Pentru mama ta

Pentru mama ta și pentru a mea și pentru toate mamele din lume am scris câteva rânduri care sper să ajungă la sufletul lor în aceasta zi de mare sărbătoare pentru ele.

Eu știu că nu ți-a fost ușor mama dragă. Când era iarnă afară și tu spălai de mână pentru patru copii haine și le întindeai pe toate pe sârma înghețată. Cumva găseai putere, calm și răbdare să ne repari pe toți. Ne ascultai durerile la fiecare în parte. Ai știut când sa ne spui că e de ajuns, când trebuie să nu ne dăm bătute, când trebuie să cerem mai mult. De la tine am învățat să nu mă mulțumesc cu puțin și să nu accept decât ce e bine pentru mine.

Ai suferit mult. Ai născut, apoi ne-ai învățat că să fii mamă nu ne face speciale. Să fii părinte e ceva ce face diferența.

Și ți-aș aduce flori multe de ziua ta. Ți-aș săruta mâinile arse de soare și bătătorite de muncă. Ți-aș aduce cafea și bomboane și pâine și ulei. Dar tot n-ar fi de-ajuns să îți mulțumesc pentru că încă îmi porți de grijă. Nimic din ce aș spune sau aș face nu ar acoperi tot ce ai făcut tu pentru mine.

Eu doar în casa ta sunt la adăpost. Eu doar când îți văd privirea blândă mă liniștesc. Pentru că viața mea o datorez ție. Și pentru că mereu m-ai primit la sânul tău când am avut griji și nevoi. Să-mi trăiești sănătoasă mulți ani pe pământ, să ne bucuri cu suflarea ta până n-o să mai fim. Să ai parte de toate bucuriile lumii și toată strălucirea pietrelor scumpe să o văd în licărirea ochilor tăi.

Te iubesc mama!❤️

Reclame

4 ani de Annazidezi

De curând s-au împlinit 4 ani de Annazidezi.

În urmă cu patru ani luam decizia să scriu. În ultimii ani nu făcusem altceva decât să nasc și să cresc copii. Cu excepția câtorva proiecte scurte în televiziune, nu făceam nimic în afară de copii, casă și responsabilități. Eram nevorbită, neascultată, nescrisă, poate, dacă exista cuvintele astea sau tocmai l-am inventat eu. Soțul m-a îndemnat sa scriu mai mult să scape de mine. De vorbăraia mea.

Nu știam despre ce să scriu. Nu aveam o nișă anume, nu aveam un plan. Simțeam doar o nevoie acută de a scrie. Am ales numele foarte repede. Totul a durat foarte puțin. M-am consultat cu o prietenă și a rămas ca Annazidezi să fie numele meu de atunci înainte.

De atunci au trecut 4 ani. Am scris sute de articole. Unele v-au făcut să râdeți, altele să plângeți, altele să mă înjurați. Din toate am avut de învățat. Blogul mi-a schimbat viața. Mi-a schimbat perspectiva și modul în care am văzut pe urmă viața. Acum e un băiețel de 4 ani, care spune tot ce îi trece prin cap. Așa și trebuie.

Am mii de prieteni, am și câțiva hateri de la care învăț mereu câte ceva. Determinarea lor de a ma urî mă fac să merg și mai departe. Faptul că nu mă cunosc și mă urăsc sincer, mă face să încerc să fiu mai bună.

Impactul unui singur pe Facebook ajunge foarte des în ultima vreme la peste 30.000 de persoane. E o cifră uriașă pentru cineva din provincie care scrie doar din plăcere fără să urmărească algoritmi și chichițe tehnice. E purul adevăr, blogul se dezvoltă pe zi ce trece. Cel mai căutat articol de pe blog, pe google rămâne “Scrisoare pentru soțul meu”. Poate că așa și trebuie să fie. Fără el Annazidezi nu ar fi existat. Fără suportul lui de a mă duce la conferințe ori de câte ori am avut nevoie, fără a ajutorul primit de câte ori i l-am cerut poate nu aș fi aici acum.

Îi mulțumesc lui și tututor celor care îmi spun că ar trebui să mai scriu.

După blog a urmat cartea “Viața perfecta? Poate pe Facebook” care a primit recenzii neașteptat de bune. Îmi pare rău că nu m-am ocupat mai bine de vânzarea ei. Totuși oamenii o cer și acum îmi cer să revin cu una nouă. Poate dacă aș avea nițică liniște și ordine în gânduri aș putea să scot alta. Sau poate mai multe. Am atâtea de spus…

Oricum, trebuie să le mulțumesc tututor pentru susținere. Fără oamenii care intră zilnic pe http://www.annazidezi.com nu aș fi ajuns nicăieri. Persoanele mă recunosc oriunde m-aș afla: în baia unui hotel din București, la supermarket în Pitești sau în fața blocului în orașul meu, oamenii îmi spun că fac treabă bună. Eu le mulțumesc din suflet, promit să nu-i dezamăgesc și să rămân la fel de sinceră ca și până acum.

City break pentru părinți? La Amsterdam, vă rog!

City break pentru părinți? La Amsterdam, vă rog! Acolo e de mine.

Când ai decis că destul e destul și pentru câteva zile nu mai vrei să auzi de 473894 ori pe zi “mami” e cazul să evadezi. Câteva zile departe de responsabilități e tot ce ai nevoie. Cea mai bună perioadă e primăvara. Prețuri mici la bilete, vreme așa și așa și chef de reînnoire. Vorbești cu câțiva nebuni gata să-și părăsească și ei copilul pentru câteva zile și pleci la drum. Îți dai întâlnire într-o țara și plecați împreuna în alta. Adică împuști doi iepuri deodată.

Sau și mai bine, iei tatăl din dotare și petreceți ca porumbeii.

Europa are atât de multe orașe vechi și interesante încât e greu să te decizi unde să aterizezi.

Anul trecut am fost mai spirituală, am mers pe urme biblice în Israel, Iordania și Palestina. Acum am vrut să mă distrez. Să văd locuri noi și să mă deconectez. Am ales Bruxelles și Amsterdam.

Amsterdam e un oraș istoric cu foarte multe muzee. Poate cel mai încărcat de istorie. Van Gogh, Rembrandt, la ei acasă. Clădiri de sute de ani, biserici antice, flori, lalele, canale pe care poți naviga, toate le găsești aici.

Ceva mai moderne sunt alte atracții acum. Olanda acceptă consumul de canabis și marijuana. Se găsește la tot pasul, mai ales în Cartierul Roșu. Moral ar fi să spun că eu nu am venit pentru asta. Și că nu m-au interesat acadele sau brioșele cu canabis. Dar eu sunt sinceră și tânăra și cu dorința mare de a experimenta. Și mai multe nu mai zic.😜

Fetele de la geam, care te atrăgeau cu mișcări lascive există. E interzis fotografiatul în zona aceea, dar le găsiți acolo în fiecare seara, dragi tătici.

Așa cum arta e ridicată la rang înalt, la fel e și distracția. Străzile sunt pline de turiști și de localnici. Poluarea e la cote minime, stilul de viața e foarte simplu. Biciclete și iar biciclete. Mă bucur de fiecare moment petrecut aici.

Și pentru că e sâmbătă o să ieșim în oraș. Ca adulții de data asta, fără să mai căutăm locuri cu spații de joacă pentru copii, ci puburi cunoscute. O să petrecem și o să vă spun și vouă cum a fost. Revin. 🔞

Nu toți părinții sunt părinți

Dacă îi cumperi haine și îl trimiți la școala nu înseamnă că ți-ai făcut datoria de părinte. Dacă îl păstrezi in viața și îi oferi un acoperiș deasupra capului nu înseamnă că ești părinte. Oare a vrut el să se nască?

Unii părinți spun că ar trebui să li se mulțumească pentru eforturile pe care le-au făcut pentru copiii lor. Nu înțeleg de ce? Doar n-a fost alegerea copiilor să se nască. Ai făcut-o tu pentru o împlinire socială sau pur și simplu pentru că își dorea mult partenerul și voiai să-i arăți că îl iubești.

Indiferent de motivul pentru care l-ai adus pe lume, faptul că ai pierdut nopți cu el când era mic nu te face mamă. Și nici banii cheltuiți cu el nu te face mai mama decât altele. Mamă ești atunci când îl educi. Când tu și nimeni altcineva se ocupă de educația lui. Când îl înveți cu blândețe despre lume, când îi pui pixul în mâna pentru prima dată. Când cade și îl liniștești cu răbdare. Când îi arati lumea și îl asiguri că el e pe pământ ca să o facă mai bună. Părinte ești cu adevărat când îl crești tu, nu bunicii sau bonele. Ca să fii părinte trebuie să ai timp și răbdare. Dacă nu le ai la dispoziție, nu te face părinte. Fă-te corporatist sau om de afaceri, dar nu naște un copil. El nu e accesoriu, nu e opțional, e totul sau nimic.

Părinte adevărat ești atunci când nu aștepți nimic în schimb. Când îți pasă cu adevărat ce lași în urma ta. Și o lume rece, plină de bani și succes, fără împlinire sufleteasca nu înseamnă nimic.

Lucruri pe care nu le știți despre mine

Am încropit o listă cu lucruri pe care nu le știți despre mine, pentru că anul acesta vreau să ajung mai aproape de cititorii mei.

1. Nu mănânc aproape niciodată pâine albă și beau multă apă.

Pâinea neagră mă ajută să manac mai putin și să beneficiez de cei mai buni nutrienți.

2. Port aceeași mărime la haine din liceu.

3. Mi-e teamă de gândaci.

4. Mă feresc de laptele dulce pentru că se digeră greu și vreau să am tenul curat.

5. Îmi plac tatuajele dar nu mă decid să-mi fac unul.

6. Cea mai mare dorința e să reușesc să strâng destui bani pentru a-mi pune în aplicare un plan de mult timp stabilit.

7. Nu beau niciodată alcool. Bine, șampania de revelion nu se pune, nu?

8. Condusul mă relaxează. Mai ales la drum întins. P.S. : doar cutie de viteze automată, altfel sunt praf!🤦🏼‍♀️

9. Nu îmi place să călătoresc în locuri în care am mai fost. Pierd bani și timp în care aș putea vedea alte locuri noi.

10. Am tenul sensibil și cu greu găsesc produse consmetice potrivite.

11. Am rău de mișcare. Am aflat de curând la mare.🤦🏼‍♀️#vaidepacatelemele

12. Plâng mult atunci când sunt supărată.

13. Evit discuțiile în contradictoriu și mă depărtez de negativiști.

14. Porecla: otrava. 😂

15. Remediul unei zile proaste e joaca cu băieții mei.

16. Somnul e foarte important pentru mine. Am program de somn bine stabilit atât pentru Weekend cât și pentru timpul săptămânii.

17. N-am băut o cafea niciodată.

18. Am aceeași prietena de la grădiniță.❤️

19. Sunt împreuna cu soțul meu din clasa a X-a. 😍

20. Am stat în cămin în facultate. Mi-e dor!😔

21. Îmi întreb mereu copiii ce vor să se facă când o să fie mari, să mă mai inspir de la ei. Încă n-am aflat, o fi rău?

Toți suntem stricați

Toți suntem stricați, aveți grija de inima voastră.

Toți suntem stricați. La un moment dst fiecare dintre noi a suferit o dezamagire, sau a fost rănit. Noi toți am fost crescuți cu răni, dacă nu ale noastre ale celorlalți. Sau fiecare dintre noi a avut nevoi neîmplinite.

Toți avem cicatrici. Pe piele, pe suflet.

Nimeni nu e perfect. Perfecti ne naștem dar nu și murim. Rănile astea, născute sau dobândite de la alții le ducem mai departe. Unii le cară cu demnitate, alții se plâng. Se plâng și dau vina pe alții. Ori pe soarta nepotrivnica. Pe țara în care s-au născut sau pe părinți, pe genă, pe moștenire.

Mulți nu știu că toată situația în care trăiește se poate depăși. Că totul depinde de noi și de curajul cu care avem îndrăzneala să înfruntăm viața. Viața asta care nu e nici grea nici ușoară. E fix cum o facem noi. Suferința ta n-o împrăștiați. Învățați să trăiți cu ea sau lăsați-o trecutului. Nimănui nu-i pasă dacă ești bine sau ești rău. Dacă nu te iubești tu, nimeni altcineva n-o va face în locul tău. Tu ești binele și răul tău. Cu cât mai repede îți dai seama că totul depinde de tine, cu atât mai curând vei fi fericit.

De ce nu începi de azi?

De V-Day iubește-te pe tine

Luna Februarie e luna îndrăgostiților. Primești flori, dacă ai de la cine, oferi cadou persoanei iubite, la fel, dacă ai cui. Se presupune că toți trebuie să ne arătăm dragostea cuiva. Dar de ce nu ție? De ce nu începi cu tine? Oferă mai întâi ție iubirea. Iartă-te pentru dieta începută și neterminată, pentru că ai permis cuiva să te dezonoreze, sau pentru că n-ai luat atitudine când trebuia. Iartă-te pentru timpul pierdut cu cine nu trebuia, iartă-te pentru greșeli și transformă-le în lecții învățate.

Ridică-te pe tine în tot și în toate și acceptă-ți defectele fără regret. Fă din ele binecuvântări și ai grijă de sufletul tău. Dă-ți toată atenția ție. Fă-te frumoasă pentru tine și nu pentru ei. Uită-te în oglindă la tine să te poți vedea cu adevărat pe tine așa cum ești. Dă drumul la apă in cadă, toarnă-ți paharul ăla de vin pe care ai vrut mereu să-l bei în liniște și stai tu cu tine.

Ai grija de mintea ta așa cum ai grijă de corpul tău.

Dacă tu te vezi frumoasă așa te vor vedea și ceilalți. Dacă tu te simți bine în pielea ta, nu e nevoie să-ți faci griji de părerea altora. Dacă tu ai curaj, nimeni nu-ți va putea tăia calea. Tu și numai tu de ziua îndrăgostiților.

De Valentine’s day iubește-te pe tine mai întâi. Și apoi oferă-i și lui o atenție. Dar numai după ce te-ai asigurat că te-ai iubit pe tine.

Mai bine să fii real decât să fii perfect

E mai bine să fii real decât să fii perfect într-o lume plină de frumoși și frumoase.

Am pus la un moment dat pe Instagram câteva poze nemachiată. Am vrut să mă vadă lumea și fără pudra și farduri. Am crezut că o să fie șocați de diferența între cum arăt machiată și cum arăt doar cu o simplă crema aplicată. Rezultatul a fost altul. Oamenii au apreciat poate mai mult decât alte poze din feed în care arătam ca scoasă din cutie. Am primit comentarii de încurajare, pozitive, complimente și multe cuvinte frumoase. Am aflat așa că oamenii apreciază mai mult realitatea decât perfecțiunea.

Perfecțiunea de pe rețelele de socializare e de carton. Frumusețea cu care trebuie să atragi e alta. Ține de grație, de eleganța din mișcare, de gingășia din fapte și din compasiune. Sunt rari oamenii care rămân în gândul oamenilor și după ce s-au arătat așa cum sunt cu adevărat. Pentru că perfecțiunea e mai apreciată acum decât realitatea. Dar ce contează cel mai mult peste ani e realitatea. Cu ea trebuie să trăim și cu ea avem de-a face zilnic. Așa că oricât ne-am feri, realitatea tot o să te lovească la un moment dat. Ideea e dacă poți să faci față. Poți?

Mai multe poze pe Instagram.❤️

Să îți ajuți copiii când sunt mari sau să-i lași să se descurce?

Să îți ajuți copiii când sunt mari sau să-i lași să se descurce e întrebarea care mă tot frământă de câteva zile.

Încă de când sunt mici copiii sunt ajutați. Să meargă, îi ținem de mânuțe până reușesc să-și țină echilibrul. Îi ajutăm să ajungă la chiuvetă să se spele. Îi ajutăm să ajungă la grădinița, apoi îi ajutăm la teme. Au nevoie de noi până se pot descurca și singuri.

Apoi se fac mari și tot au nevoie de noi. Și tu ai și ei nu. Și atunci se pune întrebarea: să le dăm sau să-i lăsam să se descurce să vadă cum e să suferi? Eu n-am avut ce să le cer alor mei. N-au avut ce sa-mi dea, deși din puținul lor, tot au avut grijă de noi. Dar dacă aș fi fost strâmtorată, tot la ei m-aș fi oprit. Sunt părinți care văd copiii că nu au și nu se îndură. Acum nu zic să piardă la pariuri și tu să-l întreții. Zic să-l vezi cum se chinuie să se pună pe linia de plutire și tu să ai. Și să nu-i dai orice ar fi. Că trebuie să treacă prin greu ca să se maturizeze.

Eu am suflet de părinte și cred că dacă o să am, n-o să mă rabde inima să-l văd cum se împrumută la străini. Eu să-l ajut. O să fiu lângă ei și o să le dau tot. Că doar n-o să plec cu nimic de aici. O să le dau atunci când au nevoie, nu moștenire când o să mor. O să vreau să-i văd fericiți până când o să închid ochii. Că ei sunt tot ce mi-am dorit când am fost în putere și puterea mea stă în fericirea lor. Nu vreau să aștepte să mor să le rămână ceva, o să le dau sufletul și tot ce am lor. Că nu e altceva mai de folos în lume decât viitorul meu prin ei și fericirea lor.

Bărbații lovesc femeile nu pentru că sunt puternici, ci pentru că sunt mai slabi

Violența domestică în România are următoarea definiție:

Violenta in familie reprezinta orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate.”

Femeile din România adesea cred că violența în familie înseamnă să te bată partenerul. Nu știu că de fapt atunci când nu te lasă să te angajezi e violent. Când te obligă să îmbraci provocator e violență. Când își dorește sex și tu ești bolnavă înseamnă violență. Când te critică, te jignește și te umilește înseamnă ca e violent.

Bărbații se cred puternici. Și sunt în comparație cu sexul slab.

Deși ei vor să-și arate bărbăția unor ființe mai slabe fizic, sfarsesc prin a-și arăta de fapt slăbiciunea.

Dacă femeile ar lovi de câte ori li pune pata, ar însemna să stea numai cu pumnii vineți. Dar femeia are acel autocontrol, acea putere interioară de a o lua de la capăt, din nou și din nou. Are speranța și încredere și nu se lasă condusă de furie sau de frustrări.

Un om puternic e acela care știe ce are de făcut atunci când furia pune stăpânire pe el. El gândește înainte să acționeze. Dacă femeia nu-ți mai e pe plac, du-te, las-o. N-o să te iubească mai mult. N-o să stea prea mult de frică sau de rușine. Ai pierdut -o din prima clipa in care ea a simțit durerea. A durut-o corpul de greutatea palmei și inima de greutatea urii care se năștea în sufletul ei. Dacă ai făcut asta s-o îndrepți află că mai rău ai făcut.

Și femeia trebuie sa știe ca întotdeauna dacă va fi o palmă vor urma și altele.

Când un bărbat lovește, nu se va opri. Femeia nu-l va mai putea opri cu nimic. Decât cu dispariția. Altfel, crezând în el și în schimbare se va minți până când timpul îi va arăta că a mai sperat degeaba.

E trist și nu obișnuiesc să scriu așa, dar e o realitate a zilelor noastre. Sper să ajungă la cât mai multe femei abuzate.