Timpul meu e doar al meu

Cât as fi vrut sa știu asta mai devreme. Atunci când îmi dedicam tot timpul, viața și aproape si respirația numai copilului. Primului copil ii eram alături exagerat. Ii veneam chiar și in întâmpinarea nevoilor lui. Faceam eu și ceea ce trebuia sa facă el. Asta îmi dădea o stare plăcută tare de confort. Așa credeam eu, pentru ca in realitate îmi cream tot felul de angoase și neliniști. Ba ca nu mănâncă suficient, ba ca nu e destul de gras, ba ca nu a început încă sa meargă deși toți de vârsta lui mergeau…

Era foarte greu in realitate. Aproape îl sufocam cu grija și atenția in timp ce viața mea nu exista in afara copilului.

Ce bine ca a venit fratele mai mic pe lume! Nu cred ca exista dovada de iubire mai mare pentru copilul tău ca aceea de a-i oferi un prieten pe viața. Atunci mi-am dat seama cât de mult am greșit fata de el.

Aparent ma înfundam mai mult in rutina. Faceam aceleași lucruri ” over and over again”. 

Treptat mi-am dat seama ca eu trebuie sa încetez sa mai fac pe martira. Aveam nevoie de timpul meu. Am început sa merg la emisiuni tv, mi-am deschis blogul (cea mai buna idee), m-am angajat și uite așa am trecut in alta etapa a existentei. 

Am lăsat acasă diminețile frumoase cu pupici și îmbrățișări și mi-am continuat drumul. Cu greu și cu lacrimi câteodată dar am vrut sa merg înainte. 

Timpul mamei e limitat. Trebuie sa se împartă intre responsabilitățile de mama și soție, serviciu și timpul alocat ei. Asta dacă nu alege sa renunțe la ea in defavoarea celorlalți. Bine ar fi ca sănătatea mentală a mamei sa fie pusă pe primul loc și sa fie ajutata. Însă cel mai mult pentru ea, poate face doar ea. 

Astăzi sunt bucuroasa ca mi-am dat seama la timp ca timpul nu sta in loc. Ca si ce fac pentru mine îmi aduce mulțumire sufleteasca. Ca ma simt stăpâna pe mine și pe puterile mele făcând exact ce îmi place. 

De exemplu: mi-a plăcut intotdeuna sa știu sa machiez corect. Acum urmez un curs de machiaj. M-a atras intotdeuna psihologia, iar in weekend merg la Universitatea din București pentru a desluși tainele acestei fumoase necunoscute. Când o sa termin o sa ma înscriu la un curs de canto și tot așa. 

Nu-mi refuz nimic și cred ca tot ce îți dorești cu adevărat se poate îndeplini mai devreme decât te aștepți. Eu am început sa-mi fac timp: sa mângâi un cățel, sa ma duc la coafor, sa-mi cumpar un nimic pe care mi-l doream de mult sau sa învăț sa ma descopăr altfel decât știam. 

Sa fii mama e o menire și o binecuvântare, nicidecum un chin și o rutina. Eu pot exista și in afara copilului, la fel cum și el poate exista in afara mea. 

Insa timpul meu e doar al meu. 

Anunțuri

Imagine

Oboseala aia care îmi place și ma tine vie


Ritualul de seara sau ce fac sa ne culcam mai repede 

Uneori ajung acasă chiar și după ora 20. Și cu cât mai târziu ajung cu atât sunt așteptata cu și mai mult entuziasm.

Intotdeuna aleg sa adorma cu mami. Chiar dacă au camera lor, rămân cu ei pana adorm. Nu parasesc camera pana nu le aud respirația greoaie de somn adânc. 

Beau apa, fac pipi și le fac puțin masaj înainte de culcare. Câteodată le inventez povesti sau le cânt un cântecel de nani. 

Intr-o seara eram epuizata. Nu mai aveam putere nici sa ma mai mișc. Am zis sa sărim peste cântecel și sa ne culcam direct, pentru ca practic, nu-mi mai puteam păstra ochii deschiși.

 Fără sa-mi dau seama ce rău faceam, l-am auzit pe cel mic plângând. Dar plângând o durere d-aia arzătoare. Cu siguranța nu era un plâns de răsfăț. „Mami, simt ca ma doare inima, ca nu vrei sa Cânți cântecelul” aud o voce înfundată in perna. 

Nu mi-a venit sa cred ca eu provocasem o durere de inima. Lumea lui se prăbușea fără cântecelul de seara. Eram in stare sa cânt 17 cântecele numai sa nu fac băiatul sa sufere. 

După ce am terminat in sfârșit și cântecelul, aud o voce din patul de sus. „Mami, eu îl vreau p-ăla cu Cruce sfânta părăsită!” Ceee? Nu cred! 

Doamne, credeam ca el adormise! Cât mai avea sa dureze asta, eram sleită de puteri. Și mai ales de unde mai știa, frate și cântece bisericești. Mi-a venit in gând mama, rămăsese la ea in weekend. Noroc ca in copilărie am vândut lumânări la biserica și cântecele sfinte nu sunt străine de mine. 

Nu sunt sigura pe cine a luat somnul înainte; pe mine sau pe ei, dar sunt sigura ca ăla a fost ultimul. 

Apoi merg la mine in camera. Și dacă nu ma trezesc de tusea vreunuia, ma trezesc ca vrea la pipi cineva. Și dacă nu e niciuna din astea, ma trezesc oricum, oricât de obosita as fi. Pentru ca mi-e dor de ei și in somn și vreau sa știu ca sunt in regula. 

E grija mamei, poate. E neliniștea care îmi place cel mai mult de când am devenit mama, chiar dacă e obositoare.

Așa o sa fie toată viața mea de acum înainte. O sa am mereu o grija cu miros frumos de copil inocent. O sa am mereu in gând o iubire nemarginita fata de ceva ce e numai al meu. 

Nelinistea care mi-a înveselit anii vieții mele nu o aveam dacă nu decideam cândva ca iubirea noastră trebuie sa înflorească. 

E greu și frumos in același timp.

Imagine

5 pași prin care poți menține o relație de cuplu sănătoasă, după apariția copilului 


Apariția unui copil in viața de cuplu poate fi devastatoare. De acum înainte nimic nu va mai fi la fel.

 Tabieturile cu care erați obișnuiți înainte acum sunt istorie. Timp nu mai e deloc, iar dacă e, toată lumea vrea sa se odihneasca. In special mami, care are ore nedormite cât nu poate număra tati. 

Tot greul pică pe ea. Ea alăptează, ea știe cum sa-l liniștească mai bine, ea renunța la ea ca sa fie bebe bine.

In timp ce tati, doarme bine, poate mai bine, chiar. Are timp berechet. De jocuri pe calculator, de o bere după serviciu, de un film pana culci tu copilul. 

Așa ca, tot noi trebuie sa facem ceva sa ne menținem interesul viu. Interesul nostru dar și al lor. 

1.  Mai întâi, mami trebuie sa înceteze sa se mai comporte ca o eroina. O poate face și inconștient, fără sa realizeze ca se comporta astfel. Copilul e rodul iubirii voastre, chiar dacă pântecele tău l-a purtat noua luni. Nu ești prima și cu siguranța nici ultima mama de pe Pământ. Nu trebuie sa te comporți ca și cum meriți  toata atenția și aprecierea din lume. După ce ai culcat copilul (știu, nu-ți arde), da o fuga pana la bărbatul vieții tale și spune-i ca încă îl iubesti. Restul vine de la sine. 

2.   Programează o ieșire in doi. Pune totul la punct pentru ziua cea mare. Găsește o persoana de încredere căruia sa-i revină grija copilului si du-te sa ieși din rutina. Gătește te Ca și cum ai o întâlnire cu un bărbat cu care nu ai mai ieșit niciodată. Măcar doua ore doar pentru voi. E suficient, crede-ma!

3.  In momentele in care sunteți doar voi doi, incetati sa mai discutați tot despre copil, scutece, creme și medicamente. Povestiți ceva funny sau pur și simplu întreabă cum i-a fost ziua respectiva. Se va simti important și asta contează foarte mult. Mai ales ca in ultima vreme stim cu toții vâre au fost prioritățile prin casa. Răspunsul lui te va scoate din stresul de peste zi și-l va face sa se deschidă in fata ta. 

4.  Nu te culca pe o ureche ca dacă i-ai făcut copil e adjudecat. Granița dintre al tău și al altcuiva e foarte subțire atunci când ai numai nervi și cuvinte de ocară la adresa lui. Practic îl arunci singura afara din căsnicie. Poarta te exact așa cum ai vrea ca el sa se comporte cu tine. 

5. Implica-l și cere-i ajutorul. Chiar dacă pare ca nu e nevoie de el, arată-i ce înseamnă sa îngrijești un copil. Mergi la coafor in timp ce bebe are timp de conectare cu tati. O sa vadă si el de ce ești așa topita după mogăldeața aia din căruț. O sa-l deranjeze poate, la început, dar o sa fie din ce in ce mai bine dacă o sa faci un ritual din asta. Data viitoare când o sa-i spui ca ești extenuată o sa te creadă. 

Pare ciudat, ca prospata mămica sa-ți mai pese tot tie de menținerea echilibrului in cuplu. E foarte greu sa faci fata tuturor provocărilor care vin odată cu apariția copilului. E frumos când vezi cum tati e încântat și dornic sa te ajute, dar de tine depinde ca aceasta stare de fapt sa devină constanta. Așadar, aduna-te, nu lasa ca timpul și responsabilitățile sa intervină in relația frumoasa de la începuturi. 

Dragostea adevarata învinge întotdeauna! 

Imagine

Unde păstrez eu fericirea 

Stam la masa doar noi doi. Privirea îmi aluneca sub masa când ii cade lingurița. O ridic și rămân mirata de priveliște. Doua piciorușe, încă mici ca sa atingă parchetul, se bălăngăneau intr-un ritm pe care doar el îl știa. Vorbește mult, mult, și repede, aproape mai mult decât mine. Veselia asta a lui molipsitoare ma topește. Ma uit la fătuca lui perfecta și văd gene lungi care ascund din când in când ochii mari și negri ai unui băiețel de trei ani. 

Ma simt îndrăgostită. Și cu toate astea el e un dur. Nu-mi spune ca ma iubește decât foarte rar. Alege însă, sa ma pupe instantaneu pe mâna când i se face drag de mine. Când îl îmbrac sau când îl ascult răbdătoare cum ma zăpăcește de cap. Îmi spune mai des ca sunt prietena lui, sau preferata, cum ii mai place sa ma alinte. 

Pleacă de la masa fără sa spună ca a terminat de mâncat. Nu iese și el normal ca omu’, se baga pe sub masa. 

Ma întorc sa-l strig pe celălalt care nu avusese chef de mâncare pana atunci. Aud in spatele meu speriata un glas de pisoi mai mult, decât de copil. „Pai asta voiam sa fac, sa vin la masa!” 

Sensibilul acesta mare, îmi spune ca ma iubește de zeci de ori pe zi. Pe cât e de tăcut si de retras pe atât e de schimbător. Tipa tare și se agita când nu-i convine ceva. De aia și eu l-am învățat cum trebuie sa facă atunci când i se urca sângele la cap. Acum văd ca se oprește brusc și începe sa respire exact așa cum i-am spus sa facă. E super inteligent. Are un zâmbet străjuit de niște gropițe elegante ca la actorii aia turci care te fac sa te uiți la sute de episoade doar sa le vezi zâmbetul. 

Curajosul acesta nu se teme de nimic. Ii place viteza la fel de mult ca lui tati, nu se teme de întuneric și e mereu lângă mine atunci când ma supăr. Îmi spune cum trebuie sa vorbesc și ma pune sa-mi cer scuze. 

Nu am prea multe de numărat in viața. Alegerile cele mai bune din toți anii ăștia trăiți au fost cele in care am ales sa-i am pe ei. Pentru ei am încercat sa fiu un om mai bun. 

Pentru ei merg la serviciu, deși tot pentru ei sper sa n-o mai fac intr-o zi.

Pentru ei ma trezesc bucuroasa in fiecare zi și pentru ei iau greutățile in ras, mi se par nimicuri. 

Fericirea vieții mele o păstrez in copii. De la ei iau putin cate putin in fiecare zi. Ei au dat sens și au adus viața in casa noastră. Lor le mulțumesc pentru tot frumosul din viața mea. 

Imagine

Ajutor! Mi-am uitat telefonul la serviciu! 


Absenta mea de pe blog poate fi justificata. Am avut o tona de treaba la serviciu, iar acasă, prefer nu mai spun. Copiii nu mai merg la gradi de ceva timp și merg la țara când suntem amândoi de serviciu. Ii ducem seara, iar ziua următoare, când ies eu, ma opresc direct la ei. Acasă, le fac baie, mâncare, curat, tot cam un fel de serviciu. Va spun, asta cu mămicia nu e floare la ureche. Deloc! 

La serviciu e crima! Abia termin la timp, altfel aș rămâne peste program. Sunt atât de obosita încât e foarte greu sa ma concentrez total.

Joi am avut petrecere. Năucă de la serviciu, grabita sa ajung la timp sa îmbrac și copiii, sa ma schimb și eu, am uitat telefonul la serviciu. Când mi-am dat seama ca nu-l am eram deja prea departe ca sa ma mai pot întoarce după el. Am zis ca asta e. Oricum nu-l folosisem toată ziua. 

Când am ajuns acolo, aveam impresia ca îmi uitasem unul dintre copii. Nu ma împăcăm deloc cu ideea ca n-am ce sa tastez. Ma mâncau buricele degetelor, nu știam cum sa aflu ce se mai întâmpla pe grupuri, nu-mi puteam verifica traficul, e-mailul, nimic. Practic eram cu lume dar rupta de lume. Nu voiam sa cred ca nu ma pot abține sa nu ma gândesc la el. Am încercat sa-l iau pe al soțului. Degeaba, nu ma satisfăcea. Am realizat ca sunt dependentă, altfel nu-mi explic. 

N-am avut încotro decât sa socializez mai mult, sa dansez mai mult, sa ma joc cu copiii mai mult. Și cu ai mei și cu ai altora, chiar. La tort mi-am dat seama ca am putut aplauda ca lumea. Dacă aveam telefonul, as fi putut doar cu o mâna, așa incet, cealaltă fiind ocupată. 

Seara, am adormit instantaneu. Cred ca am dormit vreo 9 ore. Va dați seama? M-am trezit liniștita și odihnita. Singurul lucru care mi-a stricat starea a fost când am ajuns la serviciu și m-a întrebat o colega ce caut la ora asta? 

Mi-am revenit imediat. Venisem mai devreme cu o ora. Au început palmele peste frunte de necaz, de îmi venea sa ma întorc acasă, sa mai stau o ora și sa vin apoi. Dacă n-am avut telefon, nu m-am mai putut orienta. 

Telefonul meu e un rău necesar. Ma tine in priza, chiar și atunci când nu e nevoie. El e ceas, e calculator, e agenda, e pix, e foaie, e copil, e parte din mine. E greu al naibii fără el, dar e așa reconfortant sa-l mai lași uitat… Chiar va rog sa încercați, dacă puteți bineînțeles. Ca și dacă nu puteți eu va înțeleg perfect. 

Săptămâna grea aproape ca s-a terminat. Și chiar dacă n-am mai avut nici resurse și nici timp sa mai ajungem pe undeva la relaxare, am rămas acasă toți patru „like a big happy family”. Noroc cu soțul meu care e hoț de inimi și știe cum sa ma scoată din stare. Ca a intrat peste mine înainte sa intru la dus sa-mi spună ca sunt frumoasa și ca miros frumos chiar și când sunt transpirată. 😂

Imagine

Nu i-am mai dus la grădi, i-am dus la țara 

Nu i-am mai dus la gradi in ultima luna. Am făcut asta intenționat, chiar dacă știam ca o sa ne descurcam greu. Am vrut sa aibă și ei vacanța. D-aia adevarata, cu julituri in coate și la genunchi, cum am avut și noi când eram mici. 

Mi-am pus toată lumea în cap. Cine sa stea cu ei? Cine are timp sa îngrijească doi copii năzdrăvani și jucăuși cât timp părinții merg la serviciu? Teoretic, nimeni. Practic, fiecare câte puțin. Tati, cu program mai lejer, sta mai mult cu ei. Chiar dacă e legat de mâini și de picioare cu ei, folosesc prilejul acesta sa se distreze ca băieții. Mama trebuie sa-și facă timp o data dau de doua ori pe săptămâna sa ii îngrijească peste noapte. Nu vreau sa o încurc prea tare nici pe ea, așa ca ii duc cât de târziu pot și ma întorc imediat după serviciu.

Nu contează ca e mai mare deranjul pentru mine și pentru toți. Contează ca ei zâmbesc mai mult de când sunt acasă. Acum cel mare îl numără și pe fratele lui când îl întreb de cei mai buni prieteni ai lui. Au învățat sa se joace și frumos împreuna. Ca de scandaluri eram sătulă. 

Când sunt la oraș merg la cinema, in parcuri frumoase și spațioase, la locuri de joaca, la plimbări cu trenulețul. Le place, dar nu așa de mult ca la țara. Acolo, cu o galetusa cu apa și câteva jucării plutitoare o ora nu le aud glasul. 

Nisipul din roata aia mare de tractor e afara tot, semn ca au avut ceva de lucru. Nu exista locșor neverificat prin curte. O grămada mare de surcele puse alandala e generatorul lor de curent. Bobocul singuratic al unei rate poarta nume. Îl cheamă Fifi și e atracția numărul unu. Pe el vor sa-l vadă imediat cum se trezesc și tot timpul poarta grija lui. 

A învățat sa meargă pe bicicleta pe panta de pe ulița pe care am învățat și eu. Se scaldă la gârla in care prindeam peștișori când eram de vârsta lor. Bea apa rece de la fântâna de la care am băut și eu, tot in pumn așa ca ei. 

Bucuria lor înseamnă și bucuria mea. Binecuvantarile pe care le rostesc seara in rugăciune au intotdeuna legatura cu băieții. 

Murele descoperite azi in curtea grădiniței in care odată pășeam de mâna cu mama, nu ar fi avut nici un gust dacă nu i-as fi văzut pe ei cum se bucura de dulceața lor. 

Maica de 92 de ani la care mergem de fiecare data cu câte ceva, ne așteapta bucuroasa ca are cu cine schimba o vorba. Și mor de drag și de iubire când ii văd cum se joaca cu pisica sub polatra ei sub care ma jucam și eu. Sau când ii scuipa de deochi când se uita la ochii negri ai lor. 

Sunt atât de fericita ca pot trai asta! 

Ca mai am la cine sa vin. Ca am cui sa arat frumusețea vieții. Ca bucur ochii cuiva atunci ii trec pragul.  Ca sunt vie și alături de boboceii mei. 

Mulțumesc, Doamne, ca ai aranjat lucrurile așa frumos! Sunt sigura ca nu e binecuvântare mai mare pe pământ, decât copiii. ❤️

Imagine

Am fost marea lui iubire 

 

Am fost marea lui iubire și doar asta îmi mai alina dorul de el. 

Au trecut cinci ani de când a rămas curtea pustie. 

5 ani de când am rămas singure pe pământ. 

5 ani de când nimeni nu mai lucrează în atelier. 

Zarva care răsuna toată ziua la noi in curte e uitată de mult. Acum, iarba a acaparat fiecare locșor, chiar și poteca dinspre atelier. 

Facem fata greu situației. Nu mai avem sprijin și nici cui sa cerem ajutor sau îndrumare.  Suntem mari și degeaba. Ne descurcam greu fără el. 

Mie mi-au rămas doar amintirile. De când mâna lui mare și puternica ma cuprindea de după mijloc când ne culcam împreuna după amiaza. De când îmi tăia unghiile și ma prindea la par. Eram preferata lui. Blonduță mica și creată așa cum ma văd in poze, ma cara cu el peste tot. Numaram orele pana ajungea acasă de la serviciu. Îl așteptam la poarta nerăbdătoare sa văd ce mi-a adus. Ma lua peste tot. La târg, la bufet, îmi cumpara suc și biscuiți și ma ținea in brațe. Se lauda la oamnei cu mine, cu Anel al lui. Eram băiatul pe care și l-a dorit intotdeuna. 

Iubirea asta părintească acum ma doboară, ma ucide. 

Am fost speranța lui intr o lume mai buna. Am fost nădejdea lui la bătrânețile pe care nu le-a mai apucat. 

As face orice acum sa am langa mine mâna lui murdara și crăpată de bătături. As săruta-o indelung, mulțumire pentru forta și omenia cu care ne-a crescut. Sa-i cer iertare pentru tot. Ca nu am fost lângă el in ultima zi. Ca nu am apucat sa-i cer iertare și sa-i mulțumesc. Ca nu am apucat sa-mi dau seama cât de tare ne-a iubit.

Eu știu cât de greu i-a fost sa crească patru copii. Eu simt ca cedez cu doi. Înțeleg acum fiecare cearta și regret enorm ca nu e aici sa vadă băieții. Care vorbesc despre el și ii poarta numele mai departe. Care merg și ii aprind o lumânare și se roagă pentru sufletul lui. 

Ei sunt mândria mea, tata. Și știu ca ar fi fost și a ta. Ei sunt băieții tai. 

De la tine am forța necesară sa-i cresc. De la tine am bucuria in ochi când ii văd seara când ajung acasă de la serviciu. De la tine am luat și obiceiul sa nu ma întorc niciodată la ei fără ceva in geanta. De la tine am furie și forța, am voioșie și chef de joc și de joaca.

N-am apucat sa-ți mulțumesc niciodată cu adevărat pentru toată străduința ta. Am făcut-o însă in cartea pe care ți-am dedicat-o. Cuvintele tipărite in ea vor sta mărturie și peste ani ca ai fost pe pământ un tata adevărat care și-a crescut copiii frumos și cu frica de Dumnezeu. 

„Ți-am dăruit doi nepoței frumosi. Băieți, tata, băieți… Pe ultimul nu-l cunosti, dar se numește Ioan, ca un omagiu adus dispariției tale premature. E blodut și grasun, vesel și cu suflet bun, exact ca tine. In el te vedem in fiecare zi, in mersul lui, in rasul lui, in curtea ta plină de băieți. 

[…] 

Ai fi mândru sa știi ca am scris o carte și ca am încheiat-o mulțumindu-ți tie, suflet frumos”.

Fragment din cartea „Viața perfecta? Poate pe Facebook” de Ana Neacsu. 

Imagine

Previous Older Entries