Cuplul trebuie să existe și după copii

Cuplul după copii suferă modificări fie că ne dorim asta, fie că nu. Cine spune că nu a întâmpinat greutăți în cuplu după ce au apărut copiii, minte. Ba nu te ajută suficient, ba se bagă el în toate alea, ce face bărbatul nimic nu e bine. E frustrant și pentru el și pentru tine. Ca să nu mai zic că cei mici simt toate animozitățile dintre părinți. Chiar dacă încă nu vorbește copilul, el tensiunea o simte și o preia de la cei mari din casă.

La noi, copiii au apărut după 3 ani de la căsătorie și mulți ani de relație înainte. Asta pentru că eu am vrut mai întâi să ne acordăm nouă un timp al nostru. Să ne adaptăm mai întâi la viața de după căsătorie și apoi să ne umplem viețile cu grijă permanentă pentru alții. Copiii au venit ca un firesc al vieții. Au fost o completare a noastră, a vieții de cuplu. Totuși nu e ușor să reziști ca și cuplu atunci când nu mai e pe primul loc relația voastră, ci micuțul care a apărut dorit în viețile noastre.

Problemele în cuplu apar la scurt timp. Mama are nopți nedormite pe care nu le mai recuperează niciodată. Stresul e mai mare, mai ales la primul copil când nu prea știi ce să faci. Cui îi mai pasă de relația de cuplu în condițiile astea? Oricum iubirea e acolo, nu mai ai grijă de ea.

Totuși de femeie depinde în principal ca cei doi să rămână un cuplu și după copii.

Datoria noastră, a femeilor e să luăm decizii, iar bărbații să le respecte. 😂 D-aia e bine să plănuiești tu o scăpare chiar și de câteva ore în doi, fără copii.

Pentru binele nostru și pentru binele familiei, cuplul trebuie să existe și după copii. Trebuie să existe o portiță și pentru părinți. Că lași copilul cu alți părinți, cu bunicii sau cu o rudă, dacă lipsești din peisaj câteva ore nu te dă nimeni în judecată că ai vrut să te regăsești cu bărbatul tău. Posibilități există, nu cred că dacă îți dorești cu adevărat nu poți ieși la o cafea cu soțul.

Deși eu ies des fără copii, îi plasez la mama de obicei, nu e chiar tot timpul despre noi. Sfârșim prin a vorbi tot despre ei. Facem planuri pentru ei, ne amintim pățaniile cu ei sau râdem de ce năzbâtii mai fac. Așa ca timpul în doi tot cu ei în gând și în vorbă îl petrecem. Dar măcar e ceva ce ne dorim amândoi, avem subiecte comune de discuții și asta nu mă deranjează.

Au fost ani în care nu am mers la nicio petrecere. Au fost ani de zile în care refuzam participarea. La nunți nu i-am cărat după mine, să le stric somnul, să-i culc pe scaune. Dacă n-am avut cu cine să-i las, am preferat să rămân acasă cu ei. Nu vreau să le fac lor rău ca să mă distrez eu. Ieșeam la un film câteva ore câteodată și îmi era de-ajuns. Nu e ușor pentru cuplu când apar copiii. Trebuie doar să încerci să te regăsești și să încerci să te pui pe tine și pe tata pe primul loc din când în când. Stresul se reduce, copiii au părinți mai relaxați, apropierea dintre mama și tata e mai firească și multe alte beneficii.

Așadar depinde de noi dacă aruncăm relația la gunoi sau încercăm să o ținem pe o linie de plutire. Nimeni nu o să vină să te roage să stea cu copiii tăi ca să ieși tu în oraș. Trebuie să găsești singură portița de supraviețuire a cuplului după copil. Și aia cu „nu trebuie să-l mai cucerești după ce a apărut copilul” e o prostie. Nimic nu e permanent, nici măcar relația ta. Nu te culca pe o ureche și fă în așa fel încât toată familia să fie fericită și unită.

Reclame

Nu suport răutatea gratuită

Ce te costă să fii om? Ce te costă să îți vezi de treaba ta?

Tupeul unora mă face să-mi fie milă de ei. Cât de patetic să te simți ca să fii rău? Să stai să jignești oamenii pe grupuri, să le spui cât sunt de urâți și de săraci. Sau să le atragi atenția că sunt proști și tu deștept. Cât de singur și de trist trebuie că ești ca să îți irosești energia pe comentarii la paginile de Facebook ale emisiunilor de la tv.

Cât de repede trece viața și cum aleg unii să și-o petreacă. Eu sunt șocată. Și nu mă dau sfântă. Toți bârfim la un moment dat. Poate cu un prieten bun, sau fără să îți dai seama. Dar nu să am nerușinarea să mă adresez direct cu tot veninul din cuvinte.

Să împroști răutate gratuit mi se pare cel mai josnic lucru din lume. Să n-ai compasiune de copii sau de bătrâni. Să jignești direct fără perdea, să fii malițios și arogant cu cei mai puțin înzestrați intelectual mi se pare o mârlănie. Și un tupeu fantastic.

Nu poți să jignești oamenii așa. Poate că nu e vina lor că sunt așa. Dar tu n-ai altceva de făcut decât să stai să dai sfaturi?

Eu nu stiu forma mai mare de necivilizației decât atunci când ești rău cu voința. Civilizat înseamnă bunătate, tact, inteligenta emoțională, putere, știință, nu înseamnă numai că știi că trebuie să arunci hârtia la gunoi. Cine strigă în gura mare de defectele altora, ar trebui să-și pună un semn de întrebare. De ce simt mereu nevoia să înfrunt pe cineva? De ce simt mereu că trebuie să fac un rău? Poate veți spune că viața e de vină. Ca ea i-a făcut așa. Nici vorbă, viața e doar un pretext ca ei să-și justifice nevoia de rău.

E normal să fii rău intr-o lume ca cea în care trăim, dar e admirabil să fii bun. Îmi doresc ca toți să încercam să scoatem în față binele din oameni sau din jur. De rău sunt sătulă. Și apoi, să ridice primul piatra cel care n-a greșit niciodată.

Când eram mică voiam să mă fac prezentatoare

Când eram mică nu aveam televiziune prin cablu. Abia târziu am avut, cred că prin generală am avut acces la așa lux. Eram la țară, copii simpli care se jucau cu ce aveau la îndemână: bețe, rumeguș, apă, gârla cu peștișori pe care îi prindeam în sticlă, d-astea…

La televizor mă uitam sâmbăta și duminica mai mult. Țin minte emisiunea “Feriți-vă de măgăruș” și “Tezaur folcloric”. Îmi plăceau prezentatorii: spontani, distractivi, serioși, blânzi uneori. Visam să fiu ca ei. Poate de aia m-am specializat în jurnalism pe urmă. Am cochetat cu televiziunea în liceu, când am apărut în primul videoclip al trupei Candy. Nu făceam caz din asta, nimeni nu a știut când am fost la filmări. Am avut colaborări cu Antena 1 și Pro tv după ce am născut băieții. Nimic însă nu m-a adus în ipostaza de prezentatoare așa cum am visat când eram mică.

Acum, am ajuns să îmi îndeplinesc visul. Am moderat 4 conferințe în cadrul Family Expo & Festival la RomExpo. În fața a peste 5000 de oameni veniți la cel mai important eveniment de parentig din România, în fața altor sute sau mii care au privit conferințele în direct, am încercat să îmi țin emoțiile în frâu.

Am avut plăcerea să fac parte din cei care au luat parte la cel mai mare eveniment de parentig din România. Oamenii ăștia care au avut curajul să facă așa eveniment mare în România, au reușit ceva mare. Au unit branduri renumite în același loc care au oferit reduceri semnificative la toate produsele. Au adus în fața părinților medici renumiți, traineri, și specialiști în parenting pe cele două scene de conferința unde au fost tratate subiecte pe teme cum ar fi dermatologie, alăptare, consultări sau evaluări de oftalmologie, nuntritie, pregătire pentru naștere.

Au fost două zile pline. Am plecat de la serviciu direct acolo și am mai plecat duminică. Nu am simțit că am muncit. Mi-a făcut plăcere. Am interacționat cu părinții care îmi citesc articolele, alții au venit special pentru anumite conferințe pe care le-am moderat, de la sute de km. Lor le mulțumesc mult pentru că au fost alături de mine și ca au avut încredere în cuvintele mele.

Family Expo & Festival a fost mai întâi un vis, iar apoi a devenit un fapt. La fel și dorința mea de a fi prezentatoare. Și inevitabil ajungem la un articol mai vechi în care spuneam că visurile nu au niciun rost dacă nu luptăm să ni le îndeplinim. Felicit organizatorii și abia aștept edițiile următoare.

Cum am scăpat de burtă după naștere

Am tras puțin înainte să pot să spun și altora cum am scăpat de burtă după naștere. N-a fost așa ușor mai ales că eu mâncam haotic, fără reguli sau fără să mă gandesc înainte.

În primul rând am doi copii, 7 și 5 ani, iar după naștere am rămas cu burtă. Nu știu dacă era pielea sau și grăsime rămasă, dar era tare inestetic. Nu puteam lua nimic strâmt pe corp fără să mă încorsetez. Aveam toate tipurile de chiloți cu talie înaltă: tanga, brazilian, normal, mai strânși, mai lejeri. Eram stânjenită și credeam că așa o să rămân mereu. Am avut noroc că nu am rămas cu vergeturi, d-alea nu mai scăpam în veci. 🤦🏼‍♀️

Nu am ținut dieta drastică, nu sunt adepta dietelor care te fac să slăbești pe moment și apoi pui la loc mai mult decât ai avut. La sport nu am determinare. Mai bine mă bați decât să mă pui să fac sport. Nu sunt sedentară, nu mă înțelegeți greșit, dar nu am nici timp și nici motivarea necesară să merg la sală.

Am vrut să-mi intre în obișnuința stilul prin care am ajuns să nu mai am burtă și iată că de doi ani mă mențin la aceeași greutate.

• Așadar, am început ușor, am renunțat la pâine albă. Am ales pâinea neagră de calitate, nu aia cu făina vopsita ca să zic așa. Am observat că deja mănânc mai puțin de când am început cu neagră.

• Dimineața mănânc fructe și nuci sau semințe. Beau apă multă de când mă stiu, dar cred că și asta ajută mult la eliminarea toxinelor.

• La prânz mănânc un singur fel de mâncare, de multe ori pe fugă pentru că la serviciu chiar nu am timp.

• Apoi am renunțat să mai mănânc seara târziu. Cel puțin 3 ore înainte să mă culc.

• La dulciuri nu a fost nevoie să renunț pentru că nu prea mâncam nici înainte. Poate doar făcute de mine, când și când. • Nu mănânc niciodată pâine cu cartofi, carne cu cartofi. Evit asocierile de sus, prefer să mănânc carne cu legume.

• Sper că se înțelege că nu mănânc zilnic mai multe feluri de mâncare la o singură masă. Carbogazoase beau cât să mă energizeze pentru că nu beau cafea (mai bine beam cafea #vaidepacatelemele ).

Nu mă înfometez dar nici nu plec de la masă cu burta plină la refuz. Am un job full time care mă solicită mai mult psihic și intelectual decât fizic. Și cu toate astea seara simt oboseala și mă lasă energia.

Ce am scris mai sus nu mai sunt reguli pentru mine, e mai mult o disciplină. Nu am avut o motivație specială pentru a scăpa de burtă, pur și simplu mi-am dorit să pot purta haine strâmte fără să fie nevoie să mă încorsetez. Acum am libertatea de a alege ce și cum port. Mă simt bine în pielea mea deși unii ar putea spune că sunt prea slabă. Și nu e important cât ești de gras sau de slab. E important să îți știi limitele și să te accepți așa cum ești. Depinde doar de tine schimbarea, nu de ce reguli urmează alții. Poate la mine a mers, dar asta nu înseamnă ca toți trebuie să facă cum spun eu. Sau că garantează succesul abdomenului plat, doar că asta a funcționat la mine. Sper să vă descoperiți toate starea de bine și să nu vă influențeze niciodată părerile altora. Să fii bine tu cu tine, restul nu mai contează. 🙏🏼

Nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii

Nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii, trebuie să vrea ei să ne ajute.

Eu cred că nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii. În primul rând un copil e responsabilitatea părinților și doar a lor. Trebuie să ai în vedere timpul pe care trebuie să îl aloci creșterii lui dinainte ca el să apără. Plănuiești sarcina, nașterea și chiar camera în care va sta copilul. La fel cum faci asta trebuie să plănuiești și zilele în care o să fii lângă el până va putea învața tot ce nu știe.

Tot mai mulți părinți se plâng că nu le cresc părinții copiii. Recunosc, mi-ar plăcea ca băieții să iasă în parc cu bunicii. Mi-ar plăcea să meargă impreuna la film și să le cumpere popcorn. Mi-ar plăcea să aibă timp și pentru ei. Dar din păcate realitatea e alta. Oamenii sunt ocupați. Nu mai e ca în urmă cu câteva generații când copiii creșteau cu bunicii. Când îi duceai la ei în Iunie și îi mai luai în Septembrie. Când vara însemna la țară, însemna timp petrecut cu verișorii sau cu copiii din sat. Acum vremea e alta. Bunicii sunt obosiți. Poate au crescut copii și nepoți și nu mai au putere, sau chef. Și nu-i poți condamna. Nici măcar nu le poți reproșa. Fiecare decide ce vrea să facă cu timpul lui liber. Nu-i poți impune să-și facă timp pentru copiii tăi. Ei sunt ai tăi. Trebuia să iei în calcul faptul că nu poți pune pe umerii altcuiva meseria de părinte. Pe asta o ai și când e vacanță. Nu te uita în grădina altcuiva, crește-ți copiii cu răbdare și bucură-te de fiecare zi. Până la urmă ei pierd. Că lângă un copil întinerești, ai multe de învățat la fiecare vârstă, iar faptul că cineva îți încredințează ce are mai de preț pe lume e un privilegiu, nu o corvoadă. Așa că, e pierderea lor.

Ei oricum nu se pot ocupa de ei așa cum o faci tu. Nimeni nu știe mai bine decât mami și tati, nevoile puiului lor. Da, poate ar fi mai ușor, dar nu mai corect.

Eu îmi duc copiii la țară mai mult forțată de împrejurări. Mi-ar plăcea să îi pot lua cu mine, să îi am aproape. Cred că și mamei mele i-ar plăcea. Dar din păcate, nu am altă posibilitate și sunt nevoită să o rog să aibă grija de ei. Știe că nu am încotro și acceptă cu o juma’ de gură. Ce contează? Nu-i las mult, doar cât rezolv treaba, dar niciodată nu-i las ca să scap de ei. Pentru că i-am făcut ca să-i cresc eu, nu altcineva. Să știu că dacă ceva nu merge bine nu pot da vina pe nimeni. Ei sunt responsabilitatea mea și așa va fi până la sfârșit.