Cuplul trebuie să existe și după copii

Cuplul după copii suferă modificări fie că ne dorim asta, fie că nu. Cine spune că nu a întâmpinat greutăți în cuplu după ce au apărut copiii, minte. Ba nu te ajută suficient, ba se bagă el în toate alea, ce face bărbatul nimic nu e bine. E frustrant și pentru el și pentru tine. Ca să nu mai zic că cei mici simt toate animozitățile dintre părinți. Chiar dacă încă nu vorbește copilul, el tensiunea o simte și o preia de la cei mari din casă.

La noi, copiii au apărut după 3 ani de la căsătorie și mulți ani de relație înainte. Asta pentru că eu am vrut mai întâi să ne acordăm nouă un timp al nostru. Să ne adaptăm mai întâi la viața de după căsătorie și apoi să ne umplem viețile cu grijă permanentă pentru alții. Copiii au venit ca un firesc al vieții. Au fost o completare a noastră, a vieții de cuplu. Totuși nu e ușor să reziști ca și cuplu atunci când nu mai e pe primul loc relația voastră, ci micuțul care a apărut dorit în viețile noastre.

Problemele în cuplu apar la scurt timp. Mama are nopți nedormite pe care nu le mai recuperează niciodată. Stresul e mai mare, mai ales la primul copil când nu prea știi ce să faci. Cui îi mai pasă de relația de cuplu în condițiile astea? Oricum iubirea e acolo, nu mai ai grijă de ea.

Totuși de femeie depinde în principal ca cei doi să rămână un cuplu și după copii.

Datoria noastră, a femeilor e să luăm decizii, iar bărbații să le respecte. 😂 D-aia e bine să plănuiești tu o scăpare chiar și de câteva ore în doi, fără copii.

Pentru binele nostru și pentru binele familiei, cuplul trebuie să existe și după copii. Trebuie să existe o portiță și pentru părinți. Că lași copilul cu alți părinți, cu bunicii sau cu o rudă, dacă lipsești din peisaj câteva ore nu te dă nimeni în judecată că ai vrut să te regăsești cu bărbatul tău. Posibilități există, nu cred că dacă îți dorești cu adevărat nu poți ieși la o cafea cu soțul.

Deși eu ies des fără copii, îi plasez la mama de obicei, nu e chiar tot timpul despre noi. Sfârșim prin a vorbi tot despre ei. Facem planuri pentru ei, ne amintim pățaniile cu ei sau râdem de ce năzbâtii mai fac. Așa ca timpul în doi tot cu ei în gând și în vorbă îl petrecem. Dar măcar e ceva ce ne dorim amândoi, avem subiecte comune de discuții și asta nu mă deranjează.

Au fost ani în care nu am mers la nicio petrecere. Au fost ani de zile în care refuzam participarea. La nunți nu i-am cărat după mine, să le stric somnul, să-i culc pe scaune. Dacă n-am avut cu cine să-i las, am preferat să rămân acasă cu ei. Nu vreau să le fac lor rău ca să mă distrez eu. Ieșeam la un film câteva ore câteodată și îmi era de-ajuns. Nu e ușor pentru cuplu când apar copiii. Trebuie doar să încerci să te regăsești și să încerci să te pui pe tine și pe tata pe primul loc din când în când. Stresul se reduce, copiii au părinți mai relaxați, apropierea dintre mama și tata e mai firească și multe alte beneficii.

Așadar depinde de noi dacă aruncăm relația la gunoi sau încercăm să o ținem pe o linie de plutire. Nimeni nu o să vină să te roage să stea cu copiii tăi ca să ieși tu în oraș. Trebuie să găsești singură portița de supraviețuire a cuplului după copil. Și aia cu „nu trebuie să-l mai cucerești după ce a apărut copilul” e o prostie. Nimic nu e permanent, nici măcar relația ta. Nu te culca pe o ureche și fă în așa fel încât toată familia să fie fericită și unită.

Reclame

After party sau când s-a obișnuit copilul cu scena

After party sau când s-a obișnuit copilul cu scena pentru că după ani la rând in care la serbare îi urmăream doar pe ceilalți copii, în sfârșit am reușit să-l conving să participe și el.

Au început petrecerile de Crăciun, în sfârșit. Abia așteptam să mai găsim un prilej de ieșeala fără copii. M-am pregătit ca la carte, gene false, tocuri, aranjat la păr. Mi-a plăcut și mie. Am petrecut până spre dimineața. Când a sunat telefonul. Peste o oră cel mic trebuia să fie pe scenă la un spectacol concurs. Uitasem complet. Doamne! Era la țara copilul. Trebuia adus și schimbat și pregătit în numai o oră. Eu arătam ca o sperietoare și mă simțeam ca și călcată de tren. Vai de păcatele mele, nu știam cum o să reușesc să mă adun intr-o oră. Era timpul să fiu părinte, să mă adun.

Am reușit într-un final, după multe peripeții să fim prezenți la timp. M-am înarmat cu răbdare și o dulciurica în buzunar. Lui nu-i place pe scenă deloc. Aveam acum dubla provocare: să par fresh și să conving copilul măcar să rămână pe lângă ceilalți copii.

Doamna educatoare, sora mea din fericire, m-a rugat să încerc să-l conving să rămână pe scenă măcar, dacă de dansat nici nu se punea vorba. Merge la gradinita de la un an și nouă luni, iar serbările mereu au fost un eșec garantat. Nu ia nimic în serios, nu stă locului o clipă, nu stă în rând cu ceilalți și face numai ce îi trece prin cap.

Am avut timp se data asta să stau cu el câteva minute înainte de spectacol. Grupa mică a lui se baza pe cei mari ca el. I-am prezentat partenera de dans și i-am spus că trebuie să o țină de mâna să nu se piardă. L-am îmbrățișat și l-am purtat numai în brațe până acolo. I-am spus că o să fie perfect. Aveam încredere în el, nu stiu de ce, poate de somn. Băiatul nu mi-a înșelat așteptările. A dansat și a zâmbit tot timpul. Toată lumea era mirată de ce bine se distrează năzdrăvanul. Eu eram extaziată și visam la somnul lor de prânz. Că am venit nearanjata, iar oamenii nu mă mai recunoșteau, nu mai conta.

Pentru prima dată în viața, s-a distrat. I-a plăcut și nu a considerat o corvoadă spectacolul. M-am bucurat mult pentru el. Sper ca serbările să aducă mai multă bucurie în viața lui.

La sfârșit i-am dat stimulentul dulce. Nu mai zic ce bucurie a fost pentru el. Am fost felicitați și rugată insistent să vin și la repetițiile pentru serbare pentru același succes. 😂

Dragă tăticule…

Nu am mai avut timp in ultima vreme sa discutăm, dar trebuie sa dăm drumul cuvintelor. Trebuie sa asculti asta.

Te văd obosit și deranjat mai mereu și vreau sa știi ca și eu sunt la fel. Îți înțeleg supărarea atunci când vii acasă și nu găsești curat. Și mie mi-ar plăcea să avem o casă curată. Și mi-ar plăcea și cineva matur care sa ma ajute.

Știu ca e deranjant la 7 dimineața să auzi jucării scăpate din mâna pe parchet. Sau să te trezească țipetele copiilor in weekend când tu nu vrei decât să mai lenevești nițel. Eu sunt la fel ca și tine, chiar dacă nu prea arăt. Doar par că m-am adaptat pentru ca sunt lângă ei mai mult decât o faci tu. Iubirea pentru ei ma face sa trec peste ele cu mai multă ușurintă. Eu i-am vrut pe ei, nu ei pe mine. Tu i-ai vrut. Am vrut sa avem un rost in lume și l-am găsit datorită lor.

Tot ce se petrece acum cu noi are o limită. Nimic nu e permanent. Zgomotele se vor opri brusc in câțiva ani. Diminețile vor fi din ce in ce mai liniștite și mai triste. Copiii își vor urma drumul lor. Nu-ți vor mai povesti gălăgiosi planurile lor. Și le vor face in tăcere fără să te mai anunțe. Vei afla ultimul și o să-ți pară rău.

Mesele pline și agitate vor rămâne doar cu două tacâmuri peste puțin timp. Liniștea o sa cuprindă casa asta plină de viața. O sa o transforme in niște pereți goi cu doi oameni care n-au știut că totul e trecător.

Așa ca, fii lângă ei. Îmbracă-i, șterge-i, ascultă-i și fii atent la tot ce trăiești azi. O faci pentru ei, nu ca sa-mi ușurezi mie munca. Sunt și copiii tai.

Timpul e nemilos.

Puțin mai e până vor învața cum sa se descurce singuri. Puțin mai e până când n-or mai avea nevoie de tine și de mine. De apropierea asta din primii lor ani depinde dacă vei fi un părinte adevărat sau doar un tată.

Înainte sa fie ei, am fost noi. Nu cred ca ai uitat pasiunea care ne-a legat. Zilele in care ne tineam de mâna si ne sărutam prelung fără sa ne întrerupe nimeni. Trebuie sa luptam și sa ne regăsim și atunci când vor pleca. Eu o sa te vreau înapoi.

Rămâne de văzut dacă vom rămâne împreuna goi pe dinăuntru intr-o casă goală și rece de care nu ne mai leagă nimic. Dacă vom ajunge plini de secrete și minciuni, sau vom continua să ne iubim așa cum am făcut înainte să-i avem. Lăsam in urmă prin viața asta oameni sau lăsam suflete nevindecate? Mai vrei să ma iubesti? Abandonezi? Ești laș? Te bucuri acum de nebunia asta frumoasă, sau te retragi pentru ca nu e ce ai sperat?

Ne vom mai regăsi? Rămâi până la sfârșit cu noi? Cu mine?

Sănătatea emoțională a copiilor noștri depinde numai de noi

 

 
 Comportamentul nostru in preajma copiilor este extrem de important in creșterea si dezvoltarea lor de mai târziu ca si adulti.

Un copil care aude des certuri, cuvinte urate sau comportamente neadecvate va imita întodeauna, nu involuntar, ci pentru ca părinții lui sunt un exemplu pentru el.

De câte ori n-am întâlnit in parcuri, la grădinița sau la spațiile de joaca, copii care vorbesc urat, copii violenti sau copii care nu vor da fie receptivi la mesajul parinților.

De cele mai multe ori ii judecam fără sa ne dam seama ca de fapt, ei sunt cei abuzați, de ceea ce se întâmpla acasă.

Violenta, răutățile sau cuvintele urate sunt refulări ale unor reguli mult prea aspre stabilite de părinți, pot fi moduri de a atrage atenția la o nevoie de a lui sau pur si simplu imita ceea ce se întâmpla acasă.

Părinții echilibrati in viața de familie, si nu numai, vor creste întotdeauna copii sănătoși emoțional si comportamental, dacă pot sa zic așa.

Iubirea continua si necondiționată va da naștere unor manifestări  tolerante si pozitive. Chiar dacă refuza sa mănânce sau se îmbrace mai repede, copilul trebuie sa știe in continuare ca iubirea noastră pentru el n-a scăzut in intensitate.

Repetarea acestui lucru cât si încurajarea continua, il va face sa aibă mai multă încredere in el si sa devină mai independent.

Sa nu credeți ca e prea mic sa înțeleagă atunci când între părinți exista conflicte ( chiar si nerostite )sau când in casa e o atmosfera apăsătoare. El simte tot ce se întâmpla uneori chiar si mai bine decât adultii.

Ei trebuie îndepărtați imediat de situații conflictuale, puși in medii liniștite pentru ca doar așa vor fi deveni si ei la rândul lor, indivizi liniștiti si echilibrati.