Izolarea e adevaratul test pentru cupluri. După asta ori divorțăm, ori nu ne mai despărțim pe veci.

Soțul meu e pompier. Cum el e mereu plecat, eu rămân cu copiii. La început a fost frumos. Aveam timp la dispoziție. Am suferit mereu că nu pot petrece mai mult timp cu ei. Izolarea a venit la fix. Poate cu prea mult timp pentru noi, acum.

E foarte important pentru el să fiu acolo când are nevoie de mine. Când vine acasă vrea să găsească liniște. Nu găsește. Găsește în schimb o tonă de mâncare și o nevastă posacă. M-am plictisit în casă și îmi pică pe el, normal. Nici nu mă gandesc să le zic copiilor ceva. Doar lui. Și el vine ud și mirosind a fum, ceea ce pe mine mă face să scot cea mai grețoasă grimasă din bagajul cu răutăți.

Vine obosit și sleit de puteri.

Nici nu se primenește bine că îl trimit după ale gurii. Ce? E timp de stat? Îi dau o listă lungă de cred că dă scroll de 3 ori pe telefon, până la final. Când se întoarce, se pune pe canapea și îmi arată nu stiu ce glumă pe net. Care nu mi se pre deloc funny. Și îi zic. Nu zice nimic, săracu. S-a obișnuit. Păi dacă era invers și nu râdea, aoleu, luam foc. Când am devenit așa nasoală cu el?

E un test pentru noi perioada de izolare. Pentru noi și pentru toate cuplurile. După asta ori divorțăm, ori nu ne mai despărțim niciodată. Și chiar vreau să fac altfel. Vine ud și mirosind a fum, pentru că a muncit. Și s-a expus la virus tot pentru noi. Și pentru țară, că asta îi e meseria. Niciodată nu mi-a zis că e greu. Mereu a povestit cu insufletire de meseria lui.

Eu trebuie să-i fiu alinare. Nu pacoste. Uneori râdem impreuna de ce pot scoate pe gură la nervi. Apoi mă gândesc că poate fără el eram moartă. Și așa aprigă cum sunt, el vine de la Lidl cu lista toată și cu un buchet de trandafiri. Ca să mor de necaz, pe urmă și să îmi pară rău de toate răutățile.

Trebuie să încercăm să ne folosim timpul cu cap. Nimeni nu e vinovat de situația asta. Toți facem ce putem.

Sunt sigură că nu sunt singura care nu suporta când mănâncă cu zgomot, sau când uită că chiuveta nu e coșul de gunoi, sau pur și simplu că respiră. Parcă șosetele alea ajung singure la mașina de spălat. Nu, le pune cineva în urma lui. Știți ce zic?

Cu pandemia asta, parcă am revenit la origini, să zic. Știți vremurile când femeile găteau și făceau pâine? Asa suntem acum. Toate rețele de socializare sunt pline de poze cu mâncare.

Bărbații au devenit responsabili de cei de lângă ei. La fel ca atunci când eram eu mică, iar bărbatul se știa ca trebuie sa asigure tot necesarul familiei. Toți facem eforturi. Chiar și eu o să mă străduiesc mai mult. Promit! 😊

PS: poza e recentă, din izolare. Suntem bine, nu ne-am omorât. Încă.