Student online. Da sau ba?

Student online. Da sau ba? Da, ar spune mama de două minuni care abia are timp să le facă pe toate.

E buna ideea asta. La prima vedere e chiar grozavă. Cum, necum, le rezolvăm pe toate. Chiar dacă e dificil atunci când lucrezi sau ai și alte responsabilități, reușești cumva să participi. O jumătate de oră te poți învoi, cât iei copiii de la școală. Uneori mai închizi camera și le pui să mănânce.

Sunt multe beneficii pentru online. Se economisește mult. Nu mai consumi carburant, nu mai plătești autobuzul sau taxi să ajungi la facultate. Nu mai pierzi timp în trafic. Timpul îl poți gestiona altfel. Pauzele dintre cursuri le poți petrece mai productiv decât atunci când ai fi fizic la școală. Cursurile le ai printr-un simplu click.

Într-un an învățământul s-a reformat tehnologic formidabil. S-au creat platforme de care nimeni nu mai auzise până atunci. Totul merge ca pe roate. Aparent. Câteodată.

Pentru că uneori se întâmplă pene de curent. Cade rețeaua de internet. Se blochează platformele. Și lista poate continua.

Pe de altă parte, observ că atât studenții cât și unii profesori tratează perioada asta superficial. Cei din urmă acuză faptul că se copiază. Cine poate controla asta? A cui e vina? A studenților că pot, sau a profesorilor că nu pot controla asta? Tot unii profesori găsesc problemele personale mai importante decât cursul. E frustrant să aștepți să intre când se eliberează ei. De multe ori se intră la curs la alte ore decât cele stabilite. Studenții stau la pândă să nu ia absenta, sa fie pe fază când se intră in curs. Timp mort. Pentru ei.

Nu pot să zic personal că am trecut ca gâsca prin apă. M-am străduit tare să pricep ceva. Dar nu cred ca toți au făcut asta. Sistemul i-a împărțit. Cei care intră des și au șansa să priceapă câte ceva și cei care dacă lucrează și intră când și când. pierd firul și nu mai știu cum să înțeleagă anumite noțiuni.

Dar, de departe cea mai mare prăpastie care s-a creat odată cu online-ul a fost separarea de grup. Ca și colectiv, anul nostru nu s-a întâlnit niciodată fizic. Nu am apucat să trecem bariera asta a tehnologiei. Nu ne-au ajutat nici restricțiile impuse de autorități. Asta nu e neaparat grav, dar ne afectează psihic poate fără să ne dăm seama. O apropiere fizică, niște discuții libere intre studenți ar ajuta mult. Am apuca să ne cunoaștem dincolo de ecrane, am înțelege mai ușor ce ni se întâmplă. Și totuși, pe lângă toate astea, studenții tot pentru online ar opta.

Psihologic, vorbind online-ul face mai mult rău decât bine. Practic, toți îl vrem. E mai simplu, ne-am obișnuit așa.

Viața de student (bătrân) online

Viața de student online e grea.

Ce m-o fi apucat și pe mine la vârsta asta cu facultatea, habar n-am.

Am îmbătrânit în niște școli. Acu’ când eu sunt mai dezorientată decât ăștia mici cu școala online. Nu știu alții cum sunt, dar ei nu pot fi atenți toate orele. Își pierd concentrarea, se fâțâie, se întind, vor la toaletă, le cade pixu’ din mână, nu notează temele… și aș putea da exemple la nesfârșit. Ca să nu mai zic că ăla mic a învățat să scrie și să citească (mai peltic așa) prin ecran. Dar asta e. Eu sunt mulțumită că tot au învățat ceva. Nu pot să le cer să fie ca restul. Deși, aici cam mor de necaz. Alții cum pot și voi nu puteți? Dar, fiecare cu felul lui. Ai mei n-au stare. Îi iubeste mami și așa agitați.

Așa, să trecem la oile noastre. Azi de dimineață, vorbesc cu ei. Mămica are examen, am nevoie să mă ajutați, să faceți liniște o oră și să nu mă strigați sub nicio formă. Am zis că e totul înțeles. Am băieți mari, înțeleg ei ce vreau de la ei.

Și încep frumos examenul. Camera și microfonul pornit. Examen oral. Emoții n-aveam. Ăștia de vârsta a doua nu mai au. Le-au folosit pe toate la celelalte facultăți.

Așa, revin. Pe la mijlocul examenului intră peste mine ăla micu’ foc și pară și începe să țipe:

⁃ Mami, George mi-a luat-o pe Ela și mi-a aruncat-o pe șifonier! (n.r. Ela, elefănțica de pluș)

Cred că am închis microfonul la secundă. Am crezut că intru în pământ de rușine. Mă uitam la el și la laptop și nu știam dacă a auzit cineva. Atunci am început să îmi amintesc ce sunt alea emoții. Am transpirat instant, am rămas mută.

Am început să-i fac niște semne cu ochii, mai mult, cu o mână pe sub scaun, ceva surdo-mut gen. Ce să mai, a țipat puțin apoi a plecat. Profa nu și-a dat seama ca am închis microfonul, eu am scăpat basma curată.

Până seara au rupt clanța, s-au încuiat din greșeală în cameră, au plâns de 7 ori și mă opresc aici. Să nu dau tot din casă.

Cine zicea că e ușor să stai acasă cu copiii? Sau cine zicea că examenele online sunt floare la ureche? Eu nu, vă zic cu mâna pe inimă.

Acum mă bag la somn, mă pregătesc pentru mâine dimineață. Cred că nu le mai explic de data asta, o să-i țin lângă mine… legați. 😂