Și? Cum stau părinții cu școala online?

Și? Mă întrebam cum stau părinții ceilalți cu școala online?

De când cu pandemia vieții, ăsta micu’ mai mare al meu, are impresia că a început vacanța mai devreme. Săptămâna asta am rămas cu ei acasă și a fost cam… haos.

De dimineață mă trezesc după deșteptător. Ăsta e cel mic, are ora setată din naștere, cred. La 7 fix e în picioare și tot așa trebuie să fiu și eu. Pare nevorbit de la prima oră. Vă zic, îi turuie gura mai ceva ca moara stricată. Dacă nu aș știi cu cine semănă probabil că m-ar deranja. Dar îi iubesc așa de mult trăncăneala de la 7 încât simt că e bolnav dacă nu aud 5 cuvinte pe secundă de la el. Ma pregătesc de intrarea pe platformă între timp. Doar eu, cine trebuie să intre peste o oră, încă doarme.

Mergem amândoi la bucătărie și pregătim micul dejun. Pe repede înainte că avem multe de făcut. Mă asigur că masa e pusă și mă uit la ceas. Puțin mai e să înceapă. Am așteptat destul. Mă duc să-l trezesc, fără metode blânde de data asta. Doar ferme. Se trezește, săracu. Se spală rapid și îl îndemn să mănânce.

⁃ Hai, mami, papă. Bagă repede că intri.

⁃ Nu mi-e foame!

Pai, te cred. Arată de zici că l-a călcat trenu’. Încerc să-i reglez un ciuf care îi stă drept în vârful capului, fără folos. Nu stă la locul lui, după ce a dormit o noapte întreaga pe el sucit. Renunț și îi urez succes.

Doarme pe el mai mult. Dacă mergea la școală, se trezea cu totul până ajungea acolo. L-am lăsat în pijamale în jos, sus i-am dat bluza de bune. Să dea bine, înțelegi?

Îl mai îndemn să răspundă, să fie atent. Îmi face pe plac, dar știu că nu e prea interesat. Se pare că îl interesează mai mult mouse-ul. Îl tot plimbă de colo, colo. Pare ca ăia care mor pe dinăuntru.😂

Acum înțeleg de ce spunea doamna învățătoare că el e tăcut la școală. Deși știe și e destul de isteț, nu e ca ceilalți. Toți sunt entuziaști, răspund cu interes, pe când el e plictisit. Și nu, lecțiile sunt interesante, el nu e interesat.

Mă rog, s-a obișnuit acum. Știe că trebuie și s-a adaptat. I-am arătat că se pun temele pe grup. Toți fac asta. I-a mai dat curaj puțin. Am zis că să ne luam și noi dupa ei, punem după ce se termină. Îi plăcea să facem poze chiar s-a străduit să scrie mai frumos. Apoi a zis doamna că nu e neaparat nevoie să postăm temele pe grup. Poate pe platforma școlară, nu pe grupul de clasă. Eu credeam că nu fac eu bine, când sunt așa rezervată. 🤦🏼‍♀️

Hai, că e bine până la urmă. Ne-am adaptat treptat. Mai dificil e că în clasa asta toți sunt deștepți. Atât de deștepți încât fac și lecțiile dinainte. Ca să nu mai zic de teme, pe care le cer singuri mai multe, suplimentar, după ce le stabilește învățătoarea deja. 🤦🏼‍♀️ Ok, aici simt eu că mor pe dinăuntru, dar o fac natural. Nu știe nimeni. E crimă când zic să înceapă să le facă. Trebuie să iau legătura cu cei de la after school, neaparat. Sa-mi dea tipsuri cum reușeau să-i facă pe toți să-și facă temele.

În rest, suntem bine. De ce mă întrebați?

Școala online, drama profesorilor

Școala online a devenit o dramă pentru toți profesorii din România.

Situația în România e în continuare incertă. Acum e obligatorie predarea online pentru toate cadrele didactice. Un lucru pentru care nimeni nu a fost pregătit. Nici profesional, nici uman sau social.

Surorile mele predau toate. Toate lucrează în învățământ și habar nu au cum se vor desfășura lucrurile. Școala online e un eșec. Mulți preșcolari sunt plecați la bunici, care fie nu au echipamentul necesar, fie nu știu să-l folosească. O parte din copii vin din medii defavorizate, fără posibilitatea de a accesa un calculator sau un laptop. E extrem de dificil să încerci să transmiți un mesaj și să nu ai cui. Nici acolo unde sunt posibilități, fără discuții, situația nu e prea bună. Chiar dacă reușesc să se adune toți, informația ajunge pe părticele distorsionată.

Elevii care se conectează sunt adesea distrași de ce se petrece in casă. Fie un frate mai mic, care intră în cameră țipând, fie un părinte mai indiscret, care stă și ascultă lângă copil toată lecția și multe astfel de peripeții. Atmosfera în clasă e alta. Nu e presiunea că poate greșești și nu realizezi. Ai materialele la îndemâna mereu. Discuția decurge lejer, fără mari întreruperi. Vizual copilul percepe altfel informația, decât printr-un ecran. Autoritatea dascălului nu e aceeași ca și când ar fi în fața clasei. Sunt numeroase motive pe care aș putea să le însir la nesfârșit. E o muncă teribilă ca toți profesorii să țină materia la zi online. Un fapt fără precedent pentru care nimeni nu a fost pregătit.

Tocmai s-a anunțat că SUA nu mai deschid școlile anul acesta. Încă nu s-a anunțat nimic nici pentru anul viitor. E multă confuzie și acolo și la noi. Peste tot se iau decizii peste noapte, speriați de cum ar putea evolua lucrurile în timp. Nu știu dacă asta poate fi o soluție și ce motive au stat la baza deciziei lor.

Știu doar că peste câteva săptămâni, copiii de câțiva anișori vor purta măști pe față la grădiniță. Copiii din toate școlile vor face asta. Cum va decurge oare activitatea? Cum își va exprima profesorul educator emoția, zâmbetul, expresia care ajută să ajungă mesajul nealterat? Cum vor dormi? Cum se vor juca? Cum vor suporta? Surorile mele sunt recunoscute pentru bunătatea lor. Ele iau copiii in brațe când se lovesc. Îi adorm prin atingeri. Îi săruta mânuța lovită. Perioada dificilă a profesorilor nu se termină la 15 Mai. Ea continuă de atunci în colo cu alte provocări. Nu știu cum ar putea decurge lucrurile. Nici nu vreau să îmi imaginez. Dar știu ca tuturor profesorilor le dor de clasa lor. De copii gălăgioși. De sunetul clopoțelului. Le e dor să-și facă meseria pentru care s-au pregătit ani și ani, cu grade și inspecții peste care au fost nevoiți să treacă. Le e dor de copiii lor, pe care îi au în grijă uneori, poate și mai mult decât părinții lor.

Noi, părinții, vă cunoaștem drama cu care vă confruntați și vă suntem alături cu înțelegere și răbdare. Vă mulțumim pentru tot, dragi profesori!