Voi ce voiați să deveniți când erați mici?

Publicat de de Anna Georgescu

Când eram mică visam să devin învățătoare. Mă uitam la unghiile lungi vopsite ale învățătoarei și eram vrăjită. Aveam impresia că asta e cea mai tare meserie. Știa atâtea lucruri, scria foarte frumos, cu litere mari și egale, iar autoritatea ei mă făcea să stau cuminte in bancă și să mi doresc și mai mult să fiu ca ea.
Între timp prioritățile mele s-au schimbat. Mi-a plăcut televiziunea, dar familia și locul in care locuiam au primat. Am ales familia fără nici o ezitare. Nu am multe deprinderi. Nu știu să creez ceva, să cos, să excelez intr-o meserie. Îmi place să scriu. Doar atât. Și nu e puțin, pentru că datorită blogului am cunoscut oameni cu adevărat excepționali. Am ajuns in locuri minunate și cum mă bucur de o comunitate de oameni speciali cu care interacționez grozav.
Chiar și așa simt că mai am multe de învățat. Mereu caut direcții, idei, ponturi. Sau poate că deja sunt ce mi-am dorit numai că încă nu mi-am dat seama.
Pe 4 Octombrie am de gând să mă lămuresc și mai bine. Atunci va avea loc a IX a ediție a conferinței “Femei de cariera” .
Evenimentul se adresează tuturor femeilor care își doresc o cariera de succes, atat ca angajate, cat si ca detinatoarele unor afaceri, dar si celor care vor sa dobandeasca abilitati de leader. Daca si tu vrei sa afli mai multe informatii care sa te ajute in cariera si business, inscrie-te la editia din 4 octombrie 2018 a conferintei.

De ce să participi?

1. Afli informații utile despre lidership cariera, afaceri și antreprenoriat.

2. Speakerii îți stau la dispoziție cu răspunsul la întrebările pe care le ai cu privire l crearea și creșterea unei afaceri.

3. In cadrul evenimentului vei cunoaște alte femei cu care poți schimba idei referitoare la cariera, antreprenoriat și bussines dar și legate de dificultățile pe care le întâmpina femeile în aceste domenii.

4. Intri in contact direct potențiali parteneri sau clienți. Există o sesiune de networking în care ai posibilitatea să schimbi cât mai multe cărți de vizită și idei.

5. La final obții o diploma de participare (in format electronic/ se eliberează la cerere) sau o adeverința de participare.

Așadar, încă vă mai puteți înscrie și voi dragile mele. Ne vedem joi, 4 Octombrie 2018, între 9.30-15 la Premier Palace Hotel & SPA București.

Înscrie-te aici acum locurile sunt limitate.

A mai rămas o săptămâna până la Webstock

Publicat de de Anna Georgescu

A mai rămas o săptămâna până la Webstock și deja nu mai am răbdare.

Mai putin de o săptămâna până la Webstock, cea mai mare conferința de social media din România, ediția aniversara de 10 ani. Se anunța ceva special, un eveniment mai mare ca oricând.

Mândra de invitația de a fi blogger acreditat cu invitație de participare full day, am dat iama în șifonier. Trebuie să mă gătesc de toți banii. 😜😎 Dacă rămân și la Gală și apoi și la party? Trebuie ceva complet și complex, nu mă prezint așa oricum. Bine, merg pentru informație și socializare, dar vestimentația e și ea foarte importantă.

Și parcă nimic nu mi se potrivește. Trebuie ceva lejer, feminin, nu prea deocheat și putin office. Înțelegeți? O să fiu acolo cu noaptea in cap, dar până seara trebuie să ma simt confortabil. Apăi, nici prea confortabil n-as vrea, să nu pierdem esența totuși. Poate ceva deschis, sau ar fi mai potrivit mai închis pentru o conferința… Greu, domne, greu. Oricum n-am nimic, parcă mă uit in gol, sigur trebuie ceva nou.

Acolo ne așteaptă patru scene. Vor fi patru mari conferințe in acea zi, totul e să o alegi pe cea care ți se potrivește. Vor fi concursuri, premii, oameni faini, bloggeri de tot soiul, prieteni și mulți mulți cunoscuți.

Nu ca zic eu, dar petrecere mai mare ca la aniversarea Webstock 10 ani , nici n-o să mai fie prea curând. Sunt sigură că voi pleca acasă cu ceva în plus. La Webstock se dă tonul în moda social media. Aici vor fi premiați la categoriile deja selectate toate personalitățile marcante din social media.

Și vă mai spun un secret. Într-o zi eu o să câștig o categorie, că mi doresc eu așa. Și știți voi, eu reușesc tot ce îmi propun.

Hai, Doamne Ajuta să îmi găsesc ținuta potrivită și apoi om mai vorbi. Revin cu pozee!❤️

P.S. aici e evenimentul pe Facebook.

Eu n-am avut parte de “Ora magică a nou-născutului”. Voi puteți avea

Publicat de de Anna Georgescu

Eu n-am avut parte de „Ora magică a nou-născutului” pentru că nu am știut, dar voi puteți avea. Încerc să o trăiesc acum cu fiecare oră petrecută cu ei lângă pielea mea, dar nu va înlocui niciodată prima lor ora.

Prima mea ora după naștere a fost oricum dar nu magică. Nu mă puteam mișca, eram super amețită, iar copilul nu era lângă mine. Când l-a adus, nu am simțit nimic pentru el. Eram fericită că e sănătos și cam atât. Abia noaptea când am rămas aproape de el și i-am simțit respirația am simțit mai mult. Sufletul mic de lângă mine, care scâncea cu putere și respira sacadat când ațipea era din carnea mea. L-am iubit iremediabil când mi-am dat seama câtă nevoie aveam unul de altul.

Aveam să aflu mai târziu ce mult mi-ar fi folosit să stiu atunci ce înseamnă „ora magică”.

Imediat după naștere, în prima oră, bebelușul se lasă șters, nu spălat,

in contact direct neîntrerupt cu pielea de pe abdomenul mamei.

Aceasta lucru a devenit procedura de rutină in foarte multe spitale baby friendly încă din anii ‘90 și face parte din standardele organizației Mondiale a Sănătății și UNICEF.

Așezarea bebelușului pe pieptul mamei in contact piele pe piele a început să fie studiată la inceputul anilor ’90 de catre cercetatorii de la Institutul Healthy Children din SUA, in colaborare cu Institutul Karolinska din Suedia – care desemneaza laureatii premiilor Nobel pentru Medicina și Fiziologie.

Beneficiile acestei ore sunt de maximă importanta atât de termen lung cât și pe termen scurt. Am încercat să le sintetizez ca să fie pe înțelesul tuturor:

1. Bebelușii atașați la pielea mamei plâng mai putin decât cei cărora li se aplică procedurile medicale imediat după naștere.

2. Temperatura sânilor mamei crește cu 1,2 grade pentru a încălzi bebelușul. Astfel el se încălzește fără a-l mai înfașa, iar adaptarea de la mediul intrauterin la mediul extern se realizează cu mai multă ușurintă.

3. În primele ore de la naștere reflexul de supt este cel mai puternic. Bebelușul reușește singur să inițieze alăptarea atașandu-se spontan la sân. Se creeaza premisele unei alăptări de succes.

4. Nou născuții parcurg 9 stadii printre care inițierea alăptării până la finalizarea cu un somn liniștit atât pentru mama cât și pentru bebe. Aceste stadii au fost observate și studiate la nivel international de catre cercetatorii de la Healthy Children si Karolinska Institute.

5. Bebe se cațără spre sân stimulat de culoarea contrastatnta a areolei dar și de mirosul sânilor mamei de lichid amniotic.

Procedura ora magica a dovedit o rată crescută a alăptării în primele 4-6 luni.

E nemaipomenit să știi că doar o simplă atașare poate produce așa miracol. Beneficiile se vor vedea in timp. Mama va alăpta cu mai multă ușurintă. Starea de sănătate se va îmbunătății simtitor. Amintirea primei clipiri va sta lipită de suflet toată viața.

Așadar cere-i medicului cu care vei naște să te lase să ai contact cu bebe imediat după naștere. Sau cât de curând e posibil, dacă spitalul nu prevede așa practici. Nu o sa regreți.

Și dacă nu te am convins, poate o vor face specialiștii.

Vă invit la conferința “Ora magică a nou-născutului” pe data de 11 Octombrie, București. O conferința adresată atât viitorilor părinți cât și specialiștilor, medicilor care vor sa afle mai multe despre acest lucru.

Înscrie-te aici la conferința

Ce vei mai putea afla?

– Cea mai buna poziție de alăptare

  • – Cum pot iniția alăptarea?

    • – Cum pot face față depresiei post natală? Cum o poti preveni?

    – Unde e bine să doarmă bebe?

    Plus multe alte lucruri necunoscute despre începutul vieții puiului tău.

    Tăticii vor pleca acasă cu atestat de puericultura, iar specialiștii vor primi diplome de participare cu credite CERPs.

    Răspunde in comentarii la acest articol la întrebarea “Vei cere doctorului să ai parte de ora magică? Și dacă da, de ce?”

    Cele mai interesante doua răspunsuri primesc invitații gratuite la conferința.

    Dacă doriți mai multe detalii aici puteți urmări evenimentul pe Facebook.

    Înainte să mor, vreau să trăiesc

    Publicat de de Anna Georgescu

    Înainte să mor, vreau să trăiesc. Fie că vă convine, fie că nu.

    În orașele mici toti știu ăla al cui e, aia cu cine e măritată, copilul ăla al cui e. Inevitabil bârfa se propaga cu viteza luminii. Nimeni nu suporta pe nimeni. Ba ești prea bogat, prea sărac, prea faci pe deșteptul, prea arogant, prea urât îmbrăcat și așa mai departe. Dacă cineva vrea să iasă din mulțime e taxat.

    Eu niciodată nu mi-am dorit să deranjez pe cineva prin articolele mele. Un blog între alte 7000 active din România nu înseamnă nimic.

    Și totuși de câte ori scriu un gând, o părere, un regret sau o bucurie sunt criticată. Se pare că nimeni nu mă place.

    Un blog înseamnă un jurnal personal, nu un site. Informațiile de aici sunt expuse strict din perspectiva mea, nu înseamnă că așa trebuie să procedeze toată lumea.

    Mama nu e de acord cu Annazidezi. Și dacă nu am ținut cont de părerea ei și am continuat proiectul, părerea altora nici atât nu mă afectează. Când intru intr-o încăpere mi se spune pe numele blogului. Malițios sau nu, faptul acesta mă bucura. Orice publicitate e bună. Dacă numele Annazidezi e înaintea mea, eu sunt fericită. Scopul meu a fost atins.

    Când scriu ceva, chiar și la nervi, am motivele mele să o fac. Niciodată nu am șters după ce am scris. Chiar dacă persoane influente s-au simțit deranjate de gândurile mele. Nici la cererea celor din familie. Eu cred în ceea ce fac și niciodată nu o sa renunț la ceva ce îmi place cu adevărat. Indiferent de cât de greu va fi, mereu voi ajunge acolo unde îmi doresc și puțin mai sus.

    Eu cred însă în părerea celor care mereu au fost lângă mine. Cuvintele lor de încurajare m-au motivat. În ultima vreme am primit foarte multe mesaje frumoase. Din ce în ce mai multe femei se simt inspirate și atrase de ceea ce fac eu. Am o comunitate de prieteni cititori pe care nici măcar nu-i cunosc personal. Dar ei sunt alături de mine la fiecare articol. Și eu nu am cuvinte destule să le mulțumesc pentru toate mesajele pe care mi le trimit. Au curaj să spună unei necunoscute că o plac și că o susțin.

    Sunt bărbați care îmi spun “Să știi că eu te citesc și prea adevărat le spui!” Și faptul că mereu am ales calea aia reală de a prezenta viața m-a adus aici. Eu pentru ei scriu. Nu mai pot da înapoi. Nu-i pot dezamăgi.

    Cu toate astea eu vreau să trăiesc, înainte să mor. Așa ar trebui să facem toți. Intens, acum, cu tot ce ține de viața. Limitele mele sunt niște iluzii. La fel ca și temerile. Fac multe. Din ce în ce mai multe. Merg la întâlniri, machiez, scriu, lucrez, cresc copiii așa cum cred că e bine și tot parcă nu fac destul.

    Nu mai fiți săraci. Săraci în visuri, în speranțe, în priviri și în gândiri. Uitați-vă sus! Cerul e limita!

    Eu îmi învăț copiii să spună te iubesc

    Publicat de de Anna Georgescu

    Eu îmi învăț copiii să spună te iubesc chiar dacă sunt băieți. Vreau să fie umani și sensibili și să nu țină in ei cuvinte nespuse care ar fi putut să le schimbe destinul.

    Și ce dacă sunt băieți?

    Răceala asta in exprimare la adulți mă termină. Bărbații nu mai fac complimente. Se tem să-i spună unei femei cuvinte frumoase. Li se pare că nu e masculin. Sau că nu e potrivit, se simt rușinați. Sau că femeile nu merită cuvinte frumoase.

    Oamenii nu mai spun te iubesc. Închistarea asta a sentimentelor prezenta în societatea actuală e dăunătoare.

    Eu îmi învăț băieții să spună te iubesc. Vreau ca femeile din viața lor să fie apreciate. Să știe când trebuie să facă un compliment, să aprecieze și prin cuvinte frumosul. Vreau ca lor să nu le fie teama să spună te iubesc.

    Și o fac eu în prezența lor simplu și natural. Și eu și tatăl lor folosim te iubesc in fiecare zi, iar asta îmi da speranța ca va fi bine.

    Când îi simt apropiați: te iubesc.

    Când avem un moment al nostru: te iubesc.

    Când sunt drăguți unul cu celălalt: te iubesc.

    Când ne îmbrățișăm: te iubesc.

    Când își pune șosetele: te iubesc!

    Te iubescul e parte din noi. Le spun atât de des încât acum când mă văd îmi spun direct: te iubesc, mami! Nici nu vă puteți imagina cum dispare oboseala când aud așa dulceața de cuvinte.

    Vreau ca ei să își poată exprima cu ușurintă sentimentele. Îmi doresc ca ei să fie băieții ăia care atunci când simt, spun. Nu să țină în ei, nu să lase pe cei din jur să presupună, ci să spună tare fără frică.

    Poate vor fi respinși, poate nu li se va răspunde la fel, dar ei nu vor păstra în ei cuvinte nespuse.

    E așa de greu să socializezi când întâlnești persoane care nu spun ce simt… Care vor să înțelegi tu ce își doresc, fără să spună. Și dacă nu te prinzi e nasol că n-ai presupus. Nu e normal așa. Normal e să spui ce vrei. Băieții mei o să spună, nu că le impun asta ci pentru că le arăt în fiecare zi că sentimentele trebuie exprimate. E sănătos să spui ce simți.

    Când au o zi grea și plâng amândoi și țipa și nu le convine nimic, nu fac nimic. Doar îi imbratisez și le șoptesc că îi iubesc. Îi țin așa puțin și se calmează ca prin minune.

    Pentru că iubirea chiar face minuni.

    10 sfaturi pentru părinți

    Publicat de de Anna Georgescu

    Prima zi de școala pentru bobocii de clasa 0 a trecut cu mari emoții pentru fiecare părinte, iar eu am venit in întâmpinarea voastră cu 10 sfaturi pentru părinți.

    Eu am cunoscut învățătoarea copilului, un om blând și bun ale cărei cuvinte m-au mișcat. Toți părinții au primit din partea dânsei o listă cu cele trebuincioase, dar și câteva reguli pentru părinți.

    Nu stiu câți dintre părinți le-au citit, sau dacă sunt vreun clișeu și toate doamnele fac asta, dar am hotărât să le pun și aici pentru voi, pentru că le consider foarte importante pentru părinții ai căror copii încep școala.

    Sunt 10 reguli foarte scurte, dar pe care le-am dezvoltat puțin, tocmai pentru a înțelege mai bine importanța lor.

    1. Să-ți iubești copilul.

    E foarte important ca cel mic să fie înconjurat de iubire în aceste zile în care el nu prea știe ce se petrece. Are parte de un nou început, presiunea e mare, trebuie să fie gata la timp și nu știe ce îl așteaptă. Așa că el trebuie iubit și înțeles mai mult ca oricând.

    2. Să-ți protejezi copilul.

    Să înțeleagă că în tine va avea un ajutor și o protecție indiferent de situație. Se vor ivi o mulțime, de aceea el trebuie să aibă un sprijin real din partea alor lui.

    3. Să fii un bun exemplu pentru copilul tău.

    Puterea exemplului e de netăgăduit. Nu poți cere să nu mai arunce hârtii pe stradă dacă tu faci asta. El imita comportamentul nostru. Dacă vei fi răbdător și el va fi. Dacă vei fi iertător și el va fi. Ai grijă de tine și de acțiunile tale dacă vrei un exemplu bun pentru cel mic.

    4. Să te joci cu copilul tău.

    E absurd să-i cerem să se facă mare dintr-o dată. Prima zi de școala e doar prima zi. El e încă un copil, încă vrea să se joace. Nu-i poți pretinde să fie responsabil de pe o zi pe alta. O să aibă amintiri pentru viața când o să intri în jocul lui. Lumea toată pentru el e un joc. Deci, fă parte din lumea lui. E greu când vii de la serviciu să mai ai chef sa te mai joci cu el. Cu un mimin efort, el își va face din tine un prieten.

    5. Să lucrezi cu copilul tău.

    Nu să faci temele in locul lui, dar să-l ajuți atunci când îți cere ajutorul. Poți lucra și pe stradă, acasă, in bucătărie, oriunde. Poate învața să numere, culorile, sau noțiuni de cultură generală.

    6. Să lași copilul să trăiască propriile experiențe de viața, chiar dacă suferă.

    Foarte greu pentru părinții care au un singur copil. Chiar și pentru cei care știu și nu fac din țânțar armăsar. Dacă ceva îl va face să sufere suntem tentați de cele mai multe ori, să intervenim și să nu-l lăsam să greșească. Dar tocmai greșeala îl va învața. E nevoie de exercițiu și încredere în tine și mai ales în el, ca să poți face asta.

    7. Să-i arăti copilului posibilitățile și limitele libertății umane.

    Lumea asta e mare, iar copilul tău o poate face mai bună. El poate deveni orice își dorește. Cerul e limita. Prin muncă, respect și încredere el poate învața până unde poate ajunge. Depinde de noi cum reușim să-i insuflăm asta, dar și limitele pe care societatea și libertatea umană le are.

    8. Să aștepți de la copil numai aprecierile pe care le poate da, conform gradului de maturitate și propriei experiențe

    Încurajarea competivității la vârste așa fragede poate avea efecte devastatoare pentru ei. Fiecare copil are ritmul propriu de dezvoltare. Fiecare individ e unic. Copilul tău e unic și incomparabil. Întotdeauna va fi cineva mai deștept, dar asta nu înseamnă că el e mai putin valoros. Să încercam să apreciem adevarata valoare a fiecărui copil, fără comparații și competiții.

    9. Să-i învățam să fie ascultători

    Asta depinde foarte mult și de tipul personalității fiecărui copil. Noi, părinții avem datoria să-i învățam bune maniere, să fie politicosi, amabili ș.a.m.d. Dar nu putem garanta asta. El încă nu știe să-și controleze așa bine emoțiile, așadar acest lucru depinde de fiecare situație în parte.

    10. Să-i oferi copilului tău trăiri cu valoare de amintire.

    Petrecerea timpului in familie îl conectează cel mai mult pe cel mic cu părinții. Călătoriile în familie, manifestările sportive, sau aniversările în familie îi aduc un suport de apartenența și de siguranța. El se va simți iubit, important, dorit.

    Drumul pe care au pășit in urmă cu câteva zile bobocii de clasa 0 e vital pentru dezvoltarea lor armonioasă. Ei trebuie iubiți, iubiți și iar iubiți. Când pleacă de acasă, când greșesc, când pășec pe drumuri rele, când plâng și când râd fără motiv. Vă doresc tuturor să fie bine și la voi, la fel cum îmi doresc și mie.

    De altfel, sunt convinsă că va fi bine. Am încredere în el și în capacitatea lui a alege întodeauna binele, iar asta îmi dă speranța.

    Ce faci când copilul n-are somn?

    Publicat de de Anna Georgescu

    N-o să vă vând eu rețeta la „Ce faci când copilul n-are somn?”, dar trebuie să vă povestesc ce-am pățit într-o noapte.

    E ora 23:04 și eu încă nu dorm. Și nici cel mai mic membru al familiei.

    Azi m-am trezit la ora 4 de dimineața. Am avut treaba la București la prima ora a zilei, iar copiii au rămas la mama. Am ajuns acasă cu ei, seara. I-am spălat, le-am dat să pape, am vorbit cum ne-a fost ziua și ne-am băgat in pat in lenjerii noi, cadou pentru că am lipsit azi.

    Nu mai trebuie să spun cât de obosita sunt. Ei sunt și mai și. După cât au umblat cu bicicletele, cât s-au jucat în curtea mare de la țara, sunt convinsă că le cădeau ochii in gură de somn.

    Am sărit peste cântecul de noapte bună. N-am mai avut putere. Dați cu pietre în mine, condamnați-mă, nu mai puteam de obosita. Dacă știam că fac greșeala vieții, îl cântam. De două ori, o juma’ de oră, cât era nevoie.

    Evident, universul e împotriva mea. Ăla mare sforăie de mai mult de o oră.

    Ăsta micu’ vorbește, se foiește, face orice să nu se culce. L-am legănat ușor cu mâna cum îi place lui, l-am mângâiat, l-am implorat, ba chiar m-am și răstit la el. Proasta idee. Acum plânge. Plânge și eu nu mai stiu ce să-i fac. L-am împăcat cu chiu cu vai, acu’ zice că vrea să se relaxeze. Să-i dau să deseneze ceva. La 11 noaptea, fraților! Desenează în sufragerie, că l-am scos din cameră, să nu-și trezească fratele. M-a făcut pe mine și pe el într-un tablou. Ne ținem de mâna și îi pare rău că nu poate să facă și o “iminioara”. M-am prefăcut surprinsă și fericită. Cât am putut și eu, nu vă gândiți că am dansat de bucurie.

    Apoi mi-a părut rău. Lui nu i-a ajuns bruma de joacă cu mine. M-a vrut mai mult. Pot să-l condamn că își iubește mama? Și că are nevoie de mai mult timp cu ea? Băiețelul de lângă mine, doar mă iubește. L-am sărutat apăsat pe părul moale și l-am lăsat să vorbească. Apoi l-am liniștit cu răbdare. Atât cât am putut.

    Acum vrea să se joace cu tirul. L-am băgat iar in camera lui, dar se pare că încă nu vrea să doarmă. Povestește de pompieri, de incendii, de accidente. Merge să le rezolve pe toate în noaptea asta, vai de păcatele mele!

    Eu metode de adormit nu mai am. Le-am epuizat. Epuizate toate, așa ca mine, după o zi lungă. Se joacă pe lângă mine acum. Bănuiesc că va fi o noapte lungă. M-am înarmat cu răbdare, scriu, mă prefac că nu-mi pasă. Sa vedem cât mă mai țin ochii. Doamne ajută!

    P.S: nu mai știu care dintre noi am adormit primul, cert e că l-am lăsat până a decis el că nu mai poate. Sau până am adormit. 😊

    Încurajez mămicile să nu renunțe la feminitate

    Publicat de de Anna Georgescu

    Încurajez mămicile să nu renunțe la feminitate, pe oriunde mă duc. Nu fac pe experta, nu sunt vreo țoapă, doar am printre priorități și cea cu un minim de aranjat. Și sa nu credeți că am mai mult timp decât alte mămici.

    Știe deja fiecare mămica, cum ne simțim după naștere. Zici că te-a călcat trenul și alta nu. Corpul începe să dea semne de slăbiciune: cade părul, unghiile se descuameaza, starea de epuizare e continuă, etc. Nimănui nu-i mai arde de moțat. Nu e timp, nu e dispoziție, nu e chef, n-are cine să te ajute cu ăla mic. Ce să faci? Rămâi așa cum te-a lăsat Dumnezeu? Cu păr peste tot, cu rădăcini nevopsite și cu veșnicul coc in vârful capului.

    Știu că e greu, dar, hai, fă un efort.

    Cheamă pe cineva acasă și ieși putin din zona de confort. Nu o face pentru nimeni. Fă-o pentru tine. Meriți răsfăț după toate prin câte ai trecut. Îți va plăcea ție de tine. O să ai mai multă disponibilitate, mai multă energie, vei face totul mai fericita.

    Nu e mare lucru să-mi pun pe mine haine care să se asorteze între ele. Sau să-mi pun pe buze un ruj ca să nu par palidă.

    Îmi fac unghiile când dorm copiii atunci când vreau să mă simt mai bine.

    Lucrurile mici fac diferența, pe bună dreptate.

    Oricum, privirea pe care o afișezi când îți privești minunea, te face cea mai frumoasa femeie din lume.

    Uită de rucsacul copilului pe care-l porți în spate prin parc. Ești adult, bagă-l în geanta ta. Nu te asorta zilnic cu fetița ta, păstrează-ți feminitatea de femeie adult. E funny să-i arați că poți fi ca ea, dar nu îți lua bentiță ca a ei mereu.

    Hai să ne uităm in oglindă și să ne asortăm rochiei cu buline un zâmbet larg. Ăsta merge cu orice. Fă din fiecare zi un motiv de sărbătoare. Că ești vie, că ești binecuvântata între femei, că ți s-a dat șansa unui nou început. Ești încă tânăra și încă frumoasă, doar că ai uitat că poți fi și altfel decât mamă.

    Eu știu că înainte de a fi mamă ai fost femeie. Tu ai uitat asta.

    Copiii ies în parc cu telefoanele, nu cu mingea

    Publicat de de Anna Georgescu

    Acum e la moda copiii care ies în parc cu telefoanele, nu cu mingea.

    Zic să fie vreo oră de când am venit în parc. Am venit de la serviciu și i-am scos direct pe afară. În timp ce ai mei aleargă, transpiră și se murdăresc ca porcii, câțiva copii stau cuminți pe băncuța cu telefoanele părinților. Sau chiar ale lor. Cine știe?

    Eu țip la ai mei, îi muștruluiesc, îi șterg, îi pup, iar îi cert. La cei cu telefoane nu țipa nimeni. Părinții lor stau relaxați, vorbesc între ei, copiii sunt curați și fericiți, cred ei.

    Oare? Contează chiar așa de mult să fie curați și să nu transpire? Când am devenit cu toții așa paranoici? De când transpirația și murdăria e o problemă reală?

    Timpul se scurge altfel pentru ei. Bănuiesc că fizic, nici nu sunt obosiți. Sunt blocați acolo, în fața ecranelor, parcă nici nu respiră. Pare că nu au mai mult de 6 ani. Liniștea lor mă omoară. Creierul lor e practic, amorțit. Li se servește ceva pe tavă, el nu trebuie să lucreze prea mult.

    S-a dovedit științific faptul că utilizarea dispozitivelor mobile de către copiii dub 12 ani e foarte periculoasa. Nu știu câți dintre părinții celor de aici știu asta.

    Timpul ăsta mort l-ar fi putut petrece explorând și învățând. Râmele scoase după ploaie pe ei nu-i mai incită. Cred ca le consideră scârboase. Nimeni nu mai experimentează, e mai simplu să primești de-a gata prin ecran. Poate și din cauza asta, obezitatea la copii a devenit o problemă în România.

    Doar câțiva copii mai bat mingea. Nimeni nu are curajul să se mai urce într-un copac. E super periculos, poate cădea. Îți dai seama. 😏

    Ai mei au umplut niște capace de la sticle goale cu nisip. Se prefac că sunt la restaurant. Fac pe ospătarii și ma servesc și pe mine din când in când cu ciorbă de nisip.

    Mă prefac că e cea mai buna mâncare din viața mea, iar ei se prăpădesc de râs. Râd și eu cu ei și sunt conștientă că vor deveni dependenți de tehnologie mai târziu. E lumea în care trăim, fără tehnologie nu se mai poate trăi. Mă bucur însă, că pot întârzia lucrul ăsta cu câțiva ani.

    Mai încolo, pe banca din dreapta un grup de fetițe până în 7 ani ascultă muzică. Tare asculta, știu toate versurile. Le stiu și eu de la radio. E o piesă de despărțire. O fi suferind și ele? Pare că se distrează. Oricum, trebuie să le știe, altfel vor părea că nu sunt la modă.

    Ma rog. Cine sunt eu sa judec? E păcat de tinerețea lor. Amintirile lor n-o sa fie nimic mai mult decât un joc pe telefon sau o melodie cântată in parc.

    Trist. Foarte trist.

    P.S: poza cu supăratul ăla botos e de acum, când a căzut in cap cu bicicleta. N-am făcut o dramă, deși e cam nasoală căzătura. Îi trece până s-o însura 😂😜

    Noi nu suntem cuplul perfect

    Publicat de de Anna Georgescu

    Eu nu am famila perfectă și nici nu suntem cuplul perfect așa cum părem in poze. Aș putea spune că nici nu prea ne potrivim.

    După ce am postat pozele de la aniversarea de 10 ani de la căsătorie, am primit sute de mesaje. În majoritatea, în afară de felicitări, oamenii, chiar și străini, ne spuneau că suntem famila perfecta. Ca sunt o femeie care știe ce vrea, care are tot ce își dorește și că stiu să îmi trăiesc viața.

    Revin cu câteva precizări. Eu nu sunt femeia perfecta care are tot ce își dorește. Într-adevăr am o familie care mă împlinește sufletește, dar asta nu înseamnă a nu îmi mai doresc și altceva. Am și alte trebuințe și dorințe neîmplinite legate de cariera, de exemplu.

    Noi nu suntem prefecți. Suntem mai mult imperfecți. Avem și noi probleme și avem și neînțelegeri.

    Ne-am promis că nu o să ne certăm niciodată in fața copiilor. Oho! De câte ori nu ne-am certat. Nu e bine. Dar suntem oameni și greșim. Și la fel cum ne văd că ne contrazicem și ridicăm tonul, la fel ne văd și când ne împăcăm și ne îmbrățișăm. Pentru că vreau să le arăt o viața reala. Nu una fantastica. In care sunt numai zâmbete și fericire.

    Poate mai des sau mai rar decât alții care nu recunosc. E ușor să păstrezi aparențele unui cuplu perfect, dar e greu să accepți când nu e totul bine.

    Uneori anii mulți de relație înseamnă oboseala, nu cheia fericirii. Nimeni nu a găsit-o până acum. Nici măcar noi. Noi doar suntem aia cu #rezist. Noi nu am avut casă, nu am avut locuri de muncă, nu am avut aproape nici visuri. Dar împreuna ni le-am construit cu răbdare, cu nervi, cu stres, cu îmbrățișări.

    Pe yacht mi s-a făcut rău de mare. Nu am arătat in poze ce față aveam, pentru ca nu s-a gândit nimeni să îmi facă poza in momentul ăla. Chiar voiam să vă arăt. Să știți si voi că nimeni nu e perfect. Pozele exprimă fericirea de moment.

    Noi mereu ne-am făcut fericirea noastră.

    Nu strângem bani. Ne place să nu trăim cu grija că se vor termina. Și când se termină, ne potolim o vreme până când avem destui încât sa petrecem iar.

    Ăsta e singurul lucru la care ne potrivim. În rest suntem diferiți in toate. Nu ne potrivim la nimic.

    Totul e temporar in viața. Că în ultimul timp, visurile mele prind contur e pentru că nu am renunțat să sper. Și nimeni nu ar trebui să renunțe la ceva ce își dorește în fiecare zi. Mai devreme sau mai târziu, vei atrage binele și îți vei îndeplini fiecare dorința, fie ea cât de mare.