Ce poate fi mai greu decat sa crești un copil fara nici un ajutor?
Sa crești doi copii.😃
Sa manance cand trebuie, trei mese,doua gustări…mai important, sa aiba ce sa manance adica sa gătesc.
Sa fie îmbrăcati bine, sa doarma la prânz, sa fie spălati si schimbați.
Sa ai timp de joaca si sa te pui la mintea amândurora.
La ambii am urmat aceiași pași.Si totuși sunt diferiți.
Primul a avut unele probleme de sanatate si a fost mai ocrotit.Sau ca a fost crescut numai de noi, si nu e obișnuit cu alții….
Cert e ca e o fire mai retrasa, nu foarte sociabilă la prima vedere, usor timid si introvertit, rar inițiază el o discuție.
Ma rog, asa e firea copilului.
Al doilea, e fix pe dos.
Rade si se împrietenește foarte usor, chiar întinde mânuțele sa-l ia in bratela oricine si ne binedispune permanent.
Acum, stau si ma gândesc.Oi fi greșit undeva?
Recunosc ca l am cam ferit de pericole.
Pe bebe 2 l am lasat mai mult se descurce singur, pentru ca timpul a fost împărțit la doi, mesele nu mai sunt respectate cu strictețe pentru ca ma pot baza pe sân oricând si oriunde.
E sănătos si in afara de cateva răceli luate de la fratior,n-a avut nimic grav.
Pe primul rar il dădeam in brate cuiva.Mi se părea ca nu-l tine bine.
Il iubeam atat de mult încât nu suportam sa fiu departe de el sau sa nu stiu ce face in fiecare moment.
Azi imi dau seama ca l am neîndreptățit.Poate ar fi trebuit sa l las sa aleagă uneori, sa-l încurajez mai mult spre independența.
Dar nu e tarziu nici acum.
E un copil bun care ,sigur, are si el toanele lui, dar spre deosebire de alții el e liniștit si ascultător.
Asta e un avantaj fiindcă are rabdare cu frățiorul lui, il protejează, si asa imi dau seama ca el si-a luat rolul de frate mai mare in serios.
E greu sa ma descurc singura cu amandoi.Mai ales cand nu e si tati acasa.
E o corvoada uneori si recunosc ca obosesc.
Sunt multe de facut, mi-ar trebui o zi cu 48 de ore sa le pot face pe toate.
Cel mai des renunț la somn si asta se resimte.
Dar urma de piure găsită intamplator întinsa pe gat, in mijlocul ședinței cu parintii, sau spălatul pe dinti in chiloți cand ma trage de pantaloni sa-l tin in brate, e de neprețuit.
Chiar daca ma simt speriata de atâta responsabilitate,omuletii mei, depind de mine in fiecare zi.
Trebuie doar sa am grija sa nu-i dezamăgesc!
Ma hrănesc cu zâmbetele lor si ma bucur de ei acum.
Maine nu vor mai fi la fel.
ANNAZIDEZI 
Puii mei mici😍😍😍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar cine te cunoaște stie ca esti o mama perfecta. La cate faci si mai faci si prajiturile alea bune….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te asteptam pe la noi, avem prăji mereu pentru prieteni!😘
ApreciazăApreciază
Adevărul e că mari vor fi toată viața… mici sunt doar acum… Eu nu regret nicio clipă faptul că am făcut totul în perioada cat era mic… și că am stat mai mult după el decat … de mine… acum e mare și îmi întoarce toată dragostea… E superbă starea de mamă iubită!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😊abia astept sa trăiesc si eu sentimentul.
ApreciazăApreciază
adevarul e ca e greu. dar e atat de frumoooosss 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daa, pentru ei facem orice! Nu m-as fi gandit niciodata ca va fi asa.😊
ApreciazăApreciază
Oooo, ce ma regasesc in articolul asta si in cel cu bunicii…
Nu e imposibil sa cresti frumos doi pui fara ajutor, dar cateodata oboseala, credintele limitative si obictivele nereale ma dau paste cap. Atunci ma doare un bunic si un biscuite care nu au aparut niciodata. Apoi, inteleg ca nu pot obliga pe nimeni sa-si caute nepotii, ma uit in ochii lor care au nevoie de mine nefrustrata, si merg mai departe.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur ca te-ai resemnat. E cel mai bun lucru pe care-l puteai face pentru copiii tai.
Îți doresc multa putere si multa sanatate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană