Lansarea de carte ” Viața perfecta? Poate pe Facebook ” la Pitesti 

De data aceasta,  vreau sa spun ca m-am simțit copleșită de tot ce s-a întâmplat. Spre deosebire de lansarea grabita si aglomerata de la Târgul Internațional de carte Gaudeamus din București, lansarea de la Pitesti mi-a adus aproape alti oameni dragi mie si un spațiu de desfășurare a discuțiilor imens, cu un timp aproape nelimitat. In ciuda oboselii si a emoțiilor care si-au pus amprenta asupra discursului meu, m-am simțit extraordinar sa vad in sala toate persoanele care ma iubesc si ma susțin. N-am destule cuvinte frumoase ca sa le pot mulțumi  prietenilor din Vâlcea pentru care distanța nu a fost un impediment, sau colegului din liceu care m-a surprins cu apariția lui neașteptata, sau nașei mele. Au fost alături de mine surorile mele frumoase, prietenii mei susținători si cred ca nimic nu ar fi fost posibil fara implicarea si devotamentul soțului. 

Am venit frântă de la serviciu, cu doar 10 minute inainte de ora anunțată, pentru ca altfel nu s-a putut si am aranjat sala in cea mai mare graba, deși primii invitați apăruseră deja. Noroc cu fosta mea colega Irina care, ca de obicei si-a arătat suportul si îndemânarea.  

Am fost onorata de prezenta prietenei din Gaesti care întotdeauna m-a încurajat, de cuvintele frumoase la adresa mea si a cărții mele de debut venite din partea doamnei profesoare din facultate Georgiana Drăghici precum si a doamnei Denisa Popescu de la Biblioteca Județeana Dinicu Golescu. M-am simțit extraordinar alături de asa oameni de calitate. Sunt amărâtă ca fiind plina de emotii si extrem de obosita sunt convinsa ca nu am fost atat de coerenta in exprimare pe cat mi-as fi dorit sa fiu. Am fost surprinsă de apariția presei la eveniment, ma așteptam sa fie ceva restrâns intim si asezat, aproape monoton, si am avut parte de o avalanșa de emotii cu multă, multă adrenalina.

La sfârșit am mai rămas toti de vorba in sala cred ca inca o ora, timp in care am semnat cărți, am servit prăjituri si am discutat vrute si nevrute. 

Va mulțumesc mult de tot oameni frumosi. Ati fost minunați. 

Cei care doresc cartea o pot găsi in Topoloveni la magazinul domnului Paul precum si prin comanda la numărul de telefon 0756969906.

Anunțuri

Ati auzit de ” Ora de programare ” ?

Ati auzit de ” Ora de programare ” ?
” Ora de programare ” ( Hour of Code ) este cel mai mare eveniment de educație din istorie. Este inițiat de către asociația non profit Cod.org care se ocupa cu promovarea tehnologiei computerelor in scoli dar si in rândul femeilor. Ce inseamna el mai exact? Timp de 7 zile, intre 5 si 11 Decembrie in toată țara se vor susține Ore de Programare cu ajutorul tutorialelor puse la dispoziție gratis de ro,cod.org, cu alte cuvinte, oricine are peste 4 ani poate încerca jocurile educative despre programare, o noua metoda de învățare prin joaca. 

In ultima vreme se vorbește din ce in ce mai mult de eșecul facultăților de filiera umană si se evidențiază in fiecare an mai mult stiintele exacte. Personal, sunt de acord si consider ca meseriile de viitor vor fi cele din din domeniul tehnologiei.  Asadar, sfătuiesc conducerea școlilor, companiile, sau oricine dorește sa-si înregistreze e evenimentul pe hourofcode.com/ro/ro si pot încerca timp de o ora tutoriale care pot fi accesate atat pe laptop cat si pe tableta sau telefon. 

Aceasta manifestare a devenit atat de populară, încât in fiecare an, peste 400.000 de romani s-au înscris si au participat intr-o săptămana la acest eveniment. Încearcă si tu pentru tine, pentru copiii tai, pentru elevii tai si sunt convinsa ca o sa-ti placa. 

Poze de la lansarea primei mele cărți 

Hai, ca, m-am mai eliberat putin sa apuc sa va arat cum a fost la lansare. 

Trebuie de asemenea sa amintesc faptul ca am fost absolut onorata de prezenta prietenilor si rudelor. Au fost persoane care m-au surprins foarte tare, nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca si-ar putea face timp sa vina, joia, ca nelumea, pe la pranz, cand toti oamenii sunt la serviciu, la o lansare de carte. Nu ne mai văzusem de ani de zile, cu unii dintre ei, iar cu alții chiar întâmplator trecând pe langa standul editurii sub numele căreia a fost publicată cartea. Nu cred ca am pot revanșa vreodată pentru încurajările pe care mi le-au arătat, pentru flori, pentru cadouri sau pentru susținere. 

Cred ca pentru prima data in viața de la ultima serbare încoace , am simțit din nou  emoții la aplauzele celor care mi-au fost alături. Ma simt măgulită si rusinata de atâta amabilitate si parca tot nu-mi vine sa cred ca am reușit si de data aceasta. La un moment dat chiar am si lăcrimat…

Săptămana aceasta sper  sa am timp sa actualizez stocul de cărți, ca sa le pot trimite tuturor celor care doresc sa intre in posesia cărții ” Viața perfecta? Poate pe Facebook „. Va asigur ca in cel mai scurt timp cartea va fi găsită atat in oras cat si prin comanda directa la mine, aici pe blog sau pe pagina pagina mea de Facebook. Târgul Internațional de carte Gaudeamus a fost un eveniment plin de culoare in care am avut ocazia sa-mi vad visul împlinit alături de cei care pe care ii iubesc. M-am distrat extraordinar, a fost un moment memorabil, pe care-mi doresc sa-l repet prin lansarea cărții si in Pitesti. 

Detalii in curând! 

Le mulțumesc inca o data familiei si prietenilor care si-au facut timp sa poată ajunge la târg! Va iubesc pe toti!


S-a lansat cartea ” Viața perfecta? Poate pe Facebook „

Cartea ” Viața perfecta? Poate pe Facebook ” înseamna pentru mine o dovada de curaj si nebunie in același timp. Fara mijloacele necesare tipăririi unei cărți, fara idei bine stabilite, fara îndrumare si chiar fara minte la un moment dat, am dat spre tipărire un amalgam de gânduri si sentimente trăite dar mai ales memorate. Pe negândite, la fel cum a fost concepută prima mea carte, am plecat la lansare fara nici cea mai mică idee din ce voi spune auditorului. Am realizat ca nu e asa mare lucru sa captezi atenția oamenilor atunci cand esti sincer si coerent. Am vazut filmarea apoi si nu mi-a displăcut total, ceea ce e un semn bun, caci in ultimul timp sunt foarte aspra cu actiunile mele si mi se pare ca nu mai fac nimic bine. Am fost ajutata de către directorul editurii dar si de către actrita Doina Ghitescu, o mare doamna a Teatrului  românesc  cărora nu am cuvinte sa le mulțumesc pentru amabilitate si implicate. Faptul ca am fost susținută de dansa m-a onorat. 

A fost ciudat sa vorbesc despre mine, sa-i conving pe cei din fata mea ca de fapt, sunt altfel decat in scris, ca in general sunt amuzanta si aiurita. Cartea mea este o carte, pe cat de mică pe atat de cuprinzătoare in emoții. Nu o laud, chiar mi se pare ceva foarte irelevant pentru alții, incerc doar sa spun in ea ca viața perfecta nu exista in realitate, decât in postările de pe Facebook. E doar o dorința a noastra, o idee irealizabilă, viața fiind alcătuită din momente fericite, amintiri, trăiri, regrete si de ce nu, pasiuni sau tristeti pe care le descriu in carte fara nici o reținere asa cum am facut-o si aici pe blog. 

Ca sa întăresc cele de mai sus, reamintesc ca am ales sa exprim in scris atat bucuriile cat si momentele in care simteam ca o sa ma prăbușesc.  Nu cred ca am ales sa fac asta pentru ca doresc sa ma afirm, nu doresc sa o prezint ca pe o capodopera pentru ca nu este deloc asa; ea e o carte simpla, mică, o literatura ușoară buna de citit in pauza de masa, in metrou sau intr-un Weekend liber. Am ajuns aici datorită pasiunii de a așterne in scris toate gândurile si amintirile, încurajată de multe voci care mi-au spus ca trebuie sa scriu o carte, de ajutorul necondiționat al familiei si de doza de nebunie de care va povesteam mai sus. Ma astept la critici mult mai mult decat ma astept la păreri pozitive pentru ca lumea e reticenta la nou si la îndrăzneala. O sa le primesc cu bucurie pe ambele știind ca nu trebuie sa conving pe nimeni de nimic. Sper doar ca oamenii sa înțeleagă ce vreau sa spun, sa recepționeze mesajul corect si sa nu ma judece prea aspru. Stiu ce am scris, stiu cum arata din afara, si mai stiu ca am șanse sa ajung si mai departe. Asta doar daca voi continua sa-i cer lui Dumnezeu sa faca voia Sa dar si sa cred in Puterea si Binecuvantarea Sa pe care Le simt in fiecare zi.

De ce le cerem atat de mult copiilor?

Fii cuminte! Nu te pune pe jos! Stai drept! Nu mai plânge! 

Ma întreb adesea ce le suntem? Adversari? Inamici? Sau aliați, întotdeauna de partea lor?

Oare cum ne vad ei? 

Oare ce simt cand ne vad? Vream sa vina înspre noi cu bucurie si nerăbdare? Sau temători si nesiguri de ceea ce simt? Vrem sa ne stie de frica sau sa ne povestească frumos? De aceea incerc sa-i inteleg, sa le fiu prieten si mai apoi părinte, chiar daca cei din jur uneori nu ne inteleg. 

Stiu ca sunt si ei oameni la fel ca si noi si de multe ori ii pedepsim tocmai pentru ca se comporta ca niște oameni. Copiilor nu li se permite sa aibă zile proaste, tonuri lipsite de respect sau atitudini rele. Totuși, noi adultii le avem tot timpul. Ne scuzam ca suntem obosiți sau nervoși, însă lor se pare ca nu le înțelegem plânsul sau țipatul care ne dezvăluie de multe ori insecuritatea pe care o simte. Si copiii pot avea zile proaste, asa cum si noi avem zile in care parca nimic nu merge cum ar trebui. 

Trebuie sa acceptam ca nici unul din noi nu e perfect. Nu putem fi in fiecare zi politicosi, respectuoși, afectuoși, de treaba… Ne mai sare si mustaru’ câteodată. Dar lor nu! Lor nu le permitem toane sau zile nasoale. Ei trebuie sa fie perfecti, sa fie asa cum noi nu putem fi. Dar oare sunt pregătiți? Pot ei duce singuri povara asta a Perfecțiunii ?

Trebuie sa încetam sa le mai cerem bieților copii, un standard de perfectiune pe care nici noi nu-l putem ajunge. Sa-i îndrumăm spre liniste si pace interioară si mai ales cu cei apropiați, însă niciodata sa nu-i obligam sa fie maturi. O sa aibă destul timp sa cunoască rigorile lumii, acum sa le permitem sa fie copii. Sa-i lasam sa rada zgomotos, sa alerge in voie, chiar si sa deranjeze cu vioiciune si amuzament. In fond, sunt doar niște ființe sensibile si fragile care oglindesc in fapte lucruri văzute si simțite acasa, la parinti sau rude. Au capacitați extraordinare de intelegere si iubire, asa cum nu regăsim la cei adulti. Ei au nevoie sa fie înțeleși si lăsați sa fie copii.
Sursa foto: http://www.inbratelamami.ro

Cu ce desfund nasul copiilor 

Daca n-am trai intr-o lume intr-o continua schimbare, daca băieții mei n-ar avea nevoie de atat de multe lucruri, daca am trai mai simplu si mai discret, sunt sigura ca nu ar fi fost nevoie sa plec la serviciu si nici n-as fi fost nevoită ca de la un an si cateva luni sa încep sa-l trezesc pe cel mic de la ora 7 sa mergem la gradi. Nu contest beneficiile integrarii si socializării care reies din frecventarea ciclului preșcolar, dar faptul ca a fost introdus in colectivitate la o vârsta atat de frageda l-a facut extrem de vulnerabil in fata virușilor care circula nestingheriti prin Grădinițe. Practic, el era sănătos doar in vacante, in timpul anului târând neputincios dupa el toate simptomele posibile: nas înfundat in permanenta, respiratie grea, muci, multi muci, roșu in gat, 

Mergeam la București la spital la 2 sapatamani, analize, nimic grav, diverse viroze si de fiecare data aceleași tratamente. 

Usor usor, am inceput sa incerc si alte metode, miere cu cătina, suplimente alimentare pentru imunitate… Mai auzisem de pe la sora-mea si pe la niște prietene de Vapour Rub, un unguent mentolat cu care ii dădea si pe ai mei cand mai rămâneam la ea peste noapte. Necăjită de toate metodele pe care le încercasem am apelat si eu la Vapour Rub ca ultima soluție. Am aplicat vreo doua trei seri la culcare o cantitate mică pe gat si pe spate plus picăturile de nas cu apa de mare fara sa mai astept rezultate pozitive, probabil si din cauza faptului ca am încetat sa sper. Dar iată ca dupa cateva seri, copilul respira mai bine. Acum dupa aproape o săptămana am încetat sa-l mai dau in fiecare seara pentru ca nu maine nevoie. Respira foarte bine si mai folosim doar din cand in cand. Imi pare rau ca nu l-am folosit mai demult. Atâția bani irosiți pe medicamente, cand soluția salvatoare era mai la îndemâna decat as fi crezut. 

Cu ingrediente naturale precum uleiul de mentol si eucalipt acest produs desfunda căile nazale rapid si delicat, fiind recomandat chiar si bebelușilor de la vârsta de 6 luni. Pentru cei care se tem sa aplice direct pe piele puteți utiliza o cantitate aplicată pe o batista prinsă in pătuț sau la oarecare distanță de copil. Noi il folosim la ambii copii si preventiv, aplicând foarte putin pe piept, gat si spate. Il recomand tuturor parinților care vor sa combată  răcelile si sa desfunde nasucul copiilor usor si rapid. Merita încercat!

7 lecții pe care le înveți dupa 30 de ani

1. Niciodata sa nu te mulțumești doar cu ceea ce ai.Sa fii recunoscător pentru sanatate si sa apreciezi întotdeauna lucrurile simple, însă întotdeauna sa-ti dorești mai mult si mai mult vei avea. Am învățat-o pe propria piele. Am cerut întodeauna mai mult de la viața, iar viata continua sa ma surprindă. Discursurile de dezvoltare personală de genul ” Sa îndrăznești mai mult pentru tine”, ” E de ajuns sa-ti dorești cu adevarat” mi se păreau pana nu demult povesti. Credeam ca pana la Dumnezeu te mănâncă Sfinții. Ca întotdeauna pentru a reuși ceva măreț ai nevoie de bani mai mult decat de voința si am realizat ca am greșit enorm. 

In primul rând ai nevoie de credinta. De credinta in Dumnezeu si de încredere ca planul Lui pentru tine e măreț, nu trebuie decat sa-i ceri sa faca voia Lui. Merge. Încearcă! N-ai nimic de pierdut. Crede mai mult in tine si in El decat in eșec si in nereușită.

2. Am învățat ca oamenii îndrăgostiți au un comportament copilăresc. Ca iubirea vine la pachet întotdeauna cu prosteală si răsfăț, ca nicicând oamenii nu sunt mai infantili ca atunci cand iubesc. Sunt minunați îndrăgostiții, i-as recunoaște intr-o secunda dupa mărimea zâmbetului prostesc.

3. Cel mai greu lucru e sa vorbești despre Dumnezeu. Nu pot sa fac asta, deși am învățat sa ma rog eficient si incerc in fiecare zi sa mulțumesc pentru ca sunt. Sa mulțumesc pentru prezent si sa fiu încrezătoare pentru viitor. 

4. Am descoperit ca am mult mai multe nevoi decat as fi crezut vreodată. 

5. Am învățat sa recunosc ca am obosit atunci cand nu mai pot si sa iau o pauza, indiferent de gravitatea situației. Chiar si acum simt oboseala cum ma apasă. E greu si recunosc ca nu ma descurc deși nu las sa se vada asta decat foarte rar.

Am realizat ca am nevoie de ajutor, ca nu le pot face singura pe toate.

Greșesc in continuare oamenilor de langa mine, fara voia mea, deși tânjesc dupa îndreptare si iertare la rândul meu. Asta ma face om.

6. Mi-am dat seama ca viața nu se oprește in loc niciodata. Chiar si cand e greu, timpul se scurge. Contează sa se scurga in favoarea ta. 

7. Am învățat ca atașamentul si viața intimă trebuie sa faca parte din rutina. Ca iubirea nu exista si rămâne orice ar fi. In vâltoarea vremurilor trăite se poate pierde foarte usor. 

8. Apreciez frigul deopotrivă cu caldura, fiecare perioada a anului și-a vieții are frumusetea ei. Cea mai mare provocare a vieții e sa ajungi in punctul in care sa poti accepta oamenii asa cum sunt si sa-i iubesti neconditionat. Sa te plângi de angoase închipuite implica energie irosită inutil fara posibilitatea de a o lua de la capat. 

Incerc sa-i iubesc pe oameni asa cum sunt deși mi-e foarte greu. Nu mai incerc sa-i schimb însă, ci sa le dau dreptul sa existe in viața mea ca fiind buni sau rai.

 9. Ma rog constant pentru îndreptare, pentru iubire de oameni, pentru luminarea minții in tot dar mai ales in a afla calea adevărului, pentru iertare si îngăduință. 

Va mulțumesc mult tuturor celor care ati fost alaturi de mine cu un gând sau cu o urare. Deși toti trăim in graba, secundele in care gândul vostru a fost îndreptat către mine mi-au adus cea mai mare bucurie.As vrea sa fac ceva la rândul meu si nu stiu ce. Ceva mai mult decat sa va mulțumesc din suflet pentru energia pe care mi-au transmis-o. Promit ca de fiecare data cand o simt asa puternic sa o transform in ceva util.