România e de c… zic unii.

Niciodată nu am înțeles ignoranții care își urăsc propria țara. Nu le înțeleg motivele pentru care strigă sus și tare “România e de c….”

Înțeleg că sistemul nostru de conducere e deficitar. Înțeleg și că țara nu face destul pentru noi, dar, hei, tu ce faci pentru țara ta? De ce să o hulești? Ne-am pierdut direcția. Ne-am dezbinat. Păturile sociale sunt prăpăstioase la noi. Nu ne lipsesc banii mai mult decât ne lipsește educația. Un popor educat niciodată nu-și va huli rădăcinile.

Am uitat prea repede viețile pierdute pentru pământul pe care trăim azi. S-a dat uitării sacrificiul și unirea generațiilor trecute. Dezbinați și urâcioși nu vom putea face prea multe.

Îi înțeleg pe cei care părăsesc țara. De cele mai multe ori o fac pentru un viitor mai bun pentru copiii lor. Îi apreciez mai mult pe cei care au obosit să lupte și merg mai departe decât pe cei care rămân și urăsc locul în care trăiesc.

Nu depinde decât de noi cum vom trăi. Cine te obligă să trăiești în c…? Ce ai făcut să nu trăiești așa? Ai ieșit vreodată în față să îți arăti nemulțumirea? Ai o soluție pentru a ieși din asta sau doar îți place să vorbești de pe margine?

O fi România o țara săraca, dar măcar e vie. Are copii deștepți, din ce în ce mai deștepți. Are generații care s-au trezit din amorțeala trecutului. Care știu că o țara are nevoie de timp să-și revină după un regim totalitar. Care cred în puterea educației și care ies în față dacă vor ceva. România nu e de c… . Oamenii care spun asta despre ea sunt. E doar o țara bolnavă care are nevoie de oameni care să o caute și să o facă bine. Când îți vorbești de rău propria moștenire spui totul despre tine. Eu cred în România. Cred în ea și în tot ce ține de ea. Știu că generațiile viitoare vor face mult mai mult pentru ea decât am făcut noi. Am încredere în România mea și niciodată nu aș murdări sângele vărsat de cei care crezut în ea.

Speranța nu a murit. Am văzut-o licărind de dimineața pe scara blocului când a plecat piticul meu la grădinița cu un steguleț la ghiozdănel. A zis că vorbește doamna despre România și vrea să-i arate stegulețul. Am rămas în ușa și mi-am dat seama că noi suntem bine. Știți ce se spune, că jumătate din planeta moare de foame, iar cealaltă jumătate se chinuiește să slăbească. La noi nu prea se more de foame… deci….