Prima întâlnire cu muzica a avut loc în bisericuța semiîngropată de acasă. Acolo am auzit pentru prima dată oameni care se bucură de cântec. Un cântec bisericesc pe care oamenii îl cântau tare și cu un ecou care răsuna tocmai până în sufletul meu. Închid ochii și simt mirosul de tămâie. Îmbietor, dulceag și tare uneori, asta e amintirea mea despre muzică simțită și trăită.

Am fost a patra fiică a părinților mei. Nici mama și nici tata nu a avut vreo legătura cu muzica. Și totuși, la îndemnul unui unchi din partea mamei, căruia i s-a părut că una din noi are ureche muzicală, una din noi a studiat asta. A plecat devreme de acasă. Avea 7 ani și urma să locuiască în București la internat. Liceul “Dinu Lipatti” a inițiat-o în pian. Drumul ei a fost mult diferit fața de al surorilor rămase acasă.

Ușor geloase de câte posibilități i se deschideau locuind acolo, am admirat-o mereu pentru libertatea de care se bucura. Eram mici. Atât de neștiutoare. Nici nu vreau să mă gândesc la suferința unui copil care a trebuit să plece de acasă, să doarmă într-un pat străin și să cunoască alt mediu decât cel în care trăise. Faptul că părinții strângeau constant bani, doar pentru ea, ne orbea prostește.

După liceu a urmat Conservatorul. Și-a luat și un doctorat în dirijat, pe urmă. Anii ne-au readus-o acasă pe Cristina. Același chip micuț pe care îl știam de mici. Numai sufletul i-a crescut. Bunătatea cu care tratează oamenii și mai ales familia, ne-a făcut să ne rușinăm de anii în care o invidiam. Am pierdut o parte importantă din copilăria ei. Nu a fost alegerea ei niciodată. Adulții i-au decis parcursul vieții. Părinții noștri au făcut cum au știut mai bine. Roadele strădaniei lor se văd abia acum. Nici noi nu am fost neglijate, tot mai târziu ne-am dat seama că mama și tata a avut pentru fiecare câte ceva. Și suntem convinse că așa a fost să fie. Să creștem intr-o casă în care în sufragerie era un pian negru. O casă din care răsuna muzică clasică în toate vacanțele de vară. Sunt atât de mândră de ea! Suntem atât de fericite când ne întâlnim toate patru. Acum avem fiecare câte doi copii. Rude multe și familii unite la fiecare sărbătoare. Și totuși, niciuna din noi nu și-ar înstrăina copilul într-un oraș la peste 100 km doar ca să-i decidă destinul. Suntem fricoase, nu ne-am moștenit părinții.

Muzica noastră a fost la Cristina. Muzica noastră este Cristina.