cunosc anii.

Sinceritatea

De când s-a terminat grădinița pentru cei care au intrat în vacanța, ai mei fac numai prostii. Mereu îmi spune doamna, ba că unul nu vrea să doarmă, ba că altul a făcut o criză de plâns la masă, ba că au deranjat alți copii la somn. M-am și saturat să aud numai de rău. Ei se simt dezorientati pentru că nu mai sunt cu doamnele lor și se manifestă in cel mai brutal mod posibil. Azi când i-am luat acasă, i-am întrebat dacă au fost mai cuminți decât ieri. Au răspuns in cor:”Nuuuu!” A, bravo, zic, nu mai vedeți desene. La care cel mare: „Cred că ar trebui sa apreciezi caam spus adevarul, mami!”

Ceea ce am și făcut, i-am lăsat la un episod. 😊 Câți dintre noi avem puterea să spunem adevărul in gura mare. Eu nu intru în ecuație pentru că am o gură mare și puțini prieteni. Sunt cunoscuta pentru asta. Dar oamenii in general, mereu cosmetizează adevărul, pentru că de cele mai multe ori deranjează.

Curajul

N-au teama de nimic. Intra așa ca găina in grămada, știi ce zic? Se dau in leagăn până la bară, trec milimetric pe lângă mașinile parcate, calculează curbele din sufragerie din mers. Eu sunt într-un stres continuu și ei habar nu au ce pericole îi pândesc. D-aia ei au abilitatea asta de a fi fericiti din orice. Pentru că nu se tem de eșec, de înălțimi, de putere. Câți din noi avem îndrăzneala asta? Prea puțini.

Are cineva libertatea să spună adevărul chiar dacă doare? Are cineva curajul să lase in spate ceva sigur, pentru ceva necunoscut din fața?

Mai avem noi răbdare să ascultăm cu adevărat pe cineva? Să așteptam și să trăim in azi și nu în mâine sau în ieri? Mai avem răbdare și încredere in noi?

Copiii au toate aceste daruri și trăiesc fericiti. Și la fel de fericiți vor fi și cei care vor învața de la ei.