Hai, ca azi m-au umplut de respect copiii mei. N-am auzit decât de vreo doua ori te iubesc” in rest, numai Bă mami ce rea ești .

De dimineața, când trebuie sa ne spălam dinții (cam de când le-au apărut facem asta, ei tot au zile in care protestează) sunt rea. Când le opresc televizorul, sunt rea. Când se lasa seara și trebuie sa ne retragem din parc la casele noastre, sunt rea. Iarna ne culcam la 8.30, iar vara la 9. Când ii bag in camera la somn, sunt rea. Când îi pun să-și pună șosete in picioare, ați ghicit, sunt rea.

Sunt mai mult rea decât bună, dar #rezist.

Decât să piardă nopțile și dimineața să plângă când îi trezesc la grădinița, mai bine sa fiu rea.

Decât sa aibă carii, mai bine sa fiu rea.

Decât să nu știe să aibă grijă de ei când eu n-o să fiu lângă ei, mai bine sa fiu rea.

Decât să poarte ochelari și sa vorbesc la pereți întîmplă ce ei sunt fermecați de televizor, prefer sa fiu rea.

Când m-a întrebat azi cel mare de ce sunt așa rea, am avut o mică discuție cu el. Mama nu o sa fie mereu lângă tine. Oamenii îmbătrânesc, își pierd puterile, la fel și mamele. Eu nu o sa fiu lângă el toată viața sa îl ajut. El trebuie sa învețe încă de mic cum trebuie sa aibă grija de el singur. Sau poate mai târziu, chiar eu o să am nevoie de ajutor. Și dacă el nu știe sa se ajute pe el, cum ar putea-o face pentru mine?

Dupa ce plânsese ca nu vrea sa-și strângă lucrurile, și-a luat singur bagajele și până am intrat in casă nu a mai zis nimic. Părea că a înțeles. Îmi pare rău ca ei cred ca sunt rea. Și poate că așa și sunt, dar îi vreau puternici.

Nu puternici d-ăia fără sentimente. La noi e voie să plângi, e voie să îți fie teamă, dar nu e voie să nu vrei să fii responsabil.