Mare eveniment la noi

Mititelul din poza asta, tocmai a intrat in rândul lumii.

De vreo câteva săptămâni, un dinte tot dădea semne ca ar vrea sa părăsească gurița celui mai cuminte băiat din casa mea. Am zis sa fiu responsabila și sa-i fac copilului programare la dentist, nu sa i-l leg cu ața și sa închidem usa. Știți voi, clasica schema de scos dinții de lapte. N-am apucat bine sa ne pregătim de dentist, ca fix cu o zi înainte ma anunța de la grădi ca in timpul mesei pe la felul doi, cuiva i-a căzut dintele. Ce bucurie o fi fost pe el! Ca de când își dorea și el sa fie știrb ca ceilalți de vârsta lui. Avea impresia ca nu mai are haz deloc fără un dinte lipsa. Așa de tare era mâhnit ca nu e și el știrb. Și m-am gândit ca am scăpat pe moment de dentist, dar acum trebuia sa fiu zâna măseluță, cam tot un fel de juma de consultație. Tot o moda printre copii. Îmi venea sa plec de la serviciu să nu pierd bucuria momentului. Tot restul zilei m-am gândit la el.

Abia așteptam sa-l văd, sa-i ascult povestea, sa-l văd cum se bucura. M-a întâmpinat direct cu gura deschisă și m-am bucurat și eu ca un copil. Doamne ce încântat era! Ce-a mai povestit… O ora nu i-a tacut gura. Nu mai conta ca abia mai rontaie carnea sau ca musca mai mult intr-o parte. Ca e cu un dinte lipsa e evenimentul anului la noi in casă.

Oare când o fi trecut timpul ăsta așa repede? Eu am un copil mare, gata de școala, care a mai rămas și știrb pe deasupra. Și de care trebuie sa ma bucur in fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Ultima zi din inocenta pe care și-o pierde cu fiecare an pe care îl numărăm.

Și îmi zice șușotit, când m-am apropiat sa-l pup de drag: “Mami ești mândra de mine?”. Nu m-am gândit prea mult la răspuns, am baiguit un “da” rapid. Nu i-am răspuns așa cum ar fi trebuit așa ca o fac aici.

Da mama, sunt mândra cum ne poate mai tare, de tine. Ca ai crescut mare și frumos, bun la suflet și iubitor. Sunt mândra de tine ca ți-e milă sa omori insecte in parc cu băieții de-o seama cu tine. Că ai grija de ăsta micu și când nu sunt eu lângă voi. Ca iei ce e mai bun din lume și dai mai departe. Ca numai tu știi cum sa ma ridici din necaz cu îmbrățisarea ta tare, tare.

Sunt mândra ca te descurci mereu fără ajutor și ești neînfricat. Și mai ales sunt mândra ca ai rămas știrb. Cel mai frumos știrb din lume. ❤️

Reclame

Am aflat ce înseamnă airsoft (P)

Știu cadoul ideal pentru pasionații de airsoft

Ce înseamnă airsoft?

Recunosc, nu sunt familiarizata cu termenul. Habar nu aveam de așa ceva. Abia ce l-am descoperit. La o prietenă care a fost buna sa-mi spună mai multe despre el. Ma întreba ce cadou sa-i cumpere prietenului ei. Am întrebat-o despre pasiunile lui și așa am ajuns la airsoft.

Airsoft, un joc sportiv cu tactici militare și nici nu nu se putea altfel pentru ca iubitul ei e polițist. Jucătorii simulează un conflict sau efectuează misiuni folosind replici ale armelor naturale. Echipamentele specifice acestui joc sunt cele militare la fel ca și tacticile. Muniția e formată din bile sferice de plastic care crede ea, dor ca naiba când te ating.

După ce am aflat cum sta treaba cu airsoftul, ne-am gândit și la ceva legat de asta. Ceva pe care sa-l folosească și care sa-i placă, sa aibă legatura cu pasiunile lui. Nu dădea greș cu ceva legat de airsoft.

Magazine airsoft

Ne-am pus pe căutat magazine care au legatura cu airsoft. Sunt cateva, dar noi trebuia sa ne hotărâm la unul. Am gasit un magazin bun cu accesorii pentru airsoft. Au acolo de la șosete până la arme și rucsacuri. Ne-am decis greu. Voia ceva nici prea mare, nici prea mic, nu foarte ieftin și până la urma am stabilit ce alegem. O pereche de bocanci militari, numai buni de încercat, duminică la întâlnirea cu prietenii. Din câte am înțeles echipa lui folosea echipamente împrumutate sau vechi pe care nu le mai utiliza la serviciu. Sunt convinsă ca odată descoperit locul de unde se pot aproviziona cu tot ce le e de trebuința, le va fi mai ușor sa-și pună in aplicare îndemânarea in luptă. Transportul l-a avut gratuit. La comenzi peste 150 lei nu se plătește.

Eu abia aștept sa-mi spună reacția lui la primirea cadoului. Nu se așteapta la așa cadou, pentru ca ea nu e de acord, i se pare periculos si violent modul in care se simulează luptele dar și jocul in general. O sa de bucure sigur.

Asadar, dacă știți prieteni pasionați de jocul ăsta, știți și sa le dati un pont de noi achiziții.

Sursa foto: Wikipedia

4 ani de fălcuțe numai bune de pupat

Sunt in camera lor amândoi. Îi aud cum se cearta, cum se împaca, cum își cer iertare. Se joacă frumos azi. Poate mai frumos decât in oricare altă zi. E ușor cu ei acum de când s-au mărit. Nu a fost mereu așa, dar acum greul a trecut.

Acum patru ani intram in casă cu două mogâldețe de oameni după mine. Știam cât de greu avea sa-mi fie și tot am vrut să mai simt mângâierea unui bebelus o dată. Dacă nu era tati așa prezent nu cred ca aș fi scos-o la capăt cu asta.

Semăna intre ei și totuși sunt atât de diferiți. Niciodată nu m-am imaginat altfel decât sunt acum. Mereu am știut ca o sa ii am pe ei.

Băieții ăștia o sa ajungă oameni ca lumea, va spun eu. Cu inteligenta și bunătatea lor, n-au cum altfel. Sufletele lor sunt cele mai blânde de pe pământ. Ma fac sa-mi fie rușine și de mine. Când îl cert pe unu’ sare celalalt in apărare.

“Lasa-l mami, nu ți-e si ție milă de el?” Zice ăla mare când îl cert pe leneșul de frate-sau ca nu strânge jucăriile.

“Nu-l certa pe George, că e prietenul meu” intervine și piticul când ma iau de frățior că l-a împins tot pe el.

Parcă sa zic ca asta mic e și mai sensibil. Nu suportă nici poveștile cu întâmplări triste. Plânge dacă insist sa ajungem la partea aia in care totul se termină cu bine. Are o emoție in voce și in ochi cu care cucerește inimi oriunde merge. E așa hoț de inimi, cum îmi place mie sa spun. Nu vrea sa ne vadă supărați, e atent mereu sa ne înveselească zilele, râde mult. Toți îl iubesc.

El e o binecuvântare in casa noastră. E fratele geamăn al lui George, din prima sarcina, care nu a rezistat până la final. Așa vreau sa cred. Ca Dumnezeu a văzut durerea noastră și ne-a alinat-o prin el.

Azi când s-a trezit la prânz m-a găsit lângă el. M-a luat de gât și mi-a șoptit la ureche: “Ce bine ca n-ai plecat. Te iubesc!”. Mi-e necaz ca nu pot petrece cu el mai mult timp.

Am învățat multe de la puiul ăsta de om. Sa ma temperez, sa am răbdare, sa iubesc mai mult și sa fiu conștientă de puritatea dragostei pe care mi-o oferă.

Spune te iubesc cu ușurinta unui “buna ziua”.

Iar m-a luat timpul prin surprindere. Iar nu știu cum au trecut patru ani. Ce mari sunt! Îmi amintesc din ce in ce mai puțin despre nașterea lui și asta ma întristează. Ca timpul așterne negura peste amintiri. Tot ce știu e ca semăna cu fratele lui foarte mult. Aveam impresia ca am mai născut o data acelasi copil.

Cu el chiar a fost mai ușor. Mânca orice, fără refluxul de care suferise fratele. Fără dureri, doar cu zâmbet și fericire ne-a luminat viețile.

Te iubesc fălcuțe frumoase. Abia aștept sa vin azi acasă, sa te țin in brațe mult și strâns așa cum îți place tie. O sa-ți aduc “cociolata” și “naipotane” si o sa ne petrecem frumos.

Dragă tăticule…

Nu am mai avut timp in ultima vreme sa discutăm, dar trebuie sa dăm drumul cuvintelor. Trebuie sa asculti asta.

Te văd obosit și deranjat mai mereu și vreau sa știi ca și eu sunt la fel. Îți înțeleg supărarea atunci când vii acasă și nu găsești curat. Și mie mi-ar plăcea să avem o casă curată. Și mi-ar plăcea și cineva matur care sa ma ajute.

Știu ca e deranjant la 7 dimineața să auzi jucării scăpate din mâna pe parchet. Sau să te trezească țipetele copiilor in weekend când tu nu vrei decât să mai lenevești nițel. Eu sunt la fel ca și tine, chiar dacă nu prea arăt. Doar par că m-am adaptat pentru ca sunt lângă ei mai mult decât o faci tu. Iubirea pentru ei ma face sa trec peste ele cu mai multă ușurintă. Eu i-am vrut pe ei, nu ei pe mine. Tu i-ai vrut. Am vrut sa avem un rost in lume și l-am găsit datorită lor.

Tot ce se petrece acum cu noi are o limită. Nimic nu e permanent. Zgomotele se vor opri brusc in câțiva ani. Diminețile vor fi din ce in ce mai liniștite și mai triste. Copiii își vor urma drumul lor. Nu-ți vor mai povesti gălăgiosi planurile lor. Și le vor face in tăcere fără să te mai anunțe. Vei afla ultimul și o să-ți pară rău.

Mesele pline și agitate vor rămâne doar cu două tacâmuri peste puțin timp. Liniștea o sa cuprindă casa asta plină de viața. O sa o transforme in niște pereți goi cu doi oameni care n-au știut că totul e trecător.

Așa ca, fii lângă ei. Îmbracă-i, șterge-i, ascultă-i și fii atent la tot ce trăiești azi. O faci pentru ei, nu ca sa-mi ușurezi mie munca. Sunt și copiii tai.

Timpul e nemilos.

Puțin mai e până vor învața cum sa se descurce singuri. Puțin mai e până când n-or mai avea nevoie de tine și de mine. De apropierea asta din primii lor ani depinde dacă vei fi un părinte adevărat sau doar un tată.

Înainte sa fie ei, am fost noi. Nu cred ca ai uitat pasiunea care ne-a legat. Zilele in care ne tineam de mâna si ne sărutam prelung fără sa ne întrerupe nimeni. Trebuie sa luptam și sa ne regăsim și atunci când vor pleca. Eu o sa te vreau înapoi.

Rămâne de văzut dacă vom rămâne împreuna goi pe dinăuntru intr-o casă goală și rece de care nu ne mai leagă nimic. Dacă vom ajunge plini de secrete și minciuni, sau vom continua să ne iubim așa cum am făcut înainte să-i avem. Lăsam in urmă prin viața asta oameni sau lăsam suflete nevindecate? Mai vrei să ma iubesti? Abandonezi? Ești laș? Te bucuri acum de nebunia asta frumoasă, sau te retragi pentru ca nu e ce ai sperat?

Ne vom mai regăsi? Rămâi până la sfârșit cu noi? Cu mine?

3 motive pentru care trebuie sa vizitezi Israel

1. Soare și relaxare

Se recomandă vizitarea acestei țări primăvara sau toamna, deși iarna temperaturile sunt destul de crescute fata de cele din România. Vara e mult prea cald, iar umiditatea îți poate da bătăi de cap. Trebuie sa vii aici când vrei sa te ascunzi de frigul din țara. Te așteapta Marea Roșie calda și limpede, dar și Marea Moarta cu temperaturi care nu scad sub 20 de grade indiferent de temperatura aerului. O zi sau doua de Spa si relaxare la Marea Moartă poate fi lucrul de care aveai nevoie. Baie in apa limpede sărata și leneveala la soare la început de primăvara e perfect. Plajele la Marea Roșie și la Marea Moartă erau super populate in luna Februarie. Pentru frigul din țara, a fost excelentă escapada.

2. Credință și reculegere

Alt motiv ar fi încărcătura spirituală a Israelului. Ierusalim, orașul sfânt, e reper al credinței pentru mii de credincioși. Fie că ești musulman, evreu, ortodox sau catolic, aici ești bine primit. Zidul plângerii a auzit mai multe suspine decât orice alt locaș sfânt din lume. Aici se pun biletele cu binecuvântări sau cu rugăciuni de oricine crede ca se pot adeveri. Aici calci pe urmele Mântuitorului. Pe drumul crucii, pe drumul milenar al credinței. Imaginea din orașul vechi, dinăuntrul zidurilor cetății Ierusalim, e covârșitoare. Locurile biblice vindeca și aduc amintiri unice pentru tot restul vieții.

3. Țările vecine

Situația din Palestina nu e foarte sigură. Neînțelegerile există chiar dacă nu le percepi la prima vedere. Dar la granița cu Israel sunt foarte mulți creștini, in special ortodocși. Betleemul e orașul de granița și locul Nașterii lui Iisus. Am întâlnit un oraș plin de viața cu locuitori foarte primitori, calzi și binevoitori. Bineînțeles ca am fost avertizați la începutul călătoriei sa nu vorbim cu nimeni și sa nu ne depărtăm de grup. Priveliștea care se întinde de pe dealurile Betleemului nu trebuie ratata. Merită orice risc.

Iordania, alt vecin important al Israelului ascunde o comoară, un “must” printre pasionații de călătorii. Petra, minunata așezare veche de mii de ani, așteapta zilnic tăcută sutele de vizitatori. Aici nu e vorba despre istorie doar ci și despre măreția unor așezăminte impresionante chiar și pentru zilele noastre. Acolo întâlnești cămile, căruțe trase de cai, negustori cu produse tradiționale și mult, mult soare.

Probabil nimic sunt toate astea motivele pentru care fiecare ar trebui sa meargă in Israel măcar o dată in viața. Sunt sigura ca Tel Aviv capitala țării, are o viața de noapte tumultoasă. Ca sunt și alte locuri pe care nu trebuie sa le ratezi, dar cele mai importante sunt acestea trei enumerate mai sus.

Dacă ați fost acolo și v-a impresionat și altceva in afara de locuri călduroase și exotice și credință, lăsați-le aici. Poate o sa mai ajung acolo, sa nu le omit. ❤️

Ca sa fii părinte, trebuie sa ai răbdare

Încă de când vede lumina zilei, copilul plânge. Și-a așa o tine până spre preadolescenta, cred. Se plânge și plânge din orice. Cred ca am auzit cele mai stupide motive de până acum. Dacă era ceva ce nu auzisem, am mai făcut un copil și l-am auzit la celălalt. Ca nu-i vine bine șoseta la vârf, după ce am alergat o ora prin casa doar sa-i pun pantofii. Ca nu vrea sa meargă afara. Ca vrea sa meargă afară. Ca nu am luat salariul și nu am bani sa-i cumpăr o oarecare porcărie absolut nefolositoare. A plâns chiar și ca i-am făcut masaj prea puțin, după o ora de frecat spate și picioare și fiecare bucățică a corpului. Plânge că ploua, plânge ca ii intra soarele in ochi, plânge ca e tati de serviciu și ca laptele e cald după ce ți-a cerut sa-l încălzești.

Trebuie sa ai răbdare și atunci când vrei liniște. De exemplu, când faci din întâmplare un gest care îl face sa râda, pai apoi îl faci până la epuizare. De vreo 20 de ori sau până se plictisește rânjitul. Nu mai vrei sa faci asta dar nu vrei nici sa se supere copilu’.

Altă dată poate vrei sa-ți faci și tu baie liniștita și după perdea apare un copil care te sperie de moarte. Și ăla se duce și ii spune lu’ frate-sau că mami s-a speriat când s-a furișat in baie. Și apoi vine și el sa se convingă și te sperii vrei nu vrei de încă 100 de ori. Pana când decizi ca te-ai spălat destul și trebuie sa ieși numai sa nu mai fie nevoie să te prefaci. Chestie pățită de mine in seara asta.

Trebuie sa ai răbdare sa-l înveți sa meargă, sa mănânce, sa știe sa se comporte și tot așa. Nu va merge din prima încercare bine, trebuie sa te ții după el, sa-l susții atunci când are nevoie. Trebuie răbdare și când îl obișnuiești sa mestece, sa încerce noi alimente și sa își formeze propriile gusturi.

Răbdarea asta, ori o ai, ori n-o ai. Asta nu poți sa o dobândesti. Poate doar 10% sa poți deveni mai îngăduitor, dar doar atât.

Să ai răbdare sa explici de ce, de ce, de ce, la fiecare lucru banal pentru noi dar, fantastic pentru ei, înseamnă sa îți iubesti cu adevărat copilul. Să nu-l repezi când se mișca in reluare de îți vine sa te urci pe pereți și sa ai răbdare sa explici in loc sa decizi și atât, asta înseamnă sa fii părinte. Sa vezi lumina din întuneric și strigătul de ajutor din comportamentul nepotrivit al copilului.

Căci , știți vorba aia. Nu fiecare persoană care are copil, poate fi și părinte, pentru ca la fel am putea spune și depre un om cu un pian. Faptul că îl are, nu-l face pianist. Eu am știut cum stă treaba cu copiii pentru ca am avut o familie mare și am văzut la alții ce trebuie corectat. Dar părinte m-au putut face doar copiii mei. Ei mi-au arătat ca pot fi matură și cu suflet de copil. De la ei am învățat cum se face sa fii om mare și pentru asta le voi fi veșnic recunoscătoare.

Pentru mămica mea vreau doar timp și sănătate

De ce nu am o poza cu ea?Nu vreau sa pun poza cu ea, ca știu ca nu-i place. Ea nu vrea sa scriu despre ea. De fapt, ea nu vrea sa scriu deloc. Nu-i place expunerea. Îmi spune des ca am talent si plânge mereu când ii citește cineva vreun text mai emoționant de al meu, dar tot nu e de acord. E modesta și retrasa ca o măicuța in chilia ei. Dar eu sunt singura care ii seamănă, de-aia am ales o poza de-a mea. Cu părul ondulat și ochii deschiși la culoare, arat exact ca ea in tabloul din sufragerie făcut cu mult timp in urma sa ne aibă pe noi. Nu vreau pentru ea nimic din ce nu are deja. Pentru ca ea are o vorba pe care ne-o spune: “Ce nu avem, nici nu ne trebuie.”Așa cred ca a rezistat timpurilor grele in care trebuia sa crească patru copii cu un sigur salariu. Nu a strâns averi, nu ne-a luat de la gură sa pună pentru mai târziu. Nu a făcut case pentru ea, a făcut pentru noi. Nu a strâns bani pentru ea, doar pentru noi. Și Dumnezeu a ajutat-o sa clădească și case și sa ne facă și oameni. Nu a cerut niciodată nimic și nu se plânge nici când nu are. Nu știm niciodată când ii trebuie ceva. Doar ii dăm noi pentru ca stim ca din pensia mizeră pe care o primește nu i-ar ajunge nici de pâine o lună întreaga. Și mor de necaz ca timpul asta pe care îl trăieste acum l-ar fi vrut cu omu’ ei. Acum, când am plecat toate și ea și-ar fi petrecut bătrânețile cu cel lângă care a muncit o viața. Dar e așa bine sa o am acasă! Nu ma poate ajuta cu nimic material. Poate decât cu ouă și lapte. Și p-alea le iau cu inima strânsă. Mi se îndoaie inima când ma gândesc ca ea, sigurul părinte in viața, trăiește, se îngrijește de mine, iar intr-o zi n-o sa mai fie. O doare inima si pe ea, dar alt fel de durere. Si nimeni nu poate face nimic. Boala ei e peste noi. Mereu mor câte puțin când îmi spune ca noaptea trecută s-a chinuit. D-aia de 8 Martie nu vreau nimic. Nu vreau flori și nici bomboane. Vreau doar sa știu ca o s-o mai găsesc pe mămica mea in curte. Ca dacă nu e in casă e in spate la animale. Sa o știu eu pe ea acolo ca se roagă liniștita in cămăruța ei pentru noi. Eu chiar am nevoi de ani in plus la viața ei. Sa am pe cine sa strig și cine sa-mi șteargă lacrimile. Sa ma încurajeze și ma ridice de la pământ cum numai ea știe. Sa fii sănătoasă, mâna mea de fier. Sa trăiești ani mulți pe pământ, femeie firava dar puternică. Sa-ți văd privirea din ochii tăi albaștri și blajini. Numai atât vreau, Doamne! Sa o lași pe mămica lângă noi! ❤️😔

Tu ești o mama modernă?

Mie intotdeuna mi-au plăcut mamele moderne. Le-am simțit mai apropiate de copii și mai relaxate. Mama mea a fost o conservatorista ca sa zic așa. M-a crescut așa cum a crezut ea ca e bine pentru acea vreme. M-a învățat sa respect și sa spun sărut mâna oamenilor in vârsta. M-a certat și m-a învățat sa merg mai departe și sa nu-mi fie frică de nimic in viața. Mi-a arătat atasament in cele mai adânci forme posibile și m-a făcut sa îmi intre în sânge pentru totdeuna tradiția și familia. M-a purtat in brațe până când am putut să rețin lucrul ăsta. Oamenilor care ii spuneau sa nu ma mai tina in brațe ca sunt mare, le răspundea relaxat ca nu o sa ma mai poata purta mult. Și eram al patrulea copil. Nu eram nicidecum cea care ii arătase ce înseamnă sa fii mama.

Când a venit rândul meu sa fiu o mama, m-am simțit puternică, fără sa ma gândesc vreodată ca poate fi greu. Cred mama imi transmisese mie mai mult ca oricărui alt copil ce înseamnă puterea. Mereu am văzut miracolul din copil și mai puțin dificultatea de a-l stăpâni și al educa.

Mama modernă acum cred ca nu mai înseamnă ce însemna pentru mine când eram in școala. Termenul s-a modificat și nu mai reprezintă același lucru. Acum modern înseamnă iti petreci cât mai mult timp cu copilul. Înseamnă sa nu repeți greșelile părinților tăi doar pentru ca ești încă in viața și nu ai pățit nimic.

Părinte modern înseamnă atunci când îl asculti și îl înțelegi mai mult decât îl cerți. Mama modernă e cea care are grija ca relația ei cu soțul sa rămână armonioasă și după apariția copiilor. Care iese in oraș seara cu soțul și a doua zi sunt împreuna lângă copii pentru restul zilei. O mama modernă nu se vaită, nu se plânge. Ea iubește, iubește și iartă ca si copilul la rândul lui sa iubească și sa ierte. Săruta rănile și juliturile de pe genunchii copilului. Mustră atunci când e cazul, il educa cu fermitate fără sa fie nevoit sa folosească de fata cu copilul sintagma “e și el copil, nu știe el”.

Arată bine pentru ea si pentru cei dragi ai ei. O mama modernă nu e cea care se îmbracă modern ci cea care are grija sa arate bine in fata ei și in fata tuturor celor pe care ii întâlnește.

Copilul se mândrește cu ea și o preferă atunci când se simte trist. Face in așa fel încât sa ii fie ușor copilului sa i se destainuie.

O mama modernă râde cu copiii ei. Din orice, oricând ea iubește sa descrețeasca fruntile morocănoșilor dimineața. Cară după ea un munte de bucurie și responsabilități cu aceeași buna dispoziție mereu.

Zilele trecute George al meu a spus ca sunt cea mai amuzanta. După ce l-am întrebat dacă vrea sa leșine de gâdilat sau de pupat. Nu fac eforturi sa-i fac sa râdă. Sunt încă mici. Ii gâdil și le spun tâmpenii de neînțeles pentru oamenii mari. E de ajuns pentru ei.

Nu știu dacă eu sunt o mama modernă, dar mi-ar plăcea sa-mi spună copiii mei asta intr-o zi. ❤️

Cine îmi alege hainele sau povestea rochiei roșii

Mergem des la evenimente. Toată vara am fost invitați la nunți și petreceri. Cel puțin o data pe luna mergem în oraș. Garderoba mea e plină cu rochii. Nu-mi plac combinațiile de piese decât atunci când merg la serviciu. Când e vorba de distracție o rochie ma scoate din încurcătura. Și nu ma înțelegeți greșit. Nu ma tem de combinații și nu aleg aproape niciodată rochii negre simple. Nu sunt genul meu, aleg sa ma joc cu nuanțele, prefer culori vesele.

Numai ca nu fac singură toate astea. Am și eu stilistul meu, ca orice vedeta care se respecta. Maurice Munteanu al meu. Omul din umbra, stilistul, ajutorul de nădejde e intotdeuna soțul meu.

Vineri am mers la un party și nu prea am avut mult timp la dispoziție sa ma pregătesc. Am venit de la serviciu direct acasă, am avut mai puțin de doua ore sa ma pregătesc. In condițiile in care trebuie sa-mi fac și părul, sa ma machiez și sa ma îmbrac. Seara am avut o discuție cam ce sa port și nu mi-a plăcut deloc sugestia lu’ Maurice. A ales o rochie roșie mai lungă decât mi-e stilul. Am și zis “Ce-o fi frate, in capul lui?” Rochia asta așa serioasă o mai purtasem la un Crăciun ziua. In nici un caz nu era de petrecere de Mărțisor. Ne-am ciondănit puțin și am plecat la serviciu cu gândul ca o sa-l conving eu când ma întorc sa port altceva mai scurt.

Când intru in casă grăbită sa ma pregătesc, ce credeți ca era la ușa atârnată de lampa de pe hol? Rochia roșie, ați ghicit. Au, mama! Asta nu renunța la idee. M-am apucat și am probat câteva rochii rapid, poate, poate, s-o răzgândi. Ți-ai găsit. El o ținea una și buna cu Roșia.

N-am mai avut timp, am renunțat la contraziceri. Am luat-o cu niște stiletto verde-gălbui și aia a fost.

Când am ajuns la petrecere, toată lumea era serioasă și îmbrăcată in negru, vârsta medie a celor din sala sa zic ca era cam pe la 40 de ani. Ma simțeam mai tânăra ca niciodată. Nu era cazul sa ies in evidentă cu ceva provocator. Toate femeile purtau rochii închise la culoare de zici ca era dress code-ul black dress. Eu eram singura cu rochia amplă roșie. M-am bucurat sa văd ca sunt altfel decât majoritatea și am zâmbit complice când mi-a șoptit la ureche in timpul dansului: “Vezi? Ești cea mai frumoasa femeie in seara asta! Am avut idee buna cu rochia asta.”

Chiar s-a potrivit. Am rămas uimita și eu. Nu-l mai contrazic niciodată.

Maurice Munteanu se pricepe la modă! E stilistul meu preferat! 😂❤️

“Fericirea e mami și tati”

Niciodată nu am lipsit mai mult de câteva zile de lângă copiii mei. O noapte, maxim doua, ca nu rezistam nici eu, nici ei mai mult. Ei bine, ultima excursie a fost de cinci zile.

A început frumos. In aeroport am vorbit numai despre ei. 😂 „Dacă ar fi fost Ali aici, nu i-ar fi stat piciorușele”. Când plângea câte un copil, săream amândoi ca arsi. Ne uitam la ceas din ora in ora și ne întrebam ce o fi făcând acum? O fi mâncat? O fi dormit la prânz? La plaja ne simteam cam stingheri. Nu eram in apele noastre. Lor le place apa maxim. Ne imaginam bucuria din ochișorii lor dacă ar fi văzut marea. Ne aminteam întâmplări haioase, cum pocesc cuvintele, de parcă aveam sa lipsim din viața lor luni întregi.

Seara ii sunam pe videotelefon și muream de dragul lor. Cum se prosteau, cum pupau telefonul, îl îmbrățișau, ne cereau nimicuri și ne pregăteau câte o surpriza in fiecare zi. Nu vedeam mai nimic pentru ca telefonul stătea aproape de buzele lor și in brațele lor mici.

Închideam telefonul cu noduri in gât. Pot fi foarte drăgălași când vor. Mai ales ca mie mi se păreau așa de la depărtare cei mai deștepți și mai sensibili copii din lume. Adormeam cu ei in gând și ne trezeam tot cu ei. Orice vedeam ne raportam la ei. Cum ar fi mâncat, cum s-ar fi jucat, cum s-ar fi bucurat de caldura și de soare.

Când am ajuns acasa abia așteptam sa-i țin in brațe. M-au pus sa închid ochii de cum am intrat in casa. Aveau o surpriza, un buchet de flori. Ne-am pupat 15 minute până m-am potolit de iubire. Ne-am mai jucat alte zeci de minute. Le-am dat sa mănânce, îmi lipsise asta enorm. Eu iubesc sa le pregătesc masa și sa le dau sa pape. Ma face sa ma simt de folos, ma face sa ma simt mama.

Seara am vorbit mult și ne-am jucat mult peste ora de somn. Dimineața am citit o carte despre fericire. Și l-am întrebat pe mezin ce e fericirea pentru el, pregătită pentru un răspuns amuzant. A răspuns fără sa clipească: “fericirea e mami și tati”.

Cât de mult poate sa spună cu doar câteva cuvinte! Și ei mi-au lipsit. Am avut activitate tot timpul in zilele departe de ei, dar gândul tot la ei îmi zbura la fiecare câteva minute.

E greu sa pleci de lângă copii. Legatura e foarte puternica, mai ales intre mama și ei. Se simte cel mai mult când nu ne putem atinge și nu putem vedea altfel decât prin telefon. După ce devii părinte, oriunde ai umbla, sufletul nu ți va mai fi niciodată la fel de hoinar. Grija lor am avut-o cu noi in fiecare secunda și nu a fost oră din zi sa nu ma gândesc la ei.

E frumos sa călătorești dar noi mai avem nevoie de timp până o sa ne obișnuim sa o facem și fără ei.

Oricât de mult s-ar distra la bunici, oricât de multe lucruri le-ar cumpara, lipsa părinților n-o vor putea înlocui cu nimic. A fost greu nu numai pentru noi și pentru ei, dar și pentru bunica, săraca. Cred ca au fost cele mai extenuante zile din viața de bunica de până acum și cred ca a depus mult efort in stăpânirea a doi nebunatici. Pentru asta ii mulțumim! 🙏🏼