Cum a fost la Atelierul Oanei Moraru 

Sunt datoare cu acest articol mămicilor din lista mea care nu au putut ajunge sambata la Atelierul aplicat pentru părinți și invatatori, 6-12 ani, și mi-au cerut detalii, poze sau răspunsuri la întrebări. Am fost acolo pentru ele și pentru cel mare dintre băieți, pentru care școala e mai aproape in fiecare zi. 

Nu e prima data când particip la un asemenea eveniment, ba chiar bănuiam despre ce va fi când am plecat de acasă. Eram obișnuita cu un stil generalist de abordare, cu fraze pompoase care de fapt nu spuneau nimic concret. Cu multe sfaturi și 0 soluții. Când am ajuns acolo, însă am găsit cu totul altceva. Oana Moraru e un fenomen. Imaginati-va o femeie care sa țină cu sufletul la gura o sala întreaga de părinți și cadre didactice de dimineața pana seara dar cu ce știa. Și știa, nu gluma. A dat sens și înțeles multor nelămuriri din mintea meu. M-a ajutat sa înțeleg mai bine relația cu cei mici ai mei și mai mult decât atât am aflat ce trebuie sa fac atunci când simt ca cedez. 

Destul cu atâta condiționare 

„Dacă mănânci ciorbica îți dau voie la desene”, sau , „Daca ești cuminte, te iau cu mine in parc”.  De câte ori nu ne-am trezit zicându-i copilului așa? Eu recunosc ca am făcut-o, dar știu sigur ca o sa încerc sa o scot din obișnuita. Rezultatul nu o sa fie niciodată cel așteptat dacă nu o sa trezim in copil un interes cu ceea ce urmează sa facă, dacă nu îl informam dinainte ce urmează sa facem, dacă o sa continuam sa-l dadacim și sa-l apărăm de realitate. 

Încercam in fiecare zi sa-i facem fericiti

Trebuie sa încetam sa ne mai facem un scop in viața din fericirea copilului. Copilul nu trebuie sa fie fericit mereu, nu trebuie sa-i întreținem noi voia buna, nu trebuie sa-l creștem intr-o bula ireala. Când va creste și va întâlni propriile dezamăgiri nu va știi cum sa le gestioneze, cum sa le facă fata. Ar trebui sa-i dam voie sa se plictisească, sa gândească mai mult, sa creeze mai mult.

Cheia succesului depinde de responsabilizarea copilului 

Un copil care nu are vedere periferica, centrare de sine și autonomia propriului  corp nu va putea da niciodată rezultate bune la școala pe termen lung. De asemenea responsabilizarea lui in mediul de acasă contează foarte mult pentru dezvoltarea lui ulterioară in rezolvarea sarcinilor din mediul școlar. Pana nu va fi destul de agil sa împerecheze șosete, sa strângă jucăriile, sa strângă parul din cada, sa-și pună bluza pe el, sa-și facă ghiozdanul singur, nu veți putea avea m pretentii sa intre la cea mai buna clasa și sa aibă cele mai bune rezultate.

 

Sa nu mai punem atâta presiune pe el in făcutul temelor de teama ca el nu va ajunge unde trebuie. Asta nu face altceva decât sa-l îndepărteze de obiectiv. Trebuie sa ne conectam cu el, cu cerințelor lui, sa ancoram gândirea in fantastic, pentru ca la vârsta aceasta ei încă se gândesc la zâne, supereroi, nu la ce vor ajunge in viața. Sa nu lăsam nici o tema sa ne strice relația cu propriul copil. 

Tot de succesul sau depinde si relația pe care o dezvolta cu educatorul/învațătorul. Dacă avem șansa ca el sa dezvolte o relație de discipol-maestru, atunci nu mai avem de ce sa ne facem griji. Copiii trebuie sa vadă in cel de la catedra un exemplu demn de urmat, sa se supună acestuia cu admiratie și fascinație. Dragostea și insuflarea de chef de descoperiri și cercetări trebuie sa vina din partea învățătorului aproape inconștient. 

Conectarea de dimineața da startul unei zile bune

Mi-am reamintit la final ca s-a vorbit foarte mult și despre conectare și reconectare și am aflat ca ziua celui mic depinde de cum se trezește dimineața. Dacă nu o poate face singur, atunci trezirea trebuie sa vina natural, încet, cu răbdare și mici glumițe de binedispunere. Nu vrem un morocănos de care sa tragem pana îl îmbrăcăm sa fie gata? Atunci cheia asta e, sa ne binedispunem reciproc cu noaptea-n cap.

Concluzii 


Banii care se plătesc pentru un asemenea seminar nu sunt suficienți pentru a acoperi tot efortul de a oferi părinților și Învățătorilor atâtea informații prețioase. Plus prânzul, plus micile surprize, tombola și premiile care s-au acordat celor prezenți… deja vorbim despre mult mai mult decât ar fi fost necesar.

Am rămas pentru totdeuna cu ideea ca nu trebuie sa-mi mai laud atât de mult copiii pentru toate nimicurile, sa încurajez corect și drept comportamentul lor doar atunci când merita cu adevărat. 

Mulțumesc Oana Moraru pentru șansa de a vedea și asculta sfaturi și răspunsuri la multe întrebări de la o persoana atât de pasionata ca tine. Tu ai arătat sâmbătă ca nimic nu e greu atunci când iubesti ceea ce faci. 

De ce e bun masajul pentru copii 


Noua ne făcea mama baie numai o singura data pe săptămâna, sâmbătă. Nu aveam baie, ne făceam in copaie, in bucatarie unde încălzea apa pe soba și era un chin pana ne termina pe toate. Nu mi-e rusine sa spun adevarul chiar dacă uneori poate deranjeaza, pentru ca am crescut la țara, iar in perioada aceea nu erau condițiile de astăzi. 

Mie acum mi se pare dificil sa-i rezolv pe doi, cu patru nici nu vreau sa ma gândesc. Câte găleți cu apa trebuia sa scoată din put, câte oale cu apa trebuia sa încălzească pentru toate patru, apoi sa o potrivească ( slava Domnului, nici una dintre noi nu are semne ca n-a făcut-o corect), cate haine trebuia sa aiba pregătite, azi ma întreb oare cum reușea? Asta gândesc acum, pentru ca atunci când eram mică, tot ce-mi doream era sa trecem la masaj cât mai repede, mai ales ca se începea de la cel mai mic la cel mai mare, deci, norocoasa eram eu. Imi plăcea atât de mult, timpul acela relaxant in care mâinile mamei încălzite cu ulei îmi intondeau oasele încât as fi făcut orice sa nu se termine.

 O iubeam pe mama, iar faptul ca aveam parte de un tratatment așa special si relaxant ma făcea sa o ador. Era cel mai plăcut lucru din lume masajul. Avea niște mâini de aur. Începea de la umeri, îmi îndreapta spatele, picioarele mi se relaxau și le simteam de fulg dupa ce se termina tratamentul regesc. 

Am încercat sa-i obișnuiesc și eu pe ai mei cu masaj, le faceam in fiecare seara la baita când erau bebeluși, apoi a urmat o perioada in care nu i-am mai prins, iar cel mare abia de curând, in jurul vârstei de 3-4 ani a început sa fie interesat. Dar si când a devenit interesat, a devenit direct dependent. Acum la noi nu numai la baie se masează, ci in fiecare seara, uneori chiar si dimineața. Și vrea peste tot, adică și vârful urechii, inclusiv degetele de la mâini și picioare, cap și nas. Nu rămâne părticică neatinsa, așa vrea Domnul G. 

Cand a fost nevoit sa rămână la mama câteva zile, i-am vandut mamei pontul cu masajul, in cazul in care nu s-ar mai fi înțeles cu el, sa știe ce sa-i facă. Nu a fost nevoie sa-l întrebe decât o data, ca apoi de câteva ori pe zi trebuia sa-l maseze pe neastâmpărat. A profitat la maximum de tratatia împărătească , mai ales ca mama ar face orice pentru el. Asa pățesc si eu. Ma las șantajată de el. Chiar dacă sunt grabita sa ajung la serviciu, când aud un ” Mami, eu iubesc masajul ” ma opresc din orice și prestez. Îmi amintesc de mine cât de înnebunită eram, cum ma gândeam in timpul băii numai la masajul de după, cum ma simteam de conectata cu mama și cât de bine ma făcea sa ma simt. 

Am citit mult despre binefacerile masajului încă de când era in burtica primul născut, de când când încă nu avea putere sa se împotrivească. De ce e bun masajul? Va spun in cele ce urmează câteva avantaje fizice:

• ajuta la somn, prin relaxarea totala a mușchilor;

• prin degajarea tensiunilor sau a stresului, mai ales când traverseaza perioade de integrare intr-un mediu nou cum ar fi grădinița, școala. 

• ajuta la digestia m-au ușoară a alimentelor;

• ajuta la circulația sângelui dar și la dezvoltarea armonioasa a copilului;

• întărește musculatura;

• stimulează secreția hormonului de creștere. 

Printre alte beneficii vreau sa le enumăr și pe cele care nu țin numai de dezvoltarea fizica, ci și pe cele psihice: te ajuta sa te reconectezi cu cel mic, atingerile și mângâierile induc ideea de dezmierdare, creeaza ideea de atașament, de caldura și de iubire. 

Sunt exact sentimentele copilăriei mele pe care am decis sa vi le împărtășesc, mânată de plăcerea copilului meu pentru masaj si de beneficiile pe care ni le aduce de fiecare data. Atunci când nimic nu mai funcționează cum trebuie in relația cu copilul vostru, încercați și cu masaj, rău n-are sa va facă, o sa vedeți. 

Școala de bloggeri 

O inițiativa a Anei și a Laviniei, școala de bloggeri,  de weekend (norocul meu) , s-a dovedit a fi extrem de potrivită, creată special pentru bloggeri părinți care vor sa învețe sa facă si bani din blog, pentru cei care vor sa depășească barierele pasiunii de a scrie. Nu știu cum au reușit sa adune la un loc atâția oameni minunați, care sa împărtășească dinexperiienta lor și sa ofere sfaturi prețioase gratis. nu știu cum pot găsi locuri atâtea faine care sa găzduiască Întâlnirile nostre simple deasupra sa mai plecam acasă și cu câte un cadou de testat. 

Ediția de sâmbătă a fost despre Marketing in Blogging, am învățat printre multe altele și cum sa punem un banner pe site. A avut loc la Apollo Barul, o locație pe cât de inedită, pe atât de fermecătoare. Nu o sa intru in detalii, pentru ca nu-mi place sa dau din casa, mai bine veniți și voi sa va convingeți. Vreau, însă, sa fac cunoscuta comunitatea frumoasa care s-a închegat. Când am venit la prima ediție, nu cunksteam pe nimeni și asta nu m-a împiedicat sa particip. Am zis ca merg și eu sa văd cum e. Atunci m-am împrietenit cu cineva, a doua oară, cu altcineva și tot așa. Acum vorbesc cu din ce in ce mai multe persoane, de parca ne cunoaștem dintotdeauna. 

Am învățat sa scriu corect, sa urmăresc anumiți pași când o fac, sa abordez subiecte sensibile și sa scriu exact așa cum as povesti unei prietene. Stilul acesta mi se potrivește, ma regăsesc total in scrierile care emoționează, chiar dacă nu par genul la prima vedere. De asemenea am aflat ca exista o micuța companie românească la început de drum cu produse din ingrediente 100% naturale. Se numește Skin Novels și o sa revin cu detalii cât mai curând despre ea. Deocamdată testez. 

Ma bucur mult ca sunt in comunitatea aceasta frumoasa de la care am „furat” multe. Ma simt acceptata chiar dacă sunt la început și simt ca nu am încă nici avantul și nici experinta lor. Eu o fac încet, in stilul meu și ador sa merg sa ascult idei și experiențele invitaților. 

Am ajuns deja la ediția a V-a și sper la cât mai multe. E relaxarea mea de Weekend, acum abia aștept următoarea întâlnire. 

Acum trei ani fix s-a închis cercul iubirii 

In urma cu trei ani la ora asta, eram in sala post operatorie dardaind de frig cu 4 așternuturi pe mine. Punga de gheata și săculețul cu nisip apăsau burta proaspăt tăiată făcând misiunea și mai dificila. Țin minte ca treptat am început sa ma încălzesc in momentul in care soțul a început sa-mi arate poze cu omulețul abia născut. Ma uitam la poze cu așa mulțumire sufleteasca de parca atunci îl vedeam pentru prima data. Aveam impresia ca l-am mai născut încă o data pe cel mare, de aceea am și ales poza aceasta cu voi doi la naștere.  Semănarea era izbitoare, mi-era greu sa cred ca nu e același copil. Reușisem și de data asta. Nu mai știu exact dacă atunci sau când l-am atins prima data, sau atunci când i-am auzit pentru prima data vocea, mi-am dat seama ca puiul meu frumos avea sa vina in viețile noastre nu ca o îngreunare ci ca o binecuvântare, de aceea îmi place sa spun spun ca el e un copil curcubeu. M-am rugat dinainte sa l-am, sa fie mâncăcios și acum rămân perplexă când manaca câte 9 perișoare și când adoarme cu castronelul de gustări lângă pat. 

Am vrut sa fie dolofan și acum ma dor mâinile când e in brațele mele din dormitor pana in sufragerie. 

Am vrut sa fie vesel și iubitor și de dimineața m-a trezit cu un pupic și cu 2 întrebări? ” Eu sunt bebelus? „, „Tu ma iubesti? ” 

Nu știu cum de au trecut așa repede 3 ani?Am scris aici despre prima lui aniversare.  Nu știu cum am scos-o la capăt dar bănuiesc ca zâmbetul permanent tatuat pe fata lui si in inima mea m-a ajutat destul de mult. La fel si îmbrățișările lui călduroase sau cuvintele pocite. 

Îți mulțumesc minunea noastră pentru toată veselia pe care o emani. Poate ca ești așa de fericit tot timpul pentru ca te-ai născut de ziua fericirii despre care am mai scris anul trecut  aici. Esti binecuvântarea noastră, iar fără tine nu aș fi aflat niciodată ca sa am încă un copil a înseamnat sa multiplic iubirea, ci nu sa o împart. 

Acum îmi pare rău ca nu te-am ascultat, ca ar fi trebuit sa-ți fac tortul cu un fier de călcat pe el, așa cum ai cerut. Mi-a fost rusine sa comand așa ceva la cofetărie, recunosc. O sa încerc ca de azi înainte sa conteze mai mult dorințele tale. 

Acum 3 ani fix s-a închis cercul iubirii, când am aflat ca tot ce am mai de preț in viața mea e lângă mine de acum. Cu tine lângă noi suntem întregi, tu ai completat familia și m-ai întregit ca femeie. 

Te iubesc mult mami, mereu o sa o fac, sa nu ma mai intrebi așa des ca nu ma răzgândesc. 

S-a inventat mâncarea cu notificare 

#mancarecunotificare

Când ai copii și vine vorba de mâncare, mamele, in speța eu, doresc sa le asigure copiilor mâncarea cea mai proaspăta, atent aleasa, ambalata in cele mai sigure condiții. Nu mi-ar plăcea sa cumpăr un produs care a stat prea mult in raft sau care nu a fost depozitat la temperatura optima. Îmi doresc ceea ce e mai bun pentru mine și pentru familia mea.

De aceea vreau sa va spun și vouă ce am descoperit de curând. Este vorba despre, o eticheta inteligenta cu calorimetru termic care notifica dacă produsul este depozitat la temperatura optima. Aceasta eticheta am întâlnit-o, la Salamurile Semenic Extra de la compania Caroli. Ce face aceasta eticheta atât de specială? Va dumiresc imediat. Toate produsele de acest gen ar trebui depozitate la o temperatura cuprinsă între 2-8 grade C. Eticheta cu cadranul acesta termosensibil al acestor produse își schimba culoarea in funcție de temperatura produsului: 

* sub 8 grade C are culoarea verde.

* peste 8 grade C începe sa se coloreze in galben, ceea ce înseamnă ca produsul trebuie amplasat sub temperatura de 8 grade C.

Si mai grozav este ca acestea eticheta nu creste prețul produsului, ci a apărut doar ca urmare a grijii fata de consumator a companiei dar si ca urmare a cercetării continue in privința dezvoltării a altor și altor produse inovative de calitate. Dacă doriți sa aflați mai multe despre aceasta inovatie puteți intra pe #mancarecunotificare. Aici veți găsi mai multe informații dar și răspunsul la câteva întrebări legate de acesta eticheta inteligenta.

Se monitorizează continuu întreg lanțul frigorific al alimentelor. De la producția și ambalarea in fabrica din Pitești (de pe zona mea) continua cu depozitele din țara, cu transportul in mașini frigorifice proprii pana la verificare vitrinelor frigorifice ale magazinelor partenere. 

M-am bucurat sa văd ca un producător se gândește la binele consumatorului dar si ca se investește in așa ceva fără costuri suplimentare imputate clienților. Mai rar întâlnim un interes atât de crescut fata de satisfacția clienților.

Salut inițiativa calorimetrului termic și consum cu mai mare încredere atunci când am posibilitatea de a alege informat.

Rolul tatălui in perioada pre și post natală 


Încă din perioada sarcinii, mămicile sunt practic bombardate cu informație, fie in mediul on line, fie in diverse workshopuri, târguri, conferințe pentru mama și copil. Mămicile 2017 sunt cele mai informate persoane ever! Cunosc atâtea informații încât maternitatea le transforma in câte putin din toate meseriile, inginer, pediatru, psiholog, educator, manager… Toate pentru mama și copil.In schimb pe tata nu-l întreabă nimeni despre ce simte. Cum îl afectează noua postura, cum reușește facă fata noilor provocări, la ce sa se aștepte odată cu venirea unui copil in familie? S-a împământenit ideea ca tatăl sa nu se implice prea mult in educarea copilului, idee foarte greșita, copiii simțind nevoia căldurii și ocrotirii parentale.

Sunt convinsă ca și tati nostru a fost puțin derutat de schimbare și speriat de responsabilități chiar dacă nu ne a spus. In perioada pre natală a fost foarte grijuliu, niciodată n-am fost singura la doctor, am auzit emoționați primele bătăi ale inimioarei și am trăit cu intensitate fiecare mișcare a năzdrăvanului din burtica. 

Dacă ar fi fost la fel de simplu și după naștere… Imediat după naștere totul era atât de nou și de frumos, aproape câteva luni. Curând nopțile pierdute, treburile zilnice și repetate care par ca nu se mai sfârșesc încep sa se resimtă in tensiuni, in stres, in certuri, nimic nu mai e ca la început. 

Timpul nostru practic, nu mai exista. Exista doar copilul și necesitățile lui. S-a demonstrat științific ca peste 65% din relații sunt afectate negativ la apariția primului născut. Soțul continua serviciul și nu înțelege starea emoțională degradanta a soției in momentul in care vine acasă seara. 

Și eu am trecut prin asta și nu a fost ușor deloc. Și chiar dacă am avut un soț implicat relația noastră tot a avut de suferit. Mi-as dori sa poată aprofunda relația pe care o are cu băieții de aceea l-am înscris la un eveniment pentru tătici implicați. Se numește Modern Dad’s Challenges și va avea loc pe 5 Aprilie la ora 18.30 la Impact Hub București. Evenimentul va fi moderat de bloggerul și tăticul Andrei Cismaru, iar tema primei ediții este ” Rolul tatălui in perioada pre si post natală „. Se va discuta despre cum pot face fata mai ușor schimbărilor păstrând totodata și echilibrul in cuplu alături de câțiva invitați cum ar fi: Dr Valeria Herdea medic primar de medicina generală, medicina de familie cu profil Pediatrie, Oana Nicolau psihoterapeut de cuplu și familie & Sorin Nicolau Life and Bussines Coach, dar și un invitat surpriza.

Intrarea este liberă in limita a 60 de locuri disponibile pentru tătici și viitori tătici, iar înscrierea se face aici.

Dați de veste mai departe tăticilor și viitorilor tătici care vor sa ajute, sa fie implicați și informați dar și sa păstreze relația de cuplu armonioasa. 

Ne vedem acolo! 

Ne-a crescut sa fim mai mult decât a fost ea

Oamenii cu cât își numără ani mai mulți cu atât își numără și regretele mai mult. Ajung la un moment dat al vieții sa suspine după lipsa curajului de a îndrăzni mai mult, după timpul pierdut la serviciu, după cat ar fi putut realiza cât erau tineri și in putere, de cât de schimbată pare înfățișarea fata de simțire… și m-am gândit ca ar fi bine sa-mi întreb mama, ea ce simte cu privire la timpul trecut? Ce regrete are? Ce i-ar fi plăcut sa facă in viața și nu a reușit? Cum a trecut viața ei? Ce părere are de ce vede in oglinda? Eram sigura ca are multe sa spună, mai ales ca viața ei s-a scurs între copii și responsabilitățile de soție. Ea n-a avut vreme pentru ea, iar eu eram curioasa ce visuri a avut pe care nu le-a putut îndeplini pentru ca dorința mea arzătoare ar fi fost sa i le duc la îndeplinire. Eram sigura ca o sa suspine după verile in care n-a ajuns la mare, după hainele frumoase cu care si-ar fi dorit sa fie îmbrăcată, poate chiar după bijuterii. Ca o sa-i para rău ca nu a ras mai mult, sau ca timpul a trecut prea repede. 

Răspunsul ei a fost pe cât de simplu și neașteptat pe atât de surprinzător și mișcător încât mi-a dat mult de gândit. Mama mi-a spus ca cea mai mare dorința a ei a fost ca sa-și poată permite sa ne trimită pe toate la liceu. Asta era regretul ei, ca nu avusese posibilitate sa termine decât o școala profesională, iar in noi a văzut posibilitatea ca ea sa-și vadă visul împlinit. Apoi a zis : ” Dar Dumnezeu a fost atât de bun încât mi-a dat mai mult decât am cerut. Niciodată nu as fi îndrăznit sa sper atât, ca voi o sa ajungeți mult mai mult decât am vrut eu pentru voi.”

Am încercat degeaba sa-i spun ca eu vreau sa știu ce ar fi vrut pentru ea, nu pentru noi, ca ma interesează cum și-ar fi petrecut timpul dacă ar fi avut de ales dar răspunsul a fost același de fiecare data. 

Mama a înțeles ce am întrebat-o. Ea trăiește pentru noi, de aceea răspunsul a venit același mereu. In clipa in care am venit noi, a renunțat la ea și toate eforturile le-a îndreptat către noi. Mi-e greu sa accept și acum, dar asta-i adevarul: femeia și-a dorit cel mai mult in lumea asta ca fetele ei sa facă liceul, sa fie mai mult decât a fost ea. Nu sa avem mai mult decât a avut ea, ci sa fim mai mult decât a fost ea.

Ce alta dovada de iubire mai mare e in lume, decât asta? 

Părinții noștri au fost săraci, trăiau in doua camere, greutățile i-a înrăit, viața i-a făcut sa fie supărați pe ei, pe condiția lor, totuși au izbutit. Au mai construit încă 10 camere, au cumpărat mobila și tot ne era necesar s-au străduit sa ne ofere, au plătit facultăți cu animalele pe care le vindeau ca sa ni le putem permite. Și poate ca nu s-au iubit ca in filme, însă un lucru nobil i-a unit și i-a făcut sa ajungă aici: iubirea pentru copiii lor. 

Mulțumesc încă o data mamei pentru lecția aceasta, pe care am învățat-o abia acasă când am început sa scriu. Știu ca nu te bucura aurul, banii sau posesiile, de aceea de 8 Martie o sa-ți aduc ulei, cafea, făina și zahăr și o sa te asigur ca o sa fii cea mai mândra mama din lume. 

La mulți ani! 

Previous Older Entries