Tu numai de aranjat stai toată ziua?

Aud din ce în ce mai des întrebarea “tu numai de aranjat stai toată ziua?” Păi nu, nu stau numai de asta, vă dați seama. Am doi copii, ei sunt pe primul loc. Am serviciu, am responsabilități și un milion de treburi.

Diminețile mele nu se desfășoară în fața unei oglinzi bine luminate cu zeci de pensule pentru machiat. Ritualul de curățire de dimineața nu durează mai mult de 7 minute. Aproape zilnic ziua mea începe la 6.30. Noroc că mă culc odată cu găinile că altfel nu mă descurcam. Am grija să ne culcăm devreme, să ne putem trezi toți binedispuși.

Am grija mai întâi de băieți. Îi spăl, cu împotrivirile de rigoare, vă dați seama, îi îmbrac și fac pachețel pentru la școala. După ce ies ei pe ușa, mai am la dispoziție 15-20 min să fiu gata. De multe ori 5 minute le pierd degeaba în fața șifonierului. Realizez de fiecare dată că eu nu am haine. 🤦🏼‍♀️

Mă machiez pe marginea patului lângă fereastră cât de repede pot. Îmi dau seama că termin din ce in ce mai repede pregătitul de dimineața. Sunt contracronometru zilnic. Ma simt ca la o cursă cu obstacole. Pe ultima sută de metri aplic sprayul de fixare a machiajului și iau gunoiul de la ușa să-l las în drum spre parcare.

N-am timp de mine. Mă tund de câteva ori pe an, mă vopsesc de două ori pe an și timp eu cu mine, n-am niciodată. Câteodată simt nevoia să mă închid intr-o camera și să rămân acolo cu gândurile vreo 2 ore. Dar ce zic eu e vis. Nu se întâmpla niciodată. Dacă nu sunt acasă cu copii și alergătura, sunt la evenimente, la serviciu sau la conferințe. E un ritm alert, poate prea alert uneori. Călătoresc, onorez invitații, cresc copiii, petrec timp doar cu soțul, am grijă să le fac pe toate. Dacă vrei, reușești. Nu am bonă, nu am ajutor la curățenie, suntem doar noi. Și nu e ușor, deși așa poate părea. Eu nu stau numai de aranjat, am milioane de responsabilități, dar să vorbești de pe margine e ușor.

Reclame