Muzica noastră e Cristina

Publicat de de Anna Georgescu

Prima întâlnire cu muzica a avut loc în bisericuța semiîngropată de acasă. Acolo am auzit pentru prima dată oameni care se bucură de cântec. Un cântec bisericesc pe care oamenii îl cântau tare și cu un ecou care răsuna tocmai până în sufletul meu. Închid ochii și simt mirosul de tămâie. Îmbietor, dulceag și tare uneori, asta e amintirea mea despre muzică simțită și trăită.

Am fost a patra fiică a părinților mei. Nici mama și nici tata nu a avut vreo legătura cu muzica. Și totuși, la îndemnul unui unchi din partea mamei, căruia i s-a părut că una din noi are ureche muzicală, una din noi a studiat asta. A plecat devreme de acasă. Avea 7 ani și urma să locuiască în București la internat. Liceul “Dinu Lipatti” a inițiat-o în pian. Drumul ei a fost mult diferit fața de al surorilor rămase acasă.

Ușor geloase de câte posibilități i se deschideau locuind acolo, am admirat-o mereu pentru libertatea de care se bucura. Eram mici. Atât de neștiutoare. Nici nu vreau să mă gândesc la suferința unui copil care a trebuit să plece de acasă, să doarmă într-un pat străin și să cunoască alt mediu decât cel în care trăise. Faptul că părinții strângeau constant bani, doar pentru ea, ne orbea prostește.

După liceu a urmat Conservatorul. Și-a luat și un doctorat în dirijat, pe urmă. Anii ne-au readus-o acasă pe Cristina. Același chip micuț pe care îl știam de mici. Numai sufletul i-a crescut. Bunătatea cu care tratează oamenii și mai ales familia, ne-a făcut să ne rușinăm de anii în care o invidiam. Am pierdut o parte importantă din copilăria ei. Nu a fost alegerea ei niciodată. Adulții i-au decis parcursul vieții. Părinții noștri au făcut cum au știut mai bine. Roadele strădaniei lor se văd abia acum. Nici noi nu am fost neglijate, tot mai târziu ne-am dat seama că mama și tata a avut pentru fiecare câte ceva. Și suntem convinse că așa a fost să fie. Să creștem intr-o casă în care în sufragerie era un pian negru. O casă din care răsuna muzică clasică în toate vacanțele de vară. Sunt atât de mândră de ea! Suntem atât de fericite când ne întâlnim toate patru. Acum avem fiecare câte doi copii. Rude multe și familii unite la fiecare sărbătoare. Și totuși, niciuna din noi nu și-ar înstrăina copilul într-un oraș la peste 100 km doar ca să-i decidă destinul. Suntem fricoase, nu ne-am moștenit părinții.

Muzica noastră a fost la Cristina. Muzica noastră este Cristina.

Născut de Ziua Internațională a Fericirii

Publicat de de Anna Georgescu

În urmă cu 9 ani eu nășteam de Ziua Internațională a Fericirii. Era soare și bucurie pe afară, dar și prin inimile familiei noastre. Se născuse un copil curcubeu.

Se pune lângă mine în pat. Zâmbește fericit înainte de somn, bucuros că mami nu-l lasă singur încă. Poate anul viitor. Așa am zis mereu. De la anul, vei adormi singur. Dar nu mă lasă sufletul. E temător, își înfrânge greu fricile.

Mă atinge pe obraz, pune capul pe umărul meu și vorbește. Cât vorbește, Doamne! Că de asta și intrăm mai devreme la somn, să-i lăsăm timp să ne povestească nimicurile lui atât de importante pentru el la 9 ani. Apoi cere iar apă, iar îl învelesc și iar îi spun noapte bună. Se lasă somnul cel greu când pun piciorul în prag și nu-i mai permit vorbăraia. Miroase frumos și e și mai dulce când tace. Poate e de la balsamul de rufe, sau poate e miros de copilărie.

A fost grea adaptarea la școală. Nu degeaba s-a născut de ziua fericirii. Vrea sa le fie oamenilor pe plac, iar copiii de azi s-au făcut mari înainte de vreme. El e altfel, diferit. Le-a trăit pe toate. Și agresiuni și vorbe rele, dar a rămas tot inocent. Tot fericit și plin de bucurie atunci când vine vorba de oameni.

El e din carnea mea. E din sângele meu făcut. Așa cum sunt toții copiii, numai că fiecare e unic. Și îl protejez cât pot, atât cât îmi permite inima. Ea lucrează cu mintea care îmi spune să-i dau drumul.

O să-i dau. După ce adoarme. De la anul.

Îl iubesc cu toată puterea și îi doresc ca viața să îi păstreze mereu blândețea sufletului. La mulți ani sănătoși, Ali meu iubit! ❤️

Mama nu mi-a spus te iubesc niciodată

Publicat de de Anna Georgescu

Mama nu mi-a spus te iubesc niciodată, dar mi-a arătat asta toată viața. Și e în regulă.

Mi-a spus în multe alte feluri că mă iubește. Că așa a știut ea să mă crească. Cu cât a știut a crescut 4 copii cât de bine s-a priceput. A făcut pentru mine și pentru noi mai multe decât au făcut părinții ei pentru ea. Cum noi am evoluat de la ce am primit, așa și ea a încercat să ne ofere mai mult. Atât cât a putut.

N-a spus te iubesc, asta e adevărat. Pentru că nu a știut că trebuie. Sau cum trebuie. I-a venit incomod, prea moale pentru vremurile în care a trăit ea. Nu i-a spus nimeni nici ei. A făcut ce e mai bine cu ce a avut la dispoziție. A făcut bine.

N-a făcut facultate, dar ne-a îndemnat pe noi să absolvim. Nu a fost respectată așa cum ar fi trebuit, dar ne-a învățat pe noi cât înseamnă destul. Limitele noastre impuse oamenilor au fost îndemnurile primite din greșelile tinereții ei.

Nu ne-a lăsat nefericite. Nu a suportat niciodată nefericirea și traiul în doi de dragul de a fi căsătorit. A știut mereu că putem mai mult. Chiar și atunci când noi eram gata să cedăm, să renunțăm la puterea interioară. Era acolo, să îți dea putere și o bucățică de brânză.

Nu m-a ajutat când voiam eu. M-a ajutat când a simțit ea că e necesar. Asta a făcut diferența. Ceaiul ăla cald când mă durea burta lunar. Nu avea medicamente să-mi dea, dar avea șosete cu oțet. Nu avea bani să îmi permit ce aș fi visat, dar mă susținea să îmi urmez visurile să-i pot câștiga din ce iubesc.

Nu a fost fără de greșeală, nu e o femeie cum nu s-a mai pomenit. E mamă din rândul mamelor bune. Și dacă ar putea și-ar da oricând sufletul pentru fiecare dintre fiicele ei. Asta o face deosebită. Ajută, alină, blesteamă când vrea să ne facă să râdem și n-are altă putere, dar fără să uite să se roage să le întoarcă Dumnezeu pe toate.

Dacă le mai aveți lângă voi, mergeți și spuneți-le voi te iubesc. Sigur se vor simți rușinate și nu vor răspunde, probabil. Dar vor simți și o vor și auzi. Ceva ce noi nu am trăit. ❤️

Ziua Internațională a Familiei. Ați sărbătorit?

Publicat de de Anna Georgescu

Ziua familiei. Ați sărbătorit azi? Nici noi.🤭

Vreau să revin ușor, ușor la blog. Da poate e învechit să scrii pe blog. Mai ales acum când toată lumea e pe vizual. Video e la mare căutare. Platforma TikTok a înflorit, de fapt, ce spun eu? E în trendul trendurilor. ✌️

Din familie face parte și blogul. Așa simt. Și familia mea e mare dacă stau să mă gândesc la modul extins. Dacă reduc proporțiile, rămân eu cu soțul, copiii, un hamster, câțiva pești și tot ce ne unește pe toți.

În trecut familia mea era cu tata și cu mama. Tata nu mai e, mama a rămas stâlpul nostru către care tindem. Și e bine. Nu m-am depărtat prea tare de ai mei.

La fel ca intr-o oricare altă familie există bune și rele. Relele sunt mereu, dacă ne concentrăm pe ele. Îți vin în cap, nu poți să scapi. Dar când există iertare, poate și compromisuri uneori, când există energie și nu rămâi în rutină, sunt mari șanse ca familia să rămână unită. Și chiar să ne iubim intre noi într-un mod extrem de plăcut. Cam așa când vii acasă de drag.

Am acceptat de mult că oamenii se schimbă. Ce ești azi, nu ai fost anul trecut și tot așa. Greșit e să speri că viitorul o să fie ca prezentul. Nu are cum. Depinde de tine cum te adaptezi. Nici tu, nici el, nici copiii, nimeni nu rămâne la fel.

Greșit e și să crezi că fiica/fiul tău va avea nevoie de tine mereu. O să vină o vreme când nu va mai avea. De aia trebuie să rămânem întregi la cap. Să nu-i copleșim, să ne păstrăm pasiunile, să nu devenim părinți și atât. Cine ești? Ce vrei? Ce faci ca să obții ce vrei? Ai încercat? De ce te temi? Întrebări pe care mi le pun mereu.

Mama spunea mereu: “Ce tragi, aia ajungi.” Cam așa e. Vrei ceva, întinde-te și ia. Vrei ajutor? Cere. Nu o să te roage nimeni cu binele, cu bani, cu ajutor. Mila e patetică. Și o văd mereu peste tot. Fie în încercări de a face ce face celălalt, fie în a încerca să creezi o imagine falsă, dar fără niciun efort individualist.

În fine. Familia mea e perfectă în imperfecțiunea ei. Am trecut prin multe. Încercăm să fim mai buni în fiecare zi. Ne distrăm și nu uităm să râdem și să facem haz din probleme.

Ca intr-o seară, când eram la masă cu băieții. Zic să dăm și noi la știri să vedem ce mai e cu războiul. Și se vorbea de Moscova. Eu ca să și învățăm câte ceva îl întreb pe cel mare ce oraș important e Moscova asta? Zice corect copilu’: “Capitala Rusiei”. Bravo, mă mami! 👏🏼

Și apoi zic să-l bag în seamă și pe mezin. Îl întreb de capitala Franței. La care dânsul:

“- A, eu nu știu, mami! Eu încă n-am învățat despre planete.” 😂

Cam așa e familia. Să vorbiți într-una. Chiar și dacă spuneți prostii. ❤️

Nu permite nimănui să îți strice sărbătorile. Paște fericit!

Publicat de de Anna Georgescu

Nu permite nimănui să îți strice sărbătorile. Petrece cu cine te respectă și cu cine îți e drag să vorbești. Paște fericit!

Rețeta unor sărbători fericite am găsit-o mai demult și vreau să o împărtășesc cu cei care mi-au fost alături de la începuturile mele în online. Că așa e frumos, când afli ceva de bine, se cuvine să împarți și cu prietenii.

Obișnuiam să petrecem de sărbători acasă la noi cu toată familia. Mai ales de zilele de naștere. Făceam party câte 3 zile. Chemam prietenii, familia, cunoscuții, toată casa era plină de oameni. Într-un an am cumpărat peste 20 de cadouri pentru toți, deși nu mă dădeau banii afară din casă. Așa îmi plăcea mie să le fac oamenilor bucurii. Și aveam copiii mici. Eu găteam cu drag pentru toți. Mie îmi place să gătesc. Mă relaxează mult, o făceam de plăcere. Chiar dacă nu îmi era ușor cu copiii mici, alăptați, care aveau nevoie de mine cel mai mult.

Și mi-am dat seama că cei pe care îi invitam, din familie, de cele mai multe ori, culmea, nu respectau regulile casei. De ex: dacă dormea vreun copil, vorbeau și râdeau mai tare decât de obicei. Asta deși le spuneam că aș vrea să păstrăm cât de cât limite normale, până se trezește. Mai comentau și la mâncare, ba că e prea multă, ba că ne-am deranjat degeaba…

Asta în condițiile în care eu chiar depuneau efort serios ca toți să se simtă bine. Și repet, o făceam de drag. Că iubesc oamenii și iubesc petrecerile.

Acum, de câțiva ani sunt liniștită. Ia că stau eu în banca mea. Ia că nu mai fac nici cozonac, nici pregătiri nici nimic. Să vedem ce-o fi. Murim de foame? Eu oricum gătesc zilnic. Măcar de sărbători să stau mai liniștită. Și stau. N-am de gând să mă mai dau peste cap pentru niște oameni care nu ar face nici măcar jumătate din ce fac eu pentru ei.

Depindea de mine totul. Habar nu aveam ce frumos o să fie când o să-mi dau seama. Rămâi departe de cei care nu te respectă pe tine și regulile casei tale. Ia distanță de cei în preajma cărora trebuie să fii atent ce îți iese pe gură. Gătește pentru cei care apreciază munca și doar pe ei încearcă să-i faci fericiți. Fă curățenie generală în suflet și acceptă doar omenii care când pleacă preferă să tacă sau să aprecieze ce ai făcut pentru ei. Nu sta în fața celor care când închid ușa casei spun altceva decât au spus când au stat la masa ta.

O să vedeți. Sărbătorile o să devină o bucurie. Nu veți simți oboseala și veți vedea că toată munca voastră a fost apreciată. Deschide-te în fața celor care te lasă să fii tu însuți. Nu încerca să-i mulțumești pe oamenii care nu vor să te accepte orice ai face. Va fi în zadar. Cine nu te place de la început, greu să te accepte mai târziu. Așadar, petreceți sărbătorile cu în preajma cărora vă simțiți cel mai bine.

Și uite așa, n-am gătit nimic. Am spălat și noi covoarele de Paște, nu ne-am dat peste cap cu o curățenie care să ne obosească zile întregi. Facem in toate celelalte zile, e bine așa cum e. Noi suntem spovediți, împărtășiți, îl avem pe Dumnezeu în suflet la fiecare pas și tot El se va ocupa de tot ce ne lipsește.

Paște fericit și sărbători liniștite să aveți!

Surorile, acele aceluiași ceas. – Ziua internațională a fraților și surorilor –

Publicat de de Anna Georgescu

Țin minte când eram mici intr-o vară. Eram toate patru pe sală. Așa îi spuneam camerei care dădea spre camera bună și spre dormitorul nostru. Voiam să mâncăm și noi o înghețată. Evident, nu aveam bani suficienți. Ne-am numărat mărunțișul strâns și tot ne mai trebuia. Atunci, am avut idee să mergem la maica să-i cerem. Ne-a dat săraca din batista ei legată în patru colțuri, restul care ne mai trebuia.

Am mâncat-o acolo toate. Nu ne-am certat, fiecare lua cu lingurița câte puțin. Gustul intens de vanilie pe care mi-l amintesc… parcă îmi vine și acum apă în gură.

Așa mici și sărace. Dar atâta iubire a fost în înghețata aia, că nu o să uit niciodată.

Ne făceam papuci din lemne. Mergeam vara la fân ziua și noaptea la discoteca. Dădeam cu mătura curtea aia imensă în fiecare sâmbătă. Nu ne lăsa tata să stăm degeaba niciodată. Ajutam în atelier, aveam porți de șlefuit. Culegeam zarzăre, pere, mere, eram prin toate grădinile ca niște albine. Aveam treabă mereu, nu aveam voie la poartă, decât poate la sărbătorile alea mari. Îl știam de frică, dar nu ne-a învățat de rău.

Arse de soare, muncite, dar fericite. Am avut o copilărie frumoasă. As da orice să trăiesc perioada aia. Când stăteam în dormitor câteodată și era atât de liniște. Auzeam doar câte-o mașină pe drum din când în când. Era cald mereu acasă. Iarna dogorea soba ca în povești. Vara ardea soarele atât de tare încât ne trimitea la scăldat.

Sunt amintiri de neprețuit cu surorile mele. Eu sunt a patra intre ele. Și ele mereu mi-au purtat de grijă. Fiecăreia în parte am pentru ce să-i mulțumesc. Fiecărei îi port un respect deosebit. Pe toate le iubesc cu toată inima mea. Și așa o să fie mereu. Mă bucur că nu i-a ieșit mamei faza cu un băiat. Să fim mereu așa noi, patru surori blonduțe. Cu rochițe de Paști, făcute de mamaia. Așa o să-mi amintesc de noi mereu.

Malta cu copiii și cu bani puțini

Publicat de de Anna Georgescu

Aflată la 80 de km de Sicilia, insulă vizitată vara trecută, am vrut încă de atunci să ajungem să vizităm Malta.

Cu temperaturi blânde primăvara, cu peisaje frumoase și apa mării de o culoare ireală, Malta e destinația perfectă pentru cei săraci ca noi. 😜

Biletele de avion la sfârșitul lunii martie sunt destul de mici. Luate prin aplicație la Ryan air am plătit puțin peste 100 de euro doi adulți și doi copii. Hotelul e și el destul de ieftin nefiind perioada de vârf. Cred că undeva la 300 și ceva de euro. Sunt și hoteluri mult mai ieftine. Noi am ales două. Unul în Saint Julien și unul în capitală, în Valletta. Am luat un sejur pentru 5 zile cu copiii, pentru că obișnuiam ca primăvara să mergem undeva cu ei. Știți deja că în August e luna când mergem fără ei câteva zile în fiecare an. Așa că am decis să le facem câteva amintiri noi. Nu prea am stat de vorbă despre vacanță, am vrut să se concentreze la școală până aproape în ultima zi. Dacă m-aș fi entuziasmat tare, nu mai aveam ce teme sau alte activități școlare să fac cu ei.

Condițiile de călătorie sunt destul de greoaie pentru Malta. Aveți nevoie de schema completă de vaccin sau test Pcr atât pentru copii cât și pentru adulți. Mai trebuie un formular de localizare https://app.euplf.eu/#/ și o declarație de sănătate https://mia-prod-s3-cdn.s3.amazonaws.com/wp-content/uploads/2021/06/MLA-PLF-HDF-2021.pdf. Pe toate le găsiți pe site-ul MAE.ro sau pe linkurile postate.

Copiii au fost absolut incantați de idee de a călători din nou cu avionul. Ultima lor călătorie a fost înainte de pandemie în Danemarca. Călătorie pe care și-o amintesc în cel mai mic detaliu. Atât de mult le-a plăcut. 😊 Despre ea puteți vedea aici impresii.

Am ajuns aproape seara, copiii au țopăit în paturi și am comandat mâncare în cameră. Am lucrat cu ei la bune maniere, s-au comportat acceptabil, să zicem. Dacă cel mic ar fi fost puțin mai stimulat de zbor și de incantarea unei noi țări, ar fo fost perfect. Dar perfecțiunea nu prea există atunci când călătorești cu copiii, nu-i așa?

Avem de gând să călătorim prin insulă. Să vedem satul lui Popeye marinarul, acolo unde s-a filmat filmul din 1980 cu Robbie Williams în rol principal, să vizităm cel puțin o insulă și să străbatem străduțe neștiute. Biletele de autobuz costa 1,5€ și sunt valabile 2 ore, deocamdată doar cu transportul în comun avem de gând să circulăm.

Vremea e caldă, undeva la 20 de grade, bate vântul ușor și e tocmai bună de explorat.

Copiii învață foarte multe din călătorii. Cred că o să revin cu alt articol pe tema asta. Sunt multe de spus. 😊

Ne-am cam încăierat pe alocuri, că de, așa sunt părinții asociați cu copiii, n-ai cum. 😜 Ne-am făcut declarații, am mâncat chestii noi și abia aștept să vedem ce ne oferă Malta. O să vizităm și un acvariu național mare cu “peștele” familiei, care din aeroport ne-a cerut vizita. O să fie bine, vă țin la curent. ❤️

Bucuria lumii, născut de Ziua Fericirii

Publicat de de Anna Georgescu

Bucuria lumii mele e născut de Ziua Internațională a Fericirii.

Știu că l-am născut dimineața. Era însorit, parcă. Încep să uit despre ziua aia și îmi pare atât de rău! Se așterne praful peste amintiri, uit mânuțele lui grăsane, uit atingerea, uit multe pe care le vreau mereu in gând. 🥺

Înainte cu doi ani de la nașterea lui, Adunarea Generală a ONU a decis ca în ziua de 20 martie să fie sărbătorită Ziua Internațională a Fericirii. Așa că în fiecare an în ziua asta îl sărbătorim și pe el.

Acum au trecut 8 ani de când a apărut în viețile noastre. Și el e tot așa. Fericit cu el însuși. Nu are nevoie de nimeni. Se descurcă singur în orice situație. De fericit nu mai zic, e zilnic. Iartă ușor, trece cu vederea, zâmbește mult și ne iubește pe toți.

Câteodată mă ia de mână și mă duce în pat. Mă strigă iubire, semn ca vrea să-l mângâi și sa-l iubesc. Are ochii de un negru ireal, părul ușor lunguț și un zâmbet ce ascunde o strungăreață de care sper sa scape. 😊 Scriu asta ca să-mi aduc aminte peste ani.

Că timpul ăsta nesuferit mi-a luat mirosul lui de bebeluș. Mi-a luat zâmbetul lui știrb cu mângâierea aia pe care mi-o dădea în privire atunci când era alăptat. Mi-a luat pantalonii ăia groși cu o dungă intr-o parte pe care îi purta când mergea de-a bușilea când mă ajuta să bag hainele în mașina de spălat.

Odată am rămas singuri acasă. Țin minte că i-am tăiat unghiile și s-a mișcat fix când tăiam. I-a curs sânge de la deget. Puțin, dar suficient cât să scâncească și cât să mă facă să regret toată viața. Apoi, mai cădea din pat, se mai lovea… Pe toate le treceam cu inima strânsă de durere pentru el. Acum că e mare și independent, parcă simt că-l pierd ușor, ușor.

Știu, mi-a adus tot timpul, amintiri multe, mai frumoase, mai pline de iubire. Ca aseară, când i-am dat cadoul din partea părinților. Nu și-a dorit jocuri pe calculator, nu și-a dorit o carte sau bani. Doar o pijama cu glugă de care vorbea mereu când ne băgam la somn. Și a fost atât de fericit când a primit-o încât mi-a dat un pupic și mi-a mulțumit în cel mai frumos mod posibil cu zâmbetul lui ștrengar.

Să ne trăiești fericit, așa cum te-ai născut. Sub semnul fericirii să te știu toată viața ta, pui de om de 8 ani. Să ai puterea de a schimba lumea cu bucuria ta și să nu uiți cât de mult te putem iubi.

Acum avem treabă. Am umflat balonul, ne pregătim să-i primim prietenii la cea mai frumoasă petrecere. Și promit să te cresc până la sfârșit cu blândețe și cu grijă ca niciodată să nu îți pierzi încrederea că oamenii sunt buni.

Te iubesc mult, Ali meu frumos!❤️

Căsătoria, un chin

Publicat de de Anna Georgescu

Așa a devenit în zilele noastre căsătoria, un chin. Un chin în care mulți aleg să trăiască de bunăvoie, de dragul copiilor, de rușinea lumii, de lene, de nepăsare.

Arunc un ochi pe Facebook și deja pot să spun doar din postări, cine nu se înțelege bine cu soțul/soția. Și nu știu de ce, de cele mai multe ori, timpul îmi dovedește că am dreptate. E atât de evident, totul.

Omul în natura lui ca ființă umană nu e monogamă. Își dorește varietate și schimbare. Știu, o să mă contrazică din nou femeile. 😀 Totuși nici singuri nu putem trăi. Suntem ființe sociale care au nevoie de oameni, au nevoie să iubească și să fie iubiți.

Așa se face că ne căsătorim. Pentru motivul acesta apar și copiii. Din nevoia de iubire. Și cădem apoi ușor în capcana comodității. Vorbele frumoase s-au spus înainte, când eram la început. Gesturile de dragoste, tot atunci. Și atunci căsătoria a apărut din nevoia de a ne garanta cineva ca ne va iubi mereu.

Partenerul trebuie mereu să fie acolo. Că doar și-a luat angajamentul acesta la început. Nu mai contează altceva. Tu ai promisiunea făcută, nu-ți mai pasă. La ce să te mai aranjezi? La ce să mai cucerești ceva ce ai deja? Merge și așa. Rutina e alt dușman. Nu mai comunicăm decât chestii de “Logistică”, cum bine spunea cineva într-un articol. Așa se face că ne plictisim. Ne trezim în fața unui străin pentru care avem mai multe resentimente și frustrări, decât gesturi de iubire. Căsătoria devine un chin. Nu mai ai subiecte de discuție. Te enervează la orice pas. Parcă te sufoci, vrei să pleci, dar te gândești si la copii. Și poți trăi o viața întreaga așa.

Asta dacă nu intervine divorțul.

Nimeni nu a mai făcut niciun efort. Cineva s-a îngrășat prea tare, cineva a flirtat cu altcineva, cineva a uitat să se mai dea cu parfum și tot așa. Apoi vezi oameni care sunt așa cum ți-ar plăcea ție. Dar nu gândim că de fapt și cu ei s-ar putea întâmpla la fel. Poate fi doar o chestiune de timp.

Dacă unul dintre ei mai face eforturi chiar și căsătoriți de ani buni, e de apreciat. Trebuie păstrat și trebuie comunicare serioasă în punctele care necesită îmbunătățire prin efort comun.

Că apoi ,după divorț toată lumea se schimbă. Ați observat? Își schimbă culoarea părului, slăbește foarte mult, se îmbracă mai decent sau mai provocator. Ori merge la sală și își tonifiază corpul, bea apă mai multă, face cursul ăla pe care și l-a dorit mereu, se machiază diferit, etc. După divorț se observă îmbunătățiri substanțiale. Pe care le-ar fi putut face încă din timpul căsătoriei. Și nu se mai ajungea aici. Dar, ce să zic? Evoluăm diferit, gândim diferit. Dacă însă vrei să-ți păstrezi partenerul/a trebuie să îți menții interesul pentru tine în special. Și apoi să-i amintești în fiecare zi de ce te-a ales la început, prin atitudinea pe care o ai zilnic fața de căsnicie.

Cuplurile care au o fundație solidă în care există comunicare, iubire și dorință, pot înfrunta orice obstacol. Cine nu, se destramă la prima bătaie de vânt.

Pentru o viață sănătoasă, fă ceva diferit în fiecare zi

Publicat de de Anna Georgescu

Ca să trăiești mai mult și mai antrenat în viața de zi cu zi, pentru o viată sănătoasă, fă ceva diferit în fiecare zi.

Nu sunt studii care atestă asta, ci doar eu și inepțiile mele. 😃 Așa am observat, făcând mereu aceleași lucuri zilnic, se duce pe apa sâmbetei pofta de viață. Ți se pare că trăiești degeaba, timpul trece greu, ești amărât și îngândurat. Apoi începi și abuzezi și de rețelele de socializare, rupi în două TikTokul și Facebookul, pierzi vremea aiurea și te năpădesc toate gândurile nasoale.

Dar când ai șansa ca fiecare zi a ta să fie diferită, altfel stă treaba.

Azi, de exemplu, aveam de susținut un proiect super important. Mă pregătisem cu săptămâni înainte. Am pus de aseară la punct totul. Să meargă bine share screen, să am la îndemână și proiectul pe foaie, să am baterie la laptop. Ce să mai. M-am culcat și cu emoții, pentru ce mă aștepta.

Și vine dimineața și ce crezi? Cel mic nu a dormit de pe la 3 dimineața. Vomă, diaree, stare generală de rău. Desigur, rămâne acasă, fără discuție, nu mai iese afară azi. Ce mă fac cu proiectul? Sincer, nu-mi mai păsa de nimic. Aveam inima zdrobită când vedeam copilul aproape leșinat pe canapea.

Nici nu știu când a venit ora să prezint. Eram într-o cameră cu liniște, iar mititelul voma singur prin baie. 🥺 Nu știți ce a fost în sufletul meu. 😔 Mai trebuia și să zâmbesc și să întrețin atmosfera. M-am simțit ca o actriță într-un film ieftin.

Neglijam iubirea cea mai de preț. Dar așa e viața reală. Nu e perfectă, dar e a noastră și trebuie să o trăim. Acum totul e mai bine, băiatul și-a mai revenit.

Copiii dorm, mami scrie, exact cum ar trebui să fie. Azi a fost diferit, dar poate nu aș avea ce să povestesc dacă toate zilele ar decurge la fel. Așa că în asta constă frumusețea vieții. În neașteptat, neprevăzut și numai privită în partea bună a ei.

Las aici o poză de ieri de la ședința foto de Crăciun, care îmi place mie mult. ☺️ Și vouă, nu?

Seară frumoasă și sper să ne auzim curând. 🙏🏼❤️