Ce bine era dacă mai trăia tata

Am rămas schingiuită sufletește după ce tata ne-a părăsit. Muntele ăla de om, puternic cât zece cai la un loc, care răcnea când ridica lemnul de sute de kg de jos, care avea o îndârjire nemaintâlnita s-a stins in liniște intr-o secunda.

L-au plâns copiii și nevasta ani întregi la rând. Încă nu ne putem obișnui cu absenta lui. Nimic nu mai are viața de când a plecat. Liniștea din curtea plină de viața ma deprima.

Dacă ar fi trăit tata, totul ar fi fost mai bine.

Mama ar fi încă sănătoasă, n-ar trebui sa ia in fiecare zi a vieții pastile ca sa trăiască. Moartea lui a adus boala ei.

Oamenii nu ar mai fi încercat nicicând sa ne facă rău. Mâna lui de fier ne-ar fi aparat de toate răutățile și neajunsurile vieții.

Viața lui era însuflețirea noastră.

Astăzi am petrece cu el la un pahar de țuica fiarta. Ar fi chemat toți oamenii care ar fi trecut prin fata portii sa intre sa-i cinstească. Țiganilor veniți la cerșit le-ar fi umplut sacoșele cu de toate.

O înțeleg pe mama, care plânge amar atunci când vine vorba de tata. Sa pierzi așa sprijin e greu. Sa rămâi singura după o viața în care te-ai străduit cu omul tău sa aveți ce pune copiilor pe masa e cumplit! Când sa te bucuri in sfârșit de viața, după ce ai scăpat de greutăți, rămâi singura, iar singurătatea ucide visuri și speranțe.

Ne e greu tata fără tine. Suntem pierdute intr-o lume in care nu ne gasim rostul fără tine. Te vom plânge in zadar câte zile vom avea si tot nu va fi de ajuns. Ai lăsat multă linsite acolo unde era viața. Ai lăsat durere nemarginita și regrete pana la cer.

Dacă ar mai fi trăit tata eu as fi fost mult mai departe. 😔

Anunțuri

Imagine

Crăciunul in club, Revelionul in pijamale

Sărbătorile astea doua m-au revitalizat și m-au relaxat in același timp. Dacă nu m-as întoarce mâine la serviciu, as fi chiar fericita.

Nu am plănuit nimic, ne-am dorit sa petrecem in familie, fără sa ne gândim, unde, cu cine, cu ce ne îmbrăcăm sau ce mâncam.

Nu am gătit tone de mâncare, dar am avut ce sa mâncam. Nu am rezervat nimic niciunde, dar am petrecut in club pana la 3 dimineața. Nu am plănuit ce o sa port, dar am încropit o ținuta strălucitoare. Nu m-am stresat, dar m-am distrat, rețeta pe care o sa o urmez și anul viitor.

Crăciunul a fost pentru familie. M-a găsit alături de mămica și de surorile mele.

Ne-am reunit frumos, am luat prânzul, am sărbătorit norocoasa familiei, sora născuta chiar in ziua de Crăciun. Seara am mers la bal, sa văd ca in fiecare an, oamenii cum joaca și cum se bucura prin joc și voie buna, iar apoi am primit o invitație într-un club. Mi-am pus o salopeta de asta vara și m-am aranjat așa ca tineretul din ziua de azi. Dacă purtai ochelari si te incomoda întunericul din club nici nu ziceai ca ma așteapta doi copii acasă. 😜

In club am murit de somn. Am dansat cât am dansat și apoi m-am pus pe căscat. Programul meu se încheia la 22.30 cel târziu, in mod obișnuit, așadar de la ora 00.30 eram deja pe ducă. Noroc ca m-a trezit un tip care venise sa ma combine cu prietenul lui. 😂 N-am știut ca și astea bătrâne mai au succes. L-am arătat pe G care ma abandonase la masa de vreo 10 minute. I-am spus ca sunt cu soțul, deși inițial nu m-a crezut. A mers la el și s-au salutat frumos, schimbând câteva vorbe.

Ce sa zic? Mi-a cam crescut încrederea după faza asta, de ce sa mint? Dar sa revenim.

Revelionul a fost d-ăla de părinți responsabili. Aranjați frumos in pijamale, am așteptat in ultimele zece minute sa se facă fix. Pana atunci am machiat, semn ca anul viitor o sa tot fac asta.

Si ne-am apropiat ușor de geamul de la balcon ca sa putem vedea și noi artificiile, cu un ochii la cer și cu urechea in baby monitor sa nu se trezească băieții.

Ne venise noua o idee, ca sa fie și ei lângă noi la trecerea dintre ani, dar pe la 22.00 deja se văitau de somn. Probabil pentru ca programul lor de somn începe după ora 20.30, așa ca la ora aia era prea târziu pentru ei.

Nici nu ne-am mai deranjat cu șampania, ce rost avea? Prăpădeam o sticla pentru 2 guri? Risipa, domne! Ne-am culcat liniștiti după ce au încetat bubuiturile petardelor cărora niciodată nu le-am văzut rostul. La fel de liniștiti ca alte milioane de părinți din lumea întreaga. Care au ales sa facă ce știu mai bine. Sa aibă grija de comorile din casa lor.

Ocazii de a petrece vor mai fi. Sunt sigura. Dar intimitatea și liniștea pe care am simțit-o de revelion, acasă, nu o sa o mai întâlnesc peste câțiva ani. Așa ca am trăit momentul simplu și special. Chiar dacă nu a părut strălucitor, am simțit iubirea și caldura și atasamentul , trăiri mult mai importante acum pentru mine decât paiete și confetti.

Imagine

Întârziată, dar măcar machiată

Mobilizarea generală atunci când trebuie sa plecam undeva sau trebuie sa ajungem la o anumită ora, mereu mi-a dat bătăi de cap. Aproape niciodată nu ma încadrez in program.

Sunt întârziată de meserie. De multe ori nici măcar nu depinde de mine. Ca eu ma pregătesc cu 3 ore înainte și fix când sa ieșim face o criza unul dintre băieți. Ca vrea nu știu ce pulover, sau ca vrea o punga in care sa-și bage câteva jucării. Ca sa nu mai spun cât durează îmbrăcarea…

Jur, ca îmi vine sa-i iau in pijamale de multe ori. Dacă e bluza pe plac, nu e ok tricoul. Dacă sunt pantalonii, nu sunt șosetele. Fac la ture la șifonier, de nu va imaginați.

Cel mare plânge de obicei după Ursulețul pe care îl are de când avea 1 an. Zic ca plânge, pentru ca uitucul, tot timpul îl uita pe unde mergem. Recuperarea lui e dureroasa atât pentru el, pentru ca îl iubește ca pe ochii din cap, cât și pentru urechile noastre care trebuie sa-i audă văicărelile și plânsetele.

Asta micu’ e cu o tigaie după el de vreo cinci zile. Am primit-o eu de la Moșu’ și s-a îndrăgostit el de ea. Face baie cu ea, doarme cu ea, mănâncă cu ea, pe wc tot cu ea. M-a disperat! Mi-e și rusine când ma duc in vizita la cineva. Apar cu trupa lu papuc după mine și cu tigaia, bineînțeles. Nici nu mai știu cum sa le explic oamenilor.

E greu, ce sa mai.

Nu ne încadram in timp, doamne ferește!

Acum, de când am învățat sa ma machiez, durează mai mult. Ce întârziam înainte, acum e mai gravă treaba.

Nu-mi mai vine sa dau peste ochi, o fac ca la carte, nene! Conturing, highlighter, tot tacâmul.

Capul familiei o sa cedeze cu nervii in curând, cu mine o ferchezuita și cu băieții niște suciti. El mereu e gata primul cand noi suntem abia pe la jumătate.

De plictiseala a început și el sa-și facă freza mai mult timp, măcar sa nu stea degeaba.

Noi ieșim pe usa, cum, necum, dar in urma noastră lăsam haos. Când ne întoarcem, dacă nu trebuie sa ne băgăm la somn, ne apucam de curățenie.

Dar știți ce haos frumos lăsam? D-ăla de casa vie. De casa locuita de oameni care se iubesc și se accepta așa cum sunt. Care se așteapta și se iartă și se carta și iar se iartă.

De urme de creion pe fata de masa și de șervețele umede pline cu fard. De biscuiți in covor și de urme de mâini pe acvariu. De hârtie de la baie desfăcută juma’ de sul.

Așa e la noi. E gălăgie și e dezordine 70% din timp, dar e iubire și râsete 100%. Noi ne-am obișnuit sa întârziem tot timpul, mai rămâne tati sa se acomodeze cu asta. 😜

Imagine

Nu fac nimic de sărbători, sa fie clar

Înainte sa ma mărit, Crăciunul pentru mine însemna colindat in centrul satului la covrigi. Ne strângeam in Ajun toți copiii la scoala și cântam colinde cam ca asta pe care n-o sa-l uit niciodată:

“Foaie verde portocala,

Noi suntem copii de scoala,

Și am plecat sa colindăm,

Pe la case sa strigam:

Buna dimineața la Moș ajun

Ne dati ori nu ne dati?”

Apoi colindam tot șirul acela lung de oameni pana abia mai puteam cara coșul cu covrigi. Ne întreceam la sfârșit când vedeam care a strâns cei mai mulți covrigi și mere. Nu ceream bani. Nici nu cred ca aveau oamenii sa ne dea. In casa mirosea a sarmale și întotdeauna mâncam piftie, murături și cârnați. Ajutam și eu la pregătit și țin minte ca din cauza uleiului de pe vremea aceea mereu ni se tăia maioneza.

Acum lucrurile stau altfel.

Suntem pe viteza.

Nu mai am timp ca biata mama, sa fac zeci de preparate. Nici nu-mi doresc sa-mi petrec in bucatarie bruma de timp rămas, departe de copii. Cum sa aleg sa stau in bucatarie o zi întreaga când as putea sa ma joc cu ei, sau sa ne plimbam. Eu cu ei când ma mai reconectez? Când ne mai apropiem? Când mai avem timp sa povestim și sa ne iubim? De ce sa las eu sărbătoarea sa ma despartă in loc sa ma apropie?

Ei, și dacă nu fac cozonaci îmi da cineva amenda? Dacă nu miroase a sarmale și de la usa mea, o sa crape cineva de inima rea?

Ce folos sa ma apuc de curățenie generală sa fie casa luna și copiii nefericiți? Mai bine fac pe părticele și am timp și de drăgalit cu puișorii. Ca îmi lipsesc atât de mult încât as renunța și la mine ca sa ma pot bucura de inimioarele lor cu care îmi înveselesc casa.

Bucuria mea sunt ei. Timpul de calitate petrecut in familie înseamnă pentru mine sărbătoare. Și așa ar trebui sa însemne pentru toți.

Lăsați puțin telefoanele de-o parte ca sa puteți privi in ochi. Ridicați privirea din televizoare ca sa auziți liniștea din suflete. Gândește-te bine la ce contează cu adevărat și oprește-te pentru un minut din toată graba.

Puneți pe masa ce aveți și saturați-va cu povesti. Ciocniti cu o cupa a dreptății plină cu belșugul pe care îl aduce sănătatea și liniștea sufleteasca și căutați mai des brațe care sa va înconjoare.

Ca de foame, n-a murit nimeni de sărbători.

Nașterea Domnului sa va găsescă pe toți linistiti, înconjurați de pace și bunăstare sufleteasca.

Mergeți acasă de sărbători, oricât de departe ar fi și indiferent de ce fel de casa numiți voi “acasă”.

Imagine

Bucuria bradului de Crăciun e și bucuria noastră

Ei, și a venit și ziua aia pe care o aștept cam 25 de zile pe luna, in fiecare luna. Salariu Day, căci despre ea e vorba, a fost azi. Bineînțeles, ca fata abia aștepta sa se facă aglomerație in portofel ca sa aibă ce aerisi in câteva ore.

După serviciu, mi-am luat nebunii și ne-am oprit la brazi. Am ales unul măricel și natural, in ghiveci. Știți deja, după sărbători va merge in grădina, sa-l plantam cu mânuțele noastre. Copiii trebuie învățați de mici sa respecte natura dacă vrem sa trăim sănătos.

Apoi am pornit goana după accesorii. Aveam nevoie de unele noi, frumoase, neaparat albe, visul meu dintotdeauna. N-am mai adăugat beteala, nici lanțuri de bile, nici accesorii in alte culori altfel decât alb. Visez la un brad plin cu chestii albe care sa dea impresia de zăpada.

Am ales mai cu cap de data aceasta și tot cu capul era sa o iau când am văzut cât costa toată tărășenia.

Va spun eu. Lucrurile mici care costa puțin te fac sa cumperi mai mult și deci, sa te crucești când te uiți pe bonul de la casa de marcat.

Haine nu mi-as fi cumpărat de banii ăștia, ca tot urmează cam 100 de petreceri. 😜 Nuuu, mi-am făcut brăduț frumos după cum mi-am imaginat eu ca e moda la brazi pe 2017. 🤦🏼‍♀️

Ma rog, ce e cumpărat, e bun luat.

Ne-am trambalat prin toate centrele comerciale cu bieții copii după noi. Doar eu zic asta, ei au chiuit de bucurie tot drumul. Cu amândouă mașinile, și cu una dintre surorile mele, care a avut și ea nevoie de ceva cumpărături, a fost o nebunie. Cred ca ne auzeam de la mile depărtare. Zarva, gălăgie, întrebări, țipete de bucurie, stres și nervi pe ici pe colo, toate le găseai la noi. Cam ca la circ, așa.

Aaa, era sa uit. In toată nebunia asta, mi-am făcut timp și pentru prietena mea, care abia a venit in țară. Am consiliat-o la niște cumpărături rapide, ca tare mi-a fost dor de ea. ❤️

Am ajuns acasă cam târzior, dar cine sa se culce? Ne-am pus pe împodobit, ca G al meu zicea sa ne jucam un joc. Sa fie ei spiridușii care ajuta la împodobit, tati sa fie moșul, iar mami soția lui care ajuta la împachetarea darurilor pentru copii. Și n-am putut sa rezist la o așa idee buna de joc.

Ei au împodobit scaunele, canapeaua, camera lor si tot ce le-a ieșit in cale, tati s-a ocupat de beculețe și eu am făcut toată treaba. Ca așa-i in tenis.😂

A ieșit frumos. L-am semiascuns intr-un colțișor in care aveam eu o oglinda mare sa admir când plec pe undeva. Am renunțat la ea ca sa feresc bradul fuga copiilor când o sa-i apuce joaca.

Lor chiar le-a plăcut. Nu neaparat rezultatul final ci tot procesul in sine. Si mie mi-a plăcut mai mult, mai putin partea aia cu banii. In rest…a ieșit așa cum mi-am dorit. Vouă va place?

Acum ne bucuram de el și așteptam sa-l plantam peste câteva săptămâni.

Voi l-ați făcut? Sau așteptați Salariu Day? 😂

Imagine

Când nu e timp și tu știi asta

E atât de liniște in casa, de zici ca ma aflu in vizita la cineva. In sfârșit sunt doar eu și gândurile mele. Copiii au adormit pana la urma. Eu înaintea lor, dar se explica. A fost un sfârșit de luna infernal. Sa dorm la prânz o ora mi se pare un vis ireal.

Baietii au lăsat in urma lor dezastru. Am timp sa aranjez patul și sa fac puțin ordine, cât timp dorm ei. Dar nu ma trage inima sa fac nimic. Am lene d-aia de mama obosita. Care are casa vraiște și nu vrea sa se apuce de nimic.

Ma gândesc cât timp pierd pe drum spre serviciu. Ma gândesc ca am multe de scris și las sa-mi alunece pe lângă mine, fără sa le aștern undeva. Îmi reproșez mereu ca nu fac mai multe.

Am ajuns la concluzia ca nu am timp. Petrec mai mult de 9 ore departe de casa. Sfârșiturile de lume sunt absolut epuizante. Weekendurile sunt full și mie mi-e dor sa ma regăsesc acasă. Acasă la mine in liniștea creatoare. Ce dacă am reușit sa-mi cumpar un laptop bun? Dacă n-am timp sa ma opresc sa scriu la el, degeaba. Ce dacă am inspirație cât pentru 10 carti, dacă nu fac din asta o prioritate? Rămân doar o femeie care curând se va transforma într-un robot care face in fiecare zi aceleași lucruri.

Nimic nu ma poate ajuta sa fac ce îmi doresc, in afara de mine.

Pe mine ma inspira copiii mei. Doar când sunt cu ei pot scrie. Mi-e dor sa fim acasă la noi singuri și sănătoși. Sa nu-mi iau concediu doar când se îmbolnăvesc. As vrea sa stau cu ei seara fără sa ma uit la ceas și sa simt ca pic de oboseala. As vrea sa-i țin in brațe și sa am timp sa le citesc 10 povesti la culcare. Sa ii duc eu la gradi și sa-i aduc tot eu. Sa-mi des mie pupicul și îmbrățisarea de “la revedere”. Sa mergem la cinema mai des.

Eu trebuie sa fiu azi lângă ei. Acum. Mai repede și cât mai mult timp. Și nu am de unde sa-l iau și cum sa ma mai împart.

Curând nu vor mai avea loc in brațele mele. Poate se vor rușina de pupicul de la plecare. Îmbrățișările vor fi pe furiș, mai ales ca sunt băieți. Dacă o sa am timp când n-o sa mai aibă ei? Ma tot bantuieste ideea asta urâta.

Cresc înalți ca tati și nu vor mai sta mult la pupat și la iubit. Ce ma fac? Nu vreau sa pierd momentele astea chiar acum. Vreau sa prelungesc copilăria și sa-i asigur ca eu sunt aici pe pământ pentru ei.

Tot nu m-am ridicat din pat. N-am strâns nici măcar o jucărie. E timpul meu asta. Atât de relaxant sa mi întind picioarele și mintea…

Dar stai, se aude ceva. S-a trezit unul dintre iubitei. Va las.

Imagine

Timpul meu e doar al meu

Cât as fi vrut sa știu asta mai devreme. Atunci când îmi dedicam tot timpul, viața și aproape si respirația numai copilului. Primului copil ii eram alături exagerat. Ii veneam chiar și in întâmpinarea nevoilor lui. Faceam eu și ceea ce trebuia sa facă el. Asta îmi dădea o stare plăcută tare de confort. Așa credeam eu, pentru ca in realitate îmi cream tot felul de angoase și neliniști. Ba ca nu mănâncă suficient, ba ca nu e destul de gras, ba ca nu a început încă sa meargă deși toți de vârsta lui mergeau…

Era foarte greu in realitate. Aproape îl sufocam cu grija și atenția in timp ce viața mea nu exista in afara copilului.

Ce bine ca a venit fratele mai mic pe lume! Nu cred ca exista dovada de iubire mai mare pentru copilul tău ca aceea de a-i oferi un prieten pe viața. Atunci mi-am dat seama cât de mult am greșit fata de el.

Aparent ma înfundam mai mult in rutina. Faceam aceleași lucruri ” over and over again”. 

Treptat mi-am dat seama ca eu trebuie sa încetez sa mai fac pe martira. Aveam nevoie de timpul meu. Am început sa merg la emisiuni tv, mi-am deschis blogul (cea mai buna idee), m-am angajat și uite așa am trecut in alta etapa a existentei. 

Am lăsat acasă diminețile frumoase cu pupici și îmbrățișări și mi-am continuat drumul. Cu greu și cu lacrimi câteodată dar am vrut sa merg înainte. 

Timpul mamei e limitat. Trebuie sa se împartă intre responsabilitățile de mama și soție, serviciu și timpul alocat ei. Asta dacă nu alege sa renunțe la ea in defavoarea celorlalți. Bine ar fi ca sănătatea mentală a mamei sa fie pusă pe primul loc și sa fie ajutata. Însă cel mai mult pentru ea, poate face doar ea. 

Astăzi sunt bucuroasa ca mi-am dat seama la timp ca timpul nu sta in loc. Ca si ce fac pentru mine îmi aduce mulțumire sufleteasca. Ca ma simt stăpâna pe mine și pe puterile mele făcând exact ce îmi place. 

De exemplu: mi-a plăcut intotdeuna sa știu sa machiez corect. Acum urmez un curs de machiaj. M-a atras intotdeuna psihologia, iar in weekend merg la Universitatea din București pentru a desluși tainele acestei fumoase necunoscute. Când o sa termin o sa ma înscriu la un curs de canto și tot așa. 

Nu-mi refuz nimic și cred ca tot ce îți dorești cu adevărat se poate îndeplini mai devreme decât te aștepți. Eu am început sa-mi fac timp: sa mângâi un cățel, sa ma duc la coafor, sa-mi cumpar un nimic pe care mi-l doream de mult sau sa învăț sa ma descopăr altfel decât știam. 

Sa fii mama e o menire și o binecuvântare, nicidecum un chin și o rutina. Eu pot exista și in afara copilului, la fel cum și el poate exista in afara mea. 

Insa timpul meu e doar al meu. 

Imagine

Previous Older Entries