Te întorci la serviciu, nu pentru tine, ci pentru voi toți

Te întorci la serviciu nu pentru tine, ci pentru voi toți, mi-am spus când am simțit că trebuie să revin.

Despărțirea e grea, știu. De câțiva ani tu și copilul ați fost de despărțit. Numai tu știi cum adoarme, cum îi place să fie plombat, când e obosit sau plânge doar de răsfăț.

Nu a fost nimeni lângă el să-l cunoască atât de bine. Îl iubești așa de mult încât nu te-ai dezlipi de el.

Am trecut prin asta, de aia îndrăznesc să vorbesc. Mi-era teama de un nou început. Simțeam că nu mai știu să vorbesc ce trebuie. Centram discuția inevitabil la copii fără să realizez. Parcă nici moda n-o mai știam. Mă îmbrăcasem prea nepotrivit? Oare asta mai merge cu asta? S-o mai purta pantofii ăștia? Întrebările astea îmi întârziau plecatul la muncă.

Îmi iubisem copilul atât de mult, încât uitasem de mine. Și era și normal. Avea nevoie de mine mai mult ca oricând. Și eu de el, nici nu știam câta nevoie aveam de el în viața mea, până să apară.

Teama asta de a nu te potrivi mă omora. Apoi mai era și faptul că erau mici. Cu cine o să stea ei? Cum o să rezolv până mă întorc acasă seara?

Ce prostuță eram. Naivă așa, știi? Aveam impresia că sunt singura mamă de pe planeta care își iubește așa mult copiii. De fapt, toți aveau nevoie ca eu să mă întorc la serviciu. Inclusiv eu. Aveam să-mi dau seama mai târziu. Copiii aveau nevoie să învețe să se descurce fără mami. Peste câteva săptămâni știau mult mai multe cuvinte noi decât dacă aș fi stat acasă. Au fost forțați să vorbească. Nu mai era mami să le înțeleagă semenele și cuvintele pocite.

Tati avea și el nevoie de o schimbare. Poate că i se luase de pantaloni largi și coc în vârful capului. A început să fie mai atent la nevoile mele, treptat. Știa că fac eforturi mari noaptea și ziua trebuia să fiu fresh pentru serviciu. A început să mă vadă cu alți ochi și să își dorească să ieșim mai des.

Eu am simțit o îngrijorare la început și o eliberare mai târziu. Eram eu însămi din nou. Mi-am lărgit cercul de prieteni. Vorbeam și despre altceva în afară de scutece, muci și medicamente. Și ce bine era! Atât de bine încât și azi mai evit discuțiile astea. Am căpătat încredere în mine și am cerut mai mult de la viață. Și ea mi-a dat. Mă felicit și acum în gând că m-am putut desprinde de un Bebeluș de nici 2 ani. A fost greu, să nu credeți că nu am murit de îngrijorare. Dar a trecut și am învățat să trăiesc și eu fără ei și ei fără mine.

La fel vă doresc și vouă celor care stați în cumpăna asta. Nu uitați, vă duceți la serviciu nu pentru bani, nu pentru eliberarea voastră, ci pentru voi toți.

Ok, nu mai vreau petrecere la spațiul de joacă

Ok, nu mai vreau petrecere la spațiul de joacă, mi s-a luat. Am pus în balanță și avantaje și dezavantaje înainte să decid asta.

În fiecare an de ziua copiiilor, am făcut petreceri la spațiilende joacă din oraș. Închiriam încălcarea pentru câteva ore, comandam mâncare, probabil și câțiva animatori. Tortul era altă cheltuială, aparte, nu mai amintesc de el.

Cu excepția câtorva mai înfometați, copiii abia luau câteva guri. Alergau, se zbenguiau câteva ore de le săreau cămășile de pe ei. Și atât.

În câteva ore se termina tot. Totul costa puțin peste 1000 lei. Deci, o petrecere pentru copil costă între 1000-1500 lei. Merită efortul? Nu, dacă mă întrebați pe mine. Da, e normal, se joacă și ei cu copiii, dar o pot face oriunde, chair și intr-o vizita oarecare. Părinții au ocazia să mai socializeze, într-adevăr, dar pe atâta cheltuială?

De multe ori copiii nu-si mai amintesc ziua lor deloc. Poate doar frânturi, cât să-ți rămână în minte câteva ore?

Anul acesta am anulat petrecerea de 8 ani a copilului. Am hotărât ca în schimb să facem o excursie de familie. Cu aceiași bani pe care i-aș fi dat pentru numai câteva ore, am cumpărat bilete de avion și cazare. Și petrece toată familia 4 zile pe care sper să ni le amintim mereu.

Singurul dezavantaj a fost că nu a mai primit un munte de cadouri. Dar a primit oricum, prietenii apropiați tot i-au adus ceva. Și apoi, câte jucării să mai încapă într-un apartament cu 3 camere și 4 oameni?

Așa, în excursie, avem ocazia să ne reconectăm ca și grup, să vorbim mai mult, poate chiar să ne jucăm toți patru. Să vedem alte locuri nemaiîntâlnite, cunoaștem alte civilizații și ne familiarizăm mai mult cu neprevăzutul.

Acum, când am ajuns la destinație, mă gandesc: știi că am făcut bine? Am dat 3 ore, pe patru zile. Bună afacere!

Voi ce credeți?

Au fost doi, a rămas unul și acum are 8 ani

La 3 ani de la căsătorie am aflat că sunt gravidă. Am ținut ascuns atunci o perioada și apoi i-am trimis o scrisoare soțului prin care îl anunțam că urma sa fie tătic. O să public scrisoarea într-un articol viitor și sunt convinsă că o să vă placă. Cei care au cumpărat cartea mea o știu deja.

Nu ne-am așteptat niciodată ca în burtica mea să fie doi. Dar da, la control ne-a confirmat doctorul că aveam gemeni. Eram așa bucuroși de ce trăiam… Deși nu aveam o casa a noastră, nu ne întrețineam bine nici pe noi, nu știam cu ce se mănâncă părințeala, am fost fericiti de ce trăiam.

Până intr-o noapte în care m-am simțit rău. Am sângerat, am avut dureri, ne-am speriat, am și plâns. Locuiam la ai mei, iar până la spital era cale lungă. Dimineața am aflat că din două inimi care băteau a rămas doar una. Așa a fost să fie, eu tot aveam speranță, chiar dacă aveam inima frântă și mă temeam pentru sarcină. Primele luni erau decisive. Până în luna a 5-a am luat 11 pastile zilnic.

I-am pus și nume, încă din burtică. “Sâmburel” creștea și devenea tot mai puternic. Am născut dimineața la 8, singură, fără proaspătul tătic lângă mine. Dumnezeu mi l-a dat, însă pe nașul copilului lângă mine. M-a ținut de mâna până în momentul în care am auzit țipatul de viață nouă.

Mirosea a mine, era alb vinețiu și plângea cu țipăt puternic. Puiul ăla de om care se născuse, venise la mine la piept pentru că știa că am nevoie de el mai mult decât avea el de mine.

Și știu că poate sună a clișeu. Dar când a trecut, Doamne timpul ăsta? Parcă am uitat tot. Când mi-a fost greu sau când l-am învățat sa facă la oliță. Când i-am dat prima dată mâncare. Toate le-am uitat. Mai puțin respirația lui din prima noapte lângă mine. Și sentimentul ăla de apartenență.

Acum ochii ăia mari ai lui de care se mira toată lumea, îmi zâmbesc parcă numai mie. Și sunt mândră de el că își cheltuiește bruma de bani strânși de ziua lui să-mi cumpere mie flori intr-o marți oarecare. Și că nu-i e rușine să spună te iubesc tare.

Îl iubesc mult pentru sufletul lui sincer și pentru veselia pe care a adus-o in viața mea in fiecare zi de când a apărut pe pământ. Căci ce-aș fi eu fără el, fără ei? Nimic.

Tu ai început să dai sens vieții mele, mami. Te iubesc până la stele!

La mulți ani de 8 ani!

18 ani și doi copii

Intr-o seara de Octombrie în urmă cu 18 ani am fost la o petrecere. Eram clasa a X-a, eram practic un copil. Care a întâlnit alt copil. Băiat. Am vorbit puțin, apoi m-a invitat la dans. Era atât de înalt, încât mă ridicam și cu tocurile în picioare să-l pot vedea mai bine. Nu știu ce melodie era, dar a fost cea mai frumoasă. Mă ținea strâns lângă el și părea că îl cunosc dintotdeauna.

De atunci au fost multe furtuni care au venit peste noi. Ba îl pierdeam eu, ba mă pierdea el, ba ne pierdeam amândoi. Nu știu cum se face că mereu ne-am regăsit. Când găseam un fulg de păpădie îl scuipam de 3 ori și îmi puneam dorința să rămân cu el. Când suflam în lumânări la ziua mea, aceeași dorință. Mi-am dorit atât de mult să rămânem impreuna încât am rămas.

Și ne-a fost greu. Am trecut peste încercări mari, la un moment dat părea aproape imposibil să mai rămânem amândoi. Și nimeni nu era de partea noastră. Am trecut peste divorț, am trecut peste dezamăgiri. Am crescut împreună practic. Am învățat că nimeni nu e perfect și ne-am acceptat defectele.

18 ani mai târziu, copiii din seara aia de Octombrie care dansau lipiți, acum au alți copii. Sunt blonduți și buni la suflet. Îi aud din dormitor cum îi învață să tragă cu pistolul într-un ursuleț de pluș.

Râd, se împing, aleargă, vin peste mine. Nu suntem perfecti. Dumnezeu e martor la certurile noastre. Bine, Dumnezeu și vecinii bănuiesc. 🤦🏼‍♀️

Îmi place că suntem normali. Că se poartă ca un tată adevărat. Că îi culcă atunci când sunt obosita și îi îngrijește ca o mamă.

E sensibil și știu că noi suntem totul pentru el. La fel cum e și el pentru noi.

Mulțumesc mult pentru toate surprizele și cadourile făcute. Nu mă mulțumesc cu puțin, iar el știe asta și îi e din ce în ce în ce mai greu să mă surprindă.

Te iubesc G!

Ăl mai mic, mai drăgălaș

Când eram gravidă cu al doilea bebe mă gândeam mereu oare cum va arăta?

Făcusem deja un copil perfect, ce avea să aibă celălalt încât să-l iubesc tot așa de mult?

Spuneam și celor din jur nelamurirea mea. Nu puteam să-mi imaginez cum o să fie el mai cu Moț decât frate-su. Stăteam intr-o zi în curte cu mama și i-am zis și ei. Eu nu cred că o să mai pot iubi un copil așa mult cum îl iubesc pe G. Mama, mamă de patru copii, trecută de câteva ori prin ce aveam să trec eu o singura dată mi-a zis decât atât: „Ehe, mamă, ăl mai mic, mai drăgălaș, să știi tu.”

Acum stau lângă el în patul de jos, aproape de margine. E întins invers aproape și eu mă chinuiesc să nu cad din pat. Mă ia în brațe, vorbește în somn, e grăsan și pufos. E diferit față de cel din patul de sus. Și îl iubesc tot diferit față de celălat. Nu mai mult, doar diferit. E o iubire conștientă, matură care se asemănător doar prin puritate cu prima.

Îl miros prin păr și pe la gât. Răzbate o căldură în buzele mele. Aș opri timpul în loc. O viață nu m-aș mai mișca din loc. Ce decizie bună am luat când am hotărât că mai e loc de iubire.

Am verificat dacă sunt înveliți, i-am sărutat pe amândoi și nu m-am mai dus în camera mea. Am simțit că nu e timp destul să mai plec de lângă ei. M-am ghemuit acolo și m-am culcat zâmbind.

“Ăl mai mic, mai drăgălaș.” ❤️

Dragi mămici, toate trec

Până să ajung să fac o poza așa cu familia mea am trecut prin multe. Dragi mămici, toate trec.

Chiar dacă acum pare așa dificil să faci față tuturor provocărilor, vreau să știți,

dragi mămici, toate trec.

Poate abia ai venit din spital și ai dureri. E normal, toate am avut, dar trec. In fiecare zi te va durea mai puțin și vei iubi mai mult minunea de lângă tine.

Poate nu știi încă in totalitate treaba cu alăptarea, dar în timp te vei obișnui. Poate acum te furișezi la pătuțul lui să-l vezi dacă mai respiră. Nu ești paranoica, așa făceam și eu. E normal să îți faci griji.

Poate ai momente când crezi că o să înnebunești. Nu o sa o faci. Ai pentru cine să lupți, tu o să fii modelul cuiva de acum înainte. Sunt nopți în care ai face orice să poți dormi câteva ore legate. O să vină și zilele alea. Toate trec. Nimic nu e permanent, nici frica, nici durerea, nici măcar fericirea.

Și cea mai neagră noapte, tot la zi ajunge. Sunt pățită, d-aia zic. Nu-mi mai fac griji că o să se înece, acum îmi fac griji să nu petreacă prea mult timp la ecrane. Nu mai am grija lui să nu cadă, mă îngrijorez mai mult să aibă încredere în el. Lucrurile s-au schimbat și acum îmi vine să râd de mama care eram în trecut.

Într-adevăr, e greu când nu știi ce te așteaptă, dar nu te ține nimeni să nu te bucuri de fiecare zi. Îngerul casei nu trebuie ținut într-un glob de sticlă. El are propriile nevoi, propriile dorințe, nu uita să fii atentă la ele. Sunt doar etape, toate trec, bucură-te de moment.

Cuplul trebuie să existe și după copii

Cuplul după copii suferă modificări fie că ne dorim asta, fie că nu. Cine spune că nu a întâmpinat greutăți în cuplu după ce au apărut copiii, minte. Ba nu te ajută suficient, ba se bagă el în toate alea, ce face bărbatul nimic nu e bine. E frustrant și pentru el și pentru tine. Ca să nu mai zic că cei mici simt toate animozitățile dintre părinți. Chiar dacă încă nu vorbește copilul, el tensiunea o simte și o preia de la cei mari din casă.

La noi, copiii au apărut după 3 ani de la căsătorie și mulți ani de relație înainte. Asta pentru că eu am vrut mai întâi să ne acordăm nouă un timp al nostru. Să ne adaptăm mai întâi la viața de după căsătorie și apoi să ne umplem viețile cu grijă permanentă pentru alții. Copiii au venit ca un firesc al vieții. Au fost o completare a noastră, a vieții de cuplu. Totuși nu e ușor să reziști ca și cuplu atunci când nu mai e pe primul loc relația voastră, ci micuțul care a apărut dorit în viețile noastre.

Problemele în cuplu apar la scurt timp. Mama are nopți nedormite pe care nu le mai recuperează niciodată. Stresul e mai mare, mai ales la primul copil când nu prea știi ce să faci. Cui îi mai pasă de relația de cuplu în condițiile astea? Oricum iubirea e acolo, nu mai ai grijă de ea.

Totuși de femeie depinde în principal ca cei doi să rămână un cuplu și după copii.

Datoria noastră, a femeilor e să luăm decizii, iar bărbații să le respecte. 😂 D-aia e bine să plănuiești tu o scăpare chiar și de câteva ore în doi, fără copii.

Pentru binele nostru și pentru binele familiei, cuplul trebuie să existe și după copii. Trebuie să existe o portiță și pentru părinți. Că lași copilul cu alți părinți, cu bunicii sau cu o rudă, dacă lipsești din peisaj câteva ore nu te dă nimeni în judecată că ai vrut să te regăsești cu bărbatul tău. Posibilități există, nu cred că dacă îți dorești cu adevărat nu poți ieși la o cafea cu soțul.

Deși eu ies des fără copii, îi plasez la mama de obicei, nu e chiar tot timpul despre noi. Sfârșim prin a vorbi tot despre ei. Facem planuri pentru ei, ne amintim pățaniile cu ei sau râdem de ce năzbâtii mai fac. Așa ca timpul în doi tot cu ei în gând și în vorbă îl petrecem. Dar măcar e ceva ce ne dorim amândoi, avem subiecte comune de discuții și asta nu mă deranjează.

Au fost ani în care nu am mers la nicio petrecere. Au fost ani de zile în care refuzam participarea. La nunți nu i-am cărat după mine, să le stric somnul, să-i culc pe scaune. Dacă n-am avut cu cine să-i las, am preferat să rămân acasă cu ei. Nu vreau să le fac lor rău ca să mă distrez eu. Ieșeam la un film câteva ore câteodată și îmi era de-ajuns. Nu e ușor pentru cuplu când apar copiii. Trebuie doar să încerci să te regăsești și să încerci să te pui pe tine și pe tata pe primul loc din când în când. Stresul se reduce, copiii au părinți mai relaxați, apropierea dintre mama și tata e mai firească și multe alte beneficii.

Așadar depinde de noi dacă aruncăm relația la gunoi sau încercăm să o ținem pe o linie de plutire. Nimeni nu o să vină să te roage să stea cu copiii tăi ca să ieși tu în oraș. Trebuie să găsești singură portița de supraviețuire a cuplului după copil. Și aia cu „nu trebuie să-l mai cucerești după ce a apărut copilul” e o prostie. Nimic nu e permanent, nici măcar relația ta. Nu te culca pe o ureche și fă în așa fel încât toată familia să fie fericită și unită.

Nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii

Nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii, trebuie să vrea ei să ne ajute.

Eu cred că nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii. În primul rând un copil e responsabilitatea părinților și doar a lor. Trebuie să ai în vedere timpul pe care trebuie să îl aloci creșterii lui dinainte ca el să apără. Plănuiești sarcina, nașterea și chiar camera în care va sta copilul. La fel cum faci asta trebuie să plănuiești și zilele în care o să fii lângă el până va putea învața tot ce nu știe.

Tot mai mulți părinți se plâng că nu le cresc părinții copiii. Recunosc, mi-ar plăcea ca băieții să iasă în parc cu bunicii. Mi-ar plăcea să meargă impreuna la film și să le cumpere popcorn. Mi-ar plăcea să aibă timp și pentru ei. Dar din păcate realitatea e alta. Oamenii sunt ocupați. Nu mai e ca în urmă cu câteva generații când copiii creșteau cu bunicii. Când îi duceai la ei în Iunie și îi mai luai în Septembrie. Când vara însemna la țară, însemna timp petrecut cu verișorii sau cu copiii din sat. Acum vremea e alta. Bunicii sunt obosiți. Poate au crescut copii și nepoți și nu mai au putere, sau chef. Și nu-i poți condamna. Nici măcar nu le poți reproșa. Fiecare decide ce vrea să facă cu timpul lui liber. Nu-i poți impune să-și facă timp pentru copiii tăi. Ei sunt ai tăi. Trebuia să iei în calcul faptul că nu poți pune pe umerii altcuiva meseria de părinte. Pe asta o ai și când e vacanță. Nu te uita în grădina altcuiva, crește-ți copiii cu răbdare și bucură-te de fiecare zi. Până la urmă ei pierd. Că lângă un copil întinerești, ai multe de învățat la fiecare vârstă, iar faptul că cineva îți încredințează ce are mai de preț pe lume e un privilegiu, nu o corvoadă. Așa că, e pierderea lor.

Ei oricum nu se pot ocupa de ei așa cum o faci tu. Nimeni nu știe mai bine decât mami și tati, nevoile puiului lor. Da, poate ar fi mai ușor, dar nu mai corect.

Eu îmi duc copiii la țară mai mult forțată de împrejurări. Mi-ar plăcea să îi pot lua cu mine, să îi am aproape. Cred că și mamei mele i-ar plăcea. Dar din păcate, nu am altă posibilitate și sunt nevoită să o rog să aibă grija de ei. Știe că nu am încotro și acceptă cu o juma’ de gură. Ce contează? Nu-i las mult, doar cât rezolv treaba, dar niciodată nu-i las ca să scap de ei. Pentru că i-am făcut ca să-i cresc eu, nu altcineva. Să știu că dacă ceva nu merge bine nu pot da vina pe nimeni. Ei sunt responsabilitatea mea și așa va fi până la sfârșit.

Lasă tot și stai cu ei

Lasă tot și stai cu ei cât încă sunt mici, pentru că timpul trece al naibii de repede.

Măcar o zi să fii pentru ei așa cum își doresc ei.

Am mers în parc cu copiii să se joace. Am vrut să se joace cu alți copii, m-am gândit că s-au plictisit să se joace unul cu altul. Le-am luat tot ce au vrut ei de acasă: jucării, trotinete, apă, gustări. Am crezut că o să se bucure de vremea caldă și o să se distreze. Când am ajuns m-am așezat pe o bancă cu gândul că o să mă relaxez și eu în timp ce ei o să se distreze.

La început au vrut și ei să stea pe bancă. Am zis că poate vor și ei să se odihnească puțin. Cel mare m-a pus să-i fac masaj. Cel mic s-a culcușit în brațele mele. Am făcut ce mi-au cerut și apoi ei au continuat să stea lângă mine. Frate, v-am adus în parc. Ce am greșit? De ce stați tot lângă mine? M-am supărat la început. I-am trimis la roată, la leagăne. Nu voiau, Doamne ferește! Le-am dat apă, gustări, am făcut tot ce mi-au cerut și tot nu au vrut să se joace. Mă și gândeam, ăștia mici sunt in depresie? Ce o fi cu ei?

Apoi mi-am dat seama. Ei nu voiau în parc. Nu voiau niciunde. Ei voiau cu mama. Au stat în brațele mele tot timpul. Și păreau fericiți.

M-am rușinat de ei și de comportamentul meu. De ce îi alungam de lângă mine, când ei voiau doar să fie lângă mine? Două ore nu s-au mișcat de pe bancă. Aveau atâta nevoie de mine… Și eu de ei. Au vrut să se încarce cu mami, nu cu soare sau cu joacă. Acum am realizat greșeala mea. Pentru ei, cea mai mare distracție suntem noi. Și da, poate nu știu ei de oboseala noastră, de cât am muncit la serviciu, de cât de grăbiți suntem. Ei vor mai mult cu mami și cu tati. D-aia nu vor ei să stea nici la spațiu de joacă, atunci când am de făcut cumpărături. Ei preferă să ia la pas un hipermarket întreg și să fie cu mama și tata decât să se joace. Că cea mai mare bucurie pentru suntem noi, părinții.

Niciodată nu e de ajuns pentru ei.

Așa că, lăsați tot pentru o zi. Măcar o zi faceți-le bucuria de a fi impreuna așa cum își doresc ei. Lasă și mâncare, lasă și curățenie, lasă și programările și rămâi lângă copilul tău. Timpul lui de copil mic nu se va întoarce. În fiecare zi va fi mai independent. El nu va mai avea nevoie de tine. Prinde-l cu liane de amintiri să știe unde să se întoarcă când nu va mai avea nevoie de tine. Banii se întorc, dar timpul petrecut cu el niciodată nu o să-l mai ai.

Are așa nevoie de tine. De săruturi, de îmbrățișări, de prezența ta, de râsul tău și al lui împreunate. Vrea să-l înveți, să-l ridici, să-l gândili.

Bucuria lor vine de la noi. Un lucru pe care sper să nu-l fi învățat prea târziu nici eu, nici voi.

Caut amantă pentru soțul meu

Caut amantă pentru soțul meu, că așa nu se mai poate.

Mai întâi trebuie să-i spun câteva tipsuri, să știe în ce se bagă.

Îi plac copiii. Va trebui să faci fetița, băieți are și își dorea fetița neaparat. Dacă nu îți iese din prima, mai încerci, nu e problemă pentru el, e răbdător. Trebuie să pui pe primul loc copiii și nu prea. Lui nu-i place să fie neglijat. Trebuie să-i culci, să te trezești noaptea la ei și să revii în patul conjugal imediat.

E maniac al curățeniei, dacă a căzut o firimitura, aspiri, mături, dezinfectezi.

Trebuie să calci. Eu nu mă omoram după călcat, așa că o să fii perfectă dacă te bagi.

Când ieșiți în oraș, nu merge așa oricum. Dacă nu-i place outfitul te întoarce din drum de sute de ori. Nu obosește niciodată, alege ce e mai bun pentru el chiar dacă tie îți place altceva. Make-up, păr, îmbrăcăminte, totul trebuie să fie impecabil, altfel nu merge nicăieri. Când vă întoarceți revii la îndatoririle de soție și mamă de cum intri pe ușă.

Are timpul lui, nu trebuie deranjat. La baie merge cu telefonul, stă cât îi poftește inima, tu te ții la copii, nu care cumva să-l deranjeze cineva. Când vine de la serviciu, la fel, se odihnește, în casă trebuie să fie liniște. Pui leucoplast la gură copiilor, îți înghiți limba, vezi și tu cum te descurci.

Dacă vorbești prea mult, îi povestești și tu ce ai mai făcut, te pune să-ți faci blog. Nu-i place trăncăneala. Trebuie să ghicești ce își dorește și dacă se poate să-i vii în întâmpinarea nevoilor lui. Dacă ghicești în cafea, dai în bobi sau citești în cărți de tarot e perfect.

Caut amantă pentru soțul meu pentru că eu am cam obosit. Avem nevoie de cineva mai tânăr și mai naiv.

Ceva doritoare?