Și? Cum stau părinții cu școala online?

Și? Mă întrebam cum stau părinții ceilalți cu școala online?

De când cu pandemia vieții, ăsta micu’ mai mare al meu, are impresia că a început vacanța mai devreme. Săptămâna asta am rămas cu ei acasă și a fost cam… haos.

De dimineață mă trezesc după deșteptător. Ăsta e cel mic, are ora setată din naștere, cred. La 7 fix e în picioare și tot așa trebuie să fiu și eu. Pare nevorbit de la prima oră. Vă zic, îi turuie gura mai ceva ca moara stricată. Dacă nu aș știi cu cine semănă probabil că m-ar deranja. Dar îi iubesc așa de mult trăncăneala de la 7 încât simt că e bolnav dacă nu aud 5 cuvinte pe secundă de la el. Ma pregătesc de intrarea pe platformă între timp. Doar eu, cine trebuie să intre peste o oră, încă doarme.

Mergem amândoi la bucătărie și pregătim micul dejun. Pe repede înainte că avem multe de făcut. Mă asigur că masa e pusă și mă uit la ceas. Puțin mai e să înceapă. Am așteptat destul. Mă duc să-l trezesc, fără metode blânde de data asta. Doar ferme. Se trezește, săracu. Se spală rapid și îl îndemn să mănânce.

⁃ Hai, mami, papă. Bagă repede că intri.

⁃ Nu mi-e foame!

Pai, te cred. Arată de zici că l-a călcat trenu’. Încerc să-i reglez un ciuf care îi stă drept în vârful capului, fără folos. Nu stă la locul lui, după ce a dormit o noapte întreaga pe el sucit. Renunț și îi urez succes.

Doarme pe el mai mult. Dacă mergea la școală, se trezea cu totul până ajungea acolo. L-am lăsat în pijamale în jos, sus i-am dat bluza de bune. Să dea bine, înțelegi?

Îl mai îndemn să răspundă, să fie atent. Îmi face pe plac, dar știu că nu e prea interesat. Se pare că îl interesează mai mult mouse-ul. Îl tot plimbă de colo, colo. Pare ca ăia care mor pe dinăuntru.😂

Acum înțeleg de ce spunea doamna învățătoare că el e tăcut la școală. Deși știe și e destul de isteț, nu e ca ceilalți. Toți sunt entuziaști, răspund cu interes, pe când el e plictisit. Și nu, lecțiile sunt interesante, el nu e interesat.

Mă rog, s-a obișnuit acum. Știe că trebuie și s-a adaptat. I-am arătat că se pun temele pe grup. Toți fac asta. I-a mai dat curaj puțin. Am zis că să ne luam și noi dupa ei, punem după ce se termină. Îi plăcea să facem poze chiar s-a străduit să scrie mai frumos. Apoi a zis doamna că nu e neaparat nevoie să postăm temele pe grup. Poate pe platforma școlară, nu pe grupul de clasă. Eu credeam că nu fac eu bine, când sunt așa rezervată. 🤦🏼‍♀️

Hai, că e bine până la urmă. Ne-am adaptat treptat. Mai dificil e că în clasa asta toți sunt deștepți. Atât de deștepți încât fac și lecțiile dinainte. Ca să nu mai zic de teme, pe care le cer singuri mai multe, suplimentar, după ce le stabilește învățătoarea deja. 🤦🏼‍♀️ Ok, aici simt eu că mor pe dinăuntru, dar o fac natural. Nu știe nimeni. E crimă când zic să înceapă să le facă. Trebuie să iau legătura cu cei de la after school, neaparat. Sa-mi dea tipsuri cum reușeau să-i facă pe toți să-și facă temele.

În rest, suntem bine. De ce mă întrebați?

Preoții slujesc cu lacrimi în ochi de Paști

Preoții slujesc în credință cu lacrimi în ochii.

Niciodată în viață bisericile n-au mai fost așa goale de Înviere. Sărbătoarea mare a creștinătății ne prinde pe toți tăcuți și triști. Paștele ăsta va rămâne în amintirea multora, chiar și mulți ani de acum înainte.

Copiii nu și-au primit hăinuțele noi. Nici măcar Paștile n-au ajuns la ei. Rămâne să ne curățăm sufletele acasă.

Peste tot e atmosferă de înmormântare.

Preoții sunt nevoiți să slujească singuri în tot lacașul, asemeni unui învățător care predă unei clase goale. Credința rămâne.

La mine la țară, oamenii sunt nedumeriți. Nu le vine să creadă. Mulți nu sunt educați și nu pricep cu exactitate de ce s-au impus așa măsuri. E o confuzie totală.

Țățica e sora tatălui meu. E destul de în vârstă. A ajutat toată viața ei la lumânări, la nașteri, la înmormântări, iar acum vrea să facă la fel. Vrea să intre în biserică, la scaunul ei. Nu poate anul asta. A venit la mama să o întrebe ce să facă. E greu pentru ea. A plecat liniștită. Și-a luat bucata de cozonac, drobul, în plasa ei învechită de vreme. I-a spus mama că ea e norocoasă. Locuiește pe uliță, peste drum de biserică. O să iasă pe trepte să audă toată slujba. Sunetul din boxe, probabil nu o să ajungă în capul satului. Cei de acolo sunt mai puțin norocoși.

Preotul din sat e soțul surorii mele. A pregătit totul din timp. Caserolele cu Paștile Domnului vor ajunge prin voluntarii instruiți deja la tot satul. Lumina la fel. Va intra în casele lor, indiferent de cât de departe trebuie să stăm. A pregătit din timp instalația de sunet. Numai sufletul nu l-a pregătit pentru Învierea fără credincioși. Și nu e vorba de bani, cum speculează toți. E vorba de Lăcașul Domnului, gol, la așa mare sărbătoare.

Mi-a spus că aseară, când a ieșit din biserică să o înconjoare doar cu cântăreții, a avut lacrimi în ochi. Unde erau credincioșii care aduceau flori pentru Domnul Hristos? Unde era lumea care cânta așa de tare de răsuna bisericuța semiîngropată? Unde erau lumânările aprinse la toate mormintele? Dintr-odată, ca niciodată, s-a simțit neputincios. Cel pus să ducă mesajul Domnului mai departe, nu mai poate face asta. Decât prin niște aparate. Nu prin viu grai, așa cum se obișnuiește de milenii.

E tristă atmosfera în casele oamenilor. Afară nu e chiar așa. Natura a înviat la viață. Pădurile s-au înverzit, miroase a flori și a fum. Oamenii au ars uscăturile. Păsărelele ciripesc nestingherite. Copiii stau în curți. Bătrânii au frică mai mult de poliție decât de pandemie. Așa e la țară la noi. Lumea e resemnată, știe fiecare ce are de făcut. Înțelepciunea de la țară nu are comparație cu nimic din restul lumii. Ei, mai mult ca oricine, știu că toate trec. Și nu fac mare caz din asta. Își duc traiul liniștit la gura sobei și mănâncă ce au prin cămări. Nu s-au bulucit la cumpărături, nu au dat iama în magazine. E mai mult despre Hristos aici. Și mai puțin despre mâncare și restricții.

Mama și-a aprins candela. A terminat mâncarea și așteaptă Învierea. La fel toți ceilalți de aici.

Paște fericit tuturor.

Eram fericiți și nu știam. Ei, nu mai spuneți!

Zicala “Eram fericiți și nu știam” e mega folosită. Eu zic: ei, nu mai spuneți!

Ba, uite, că eu eram fericită și înainte și sunt și acum. Îmi făceam acolo rai din ce aveam și fac și acum la fel. Nu se schimbă nimic la noi decât dacă o facem deliberat.

Pandemia nu mi-a adus nefericire. M-a făcut mai conștientă de familia mea. M-a făcut să apreciez libertatea mai mult. Și m-a făcut să găsesc metode noi de a găsi fericirea acolo unde nu mă așteptam. A, și încă ceva. Mi-au rămas și bani în cont mai mulți. Că, de! Unde să-i folosesc?

Bineînțeles că mi-ar plăcea să mă plimb prin parc cu copiii. Sigur că preferam să fac circuitul prin mai multe țări plănuit cu luni în urmă. Dar nu las perioada asta să mă facă nefericită. Timpul trece și la fel o să treacă și restricțiile. Totul o să revină la normal și iar o să ne plângem de rutina care ne face să fim roboți.

Am petrecut de Florii cu ai mei. Surorile mi-au dat narcise și ghiocei culese din grădina lor. Mama a pus pe masă cea mai gustoasă brânză din lume. Soțul meu mi-a făcut cadou o ședință foto și două perne după care tânjeam de ceva timp. Și ce? Mie mi-a plăcut mai mult decât dacă mergeam la restaurant și înțepeneam pe scaun acolo.

Am noroc că mai am casa părintească de la țară la care mai trag când vreau să mă relaxez. Avem noroc că suntem sănătoși toți.

Poate o vorbă sună bine. Dar nu exprimă realitatea mea. Ia uitați-vă în jur? Chiar erați mai fericiți înainte? Ni s-au luat multe și ni s-a dat timp. Acum, depinde numai de noi cum ne facem viața în izolare.

Eu am ales să o îmbunătățesc. N-am făcut sport în viața mea. Și pentru prima dată am început să fac. Acasă, am timp berechet. Acum sunt bine. De ce mă întrebați? Mi-a trecut febra musculară. Încep să se vadă și rezultatele. Sa vedeți ce tonus o să am la sfârșit.

De atâta îmi sunteți? Vă doboară o ordonanță militară? Nu cred. Gândiți-vă ce nu aveați înainte timp să faceți și va doreați mereu și puneți în aplicare. O să vedeți satisfacția la final. Nu o să vă pară rău. Hai, capu’ sus! Toate trec. #osafiebine

Ziua surorilor și a fraților, azi 10 Aprilie

De când mă știu pe mine, le știu și pe ele. Am crescut toate la o masă. O masă cu cea mai bună mâncare din lume. Mama cu tata mâncau întotdeauna ce rămânea de la noi. Nu aveam multe, dar ne aveam pe noi și asta ne era de-ajuns.

Ne dădeam hainele de la una la alta. Jucării aveam din lemn, făcute de noi din resturi de la ce lucra tata în atelier. Munceam toate. Culegeam fructe, zarzăre și prune pentru țuică. O vindeau iarna pentru un ban în plus. Culegeam buruieni pentru rațe și pentru porci. Creșteam animale pentru lapte, carne și blană. Făceam plamumă din lâna oilor. Ne jucam cu mielușeii primăvara când scotea mama mobila afară să dea cu var. Eram fericite împreună.

Distracția maximă era intr-o căruță peste care puneam o pătură. Acolo aveam un salon de frumusețe. Azi l-am numit așa. Atunci nu știam decât că e căsuța noastră. Puneam oglindă, rujul verde al mamei care se făcea roșu pe buze și un pieptăn de păr. Mai aduceam niște farfurii goale și perechi de sandale tot de-ale mamei. Ce frumos era! Stăteam întinse pe spate și ne uitam la pătura prin care treceau razele soarelui. Se făcea căldură înăuntru. O căldurică plăcută. Simțeam că suntem bine. Poate că în căruța aia, am trăit cel mai fericit moment din viața mea. Când trebuia tata să o vândă, intram în depresie toate până construia alta.

Când ne-am făcut mari, mergeam toate la discotecă. Era o zăpăceală frenetică în toată casa. Probam haine, le schimbam între noi, ne machiam una pe alta. Au fost vremuri memorabile. Poate dacă știam atunci cum trece timpul, aș fi fost mai atentă la tot ce trăiam. Oricum, amintirile frumoase rămân în suflet pentru totdeauna.

Chiar dacă ne-am despărțit pe urmă și toate au urmat calea lor, tot le simt aproape. Le sun mereu în fiecare zi. Ne povestim tot. Avem grupul nostru pe care trimitem tot ce ține de noi. Suntem diferite toate. Un singur lucru ne unește. Dragostea de soră.

Dragile mele, oriunde ne-am afla în lumea asta, fără voi nu aș fi fost nimic din ce sunt azi. Poate dacă sis aia mare nu mă ducea la școala din oraș nu aș fi fost așa independentă azi. Dacă sis a doua nu ar fi fost așa bună la gătit și la treburi de femeie, nu aș fi știut cum să am grijă azi de familia mea. Dacă sis a treia nu ar fi studiat toată viața ei pianul, arta pentru mine ar fi rămas ceva abstract. Toate au contribuit intr-o măsură la personalitatea mea. Și mai presus de toate, de la voi am învățat să fiu om.

Vă mulțumesc pentru că lângă voi am învățat să împart și să dăruiesc. Vă mulțumesc pentru toată grija pe care mi-ați purtat-o. Pentru toate nopțile în care râdeam de mă dureau fălcile. Pentru copiii mei vă mulțumesc. Dacă nu erați voi, aș fi făcut un singur copil.

Vă iubesc până la cer.

Fără surori și fără frați am fi trecut singuri prin viață. Pentru că azi se sărbătorește ziua fraților și a surorilor, merită un tribut toți cei alături de care am trăit o parte din viață. Buni sau răi, cautați-i, sunați-i, vorbiți-le azi mai mult ca oricând. Și mulțumiți-le că îi aveți. Și totuși, o zi e prea puțin ca să ne amintim de ei așa cum trebuie.

Izolarea, test pentru cupluri

Izolarea e adevaratul test pentru cupluri. După asta ori divorțăm, ori nu ne mai despărțim pe veci.

Soțul meu e pompier. Cum el e mereu plecat, eu rămân cu copiii. La început a fost frumos. Aveam timp la dispoziție. Am suferit mereu că nu pot petrece mai mult timp cu ei. Izolarea a venit la fix. Poate cu prea mult timp pentru noi, acum.

E foarte important pentru el să fiu acolo când are nevoie de mine. Când vine acasă vrea să găsească liniște. Nu găsește. Găsește în schimb o tonă de mâncare și o nevastă posacă. M-am plictisit în casă și îmi pică pe el, normal. Nici nu mă gandesc să le zic copiilor ceva. Doar lui. Și el vine ud și mirosind a fum, ceea ce pe mine mă face să scot cea mai grețoasă grimasă din bagajul cu răutăți.

Vine obosit și sleit de puteri.

Nici nu se primenește bine că îl trimit după ale gurii. Ce? E timp de stat? Îi dau o listă lungă de cred că dă scroll de 3 ori pe telefon, până la final. Când se întoarce, se pune pe canapea și îmi arată nu stiu ce glumă pe net. Care nu mi se pre deloc funny. Și îi zic. Nu zice nimic, săracu. S-a obișnuit. Păi dacă era invers și nu râdea, aoleu, luam foc. Când am devenit așa nasoală cu el?

E un test pentru noi perioada de izolare. Pentru noi și pentru toate cuplurile. După asta ori divorțăm, ori nu ne mai despărțim niciodată. Și chiar vreau să fac altfel. Vine ud și mirosind a fum, pentru că a muncit. Și s-a expus la virus tot pentru noi. Și pentru țară, că asta îi e meseria. Niciodată nu mi-a zis că e greu. Mereu a povestit cu insufletire de meseria lui.

Eu trebuie să-i fiu alinare. Nu pacoste. Uneori râdem impreuna de ce pot scoate pe gură la nervi. Apoi mă gândesc că poate fără el eram moartă. Și așa aprigă cum sunt, el vine de la Lidl cu lista toată și cu un buchet de trandafiri. Ca să mor de necaz, pe urmă și să îmi pară rău de toate răutățile.

Trebuie să încercăm să ne folosim timpul cu cap. Nimeni nu e vinovat de situația asta. Toți facem ce putem.

Sunt sigură că nu sunt singura care nu suporta când mănâncă cu zgomot, sau când uită că chiuveta nu e coșul de gunoi, sau pur și simplu că respiră. Parcă șosetele alea ajung singure la mașina de spălat. Nu, le pune cineva în urma lui. Știți ce zic?

Cu pandemia asta, parcă am revenit la origini, să zic. Știți vremurile când femeile găteau și făceau pâine? Asa suntem acum. Toate rețele de socializare sunt pline de poze cu mâncare.

Bărbații au devenit responsabili de cei de lângă ei. La fel ca atunci când eram eu mică, iar bărbatul se știa ca trebuie sa asigure tot necesarul familiei. Toți facem eforturi. Chiar și eu o să mă străduiesc mai mult. Promit! 😊

PS: poza e recentă, din izolare. Suntem bine, nu ne-am omorât. Încă.

5 idei de activități pentru copiii care stau în casă

Pentru părinții care nu au cu cine să lase copiii acasă, așa ca mine, am încropit 5 idei de activități pentru copiii care stau în casă.

Cu copiii în casă e greu să te plictisești. E greu, dar nu imposibil. Mai ales când trag toți de tine să te joci cu ei. Și te joci. Dar cât, frate că mi s-a cam luat. Așa că am conceput niște idei de joacă în care să implicați mai mult ei și mai puțin eu. Eu rămân acasă cu ei singură cel puțin 24 de ore de câteva ori pe săptămână așa că trebuia să iau măsuri. Deja simt că televizorul și tabletele le “prăjesc” creierul.

1. Căutătorii de comori.

Avem din excursii monede mari de la tonomate din diverse orașe ale Europei. Le-am ascuns prin toate camerele și i-am pus să le caute. Cel puțin 20 de minute au căutat frenetic, bucuroși cele 10 monede mari și strălucitoare. Așa bucurie mare era când le găseau și le numărau!

2. De-a magazinul.

Au amenajat într-un colț al camerei rafturi cu marfă gata de vânzare. Le-au pus prețuri, aveau și POS pentru că e periculos să plătești cu bani cash. Eu trebuia doar să vin, să vorbesc puțin cu vânzătorul, să plătesc cu cardul cu un bipăit scurt și să mulțumesc respectuos.

3. Adevăr sau provocare.

Simplu, dar de efect, am râs de m-am prăpădit cu ei. Mai ales ei de mine, când m-au pus să fac flotări. 😂 Așa bine era întinsă pe parchet. Oho! Pe cel mare l-am provocat să strige pe geam: “Mâine mă-nsor!” 5 minute au râs cu tăvăleli. Pentru că ei tot alegeau provocări le-am dat de alergat, țopăit, sărit într-un picior și a fost gata și mișcarea de dimineață.

4. Concertul plușurilor

. Inventat de ei intr-o dimineață, e o idee bună de petrecut cel puțin o oră. Ei au pregătit tot. Holul din care cumpăram apă sunt și de-ale gurii. Au aranjat sala de spectacol cu două perne pentru părinți, noi doi eram spectatorii. Au pus muzică la orga de jucărie, s-au stins luminile și a început nebunia. Ursul mare era dirijor, ceilalți aranjați în fața noastră făceau fiecare pe limba lor. DJ era în patul de sus, iar managerul era cel mare care stabilea tot ce trebuia făcut.

5. Seara filmelor.

Asta a fost tot ideea lor. Cel mare ne-a povestit că a văzut el pe net o familie care și-a făcut o tradiție din a călători la plajă în prima zi a anului. Și el vrea să facem ceva funny în seara asta ca să rămână tradiție în familia noastră. Trebuie mutată canapeaua, ne trebuie popcorn, la oră fixă să fim toți în sufragerie. Asta nu a fost așa greu, doar eram toți acasă. Am petrecut frumos, am râs, și-au întins picioarele pe noi, am mâncat popcorn și am băut suc de mere.

Acum eu stau în bucătarie și scriu, iar ei sunt pe canapea își fac culcuș din perne și pilote. Doamne ajută că m-au lăsat să scriu. Hai, să trecem sănătoși și peste asta. Părinților le doresc inspirație să-și țină copiii antrenați în activități sănătoase și multă, multă răbdare.

Sursa foto: arhiva personală.

Jurnal de izolare: un liliac a dat lumea peste cap

Un virus transmis de la animal la om, mai exact de la un liliac, a dat lumea peste cap.

Zic unii că nu l-au fiert chinezii suficient. 😜Din cauza asta s-a anulat totul în lume. Las Vegas, gol. Milano, liber, nimeni pe stradă. Roland Garos anulat. Jocurile olimpice anulate. Toate de la un liliac.

E a nu știu câta zi în izolare. N-am mai auzit mașini cu oameni vorbind la portavoce de când eram copil și se anunța film la căminul cultural. Acum aud în fiecare seara mașina de poliție care ne spune să rămânem în case. E puțin înfricoșător, mai ales când ai copii și trebuie să le explici ce se petrece afară și de ce nu avem voie să mai ieșim.

E stresant pentru toți. Nu faptul că stăm in case, deși unii se plâng de orice, inclusiv de asta. E stresant pentru că nu știm cum o să se termine asta. Necunoscutul ne agită și ne face să ne comportăm irațional.

Nimeni nu are un medicament care să ne scape de asta. Nici cei mai mari cercetători ai lumii cărora li se acordă fonduri financiare de milioane de euro nu reușesc să descopere tratamentul corect.

Pentru mine asta e putin ciudat. Am citit toate teoriile conspirative despre virusului Covid-19. Ba că e un gaz venit din America. Ba că sunt neînțelegeri între niște state și au scăpat de sub control metodele de răzbunare. Ba că, China, stat comunist a încercat în primă fază să mușamalizeze efectul pe care îl produce boala.

M-am oprit doar la memeurile funny de pe Facebook și Instagram. Am blocat toată informația negativă în ultimele zile. Dacă citești tot ce se scrie ajungi să nu mai știi ce să crezi.

Totuși, am încredere în toate deciziile pe care statul le-a luat până acum. Sunt decizii luate de aproape toate statele care se confruntă cu așa ceva.

Mă focusez pe latura amuzantă a celor de lângă mine și încerc să fac haz de necaz. Prietena mea îmi zicea zilele trecute dacă e nasol că e prea veselă. Nu. Nu e nasol deloc. De oameni veseli avem nevoie să trecem cu bine peste asta. Eu am nevoie de ea și de toți cei care sunt relaxați și iau lucrurile așa cum sunt. Avem nevoie să ne înconjurăm de oameni pozitivi, acum mai mult ca oricând.

Oricum, mai e ciudat și că se apropie sfârșitul lunii și eu mai am în cont o grămadă de bani. Bani care în mod obișnuit, dispăreau în numai câteva zile după salariu day. Evenimnte nu se mai țin, eu n-am unde să ies, haine am destule în sertar la pijamale, deci, mai mulți bani. Când o să se termine nebunia, dacă mă mai prindeți acasă să aruncați cu pietre în mine. Așa pornită sunt pe plecări.

Lăsând gluma la o parte, am respectat toate recomandările. Am încercat să-mi ocup timpul cu activități cât mai diverse. Am redecorat, am aruncat lucruri nefolositoare, am gătit până am umplut frigiderul. M-am aranjat doar ca să împăturesc niște haine. Am făcut crize de nervi și eu și copiii. Ne-a trecut, ne-am cerut scuze și am făcut din nou. Mâine am de gand sa sortez jucăriile și probabil o să mă amărăsc din te miri ce, iar. Și o să-mi treacă și tot așa. Mă întreb numai dacă a vorbit serios soțul când mi-a zis să ies pe afară că plătește el amenda. O fi glumit? Că mie îmi place acasă, de ce să zic?

Recomandare pentru părinți: nu stresați copiii cu lecții și teme

Recomadare: dragi părinți, nu stresați copiii cu teme.

Doamna învățătoare a băiatului meu, una din persoanele cele mai înțelepte pe care le-am cunoscut a spus câteva cuvinte care mi-au dat de gândit. Are o experiența uriașă în învățământ. E mereu la modă cu tot ce ține de educație, deși e la o vârstă respectabilă. Asta am admirat mereu la oamenii trecuți prin viață. Nevoia de a continua să învețe tot timpul.

Ne-a salutat frumos într-un mesaj pe grupul de părinți. Apoi, ne-a recomandat să nu insistăm cu temele. Copiii au nevoie mai mult să fie cu noi decât de informație. Ne-a sfătuit să petrecem timp de calitate cu activități care să ne apropie. Se pare că unii copii și-au exprimat această nevoie încă din clasă. Doamna a fost atentă la nevoile lor, iar noi nu trebuie decât să ne lăsam îndrumați de ei. Nu trebuie să transformăm timpul cu ei intr-o goană după lucru. Ei deja știu destul pentru nivelul la care au ajuns.

Mai târziu am citit ceva și mi-am amintit de mesajul de pe grup. Avea dreptate doamna. Nu e nicio urgență educațională în timpurile astea incerte prin care trecem. Temele mai pot aștepta. Țara e în criză și toți suntem speriați, obosiți și stresați. Părinții stresați nu pot educa niște copii stresați. E o imposibilitate neuro-biologică.

Datoria mea și a fiecărui părinte e să încerce să se concentreze pe conectare și pe inducerea sentimentului de siguranță pentru copiilor noștri. Hai să fim îngăduitori cu ei și să încercăm să-i protejam cât putem de știri negative și de sentimente de nesiguranța. E important pentru ei să-și trăiască copilăria, dar și să treacă neafectați pe cât posibil de această perioadă.

S-a născut de Ziua Internațională a Fericirii

S-a născut de Ziua Internaționă a Fericirii cel mai fericit copil din lume.

Mereu mi-am dorit doi copii. Am știut dintotdeauna ca urmează încă o minune in viața mea cât de curând. Chiar dacă îmi era greu, am vrut sa fim mai mulți. Sa îmi fie casa plina.

Acum 6 ani a văzut lumina zilei cel mai bucuros copil pe care l-am întâlnit până acum. Afară era frumos, tot ca azi. Aveam impresia că l-am mai născut încă o dată pe frate-său. Așa de mult semănau. Și totuși nu se asemănă deloc.

Cred că dacă nu exista el în viețile noastre, am fi fost cu toții mult mai triști. E de o fericire molipsitoare. Energic, vorbăreț, super vorbăreț, atent, blând, iubitor, sensibil, empatic și câte as mai avea de spus…

El e genul de copil care se relaxează în cadă cu capul în apă. Îl apucă visarea într-un căruț de cumpărături. Te pupă din senin și îți spune că te iubește. Strănută și își zice singur sănătate. Cade și începe să râdă. Când ești trist, se așază lângă tine când și tace alături de tine. E o enciclopedie de știri, informații, baliverne.

Îi place să alerge, să danseze până la epuizare și să râdă cu poftă.

Aseară am dat party. Atmosfera era amorțită și toată lumea era plictisită de atâtea zile în casă. Până a băgat el muzică și a început să danseze din senin. A început să țopăie energic în pat. M-am ridicat și am mers în sufragerie. În 5 minute eram strânși intr-o horă în care râdeam cu poftă cu toții. A durat până seara târziu toată nebunia. A zis că e cea mai tare seară din viața lui.

Fără el sunt sigură că viețile noastre erau mult mai triste.

Nu-și dorește jucării. El dacă are un ciocan adevărat se joacă 3 ore pe afară cu el. Iubește toate animalele, dorește foarte mult un cățel. Și azi o să-l aibă.

La mulți ani, fericirea mea! Să îți fie viața numai o bucurie, la fel cum e a mea de când te cunosc. Te iubesc enorm și sper ca nimeni să nu te schimbe în veci.

Să le mulțumim mamelor

Azi mai mult ca oricând trebuie să le mulțumim mamelor că ne-au lăsat să le creștem în pântec. Fără să știe ce aduc pe lume, au promis să ne iubească.

Să le amintim că știm ce sacrificii au făcut pentru noi în timpuri grele. Știm și me amintim cu drag mâncarea lor, hainele spălate de mână, date în multe ape. Grija pe care ne-a purtat-o, chiar dacă n-au arătat-o fățiș. N-au știut nici ele. Banii cheltuiți cu noi. Ajutorul când eram la pământ și doar mâna lor a fost acolo să ne ridice.

Să le amintim că ele sunt eroine în sufletul copiilor lor. Că știm la cine să tragem când ne e greu sau nu ne găsim rostul și întelesul în lume.

Să le amintim că au făcut bine când ne-au împins de la spate să facem ceva. Sau când au avut încredere și ne-au lăsat pe noi să alegem.

Să le dăm înapoi azi, mai mult ca oricând un zâmbet, o floare sau măcar o îmbrățișare.

Poate pentru unii nu au făcut multe. Poate o să zică despre ele că nu au fost așa cum și-au dorit. Dar au fost. Și doar așa am fi existat noi, prin ele. Poate nu au știut să spună te iubesc, dar au găsit cale să ne arate asta.

Poate au fost plecate, dar au lăsat drumul deschis ca să poată fi găsite. Poate au muncit prea mult, dar au făcut-o cu gândul la o viață mai bună pentru copiii lor. Poate au muncit prea puțin, dar suficient cât să-și crească copiii.

Indiferent cum ar fi mama ta, dacă o ai în viață, ești norocos. Și dacă e stea, sigur te veghează, pentru că dragostea mamei e peste puterea noastră de concepere. E din altă lume, una cerească.

Eu i-am dat flori, cafea și ciocolată. Prea puțin pentru câte mi-a dat ea. Oricâte le-am da noi înapoi, flori, mâncare, medicamente, bani, tot nu ar fi de ajuns. Și știți de ce? Vă spun eu.

Pentru viață, e greu să te revanșezi.

Și i-am zis “sărut mâna” când am intrat în casă. Pentru că așa m-a învățat să zic. Tot ce știu e de la ea. Tot ce sunt e de la ea, iar pentru asta nu pot decât să mă mândresc.

Mult timp am învinuit-o pe ea, că nu m-a îndrumat către o cale mai ușoară spre o carieră de succes. Dar azi știu că dacă nu m-ar fi lăsat să aleg eu, nu aș fi scris azi nimic. Nu aș fi publicat o carte, nu aș fi avut un blog, nu ar fi existat Annazidezi.

Îți mulțumesc pentru încredere, mămico! M-ai lăsat să-mi aleg singură destinul și nu ai fi putut face mai bine cu mine. Destinul meu e să scriu și tu, cumva ai știut asta mereu. Mamele chiar au superputeri!

La mulți ani tuturor femeilor!❤️