Crăciunul in club, Revelionul in pijamale

Sărbătorile astea doua m-au revitalizat și m-au relaxat in același timp. Dacă nu m-as întoarce mâine la serviciu, as fi chiar fericita.

Nu am plănuit nimic, ne-am dorit sa petrecem in familie, fără sa ne gândim, unde, cu cine, cu ce ne îmbrăcăm sau ce mâncam.

Nu am gătit tone de mâncare, dar am avut ce sa mâncam. Nu am rezervat nimic niciunde, dar am petrecut in club pana la 3 dimineața. Nu am plănuit ce o sa port, dar am încropit o ținuta strălucitoare. Nu m-am stresat, dar m-am distrat, rețeta pe care o sa o urmez și anul viitor.

Crăciunul a fost pentru familie. M-a găsit alături de mămica și de surorile mele.

Ne-am reunit frumos, am luat prânzul, am sărbătorit norocoasa familiei, sora născuta chiar in ziua de Crăciun. Seara am mers la bal, sa văd ca in fiecare an, oamenii cum joaca și cum se bucura prin joc și voie buna, iar apoi am primit o invitație într-un club. Mi-am pus o salopeta de asta vara și m-am aranjat așa ca tineretul din ziua de azi. Dacă purtai ochelari si te incomoda întunericul din club nici nu ziceai ca ma așteapta doi copii acasă. 😜

In club am murit de somn. Am dansat cât am dansat și apoi m-am pus pe căscat. Programul meu se încheia la 22.30 cel târziu, in mod obișnuit, așadar de la ora 00.30 eram deja pe ducă. Noroc ca m-a trezit un tip care venise sa ma combine cu prietenul lui. 😂 N-am știut ca și astea bătrâne mai au succes. L-am arătat pe G care ma abandonase la masa de vreo 10 minute. I-am spus ca sunt cu soțul, deși inițial nu m-a crezut. A mers la el și s-au salutat frumos, schimbând câteva vorbe.

Ce sa zic? Mi-a cam crescut încrederea după faza asta, de ce sa mint? Dar sa revenim.

Revelionul a fost d-ăla de părinți responsabili. Aranjați frumos in pijamale, am așteptat in ultimele zece minute sa se facă fix. Pana atunci am machiat, semn ca anul viitor o sa tot fac asta.

Si ne-am apropiat ușor de geamul de la balcon ca sa putem vedea și noi artificiile, cu un ochii la cer și cu urechea in baby monitor sa nu se trezească băieții.

Ne venise noua o idee, ca sa fie și ei lângă noi la trecerea dintre ani, dar pe la 22.00 deja se văitau de somn. Probabil pentru ca programul lor de somn începe după ora 20.30, așa ca la ora aia era prea târziu pentru ei.

Nici nu ne-am mai deranjat cu șampania, ce rost avea? Prăpădeam o sticla pentru 2 guri? Risipa, domne! Ne-am culcat liniștiti după ce au încetat bubuiturile petardelor cărora niciodată nu le-am văzut rostul. La fel de liniștiti ca alte milioane de părinți din lumea întreaga. Care au ales sa facă ce știu mai bine. Sa aibă grija de comorile din casa lor.

Ocazii de a petrece vor mai fi. Sunt sigura. Dar intimitatea și liniștea pe care am simțit-o de revelion, acasă, nu o sa o mai întâlnesc peste câțiva ani. Așa ca am trăit momentul simplu și special. Chiar dacă nu a părut strălucitor, am simțit iubirea și caldura și atasamentul , trăiri mult mai importante acum pentru mine decât paiete și confetti.

Nici colindătorii nu mai sunt ce-au fost

Ne-am schimbat cu toții. Ori noi nu mai stim sa primim cum trebuie vestea Nașterii Lui, ori cei care ne vestesc nu mai știu cum sa o facă.

Noi locuim la etajul patru, așa ca aproape nimeni nu are chef sa mai urce pana acolo. Chiar am vrut sa le arat copiilor ce frumos e sa fii vestitor al Crăciunului. Am crezut ca asta e momentul potrivit și am ieșit pe geamul de la balcon când am început sa auzim zgomot afara. Se apropia o trupa de muzicanți-dansatori-colindători. Aveau niște tobe mari și niște vuvuzele cu care făceau un zgomot infernal, aveam sa aflu câteva minute mai târziu.

Doi din ei erau îmbrăcați in urs. Ceilalti cu niște haine semipopulare, iar alți doi cărau niște genți de poștaș in care strângeau banii probabil. Unul din ei avea legat un balon de pălărie ca sa atragă atenția si mai mult la chiciul pe care îl purtau cu mândrie pe toate străzile orașului. Le arătau oamenilor prin gesturi ca vor bani, iar ei le aruncau de la balcon. Am făcut-o și eu la insistentele copiilor. Nimic sfânt, nimic care sa te ducă cu gândul la vreun colind. Zgomot mult, bani aruncați degeaba unor oameni pentru care Nașterea lui Mesia înseamnă câștig și nu bucurie.

Acum înțeleg de ce oamenii nu mai deschid usa colindătorilor. Pentru ca se tem de ce vor găsi dincolo de ea. Se tem de cei care urmăresc câștigul și mai puțin sau chiar deloc frumusețea colindului. De cei care recita fără înțeles cuvintele frumoase care vestesc Nașterea Mântuitorului.

Noi am mers cu Steaua azi. Nu pentru bani, ci pentru ca băieții sunt mici și încă au duioșie in glas și in priviri. Și mai ales pentru ca vreau sa știe ce sărbătorim și pentru ce ne pregătim.

Eu am avut o stea din anii trecuți, făcută de noi, cu care am colindat la bunica. Nu am îndrăznit sa deranjam in alte părți, deși copiilor le-ar fi plăcut sa cânte mult și bine. Ca asta mic, la 3 ani ai lui, deși nu l-a învățat nimeni, știa și el prima strofa. Așa frumos suna glasul lor! Așa de blând și de cald, încât te cuprindea emoția instantaneu.

E greu sa cred in puterea colindului când văd o șleahtă de oameni care nu transmit nimic. Care au baloane la pălării și care bat din tobe și vuvuzele.

Sunt însă încrezătoare când văd părinți adunați in fata școlii cu copii la colindat. Când aburul respirației lor din cântec și suflare se ridica pana la cer vestind Lui ca pe pământ mai e credință. Și apoi iar ma întristez când copiii încep sa plângă de sperietura unei petarde care mi-a făcut și mie, om mare, inima sa-mi stea in loc. Petarda care nu e menită sa alunge spiritele rele, ci sa amuze oameni maturi și fără minte.

Mi-e greu sa recunosc și ca ne-am pierdut din credință și din valorile păstrate atâta amar de vreme. Dar am speranța ca se va naște intr-o zi o generație noua, care ii va face pe cei fără frica de Dumnezeu și de valori sa se rușineze.

Crăciun fericit!