Eu îmi învăț copiii să spună te iubesc

Eu îmi învăț copiii să spună te iubesc chiar dacă sunt băieți. Vreau să fie umani și sensibili și să nu țină in ei cuvinte nespuse care ar fi putut să le schimbe destinul.

Și ce dacă sunt băieți?

Răceala asta in exprimare la adulți mă termină. Bărbații nu mai fac complimente. Se tem să-i spună unei femei cuvinte frumoase. Li se pare că nu e masculin. Sau că nu e potrivit, se simt rușinați. Sau că femeile nu merită cuvinte frumoase.

Oamenii nu mai spun te iubesc. Închistarea asta a sentimentelor prezenta în societatea actuală e dăunătoare.

Eu îmi învăț băieții să spună te iubesc. Vreau ca femeile din viața lor să fie apreciate. Să știe când trebuie să facă un compliment, să aprecieze și prin cuvinte frumosul. Vreau ca lor să nu le fie teama să spună te iubesc.

Și o fac eu în prezența lor simplu și natural. Și eu și tatăl lor folosim te iubesc in fiecare zi, iar asta îmi da speranța ca va fi bine.

Când îi simt apropiați: te iubesc.

Când avem un moment al nostru: te iubesc.

Când sunt drăguți unul cu celălalt: te iubesc.

Când ne îmbrățișăm: te iubesc.

Când își pune șosetele: te iubesc!

Te iubescul e parte din noi. Le spun atât de des încât acum când mă văd îmi spun direct: te iubesc, mami! Nici nu vă puteți imagina cum dispare oboseala când aud așa dulceața de cuvinte.

Vreau ca ei să își poată exprima cu ușurintă sentimentele. Îmi doresc ca ei să fie băieții ăia care atunci când simt, spun. Nu să țină în ei, nu să lase pe cei din jur să presupună, ci să spună tare fără frică.

Poate vor fi respinși, poate nu li se va răspunde la fel, dar ei nu vor păstra în ei cuvinte nespuse.

E așa de greu să socializezi când întâlnești persoane care nu spun ce simt… Care vor să înțelegi tu ce își doresc, fără să spună. Și dacă nu te prinzi e nasol că n-ai presupus. Nu e normal așa. Normal e să spui ce vrei. Băieții mei o să spună, nu că le impun asta ci pentru că le arăt în fiecare zi că sentimentele trebuie exprimate. E sănătos să spui ce simți.

Când au o zi grea și plâng amândoi și țipa și nu le convine nimic, nu fac nimic. Doar îi imbratisez și le șoptesc că îi iubesc. Îi țin așa puțin și se calmează ca prin minune.

Pentru că iubirea chiar face minuni.

Reclame

4 ani de fălcuțe numai bune de pupat

Sunt in camera lor amândoi. Îi aud cum se cearta, cum se împaca, cum își cer iertare. Se joacă frumos azi. Poate mai frumos decât in oricare altă zi. E ușor cu ei acum de când s-au mărit. Nu a fost mereu așa, dar acum greul a trecut.

Acum patru ani intram in casă cu două mogâldețe de oameni după mine. Știam cât de greu avea sa-mi fie și tot am vrut să mai simt mângâierea unui bebelus o dată. Dacă nu era tati așa prezent nu cred ca aș fi scos-o la capăt cu asta.

Semăna intre ei și totuși sunt atât de diferiți. Niciodată nu m-am imaginat altfel decât sunt acum. Mereu am știut ca o sa ii am pe ei.

Băieții ăștia o sa ajungă oameni ca lumea, va spun eu. Cu inteligenta și bunătatea lor, n-au cum altfel. Sufletele lor sunt cele mai blânde de pe pământ. Ma fac sa-mi fie rușine și de mine. Când îl cert pe unu’ sare celalalt in apărare.

“Lasa-l mami, nu ți-e si ție milă de el?” Zice ăla mare când îl cert pe leneșul de frate-sau ca nu strânge jucăriile.

“Nu-l certa pe George, că e prietenul meu” intervine și piticul când ma iau de frățior că l-a împins tot pe el.

Parcă sa zic ca asta mic e și mai sensibil. Nu suportă nici poveștile cu întâmplări triste. Plânge dacă insist sa ajungem la partea aia in care totul se termină cu bine. Are o emoție in voce și in ochi cu care cucerește inimi oriunde merge. E așa hoț de inimi, cum îmi place mie sa spun. Nu vrea sa ne vadă supărați, e atent mereu sa ne înveselească zilele, râde mult. Toți îl iubesc.

El e o binecuvântare in casa noastră. E fratele geamăn al lui George, din prima sarcina, care nu a rezistat până la final. Așa vreau sa cred. Ca Dumnezeu a văzut durerea noastră și ne-a alinat-o prin el.

Azi când s-a trezit la prânz m-a găsit lângă el. M-a luat de gât și mi-a șoptit la ureche: “Ce bine ca n-ai plecat. Te iubesc!”. Mi-e necaz ca nu pot petrece cu el mai mult timp.

Am învățat multe de la puiul ăsta de om. Sa ma temperez, sa am răbdare, sa iubesc mai mult și sa fiu conștientă de puritatea dragostei pe care mi-o oferă.

Spune te iubesc cu ușurinta unui “buna ziua”.

Iar m-a luat timpul prin surprindere. Iar nu știu cum au trecut patru ani. Ce mari sunt! Îmi amintesc din ce in ce mai puțin despre nașterea lui și asta ma întristează. Ca timpul așterne negura peste amintiri. Tot ce știu e ca semăna cu fratele lui foarte mult. Aveam impresia ca am mai născut o data acelasi copil.

Cu el chiar a fost mai ușor. Mânca orice, fără refluxul de care suferise fratele. Fără dureri, doar cu zâmbet și fericire ne-a luminat viețile.

Te iubesc fălcuțe frumoase. Abia aștept sa vin azi acasă, sa te țin in brațe mult și strâns așa cum îți place tie. O sa-ți aduc “cociolata” și “naipotane” si o sa ne petrecem frumos.