A trecut mult timp până să îmi asum asta: am lipsit de la școală să mă duc cu vaca.

Eram în clasa a III-a când s-a întâmplat. Eram la școala din sat, învățam după amiaza. De dimineața mama m-a trimis cu vaca. Urma ca la ora 11 să vină la mine. Sau să aflu eu cât e ceasul și să vin acasă. Școala era peste drum de mine, puțin mai la vale. Aveam timp intr-o oră să mă pregătesc. Nu știu cum s-a făcut că nu am aflat cât e ceasul. Era prea târziu să mă mai duc am aflat. Prima ora trecuse deja. Am lipsit în ziua aia. Am certat-o pe mama, am plâns, dar nu mai aveam ce să fac.

A doua zi eram toții la careu. Doamna ne punea în rânduri, fiecare după clasa lui. Acolo la careu m-a întrebat de ce lipsisem. Am fost mirată de întrebare, dar am răspuns repede că fusesem bolnavă. Mi-era rușine să zic acolo în fața tuturor copiilor că fusesem cu vaca la păscut. Și atunci doamna m-a întrebat tare dacă nu cumva fusesem cu vaca. Am crezut că intru în pământ de rușine. Am recunoscut, era clar că aflase.

Mi-am dat seama imediat cine îi spusese. Un coleg care mă vizitase cu o zi în urmă. Cred că de atunci, niciodată în viața mea nu am fost mai jenată. Aveam noaptea coșmaruri că nu ajung la timp la școală. Au fost ani întregi în care tot visam că nu reușesc să ajung la timp la școală. Tot ani întregi mi-au trebuit și să-l iert pe colegul care m-a pârât. N-am spus nimănui asta.

Probabil eram prea mică să știu că toate trec. Mi-am dat seama că nici la liceu nu scăpasem de coșmaruri. Aveam tot timpul o mască pe care o afișam când mă simțeam inconfortabil. Era o răceală și o distanțare pe care și azi o regăsesc în unele situații.

Acum cred că m-am făcut mare. Nu mi-e rușine cu mine. Îmi asum că intr-o zi am lipsit de la școală să merg cu vaca la păscut. O zi în care am stat cu cea care hrănea toată famila. Și nu-mi e rușine să spun să audă toată lumea. Că eu m-am schimbat și nu-mi mai păsa de aparențe. Sau de părerile lor. Și parca tare mi-ar fi plăcut să-mi spună cineva asta mai demult. Să nu mai am frica sau rușinea după mine atâția ani. Dar, toate la timpul lor, jena a trecut, lumea a uitat, iar eu m-am vindecat. Totuși n-am uitat și v-am spus și vouă. Asta ca să știți că dacă v-ați simțit prost într-un moment al vieții, au mai fost și alții. Și a trecut. Toate trec.