Ziua Internațională a Familiei. Ați sărbătorit?

Ziua familiei. Ați sărbătorit azi? Nici noi.🤭

Vreau să revin ușor, ușor la blog. Da poate e învechit să scrii pe blog. Mai ales acum când toată lumea e pe vizual. Video e la mare căutare. Platforma TikTok a înflorit, de fapt, ce spun eu? E în trendul trendurilor. ✌️

Din familie face parte și blogul. Așa simt. Și familia mea e mare dacă stau să mă gândesc la modul extins. Dacă reduc proporțiile, rămân eu cu soțul, copiii, un hamster, câțiva pești și tot ce ne unește pe toți.

În trecut familia mea era cu tata și cu mama. Tata nu mai e, mama a rămas stâlpul nostru către care tindem. Și e bine. Nu m-am depărtat prea tare de ai mei.

La fel ca intr-o oricare altă familie există bune și rele. Relele sunt mereu, dacă ne concentrăm pe ele. Îți vin în cap, nu poți să scapi. Dar când există iertare, poate și compromisuri uneori, când există energie și nu rămâi în rutină, sunt mari șanse ca familia să rămână unită. Și chiar să ne iubim intre noi într-un mod extrem de plăcut. Cam așa când vii acasă de drag.

Am acceptat de mult că oamenii se schimbă. Ce ești azi, nu ai fost anul trecut și tot așa. Greșit e să speri că viitorul o să fie ca prezentul. Nu are cum. Depinde de tine cum te adaptezi. Nici tu, nici el, nici copiii, nimeni nu rămâne la fel.

Greșit e și să crezi că fiica/fiul tău va avea nevoie de tine mereu. O să vină o vreme când nu va mai avea. De aia trebuie să rămânem întregi la cap. Să nu-i copleșim, să ne păstrăm pasiunile, să nu devenim părinți și atât. Cine ești? Ce vrei? Ce faci ca să obții ce vrei? Ai încercat? De ce te temi? Întrebări pe care mi le pun mereu.

Mama spunea mereu: “Ce tragi, aia ajungi.” Cam așa e. Vrei ceva, întinde-te și ia. Vrei ajutor? Cere. Nu o să te roage nimeni cu binele, cu bani, cu ajutor. Mila e patetică. Și o văd mereu peste tot. Fie în încercări de a face ce face celălalt, fie în a încerca să creezi o imagine falsă, dar fără niciun efort individualist.

În fine. Familia mea e perfectă în imperfecțiunea ei. Am trecut prin multe. Încercăm să fim mai buni în fiecare zi. Ne distrăm și nu uităm să râdem și să facem haz din probleme.

Ca intr-o seară, când eram la masă cu băieții. Zic să dăm și noi la știri să vedem ce mai e cu războiul. Și se vorbea de Moscova. Eu ca să și învățăm câte ceva îl întreb pe cel mare ce oraș important e Moscova asta? Zice corect copilu’: “Capitala Rusiei”. Bravo, mă mami! 👏🏼

Și apoi zic să-l bag în seamă și pe mezin. Îl întreb de capitala Franței. La care dânsul:

“- A, eu nu știu, mami! Eu încă n-am învățat despre planete.” 😂

Cam așa e familia. Să vorbiți într-una. Chiar și dacă spuneți prostii. ❤️

Nu permite nimănui să îți strice sărbătorile. Paște fericit!

Nu permite nimănui să îți strice sărbătorile. Petrece cu cine te respectă și cu cine îți e drag să vorbești. Paște fericit!

Rețeta unor sărbători fericite am găsit-o mai demult și vreau să o împărtășesc cu cei care mi-au fost alături de la începuturile mele în online. Că așa e frumos, când afli ceva de bine, se cuvine să împarți și cu prietenii.

Obișnuiam să petrecem de sărbători acasă la noi cu toată familia. Mai ales de zilele de naștere. Făceam party câte 3 zile. Chemam prietenii, familia, cunoscuții, toată casa era plină de oameni. Într-un an am cumpărat peste 20 de cadouri pentru toți, deși nu mă dădeau banii afară din casă. Așa îmi plăcea mie să le fac oamenilor bucurii. Și aveam copiii mici. Eu găteam cu drag pentru toți. Mie îmi place să gătesc. Mă relaxează mult, o făceam de plăcere. Chiar dacă nu îmi era ușor cu copiii mici, alăptați, care aveau nevoie de mine cel mai mult.

Și mi-am dat seama că cei pe care îi invitam, din familie, de cele mai multe ori, culmea, nu respectau regulile casei. De ex: dacă dormea vreun copil, vorbeau și râdeau mai tare decât de obicei. Asta deși le spuneam că aș vrea să păstrăm cât de cât limite normale, până se trezește. Mai comentau și la mâncare, ba că e prea multă, ba că ne-am deranjat degeaba…

Asta în condițiile în care eu chiar depuneau efort serios ca toți să se simtă bine. Și repet, o făceam de drag. Că iubesc oamenii și iubesc petrecerile.

Acum, de câțiva ani sunt liniștită. Ia că stau eu în banca mea. Ia că nu mai fac nici cozonac, nici pregătiri nici nimic. Să vedem ce-o fi. Murim de foame? Eu oricum gătesc zilnic. Măcar de sărbători să stau mai liniștită. Și stau. N-am de gând să mă mai dau peste cap pentru niște oameni care nu ar face nici măcar jumătate din ce fac eu pentru ei.

Depindea de mine totul. Habar nu aveam ce frumos o să fie când o să-mi dau seama. Rămâi departe de cei care nu te respectă pe tine și regulile casei tale. Ia distanță de cei în preajma cărora trebuie să fii atent ce îți iese pe gură. Gătește pentru cei care apreciază munca și doar pe ei încearcă să-i faci fericiți. Fă curățenie generală în suflet și acceptă doar omenii care când pleacă preferă să tacă sau să aprecieze ce ai făcut pentru ei. Nu sta în fața celor care când închid ușa casei spun altceva decât au spus când au stat la masa ta.

O să vedeți. Sărbătorile o să devină o bucurie. Nu veți simți oboseala și veți vedea că toată munca voastră a fost apreciată. Deschide-te în fața celor care te lasă să fii tu însuți. Nu încerca să-i mulțumești pe oamenii care nu vor să te accepte orice ai face. Va fi în zadar. Cine nu te place de la început, greu să te accepte mai târziu. Așadar, petreceți sărbătorile cu în preajma cărora vă simțiți cel mai bine.

Și uite așa, n-am gătit nimic. Am spălat și noi covoarele de Paște, nu ne-am dat peste cap cu o curățenie care să ne obosească zile întregi. Facem in toate celelalte zile, e bine așa cum e. Noi suntem spovediți, împărtășiți, îl avem pe Dumnezeu în suflet la fiecare pas și tot El se va ocupa de tot ce ne lipsește.

Paște fericit și sărbători liniștite să aveți!

Surorile, acele aceluiași ceas. – Ziua internațională a fraților și surorilor –

Țin minte când eram mici intr-o vară. Eram toate patru pe sală. Așa îi spuneam camerei care dădea spre camera bună și spre dormitorul nostru. Voiam să mâncăm și noi o înghețată. Evident, nu aveam bani suficienți. Ne-am numărat mărunțișul strâns și tot ne mai trebuia. Atunci, am avut idee să mergem la maica să-i cerem. Ne-a dat săraca din batista ei legată în patru colțuri, restul care ne mai trebuia.

Am mâncat-o acolo toate. Nu ne-am certat, fiecare lua cu lingurița câte puțin. Gustul intens de vanilie pe care mi-l amintesc… parcă îmi vine și acum apă în gură.

Așa mici și sărace. Dar atâta iubire a fost în înghețata aia, că nu o să uit niciodată.

Ne făceam papuci din lemne. Mergeam vara la fân ziua și noaptea la discoteca. Dădeam cu mătura curtea aia imensă în fiecare sâmbătă. Nu ne lăsa tata să stăm degeaba niciodată. Ajutam în atelier, aveam porți de șlefuit. Culegeam zarzăre, pere, mere, eram prin toate grădinile ca niște albine. Aveam treabă mereu, nu aveam voie la poartă, decât poate la sărbătorile alea mari. Îl știam de frică, dar nu ne-a învățat de rău.

Arse de soare, muncite, dar fericite. Am avut o copilărie frumoasă. As da orice să trăiesc perioada aia. Când stăteam în dormitor câteodată și era atât de liniște. Auzeam doar câte-o mașină pe drum din când în când. Era cald mereu acasă. Iarna dogorea soba ca în povești. Vara ardea soarele atât de tare încât ne trimitea la scăldat.

Sunt amintiri de neprețuit cu surorile mele. Eu sunt a patra intre ele. Și ele mereu mi-au purtat de grijă. Fiecăreia în parte am pentru ce să-i mulțumesc. Fiecărei îi port un respect deosebit. Pe toate le iubesc cu toată inima mea. Și așa o să fie mereu. Mă bucur că nu i-a ieșit mamei faza cu un băiat. Să fim mereu așa noi, patru surori blonduțe. Cu rochițe de Paști, făcute de mamaia. Așa o să-mi amintesc de noi mereu.

Malta cu copiii și cu bani puțini

Aflată la 80 de km de Sicilia, insulă vizitată vara trecută, am vrut încă de atunci să ajungem să vizităm Malta.

Cu temperaturi blânde primăvara, cu peisaje frumoase și apa mării de o culoare ireală, Malta e destinația perfectă pentru cei săraci ca noi. 😜

Biletele de avion la sfârșitul lunii martie sunt destul de mici. Luate prin aplicație la Ryan air am plătit puțin peste 100 de euro doi adulți și doi copii. Hotelul e și el destul de ieftin nefiind perioada de vârf. Cred că undeva la 300 și ceva de euro. Sunt și hoteluri mult mai ieftine. Noi am ales două. Unul în Saint Julien și unul în capitală, în Valletta. Am luat un sejur pentru 5 zile cu copiii, pentru că obișnuiam ca primăvara să mergem undeva cu ei. Știți deja că în August e luna când mergem fără ei câteva zile în fiecare an. Așa că am decis să le facem câteva amintiri noi. Nu prea am stat de vorbă despre vacanță, am vrut să se concentreze la școală până aproape în ultima zi. Dacă m-aș fi entuziasmat tare, nu mai aveam ce teme sau alte activități școlare să fac cu ei.

Condițiile de călătorie sunt destul de greoaie pentru Malta. Aveți nevoie de schema completă de vaccin sau test Pcr atât pentru copii cât și pentru adulți. Mai trebuie un formular de localizare https://app.euplf.eu/#/ și o declarație de sănătate https://mia-prod-s3-cdn.s3.amazonaws.com/wp-content/uploads/2021/06/MLA-PLF-HDF-2021.pdf. Pe toate le găsiți pe site-ul MAE.ro sau pe linkurile postate.

Copiii au fost absolut incantați de idee de a călători din nou cu avionul. Ultima lor călătorie a fost înainte de pandemie în Danemarca. Călătorie pe care și-o amintesc în cel mai mic detaliu. Atât de mult le-a plăcut. 😊 Despre ea puteți vedea aici impresii.

Am ajuns aproape seara, copiii au țopăit în paturi și am comandat mâncare în cameră. Am lucrat cu ei la bune maniere, s-au comportat acceptabil, să zicem. Dacă cel mic ar fi fost puțin mai stimulat de zbor și de incantarea unei noi țări, ar fo fost perfect. Dar perfecțiunea nu prea există atunci când călătorești cu copiii, nu-i așa?

Avem de gând să călătorim prin insulă. Să vedem satul lui Popeye marinarul, acolo unde s-a filmat filmul din 1980 cu Robbie Williams în rol principal, să vizităm cel puțin o insulă și să străbatem străduțe neștiute. Biletele de autobuz costa 1,5€ și sunt valabile 2 ore, deocamdată doar cu transportul în comun avem de gând să circulăm.

Vremea e caldă, undeva la 20 de grade, bate vântul ușor și e tocmai bună de explorat.

Copiii învață foarte multe din călătorii. Cred că o să revin cu alt articol pe tema asta. Sunt multe de spus. 😊

Ne-am cam încăierat pe alocuri, că de, așa sunt părinții asociați cu copiii, n-ai cum. 😜 Ne-am făcut declarații, am mâncat chestii noi și abia aștept să vedem ce ne oferă Malta. O să vizităm și un acvariu național mare cu “peștele” familiei, care din aeroport ne-a cerut vizita. O să fie bine, vă țin la curent. ❤️

Bucuria lumii, născut de Ziua Fericirii

Bucuria lumii mele e născut de Ziua Internațională a Fericirii.

Știu că l-am născut dimineața. Era însorit, parcă. Încep să uit despre ziua aia și îmi pare atât de rău! Se așterne praful peste amintiri, uit mânuțele lui grăsane, uit atingerea, uit multe pe care le vreau mereu in gând. 🥺

Înainte cu doi ani de la nașterea lui, Adunarea Generală a ONU a decis ca în ziua de 20 martie să fie sărbătorită Ziua Internațională a Fericirii. Așa că în fiecare an în ziua asta îl sărbătorim și pe el.

Acum au trecut 8 ani de când a apărut în viețile noastre. Și el e tot așa. Fericit cu el însuși. Nu are nevoie de nimeni. Se descurcă singur în orice situație. De fericit nu mai zic, e zilnic. Iartă ușor, trece cu vederea, zâmbește mult și ne iubește pe toți.

Câteodată mă ia de mână și mă duce în pat. Mă strigă iubire, semn ca vrea să-l mângâi și sa-l iubesc. Are ochii de un negru ireal, părul ușor lunguț și un zâmbet ce ascunde o strungăreață de care sper sa scape. 😊 Scriu asta ca să-mi aduc aminte peste ani.

Că timpul ăsta nesuferit mi-a luat mirosul lui de bebeluș. Mi-a luat zâmbetul lui știrb cu mângâierea aia pe care mi-o dădea în privire atunci când era alăptat. Mi-a luat pantalonii ăia groși cu o dungă intr-o parte pe care îi purta când mergea de-a bușilea când mă ajuta să bag hainele în mașina de spălat.

Odată am rămas singuri acasă. Țin minte că i-am tăiat unghiile și s-a mișcat fix când tăiam. I-a curs sânge de la deget. Puțin, dar suficient cât să scâncească și cât să mă facă să regret toată viața. Apoi, mai cădea din pat, se mai lovea… Pe toate le treceam cu inima strânsă de durere pentru el. Acum că e mare și independent, parcă simt că-l pierd ușor, ușor.

Știu, mi-a adus tot timpul, amintiri multe, mai frumoase, mai pline de iubire. Ca aseară, când i-am dat cadoul din partea părinților. Nu și-a dorit jocuri pe calculator, nu și-a dorit o carte sau bani. Doar o pijama cu glugă de care vorbea mereu când ne băgam la somn. Și a fost atât de fericit când a primit-o încât mi-a dat un pupic și mi-a mulțumit în cel mai frumos mod posibil cu zâmbetul lui ștrengar.

Să ne trăiești fericit, așa cum te-ai născut. Sub semnul fericirii să te știu toată viața ta, pui de om de 8 ani. Să ai puterea de a schimba lumea cu bucuria ta și să nu uiți cât de mult te putem iubi.

Acum avem treabă. Am umflat balonul, ne pregătim să-i primim prietenii la cea mai frumoasă petrecere. Și promit să te cresc până la sfârșit cu blândețe și cu grijă ca niciodată să nu îți pierzi încrederea că oamenii sunt buni.

Te iubesc mult, Ali meu frumos!❤️

Căsătoria, un chin

Așa a devenit în zilele noastre căsătoria, un chin. Un chin în care mulți aleg să trăiască de bunăvoie, de dragul copiilor, de rușinea lumii, de lene, de nepăsare.

Arunc un ochi pe Facebook și deja pot să spun doar din postări, cine nu se înțelege bine cu soțul/soția. Și nu știu de ce, de cele mai multe ori, timpul îmi dovedește că am dreptate. E atât de evident, totul.

Omul în natura lui ca ființă umană nu e monogamă. Își dorește varietate și schimbare. Știu, o să mă contrazică din nou femeile. 😀 Totuși nici singuri nu putem trăi. Suntem ființe sociale care au nevoie de oameni, au nevoie să iubească și să fie iubiți.

Așa se face că ne căsătorim. Pentru motivul acesta apar și copiii. Din nevoia de iubire. Și cădem apoi ușor în capcana comodității. Vorbele frumoase s-au spus înainte, când eram la început. Gesturile de dragoste, tot atunci. Și atunci căsătoria a apărut din nevoia de a ne garanta cineva ca ne va iubi mereu.

Partenerul trebuie mereu să fie acolo. Că doar și-a luat angajamentul acesta la început. Nu mai contează altceva. Tu ai promisiunea făcută, nu-ți mai pasă. La ce să te mai aranjezi? La ce să mai cucerești ceva ce ai deja? Merge și așa. Rutina e alt dușman. Nu mai comunicăm decât chestii de “Logistică”, cum bine spunea cineva într-un articol. Așa se face că ne plictisim. Ne trezim în fața unui străin pentru care avem mai multe resentimente și frustrări, decât gesturi de iubire. Căsătoria devine un chin. Nu mai ai subiecte de discuție. Te enervează la orice pas. Parcă te sufoci, vrei să pleci, dar te gândești si la copii. Și poți trăi o viața întreaga așa.

Asta dacă nu intervine divorțul.

Nimeni nu a mai făcut niciun efort. Cineva s-a îngrășat prea tare, cineva a flirtat cu altcineva, cineva a uitat să se mai dea cu parfum și tot așa. Apoi vezi oameni care sunt așa cum ți-ar plăcea ție. Dar nu gândim că de fapt și cu ei s-ar putea întâmpla la fel. Poate fi doar o chestiune de timp.

Dacă unul dintre ei mai face eforturi chiar și căsătoriți de ani buni, e de apreciat. Trebuie păstrat și trebuie comunicare serioasă în punctele care necesită îmbunătățire prin efort comun.

Că apoi ,după divorț toată lumea se schimbă. Ați observat? Își schimbă culoarea părului, slăbește foarte mult, se îmbracă mai decent sau mai provocator. Ori merge la sală și își tonifiază corpul, bea apă mai multă, face cursul ăla pe care și l-a dorit mereu, se machiază diferit, etc. După divorț se observă îmbunătățiri substanțiale. Pe care le-ar fi putut face încă din timpul căsătoriei. Și nu se mai ajungea aici. Dar, ce să zic? Evoluăm diferit, gândim diferit. Dacă însă vrei să-ți păstrezi partenerul/a trebuie să îți menții interesul pentru tine în special. Și apoi să-i amintești în fiecare zi de ce te-a ales la început, prin atitudinea pe care o ai zilnic fața de căsnicie.

Cuplurile care au o fundație solidă în care există comunicare, iubire și dorință, pot înfrunta orice obstacol. Cine nu, se destramă la prima bătaie de vânt.

Pentru o viață sănătoasă, fă ceva diferit în fiecare zi

Ca să trăiești mai mult și mai antrenat în viața de zi cu zi, pentru o viată sănătoasă, fă ceva diferit în fiecare zi.

Nu sunt studii care atestă asta, ci doar eu și inepțiile mele. 😃 Așa am observat, făcând mereu aceleași lucuri zilnic, se duce pe apa sâmbetei pofta de viață. Ți se pare că trăiești degeaba, timpul trece greu, ești amărât și îngândurat. Apoi începi și abuzezi și de rețelele de socializare, rupi în două TikTokul și Facebookul, pierzi vremea aiurea și te năpădesc toate gândurile nasoale.

Dar când ai șansa ca fiecare zi a ta să fie diferită, altfel stă treaba.

Azi, de exemplu, aveam de susținut un proiect super important. Mă pregătisem cu săptămâni înainte. Am pus de aseară la punct totul. Să meargă bine share screen, să am la îndemână și proiectul pe foaie, să am baterie la laptop. Ce să mai. M-am culcat și cu emoții, pentru ce mă aștepta.

Și vine dimineața și ce crezi? Cel mic nu a dormit de pe la 3 dimineața. Vomă, diaree, stare generală de rău. Desigur, rămâne acasă, fără discuție, nu mai iese afară azi. Ce mă fac cu proiectul? Sincer, nu-mi mai păsa de nimic. Aveam inima zdrobită când vedeam copilul aproape leșinat pe canapea.

Nici nu știu când a venit ora să prezint. Eram într-o cameră cu liniște, iar mititelul voma singur prin baie. 🥺 Nu știți ce a fost în sufletul meu. 😔 Mai trebuia și să zâmbesc și să întrețin atmosfera. M-am simțit ca o actriță într-un film ieftin.

Neglijam iubirea cea mai de preț. Dar așa e viața reală. Nu e perfectă, dar e a noastră și trebuie să o trăim. Acum totul e mai bine, băiatul și-a mai revenit.

Copiii dorm, mami scrie, exact cum ar trebui să fie. Azi a fost diferit, dar poate nu aș avea ce să povestesc dacă toate zilele ar decurge la fel. Așa că în asta constă frumusețea vieții. În neașteptat, neprevăzut și numai privită în partea bună a ei.

Las aici o poză de ieri de la ședința foto de Crăciun, care îmi place mie mult. ☺️ Și vouă, nu?

Seară frumoasă și sper să ne auzim curând. 🙏🏼❤️

La Londra de ziua mea

Nu e prima dată când ajungem aici. Ne-a încurajat faptul că acolo nu sunt așa multe restricții. Aveam un voucher rămas mai demult de la o călătorie anulată și dacă tot nu aveam idee despre cum voi petrece de ziua mea, am zis că e momentul potrivit să beau cafeluța la Londra. Zis și făcut. Am luat un rucsac cu câteva haine și am plecat la drum.

Data trecută am vizitat aproape tot ce era de vizitat în Londra. Muzee, poduri, croaziera pe Tamisa, locuri istorice, palate, cam tot. Acum am zis că o să mergem fără planuri și vedem acolo ce-o mai fi. Oricum e bine oriunde, nu contează, si doar să stau de vorbă cu prietena mea, “terapeutul” meu preferat ar fi destul. Am uitat să vă zic că noi doua am plănuit mereu o escapadă, dar nu prea ne sincronizam. Ea locuiește de mulți ani acolo. Acum era momentul perfect.

Am avut noroc că perechile noastre s-au înțeles de minune. Mai bine decât noi. Adică noi ca femei ne mai ciondăneam, ne cam sictiream, dar ăștia doi. Maica mea! 🙄 Aveau tot timpul subiecte serioase de discutat. Se completau perfect, mai adăuga unu’ ceva la ce zicea celălat, mai intervenea politicos, noi eram uimite. Față de discuțiile noastre superficiale, discuțiile lor erau de o gravitate impresionantă. Ne bufnea și râsul câteodată. 😀

Am mers inițial pentru noi, să ne distrăm, dar când au aflat oamenii ca suntem acolo, am pus și de niște surprize la domiciliu, desigur. Nu mă gândeam niciodată că o să facem atâtea lucruri în doar câteva zile.

Câteva zile care la sfârșit au început să se simtă nasol. Dorul de băieți mă frământa. Intr-o seară nu am mai reușit să-i sun. Mă simțeam atât de vinovată. 😔 Apoi i-am sunat de ziua mea, zic, să-mi zică și mie la mulți ani. Ce credeți? Nici nu știau ce zi e. 😒 Credeau că e mâine ziua mea. Era clar, nu aveau ei treabă de mine. Am început apoi să nu mă mai simt așa vinovată. La țară era cald, ieșeau pe afară, se distrau cu sortatul cartofilor, uitaseră de părinți cu desăvârșire.

Noi intre timp am vizitat. Am mers prin centrul Londrei. Am fost la cumpărături, am băut bere și toate chestiile de adulți posibile. În altă zi am mers la castelul Windsor, cel mai mare și cel mai vechi castel locuit din lume. Apoi am fost într-o zonă pitorească a Angliei, Cotswolds. Niște sate absolut superbe reprezentative pentru Anglia, care au păstrat cel mai bine din arhitectura veche. Casele sunt construite cu piatră, chiar și acoperișurile, iar peisajele arată fix ca în cărțile cu povești englezești.

Am ales o singură localitate pe care am și luat-o la pas. Se numește Castle Combe. Nu am putut intra cu mașina. Nu există parcări, traficul fiind restricționat. Ne-a făcut bine, oricum, drumul până acolo a fost de peste două ore, simțeam nevoia de mișcare. A fost special acolo, mereu o să-mi amintesc liniștea și frumusețea locului.

În fine, am primit cadouri multe, chiar si de la oameni pe care nu i-am văzut în viața mea. Am primit mii de mesaje, fără exagerare. Am petrecut ca în niciun alt an. Soțul a fost super drăguț cu mine, chiar m-a surprins în dimineața aniversării cu un buchet superb de flori. Prietena mea a pregătit cocktailuri pentru o noapte în jacuzzi. M-am simțit ca în adolescență.

Am stat de vorbă ca fetele până târziu, am făcut schimb de haine, ne-am machiat, ne-am făcut cadouri, a fost prea frumos. Acum abia aștept următoarea întâlnire. Și ce vreau să zic în încheiere, e ca mi-am dat seama că distanța nu ne-a schimbat deloc felul de a fi. Suntem aceleași ca acum 20 de ani. Asta iubesc la excursia asta. Am fost cu oamenii pe care ii iubesc, am fost in locuri in care n-am mai fost in viața mea și am făcut lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată. ❤️

Cum am început să iubesc altfel sau 10 ani de mămicie

Era frig. O noapte rece de toamnă. Se iveau primele semne că voi naște în curând. Eram pregătită, oarecum.

Anunț acasă. Soțul meu urma să devină tată, eu urmam să văd în sfârșit cum arată copilul din burta mea.

De nouă luni îmi imaginam în toate modurile posibile cum va arăta bebelușul. Era cea mai mare curiozitate a mea. Nu știam nimic despre a fi mamă. Știam doar că voi deveni.

Printr-o încurcătură de situații, soțul nu a mai putut ajunge la timp. M-a ținut de mână cel care urma să-i devină naș nou-născutului. Pentru asta mereu o să-i fiu recunoscătoare. Contează mult să te încurajeze cineva atunci când ești speriat, uimit, temător, toate în același timp.

În fine, micuț, nici măcar 3 kg, mogăldeața din fața mea era fiul meu. Nu avea păr aproape deloc. Tin minte ochii mari și curioși. Nu știam ce înseamnă asta. Nu aveam niciun sentiment. Adică, nu mă judecați, dar nu puteam să zic că mă topesc după el. Chiar mă întrebam de ce nu simt o dragoste mare? Cum zic mamele, cum scrie in cărți…

Seara, la 12 ore după naștere am fost mutată cu el în cameră. Și a fost nevoie să-l îngrijesc, desigur. Mi-era greu, abia mă mișcam și ce am zis? Mai bine îl iau lângă mine în pat. Oricum nu mă pot mișca nici eu nici el, așa că suntem chit, stăm amândoi aici.

Ușor, ușor, am început să ascult tăcerea. Îmi plăcea. Dar era ceva ce se auzea constant în încăpere. Un șuier, o pufăială, un oftat din când în când. Se auzea de la el, el era, bebelușul. Era viu, liniștit și respira lângă mine. Am simțit imediat cum se umple inima de bucurie. Mă năvălea o căldură așa plăcută în corp. Îmi bătea inima mai tare de drag. Am simțit cum mă îndrăgostesc de el. Devenisem mamă. Zâmbeam, voiam să-l pup tare, râdeam de bucurie în sinea mea.

Și de atunci tot așa o țin.

Au trecut 10 ani de la nașterea lui. Aceeași iubire, numai că de 10 ori mai mare, mă leagă de el. Abia mai stă la pupat. Nu mai are așa multă nevoie de mine. Nu mă mai caută prin casă decât rar. Tot rar îmi spune si că mă iubește sau că sunt frumoasă. Eu o să-i spun mereu. Nu mă iau după el. Mi-am luat un angajament si îl duc până la capăt. Sunt alături de el toată viața.

La mulți ani sănătoși prințesu’ principesu’!

Te iubește maică-ta la fel ca în prima zi mai pe seară, așa. 😜

Ce faci când copilul tău e agresorul?

Ali al meu e cel mai sensibil copil din lume. Bine, așa zice mamă-sa și încă câțiva care îl cunosc mai bine. Țin minte când avea câțiva anișori și mă tot întârzia cu ora de culcare. Ba că mai vrea apă a n-șpea oară, ba că mai face pipi, d-astea de frecuș. Și după ce varsă apa pe jos am izbucnit de nervi. I-am spus: “Of, mi-ai mâncat sufletul tu mie!” Și s-a pus pe plâns, și plângea sărăcuțul de plângeam și eu de mila lui. El a crezut că chiar e posibil să mor, dacă începe să-mi mănânce sufletul. Cam așa stă treaba cu el. Dar sensibilitatea lui acum e la alt nivel. A crescut odată cu vârsta.

Și intr-o zi când am fost să-l iau de la școală o fetița de la el din clasa plângea. Ii spunea mamei ei că niște copii au scuipat pe caietul ei. Ferească Dumnezeu, zic. Dacă e p-așa de pe clasa întâi nu e de bine. Când se apropie Ali de mine, ii zice mamei că și el e unul dintre cei care au făcut asta.

Am simțit că leșin. Am rămas fără cuvinte. Nu credeam asta. Ali a început să plângă rușinat. Fetița plângea deja. L-am rugat cu cea mai mare rușine din viața mea să-si ceară scuze și să o îmbrățișeze. Ceea ce a făcut înainte sa apuc sa termin. Apoi au urmat discuțiile depre ce înseamnă umilirea, jignirea, amarul și toată situația prin care a trecut colega lui. A spus că așa făceau niște colegi si a vrut sa facă si el, bănuiesc să fie si el acceptat in grup, probabil. Am înțeles. Ce era să mai fac? Am mers acasă, am luat bani din pușculița lui, desigur, și i-am cumpărat impreuna un caiet nou colegei. I l-a dat a doua zi cu încă un set de scuze. Care nu pot face mare lucru. De fetița aceea frumoasă și blândă, vă spun sincer, mi se rupea sufletul când mă gândeam prin ce a trecut și cum plângea in fata școlii. Dacă era al meu in locul ei? Ce aș fi făcut? Habar n-am, dar nu e in regulă ce se petrece cu copiii încă de la vârste fragede.

Niciodată nu mi-aș fi închipuit că băiatul meu o să poată să producă atâta suferință cuiva. Mai ales că el luminează pe unde trece. E de o bunătate ieșită din comun. Și repet, încerc să fiu cât de obiectiva pot când spun asta. Acum ca am scris mă simt mai bine. Parca sunt mai ușoară. Că nu vreau sa scriu numai despre lucruri bune de la noi de acasă, ci despre cele reale, care mă frământa cu adevărat.

Dar da, se mai întâmplă. Vreau să vă întreb, voi cum ați fi procedat?