Doi frați, unul mai puternic

Când am aflat ca sunt însărcinată am trăit un amalgam de sentimente. Nu eram pregătită și nici o carte pe care am citit o ulterior nu m-a pregătit pentru ce aveam sa trăiesc. Bucuria noastră a fost dublată. Aveam sa aflu ca in pântecele meu erau de fapt două bucurii. Eram speriată, fericită, emoționantă, toate la un loc.

Nu știam ce înseamnă, dar bănuiam ca nu va fi ușor. Așa a fost. Au fost probleme medicale. Probleme grave care au făcut ca doar una din cele doua inimi sa mai bată până la sfârșit.

Zilele treceau greu, tratamentul era dur. 11 pastile zilnic până in luna a șaptea. As fi făcut totul pentru a-l știi bine. Băiatul meu puternic a dus lupta până la capăt. I-am mulțumim Domnului cu lacrimi in ochi, ca puiul meu s-a născut sănătos. Nici o bucurie nu e prea mare, dacă nu are și un strop de suferința.

Azi numele Sfântului Gheorghe îl ocrotește atunci când mama nu e in preajma. Același sfânt care mi-a ascultat durerea de fiecare dată când am avut nevoie de ajutor. E înalt și priceput la toate. Ii seamănă tatălui , iar azi ii serbăm pe amândoi. Sunt cei mai buni prieteni, se înțeleg perfect, iar dragostea lor a depășit de mult barierele celei dintre tată și fiu.

Mi l-a adus mie binecuvântare in casă și in suflet. E bun și blând și viața lui vreau sa-i fie luminoasă la fel ca și fața pe care o are când intru in casă seara de la serviciu. Bucuria mea, te iubesc mult!

La mulți ani!

Anunțuri

Imagine

Căsătoria e un joc de noroc

Căsătoria unește oamenii care se iubesc cu adevărat. Ii ține așa pana când unul din ei decide că nu i se mai potrivește. Câștigi sau pierzi, doar timpul poate spune.

Nimeni nu îți garantează ca vei câștiga. Când decizi că vrei sa mergi pe drumul ăsta ești euforică. Iubirea e stăpâna pe inima și simțuri. Ratiunea merge mâna in mâna cu inima. Simti potrivire și întreg si știi ca ai ales mai mult decât corect. Dacă vei rămâne fericita in joc până la sfârșit, nimeni nu poate știi. Nici măcar tu nu poți garanta, oricât de mult ți-ai dori.

Căsătoria e un joc greu de jucat până la capăt. Unii se plictisesc, alții se reorientează, găsesc alte jocuri mai interesante, mai incitante. Unii își pierd interesul mai devreme, alții mai târziu. Cei mai câștigați, rari și din ce in ce mai puțini sunt cei care ajung la final in aceeași formulă.

Divorțul e pe cât de dureros pe atât de normal. Realitatea zilelor noastre e asta. Oamenii se schimbă. Cresc, vor sa meargă mai departe, au găsit alta alinare, nu mai vor rutina voastră. Nu-l mai recunoști pe cel de lângă tine. E alt om, diferit fața de cel de care te-ai decis că vrei sa trăiești. Ești nefericită, dar tot îl iubești. Accepți și accepți până nu mai poți. Cale de întoarcere nu mai e. Și el nu face nimic. Nimic care sa te facă sa te răzgândești. Nici un cuvânt, nici o vorbă, nici un semn ca mai vrea cu voi.

E dureros. O durere de inima și gol in stomac pe care o porți după tine in fiecare zi. Nu știu dacă te vei obișnui cu ea, dar o sa treacă odată cu timpul. Și vei renaște atunci. Vei fi liberă din nou. Acum fa doar ce nu ai avut ocazia sa faci cu el. Mergi in locuri in care nu ai mai fost, fa lucruri pe care nu le-ai mai făcut, arată bine și ai grijă de tine. Nimeni nu o face in locul tău.

Iar voi, cei care încă sunteți in joc, sper să găsiți de fiecare dată puterea de a ierta și a va regăsi.

Nu va culcati supărați seara. Aveți grija să nu purtați durerea de pe o zi pe alta. Se va mari și ea și prăpastia dintre voi.

Vorbiți și vorbiți. Nimicuri de peste zi, planuri reale sau ireale ale viitorului vostru, idei, dorințe, orice va vine in minte. Comunicarea și prietenia dintre voi e semnul ca încă sunteți doi.

Fiți iubiți și mai apoi prieteni. Asta o sa va ducă in anul următor, an după an.

Eu sunt încă in joc, sper sa gasesc înțelepciunea sa rămân in el cât mai mult. Nu-mi place sa pierd. 😊

Imagine

Mare eveniment la noi

Mititelul din poza asta, tocmai a intrat in rândul lumii.

De vreo câteva săptămâni, un dinte tot dădea semne ca ar vrea sa părăsească gurița celui mai cuminte băiat din casa mea. Am zis sa fiu responsabila și sa-i fac copilului programare la dentist, nu sa i-l leg cu ața și sa închidem usa. Știți voi, clasica schema de scos dinții de lapte. N-am apucat bine sa ne pregătim de dentist, ca fix cu o zi înainte ma anunța de la grădi ca in timpul mesei pe la felul doi, cuiva i-a căzut dintele. Ce bucurie o fi fost pe el! Ca de când își dorea și el sa fie știrb ca ceilalți de vârsta lui. Avea impresia ca nu mai are haz deloc fără un dinte lipsa. Așa de tare era mâhnit ca nu e și el știrb. Și m-am gândit ca am scăpat pe moment de dentist, dar acum trebuia sa fiu zâna măseluță, cam tot un fel de juma de consultație. Tot o moda printre copii. Îmi venea sa plec de la serviciu să nu pierd bucuria momentului. Tot restul zilei m-am gândit la el.

Abia așteptam sa-l văd, sa-i ascult povestea, sa-l văd cum se bucura. M-a întâmpinat direct cu gura deschisă și m-am bucurat și eu ca un copil. Doamne ce încântat era! Ce-a mai povestit… O ora nu i-a tacut gura. Nu mai conta ca abia mai rontaie carnea sau ca musca mai mult intr-o parte. Ca e cu un dinte lipsa e evenimentul anului la noi in casă.

Oare când o fi trecut timpul ăsta așa repede? Eu am un copil mare, gata de școala, care a mai rămas și știrb pe deasupra. Și de care trebuie sa ma bucur in fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Ultima zi din inocenta pe care și-o pierde cu fiecare an pe care îl numărăm.

Și îmi zice șușotit, când m-am apropiat sa-l pup de drag: “Mami ești mândra de mine?”. Nu m-am gândit prea mult la răspuns, am baiguit un “da” rapid. Nu i-am răspuns așa cum ar fi trebuit așa ca o fac aici.

Da mama, sunt mândra cum ne poate mai tare, de tine. Ca ai crescut mare și frumos, bun la suflet și iubitor. Sunt mândra de tine ca ți-e milă sa omori insecte in parc cu băieții de-o seama cu tine. Că ai grija de ăsta micu și când nu sunt eu lângă voi. Ca iei ce e mai bun din lume și dai mai departe. Ca numai tu știi cum sa ma ridici din necaz cu îmbrățisarea ta tare, tare.

Sunt mândra ca te descurci mereu fără ajutor și ești neînfricat. Și mai ales sunt mândra ca ai rămas știrb. Cel mai frumos știrb din lume. ❤️

Imagine

4 ani de fălcuțe numai bune de pupat

Sunt in camera lor amândoi. Îi aud cum se cearta, cum se împaca, cum își cer iertare. Se joacă frumos azi. Poate mai frumos decât in oricare altă zi. E ușor cu ei acum de când s-au mărit. Nu a fost mereu așa, dar acum greul a trecut.

Acum patru ani intram in casă cu două mogâldețe de oameni după mine. Știam cât de greu avea sa-mi fie și tot am vrut să mai simt mângâierea unui bebelus o dată. Dacă nu era tati așa prezent nu cred ca aș fi scos-o la capăt cu asta.

Semăna intre ei și totuși sunt atât de diferiți. Niciodată nu m-am imaginat altfel decât sunt acum. Mereu am știut ca o sa ii am pe ei.

Băieții ăștia o sa ajungă oameni ca lumea, va spun eu. Cu inteligenta și bunătatea lor, n-au cum altfel. Sufletele lor sunt cele mai blânde de pe pământ. Ma fac sa-mi fie rușine și de mine. Când îl cert pe unu’ sare celalalt in apărare.

“Lasa-l mami, nu ți-e si ție milă de el?” Zice ăla mare când îl cert pe leneșul de frate-sau ca nu strânge jucăriile.

“Nu-l certa pe George, că e prietenul meu” intervine și piticul când ma iau de frățior că l-a împins tot pe el.

Parcă sa zic ca asta mic e și mai sensibil. Nu suportă nici poveștile cu întâmplări triste. Plânge dacă insist sa ajungem la partea aia in care totul se termină cu bine. Are o emoție in voce și in ochi cu care cucerește inimi oriunde merge. E așa hoț de inimi, cum îmi place mie sa spun. Nu vrea sa ne vadă supărați, e atent mereu sa ne înveselească zilele, râde mult. Toți îl iubesc.

El e o binecuvântare in casa noastră. E fratele geamăn al lui George, din prima sarcina, care nu a rezistat până la final. Așa vreau sa cred. Ca Dumnezeu a văzut durerea noastră și ne-a alinat-o prin el.

Azi când s-a trezit la prânz m-a găsit lângă el. M-a luat de gât și mi-a șoptit la ureche: “Ce bine ca n-ai plecat. Te iubesc!”. Mi-e necaz ca nu pot petrece cu el mai mult timp.

Am învățat multe de la puiul ăsta de om. Sa ma temperez, sa am răbdare, sa iubesc mai mult și sa fiu conștientă de puritatea dragostei pe care mi-o oferă.

Spune te iubesc cu ușurinta unui “buna ziua”.

Iar m-a luat timpul prin surprindere. Iar nu știu cum au trecut patru ani. Ce mari sunt! Îmi amintesc din ce in ce mai puțin despre nașterea lui și asta ma întristează. Ca timpul așterne negura peste amintiri. Tot ce știu e ca semăna cu fratele lui foarte mult. Aveam impresia ca am mai născut o data acelasi copil.

Cu el chiar a fost mai ușor. Mânca orice, fără refluxul de care suferise fratele. Fără dureri, doar cu zâmbet și fericire ne-a luminat viețile.

Te iubesc fălcuțe frumoase. Abia aștept sa vin azi acasă, sa te țin in brațe mult și strâns așa cum îți place tie. O sa-ți aduc “cociolata” și “naipotane” si o sa ne petrecem frumos.

Imagine

Dragă tăticule…

Nu am mai avut timp in ultima vreme sa discutăm, dar trebuie sa dăm drumul cuvintelor. Trebuie sa asculti asta.

Te văd obosit și deranjat mai mereu și vreau sa știi ca și eu sunt la fel. Îți înțeleg supărarea atunci când vii acasă și nu găsești curat. Și mie mi-ar plăcea să avem o casă curată. Și mi-ar plăcea și cineva matur care sa ma ajute.

Știu ca e deranjant la 7 dimineața să auzi jucării scăpate din mâna pe parchet. Sau să te trezească țipetele copiilor in weekend când tu nu vrei decât să mai lenevești nițel. Eu sunt la fel ca și tine, chiar dacă nu prea arăt. Doar par că m-am adaptat pentru ca sunt lângă ei mai mult decât o faci tu. Iubirea pentru ei ma face sa trec peste ele cu mai multă ușurintă. Eu i-am vrut pe ei, nu ei pe mine. Tu i-ai vrut. Am vrut sa avem un rost in lume și l-am găsit datorită lor.

Tot ce se petrece acum cu noi are o limită. Nimic nu e permanent. Zgomotele se vor opri brusc in câțiva ani. Diminețile vor fi din ce in ce mai liniștite și mai triste. Copiii își vor urma drumul lor. Nu-ți vor mai povesti gălăgiosi planurile lor. Și le vor face in tăcere fără să te mai anunțe. Vei afla ultimul și o să-ți pară rău.

Mesele pline și agitate vor rămâne doar cu două tacâmuri peste puțin timp. Liniștea o sa cuprindă casa asta plină de viața. O sa o transforme in niște pereți goi cu doi oameni care n-au știut că totul e trecător.

Așa ca fii lângă ei. Îmbracă-i, șterge-i, ascultă-i și fii atent la tot ce trăiești azi. O faci pentru ei, nu ca sa-mi ușurezi mie munca. Sunt și copiii tai.

Timpul e nemilos.

Puțin mai e până vor învața cum sa se descurce singuri. Puțin mai e până când n-or mai avea nevoie de tine și de mine. De apropierea asta din primii lor ani depinde dacă vei fi un părinte adevărat sau doar un tată.

Înainte sa fie ei, am fost noi. Nu cred ca ai uitat pasiunea care ne-a legat. Zilele in care ne tineam de mâna si ne sărutam prelung fără sa ne întrerupe nimeni. Trebuie sa luptam și sa ne regăsim și atunci când vor pleca. Eu o sa te vreau înapoi.

Rămâne de văzut dacă vom rămâne împreuna goi pe dinăuntru intr-o casă goală și rece de care nu ne mai leagă nimic. Dacă vom ajunge plini de secrete și minciuni, sau vom continua să ne iubim așa cum am făcut înainte să-i avem. Lăsam in urmă prin viața asta oameni sau lăsam suflete nevindecate? Mai vrei să ma iubesti? Abandonezi? Ești laș? Te bucuri acum de nebunia asta frumoasă, sau te retragi pentru ca nu e ce ai sperat?

Ne vom mai regăsi? Rămâi până la sfârșit cu noi? Cu mine?

Imagine

Pentru mămica mea vreau doar timp și sănătate

De ce nu am o poza cu ea?Nu vreau sa pun poza cu ea, ca știu ca nu-i place. Ea nu vrea sa scriu despre ea. De fapt, ea nu vrea sa scriu deloc. Nu-i place expunerea. Îmi spune des ca am talent si plânge mereu când ii citește cineva vreun text mai emoționant de al meu, dar tot nu e de acord. E modesta și retrasa ca o măicuța in chilia ei. Dar eu sunt singura care ii seamănă, de-aia am ales o poza de-a mea. Cu părul ondulat și ochii deschiși la culoare, arat exact ca ea in tabloul din sufragerie făcut cu mult timp in urma sa ne aibă pe noi. Nu vreau pentru ea nimic din ce nu are deja. Pentru ca ea are o vorba pe care ne-o spune: “Ce nu avem, nici nu ne trebuie.”Așa cred ca a rezistat timpurilor grele in care trebuia sa crească patru copii cu un sigur salariu. Nu a strâns averi, nu ne-a luat de la gură sa pună pentru mai târziu. Nu a făcut case pentru ea, a făcut pentru noi. Nu a strâns bani pentru ea, doar pentru noi. Și Dumnezeu a ajutat-o sa clădească și case și sa ne facă și oameni. Nu a cerut niciodată nimic și nu se plânge nici când nu are. Nu știm niciodată când ii trebuie ceva. Doar ii dăm noi pentru ca stim ca din pensia mizeră pe care o primește nu i-ar ajunge nici de pâine o lună întreaga. Și mor de necaz ca timpul asta pe care îl trăieste acum l-ar fi vrut cu omu’ ei. Acum, când am plecat toate și ea și-ar fi petrecut bătrânețile cu cel lângă care a muncit o viața. Dar e așa bine sa o am acasă! Nu ma poate ajuta cu nimic material. Poate decât cu ouă și lapte. Și p-alea le iau cu inima strânsă. Mi se îndoaie inima când ma gândesc ca ea, sigurul părinte in viața, trăiește, se îngrijește de mine, iar intr-o zi n-o sa mai fie. O doare inima si pe ea, dar alt fel de durere. Si nimeni nu poate face nimic. Boala ei e peste noi. Mereu mor câte puțin când îmi spune ca noaptea trecută s-a chinuit. D-aia de 8 Martie nu vreau nimic. Nu vreau flori și nici bomboane. Vreau doar sa știu ca o s-o mai găsesc pe mămica mea in curte. Ca dacă nu e in casă e in spate la animale. Sa o știu eu pe ea acolo ca se roagă liniștita in cămăruța ei pentru noi. Eu chiar am nevoi de ani in plus la viața ei. Sa am pe cine sa strig și cine sa-mi șteargă lacrimile. Sa ma încurajeze și ma ridice de la pământ cum numai ea știe. Sa fii sănătoasă, mâna mea de fier. Sa trăiești ani mulți pe pământ, femeie firava dar puternică. Sa-ți văd privirea din ochii tăi albaștri și blajini. Numai atât vreau, Doamne! Sa o lași pe mămica lângă noi! ❤️😔

Imagine

“Fericirea e mami și tati”

Niciodată nu am lipsit mai mult de câteva zile de lângă copiii mei. O noapte, maxim doua, ca nu rezistam nici eu, nici ei mai mult. Ei bine, ultima excursie a fost de cinci zile.

A început frumos. In aeroport am vorbit numai despre ei. 😂 „Dacă ar fi fost Ali aici, nu i-ar fi stat piciorușele”. Când plângea câte un copil, săream amândoi ca arsi. Ne uitam la ceas din ora in ora și ne întrebam ce o fi făcând acum? O fi mâncat? O fi dormit la prânz? La plaja ne simteam cam stingheri. Nu eram in apele noastre. Lor le place apa maxim. Ne imaginam bucuria din ochișorii lor dacă ar fi văzut marea. Ne aminteam întâmplări haioase, cum pocesc cuvintele, de parcă aveam sa lipsim din viața lor luni întregi.

Seara ii sunam pe videotelefon și muream de dragul lor. Cum se prosteau, cum pupau telefonul, îl îmbrățișau, ne cereau nimicuri și ne pregăteau câte o surpriza in fiecare zi. Nu vedeam mai nimic pentru ca telefonul stătea aproape de buzele lor și in brațele lor mici.

Închideam telefonul cu noduri in gât. Pot fi foarte drăgălași când vor. Mai ales ca mie mi se păreau așa de la depărtare cei mai deștepți și mai sensibili copii din lume. Adormeam cu ei in gând și ne trezeam tot cu ei. Orice vedeam ne raportam la ei. Cum ar fi mâncat, cum s-ar fi jucat, cum s-ar fi bucurat de caldura și de soare.

Când am ajuns acasa abia așteptam sa-i țin in brațe. M-au pus sa închid ochii de cum am intrat in casa. Aveau o surpriza, un buchet de flori. Ne-am pupat 15 minute până m-am potolit de iubire. Ne-am mai jucat alte zeci de minute. Le-am dat sa mănânce, îmi lipsise asta enorm. Eu iubesc sa le pregătesc masa și sa le dau sa pape. Ma face sa ma simt de folos, ma face sa ma simt mama.

Seara am vorbit mult și ne-am jucat mult peste ora de somn. Dimineața am citit o carte despre fericire. Și l-am întrebat pe mezin ce e fericirea pentru el, pregătită pentru un răspuns amuzant. A răspuns fără sa clipească: “fericirea e mami și tati”.

Cât de mult poate sa spună cu doar câteva cuvinte! Și ei mi-au lipsit. Am avut activitate tot timpul in zilele departe de ei, dar gândul tot la ei îmi zbura la fiecare câteva minute.

E greu sa pleci de lângă copii. Legatura e foarte puternica, mai ales intre mama și ei. Se simte cel mai mult când nu ne putem atinge și nu putem vedea altfel decât prin telefon. După ce devii părinte, oriunde ai umbla, sufletul nu ți va mai fi niciodată la fel de hoinar. Grija lor am avut-o cu noi in fiecare secunda și nu a fost oră din zi sa nu ma gândesc la ei.

E frumos sa călătorești dar noi mai avem nevoie de timp până o sa ne obișnuim sa o facem și fără ei.

Oricât de mult s-ar distra la bunici, oricât de multe lucruri le-ar cumpara, lipsa părinților n-o vor putea înlocui cu nimic. A fost greu nu numai pentru noi și pentru ei, dar și pentru bunica, săraca. Cred ca au fost cele mai extenuante zile din viața de bunica de până acum și cred ca a depus mult efort in stăpânirea a doi nebunatici. Pentru asta ii mulțumim! 🙏🏼

Imagine

Previous Older Entries