Să îți ajuți copiii când sunt mari sau să-i lași să se descurce?

Să îți ajuți copiii când sunt mari sau să-i lași să se descurce e întrebarea care mă tot frământă de câteva zile.

Încă de când sunt mici copiii sunt ajutați. Să meargă, îi ținem de mânuțe până reușesc să-și țină echilibrul. Îi ajutăm să ajungă la chiuvetă să se spele. Îi ajutăm să ajungă la grădinița, apoi îi ajutăm la teme. Au nevoie de noi până se pot descurca și singuri.

Apoi se fac mari și tot au nevoie de noi. Și tu ai și ei nu. Și atunci se pune întrebarea: să le dăm sau să-i lăsam să se descurce să vadă cum e să suferi? Eu n-am avut ce să le cer alor mei. N-au avut ce sa-mi dea, deși din puținul lor, tot au avut grijă de noi. Dar dacă aș fi fost strâmtorată, tot la ei m-aș fi oprit. Sunt părinți care văd copiii că nu au și nu se îndură. Acum nu zic să piardă la pariuri și tu să-l întreții. Zic să-l vezi cum se chinuie să se pună pe linia de plutire și tu să ai. Și să nu-i dai orice ar fi. Că trebuie să treacă prin greu ca să se maturizeze.

Eu am suflet de părinte și cred că dacă o să am, n-o să mă rabde inima să-l văd cum se împrumută la străini. Eu să-l ajut. O să fiu lângă ei și o să le dau tot. Că doar n-o să plec cu nimic de aici. O să le dau atunci când au nevoie, nu moștenire când o să mor. O să vreau să-i văd fericiți până când o să închid ochii. Că ei sunt tot ce mi-am dorit când am fost în putere și puterea mea stă în fericirea lor. Nu vreau să aștepte să mor să le rămână ceva, o să le dau sufletul și tot ce am lor. Că nu e altceva mai de folos în lume decât viitorul meu prin ei și fericirea lor.

Reclame