“Mama” nu este un nume. Este un titlu

Publicat de de Anna Georgescu

Eram prin anul 2 de facultate când am anunțat că nu o sa vin acasă la sfârșitul săptămânii pentru că urma să plec la Sinaia cu iubitul. Imi făcusem deja bagajul, când primesc un telefon de la o soră de-ale mele că vine să-mi aduca un pachet. Nu-mi trebuia nimic in următoarele zile, doar nu mergeam la munte cu mâncarea de-acasă. Era un pachet de la ai mei. Mama nu-mi pusese mare lucru, niște oua, o bucățică de brânza si o sticlă de lapte. Am inceput sa desfac bagajul și în timp ce scoteam brânza am gustat puțin din ea. Avea un gust extraordinar. Ușor moale, puțin sărată, exact cum imi plăcea mie.

Eu urma sa plec un weekend la munte, nici nu mă mai gândisem la mama sau la cei de-acasă. Făcusem bagajul, pregătisem haine si accesorii si acum mama mă ținea din treabă cu pachetul trimis. Nu-mi convenea, dar trebuia să le desfac și să le pun în frigider.

Nu știu dacă remușcarea faptului că s-a gândit la mine atunci cand nici prin gând nu-mi trecea de ea, sau poate era de la brânza aia bună, dovada a unei griji fără margini, dar toate m-au făcut să mă simt rușinată. Voiam sa neg ce simțeam si m-am împotrivit degeaba să simt asta.

Am inceput sa plâng lângă chiuveta. Spălam brânza cu lacrimile șiroind, mulțumită ca nu e nimeni prin preajmă să mă vadă. Mă simțeam foarte rău gândindu-ma la ea, dar în același timp extraordinar de iubita. Gestul mamei ma copleșise. Era prea mult… Nu cred că de atunci m-am mai simțit atât de iubită.

Femeia asta care avusese o mie de treburi pe afară, mulsese vaca, avusese grijă să nu fiarbă laptele, numai să se încălzească putin sa nu strice brânza, împachetate totul cum se pricepuse, căutase ouă în cuib, avusese grija de mine intr-un moment in care ea nici macar nu exista in gândurile mele. Și uite așa, pe neașteptate, am avut un moment de reflecție. Acum, că sunt la rândul meu mamă, înțeleg. Nu a însemnat mare lucru pentru ea, dar a însemnat pentru mine toată iubirea din lume împachetată frumos și trimisă la mine.

Azi e ziua ei, a măicuței mele bune, iar eu nu pot ajunge la ea. Dumnezeu m-a binecuvântat cu încă un an în care să mă bucur de înțelepciunea ei de om simplu de la țară. Un an in care am avut ocazia sa-i fiu aproape, sa-i mângâi tristețile si să mă simt puțin nedemnă de dragostea ei.

Mamă nu poti fi langa mine mereu. Ajutorul tău il primesc rar si numai atunci cand am nevoie cu adevarat, de aceea îl apreciez si mai mult. M-ai ridicat de la pământ de o mie de ori. Mi-ai ținut capul cand vomam, mi-ai șters lacrima cand am suferit, iar atunci cand mă simțeam cel mai rău ai luat din durerea mea. Mama, eu sunt bine pentru ca nu m-ai lasat tu sa renunt. O sa vin mâine la tine cu copiii si o sa te strâng atat de tare in brațe încât să uiți pentru un moment toată suferința pe care ți-am pricinuit-o din naivitate. 

Vin la tine cu flori, cafea, poate si un batic sa ti-l pun pe cap, să te vad zâmbind. O să-ți bucur inima cu nepoții, o sa-ti cer iertare pentru tot, o sa-ți sărut obrajii aspri de soare si mâinile crăpate de munca si o sa te rog sa ma ții puțin in brațe. Cine stie cat timp o sa ma mai bucur de strângerea ta, de grija ta, de ocrotirea ta pe care o simt atunci când intru in curte. Mulțumesc femeie de fier!

La mulți ani sănătoși!❤️

5 calități esențiale pe care ar trebui sa le aibă un dascăl 

Publicat de de Anna Georgescu

Copiii au ajuns sa petreacă atat de mult timp in gradinite si scoli, incat cei pe mana cărora ii lasam ar trebui sa ne preocupe in mod direct. Atitudinea celor pe mana căror decidem sa-i lasam, fata de cei pe care ii educa, atmosfera din timpul cursurilor, precum si metodele de psiho-pedagogice aplicate, depind de succesul acestuia. 

Moda actuala, din păcate, e ca parintii sa nu se mai intereseze de comportamentul copiilor in mediul școlar, iar atunci cand o fac, acorda credit 100% copilului. Sa fie poate un sentimentul de apărare sau poate o iubire oarba? Sau poate indiferenta si ura pe tot ce nu e in asentimentul tău. Sau poate pur si simplu o ignoranta cauzată de mediul social? Cert e ca acest lucru il va afecta foarte tare in viitor pe adultul in devenire atât comportamental cat si psihic, învățat ca cineva sa-l îndrume tot timpul si sa-i țină partea indiferent de situație. Dar, sa trecem la oile noastre. 

In primul rând, un dascăl trebuie sa fie bine informat. Ca cei mici in special, sa poată merge la grădinița cu bucurie, acesta trebuie sa-l atragă atat fizic cat si prin diferite practici aplicate la clasa. Ca sa poată face asta trebuie sa fie extrem de bine informat, la punct cu tot ce e nevoie ca un copil sa fie atras dar sa si plece cu ceva la sfârșitul orelor. Ca degeaba arați bine, daca nu Reușești sa-i insufli copilului nimic care sa-i rămână util si peste ani.

Trebuie sa fie empatic si modest. Sa-l îngrijoreze plânsul unui copil si sa faca in asa fel incat acesta sa se simta protejat si iubit. 

Modestia, de asemena nu ar trebui sa-i fie straina. Clasele sociale diferite exista de cand lumea si pământul, asa incat exista atat copii proveniți din familii bogate, cat si proveniți din familii sărace. Sa poti avea aceeași tragere de inima si sa le poti preda in același mod tuturor e cel mai nobil lucru pe care-l poti face pentru colectivul pe care-l conduci. Nu numai ca ei se vor simti egali dar si ceilalți copii vor copia exemplul si nu vor învața sa minimizeze aceasta prăpastie intre tipologi. Trebuie sa dea dovada de mult tact, de multa concentrare in condiții extreme. Sa denote calm si relaxare in situații limita, lucrul acesta nefiind atat de usor precum pare. Sa atragă prin simplitate, prin metode blânde ca cel mic, in special, sa nu asocieze mediul școlar cu teama de nereușita sau cu teama de pedeapsa. 

Meseria aceasta nu e una ușoară. Din contra, provocările fac parte din existenta lor, prin cunoașterea si acceptarea spre îndrumare a multor categorii de indivizi. La fel si învățarea continua, pentru ca metodele de predare se schimba constant, iar ei trebuie sa țină pasul cu timpurile, indiferent de vârsta sau condiții. Nici măcar vacantele nu înseamna recreere pentru ei. Înseamna pregătire, uneori examene, planificări si cate si mai cate. 

Personal, întotdeauna am apreciat munca lor. Stiu ca e foarte greu sa ții pasul cu copiii vremurilor noastre. Stiu ca ei fac eforturi la începutul fiecărui an sa fie totul in regula, ca au emoții ca si copiii pe care-i vor intâlni pentru prima data. 

Cei care au ales sa faca asta din dragoste, se vad. Se evidențiază din Mulțimea de dascăli precum un Cos cu banatati, pe care il vor toti in casele lor. Acelora le mulțumesc ca fac asta din pasiune si din iubire de oameni si le doresc ca munca lor sa fie continuata de toti parintii, spre intelegere si ajutor in străduința lor de șlefuire a personalității umane.

Nu exista cuplu fara certuri 

Publicat de de Anna Georgescu

Suntem impreuna de peste 14 ani si avem la activ certuri nenumărate. La prima vedere am putea crede ca noi nu ne potrivim deloc. N-ati vrea sa știți cum decurge o cearta de-a noastra. Bălăcăreala in toată regula. Recunosc cu ușurintă si nu ma tem sa fac public lucrul acesta pentru ca e normal. Acum, cand ne împăcăm e chiar mai simplu, ne pun copiii sa ne cerem scuze unul altuia si recunoaștem rușinosi ca am greșit nu numai in fata noastra dar si in fata lor. Bine macar ca are cine sa ne împace. Asta… Pana data viitoare… .

” Daca ne certam, nu înseamna ca nu ne mai iubim. ” mi-a spus soțul intr-o seara cand stăteam îmbufnata dupa ultima cearta. Mi s-a părut ridicol ce spunea. Cum naiba, sa-ti verși nervii pe mine si in același timp sa ma iubesti? Eu nu inteleg cum vine asta. M-am gândit mult la ce virbele lui si poate ca da, poate are dreptate. Detensionarea sau versatul nadufului sau pe mine nu i-a redus sentimentele. Suprararea trece, timpul ne aduce uitarea, iar noi trebuie sa mergem mai departe. Nu se termina totul cu o cearta. 

Chiar si acolo unde pare ca cei doi se potrivesc perfect unul cu celălalt tot exista ceva neînțelegeri la un moment dat. Vremea e neiertătoare, chiar si cu relațiile. Vine o vreme cand ne vom obișnui atat de tare cu cel de langa noi incat vom înceta sa-l mai tratam cu prioritate. Apare stresul cotidian, lenea de a mai face ceva pentru atentia lui, monotonia, dispare suspansul… Ne călcăm pe nervi, ne reproșam nimicuri, ne ciondănim din te miri ce. Ne amintim de ceva de anul trecut daca nu putem aduce in discuție altceva. Il vrei mai blând, o vrei mai dulce si tot asa.

Ce nu inteleg eu e de ce unii nu recunosc? De ce încearcă sa păstreze niște aparente care nu le fac bine? De ce se mint? De ce se refugiază in cumpăraturi, in băutura, in răutăți, in alte relații? Cat de usor am trece peste neînțelegeri daca le-am discuta fara sa ne atacam. Asa, simplu, sa ne putem spune orice cu siguranța ca cel de langa noi va înțelege. 

Familia întotdeauna sa fie pe primul loc. Indiferent de ce se petrece in interiorul ei trebuie sa avem puterea sa ne apăram cu certidininea ca orice s-ar întâmpla înăuntrul ei vom găsi puterea sa mergem mai departe. Certurile in cuplu sunt doar episoade care zdruncina si pun la încercare legătura dintre cei doi. Cei care se iubesc cu adevarat vor avea putere si înțelepciune si vor contribui impreuna la cel mai frumos va urma. Aceia care stiu cu adevarat unde le e locul vor lupta impreuna de fiecare data. Impreuna! Altfel e de prisos.

Ce trebuie facut in caz de cutremur 

Publicat de de Anna Georgescu

Pentru ca ultimul cutremur m-a speriat foarte tare, cred ca ar trebui sa-mi pregătesc un plan bine pus la punct in cazul altuia. Doamne ferește de mai rau, dar paza buna întotdeauna trece primejdia rea. Ma tem pentru copiii mei, ma simt in pericol, mai ales ca locuim la un etaj superior. 

Asa ca m-am documentat. Pericolul e mare atat in timpul cutremurului cat si dupa aceea. Putem fi răniți de sticla sparta sau de obiecte care nefiind prinse bine in perete s-ar putea rostogoli. Țevile de apa sau de gaze se pot fisura, provocând incendii. Cablurile de electricitate de pe stâlpi se pot rupe, iar impactul ar putea fi devastator. Efectele secundare ale producerii unui cutremur, cum ar fi alunecările de teren sau inundațiile pot de asemenea produce pierderi de vieți omenești. 

In timpul producerii unui incendiu este vital sa-ti păstrezi calmul si daca poti sa-i ajungi si pe ceilalți sa faca la fel. Apoi cauta un loc sub care sa va puteți adăposti, cu ar fi: sub mase sau birouri grele, in colțurile camerelor, sub stâlpii de rezistența sau pe holuri. In nici un caz nu ieșiți afara, deși instinctual asta ne dorim, păstrați distanța de ferestre sau oglinzi, corpuri de mobila suspendate.

Șansele de a trece cu bine peste un astfel de moment sunt posibile si daca ne stabilim din timp un plan bine pus la punct: 

– sa învățam toti membri familiei sa închidă conductele de gaze si apa si de unde oprească electricitatea; 

– piesele de mobilier sa fie prinse bine in perete, precum si boilerele sau alte aparate suspendate;

– nu agățam oglinzi sau tablouri deasupra patului;

– pregătiți un kit de urgentă cu trusa medicală de urgentă, medicamente, haine si încălțăminte rezistenta la apa, cioburi, șervețele, produse de ingiena;

– provizii cu mâncare,  conserve, si apa îmbuteliată ( aproximativ 4 l de persoana/zi) adăpostite in debara sau sub scara.

– învătați metode de acordarea primului ajutor;

– procurați-va din timp lanterne, baterii, radio f/m, pix, hartie, actele importante ale familiei, bani;

– evitați ușile deoarece trântirea acestora va pot răni; 

 Daca va aflați in mașina, încercați sa opriți pe marginea drumului, departe de poduri, tunele si clădiri, nu încurcați traficul si ramaneti in vehicul.

La școala: stați departe de geam, sub o banca.

In autobuz: stați pe scaun pana la oprirea acestuia.

Dupa cutremur, de cele mai multe ori, ne putem astepta si la replici. Acestea sunt tot cutremure, mai mici in intensitate decat cel inițial care au loc in momentul in care plăcile tectonice se aseaza intr-o noua poziție. Au loc din cand in cand, din ce in ce mai slabe.

Din seara asta ma gândesc tot mai serios sa ne mutam la casa, pentru singuranta noastra, in special a copiilor. Nu vreau sa-mi imaginez lucruri rele, imi doresc numai sa fim toti acasa. 

 Doamne ajuta!

De unde atâta răutate?

Publicat de de Anna Georgescu

Daca cineva ne-a greșit e taxat imediat. Parca abia așteptam sa faca un pas greșit ca sa ne putem supăra. Sau poate chiar răzbuna. Ne simțim atat de drepți si atat de îndreptățiti incat avem un plan de răzbunare pentru fiecare greșeala a celui de langa noi. Nu mai contează sentimentele sau regretul sau, nu vrem decat sa i-o plătim.

Rezervele de iertare s-au terminat, iar la unii nici nu au existat. Pare ca iadul a ramas gol, iar toti diavolii sunt pe pământ. Grija aproapelui ne interesează mai mult decat situația in care ne aflam noi. Nu e important sufletul nostru cat sunt importante greselile altora. Sa razi de necazul altuia mi se pare josnic, murdar, total necivilizat. Sa te bucuri de neștiința altuia te face la fel de neștiutor ca si acela. Peste tot in jurul nostru nimeni nu mai oferă toleranta. Cazi in strada, oamenii rad ca te-ai împiedicat, nimeni nu te întreaba daca te-ai rănit.

De ce nu recunoaștem ca toti suntem pe Pământ cu aceeași menire. Ca toti suntem călătorii aceluiași tren? Ca s-ar putea sa coboram din el cand nici nu ne așteptam? Călătoria ar fi mult mai plăcuta daca am alege sa ne ajutam reciproc. In schimb alegem sa ne uram, sa ne invidiem si sa ne bârfim.

Nu ne mai sperie nici legea lui Dumnezeu, care aduce pe capul tău ce ai adus tu pe capul aproapelui tău; ce ai facut ti se va face, ce ai zis, ti se va zice, nimic nu rămâne neplătit. Daca am fi conștienți de lucrul acesta poate n-am mai împărți atatea cuvinte urate. E atat de multa energie irosita fara nici un folos, pe care am putea sa o transformam in hrana pentru suflet. 

Iartă ca sa fi iertat si tu. Zâmbește ca sa aduci lumina in ochii cuiva. Uita ca sa poti merge mai departe usor. Trage aer in piept cand simti ca nu mai rezisti, spune ceva frumos in gândul tău si nu lasa nimicurile sa-ti dicteze dispoziția. 

Bucuria de a fi viu trebuie sa acopere sentimentele grele care ne apasă sufletul. Conștiința faptului ca nu suntem singuri pe acest drum sa ne dea curaj sa înfruntăm inevitabilul astfel incat la sfârșit sa plecam râzând ca s-a terminat ceva frumos care chiar ti-a plăcut. Cam asa cand te dai jos dintr un tobogan pe care te-ai dat tare dar in care te-ai distrat maxim.

Asa ca, intr-o lume in care toti vor bani, fii tu cel care vrea doar fericire, ca poate cine stie? Pentru ca sa fim fericiti nu avem voie de bani, ci doar asa cum se spune, be trebuie un simt al umorului bun si o memorie proasta. 

Idei de mic dejun perfect pentru cei mici 

Publicat de de Anna Georgescu

Pentru dimineți perfecte pentru noi si ai nostri avem nevoie de un mic dejun bun si arătos. Mai avem nevoie de o clipa de relaxare, ca de graba suntem sătui. Copiii nu cunosc noțiunea timpului, au nevoie de îmbrățișări, de săruturi, de drăgălășenie chiar si dimineața. Daca nu reușim in timpul săptămânii, măcar in Weekend sa petrecem timp de calitate. Pentru asta s-a lansat campania ” mâncam micul dejun si ne distram ” inițiata de Bonne Maman cu scopul de a face diminețile mămicilor mai ușoare si de a aduce zâmbete pe fetele copiilor. Se face îndemn la prepararea micului dejun impreuna ca într-un joc plin de creativitate. Haideți sa nu ne plângem de neastâmpărul lor si mai bine sa-i implicam si pe ei in prepararea micului dejun. Ca ne ajuta la gătit, ori ca sunt alaturi de noi, pictând, desenând, sau poate doar vorbind cu noi, reușim sa-i apropiem dar si sa ne reconectam.

Am primit borcane cu cele mai fine dulcețuri, șevalet pentru pictura, pensule si multe bunătăți. Cu toate am de gând sa-i fericesc si sa le fac un colțisor in bucătăria noastra mică de unde sa-mi arate creațiile lor frumoase in timp mami pregătește cu drag cele mai bune bucate pentru ei. Conținutul borcanelor ne-a facut sa ne lingem pe degete de plăcere, in special pe cei mici, iubitori de zmeura din grădina bunicii. Am regăsit din plin acest fruct in dulceața buna, buna. O idee inedită e pastrarea borcanelor dupa consumare pentru a le transforma si a le utiliza in diferite moduri. Il putem transforma intr-un obiect de decor, un recipient pentru depozitare condimente, pensule sau un instrument folositor la treburile casnice. Altceva ce mi-a plăcut in mod deosebit a fost Cartea cu Rețete primită in dar care ne-a asigurat de idei excelente pentru multe dimineți de acum inainte. Așadar, am primit cu drag aceste cadouri care ii vor tine nu numai pe ei dar si pe mami.

Mulțumim din suflet! Fara voi n-am fi descoperit plăcerea gătitului impreuna si nici gustul minunat al bunătăților Bonne Maman.

Cineva m-a provocat sa-mi dezvălui inspirația 

Publicat de de Anna Georgescu

Probabil v-ati întrebat vreodată cum reușesc sa administrez un site, sa fac mâncare, sa îngrijesc copiii si sa merg si la serviciu? Va spun eu. Cu greu, cu mult efort dar cu si mai multe satisfacții atunci cand trag linie.

Articolele pornesc întotdeauna din inspirație, care poate fi o fraza, un gând, o amintire sau pur si simplu ceva ce am simțit profund si care nu mi-a ieșit din minte pana nu am scris despre el. Dar mai presus de toate cele enumerate sunt copiii mei. Ei sunt sursa mea permanenta, inepuizabila, imensa de inspirație. Ei ma susțin cu zâmbete, ma iubesc cu îmbrățișări puternice si ma motivează in fiecare zi.

De 60 de ani, Nuk este alaturi de parinti si copii cu o intreaga gama de produse dezvoltată sub atenta observare a Mamei Natura si optim adaptata la diferitele etape de edezvoltare ale copilului – de la naștere pana la grădinița. Aceasta companie atat de cunoscuta, m-a provocat sa dezvălui sursa mea de inspirație si am intrat putin in panica. Nu reușeam sa-mi dau seama ca ma provoacă sa scriu? M-am gândit la mama. Ea chiar a fost la baza formari mele ca adult, contribuind din plin la educația si nevoile mele. M-a susținut si mi-a influențat cursul vieții cu adevarat si sunt sigura nici un mesaj n-ar putea aduce destula apreciere si mulțumire pentru tot ce a facut pentru mine. Apoi m-am gândit la familie, apoi la întâmplări, ca pe final sa ajung sa realizez ca fara mogăldetele mele blonde nu as fi avut niciodata puterea sa ajung aici. Fara pupicii lor de noapte buna, fara energia luată de la ei, fara sa fiu martora la drumul parcurs de ei mâna in mâna, n-as fi avut curajul sa îndrăznesc atat. Asa ca mulțumesc inca o data Nuk pentru cadouri. Ne-am bucurat impreuna de ele, desfacandu-le si mai ales folosindu-le. Cănița de 36 de luni+ e perfecta pentru gradi si de nedespărțit acasa, însă oglinda cu design-ul vintage m-a facut sa ma simt ca intr-un basm cu prințese.

Da, chiar sunt o prințesa care-si trăiește propria poveste, in care binele învinge întotdeauna răul, iar dorințele devin realitate.

Cea mai mare pedeapsa pentru copil e sa-l desparți de mama

Publicat de de Anna Georgescu

La fel si viceversa. Copilul poate uita, dar mama niciodata. Ca ne dorim sau nu, exista cazuri cand la un moment dat trebuie sa ne despărțim de gogonei. Cum am pățit eu de curând. N-am fost buna de nimic. Nu stiu ce era mai durerosa, boala in sine sau gândul ca ca i-am lasat asa pe nepusa masa. 

Pentru unii copii, despărțirea de mama, înseamna prăbușirea universului, abandon, singurătate la cote extreme, amărăciune si tristete de neimaginat pentru noi adultii. 

Ai mei au ramas la bunici, pe perioada spitalizării mele, iar daca cel mare s-a descurcat excelent, nu la fel pot spune despre mezin. S-a pomenit la tara, dintr-o data, fara mami, fara tati. Practic, rupt de lumea lui, de mirosul mamei care-l adormea noaptea, de mângâierea si iubirea tatălui, a plans si s-a necăjit foarte tare. Mi-a spus mama ca la un moment dat s-a pus pe jos si plângea cu lacrimi ca el ” Vrea la mami Nica ” si repeta obsesiv ” Sunt supalat, sunt supalat .”

I-am sunat cat de des am putut. Si de fiecare data piticul imi spunea ca vrea sa vina la mine. Ca vrea sa vina la spital cu ” frați „. Nu trebuie sa va mai spun ca mi se înnodau lacrimile in barba si ca as fi facut orice sa nu-l mai stiu suparat.  

Cand m-a vazut dupa atâta zile era pur si simplu secat de dor. Nu-i venea sa creadă, ma mângâia si ma întreba într-una daca l-am uitat. I-am răspuns abținându-ma sa plâng ca o sa ma întorc mereu la ei. S-au băgat in pat langa mine amandoi si am stat asa toată seara. I-am dezmierdat, i-am iubit, i-am răsfățat, i-am pupat de i-am albit si ca sa-i împac ca lumea, le-am adus si cate un cadouas.

Sper sa nu fim nevoiți sa mai stam despărțiți fara voia noastra vreodată ca nu stiu ce as face. Acum inteleg total, mamele care-si plâng durerea despărțirii. N-as vrea sa fiu niciodata in pielea lor. E groaznic sa stii cum copilul tău suferă si tu nu poti face nimic sa-l alini, nu poti face nimic sa-l îmbrățișezi. Vad însă si partea buna a lucrurilor. Ei se vor învața inca de mici cum sa-si controleze emoțiile sau cum sa faca fata situațiilor neprevăzute. Vor învața ca mama ii iubeste chiar si atunci cand lipește si ca întotdeauna se va întoarce sa-i aduca acasa. Cu alte cuvinte vor deveni mai conștienți de ceea ce se întâmpla in jurul lor. Cu gândul acesta m-am mai consolat putin ca altfel as fi avut mai mult de suferit.

Vreau sa va arat bucuria din ochii lui cand ma vede intr-un filmuleț dupa cateva zile de absenta.

​​

Experiența noastra cu televizorul 

Publicat de de Anna Georgescu

Televizorul, din ce in ce mai periculos pentru copii.
Asociația Americană de Pediatrie recomanda ca pana in doi ani cei mici sa nu aibă acces la televizor, iar daca se poate perioada sa fie prelungita pana aproape de vârsta de peste cinci ani, atunci cand se încheie prima etapa de dezvoltare a creierului. Deoarece privitul la televizor înseamna de multe ori liniste, supraveghere minima si timp eficient de facut curătenie sau mâncare, nu de putine ori parintii aleg acest mod de recreere pentru copii.

De multe ori, la stăruințele lui si eu cedez si incerc sa rezolv cat mai multe pana cand vom ieși pe afara, deși cunosc riscurile. Ceea ce ma îngrijorează e ca din cauza fragilității mentale, la el ficțiunea a inceput sa se împletească cu realitatea. Prin parc a inceput sa sara ciudat, sare de pe tobogan, odată chiar l-a împins cu piciorul pe fratele lui cu o schema precisa exact ca eroii din desene. Si cuvintele pe care le foloseste s-au schimbat. Imi povestește despre rachete spațiale, roboti cu puteri maxime, mașini modificate si multe alte ciudățenii. Recunosc, însă, ca si vocabularul i s-a îmbogățit si asta ma bucura. Dar din păcate doar asta, pentru ca in rest, desenele nu i-au facut bine in nici un fel. Atunci cand privește la televizor e complet deconectat de tot ce se petrece in jurul lui, intrând intr-o stare pasiva care continua si dupa ce încetează sa se mai uite. Pana reușesc sa-l fac sa-si puna sosetele ca sa putem ieși, imediat dupa desene, ma umplu de nervi. Am mai observat si o lipsa de inițiativa in joc, pasivitatea fiind ceea care il caracterizează mai mult in interacțiunea cu ceilalți copii. Si mereu imi zic ca n-o sa-i mai permit accesul la nici un device si mereu cedez. Ma impresionează dorința lui imensa de a se bucura atunci cand vreun personaj cade sau face ceva amuzant si il aud din bucatarie cum se prăpădește de ras.

De fiecare data cand rămânem singuri ii explic diferența dintre realitate si ce se întâmpla la televizor, ii spun ca nimic nu e adevarat, ca exista un om care se gândește la întâmplări amuzante pentru copii si le transpune in episoade care sa ii încânte atat de tare incat ei sa aștepte cu sufletul la gura următoarele episoade. Ii spun ca nu e posibil ca sa lovești pe cineva asa tare si sa nu-l doară, sa se poată ridica imediat, decat acolo, pentru ca tot ce se întâmpla acolo nu e adevarat. Si pare ca ma înțelege, sau cel putin asa imi doresc eu. De cand urmărește desene am observat ca e pasionat si de alte lucruri in afara de mașina. Cum ar fi : săbii, figurine cu supereroi, ca prea nu mai aveam loc in casa de atatea mașinuțe.

Ca o concluzie, incerc sa-i limitez timpul la televizor la o ora pe zi, in mai multe reprize ( asa se si recomanda ) si sa minimizez cat pot de mult efectul pe care acestea il produc in mintea lui cruda. Daca o sa reușesc o sa vad in comportamentul sau in colectivitate, ca tot începe grădinița.

De ce unele proaspete mămici nu se mai aranjează?

Publicat de de Anna Georgescu

Momentul in care pleci din spital cu proaspăta minune din viața ta e cel mai reconfortant lucru de pana atunci. Vii acasa si tot ce vrei sa faci e sa dormi. In spitalul in care am născut eu, mi-am dat seama ca nu se doarme, va spun eu cu siguranța. Poate sa n-ai nici o treaba cu ce ti se întâmpla si sa fii prea tare. Ca am avut si colege de salon care sforăiau de tremurau ferestrele, deci exista si excepții.

Cat timp stai acolo, ai grija copilului, încerci sa alăptezi, te acomodezi cu el, plus ca imediat dupa naștere nu poti sa stai in nici o poziție.

Acasa, următoarele zile, chiar si saptamani le petreci tot langa el, mirosindu-l, alăptandu-l, îngrijindu-l. 

Sa te faci frumoasa e ultimul lucru la care te mai gândești. Nu vrei sa-l pierzi din ochi o secunda pentru ca nimeni nu stie sa descifreze nevoile lui sau poate pur si simplu n-ai cui sa-i pasezi sarcinile. Cand il crești fara ajutor e extraordinar de greu sa-ti faci timp si pentru tine. Daca te speli si te dai cu crema, sa fii mulțumită. Unele mămici inteleg destul de repede ca mai contează si persoana lor si încep incet, incet sa-si mai cumpere o rochie, sa se dea cu ruj, d-astea basic. Altele n-au timp nici 5 minute, darămite sa-si mai faca o manichiura sau mai stiu eu ce arogante.

Cele din urma sunt cele cărora nu le pasa. Pur si simplu n-au chef sa se faca frumoase. Traiesc momentul acesta deosebit de întâlnire cu miracolul vieții si nimic nu mai contează. Nici unghii, nici fond de ten, nici par ondulat. Sunt convinsă totuși ca asta e doar o perioada din viața lor. Vor reveni curând la vechile obiceiuri, însă asta nu le face mai urate, mai delăsătoare, sau mai neîngrijite. Ele au lumina in suflet si in privire, au motiv întemeiat de a lupta cu viața, au curaj sa mute munții, au frumusete naturală si grija nemarginita pentru cel mai frumos lucru din viața.

Au acceptat cu ușurintă faptul ca s-au schimbat prioritățile odată cu venirea noului membru si stiu ce e mai important acum, in viața lor. Eu le inteleg si le respect, stiu ca își iubesc pruncii mai presus de orice. Si le mai spun ca satisfacția de a fi mame si sclipirea din ochii lor atunci cand ii dezmiarda le face cele mai frumoase ființe din lume.