Ăl mai mic, mai drăgălaș

Când eram gravidă cu al doilea bebe mă gândeam mereu oare cum va arăta?

Făcusem deja un copil perfect, ce avea să aibă celălalt încât să-l iubesc tot așa de mult?

Spuneam și celor din jur nelamurirea mea. Nu puteam să-mi imaginez cum o să fie el mai cu Moț decât frate-su. Stăteam intr-o zi în curte cu mama și i-am zis și ei. Eu nu cred că o să mai pot iubi un copil așa mult cum îl iubesc pe G. Mama, mamă de patru copii, trecută de câteva ori prin ce aveam să trec eu o singura dată mi-a zis decât atât: „Ehe, mamă, ăl mai mic, mai drăgălaș, să știi tu.”

Acum stau lângă el în patul de jos, aproape de margine. E întins invers aproape și eu mă chinuiesc să nu cad din pat. Mă ia în brațe, vorbește în somn, e grăsan și pufos. E diferit față de cel din patul de sus. Și îl iubesc tot diferit față de celălat. Nu mai mult, doar diferit. E o iubire conștientă, matură care se asemănător doar prin puritate cu prima.

Îl miros prin păr și pe la gât. Răzbate o căldură în buzele mele. Aș opri timpul în loc. O viață nu m-aș mai mișca din loc. Ce decizie bună am luat când am hotărât că mai e loc de iubire.

Am verificat dacă sunt înveliți, i-am sărutat pe amândoi și nu m-am mai dus în camera mea. Am simțit că nu e timp destul să mai plec de lângă ei. M-am ghemuit acolo și m-am culcat zâmbind.

“Ăl mai mic, mai drăgălaș.” ❤️

Reclame

Dragi mămici, toate trec

Până să ajung să fac o poza așa cu familia mea am trecut prin multe. Dragi mămici, toate trec.

Chiar dacă acum pare așa dificil să faci față tuturor provocărilor, vreau să știți,

dragi mămici, toate trec.

Poate abia ai venit din spital și ai dureri. E normal, toate am avut, dar trec. In fiecare zi te va durea mai puțin și vei iubi mai mult minunea de lângă tine.

Poate nu știi încă in totalitate treaba cu alăptarea, dar în timp te vei obișnui. Poate acum te furișezi la pătuțul lui să-l vezi dacă mai respiră. Nu ești paranoica, așa făceam și eu. E normal să îți faci griji.

Poate ai momente când crezi că o să înnebunești. Nu o sa o faci. Ai pentru cine să lupți, tu o să fii modelul cuiva de acum înainte. Sunt nopți în care ai face orice să poți dormi câteva ore legate. O să vină și zilele alea. Toate trec. Nimic nu e permanent, nici frica, nici durerea, nici măcar fericirea.

Și cea mai neagră noapte, tot la zi ajunge. Sunt pățită, d-aia zic. Nu-mi mai fac griji că o să se înece, acum îmi fac griji să nu petreacă prea mult timp la ecrane. Nu mai am grija lui să nu cadă, mă îngrijorez mai mult să aibă încredere în el. Lucrurile s-au schimbat și acum îmi vine să râd de mama care eram în trecut.

Într-adevăr, e greu când nu știi ce te așteaptă, dar nu te ține nimeni să nu te bucuri de fiecare zi. Îngerul casei nu trebuie ținut într-un glob de sticlă. El are propriile nevoi, propriile dorințe, nu uita să fii atentă la ele. Sunt doar etape, toate trec, bucură-te de moment.

Cuplul trebuie să existe și după copii

Cuplul după copii suferă modificări fie că ne dorim asta, fie că nu. Cine spune că nu a întâmpinat greutăți în cuplu după ce au apărut copiii, minte. Ba nu te ajută suficient, ba se bagă el în toate alea, ce face bărbatul nimic nu e bine. E frustrant și pentru el și pentru tine. Ca să nu mai zic că cei mici simt toate animozitățile dintre părinți. Chiar dacă încă nu vorbește copilul, el tensiunea o simte și o preia de la cei mari din casă.

La noi, copiii au apărut după 3 ani de la căsătorie și mulți ani de relație înainte. Asta pentru că eu am vrut mai întâi să ne acordăm nouă un timp al nostru. Să ne adaptăm mai întâi la viața de după căsătorie și apoi să ne umplem viețile cu grijă permanentă pentru alții. Copiii au venit ca un firesc al vieții. Au fost o completare a noastră, a vieții de cuplu. Totuși nu e ușor să reziști ca și cuplu atunci când nu mai e pe primul loc relația voastră, ci micuțul care a apărut dorit în viețile noastre.

Problemele în cuplu apar la scurt timp. Mama are nopți nedormite pe care nu le mai recuperează niciodată. Stresul e mai mare, mai ales la primul copil când nu prea știi ce să faci. Cui îi mai pasă de relația de cuplu în condițiile astea? Oricum iubirea e acolo, nu mai ai grijă de ea.

Totuși de femeie depinde în principal ca cei doi să rămână un cuplu și după copii.

Datoria noastră, a femeilor e să luăm decizii, iar bărbații să le respecte. 😂 D-aia e bine să plănuiești tu o scăpare chiar și de câteva ore în doi, fără copii.

Pentru binele nostru și pentru binele familiei, cuplul trebuie să existe și după copii. Trebuie să existe o portiță și pentru părinți. Că lași copilul cu alți părinți, cu bunicii sau cu o rudă, dacă lipsești din peisaj câteva ore nu te dă nimeni în judecată că ai vrut să te regăsești cu bărbatul tău. Posibilități există, nu cred că dacă îți dorești cu adevărat nu poți ieși la o cafea cu soțul.

Deși eu ies des fără copii, îi plasez la mama de obicei, nu e chiar tot timpul despre noi. Sfârșim prin a vorbi tot despre ei. Facem planuri pentru ei, ne amintim pățaniile cu ei sau râdem de ce năzbâtii mai fac. Așa ca timpul în doi tot cu ei în gând și în vorbă îl petrecem. Dar măcar e ceva ce ne dorim amândoi, avem subiecte comune de discuții și asta nu mă deranjează.

Au fost ani în care nu am mers la nicio petrecere. Au fost ani de zile în care refuzam participarea. La nunți nu i-am cărat după mine, să le stric somnul, să-i culc pe scaune. Dacă n-am avut cu cine să-i las, am preferat să rămân acasă cu ei. Nu vreau să le fac lor rău ca să mă distrez eu. Ieșeam la un film câteva ore câteodată și îmi era de-ajuns. Nu e ușor pentru cuplu când apar copiii. Trebuie doar să încerci să te regăsești și să încerci să te pui pe tine și pe tata pe primul loc din când în când. Stresul se reduce, copiii au părinți mai relaxați, apropierea dintre mama și tata e mai firească și multe alte beneficii.

Așadar depinde de noi dacă aruncăm relația la gunoi sau încercăm să o ținem pe o linie de plutire. Nimeni nu o să vină să te roage să stea cu copiii tăi ca să ieși tu în oraș. Trebuie să găsești singură portița de supraviețuire a cuplului după copil. Și aia cu „nu trebuie să-l mai cucerești după ce a apărut copilul” e o prostie. Nimic nu e permanent, nici măcar relația ta. Nu te culca pe o ureche și fă în așa fel încât toată familia să fie fericită și unită.

Nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii

Nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii, trebuie să vrea ei să ne ajute.

Eu cred că nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii. În primul rând un copil e responsabilitatea părinților și doar a lor. Trebuie să ai în vedere timpul pe care trebuie să îl aloci creșterii lui dinainte ca el să apără. Plănuiești sarcina, nașterea și chiar camera în care va sta copilul. La fel cum faci asta trebuie să plănuiești și zilele în care o să fii lângă el până va putea învața tot ce nu știe.

Tot mai mulți părinți se plâng că nu le cresc părinții copiii. Recunosc, mi-ar plăcea ca băieții să iasă în parc cu bunicii. Mi-ar plăcea să meargă impreuna la film și să le cumpere popcorn. Mi-ar plăcea să aibă timp și pentru ei. Dar din păcate realitatea e alta. Oamenii sunt ocupați. Nu mai e ca în urmă cu câteva generații când copiii creșteau cu bunicii. Când îi duceai la ei în Iunie și îi mai luai în Septembrie. Când vara însemna la țară, însemna timp petrecut cu verișorii sau cu copiii din sat. Acum vremea e alta. Bunicii sunt obosiți. Poate au crescut copii și nepoți și nu mai au putere, sau chef. Și nu-i poți condamna. Nici măcar nu le poți reproșa. Fiecare decide ce vrea să facă cu timpul lui liber. Nu-i poți impune să-și facă timp pentru copiii tăi. Ei sunt ai tăi. Trebuia să iei în calcul faptul că nu poți pune pe umerii altcuiva meseria de părinte. Pe asta o ai și când e vacanță. Nu te uita în grădina altcuiva, crește-ți copiii cu răbdare și bucură-te de fiecare zi. Până la urmă ei pierd. Că lângă un copil întinerești, ai multe de învățat la fiecare vârstă, iar faptul că cineva îți încredințează ce are mai de preț pe lume e un privilegiu, nu o corvoadă. Așa că, e pierderea lor.

Ei oricum nu se pot ocupa de ei așa cum o faci tu. Nimeni nu știe mai bine decât mami și tati, nevoile puiului lor. Da, poate ar fi mai ușor, dar nu mai corect.

Eu îmi duc copiii la țară mai mult forțată de împrejurări. Mi-ar plăcea să îi pot lua cu mine, să îi am aproape. Cred că și mamei mele i-ar plăcea. Dar din păcate, nu am altă posibilitate și sunt nevoită să o rog să aibă grija de ei. Știe că nu am încotro și acceptă cu o juma’ de gură. Ce contează? Nu-i las mult, doar cât rezolv treaba, dar niciodată nu-i las ca să scap de ei. Pentru că i-am făcut ca să-i cresc eu, nu altcineva. Să știu că dacă ceva nu merge bine nu pot da vina pe nimeni. Ei sunt responsabilitatea mea și așa va fi până la sfârșit.

Lasă tot și stai cu ei

Lasă tot și stai cu ei cât încă sunt mici, pentru că timpul trece al naibii de repede.

Măcar o zi să fii pentru ei așa cum își doresc ei.

Am mers în parc cu copiii să se joace. Am vrut să se joace cu alți copii, m-am gândit că s-au plictisit să se joace unul cu altul. Le-am luat tot ce au vrut ei de acasă: jucării, trotinete, apă, gustări. Am crezut că o să se bucure de vremea caldă și o să se distreze. Când am ajuns m-am așezat pe o bancă cu gândul că o să mă relaxez și eu în timp ce ei o să se distreze.

La început au vrut și ei să stea pe bancă. Am zis că poate vor și ei să se odihnească puțin. Cel mare m-a pus să-i fac masaj. Cel mic s-a culcușit în brațele mele. Am făcut ce mi-au cerut și apoi ei au continuat să stea lângă mine. Frate, v-am adus în parc. Ce am greșit? De ce stați tot lângă mine? M-am supărat la început. I-am trimis la roată, la leagăne. Nu voiau, Doamne ferește! Le-am dat apă, gustări, am făcut tot ce mi-au cerut și tot nu au vrut să se joace. Mă și gândeam, ăștia mici sunt in depresie? Ce o fi cu ei?

Apoi mi-am dat seama. Ei nu voiau în parc. Nu voiau niciunde. Ei voiau cu mama. Au stat în brațele mele tot timpul. Și păreau fericiți.

M-am rușinat de ei și de comportamentul meu. De ce îi alungam de lângă mine, când ei voiau doar să fie lângă mine? Două ore nu s-au mișcat de pe bancă. Aveau atâta nevoie de mine… Și eu de ei. Au vrut să se încarce cu mami, nu cu soare sau cu joacă. Acum am realizat greșeala mea. Pentru ei, cea mai mare distracție suntem noi. Și da, poate nu știu ei de oboseala noastră, de cât am muncit la serviciu, de cât de grăbiți suntem. Ei vor mai mult cu mami și cu tati. D-aia nu vor ei să stea nici la spațiu de joacă, atunci când am de făcut cumpărături. Ei preferă să ia la pas un hipermarket întreg și să fie cu mama și tata decât să se joace. Că cea mai mare bucurie pentru suntem noi, părinții.

Niciodată nu e de ajuns pentru ei.

Așa că, lăsați tot pentru o zi. Măcar o zi faceți-le bucuria de a fi impreuna așa cum își doresc ei. Lasă și mâncare, lasă și curățenie, lasă și programările și rămâi lângă copilul tău. Timpul lui de copil mic nu se va întoarce. În fiecare zi va fi mai independent. El nu va mai avea nevoie de tine. Prinde-l cu liane de amintiri să știe unde să se întoarcă când nu va mai avea nevoie de tine. Banii se întorc, dar timpul petrecut cu el niciodată nu o să-l mai ai.

Are așa nevoie de tine. De săruturi, de îmbrățișări, de prezența ta, de râsul tău și al lui împreunate. Vrea să-l înveți, să-l ridici, să-l gândili.

Bucuria lor vine de la noi. Un lucru pe care sper să nu-l fi învățat prea târziu nici eu, nici voi.

Caut amantă pentru soțul meu

Caut amantă pentru soțul meu, că așa nu se mai poate.

Mai întâi trebuie să-i spun câteva tipsuri, să știe în ce se bagă.

Îi plac copiii. Va trebui să faci fetița, băieți are și își dorea fetița neaparat. Dacă nu îți iese din prima, mai încerci, nu e problemă pentru el, e răbdător. Trebuie să pui pe primul loc copiii și nu prea. Lui nu-i place să fie neglijat. Trebuie să-i culci, să te trezești noaptea la ei și să revii în patul conjugal imediat.

E maniac al curățeniei, dacă a căzut o firimitura, aspiri, mături, dezinfectezi.

Trebuie să calci. Eu nu mă omoram după călcat, așa că o să fii perfectă dacă te bagi.

Când ieșiți în oraș, nu merge așa oricum. Dacă nu-i place outfitul te întoarce din drum de sute de ori. Nu obosește niciodată, alege ce e mai bun pentru el chiar dacă tie îți place altceva. Make-up, păr, îmbrăcăminte, totul trebuie să fie impecabil, altfel nu merge nicăieri. Când vă întoarceți revii la îndatoririle de soție și mamă de cum intri pe ușă.

Are timpul lui, nu trebuie deranjat. La baie merge cu telefonul, stă cât îi poftește inima, tu te ții la copii, nu care cumva să-l deranjeze cineva. Când vine de la serviciu, la fel, se odihnește, în casă trebuie să fie liniște. Pui leucoplast la gură copiilor, îți înghiți limba, vezi și tu cum te descurci.

Dacă vorbești prea mult, îi povestești și tu ce ai mai făcut, te pune să-ți faci blog. Nu-i place trăncăneala. Trebuie să ghicești ce își dorește și dacă se poate să-i vii în întâmpinarea nevoilor lui. Dacă ghicești în cafea, dai în bobi sau citești în cărți de tarot e perfect.

Caut amantă pentru soțul meu pentru că eu am cam obosit. Avem nevoie de cineva mai tânăr și mai naiv.

Ceva doritoare?

Mâncarea de la mama e cea mai bună

Câți dintre voi țineți minte gustul mâncării de acasă. De la părinți, de la bunici, licarul din ochii lor cu care ne primeau la ei cu masa pusă. Ne dădeau ce aveau mai bun, cozonac cald, brânza cu mămăliga și cu unt, ouăle in tigaie sau pâinea scoasă di! cuptor. Legumele proaspete din grădina lor muncite cu mâinile lor.

Dumincă când vin acasă punem masa în curte și ne strângem toți. Ce zarvă se face! Toți vorbesc, râd, mănâncă și se miră de bunătăți. E curtea plină de copii și de bucurie. Aici nimeni nu se ceartă, nimeni nu poartă ură, toți mâncăm în pace.

Parcă nimeni nu face ciorba de fasole așa cum o face mama. Parcă niciunde nu e cozonacul așa bun ca cel făcut de mama. Laptele de la ea are o grăsime după ce îl fierb de abia se ia de pe marginea oalei. Ciorba de lobodă e perfectă, nici prea dulce, nici prea acră. Orezul cu lapte în castron de pământ gros și dulce și are gust de rom. Nu sunt o gurmandă, dar eu doar acasă mă simt sătulă.

Și poate nu e de mâncare, poate alții se pricep mai bine decât ea, poate e de la amintiri. Și de la faptul că pentru o secundă ne simțim iar mici și protejați. Ne transpunem în vremurile copilăriei, când tot ce mâncam avea gust.

Cred că e doar sentimentul de bine că am ajuns acasă și acasă la mama toate sunt bune. Eu zic că cine mai are mamă sănătoasă care să-l aștepte cu masa pusă e cel mai bogat om de pe pământ. Eu sunt, iar duminicile libere acolo mă găsiți. În curtea aia mare și primitoare de poți întoarce tirul în ea. Cu masa pusă și cu mama lângă noi.

Tare bine e acasă!

Cât costa o petrecere pentru copii?

Oare cât costa o petrecere pentru copii?

Petrecere pentru copil sau cheltuiala inutilă a fost gândul meu când a venit ziua celui mic.

Când am făcut copiii am luat în calcul multe cheltuieli: scutece, educație, îmbrăcăminte, bani de cheltuială… Mai puțin bani de petreceri de ziua lor.

Cât costa o petrecere de ziua lor? Destul de mult pentru o familie din clasa de mijloc. Merită efortul și banii? Depinde.

Mulți părinți nu sunt de acord cu petrecerile pentru copii. Se cheltuie mult, riscăm ca cel mic să nu-și mai amintească, iar deranjul e prea mare pentru numai câțiva anișori de viața. Așa e. Îi înțeleg perfect. Nu știu cine are de câștigat din asta în afară de copii, câteva ore de distracție.

Cel mic a împlinit 5 ani. Am ales party, normal. De ce? Pentru că eu sunt omul petrecerii, în primul rând, iar Dumnezeu m-a legat de un om care nu se dă înapoi de la distracție. Nu ne dau banii afară din casă așa cum ar crede alții, dar bucuria copiilor noștri e mai presus de buget. Așa că dacă noi iubim distracția, la fel și urmașii noștri.

Am închiriat un spațiu de joacă și am trimis invitațiile. Ne-am limitat la veri, prieteni apropiați și colegi de grădi. Ne-am strâns câțiva, cred că mai mulți adulți decât copii, dar a fost super. Costul unei petreceri de genul acesta pentru 12 copii și mai mulți părinți decât ar trebui, s-a ridicat la 1000 lei. Pentru o țara normală din UE nu e mult, dar când în România salariul minim pe economie sare putin peste 1000 de lei, înseamnă ceva. Așadar nu e ieftin dar nici enorm. Am vrut să se bucure copilul și am reușit. A fost numai un zâmbet și o distracție și el și toată gașca lui. A meritat fiecare efort: am sărit peste somnul de prânz, ne-am agitat cu tortul, am făcut totul pe ultima suta de metri.

Însă, locația a fost curată, personalul amabil, iar noi ne-am simțit ca acasă. Au dansat, au jucat jocuri funny, am făcut poze, am mâncat și am cântat cât de tare am putut.

Mulțumesc mult Dumbrava Copiilor Pitești pentru bucuria adusă micuților noștri. Recomand cu drag spațiul de joacă și cu siguranța o să revenim.

5 ani de când am întâlnit un înger

Acum 5 ani pe vremea asta afară era soare. La fel ca în sufletul meu atunci când am sărutat obrăjorii bebelușului care vedea pentru prima dată lumina zilei.

Cercul iubirii s-a închis atunci când ochișorii ăia mari și vii mi-au întâlnit privirea. Am crezut că am născut același băiețel din urma cu 2 ani. Semănau ca două picături de apă.

Și nu, nu a fost ca în filme. Cu zâmbete și bucurie din prima. M-au durut iar sânii ca naiba când a început să sugă. M-am chinuit să-l îngrijesc de la 8 ore de la cezariană. A trebuit să-l spăl, să-l schimb, să-l alăptez și in același timp să mă lupt și cu dorul de cel care mă aștepta acasă. La 5 zile după naștere am rămas acasă cu amândoi singuri, 24 de ore până a venit tati acasă. A fost greu, practic mă tăram prin casă încercând să-i iubesc cum pot pe amândoi. Cât putea să înțeleagă frate-sau de numai 2 ani?

Acum ochii negri ai sufletului meu e un șturlubatic. Zice taică-său că îi aruncă jucăriile dacă nu le strânge, el zice că poate să le arunce că nu-i mai trebuie.

Într-un moment de introspecție asupra corpului său și-a dat seama că el e pieliu. Wtf? Ce mai înseamnă și asta întreb și eu curioasă? Adică am piele peste tot, tu nu vezi? Aaa, ok!🤔😂

E de o veselie ieșită din comun. El e bucuria casei mele, înger pe pământ, iubirea mea, țucurel, sufletul meu, si câte alte denumiri. Acum că mă uit în urma, prin câte am trecut împreuna, aproape că nu-mi vine să cred. Nu-mi pare rău de nimic. Nici de cât m-am chinuit, nici de nopțile pierdute pe care nu cred că o să le mai recuperez vreodată, de nimic. Sau nu. E ceva de care mă tem. De timp. Că ăsta e nemilos cu noi oamenii. O să-i fure inocența cu fiecare an în care o să-l serbăm. Că el face să pară copilaria o pală de vânt. Că poate anul viitor n-o să mai salute străinii pe stradă cu bucurie nepăsător. Poate o să se rușineze. Poate n-o să mai spună că îl doare inima când îl cert, poate o să trântească ușa cum face la nervi figurantul de frate-său. Dar eu tot o să-l iubesc.

Te iubesc, îngerul meu. Te iubesc așa de mult!

Pentru mama ta

Pentru mama ta și pentru a mea și pentru toate mamele din lume am scris câteva rânduri care sper să ajungă la sufletul lor în aceasta zi de mare sărbătoare pentru ele.

Eu știu că nu ți-a fost ușor mama dragă. Când era iarnă afară și tu spălai de mână pentru patru copii haine și le întindeai pe toate pe sârma înghețată. Cumva găseai putere, calm și răbdare să ne repari pe toți. Ne ascultai durerile la fiecare în parte. Ai știut când sa ne spui că e de ajuns, când trebuie să nu ne dăm bătute, când trebuie să cerem mai mult. De la tine am învățat să nu mă mulțumesc cu puțin și să nu accept decât ce e bine pentru mine.

Ai suferit mult. Ai născut, apoi ne-ai învățat că să fii mamă nu ne face speciale. Să fii părinte e ceva ce face diferența.

Și ți-aș aduce flori multe de ziua ta. Ți-aș săruta mâinile arse de soare și bătătorite de muncă. Ți-aș aduce cafea și bomboane și pâine și ulei. Dar tot n-ar fi de-ajuns să îți mulțumesc pentru că încă îmi porți de grijă. Nimic din ce aș spune sau aș face nu ar acoperi tot ce ai făcut tu pentru mine.

Eu doar în casa ta sunt la adăpost. Eu doar când îți văd privirea blândă mă liniștesc. Pentru că viața mea o datorez ție. Și pentru că mereu m-ai primit la sânul tău când am avut griji și nevoi. Să-mi trăiești sănătoasă mulți ani pe pământ, să ne bucuri cu suflarea ta până n-o să mai fim. Să ai parte de toate bucuriile lumii și toată strălucirea pietrelor scumpe să o văd în licărirea ochilor tăi.

Te iubesc mama!❤️