Hai, ma lăsați cu moda asta?

Cica, mai nou, serbarea nu e buna deloc pentru copii.

Ca stresam copilu’ , ca-l chinuim ca nu stiu ce, ca nu stiu cum… Ca in Suedia sau in Danemarca nici vorba de asa ceva.

Foarte bine, sa nu faca. In Romania e un fel de tradiție, la sfârșitul anului sa se faca un program artistic cu copiii.

Mie mi se pare ca serbarea asta l-a transformat pe G al meu.

Cat e el de timid si de rușinos, sa vezi ce tare si frumos a spus poezia.

Mai sa-mi dea si lacrimile.

Avea atâta încredere in el si căpătase o putere in glas de nici nu ziceam ca e al meu.

Eu, stiindu-l cum se pune el de-a curmezisul cand vrea cineva sa faca ceva, eram sigura ca n-o s-o asculte pe doamna educatoare.

Da’ de unde? A dansat baiatul meu si s-a conformat întocmai.

Si ca sa avem de ce sa ne amintim peste ani, am avut parte si de un episod amuzant.

In mijlocul serbării, venit cu ursuletul de acasa, sa-l audă ce tare spune poezia, se pomenește si G al meu: ” Mami, vreau sa ma vada ursu meu „!😂

Ursul lui care rămăsese la tati situat prin ultimul rând.

Si da ursu’ din mana in mana pana in fata pe-o măsuță de unde l-a privit toata serbarea.

Am observat ca serbarea l-a facut sa devină conștiincios si curajos si i-a dat multa încredere in el.

Nicidecum nu l-am vazut vreo clipa constrâns sau obligat de situație sa faca ceva. Chiar înaintea dansului cand il schimbam mi-a spus sa fiu atenta la dans ca o sa fie funny. 😂

Asa ca, eu sunt de moda veche, iubesc serbările si sentimentul de emoție si mândrie pe care-l trăiesc cand imi vad puiutul pe scena.

Abia o astept pe următoarea.