Fă în fiecare zi ce te face fericit

Doamne, când văd câți oameni sunt nefericiți mă apuca groaza. Când văd și că sunt așa din cauza lor mi-e și mai rău.

Mor eu pe serioșii ăștia pentru care serviciul e tot ce au in viața. Care se feresc să râdă zgomotos când le vine, pentru ca nu se cade. Triști mai trebuie sa fie cei care n-au bucuria zilei de azi. Care lasă să treacă zilele peste ei fără să se bucure de frunze, de flori și de soare.

Triști sunt cei care trag pentru case, bani și putere. Care muncesc doar pentru grija zilei de mâine și nu fac din orice un motiv de bucurie.

Triști sunt cei care găsesc doar motive de a se plânge și discută oameni ci nu idei.

Triști sunt cei care au timp și îl lasă să treacă pe lângă ei.

Ce rost au florile dacă nu le mirosi? Ce rost are soarele dacă nu te lași scăldată de căldura și lumina lui? Ce rost au zilele tale dacă le trăiești pe toate la fel?

Cum suportați rutina asta? Nu vă plictisiți?

Acum. Acum e timpul tău? Cât crezi că mai respiri? De ce ești sigur in viața? Singura certitudine e moartea. Îmi pare rau dacă sună grav, dar așa e. De nimic în afară de moarte, nu putem fi siguri aici.

Mie nu-mi plac regulile. Urăsc societatea scorțoasa care te pune să respecți un model. Care te împinge de la spate ca pe un robot. Ai voie să muncești, să ai casă, să vezi lumea doar atât cât îți e permis și cam atât.

Eu am riscat mult. Mai ales când abia adormise în mașina copiii după o zi lungă, iar eu am decis să oprim. Am riscat să le stric somnul și să-i aud morocănoși 3 ore, cât făceam până acasă, doar pentru că am vrut să mă scald în frunzele toamnei. Și am făcut-o și tare bine a fost. Nu a contat nimic, chiar dacă îmi iubesc nespus băieții. Am vrut să mă bucur și eu. Ce dacă sunt om mare? M-au chemat frunzele să mă joc cu ele. Eu nu am putut să refuz așa spectacol. Am avut momentul meu, fără ei. Pentru că înainte de a fi mamă sunt om. Cu propriile trăiri și dorințe. Ceea ce vă doresc și vouă! ❤️

Reclame

Înainte să mor, vreau să trăiesc

Înainte să mor, vreau să trăiesc. Fie că vă convine, fie că nu.

În orașele mici toti știu ăla al cui e, aia cu cine e măritată, copilul ăla al cui e. Inevitabil bârfa se propaga cu viteza luminii. Nimeni nu suporta pe nimeni. Ba ești prea bogat, prea sărac, prea faci pe deșteptul, prea arogant, prea urât îmbrăcat și așa mai departe. Dacă cineva vrea să iasă din mulțime e taxat.

Eu niciodată nu mi-am dorit să deranjez pe cineva prin articolele mele. Un blog între alte 7000 active din România nu înseamnă nimic.

Și totuși de câte ori scriu un gând, o părere, un regret sau o bucurie sunt criticată. Se pare că nimeni nu mă place.

Un blog înseamnă un jurnal personal, nu un site. Informațiile de aici sunt expuse strict din perspectiva mea, nu înseamnă că așa trebuie să procedeze toată lumea.

Mama nu e de acord cu Annazidezi. Și dacă nu am ținut cont de părerea ei și am continuat proiectul, părerea altora nici atât nu mă afectează. Când intru intr-o încăpere mi se spune pe numele blogului. Malițios sau nu, faptul acesta mă bucura. Orice publicitate e bună. Dacă numele Annazidezi e înaintea mea, eu sunt fericită. Scopul meu a fost atins.

Când scriu ceva, chiar și la nervi, am motivele mele să o fac. Niciodată nu am șters după ce am scris. Chiar dacă persoane influente s-au simțit deranjate de gândurile mele. Nici la cererea celor din familie. Eu cred în ceea ce fac și niciodată nu o sa renunț la ceva ce îmi place cu adevărat. Indiferent de cât de greu va fi, mereu voi ajunge acolo unde îmi doresc și puțin mai sus.

Eu cred însă în părerea celor care mereu au fost lângă mine. Cuvintele lor de încurajare m-au motivat. În ultima vreme am primit foarte multe mesaje frumoase. Din ce în ce mai multe femei se simt inspirate și atrase de ceea ce fac eu. Am o comunitate de prieteni cititori pe care nici măcar nu-i cunosc personal. Dar ei sunt alături de mine la fiecare articol. Și eu nu am cuvinte destule să le mulțumesc pentru toate mesajele pe care mi le trimit. Au curaj să spună unei necunoscute că o plac și că o susțin.

Sunt bărbați care îmi spun “Să știi că eu te citesc și prea adevărat le spui!” Și faptul că mereu am ales calea aia reală de a prezenta viața m-a adus aici. Eu pentru ei scriu. Nu mai pot da înapoi. Nu-i pot dezamăgi.

Cu toate astea eu vreau să trăiesc, înainte să mor. Așa ar trebui să facem toți. Intens, acum, cu tot ce ține de viața. Limitele mele sunt niște iluzii. La fel ca și temerile. Fac multe. Din ce în ce mai multe. Merg la întâlniri, machiez, scriu, lucrez, cresc copiii așa cum cred că e bine și tot parcă nu fac destul.

Nu mai fiți săraci. Săraci în visuri, în speranțe, în priviri și în gândiri. Uitați-vă sus! Cerul e limita!

Visurile nu au nici un rost, dacă nu lupți sa ți le îndeplinești

Timpul nu stă in loc

Mereu am spus asta. Pe blog, prietenilor, mamei mele, tuturor oamenilor pe care ii întâlnesc. Timpul zboară, nu fuge. Nu-l vezi, nu-l simți. Știi doar ca parcă mai ieri terminasei liceul. Sau facultatea. Nu știi când ai ajuns la 30, 35 sau 40. De multe ori, maturizarea ne face sa ne dam seama că lucrurile nu ar fi stat așa dacă am fi avut puțin curaj. Dacă am fi îndrăznit să ne ridicam din propriul confort și sa ne urmam visurile.

Am avut o perioadă in care amânam toate lucrurile. O sa ma tund de luni in colo. O sa fac cursul ăla anul viitor. O să merg in vacanța mult visată când o să mai strâng bani. Destul! Nu! Nu merge așa. Ce nu faci la timp nu mai poți face niciodată. Dacă eu am reușit sa termin doua cursuri într-un an, cu familie și cu job de opt ore pe zi, înseamnă ca se poate. Nimeni nu a fost neglijat. Copiii au adormit la aceleași ore, vacantele le-am respectat și le-am petrecut împreuna, iar viața a mers mai departe. Aveam nevoie de cursuri? Îmi vor folosi? Am avut bani? Poate ca nu, dar acum știu mult mai mult decât știam înainte sa le fac. Și nu regret decât că nu am timp destul sa fac și mai multe.

Visurile nu au nici un rost dacă nu luptăm sa ni le îndeplinim. Dacă noi nu luptăm pentru ele, nimeni nu o va face. Dumnezeu te ține in viața. Îți da șansa zilei de mâine. Un mâine pe care il poți transforma in cea mai frumoasa zi din viața ta. Lasă inima să se bucure. Iubește emoția unui nou început și poarta-te spre necunoscut.

Ai văzut o floare frumoasa? Oprește-te o secunda să o mirosi. Crezi ca o fata e simpatica? Îndrăznește și spune-i. O sa-i faci ziua mai frumoasă. Nu ai nimic de pierdut dacă îți lași rațiunea sa se depărteze atât cât sa poți visa. Relațiile alea de ani de zile in care nimeni nu face nimic, doar numără anii, sunt groaznice. Sunt sigură ca unul din ei speră in fiecare an, ca de la anul sa se întâmple ceva. Și e trist când aud cum trec anii. Și ei se mint mereu ca sunt in regulă.

Șansele, momentele, zilele trec. Fă la timp tot ce îți propui. Zilele pierdute, pierdute rămân. Decât sa te gandesti cum ar fi fost dacă, mai bine treci la fapte.

Timpul nu stă in loc.

Eu am început să fac tot ce mi-am dorit dintotdeauna. Nu am de gând sa-mi refuz nimic. Dacă e bine sau rău va decide timpul. Nu ma mai gândesc la viitor, trăiesc azi și atât. Eu contez. Sunt vie și mai puternică decât am fost ieri. De atât am nevoie.