Când îmbătrânești, te mai ramolești

Când îmbătrânești te mai ramolești, zicea maica o vorbă când uita dovleacul în cuptor și se făcea scrum.

O fi de la vârsta sau pur și simplu așa mi-e fierea, am tot început să le fac din ce în ce mai nesărate. Oi semăna cu maica?

Că uit cheile de la mașina când trebuie să plec acasă, m-am obișnuit. Când plec de acasă e imposibil o lumină să nu rămână aprinsă. Oricât de mult iubesc planeta asta, cu lumina nu mă împac deloc. Nu uit ce ține de copii dacă asta mă face mai responsabilă. Încă n-am uitat niciunul acasă. Merg afara toți îmbrăcați, chiar dacă eu uit mereu fularul sau mănușile mele.

Să vă mai spun? Pai, să continuăm.

Odată am intrat peste o familie în apartament. Am încurcat scările blocului în care locuiește una din surorile mele. Vă dați seama uimirea cu care se uitau oamenii și copiii ăia la noi când am intrat direct cu strigăte în casa lor. 🤦🏼‍♀️ Rușine mai mare n-am pățit în viața mea.

Altă dată am uitat că am ieșit în oraș cu mașina și am venit acasă pe jos. Mașina rămăsese abandonată în fața magazinului de unde făcusem cumpărăturile.

Nu sunt foarte bătrâna, dar când spun ce pățesc mai mereu, ai crede că sunt senilă. Copiii au mereu răbdare cu mine. Se amuza chiar când îl întreb ce cel mare cum a fost la grădinița. “Mami, sunt la școala!”😂

Am pierdut cartela de intrare la serviciu. Am pierdut cheia de la casă, am pierdut geanta cu totul în Budapesta. Cu telefon și tot ce aveam în ea. Capul e la locul lui, dacă asta vă întrebați. Încă.

Acum, stau și mă gândesc. Asta cu vârsta, că te mai zăpăcești din cauza ei tind să cred că e reală. Sau așa oi fi fost mereu? 🤔

Reclame