Dacă îi cumperi haine și îl trimiți la școala nu înseamnă că ți-ai făcut datoria de părinte. Dacă îl păstrezi in viața și îi oferi un acoperiș deasupra capului nu înseamnă că ești părinte. Oare a vrut el să se nască?

Unii părinți spun că ar trebui să li se mulțumească pentru eforturile pe care le-au făcut pentru copiii lor. Nu înțeleg de ce? Doar n-a fost alegerea copiilor să se nască. Ai făcut-o tu pentru o împlinire socială sau pur și simplu pentru că își dorea mult partenerul și voiai să-i arăți că îl iubești.

Indiferent de motivul pentru care l-ai adus pe lume, faptul că ai pierdut nopți cu el când era mic nu te face mamă. Și nici banii cheltuiți cu el nu te face mai mama decât altele. Mamă ești atunci când îl educi. Când tu și nimeni altcineva se ocupă de educația lui. Când îl înveți cu blândețe despre lume, când îi pui pixul în mâna pentru prima dată. Când cade și îl liniștești cu răbdare. Când îi arati lumea și îl asiguri că el e pe pământ ca să o facă mai bună. Părinte ești cu adevărat când îl crești tu, nu bunicii sau bonele. Ca să fii părinte trebuie să ai timp și răbdare. Dacă nu le ai la dispoziție, nu te face părinte. Fă-te corporatist sau om de afaceri, dar nu naște un copil. El nu e accesoriu, nu e opțional, e totul sau nimic.

Părinte adevărat ești atunci când nu aștepți nimic în schimb. Când îți pasă cu adevărat ce lași în urma ta. Și o lume rece, plină de bani și succes, fără împlinire sufleteasca nu înseamnă nimic.