Cum e la mare pe pandemie

Publicat de de Anna Georgescu

Cum e la mare pe pandemie, sau mai mergem anul ăsta la mare?

Deși eram reținuți înainte să ne hotărâm dacă să mergem sau nu la mare, pe la 12 noaptea, soțul a rezervat cazarea. Bucuria mea. Îmi venea atunci să mă apuc de bagaje.

Starea de alertă s-a prelungit, așa ca nu știam la ce să ne așteptăm. Vom avea unde să mâncăm? Plaja e deschisă pentru toți sau trebuie rezervare? Oare o să fim singuri, sau mai sunt și alții care ignoră vremea ploioasă și virusul?

Am ajuns pe la prânz în Mamaia, nu era cazul să mai mergem la plajă. După ce ne-am cazat într-un apartament foarte drăguț, am scos trotinetele copiilor și am dat o tură pe faleză. Ce credeți? Faleza plină. Marea calmă, turiștii înotau, toate bune. Terasele, deși nu toate deschise, sunt pline. Nu e nevoie de rezervare. Nici măcar la plajă nu a fost necesar. Noi am ales o plajă privată. La intrare ne-au cerut datele și semnătura cu privire la contactul eventual cu alte persoane infectate.

Prețurile la mâncare sunt ușor ridicate, probabil să mai recupereze din pierderi, sau poate că așa sunt la mare. 🤷‍♀️ Pentru șezlong am plătit 30 lei. Mi s-a părut chiar puțin pentru cât am plătit anul trecut. Nu vă mai zic, că simt și acum o durere în inimă.😄

Da, a plouat, dar ploaie de vară. Adică, veneau norii ăia frumoși de poze, picura puțin, apoi din nou plajă. Apa era caldă, chiar mai caldă când ploua. Toți cei care au fost la mare weekendul trecut au fost niște curajoși. Dacă stai cu frica în sân nu mai pleci nicăieri. Sau dacă stai după ploi, apăi nu te mai distrezi niciodată. Copiii au fost pur și simplu extaziați. Au zis în fiecare zi că asta e cea mai tare zi din viața lor. Pentru noi a fost cea mai mare mulțumire, să-i vedem pe ei fericiți.

Așadar, respectați regulile de distanțare socială. Purtați mască în spațiile publice închise, igienizați des mâinile și aveți grijă de voi pentru voi și pentru ceilalți. La mare e frumos. Copiii merită o distracție de câteva zile pentru cât au stat în casă. Marea e cel mai tare spațiu de joacă. Și e deschisă pentru ei. ❤️

Excursie de o zi cu copiii pe Transfăgărășan

Publicat de de Anna Georgescu

Vrem, nu vrem, pandemia ne ține în jurul casei, oarecum. Nimeni nu vrea să se mai expună la noul virus, de aia rămânem mai rezervați în legătura cu plecările.

Noi am avut o zi liberă și am vrut să profităm de ea. Am stabilit că mergem în vizită la Curtea de Argeș. Mănăstirea, parcurile, clădirile vechi, terasele pline de flori și de turiști, toate au dus la concluzia că a fost o idee grozavă. Totuși, în oraș am fost de foarte multe ori, așa că am zis să mergem să mâncăm undeva mai pitoresc. Oricum, am petrecut câteva ore frumoase acolo.

Am început să ne îndreptăm spre Arefu. Am mâncat exact când se începe urcarea spre barajul Vidraru. Restaurantul “La cetate” a fost exact pe gustul nostru. S-a găsit și cașcaval pane, cartofi prăjiți, salată de legume cu brânză, tot ce și-au imaginat copiii pe drum că o să mănânce.

La baraj am ajuns repede, deși am mers încet, să putem adulmeca în liniște priveliștea. Mă simțeam ca în altă țară, frumusețe naturală și mai mult decât atât.

Când am ajuns, am încercat să urcăm la omul de fier, dar era închis. În schimb, se fac plimbări pe lac cu barca. Prețul e de 15 lei adulți, 10 lei copii. Merită fiecare bănuț, e colosală imaginea. Am mai vizitat niște magazine de suveniruri și asta a fost tot.

A fost o zi chiar reușită. Ne-am făcut poze, iar copiii parcă au fost mai puțin gălăgioși ca în alte dăți. Sau mi s-o fi părut mie că eram mai relaxată.

De dimineață ne-am ciondănit puțin. Ca de obicei nu am fost gata la timp. Dar, hei, nu le pot face pe toate. Trebuie să-i spăl, să le găsesc haine potrivite, să le mai iau și la ei in caz că se murdăresc. Și să mă mai aranjez și eu. Asta durează cel mai mult, recunosc.

Ehe, e mult de muncă. Noroc că am cumpărat de curând de aici niște pantaloni scurți cu două fețe. Dacă se întâmpla ceva, îi întorc pe partea cealaltă și gata. Le-am luat doar câte o bluziță în caz că se face răcoare mai sus la munte. Pentru mine e foarte important ce poartă copiii. Intr-o lume în care se risipește enorm, o companie care are grijă de mediu e ceea ce trebuie. Se produc creații vestimentare pentru gravide, proaspete mămici și copii. Fabricate din materiale organice sau biodegradabile, ele au chiar și un sistem de “buy-back”. Ce înseamnă asta? Răscumperi fiecare produs cumpărat, la un preț între 10% și 50% din valoarea originală.

Pentru ca noi susținem antreprenorii originali și pentru că suntem prietenii Terrei recomandăm cu drag. A, să nu uit, las aici link către pantalonii băieților.

Cu plăcere!😊

Doamna Haita

Publicat de de Anna Georgescu

Doamna Nicoleta Haita.

E puțin mai tânăra decât mine. Pentru că nu auzeam ce spune, și-a dat masca jos. Ochii ei mari, maro închis, se potrivesc acum cu restul chipului. Zâmbește frumos, are dantura curată, dar parcă o reține ceva să râdă cu adevărat.

Doamna Haita e clienta mea. Dar de ce nu o cheamă Haica? Parcă tot restul comunității de romi se numește așa. Avusesem în ultimele zile zeci de clienți cu numele de familie Haica.

Îi spun și ei curiozitatea mea. Atunci a zâmbit. Socrul ei și-a schimbat numele. Nu mai putea să fie confundat cu alți oameni care se numesc la fel. Mereu venea cineva și îi tăia curentul pe nedrept. El plătea, dar era confundat cu cei care nu plăteau și asta i se întâmpla mereu. Casele nu sunt numerotate corect, de acolo confuzia. De atunci s-a hotărât să îl cheme Haita pe el și pe neamul lui.

Am întrebat-o lucruri personale. E necesar pentru veșnica actualizare a datelor. A răspuns rapid la toate. Am ajuns la câți copii în întreținere are. A spus că 3. Apoi a rectificat. “Doi copii mai am”. A oftat. N-am vrut să o întreb direct ce s-a întâmplat. Nu pentru că nu voiam să stiu, ci pentru că părea dureros după cum i s-au întristat ochii. Am tăcut amândouă. După câteva minute mi-am luat inima în dinți și am întrebat-o ce s-a întâmplat.

Eram curioasă, m-am certat în gând că am insistat puțin. Mi-a povestit tot. Îmi venea să mă opresc din treabă. Nu puteam, dar m-am străduit să o ascult fără să o întrerup.

Erau toți în curte. Băiatul de 6 ani se juca pe lângă cal. Nimeni nu știe cum s-a întâmplat, poate a fost prea repede ca cineva să observe. L-a lovit calul din senin. Calul blând care nu lovea niciodată.

Au fost la cel mai apropiat spital unde l-au cusut. Apoi pentru investigații au mers la Pitești. Acolo au așteptat pe holuri 6 ore înainte să intre la tomograf. Nimeni nu spunea nimic. A plâns și s-a rugat de toți să-i spună ce are. Au fost marginalizați, lăsați pe holurile spitalului să aștepte.

A intrat în comă, a fost transportat la București și doar atât mai știe.

S-a întâmplat atât de repede. Nici nu știe cum s-a putut întâmpla asta. N-a știut niciodată că a fost așa grav lovit. A durut asta mai mult decât orice. Poate l-ar fi putut ajuta cineva, dacă l-ar fi luat în seamă mai repede. Poate dacă nu erau de altă etnie. Dumnezeu știe.

Aveam în fața mea o mamă. De etnie romă sau româncă, mama tot mamă e. A zis că poate dacă n-ar fi vorbit tot timpul cu el, poate că asta i-a făcut rău lui. S-a învinovățit ea însăși pentru moartea lui. Și azi o mai face. E tragedia vieții ei. Ultimele cuvinte pe care le-a auzit au fost: “Lasă-mă în pace!”, spuse din durere probabil.

Acum, la aproape doi ani de la pierderea îngerului ei, ea încă mai spune că are trei copii. Ceea ce mi se pare cel mai frumos lucru din lume din toată povestea asta.

N-am putut și nici n-am vrut să-i fac poza. Poate ajunge și la ea povestea despre ea. Aș vrea să știe că o admir pentru putere și sunt mândra că face parte din campania mea.

România e pe primul loc în UE la mame adolescente. E utilă educația sexuală în școli?

Publicat de de Anna Georgescu

Încă de când sunt de-o șchioapă, copiii sunt educați cu metoda: “e rușine”. “Stai frumos că e rușine!“ Ia mâna de acolo că e rușine!” Astea sunt frazele cele mai des auzite în copilărie. De mine, cel puțin.

Băieții, ca și fetele au nevoie să știe ce se petrece cu corpul lor. Care sunt organele sexuale, cum se numesc ele, din ce e format corpul omenesc.

Am băieți, dar asta nu însemnă că lor nu trebuie să le spunem prea multe. Și fetele și băieții trebuie educați în sensul ăsta. Iar dacă părinții nu pot face asta, atunci să le vorbească un profesor specializat în educație sanitară, cum am auzit că s-ar numi materia. Asta, dacă se va introduce.

Cei mici trebuie să fie familiarizați cu câteva noțiuni banale despre sexualitate.

1. In primul rând, organele sexuale sunt intime, nu rușinoase. Trebuie să le numească corect, fără diminutive sau înlocuiri de alte cuvinte. Sâni, testicule, penis, vulvă, fese, sunt denumiri normale, pe care orice copil trebuie să și le însușească.

2. Nu trebuie să plece niciodată cu un adult fără acordul părinților.

3. Organele sexuale nu se ating decât în intimitate: baie, camera lor, etc.

4. Organele sexuale nu sunt rușinoase, ci intime și vor rămâne așa până la vârsta la care vor deveni adulți.

5. Nimeni, în afară de doctor sau părinți nu are voie să îi atingă în zonele intime. E strict interzis chiar și în joacă. Ele sunt sensibile și ei încă nu au capacitatea de a se feri de pericole.

România e pe primul loc în Europa la numărul de mame adolescente. Asta pentru că educația sexuală trebuie începută mai întâi acasă. Suntem în anul 2020 și mulți copii sunt încă forțați să se căsătorească la vârste fragede. Nu știu să se îngrijească nici pe ei și se trezesc în situația în care trebuie să crească un copil. De aici și rata crescută a adandonului școlar. Peste 300.000 de copiii din România sunt în afara sistemului educațional. O cifră enormă din cei 4 milioane de copii.

Toți copii au nevoie de educație adecvată. Indiferent că sunt fete sau băieți, părinții trebuie să înțeleagă că nimic nu e posibil fără educație.

Așadar, până se va introduce în școli o materie care există deja de foarte mulți ani în alte țări, educația sexuală trebuie să înceapă acasă. Haideți să facem ideea asta cât mai cunoscută și vom intra în normalitate.