Scrisoare pentru mămici

Draga mea mămica,

Bucuria pe care ai simțit o când ai intrat in casa cu puiul vostru care era palma, e de neimaginat. Visul frumos a devenit realitate și de acum nimic nu mai contează. Nici măcar cum arați. Cui îi mai pasă? Ai alte griji acum.

Îți mai arde de ferchezuit? Cu siguranța nu. Trebuie schimbat, plimbat, mâncat, toate la timp. Pierzi nopți, ai cearcăne, îți cade părul, numai necazuri.

Nu te mai uiți în oglinda mare decât când vrei să faci un selfie cu copilul in brațe.

Te gândești, cui îi pasă?

Ție nu, dar soțului tău, da.

Observ multe mămici care uită să fie femei. Se pierd în bucuria de a fi mama fără să realizeze că ele au fost alese pentru că au fost femei, nu mame.

Renunți ușor la ce foloseai înainte, pentru comoditate sau din lipsa timpului. Geanta în care îți țineai portofelul rujul și cheile s-a transformat în ghiozdănelul copilului in care îndeși apă, gustări, șervețele portofelul și cheile. Îl porți nonșalantă peste tot pe umărul tău, fără să te gândești dacă îți vine bine sau se asortează.

E funny să te asortezi cu fiica ta la o ședința foto, sau când e ziua ei și vrei să-i faci o bucurie, dar nu atragi pe nimeni dacă porți aceeași cordeluță de păr cu ea ziua în amiaza mare.

Nu zice nimeni să porți tocuri de 11 când mergi cu copiii în parc, dar noi trebuie să fim atente la noi. Să nu ne punem în cui feminitatea și frumusețea doar pentru că am dat naștere unui copil. Nimeni, poate in afara de mama și cel mult o prietenă bună n-o să îndrăznească să-ți spună că te-ai delăsat. Tu singură trebuie să te redescoperi.

Viața e despre mai mult de atât. Copilul nu va fi permanent lângă tine, dar alesul tău, da. Așa ca dai motive în fiecare zi să te aleagă. Va conta mult și modul in care îți demonstrezi abilitatea de a crește copii, dar și mai mult va conta faptul că te vei pune pe tine mai presus de griji și responsabilități.

E foarte ușor să te pierzi în cotidian. Aluneci imediat in rutină și in comoditate.

Așa ca mută-te înapoi in cameră cu soțul tău. Lasă-ți parul desfăcut din cocul de casnica când ieși pe afară. Puneți rochia aia în culoare vibrantă și dă-te cu puțin ruj. Atrage priviri și simte-te bine in pielea ta. E minunat să știi să te redescoperi. Crede-mă, o să-ți placă.

Arată-le tuturor și demonstrează-ți ție că in fiecare an vei deveni mai bună, exact ca un vin vechi.

Nu te rușina cu ridurile tale, sunt urme ale fericirii. Nu te rușina cu coapsele pline și nici cu burta rămasă după naștere. Nu le ascunde excesiv dar nici nu le expune. Sunt semnele tale de maturitate, că ai scos-o la capăt până la urmă. Fii mândra că ești femeie și fă-l mândru că te are. Când mergeți prin oraș de mâna să te strângă mai tare lângă el de frică să nu te piardă.

Nu uita că înainte să fii mama, ai fost femeie. Și el de asta te-a ales.

Reclame

Imagine

De ce nu e bine să îți faci planuri tot timpul

Cum de ce? Pentru ca de cele mai multe ori, planurile eșuează. Creierul nostru are un mecanism incredibil de a ne face să ne transpunem fie în trecut, fie in viitor, însă niciodată nu ne face să fim conștienți de prezent.

De ceva timp încoace îmi exersez puterea de a trai in prezent. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să ma gândesc la ce va fi fără să ma gândesc la ce am in momentul acela.

Încerc pe cât se poate sa trăiesc azi, fără planuri.De nimic nu m-aș putea bucura mai mult in viața, decât de clipa pe care o trăiesc acum. Renunț încet, cu fiecare zi ce trece să mai trăiesc în trecut. Dureros și adesea cu sechele încă nevindecate, urâtul de trecut ma face sa plâng. Și de ce aș vrea să ma gândesc mereu la ceva care ma face să sufăr? Îl las in pace și el pe mine. Gândurile cu “Ce ar fi fost dacă” sunt cele mai nocive. Regretele te țin pe loc și nu te lasa să te bucuri de ce e acum lângă tine.

Viitorul suna bine, zice un slogan bine cunoscut. Oare? Cam cât de bine? Cam cât de bine îl construiești tu. Și dacă nu iese cum ți-ai dorit? Nu ți-ai dorit suficient? Sau poate soarta, destinul, oamenii ți-au pus piedici?

Dar azi? La azi cine se gândește? La ziua asta pe care ai binecuvântarea să o trăiești acum, te-ai gândit? Timpul ăsta e cel mai frumos. Pentru că îl trăiești acum și ca e aici. Bucuria zilei de azi nu mai încânta pe nimeni.

Nu putem fi siguri de nimic in lume. Mâine s-ar putea sa nici nu existe și tu treci repede peste azi pentru ceva probabil. Până la urmă, singura certitudine din viața noastră rămâne tot moartea. Naturală de altfel, dar făcută sa para înfricoșătoare tot de noi.

De moarte sigur nimeni n-a scăpat. Eu nu ma grăbesc spre ea. O amân cât pot de mult. Prin zâmbete, prin uitare, prin trăire.

Adulmec, respir, gândesc și vibrez la tot ce ma încojoară. Nu ma tem de nimic și nu ma grăbesc. Am pe cineva care îmi poarta de grija. Îl las pe El să ma vegheze in timp ce eu doar trăiesc.

Exercițiul acesta îl fac in fiecare zi. Încerc să îmi dau seama unde greșesc și ma corectez. Cu fiecare minut care trece ma experimentez și mai mult in arta prezentului. M-am iertat, m-am vindecat și acum am observat ca sunt mai calma. Am observat că liniștea oferită de prezent e mai importanta decât orice plan de viitor.

Ce e menit sa fie, va fi. Eu încerc in fiecare zi să nu mai forțez lucrurile din viața mea.

Bine, mai forțez câteodată blugii ăia strâmți din liceu, dar promit ca asta să fie singurul lucru. 😜

Imagine

Eu sunt vocea voastră

Ultimul articol a avut un impact foarte mare asupra multora. Nu puțini au fost cei care au distribuit postarea și m-au felicitat in mesaje private.

Mi-am dat seama că ce simt eu, se potrivește cu ce simt mai mulți. Și mi s-a spus că eu sunt vocea celor care nu au curaj să spună.

Chiar sunt eu vocea?

Poate.

A celor plecați din țara care au uitat sa trăiască in vâltoarea și mirajul banilor. Care muncesc un an pentru o luna de libertate alături de familiilor lor. Care tânjesc după copii și după tinerețile pe care nu le-au băgat în seama la vremea lor. De la ei primesc cele mai frumoase și sincere încurajări. Ei îmi spun că le alin dorul cu articolele mele.

Eu sunt vocea adolescentelor care ziua merg la fân, nu la piscina. Ca și eu am fost așa. Care așteptau seara sa se transforme in zâne. Care își respecta părinții și ii ajuta. Care n-au bani multi, dar au curaj, forta și nebunie.

Eu sunt vocea mamelor care au scos-o la cap cu bebelușeala. Care au timp și de ele acum. Care nu s-au panicat și n-au căutat pe net rezultatele analizelor înainte să le vadă doctorul. Care au avut răbdare și au dat timpului timp. Celor care știau încă de când avea copilul o șchioapa că nu va rămâne așa toată viața.

Eu sunt vocea oamenilor crescuți la țara. Care au curaj să spună adevarul in fața oricât de dureros ar fi. Care s-au scăldat in gârla și au furat cireșe. Au prins peștii cu sticla și au căzut in ape înghețate.

Eu sunt vocea fetelor care nu pun preț pe firme. Care cumpăra ce le vine bine, nu doar niște etichete. Care caută piese vintage in magazinele second hand și le poartă cu stil și cu mândrie chiar dacă acum își permit orice.

Eu sunt vocea celor care nu se rușinează de trecut și de rădăcini. Care fac poze mâinilor bătrâne muncite și arse de soare. Care au respect fața de tradiții și neam.

Eu îmi asum intotdeuna faptele, fără să ma scuz pentru ce ma face fericita.

Eu de fapt, vreau ca vocea mea sa se audă in faptele copiilor mei. Prin ei vreau să mai rămân și când n-o să mai fiu.

Imagine

Trăim pe fuga

Ne închidem in birouri, de multe ori fără ferestre și ne lipim ochii de niște ecrane care ne promit bunăstare si scurte fericiri. Stam închiși ore in șir fără sa vedem lumina soarelui. Preferam aerul artificial in loc sa ne umplem plămânii cu cel de afara.

Ne dorim să treacă timpul mai repede, fără să știm că ce trăim acum e mult mai important decât ce va veni. Nimic nu ne mai satisface. Nici banii, nici familia, nici mâncarea…

Mâncam pe fugă fără să ne mai dăm seama ce băgam in gură. Nu citim etichete, nu ne pasă cu ce ne umplem stomacurile. Hrana artificială e aici și noi nici nu dăm seama. Doar suntem aproape 8 miliarde pe Pământ, cât sa ne ajungă naturalul? Ignorăm de fapt sufletul, care strigă neputincios după hrană. Lui nu-i dăm nimic. Doar corpului.

Iubim pe fugă, la fel de artificial ca și oamenii sau timpurile pe care le trăim. Emoția, sentimentul, atingerea e toată in graba. Graba de a ajunge in alt loc, departe de ce ne face cu adevărat fericiti. Iubirea e și ea tot in fața ecranelor de multe ori. Acolo ne hrănim nevoile și acolo găsim înțelegerea.

Iertăm pe fugă, prea repede fără sa avem șansa să învățam sau sa ne debarasăm de rău.

Sărim peste etape, învățam vag și nu ne mai ajunge timpul pentru a respira cu adevărat.

Vrem repede și mult. Claxonăm, ne băgam in fața tuturor, ne dorim să fim primii care mor.

Același drum urmăm și dacă încetinim ritmul. Tot o viața trăim.

Acum aș vrea sa dau timpul înapoi, să nu mai sar peste etape. Dar ma tem ca nu am timp, iar vâltoarea vieții ma împinge inerta in fața.

Și eu am zile când ma grăbesc. Și eu vreau mult și repede. Și ei sunt mici și ma imită și ăsta e cel mai rău lucru pe care îl pot învața de la mine.

Imagine

Se spune ca dragostea trebuie sa fie simpla

Să curgă precum o apă lină. Să nu-ți fie teamă niciodată că peste noapte sentimentele celui de lângă tine s-ar putea schimba. Să te întorci acasă cu drag și cu dor in brațele celui iubit. Să îți fie drag să mergeți împreuna și să ai încredere 100%. Ar trebui să fie atât de simpla, încât sa nu fie nevoie sa forțam nimic și totul să vină de la sine.

Și totuși unele iubiri nu sunt așa. Unele iubiri se descoperă mai greu. Altele au nevoie de timp ca să fie coapte. Altele au nevoie de ajutor. Și uite așa ajungem la concluzia ca iubirea-i complicată. A mea e d-aia cea mai complicată.

Eu acasă vin de drag, dar nu garantez că până seara nu o sa ne certam. La noi nimic nu curge lin și liniștit. Nici o zi nu e la fel.

Nouă ni s-au închis ușile atunci când trebuia să intrăm și tot am ieșit la lumina. La noi totul a fost greu. Iubirea noastră nu e simpla și nu a fost niciodată. Mereu am avut obstacole.

Dar peste nimic nu am fi trecut dacă unul din noi nu ar fi fost blând. Ați ghicit. Nu sunt eu blânda in relație. E el.

Cel care îmi aduce flori fără să fac nimic special. Care ma înțelege și ma susține în toate nebuniile. El ma răsfață și ma iartă în fiecare zi. El e ajutor și putere și sprijin.

Și nu vreau să ma gândesc la trecut că ma apuca nervii. Nici nu vreau să-mi fac planuri de viitor, pentru ca viața e plină de surprize. Nu vreau sa promit nimic, vreau doar sa ma bucur de azi. Ca îl am aproape lângă mine și ca e sănătos.

Te iubesc. La mulți ani!

Imagine

“Copil in suflet, dar femeie in toată firea”

Am șocat iar mamele, părinții și cunoscuții. După ce că și așa sunt greu digerabilă de unii, mai fac și lucruri prostești. Mă dau in stamba, am impresii sau nu știu ce să mai fac să atrag atenția. Așa au spus oamenii despre mine când am venit din vacanța cu brațul plin de tatuaje. Șocate, mamele din parc au început sa șușotească pe la colțuri. Ce credeți? Îmi pasa? Neah!

Ce am vrut sa demonstrez? Că ma dau mare? Că n-am minte? Că nu e nimic de mine? Poate că da.

Poate chiar n-am minte. Poate că ma prostesc la vârsta asta. Ne-am pus tatuaje toți trei. Și eu și copiii. Ne-am distrat. A fost funny. Poate că înăuntrul sufletului meu sunt încă un copil. Fără minte, uneori. Ca toti oamenii de altfel. Dar câți dintre noi au curajul să lase copilul din noi pe afara? Câți dintre noi nu avem teamă de prejudecăți?

Eu nu am încercat să rănesc oamenii prin niște amărâte de tatuaje temporare. Nu am încercat să atrag sau să stârnesc invidii. Am fost eu însămi, iar dacă asta deranjeaza pe cineva, mie nu-mi pasă.

Haideți să nu mai lăsam treaba asta cu oameni mari să ne afecteze personalitatea. Haideți să încercam să intrăm in joc. Să trăim liber de prejudecăți și fără teama de a fi judecați. Până la urma ultima Judecată contează. Nu părerea lor. Viața și așa e grea, trecătoare și al naibii de scurtă. De ce să o mai facem și plictisitoare?

Eu mai am tatuaje și o să le mai folosesc. Așa că, dacă va răzgândiți, va dau și vouă. 🙏🏼😎

M-a încurajat chiar și soțul. Mi-a spus că se potrivesc perfect cu fața mea de rea pe care o iau câteodată. 😂

Nu m-am ferit niciodată de copilul din mine. Dacă vreau ceva cer. Dacă nu i se dă, uita și pleacă mai departe. Tu de ce te ferești?

Imagine

Cipru cu copiii (poze, prețuri, excursii)

Vacanța in Cipru a fost prea scurtă. N-am înțeles nimic din ea, ma gândesc acum când sunt înapoi in rutina asta nenorocita. Nu mai am șanse de scăpare din ea, până în August.

Mi-ar fi plăcut și mai multe zile de relaxare. Mi-ar fi plăcut să explorăm mai mult satele autentice cipriote. Sau de ce nu, să mergem și in Ciprul de Nord. Știu că pentru copii ar fi fost, poate prea obositor, dar tot îmi doresc să mai fi bifat câteva obiective.

Cum ne-am descurcat acolo

Nu am avut bagaje multe. Cel puțin pentru copii, am luat haine pentru fiecare zi petrecută acolo și doar câteva de rezervă. Mami, din păcate, a avut cel mai mare bagaj. Nu m-am hotărât ce să port și am luat mai multe, să ma pot decide acolo. Am mers cu mijloacele de transport in comun atât la transferul de la și spre aeroport cât și pentru a ajunge in centrul stațiunii sau la vestita plajă Coral Bay. Călătoria costa 1,50€ de persoană, doar copiii până la vârsta de 5 ani inclusiv, au gratuit. Copiii au fost încântati de autobuz și de oamenii pe care îi întâlneam. Salutau șoferul, își alegeau locurile singuri, chiar le plăcea. M-am bucurat și eu cu ei pentu că doar așa poți observa obiceiurile unui popor, infiltrându-te printre ei.

Locuitorii sunt amabili și obișnuiți cu turiștii. Mai ales cu englezii și cu rușii, predominanti la călătorii in Cipru. Unele meniuri la restaurant erau traduse și in limba rusă.

Excursii în Paphos

Aproape la fiecare colț de strada găsești agenții de turism care se întrec în oferte la excursii. Prețurile pornesc de la 25€ și se termina la 1000, 2000€ cu închirieri de yachturi. Poți vizita mănăstirile ortodoxe, ferme de bananieri, de magarusi, grădina zoologica sau Aqua Parcul din Paphos.

Noi am ales o croaziera de lux, fiind și singura excursie pe care am făcut-o. A costat 70€ de adult și 25 de copil. Am fost luați de la hotel cu un autocar asemănător unui hotel pe roți. Avea dotări extraordinare, iar călătoria până la vasul de îmbarcare a fost mai mult decât confortabila. Condițiile au fost la cote maxime. Am servit gustări și prânzul la bord, mai mult ei. Zic asta, pentru ca am descoperit cu ocazia asta ca am rău de mare. E la fel ca ăla de mașina cu moleșeală și stare de amețeala.

Am mâncat mai mult fructe și numai când am făcut opriri și mi-am petrecut mai mult moțăind pe șezlong. Mi-a prins bine, m-am întors din vacanța cu mai putine kilograme.

Punctul culminat al excursiei a fost petrecerea de la sfârșit. Muzică buna, tare cât să te facă să te ridici la dans in mijlocul mării. Chiar și ăia care aveau rău de mare au intrat in ritm. 😜 A fost super funny, eu și G ne-am distrat maxim. Tati cu cel mic ne-ai filmat și ne-au făcut poze. Apropo, pozele cele mai tari le face tati. Are un extraodinar simț estetic.

Cumpărături și suveniruri

Cumpărăturile sunt specialitatea mea. N-am plecat cu mâna goală nici de data asta. Am cumpărat suveniruri pentru toata familia, cunoscuții și prietenii. Prețurile sunt pentru toate buzunarele, bani să ai. O masă la un restaurant decent cu specific tradițional nu sărea de 20 € cu fel principal, felul doi și desert.

Peisajele Ciprului sunt exotice. Palmierii și leandri care îmi aminteau de Grecia crează cadrul perfect unei excursii de neuitat. Copiii au primit soare, bălăceală și timp cu noi. Mi-a plăcut mult că o săptămâna nu au primit desene și că am reușit să ma deconectez de gânduri negative și de stres.

Recomand Cipru oricui își dorește liniște, căldură, apa limpede și peisaje care îți taie respirația.

Imagine

Previous Older Entries