Femei care condamnă alte femei. Abject

Femei care condamnă alte femei. Abject. Un titlu care mă dezgustă, dar care trebuia folosit.

De curând o mamă a fost dată dispărută de soțul ei în orașul meu. S-au făcut demersurile necesare la poliție, s-a mediatizat cazul pe rețelele de socializare, în special faptul că unul dintre copiii femeii dispărute suferă de leucemie, iar în prag de sărbători mama l-a abandonat pe el și pe fratele lui.

Articolele apărute în presa argeșeană au fost nemiloase. S-au distribuit în zeci de grupuri. Oamenii au început acuzele cu o ură nejustificată la adresa femeii. În principiu femeile. Ele constituiau majoritatea celor care o numeau în fel și chip. Aceleași femei care probabil au greșit și ele vreodată. S-a descoperit apoi că mama a plecat de bunăvoie de acasă. Motivul? S-a îndrăgostit de altcineva în timp ce era în spital cu copilul bolnav. Nu știu dacă sigur asta a fost tot. Spun ce spune presa.

Nimeni nu s-a gândit la motivele care a dus la asta. Ce stă oare la baza acestui eveniment? E cineva care a trăit exact aceleași lucruri trăite de femeia respectivă? Cunoaște cineva exact cum era atmosfera în casa lor?

Poate soțul știa oarecum de ce se petrece. Poate a vrut să facă public tot evenimentul ca să capete sprijin și să se vindece prin blamarea soției. Nu știu, cred.

Poate mama respectivă trece printr-o perioadă foarte grea în care și ea are nevoie de sprijin moral. Și nu l-a găsit acasă. Nu cred că e foarte ușor să treci prin ce a trecut ea. Iar ca mamă pot să spun că nu poți îngriji un copil sau pe cineva bolnav dacă tu nu ești bine. Pur și simplu nu ai putere. Cred că a cedat presiunilor și gândurilor. E de înțeles în situația dată.

Mă uimește ura asta gratuită. Împroșcată cu mizerii și cu cuvinte dintre cele mai jignitoare. Și culmea, tot de la alte femei. Care probabil au și ele traume, le e și lor greu, se simt și ele copleșite câteodată. Dar care se ascund și pun măști. Măști de mame perfecte, soții model, femei ireproșabile care nu ar putea să facă asta niciodată.

Eu cred că e greu. Nu cunosc personal persoanele implicate în poveste. Dar ca femeie sunt pur și simplu oripilată de cum a fost judecată o mamă. Cine suntem noi să ne dăm cu părerea în public? Cine emite judecățile de valoare pe grupuri? Femeile care ar trebui să se susțină.

În încheiere aș vrea să faceți un exercițiu de gândire. Dacă ar fi fost invers. Soțul se îndrăgostea și pleca de acasă? Cine era de vină? Vă spun eu. Amanta, desigur. Ea i-a sucit mințile și l-a luat de lângă copilași. Că doar nu era el.

Pentru o viață sănătoasă, fă ceva diferit în fiecare zi

Ca să trăiești mai mult și mai antrenat în viața de zi cu zi, pentru o viată sănătoasă, fă ceva diferit în fiecare zi.

Nu sunt studii care atestă asta, ci doar eu și inepțiile mele. 😃 Așa am observat, făcând mereu aceleași lucuri zilnic, se duce pe apa sâmbetei pofta de viață. Ți se pare că trăiești degeaba, timpul trece greu, ești amărât și îngândurat. Apoi începi și abuzezi și de rețelele de socializare, rupi în două TikTokul și Facebookul, pierzi vremea aiurea și te năpădesc toate gândurile nasoale.

Dar când ai șansa ca fiecare zi a ta să fie diferită, altfel stă treaba.

Azi, de exemplu, aveam de susținut un proiect super important. Mă pregătisem cu săptămâni înainte. Am pus de aseară la punct totul. Să meargă bine share screen, să am la îndemână și proiectul pe foaie, să am baterie la laptop. Ce să mai. M-am culcat și cu emoții, pentru ce mă aștepta.

Și vine dimineața și ce crezi? Cel mic nu a dormit de pe la 3 dimineața. Vomă, diaree, stare generală de rău. Desigur, rămâne acasă, fără discuție, nu mai iese afară azi. Ce mă fac cu proiectul? Sincer, nu-mi mai păsa de nimic. Aveam inima zdrobită când vedeam copilul aproape leșinat pe canapea.

Nici nu știu când a venit ora să prezint. Eram într-o cameră cu liniște, iar mititelul voma singur prin baie. 🥺 Nu știți ce a fost în sufletul meu. 😔 Mai trebuia și să zâmbesc și să întrețin atmosfera. M-am simțit ca o actriță într-un film ieftin.

Neglijam iubirea cea mai de preț. Dar așa e viața reală. Nu e perfectă, dar e a noastră și trebuie să o trăim. Acum totul e mai bine, băiatul și-a mai revenit.

Copiii dorm, mami scrie, exact cum ar trebui să fie. Azi a fost diferit, dar poate nu aș avea ce să povestesc dacă toate zilele ar decurge la fel. Așa că în asta constă frumusețea vieții. În neașteptat, neprevăzut și numai privită în partea bună a ei.

Las aici o poză de ieri de la ședința foto de Crăciun, care îmi place mie mult. ☺️ Și vouă, nu?

Seară frumoasă și sper să ne auzim curând. 🙏🏼❤️