Cipru ieftin chiar și cu copiii

Cum poți merge in Cipru ieftin cu copiii

Știți deja că nu mi place sa merg in același loc de două ori. Mi se pare pierdere de timp să vizitezi aceleași locuri când ai putea bifa altele noi.

Îmi doream de mult timp sa ajung în Cipru, cred ca de prin luna de miere. Nu am găsit o ofertă care sa ma satisfacă așa ca am amânat tot timpul.

Dar anul acesta Ryan Air are o noua cursa pe care operează. București-Paphos, ieftin și bun, chiar și cu copiii. Am cumpărat biletele cu o luna înainte și nu am plătit decât 200 € pentru 2 adulți și 2 copii. De cazare s-a ocupat soțul. A găsit un hotel cu regim de masa all inclusive la fel de ieftin. New York Plaza Apartments cazare și masa pentru toți cu puțin peste 300€.

Am vrut mai mult sa mergem cu avionul pentru că cel mic încă nu avusese ocazia. Le-a plăcut tare mult, au râs de s-au prăpădit la decolare. Asta mare mai zburase și ii ținea curajul. Zicea că avionul merge cu viteză mai mare decât tati. 🙈😂

Dotările de la hotel au fost basic, ca sa zic așa. Nu căutam lux când mergem, pentru că excursia se vrea a fi la mare, nu la hotel. Camera, sau mai bine zis apartamentul e folosit, pentru ca încă suntem aici, doar pentru a ne schimba și a dormi. Apartamentul e format din două camere cu salon și bucatarie complet utilată și baie cu cada. Aaaa, și două balcoane, sa nu uit.

Prețurile nu sunt exagerate deși suntem aproape în centrul stațiunii. Sunt multe de vizitat aici. Nu trebuie sa ratezi Băile Afroditei, Laguna Albastră, Insula St George, satele pescărești ale insulei, plantațiile de bananieri sau plimbările cu măgarul.

Vremea e prielnică, mai ales acum la începutul lunii Iunie. Temperatura acum nu depășește 30 de grade, iar apa marii e calda. Facem plaja la Coral Bay o plaja foarte bine cotata, cu intrare lina in mare și nisip. Din ce am auzit, mai târziu o să fie foarte cald. Temperaturile vor ajunge și la 40 de grade.

Nu vreau sa-i obosesc pe copii cu multe obiective de vizitat. Până la urmă am venit sa ne relaxam, nu sa ne obosim. De aceea, am plănuit o singură excursie, cu un yacht, in care sa ne petrecem o zi pe mare. A costat cam mult, dar fiind singura, a meritat fiecare cent. Am văzut Laguna Albastra, insula St George, Băile Afroditei, etc. Am avut două opriri pentru baie și am servit prânzul și gustările la bordul navei. A fost grozav, acum am ajuns la hotel.

Mai stăm câteva zile, Ciprul e grozav, o să vă țin la curent. 😜

Reclame