Te vaccinezi sau nu, asta ține de educație

Te vaccinezi sau nu, asta ține de educația fiecăruia.

Îmi povestea sora mea acum câteva zile de o prietenă comună care a venit în vizită la ea. A, să nu uit să menționez, cumnatul meu e doctor. Și inevitabil, vine vorba de vaccinul anticovid. Acum, părerea surorii mele, vis-a-vis de covid și vaccin, nu cred că trebuie să o mai discut. Ideea e că părerea ei cu a prietenei nu se pupau. Înțelegeți? Adică una vorbea de conspirațiile mondiale de care îi spusese soțul ei, iar cealaltă care trăiește cu frică în fiecare zi pentru că soțul ei lucrează într-un spital.

Sora mea e foarte insistentă în idei în general. Gen, dacă mergi în vizită la ea, mănânci obligatoriu. O gură, două, acolo, dar nu scapi până nu te servește cu ceva. La fel și acum. A început să-i explice cât de așteptat a fost vaccinul ăsta de toată omenirea. Cât de mult trebuie să ne reluăm viețile. Cât de important e să ne apropiem din nou fără frică. Câți cercetători au lucrat la el. Câți oameni au murit în spitale. Cât de important e să călătorim și așa mai departe. N-a avut chip să iasă cu izbândă la finalul discuției. Prietena a plecat tot convinsă că e o conspirație mondială cu cipuri, tratamente de eradicare a populației și câte și mai câte.

Acum, mi-a povestit întâmplarea și mie. Mi-a părut rău în prima fază că nu a reușit cu exemple clare să convingă de utilitatea vaccinului. Apoi m-am gândit că e ok. Fiecare decide pentru el și pentru ai lui. Nu poți schimba părerile oamenilor adulți. Asta ține de ei. Adevărul e lângă noi. Dacă din ignoranță sau mai știu eu ce motiv refuzăm sa-l vedem, asta e. Mergem mai departe.

Zilele următoare am avut și eu o discuție cu cineva tot pe tema asta. De data asta era vorba că nu se cunosc efectele secundare ale vaccinului anticovid. Adică, în mintea lui era că poți să mori, eventual, în urma lui. Haida! O luăm de la capăt.

Efectele secundare sunt cele obișnuite ca la orice vaccin. Posibil durere locală in locul vaccinării, febră ușoară, oboseală. Trec în maxim 3 zile.

Și într-adevăr, nu se cunosc deocamdată efectele pe termen lung. Dar asta pentru că încă nu a fost nimeni vaccinat de suficient timp (maxim 4 luni – cei din trialul 3). Și este foarte puțin probabil să fie efecte secundare serioase pe termen lung.

Așadar, dacă te vaccinezi sau nu ține strict de educația fiecăruia. Nu putem demonta mituri adânc înrădăcinate de teoriile conspiraționiste. Vin pe diverse canale media și se răspândesc ca gândacii. De ce? Pentru că există anumite persoane care pun răul înainte. Și dacă nu există rău în nimic, atunci îl inventează. Punct. Asta dacă voiați o altă părere a unui blogger. 🙄

Să nu uităm să le spunem copiilor despre Iisus. Crăciunul nu e doar despre Moș Crăciun

În freamătul sărbătorii care stă să vină, toți copiii se gândesc la cadouri. Asociază Crăciunul cu Moș Crăciun. Pentru mulți copii doar asta înseamnă. Să vină moșul și să le lase sub brăduț cadourile.

Noi avem băiat mare. Acum trebuie să se îngrijească și de cele sfinte. Nu mai e mic să nu înțeleagă. N-am uitat niciodată sa le spun despre ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului pentru noi creștinii. Știu amândoi cine e Iisus și cum s-a născut în iesle. Aș putea să le povestesc ore în șir despre ce s-a întâmplat cu mai mult de doua mii de ani în urmă și ei tot ar asculta cuminți.

Am ținut de tradiții și de credință de când mă știu. Cea mai semnificativă excursie a mea a fost în Israel. Ei știu asta. Și vrea ca încrederea în Dumnezeu să fie cea care îi ghidează în viață. De aia am insistat ca George să meargă la spovedit. E mare de acum, nu mai poate fi împărtășit fără spovedanie. N-am fost cu ei la biserică, dar mi-au povestit incantați cum lumânările lor au fost puse aproape de altar. Le-a păstrat preotul acolo, iar ei au fost tare mândri.

Pentru un moment au uitat de Moș Crăciun. Au vorbit despre Iisus. Ceea ce sărbătorim noi zilele astea. Nașterea Lui, nu pe Moș Crăciun. Și da, moșul le-a pregătit ceva. Dar nu pentru că au fost cuminți, ci pentru că el le aduce tuturor câte un cadou.

De celelelalte daruri pe care nu le văd, dar le trăiesc, se ocupă altcineva. Pentru sănătate, înțelepciune, bucurii și protecție avem pe Dumnezeu și pe Fiul Lui care se va naște mâine. Cadourile astea sunt mai de preț decât orice altceva. Și mi-aș dori ca toți părinții să le spună asta copiilor lor.

Crăciun fericit! Liniște și pace cu voi și cu cei ai voștri. Familia e cea mai importantă până la urmă.

Voluntariat pe pandemie? Da, se poate

Voluntariat pe pandemie? Da, se poate indiferent de vremurile în care trăim.

Mereu am vrut să ma implic în proiecte de voluntariat. Chiar am fost parte în unele. Am donat munți de jucării, hăinuțe, cărți în tot satul meu natal și la alte comune din apropiere.

Anul trecut defilam pe podium în creații românești pentru copii mai puțin norocoși. Un proiect la care am fost tare mândră să pot contribui. Toată blogosfera a fost prezentă acolo. Am simțit că fac ceva bun și mi-a dat o mare satisfacție personală.

Anul acesta am ales să fac pe cont propriu. Alături de asociația The Social Incubator , am fost mentor de fapte bune.

Anual, aproximativ 3500 de tineri părăsesc sistemul de protecție a copilului, nepregătiți pentru viața pe cont propriu. Doar 1 din 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului se angajează legal. De altfel, România e țara numărul 1 în Europa în ceea ce privește numărul de persoane traficate.

Scopul meu, în calitate de mentor a fost acela de a îndruma tinerii către un parcurs profesional care să le asigure independența pe termen lung.

Am lucrat cu o fată frumoasă, veselă și foarte inteligentă. Eu am fost aleasă de ea și ne-am potrivit mănușă.

Am avut discuții video, am împărtășit experiențe, ne-am povestit câte în lună și în stele și am rămas prietene. Poate nu e un lucru mare pentru alții, dar pentru mine a însemnat mult. Am fost un ghid in viața ei de bună voie. Am încercat să îndrum așa cum poate mi-ar fi plăcut și mie să o facă cineva atunci când eram de vârsta ei.

Ea e studentă în anul 1 și lucrează în același timp. Știe ce înseamnă greul și nu se renunță ușor atunci când își dorește ceva. E o luptătoare pentru mine. Am avut de învățat mai mult eu de la ea. Așa am văzut relația noastră.

O susțin din suflet pe Florentina în tot ce și-a propus și o să ne întâlnim cât de curând. Promit!

Timp nu avem niciodată, e greu să ne împărțim în o mie de părți. Dar toți putem ajuta într-un fel pentru o lume mai bună.

Au fost seri când nu aveam timp nici să mănânc, dar am făcut o prioritate din voluntariat fără să-mi pară rău. Le-am povestit și copiilor despre cauza asta. Le-a plăcut mult și m-au ascultat incantați. Îmi doresc ca și ei să urmeze drumul voluntariatului cândva. E o ocazie de conștientizare a faptului că noi suntem chiar norocoși. E oportunitate de a face bine fără să aștepți nimic în schimb. Am fost #mentordefaptebune. Cea mai mare împlinire pentru sfârșitul de an. Am făcut ceva care a contat și pentru alții, nu numai pentru mine. Satisfacțiile personale din fapte bune sunt de neprețuit.

Cel mai frumos cadou pentru copiii de toate vârstele + un cod de reducere

Cel mai frumos cadou de Crăciun pentru copii e o carte cu numele lui.

Drama părinților de sărbători: cadourile pentru copii. Toți părinții se confruntă cu indecizia atunci când trebuie să dăruiască ceva copilului. Ne dorim să fie util, educativ, interactiv, de actualitate și interesant.

Eu anul ăsta am găsit ceva care le întrunește pe toate. Când am ajuns acasă cu darurile erau care mai de care să desfacă pachetul. Știam ce ascund acolo, dar am tăcut mâlc. Când au realizat ce e, aproape nu le-a venit să creadă. Râdeau și se împingeau și nu mai podideau cu veștile.

Și-au descoperit numele intr-o carte. Apoi orașul în care locuim. Apoi nu se mai opreau din sporovăit. După un moment s-a așternut liniștea. Cel mare a citit-o pe nerăsuflate. Mare mi-a fost bucuria. Aproape mai mare la cel mic care s-a chinuit o pagină întreagă să citească toate literele. El încă nu le leagă, dar ii place să le citească așa. Nu vă spun de chiotele care se auzeau când își găseau numele din nou. Apoi tati s-a oferit să i-o citească până la ultima pagină. Năzdrăvanul familiei care nu stă locului o clipă, nimic n-a mai zis.

George m-a întrebat seara dacă am scris-o eu. Ce idee a avut! Nu, n-am scris-o eu, deși mi-ar fi plăcut ca bucuria asta mare să fi venit de la mine. E vorba despre cărticele personalizate de către o doamnă minunată. Le găsiți pentru cumpărat aici și cu un cod de reducere de 20%.

Folosiți la plasarea comenzii codul ANNA20 pentru a beneficia de reducere până la data de 20.12.2020.

Numai un story am pus și deja s-au strâns multe mămici care vor să o cumpere pentru copiii lor. Ceea ce nu poate decât să mă bucure. Există din ce in ce mai mult interes pentru educația copiilor de la vârste foarte fragede.

Vă spun sincer, o carte pentru un copil nu poate fi mare lucru. Mai ales intr-o eră dominată de tehnologie. Dar o carte despre aventurile copilului tău, cu numele lui și cu localitatea în care trăiește îl face să trăiască o poveste nemaintâlnită. Stârnește curiozitatea, îl face să urmărească până la final firul poveștii cu mare curiozitate și îl va face să se simtă important și apreciat.

Am spus mereu că numai prin educație o să ne diferențiem unii de alții. Susțin educația în toate formele ei. O să reușim să scuturăm de tot ce-i rău doar cu pași mici spre o lume mai bună. Începeți și voi de azi și dăruiți o carte copilului vostru.

România pentru mine este…

Familia mea

România pentru mine este… și continuați voi.

Pentru unii, România e țara de care au fugit unii unde au văzut cu ochii.

Țara în care tertipurile, banii și gândirea comunistă încă mai fac legea.

Țara în care dacă strigi în gura mare nedreptatea riști să mănânci bătaie.

Țara în care oamenii devin bogați numai încălcând legea la un moment dat.

Țara în care mori la propriu din cauza mândriei celor care nu vor să recunoască lipsurile pe care le avem.

Țara în care bătrânii ies la vot, iar tinerii se plâng.

Țara în care sărăcia te face să urăști propria neputință.

România e o țară abandonată în care nimeni nu mai crede. Toți o părăsesc. Mulți o urăsc sincer. Îi înțeleg.

Pentru mine, România înseamnă familie.

E vorba de amintiri, de bunici, străbunici, de proverbe, de pilde. Amintiri d-alea cu miros de haine înghețate iarna pe sârmă afară. Cu bunici care știau să prevadă viitorul. Cu proverbe care te învață mai mult decât o face televizorul azi.

Înseamnă țara care are de toate și nimeni nu le vrea. Știu și ce îi lipsește: educația. Te mulțumești cu ceva si speri la mai bine. E greu să ceri un salariu decent raportat la studii sau la cunoștințele acumulate. E greu să pretinzi șefului de orice fel să fie lider, nu patron. E dificil să taci și să înghiți sperând că generația următoare va proceda altfel. E greu să rămâi în România când vezi că în alte părți se poate și altfel.

Dar pentru România s-a vărsat sânge. Mult sânge. Al celor care au avut tăria să lupte. Și nu vreau să le pătez memoria urând țara pentru care ei au murit.

România are munte, mare, dealuri, vulcani, câmpii. Are oameni corecți, are femei puternice și bărbați muncitori. Are potențial neprelucrat. Și inevitabil gândul mă duce din nou la educație.

România are 102 ani. Speranța ei stă în educația pe care le-o dăm copiilor noștri acum. Viitorul ei depinde de cum le permitem sau nu le permitem anumite lucruri. Îmi pun toată speranța în ei. Știu sigur că vor alege adevărul în locul minciunii. Că vor înlătura tot răul rămas în ea. Și că ei vor reprezenta generația care va sărbătorii România așa cum se cuvine.

La mulți ani, România!

Am lăsat copiii singuri acasă și am plecat la serviciu

Într-o dimineață, acum câteva zile, bunica s-a simțit rău. Copiii ar fi trebuit să rămână cu ea. În câteva ore plecam amândoi la serviciu, iar ei nu aveau cu cine să rămână. Mama nu putea să ajungă la ei, rudele aveau fiecare planurile lor, așa că n-am avut încotro decât să-i lăsăm singuri. Prieteni mulți nu prea avem si nici nu putem abuza de cei pe care ii avem. Ne făcusem un plan pentru câteva ore, dar îmi treceau o mie de gânduri prin cap.

Unul dintre ei s-a logat la platformă, celălalt nesupravegheat nu se descurcă. Ce să-i cerem? Are doar 6 ani. L-am lăsat să se joace.

Când a fost să ies pe ușă să plec mi s-a făcut rău. Ce o să facă ei? Cum o să se descurce? Ce o să mănânce? Dacă lasă apa dată drumul? Dacă se petrece ceva cu ei și nu avem cum să reparăm? Și mai ales, vor fi ei în siguranță singuri atâtea ore? Am auzit din prag cum îmi striga mezinul: “Mama, să vii repede de la serviciu, da?” Pff, mi s-a îndoit inima instant, eram terminată.

La serviciu am stat ca pe ace. Nu puteam să vorbesc cu ei, doar tatăl putea. El mă ținea la curent. Internetul căzuse, cel mare plângea că nu se mai poate loga. Eram din ce în ce mai ingrijorată. Se panicase sărăcuțul, dar s-a rezolvat puțin mai târziu. Și nu trecuse decât o oră și un pic.

Cu o seară înainte primisem un telefon nou. O prietenă mi-a scris să mă felicite. Nu-mi prea ardea de bucurii. A simțit imediat. Când a aflat de ce eram amărâtă a fost și ea îngrijorată. Mi-a scris rapid că ea nu poate sta indiferentă la situația mea și că merge să-i ia la ea. Am insistat să nu. Are și ea doi copii, ce-avea să facă cu patru? Eu veneam târziu de la serviciu. Era prea mare deranjul. Nu am avut mult de obiectat, nu a acceptat refuz.

Ei s-au îmbrăcat singuri. Ba mai mult, cel mare l-a ajutat pe cel mic, i-a căutat haine și au fost gata de plecare. Mai târziu mi-a trimis chiar și poze cu ei. Au făcut orele toți. Au mâncat împreună, s-au jucat împreună.

M-am gândit mult la asta. Era incredibil de unde poate veni ajutorul. Plecasem de acasă fără nicio speranță. Cum aveam eu un noroc așa venit de Sus? Cum se face că practic un străin sare în ajutorul tău? Cât de nobil să fii să faci așa ceva? Nu am cuvinte să-i mulțumesc. E prea puțin orice aș zice.

Ea, senină și zâmbitoare după o zi cu patru copii in casa mi-a zis că noi mamele trebuie să ne ajutăm între noi. Că nu a fost mare lucru și că oricând pot apela la ea. Aveam un nod în gât. Știu că nu i-a fost ușor, dar totuși glasul ei m-a liniștit.

Ce om bun, am gândit în sinea mea. Ce suflet mare are. Cum ea, dintre toți cei care ne sunt apropiați a făcut asta? Voi rămâne veșnic îndatorată femeii ăsteia. Prietenia ei e pentru mine mai mult decât pot înțelegem

Va trebui să iau măsuri urgent. Nu știu ce voi face. Habar n-am ce va mai fi. Știu doar că trebuie să îmi setez niște planuri pe termen lung. Nu îmi permit să-i pierd. E și așa o perioadă grea pentru ei. Cel mic va învața să scrie online în curând. Cum o să reușească dacă nu va fi nimeni să-i țină mâna pe stilou? Copiii mei mă vor reprezenta. Vor fi bunul meu cel mai de preț dat societății. Nu-mi permit să greșesc.

Dar am așa o încredere că va fi bine.

Ajutorul vine pe căi neașteptate. Când încetezi să mai speri. D-aia vă zic să nu vă pierdeți speranța nicicând. Pe mine m-a salvat o prietenă, iar eu trebuie la rândul meu să duc binele mai departe. Nu știu cum, dar o voi face. Promit!

Nea Florică

M-am întâlnit cu nea Florică acum câteva săptămâni.

A venit la mine la serviciu acum câteva săptămâni. Uitasem de întâmplare, până în seara asta când mi-a cumpărat soțul un Pepsi Cola retro la sticlă de sticlă.

Mi-am amintit instantaneu.

Copilăria mea a fost cu Pepsi Cola, marmeladă, conserve, fructe și legume. Le lua tata pe sub mână de la serviciu. Lucra la fabrică pe vremea aia și avea un prieten bun, pe nea Florică. El transporta navetiștii în fiecare zi. Era un om blând, când se ducea la deal, lua și copiii la școală, tot se ducea cu navetiști. Altfel, copiii ar fi trebuit să meargă pe jos 5 km. Printre ei erau și surorile mele. Toate ne amintim de el. Eu eram prea mică atunci. Totuși, parcă îl am perfect in minte. El îl ajuta pe tata să mai aducă acasă câte ceva. Știa că are patru copii pe care nu-i putea crește decent decât cu un salariu. Mereu ne bucuram când ne lăsa câte ceva.

Nu știu cum se face că a venit la serviciu la mine. L-am recunoscut din poza de buletin imediat. Era bătrân acum, dar parcă blândețea rămăsese în ochii lui, la locul ei.

L-am întrebat mai întâi dacă a lucrat la fabrică. Se întâmplă foarte rar să discut cu clienții altceva decât de muncă. Dar nu m-am putut abține. L-am întrebat dacă a lucrat pe o mașină mare albastră. Mi-a confirmat tot. El era. I-am spus că eu sunt fata lu’ Nelu Georgescu. N-a fost nevoie de mai mult. I s-au umezit ochii. A început să plângă încet, puțin rușinat.

“A fost cel mai bun prieten al meu”, atât a putut să zică. L-am lasat să proceseze un timp. Am tăcut, nu i-am mai zis nimic. Era prea mult pentru el

Apoi s-a mirat cum de-l mai cunosc. Nu știa că eu nu l-am uitat niciodată. M-a întrebat a câta sunt dintre surori. Ii era greu sa ma recunoască. Îl înțeleg, toate eram blonde și mici la vremea aia. Nu-i venea să creadă. Lacrimile lui erau un amestec de bucurie cu nostalgie și amar. Când a plecat m-a întrebat de mama. M-a rugat să-i transmit cele mai sincere urări de sănătate. I-am spus că e binevenit la noi oricând dorește. A promis că o să vină.

Pe urmă m-am gândit la rolul nostru pe pământ. Toți avem o menire. Chiar dacă nu realizăm asta atunci. Fiecare dintre noi e amintirea plăcută a cuiva. Nea Florică mi-a făcut ziua mai bună. Sunt convinsă că și eu lui.

Omul ăsta cred ca a fost trimis de sus pentru noi. Ajutorul lui ne-a ținut sănătoase. Ne-a facut copilaria mai bună. Cât mai țipam de bucurie când auzeam mașina la poartă. Știam doar că e prieten bun cu tata. Dar atunci mi-am dat seama că ei au fost probabil, mai mult de atât. A plâns și mama când i-am povestit. N-a uitat nici ea inima lui bună. Nu era numai cu tata, era cu toți oamenii. Știu sigur că a plecat mai împăcat în ziua aia. Familia aia cu 4 copii pe care a ajutat-o e bine acum. Datorită lui. ❤️

Nu-i condamnați la moarte! Dați-le drumul în spitale pregătite din Europa

Se repetă Colectiv?

N-am scris niciodată despre Colectiv. Mi s-a părut că părerea mea e prea mică pentru o tragedie așa mare. Recunosc, nici nu am putut citi până la capăt mărturiile supraviețuitorilor. A fost cumplit. Pur și simplu n-am putut.

Ieri, s-a repetat istoria. Un nou incediu, de data asta în Piatra Neamț. Cauza nu se știe încă. Probabil un scurtcircuit. Secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț a ars complet, incendiul extinzându-se și la o a doua secție. Bilanțul? 10 pacienți care erau intubați, suferinzi de Covid, au decedat. 10 oameni au ars de vii. Alte șapte persoane sunt in stare gravă cu arsuri pe mare parte din corp. Printre ele se află și un medic care a intrat în flăcări în ajutorul oamenilor cuprinși de incediu.

E greu. Niciodată nu am vrut să vorbesc despre incompetența autorităților. Am trăit-o pe pielea mea de câteva ori. E adevărat, in funcțiile statului nu se angajează pe bază de cunoștințe, ci pe cu totul alte criterii. Probabil o să scriu ce am pățit. Nu e cazul acum.

Acum vreau să-mi îndrept gândurile către familiile celor decedați. Vreau să mă rog în tăcere pentru alinarea suferințelor celor care au supraviețuit. Dar mai presus de orice solicit public autoritățile să se implice. Recunoașteți că nu avem condiții optime de tratament pentru afecțiunile pacienților cu arsuri. Nu va îmbătați cu apa rece. E vorba de vieți omenești. Transferați urgent răniții arși grav în centre specializate din Europa. Nu invocați lipsa protocoalelor pentru a justifica crima. Nu-i condamnați la moarte pe cei care încă au o șansă. Lăsați-i să trăiască, dați-le drumul!

Sursa foto: Exploziv Tv Neamț.

Feminitatea. Calitatea pe care toate femeile ar trebui să o aibă

Prin prisma meseriei, zilnic văd foarte multe acte de identitate. Preferatele mele sunt cele vechi. De obicei, ele nu se schimbau cu totul la expirare, doar poza alb negru. E atâta eleganță în poza aia. Văd bărbați cu cravată de cele mai multe ori. Pff, cine se mai aranjaza aa pt buletin? Femeile întotdeauna au părul discret aranjat. Uneori, am remarcat o candoare, o delicatețe aparte la ele. Pozele alea exprima atâta feminitate, încât te cuprinde nostalgia pentru niște vremuri pe care nici măcar nu le-ai trăit.

O femeie dacă nu are feminitate, nu are nimic. Un par îngrijit, un machiaj discret, un pantof cu un toc delicat care îți lungește puțin piciorul. Nu ai nevoie de artificii ca să subliniezi feminitatea. Nu sunt necesare unghiile lungi, sau gene pămătuf la ochi. Nu e nevoie să îți tatuezi sprâncenele, sau să îți modifici fața. Feminină poți fi cu o îngrijire minimă. Și fără bani. N-ai bani de cremă? Mergi la farmacie, ia Apodermin. N-ai bani de ruj? Folosește un balsam de buze, sau poartă masca mai bine. Hainele trebuie să fie curate, potrivite pentru mărimea ta. Și gata. Poți să porti și trening cu stil.

Putem să ne facem remarcate ușor, cu încredere și stima de sine la cote înalte, atragi atenția in orice încadrare ai intra.

Suntem femei, până la urmă. Dacă vrem ajutor, înțelegere și atenție din partea bărbaților, să mizăm pe feminitate. Știu sigur că toți vor o femeie îngrijită lângă ei. Întorc capul după femeile aranjate? Aranjează-te și tu. O să întoarcă și după tine alții, inclusiv al tău. Nu e mare filozofie, feminitatea e arma noastră. Zic sa ne folosim de ea.

Dacă o mânui cum trebuie, ai numai de câștigat. 😜

Am 35, de ce mă-ntrebați?

Am 35, de ce mă întrebați? Credeți ca mi-e rușine?

Auzeam mereu că îmbătrânește doar trupul, inima rămâne tânără mereu. Ziceam că ce e vrăjeala asta? Îmbătrânești cu totul și gata.

Dar nu e așa. Uite la mine. Mă omoară scolioza, mă culc odată cu găinile, am dureri constante de picioare, iar de migrene nu mai zic. Ochii sunt obosiți, nu văd la depărtare, mai am și niște amețeli… eh, d-stea d-ale bătrâneții. Dar, jur că nu simt nimic altceva. Am aceeași gândire de copil. Inima e la fel. Nimic nu s-a schimbat, în afară de fizicul care dă semne că a cam obosit.

Am si niște energie ceva de nedescris. Mă trezesc la aproape în fiecare zi la 6.30. Pregătesc copiii de școală cu spălat, îmbrăcat, pachet și tot ce trebuie. După ce pleacă ei, încep să mă aranjez. Nu ies afară până nu sunt pusă la punct. Azi am și întârziat. M-am făcut la păr, mi-am pus rochia de bune, paltonul nou. A durat ceva. Jumătate de manichiură am făcut-o la serviciu, iar 3 unghii au rămas nefinalizate. Dar merge și așa. Nu s-a văzut, sper. Vin acasă și o iau de la capăt. Copiii îmi povestesc cum a fost ziua în timp ce gătesc. Mai multe feluri, nu-i nimeresc pe toți cu aceeași mancare. Apoi teme, ghiozdanul pentru mâine, spălat, culcat. E o nebunie în fiecare zi. Trece timpul, habar n-am cum.

Dar de ziua mea se schimba lucrurile. I-am înnebunit pe toți cu 3 Noiembrie. Sezonul 35 din Îmblânzirea Scorpiei, așa a fost numită aniversarea asta. 😂 Am primit sute de mesaje, la care nu am putut răspunde. Am fost la serviciu toată ziua. Nu e timp acolo. Dar azi am fost cea mai fericită. Mereu de ziua mea sunt fericită. Și nu mi-e așa să zic câți ani am. Că ăștia sunt. Ce rost are să ne mai ferim.

Am 35 și sunt fericită. Așa aglomerată, cu temele celor mici, cu mâncarea preferată a fiecăruia. Cu faptul că trebuie să am grijă de ei, dar nici să nu uit de mine. Cu multe proiecte pe care le-am început și mă gândesc cu groaza cum o să le sfârșesc. Cu toată nebunia asta, eu tot fac haz de necaz.

Am 35 și multe de făcut. Abia aștept ziua de mâine. Și toate zilele pe care mi le-o da Dumnezeu. Că până acum, parcă totul s-a așternut așa cum trebuia. Și tot ce s-a întâmplat a fost cu un rost pe care îl descopăr abia mult mai târziu după ce s-a petrecut.

Așa că hai, să fim sănătoși și bucuroși că mâine putem face mai bine.

Vă sunt profund recunoscătoare pentru daruri, urări, flori, mesaje și tot ce a venit înspre mine azi. Mi-aș dori să vă servesc cu o bomboană măcar, pe toți cei care v-ați gândit câteva secunde la mine. Aș vrea să mă revansez cumva. Dar o să o fac prin scris. Că doar la asta se pare că mă pricep cel mai bine.

Acum am venit de prin oraș. Că așa e când e ziua mea. De bucurie plec de acasă. Am culcat copiii și mă duc să mă probez. Mâine mă gătesc iar. Petrec 3 zile și 3 nopți.😊