Am lăsat copiii singuri acasă și am plecat la serviciu

Publicat de de Anna Georgescu

Într-o dimineață, acum câteva zile, bunica s-a simțit rău. Copiii ar fi trebuit să rămână cu ea. În câteva ore plecam amândoi la serviciu, iar ei nu aveau cu cine să rămână. Mama nu putea să ajungă la ei, rudele aveau fiecare planurile lor, așa că n-am avut încotro decât să-i lăsăm singuri. Prieteni mulți nu prea avem si nici nu putem abuza de cei pe care ii avem. Ne făcusem un plan pentru câteva ore, dar îmi treceau o mie de gânduri prin cap.

Unul dintre ei s-a logat la platformă, celălalt nesupravegheat nu se descurcă. Ce să-i cerem? Are doar 6 ani. L-am lăsat să se joace.

Când a fost să ies pe ușă să plec mi s-a făcut rău. Ce o să facă ei? Cum o să se descurce? Ce o să mănânce? Dacă lasă apa dată drumul? Dacă se petrece ceva cu ei și nu avem cum să reparăm? Și mai ales, vor fi ei în siguranță singuri atâtea ore? Am auzit din prag cum îmi striga mezinul: “Mama, să vii repede de la serviciu, da?” Pff, mi s-a îndoit inima instant, eram terminată.

La serviciu am stat ca pe ace. Nu puteam să vorbesc cu ei, doar tatăl putea. El mă ținea la curent. Internetul căzuse, cel mare plângea că nu se mai poate loga. Eram din ce în ce mai ingrijorată. Se panicase sărăcuțul, dar s-a rezolvat puțin mai târziu. Și nu trecuse decât o oră și un pic.

Cu o seară înainte primisem un telefon nou. O prietenă mi-a scris să mă felicite. Nu-mi prea ardea de bucurii. A simțit imediat. Când a aflat de ce eram amărâtă a fost și ea îngrijorată. Mi-a scris rapid că ea nu poate sta indiferentă la situația mea și că merge să-i ia la ea. Am insistat să nu. Are și ea doi copii, ce-avea să facă cu patru? Eu veneam târziu de la serviciu. Era prea mare deranjul. Nu am avut mult de obiectat, nu a acceptat refuz.

Ei s-au îmbrăcat singuri. Ba mai mult, cel mare l-a ajutat pe cel mic, i-a căutat haine și au fost gata de plecare. Mai târziu mi-a trimis chiar și poze cu ei. Au făcut orele toți. Au mâncat împreună, s-au jucat împreună.

M-am gândit mult la asta. Era incredibil de unde poate veni ajutorul. Plecasem de acasă fără nicio speranță. Cum aveam eu un noroc așa venit de Sus? Cum se face că practic un străin sare în ajutorul tău? Cât de nobil să fii să faci așa ceva? Nu am cuvinte să-i mulțumesc. E prea puțin orice aș zice.

Ea, senină și zâmbitoare după o zi cu patru copii in casa mi-a zis că noi mamele trebuie să ne ajutăm între noi. Că nu a fost mare lucru și că oricând pot apela la ea. Aveam un nod în gât. Știu că nu i-a fost ușor, dar totuși glasul ei m-a liniștit.

Ce om bun, am gândit în sinea mea. Ce suflet mare are. Cum ea, dintre toți cei care ne sunt apropiați a făcut asta? Voi rămâne veșnic îndatorată femeii ăsteia. Prietenia ei e pentru mine mai mult decât pot înțelegem

Va trebui să iau măsuri urgent. Nu știu ce voi face. Habar n-am ce va mai fi. Știu doar că trebuie să îmi setez niște planuri pe termen lung. Nu îmi permit să-i pierd. E și așa o perioadă grea pentru ei. Cel mic va învața să scrie online în curând. Cum o să reușească dacă nu va fi nimeni să-i țină mâna pe stilou? Copiii mei mă vor reprezenta. Vor fi bunul meu cel mai de preț dat societății. Nu-mi permit să greșesc.

Dar am așa o încredere că va fi bine.

Ajutorul vine pe căi neașteptate. Când încetezi să mai speri. D-aia vă zic să nu vă pierdeți speranța nicicând. Pe mine m-a salvat o prietenă, iar eu trebuie la rândul meu să duc binele mai departe. Nu știu cum, dar o voi face. Promit!

Nea Florică

Publicat de de Anna Georgescu

M-am întâlnit cu nea Florică acum câteva săptămâni.

A venit la mine la serviciu acum câteva săptămâni. Uitasem de întâmplare, până în seara asta când mi-a cumpărat soțul un Pepsi Cola retro la sticlă de sticlă.

Mi-am amintit instantaneu.

Copilăria mea a fost cu Pepsi Cola, marmeladă, conserve, fructe și legume. Le lua tata pe sub mână de la serviciu. Lucra la fabrică pe vremea aia și avea un prieten bun, pe nea Florică. El transporta navetiștii în fiecare zi. Era un om blând, când se ducea la deal, lua și copiii la școală, tot se ducea cu navetiști. Altfel, copiii ar fi trebuit să meargă pe jos 5 km. Printre ei erau și surorile mele. Toate ne amintim de el. Eu eram prea mică atunci. Totuși, parcă îl am perfect in minte. El îl ajuta pe tata să mai aducă acasă câte ceva. Știa că are patru copii pe care nu-i putea crește decent decât cu un salariu. Mereu ne bucuram când ne lăsa câte ceva.

Nu știu cum se face că a venit la serviciu la mine. L-am recunoscut din poza de buletin imediat. Era bătrân acum, dar parcă blândețea rămăsese în ochii lui, la locul ei.

L-am întrebat mai întâi dacă a lucrat la fabrică. Se întâmplă foarte rar să discut cu clienții altceva decât de muncă. Dar nu m-am putut abține. L-am întrebat dacă a lucrat pe o mașină mare albastră. Mi-a confirmat tot. El era. I-am spus că eu sunt fata lu’ Nelu Georgescu. N-a fost nevoie de mai mult. I s-au umezit ochii. A început să plângă încet, puțin rușinat.

“A fost cel mai bun prieten al meu”, atât a putut să zică. L-am lasat să proceseze un timp. Am tăcut, nu i-am mai zis nimic. Era prea mult pentru el

Apoi s-a mirat cum de-l mai cunosc. Nu știa că eu nu l-am uitat niciodată. M-a întrebat a câta sunt dintre surori. Ii era greu sa ma recunoască. Îl înțeleg, toate eram blonde și mici la vremea aia. Nu-i venea să creadă. Lacrimile lui erau un amestec de bucurie cu nostalgie și amar. Când a plecat m-a întrebat de mama. M-a rugat să-i transmit cele mai sincere urări de sănătate. I-am spus că e binevenit la noi oricând dorește. A promis că o să vină.

Pe urmă m-am gândit la rolul nostru pe pământ. Toți avem o menire. Chiar dacă nu realizăm asta atunci. Fiecare dintre noi e amintirea plăcută a cuiva. Nea Florică mi-a făcut ziua mai bună. Sunt convinsă că și eu lui.

Omul ăsta cred ca a fost trimis de sus pentru noi. Ajutorul lui ne-a ținut sănătoase. Ne-a facut copilaria mai bună. Cât mai țipam de bucurie când auzeam mașina la poartă. Știam doar că e prieten bun cu tata. Dar atunci mi-am dat seama că ei au fost probabil, mai mult de atât. A plâns și mama când i-am povestit. N-a uitat nici ea inima lui bună. Nu era numai cu tata, era cu toți oamenii. Știu sigur că a plecat mai împăcat în ziua aia. Familia aia cu 4 copii pe care a ajutat-o e bine acum. Datorită lui. ❤️

Nu-i condamnați la moarte! Dați-le drumul în spitale pregătite din Europa

Publicat de de Anna Georgescu

Se repetă Colectiv?

N-am scris niciodată despre Colectiv. Mi s-a părut că părerea mea e prea mică pentru o tragedie așa mare. Recunosc, nici nu am putut citi până la capăt mărturiile supraviețuitorilor. A fost cumplit. Pur și simplu n-am putut.

Ieri, s-a repetat istoria. Un nou incediu, de data asta în Piatra Neamț. Cauza nu se știe încă. Probabil un scurtcircuit. Secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț a ars complet, incendiul extinzându-se și la o a doua secție. Bilanțul? 10 pacienți care erau intubați, suferinzi de Covid, au decedat. 10 oameni au ars de vii. Alte șapte persoane sunt in stare gravă cu arsuri pe mare parte din corp. Printre ele se află și un medic care a intrat în flăcări în ajutorul oamenilor cuprinși de incediu.

E greu. Niciodată nu am vrut să vorbesc despre incompetența autorităților. Am trăit-o pe pielea mea de câteva ori. E adevărat, in funcțiile statului nu se angajează pe bază de cunoștințe, ci pe cu totul alte criterii. Probabil o să scriu ce am pățit. Nu e cazul acum.

Acum vreau să-mi îndrept gândurile către familiile celor decedați. Vreau să mă rog în tăcere pentru alinarea suferințelor celor care au supraviețuit. Dar mai presus de orice solicit public autoritățile să se implice. Recunoașteți că nu avem condiții optime de tratament pentru afecțiunile pacienților cu arsuri. Nu va îmbătați cu apa rece. E vorba de vieți omenești. Transferați urgent răniții arși grav în centre specializate din Europa. Nu invocați lipsa protocoalelor pentru a justifica crima. Nu-i condamnați la moarte pe cei care încă au o șansă. Lăsați-i să trăiască, dați-le drumul!

Sursa foto: Exploziv Tv Neamț.

Feminitatea. Calitatea pe care toate femeile ar trebui să o aibă

Publicat de de Anna Georgescu

Prin prisma meseriei, zilnic văd foarte multe acte de identitate. Preferatele mele sunt cele vechi. De obicei, ele nu se schimbau cu totul la expirare, doar poza alb negru. E atâta eleganță în poza aia. Văd bărbați cu cravată de cele mai multe ori. Pff, cine se mai aranjaza aa pt buletin? Femeile întotdeauna au părul discret aranjat. Uneori, am remarcat o candoare, o delicatețe aparte la ele. Pozele alea exprima atâta feminitate, încât te cuprinde nostalgia pentru niște vremuri pe care nici măcar nu le-ai trăit.

O femeie dacă nu are feminitate, nu are nimic. Un par îngrijit, un machiaj discret, un pantof cu un toc delicat care îți lungește puțin piciorul. Nu ai nevoie de artificii ca să subliniezi feminitatea. Nu sunt necesare unghiile lungi, sau gene pămătuf la ochi. Nu e nevoie să îți tatuezi sprâncenele, sau să îți modifici fața. Feminină poți fi cu o îngrijire minimă. Și fără bani. N-ai bani de cremă? Mergi la farmacie, ia Apodermin. N-ai bani de ruj? Folosește un balsam de buze, sau poartă masca mai bine. Hainele trebuie să fie curate, potrivite pentru mărimea ta. Și gata. Poți să porti și trening cu stil.

Putem să ne facem remarcate ușor, cu încredere și stima de sine la cote înalte, atragi atenția in orice încadrare ai intra.

Suntem femei, până la urmă. Dacă vrem ajutor, înțelegere și atenție din partea bărbaților, să mizăm pe feminitate. Știu sigur că toți vor o femeie îngrijită lângă ei. Întorc capul după femeile aranjate? Aranjează-te și tu. O să întoarcă și după tine alții, inclusiv al tău. Nu e mare filozofie, feminitatea e arma noastră. Zic sa ne folosim de ea.

Dacă o mânui cum trebuie, ai numai de câștigat. 😜

Am 35, de ce mă-ntrebați?

Publicat de de Anna Georgescu

Am 35, de ce mă întrebați? Credeți ca mi-e rușine?

Auzeam mereu că îmbătrânește doar trupul, inima rămâne tânără mereu. Ziceam că ce e vrăjeala asta? Îmbătrânești cu totul și gata.

Dar nu e așa. Uite la mine. Mă omoară scolioza, mă culc odată cu găinile, am dureri constante de picioare, iar de migrene nu mai zic. Ochii sunt obosiți, nu văd la depărtare, mai am și niște amețeli… eh, d-stea d-ale bătrâneții. Dar, jur că nu simt nimic altceva. Am aceeași gândire de copil. Inima e la fel. Nimic nu s-a schimbat, în afară de fizicul care dă semne că a cam obosit.

Am si niște energie ceva de nedescris. Mă trezesc la aproape în fiecare zi la 6.30. Pregătesc copiii de școală cu spălat, îmbrăcat, pachet și tot ce trebuie. După ce pleacă ei, încep să mă aranjez. Nu ies afară până nu sunt pusă la punct. Azi am și întârziat. M-am făcut la păr, mi-am pus rochia de bune, paltonul nou. A durat ceva. Jumătate de manichiură am făcut-o la serviciu, iar 3 unghii au rămas nefinalizate. Dar merge și așa. Nu s-a văzut, sper. Vin acasă și o iau de la capăt. Copiii îmi povestesc cum a fost ziua în timp ce gătesc. Mai multe feluri, nu-i nimeresc pe toți cu aceeași mancare. Apoi teme, ghiozdanul pentru mâine, spălat, culcat. E o nebunie în fiecare zi. Trece timpul, habar n-am cum.

Dar de ziua mea se schimba lucrurile. I-am înnebunit pe toți cu 3 Noiembrie. Sezonul 35 din Îmblânzirea Scorpiei, așa a fost numită aniversarea asta. 😂 Am primit sute de mesaje, la care nu am putut răspunde. Am fost la serviciu toată ziua. Nu e timp acolo. Dar azi am fost cea mai fericită. Mereu de ziua mea sunt fericită. Și nu mi-e așa să zic câți ani am. Că ăștia sunt. Ce rost are să ne mai ferim.

Am 35 și sunt fericită. Așa aglomerată, cu temele celor mici, cu mâncarea preferată a fiecăruia. Cu faptul că trebuie să am grijă de ei, dar nici să nu uit de mine. Cu multe proiecte pe care le-am început și mă gândesc cu groaza cum o să le sfârșesc. Cu toată nebunia asta, eu tot fac haz de necaz.

Am 35 și multe de făcut. Abia aștept ziua de mâine. Și toate zilele pe care mi le-o da Dumnezeu. Că până acum, parcă totul s-a așternut așa cum trebuia. Și tot ce s-a întâmplat a fost cu un rost pe care îl descopăr abia mult mai târziu după ce s-a petrecut.

Așa că hai, să fim sănătoși și bucuroși că mâine putem face mai bine.

Vă sunt profund recunoscătoare pentru daruri, urări, flori, mesaje și tot ce a venit înspre mine azi. Mi-aș dori să vă servesc cu o bomboană măcar, pe toți cei care v-ați gândit câteva secunde la mine. Aș vrea să mă revansez cumva. Dar o să o fac prin scris. Că doar la asta se pare că mă pricep cel mai bine.

Acum am venit de prin oraș. Că așa e când e ziua mea. De bucurie plec de acasă. Am culcat copiii și mă duc să mă probez. Mâine mă gătesc iar. Petrec 3 zile și 3 nopți.😊