5 pași prin care poți menține o relație de cuplu sănătoasă, după apariția copilului 


Apariția unui copil in viața de cuplu poate fi devastatoare. De acum înainte nimic nu va mai fi la fel.

 Tabieturile cu care erați obișnuiți înainte acum sunt istorie. Timp nu mai e deloc, iar dacă e, toată lumea vrea sa se odihneasca. In special mami, care are ore nedormite cât nu poate număra tati. 

Tot greul pică pe ea. Ea alăptează, ea știe cum sa-l liniștească mai bine, ea renunța la ea ca sa fie bebe bine.

In timp ce tati, doarme bine, poate mai bine, chiar. Are timp berechet. De jocuri pe calculator, de o bere după serviciu, de un film pana culci tu copilul. 

Așa ca, tot noi trebuie sa facem ceva sa ne menținem interesul viu. Interesul nostru dar și al lor. 

1.  Mai întâi, mami trebuie sa înceteze sa se mai comporte ca o eroina. O poate face și inconștient, fără sa realizeze ca se comporta astfel. Copilul e rodul iubirii voastre, chiar dacă pântecele tău l-a purtat noua luni. Nu ești prima și cu siguranța nici ultima mama de pe Pământ. Nu trebuie sa te comporți ca și cum meriți  toata atenția și aprecierea din lume. După ce ai culcat copilul (știu, nu-ți arde), da o fuga pana la bărbatul vieții tale și spune-i ca încă îl iubesti. Restul vine de la sine. 

2.   Programează o ieșire in doi. Pune totul la punct pentru ziua cea mare. Găsește o persoana de încredere căruia sa-i revină grija copilului si du-te sa ieși din rutina. Gătește te Ca și cum ai o întâlnire cu un bărbat cu care nu ai mai ieșit niciodată. Măcar doua ore doar pentru voi. E suficient, crede-ma!

3.  In momentele in care sunteți doar voi doi, incetati sa mai discutați tot despre copil, scutece, creme și medicamente. Povestiți ceva funny sau pur și simplu întreabă cum i-a fost ziua respectiva. Se va simti important și asta contează foarte mult. Mai ales ca in ultima vreme stim cu toții vâre au fost prioritățile prin casa. Răspunsul lui te va scoate din stresul de peste zi și-l va face sa se deschidă in fata ta. 

4.  Nu te culca pe o ureche ca dacă i-ai făcut copil e adjudecat. Granița dintre al tău și al altcuiva e foarte subțire atunci când ai numai nervi și cuvinte de ocară la adresa lui. Practic îl arunci singura afara din căsnicie. Poarta te exact așa cum ai vrea ca el sa se comporte cu tine. 

5. Implica-l și cere-i ajutorul. Chiar dacă pare ca nu e nevoie de el, arată-i ce înseamnă sa îngrijești un copil. Mergi la coafor in timp ce bebe are timp de conectare cu tati. O sa vadă si el de ce ești așa topita după mogăldeața aia din căruț. O sa-l deranjeze poate, la început, dar o sa fie din ce in ce mai bine dacă o sa faci un ritual din asta. Data viitoare când o sa-i spui ca ești extenuată o sa te creadă. 

Pare ciudat, ca prospata mămica sa-ți mai pese tot tie de menținerea echilibrului in cuplu. E foarte greu sa faci fata tuturor provocărilor care vin odată cu apariția copilului. E frumos când vezi cum tati e încântat și dornic sa te ajute, dar de tine depinde ca aceasta stare de fapt sa devină constanta. Așadar, aduna-te, nu lasa ca timpul și responsabilitățile sa intervină in relația frumoasa de la începuturi. 

Dragostea adevarata învinge întotdeauna! 

Anunțuri

Imagine

Unde păstrez eu fericirea 

Stam la masa doar noi doi. Privirea îmi aluneca sub masa când ii cade lingurița. O ridic și rămân mirata de priveliște. Doua piciorușe, încă mici ca sa atingă parchetul, se bălăngăneau intr-un ritm pe care doar el îl știa. Vorbește mult, mult, și repede, aproape mai mult decât mine. Veselia asta a lui molipsitoare ma topește. Ma uit la fătuca lui perfecta și văd gene lungi care ascund din când in când ochii mari și negri ai unui băiețel de trei ani. 

Ma simt îndrăgostită. Și cu toate astea el e un dur. Nu-mi spune ca ma iubește decât foarte rar. Alege însă, sa ma pupe instantaneu pe mâna când i se face drag de mine. Când îl îmbrac sau când îl ascult răbdătoare cum ma zăpăcește de cap. Îmi spune mai des ca sunt prietena lui, sau preferata, cum ii mai place sa ma alinte. 

Pleacă de la masa fără sa spună ca a terminat de mâncat. Nu iese și el normal ca omu’, se baga pe sub masa. 

Ma întorc sa-l strig pe celălalt care nu avusese chef de mâncare pana atunci. Aud in spatele meu speriata un glas de pisoi mai mult, decât de copil. „Pai asta voiam sa fac, sa vin la masa!” 

Sensibilul acesta mare, îmi spune ca ma iubește de zeci de ori pe zi. Pe cât e de tăcut si de retras pe atât e de schimbător. Tipa tare și se agita când nu-i convine ceva. De aia și eu l-am învățat cum trebuie sa facă atunci când i se urca sângele la cap. Acum văd ca se oprește brusc și începe sa respire exact așa cum i-am spus sa facă. E super inteligent. Are un zâmbet străjuit de niște gropițe elegante ca la actorii aia turci care te fac sa te uiți la sute de episoade doar sa le vezi zâmbetul. 

Curajosul acesta nu se teme de nimic. Ii place viteza la fel de mult ca lui tati, nu se teme de întuneric și e mereu lângă mine atunci când ma supăr. Îmi spune cum trebuie sa vorbesc și ma pune sa-mi cer scuze. 

Nu am prea multe de numărat in viața. Alegerile cele mai bune din toți anii ăștia trăiți au fost cele in care am ales sa-i am pe ei. Pentru ei am încercat sa fiu un om mai bun. 

Pentru ei merg la serviciu, deși tot pentru ei sper sa n-o mai fac intr-o zi.

Pentru ei ma trezesc bucuroasa in fiecare zi și pentru ei iau greutățile in ras, mi se par nimicuri. 

Fericirea vieții mele o păstrez in copii. De la ei iau putin cate putin in fiecare zi. Ei au dat sens și au adus viața in casa noastră. Lor le mulțumesc pentru tot frumosul din viața mea. 

Imagine

Ajutor! Mi-am uitat telefonul la serviciu! 


Absenta mea de pe blog poate fi justificata. Am avut o tona de treaba la serviciu, iar acasă, prefer nu mai spun. Copiii nu mai merg la gradi de ceva timp și merg la țara când suntem amândoi de serviciu. Ii ducem seara, iar ziua următoare, când ies eu, ma opresc direct la ei. Acasă, le fac baie, mâncare, curat, tot cam un fel de serviciu. Va spun, asta cu mămicia nu e floare la ureche. Deloc! 

La serviciu e crima! Abia termin la timp, altfel aș rămâne peste program. Sunt atât de obosita încât e foarte greu sa ma concentrez total.

Joi am avut petrecere. Năucă de la serviciu, grabita sa ajung la timp sa îmbrac și copiii, sa ma schimb și eu, am uitat telefonul la serviciu. Când mi-am dat seama ca nu-l am eram deja prea departe ca sa ma mai pot întoarce după el. Am zis ca asta e. Oricum nu-l folosisem toată ziua. 

Când am ajuns acolo, aveam impresia ca îmi uitasem unul dintre copii. Nu ma împăcăm deloc cu ideea ca n-am ce sa tastez. Ma mâncau buricele degetelor, nu știam cum sa aflu ce se mai întâmpla pe grupuri, nu-mi puteam verifica traficul, e-mailul, nimic. Practic eram cu lume dar rupta de lume. Nu voiam sa cred ca nu ma pot abține sa nu ma gândesc la el. Am încercat sa-l iau pe al soțului. Degeaba, nu ma satisfăcea. Am realizat ca sunt dependentă, altfel nu-mi explic. 

N-am avut încotro decât sa socializez mai mult, sa dansez mai mult, sa ma joc cu copiii mai mult. Și cu ai mei și cu ai altora, chiar. La tort mi-am dat seama ca am putut aplauda ca lumea. Dacă aveam telefonul, as fi putut doar cu o mâna, așa incet, cealaltă fiind ocupată. 

Seara, am adormit instantaneu. Cred ca am dormit vreo 9 ore. Va dați seama? M-am trezit liniștita și odihnita. Singurul lucru care mi-a stricat starea a fost când am ajuns la serviciu și m-a întrebat o colega ce caut la ora asta? 

Mi-am revenit imediat. Venisem mai devreme cu o ora. Au început palmele peste frunte de necaz, de îmi venea sa ma întorc acasă, sa mai stau o ora și sa vin apoi. Dacă n-am avut telefon, nu m-am mai putut orienta. 

Telefonul meu e un rău necesar. Ma tine in priza, chiar și atunci când nu e nevoie. El e ceas, e calculator, e agenda, e pix, e foaie, e copil, e parte din mine. E greu al naibii fără el, dar e așa reconfortant sa-l mai lași uitat… Chiar va rog sa încercați, dacă puteți bineînțeles. Ca și dacă nu puteți eu va înțeleg perfect. 

Săptămâna grea aproape ca s-a terminat. Și chiar dacă n-am mai avut nici resurse și nici timp sa mai ajungem pe undeva la relaxare, am rămas acasă toți patru „like a big happy family”. Noroc cu soțul meu care e hoț de inimi și știe cum sa ma scoată din stare. Ca a intrat peste mine înainte sa intru la dus sa-mi spună ca sunt frumoasa și ca miros frumos chiar și când sunt transpirată. 😂

Imagine

Nu i-am mai dus la grădi, i-am dus la țara 

Nu i-am mai dus la gradi in ultima luna. Am făcut asta intenționat, chiar dacă știam ca o sa ne descurcam greu. Am vrut sa aibă și ei vacanța. D-aia adevarata, cu julituri in coate și la genunchi, cum am avut și noi când eram mici. 

Mi-am pus toată lumea în cap. Cine sa stea cu ei? Cine are timp sa îngrijească doi copii năzdrăvani și jucăuși cât timp părinții merg la serviciu? Teoretic, nimeni. Practic, fiecare câte puțin. Tati, cu program mai lejer, sta mai mult cu ei. Chiar dacă e legat de mâini și de picioare cu ei, folosesc prilejul acesta sa se distreze ca băieții. Mama trebuie sa-și facă timp o data dau de doua ori pe săptămâna sa ii îngrijească peste noapte. Nu vreau sa o încurc prea tare nici pe ea, așa ca ii duc cât de târziu pot și ma întorc imediat după serviciu.

Nu contează ca e mai mare deranjul pentru mine și pentru toți. Contează ca ei zâmbesc mai mult de când sunt acasă. Acum cel mare îl numără și pe fratele lui când îl întreb de cei mai buni prieteni ai lui. Au învățat sa se joace și frumos împreuna. Ca de scandaluri eram sătulă. 

Când sunt la oraș merg la cinema, in parcuri frumoase și spațioase, la locuri de joaca, la plimbări cu trenulețul. Le place, dar nu așa de mult ca la țara. Acolo, cu o galetusa cu apa și câteva jucării plutitoare o ora nu le aud glasul. 

Nisipul din roata aia mare de tractor e afara tot, semn ca au avut ceva de lucru. Nu exista locșor neverificat prin curte. O grămada mare de surcele puse alandala e generatorul lor de curent. Bobocul singuratic al unei rate poarta nume. Îl cheamă Fifi și e atracția numărul unu. Pe el vor sa-l vadă imediat cum se trezesc și tot timpul poarta grija lui. 

A învățat sa meargă pe bicicleta pe panta de pe ulița pe care am învățat și eu. Se scaldă la gârla in care prindeam peștișori când eram de vârsta lor. Bea apa rece de la fântâna de la care am băut și eu, tot in pumn așa ca ei. 

Bucuria lor înseamnă și bucuria mea. Binecuvantarile pe care le rostesc seara in rugăciune au intotdeuna legatura cu băieții. 

Murele descoperite azi in curtea grădiniței in care odată pășeam de mâna cu mama, nu ar fi avut nici un gust dacă nu i-as fi văzut pe ei cum se bucura de dulceața lor. 

Maica de 92 de ani la care mergem de fiecare data cu câte ceva, ne așteapta bucuroasa ca are cu cine schimba o vorba. Și mor de drag și de iubire când ii văd cum se joaca cu pisica sub polatra ei sub care ma jucam și eu. Sau când ii scuipa de deochi când se uita la ochii negri ai lor. 

Sunt atât de fericita ca pot trai asta! 

Ca mai am la cine sa vin. Ca am cui sa arat frumusețea vieții. Ca bucur ochii cuiva atunci ii trec pragul.  Ca sunt vie și alături de boboceii mei. 

Mulțumesc, Doamne, ca ai aranjat lucrurile așa frumos! Sunt sigura ca nu e binecuvântare mai mare pe pământ, decât copiii. ❤️

Imagine

Am fost marea lui iubire 

 

Am fost marea lui iubire și doar asta îmi mai alina dorul de el. 

Au trecut cinci ani de când a rămas curtea pustie. 

5 ani de când am rămas singure pe pământ. 

5 ani de când nimeni nu mai lucrează în atelier. 

Zarva care răsuna toată ziua la noi in curte e uitată de mult. Acum, iarba a acaparat fiecare locșor, chiar și poteca dinspre atelier. 

Facem fata greu situației. Nu mai avem sprijin și nici cui sa cerem ajutor sau îndrumare.  Suntem mari și degeaba. Ne descurcam greu fără el. 

Mie mi-au rămas doar amintirile. De când mâna lui mare și puternica ma cuprindea de după mijloc când ne culcam împreuna după amiaza. De când îmi tăia unghiile și ma prindea la par. Eram preferata lui. Blonduță mica și creată așa cum ma văd in poze, ma cara cu el peste tot. Numaram orele pana ajungea acasă de la serviciu. Îl așteptam la poarta nerăbdătoare sa văd ce mi-a adus. Ma lua peste tot. La târg, la bufet, îmi cumpara suc și biscuiți și ma ținea in brațe. Se lauda la oamnei cu mine, cu Anel al lui. Eram băiatul pe care și l-a dorit intotdeuna. 

Iubirea asta părintească acum ma doboară, ma ucide. 

Am fost speranța lui intr o lume mai buna. Am fost nădejdea lui la bătrânețile pe care nu le-a mai apucat. 

As face orice acum sa am langa mine mâna lui murdara și crăpată de bătături. As săruta-o indelung, mulțumire pentru forta și omenia cu care ne-a crescut. Sa-i cer iertare pentru tot. Ca nu am fost lângă el in ultima zi. Ca nu am apucat sa-i cer iertare și sa-i mulțumesc. Ca nu am apucat sa-mi dau seama cât de tare ne-a iubit.

Eu știu cât de greu i-a fost sa crească patru copii. Eu simt ca cedez cu doi. Înțeleg acum fiecare cearta și regret enorm ca nu e aici sa vadă băieții. Care vorbesc despre el și ii poarta numele mai departe. Care merg și ii aprind o lumânare și se roagă pentru sufletul lui. 

Ei sunt mândria mea, tata. Și știu ca ar fi fost și a ta. Ei sunt băieții tai. 

De la tine am forța necesară sa-i cresc. De la tine am bucuria in ochi când ii văd seara când ajung acasă de la serviciu. De la tine am luat și obiceiul sa nu ma întorc niciodată la ei fără ceva in geanta. De la tine am furie și forța, am voioșie și chef de joc și de joaca.

N-am apucat sa-ți mulțumesc niciodată cu adevărat pentru toată străduința ta. Am făcut-o însă in cartea pe care ți-am dedicat-o. Cuvintele tipărite in ea vor sta mărturie și peste ani ca ai fost pe pământ un tata adevărat care și-a crescut copiii frumos și cu frica de Dumnezeu. 

„Ți-am dăruit doi nepoței frumosi. Băieți, tata, băieți… Pe ultimul nu-l cunosti, dar se numește Ioan, ca un omagiu adus dispariției tale premature. E blodut și grasun, vesel și cu suflet bun, exact ca tine. In el te vedem in fiecare zi, in mersul lui, in rasul lui, in curtea ta plină de băieți. 

[…] 

Ai fi mândru sa știi ca am scris o carte și ca am încheiat-o mulțumindu-ți tie, suflet frumos”.

Fragment din cartea „Viața perfecta? Poate pe Facebook” de Ana Neacsu. 

Imagine

Am băiat mare de-acum…


Nu știu cum o fi la alții, dar ăștia mici ai mei se încaieră toată ziua in ultima vreme. 

Asta mare are autoritate și și-o folosește intr-un mare stil. Asta mic e ca un cățeluș, îl urmează credincios in toate prostiile. Face tot ce-l pune big boss, ca dacă nu a încurcat-o. Eu nu suport conflictele. Chiar dacă uneori e bine sa și le rezolve singuri, nedreptatea ma face tot timpul sa intervin. „George, lasa-l ma, mami, nu mai tipa așa la el!”

George, nu-ți mai lovi fratele!”

„George, nu voiai sa te joci cu mașinuța. Ai văzut-o la el și brusc ți-a venit ideea ca o vrei?”

George in sus, George in jos. Cred ca d-aia și face așa, ca prea stau cu gura pe el. 

Azi m-am hotărât sa ma revansez. 

Zic, ce tot atâta cicăleala, sa mergem doar noi doi sa ne distram. Sa ne reconectam, sa ne relaxam fără frățior, doar mami și primul născut. 

Și pentru ca suntem la țara, unde sa mergem, decât pe uliță? Ma bate și un gând. Ca de câteva zile tot voiam sa-l învăț sa meargă și el cu bicicleta fără roti ajutătoare. 

In toamna va împlini 6 ani și cred ca a venit vremea sa ne facem mari. A fost încântat de idee, deși ușor temător. Când am ajuns i-am spus ca azi o sa învețe sa meargă singur cu bicicleta. Nu prea ii venea sa creadă, dar încrederea cu care ii spusesem asta ii deschisese „apetitul”. 

L-am urcat intr-o panta ușoară și i-am spus sa-și dea drumul la fel cum făcea cu cea fără pedale. Inainte de asta cu pedale a avut una mica fără pedale cu care își ținea echilibrul super bine. 

M-a ascultat. După ce a văzut ca e ușor, i-am zis sa dea și din pedale când se simte pregătit. 

Din a doua încercare a plecat singur. Nu-mi venea sa cred. Aveam lacrimi. Am rămas in spatele lui sa mi le pot șterge apoi am plecat repede sa fiu aproape dacă o sa cada. Cu emoția primului început in glas i-am spus ca sunt mândra de el. 

El era deja extaziat. Am urcat apoi de zece ori panta sa-și dea drumul. Am chemat și pe tati, și pe frățior, și pe verișor. Toți l-am încurajat, iar de bucurie am băgat viteza pana la gârla. Ne-am răcorit picioarele in apa rece și am venit acasă mai bucuroși ca oricând. 

Nu ne-a dat pace încă o ora, apoi. Eu nu m-am mișcat dintr-un loc, obligată sa stau sa-l văd ce bine se descurca. Era așa de fericit ca poate singur! Punea frâna, întorcea in mers, baga viteza, fericit și zâmbăreț cu gura pana la urechi. Apoi, stai, ca a făcut febra musculară la mâini! Ma punea sa-i fac masaj un minut, se mai plimba zece. 

Îmi pare rău ca nu am timp sa petrec separat cu fiecare in parte. 

Îmi pare rău ca sunt plecată la serviciu de dimineața pana seara și nu apuc sa fac mare lucru cu ei. Dacă as găsi o posibilitate, as lucra de acasă. As face orice pentru bucuria lor. 

O jumătate de ora cu el a însemnat o amintire pentru toată viața. Si el ca si mine o sa-si amintească mereu ziua in care a învățat sa meargă cu bicicleta. Azi a însemnat pentru mine lacrimi de fericire, bucurie in ochi de copil și multă împlinire sufleteasca. 

Am simțit ca mi-am făcut datoria. 

Nu e mare lucru pentru restul lumii, dar pentru mine e mai mult decât va imaginați. 

Cred ca m-am mai revanșat puțin, puiule! O sa facem mereu pauze, așa ca azi. O sa ne petrecem mai des timp împreuna, doar noi doi. 

Mami e mândra, nevoie mare. ❤️

Imagine

Sunt la țara. E perfect! 


N-am vrut sa petrec aici zilele astea, dar aici aveam nevoie sa fiu ca sa ma pot regăsi. 

Am ratat festivalul Untold din cauza unui deces in familie. Cel mic urmează un tratament, pentru ca boala asta tot revine, fir-ar sa fie. Weekendul acesta sunt 40 de grade, care se simt de 50. Am avut o săptămâna infernala și nu știu cum de mai gasesc puterea sa zâmbesc. 

Acum caldura a mai trecut. S-a inserat de-a binelea și nu ne vine încă sa intram la somn. Suntem toți la poarta, salutam oamenii de pe drum. Cel mare ma pune sa-i spun numele trecătorilor. Pe mulți nu-i mai cunosc nici eu, dar inventez ca sa nu stric jocul. 

Dintre copacii din pădurea din fata noastră iese luna mare și semeață. E strălucitoare ca un soare. Le-am arătat-o și lor ca sa ne bucurăm împreuna. 

Vecinul de peste drum are o magazie cu un pod plin cu fan, din care se scurg câteva paie pe margine. Semăna cu un șirag de apa. 

Răcoarea ne face bine din moment ce pofta de ras a nebunicilor mei e molipsitoare. Râd și eu de râsul lor. 

Nu e nimic care sa-mi strice liniștea. Nici măcar mașinile care s-au mai întețit prin fata noastră. Din una, cineva îmi face cu mâna. Era Rodica, o prietena, dar mi-am dat seama prea târziu ca sa mai pot raspunde salutului. Lucrurile astea mici și neînsemnate pentru mine înseamnă ca timpul se oprește. 

Înseamnă ca fac parte din ceva mare, ca aparțin cuiva. 

Nu cred ca aveam nevoie de muzica zilele astea. Sau de agitație. Cred ca de fapt căutam liniștea de acasă cu tot ce înseamnă ea. Căutam odihna și tratament cu râsete, pe care le aud non stop. 

Eu aveam nevoie sa fiu aici. 

Vecinul de peste drum are un pod plin cu fan din care ies câteva paie pe margine. Vad mult verde in fata mea care ma face sa simt prospețimea și vigoarea aerului de țara. Aici totul e prospăt. Nimic nu e alterat, totul se păstrează exact ca acum 20 de ani. 

Ma simt mica din nou când aud râsete prostesti din care nu se mai pot opri. Sunt fericiti ca sunt aici, iar eu am inima plină de bucurie când văd ca aici, acum, totul e perfect. 

Previous Older Entries