Mama nu mi-a spus te iubesc niciodată, dar mi-a arătat asta toată viața. Și e în regulă.

Mi-a spus în multe alte feluri că mă iubește. Că așa a știut ea să mă crească. Cu cât a știut a crescut 4 copii cât de bine s-a priceput. A făcut pentru mine și pentru noi mai multe decât au făcut părinții ei pentru ea. Cum noi am evoluat de la ce am primit, așa și ea a încercat să ne ofere mai mult. Atât cât a putut.
N-a spus te iubesc, asta e adevărat. Pentru că nu a știut că trebuie. Sau cum trebuie. I-a venit incomod, prea moale pentru vremurile în care a trăit ea. Nu i-a spus nimeni nici ei. A făcut ce e mai bine cu ce a avut la dispoziție. A făcut bine.
N-a făcut facultate, dar ne-a îndemnat pe noi să absolvim. Nu a fost respectată așa cum ar fi trebuit, dar ne-a învățat pe noi cât înseamnă destul. Limitele noastre impuse oamenilor au fost îndemnurile primite din greșelile tinereții ei.
Nu ne-a lăsat nefericite. Nu a suportat niciodată nefericirea și traiul în doi de dragul de a fi căsătorit. A știut mereu că putem mai mult. Chiar și atunci când noi eram gata să cedăm, să renunțăm la puterea interioară. Era acolo, să îți dea putere și o bucățică de brânză.
Nu m-a ajutat când voiam eu. M-a ajutat când a simțit ea că e necesar. Asta a făcut diferența. Ceaiul ăla cald când mă durea burta lunar. Nu avea medicamente să-mi dea, dar avea șosete cu oțet. Nu avea bani să îmi permit ce aș fi visat, dar mă susținea să îmi urmez visurile să-i pot câștiga din ce iubesc.
Nu a fost fără de greșeală, nu e o femeie cum nu s-a mai pomenit. E mamă din rândul mamelor bune. Și dacă ar putea și-ar da oricând sufletul pentru fiecare dintre fiicele ei. Asta o face deosebită. Ajută, alină, blesteamă când vrea să ne facă să râdem și n-are altă putere, dar fără să uite să se roage să le întoarcă Dumnezeu pe toate.
Dacă le mai aveți lângă voi, mergeți și spuneți-le voi te iubesc. Sigur se vor simți rușinate și nu vor răspunde, probabil. Dar vor simți și o vor și auzi. Ceva ce noi nu am trăit. ❤️