Nu contează ce facultate termini, contează unde ai noroc să lucrezi

Nu contează ce facultate termini, contează unde ai noroc să lucrezi, așa e la noi în țară.

Am urât matematica sincer. La modul, ziceai “mate” și îmi stătea voma în gât.

Cam toată viața m-am ferit de ea.

La școala primară, cam prin clasa a patra, preferam să fac 10 compuneri, decât să rezolv un exercițiu la matematică. La generală, abia am reușit să iau un amărât de 6 la capacitate cu toate meditațiile din ultimii doi ani.

La liceu am ales profil uman fără să clipesc. De pe a X-a încolo n-am mai făcut matematică. Doamne ajută! De când așteptam ziua.

Facultatea a fost mișto rău. Când ajungeam. 🙄 Am ales Științele Comunicării, specialitatea Jurnalism. Chiar îmi plăcea. Mă regăseam cu totul. Nu știam unde o să lucrez pe urmă. Nu aveam niciun obiectiv. Poate nici zona în care locuiesc nu a avut așa nevoie de forță de muncă în domeniu. Am avut o profesoară, tare dragă mi-a fost. Mă inspira, era frumoasă și blândă și bună. Și deșteaptă… Mulțumesc, doamna Georgiana, dacă citiți. 😊

M-am trezit după master că n-am unde să lucrez. Cu studii postuniversitare în comunicare, ia și caută până îți vine rău.

Brusc, ideea de jurnalist nu mai părea așa grozavă. Am lucrat peste tot, numai în domeniu, nu. Că, de, e greu în România să ai și aspirații, și familie și jobul dorit.

Printr-o întâmplare am ajuns să lucrez la bancă. Oribil! Nu mi-a plăcut deloc. După 6 luni am plecat val-vârtej. Eu, omul cifrelor? Niciodată.

După alți 3 ani și ceva, printr-o altă întâmplare, am ajuns de unde am plecat.

Tot cu matematică, tot cu calcule, tot cu cifre. De ce mă întrebați? De fapt, am atâta matematică în sânge, de mi se face rău câteodată. Noroc că după serviciu, vin acasă la blog. Pasiunea mea dintotdeauna. Dar, hei, trebuie să mâncam și noi. Și d-aia acum matematica începe să-mi placă. Mai ales spre sfârșitul lunii cand trebuie să vină “Salariu day”. Așa că nu mai faceți facultatea de management ca să deveniți manageri, că nu știi unde te duce viața. În România e despre unde prinzi loc, nu despre ce termini. Important e să nu renunți la visuri. Oricât de ireale ar părea, tu să crezi. Intr-o zi, cine știe, tu doar să nu renunți.

Corina

Corina, parte din campania #femeiputernice.

Corina are 27 ani. 27 de ani în care a trebuit să reziste ca să poată fi acum numită o femeie puternică. De fapt o cheamă Paula în acte. Poartă numele tatălui ei în buletin, dar peste câteva luni, când se va căsători o să-l schimbe și în acte.

Pe mama ei o chema Corina. Nu împlinise nici măcar un an când a murit. Supusă la violențe inimaginabile, s-a despărțit de tatăl agresor. Știa că sunt în pericol amândouă și trebuia să dispară din viața lui o perioadă.

A plecat cu bebelusa de numai câteva luni la niște rude la București. Au stat trei luni acolo pana când s-au întors în vizită la bunicii Corinei. Au făcut un grătar. Corina a plecat să ia din casa rudelor de peste stradă ceva din congelator. Singură. Paul, sotul, pentru că nu apucase să divorțeze a urmărit-o. Părăsit și gelos pe noua viața a ei, a ucis-o în câteva minute cu multiple lovituri de cuțit. Că a fumat apoi lângă cadavru, că a stins țigara într-un mod macabru, că a anunțat rudele de crima săvârșită nonșalant, nu mai e cazul să vorbim.

Paula, bebelușa de numai 11 luni a devenit Corina. A rămas în grija bunicilor. Apoi în grija unchiului și a mătușii. A schimbat case multe și nu și-a găsit locul nicăieri.

E lângă mine și povestește liniștită. Nu o afectează nimic. E frumoasă și zâmbește cu ochii semilună.

Tatălui ei în acte, nu în suflet, i-au dat 15 ani de închisoare. Pentru că a mers singur la poliție, a colaborat cu ei și s-a comportat bine în închisoare, a executat doar 12. Atunci l-a și văzut pentru prima dată. A atins-o pe umăr intr-o zi într-un magazin și i-a zis că e tatăl ei. S-a speriat atât de tare încât a căzut, a alergat, a căzut iar. A ajuns plină de sânge acasă. Cu atac de panică. Nu era teama de ce auzise despre el. Era vorba despre niște scrisori trimise bunicii ei din închisoare în care îi spunea că o să iasă și o s-o omoare și pe ea. Văzute și citite cu ochii ei. Nu spusese nimănui că știa de ele. Erau ascunse. Le găsise din greșeala.

Au trecut anii și el s-a recăsătorit. Spune că l-a găsit pe Dumnezeu acum. Are și copii, surorile Corinei. Nu au păstrat legătura. Nu vrea să știe de el. Când i-a răspuns la telefon, după multe insistențe din partea lui, i-a spus “Nu vă cunosc. Nu mă mai sunați, vă rog!” Atât. Nu a plâns, nu a vorbit urât, doar atât.

Acum e bine. Așa spune. Cred că așa spun femeile puternice ca ea. Bunicii au murit și ei. E adult acum și trebuie să-și poarte de grijă singură. Zice că e bine, dar eu știu că plânge pe dinăuntru.

Am întrebat-o când a simțit că e greu? Pentru că atunci când era mică s-a simțit iubită de toți. De drag că era mai mică, de milă pentru că rămăsese fără părinți. Dumnezeu știe. A răspuns că i-ar fi plăcut să fie cineva să o îndemne să se țină de școală. Nu doar liceul. Să meargă mai departe. N-a avut cine. Și nu s-a vândut pentru bani. A iubit oamenii sincer. Nu a ajuns o paria în societate. Nu poartă ură nimănui. E puternică, merge mai departe. Sunt mult mai multe se spus despre ea, am înglobat aici doar o parte.

Am îmbrățișat-o la un moment dat. Mi-a plăcut de blândețea ei. Se va căsători curând. Muncesc amândoi, locuiește la el, e cuminte cu ea și nu are ce să-i ceară mai mult de cât îi oferă. Chiar am crezut când a spus ca se simte iubită și liniștită. Dar mai e ceva. Ea avut mereu o grijă în suflet, că nu știe unde îi e locul. Pe care acum l-a găsit, lângă cel pe care l-a ales pentru totdeauna.

Și nu știe încotro s-o mai apuce atunci când lucrurile poate, nu vor mai fi roz. Asta o fi de fapt umbra din zâmbetul ei.

Leapșa între bloggeri

Am primit o provocare, musai să o duc la capăt. Cred că e o modă, că am vazut pe toate blogurile Leapșa.

Ioana m-a băgat în joc și mă bucur că a făcut asta. Așa pot oamenii să afle mai multe despre mine.

La ce aș renunța?

Laptop sau telefon?

Nici nu clipesc și aleg telefonul. Dacă aș putea să mi-l leg de gât ar fi perfect. Am și ceas asociat lui care mă anunță de câte ori primesc notificări pe rețelele de socializare, de pe care pot vorbi în cazul în care e telefonul prea departe. Sau nu-l găsesc, cum mi se întâmplă des. Sufăr că nu pot răspunde în timp real. Telefonul e parte din mine, știu poate sună ciudat, dar fără el nu plec nicăieri. Sunteți legati pe viața.

P.S: prima mea carte a fost scrisă pe telefon, deci vă dați seama la ce nivel e legătura dintre noi. 😜

Pizza sau hamburgher?

Hamburger, desigur. N-am încredere în ce conțin Hamburgerii. Dacă văd ciuperci, legume și porumb, e semn bun. Nu știu dacă am mâncat de câteva ori în viața Hamburger.

Ciocolată sau fursecuri?

În primul rând, nu prea îmi plac dulciurile. Ciocolata mi se pare prea dulce, iar fursecurile mi se lipesc de dinți. Dar, dacă trebuie să aleg, renunț fericită la ciocolată.

Chipsuri sau pufuleți?

Doamne! Mă mai chinuiți mult? Dau naibii la o parte chipsurile și rămân să mi se lipească pufuleții de cerul gurii. Gustările astea o fi la modă acum, dar parcă tot mixul de nuci de la Lidl mă satisface.

Filme sau seriale?

În urmă cu un an nu aș fi avut răbdarea să mă uit la seriale. Dar, hei, copiii au crescut, îi culc devreme seara și acum mă mai bag și la câte un serial. Dar renunț la ele dacă mă ademenești cu un film bun de numai două ore. Zice tipa care tocmai a terminat ambele sezoane Netflix “Sunt un ucigaș”.

Cărți sau tv?

Am renunțat la tv cu mulți ani în urmă. Nici nu mai stiu când, dacă mă credeți. Cărți citesc mai mult în vacanța, deși mi-ar plăcea să citesc zilnic. Iubesc când primesc cărți în dar. Așa că, dacă vreți să mă surprindeți îmi doresc să citesc „Zuleiha deschide ochii” e pe lista mea.😜

Vacanța la mare sau la munte?

După mine, la munte e funny să stai la căldură și doar să faci o plimbare ușoară, doar cât să te mai dezmorțești. Recunosc, nu-mi place frigul, sunt un scorpion veritabil. La mare m-aș muta. E visul meu să ne mutăm undeva la malul mării intr-o căsuță albă confortabilă cu un umbrar și o priveliște de pitorească. Așa că, renunț la munte și mă pregătesc de un circuit la mare. La propriu. Știți deja că pentru excursii mă pregătesc din timp. Stați pe aproape să vedeți pe unde plecăm în curând. 😜