Tratament pentru vărsatul de vânt din casa mea

Varicela sau vărsatul de vânt, cum i se mai spune in popor, se prezintă sub forma unor ” boabe de roua”, postule cu lichid in interior, pe care trebuie sa le tratam cu maxima delicatețe, deoarece ruperea acestora lasa o cicatrice permanenta.

Mai întâi a apărut vărsat in grădinița, apoi vărsat in grupa lor și acum și in casa mea, fir-ar sa fie!

 Ochișorilor ăstora frumosi și blânzi le e umbrita limpezimea de boala asta a copilăriei pe care o cred de-a dreptul nesuferită.

Primele semne

Primele semne au apărut acum o săptămâna si jumătate când a avut febra din senin, stare de rău, scaune moi si dureri de cap. Cel mic fiind mai rău cu alte probleme nu prea le-am luat in seama pe cele ușoare ale viitoarei boli. 

Ca ma tot așteptam sa vina, era doar o chestiune de moment, acum ca a venit nu știu cum s-o mai scot la cap. In momentul in care au apărut primele semne, norii s-au strâns deasupra noastră, de îndată s-a răcit vremea, chiar a început sa ningă la jumatea lu’ Aprilie, semn ca natura a simțit nenorocirea ce s a abătut asupra casei mele. Ma ajuta mult asta, măcar nu ne dorim sa ieșim la soare, ca nu e. 

Acum e bine, începe sa-mi placa. Zapada afara, boala in casa, copii contaminați, dar suplinim cu multă voie buna. Bietii vecini nu mai sunt terorizați doar seara ci și in timpul zilei, pentru ca respectam regulile, ne-am izolat și nu părăsim domiciliul pana nu trece pericolul.

Cum ne tratam de varicela?

Practic, dacă nu apar complicații, nu trebuie sa administram decât preventiv la febra, ibuprofen sau paracetamol, iar la culcare,  noi am administrat la sfatul medicului 5 ml de Aerius. 

Cum ne mai protejam, in rest?

1. Ne hidratăm bine, bine, cu ceai, apa, suc.

2. Mâncam alimente moi pentru ca așa cum exista bubitele in exerior, la fel e și in interior și nu ne dorim sa le iritam și sa facem complicații. 

3. Le tamponam cu alcool mentolat asezonat cu țipete și smuciri la fiecare atingere a dischetei demachiante de piele. 

4. Igiena este foarte importantă, așa ca facem dus zilnic, masand ușor pielea cu mâna, fără burete de baie.

5. Evitam tot ce conține aciditate sa nu le facem rău celor din interior.

6. Le ingrijim și pe cele din gurița (da, au apărut și acolo, și in cap…) cu niște tantum verde, iar in nasuc apa de mare și așteptam sa treacă.

De fapt, aștept sa treacă și ma aștept sa revină, la celălalt copil de data asta. Ca asta mi-e norocul. Oricum, nu mai contează ca am pierdut niște întâlniri importante pe care abia le așteptam in weekend. Ei sa fie sănătoși, ma consolez eu. 

Asa ca, ce sa mai lungim vorba, voi distrați-vă, ca pe noi, in ritmul asta, ne mai vedeti pe afara, la vara. 

Nu-ti ridica nimeni statuie când devii mama

Ca sa se ajungă la o populație de peste 7 miliarde de oameni a fost nevoie de foarte multe mame, ca doar copiii nu vin aduși de berze. Mame au existat dintotdeauna, mai bune sau mai rele, dar de la Eva încoace sa tot fi fost câta frunza și iarba. 

Atunci când le știi pe toate

Exista in vremurile pe care le trăim astăzi o paranoia printre mamele actuale. Sa fie totul perfect, sa aibă cel mai sănătos copil din lume, sa fie cel mai curat, cel mai deștept de parca asta i-ar asigura succesul in viața. 

Încurajate de societate, de internet, de rude, cercetează tot, nu le scapă nimic și in urma unei căutări pe google ipohondria își face loc in viața ei și nu se mai da dusa decât mulți ani mai târziu. Când deja e prea târziu sa mai poți repara ce ai stricat cu grijile inutile.

S-a ajuns atât de departe încât rezultatele analizelor din timpul sarcinii sau chiar ale copiilor sunt interpretate cu un singur click pe motoarele de cautare, fără sa se mai tina cont de individualitate, situație, caz unic, vârsta, mediu si așa mai departe. De ce sa aștepți sa îți interpreteze medicul rezultatele analizelor si sa n-o faci tu? Doar te pricepi la tot acum de când ai devenit mama. 

Esti mama? Ești câte puțin din toate

Nu ma îndoiesc de asta pentru ca in momentul in care ai devenit mama esti forțată sa devii câte puțin din toate: croitor, bucătar, medic, tâmplar, inginer… dar sa pretinzi ca le știi pe toate mi se pare extrem. Și sa te mai și lauzi cu asta mi se pare deja exagerat. De fapt asta încerc sa scot in evidentă, ca tot mai multe mămici simt nevoia sa se laude excesiv cu faptul ca ele sunt mame și sunt cele mai bune in asta și au copiii cei mai buni și bine crescuți din lume.

Focuseaza-te pe decizii și fii responsabila 

Eu consider ca maternitatea îți da strălucire și îți arată menirea ta pe Pământ, dar in nici un caz nu te face mai specială decât alte mame in lume. 
Pe de alta parte, cunosc multe mame care cred ca dacă au in viața lor așa responsabilitate serioasă sunt mai presus de cele care nu au. E decizia ta sa aduci pe lume un copil, nu te aștepta la prea multă recunoaștere și apreciere. Nu esti mai buna sau mai rea in ochii societății, tu ești mama pentru ca ți-ai dorit mult, nu pentru superioritate in fata altor femei. 

Ești importantă in ochii micuțului al cărui univers vei fi pentru următorii ani, dar nu și pentru restul. Fii mândra ca vei influența destine, ca viața unui om depinde de alegerile pe care le faci, fii responsabila si realista ca sa poți darui lumii un ajutor. O faci pentru tine și pentru evoluția ta personală, nu sa arați ca ești mai buna. Nu-ți ridica nimeni statuie ca ai devenit mama, clădește una in inima celui pe care îl crești, asta va rămâne după tine. 

Sfintele Paști sa va găsească așa cum m-a găsit pe mine

 

Sărbătoarea care va sa vina mâine ma aduce acasă negreșit in fiecare an, la mama mea cea harnică și la surorile mele frumoase care îmi lipsesc in fiecare zi. 

Pastile Domnului pentru mine astăzi înseama întoarcere in timp. Mi-amintește de oameni strânși in centru, in gălăgia competiției cu cele mai tari oua. Râsete, suc pe banca, pufuleți, alergata, Șotron, elasticul, flori fete și băieți. 

Îmi amintește de dulapul din parc sau scranciobul cum i se mai spunea, pe care câțiva il învârteau din ce in ce mai tare in țipetele celor înspăimântati de viteza pe care o atingea. Dulapul era un fel de aparat de distracție precum cele din parcurile de distracții pe care le învârtește un motor in sus, in jos și peste cap, numai ca la noi era învârtit de câțiva oameni mai vânjoși. Plata era un ou roșu sau o suma infima astfel încât oricine își permitea sa încerce o tura.

Cred ca sa fi avut vreo 4, 5 anișori când, îndemnată de tata, m-am urcat și eu. La urcare nu a prins așa mare avânt, a mai fost cum a mai fost, dar la coborâre, am simțit cum inima îmi rămâne in vârful „dulapului”. Nu mai știu dacă am strigat la tata sau doar l-am căutat cu privirea, dar știu ca m-au oprit și ca m-am dat jos. M-a dojenit puțin și m-a luat in brațe. Nu s-a supărat ca n-am avut curaj. L-am iubit și mai mult. 

La fel cum o făceam in zi de sărbătoare. Atunci nu mai trebuia sa muncească și nici pe noi nu ne punea, era frumos rău și la fata și îmbrăcat și se bărbierea in oglinda afara in timp ce-și spunea cat e de frumos. Știa ca așa reusea întotdeauna sa ne facă sa radem. Îmi amintesc de el inevitabil, pentru ca lipsa lui și golul lăsat in curtea asta mare și in inima mea mică mi-l aduce in gând de fiecare data când deschid poarta și aud liniștea. 

Sărbătorile pascale înseamnă pentru mine eliberare, liniște, familie, miros de cozonac, rugăciune, cântec și Dumnezeu.

La fel va doresc și vouă. Pace in case, împăcare cu aproapele, iertare de tot și de toate, toleranta și dăruire. 

Nu uitați ca nu e nevoie sa așteptați ceva anume pentru a începe sa trăiți și sa fiti fericiti. O puteți face in fiecare zi in care va treziți sănătoși, in fiecare zi in care puteți vedea lumina zilei, cu atât mai mult azi in care ați apucat încă un an sa va bucurați de lumina Invierii. Sarbatoarea aceasta mare sa trezesca și sa va călăuzească spre bine. 
Sursa foto: festivalcaragiale.ro

Mickey și Piloții de curse – Serial nou la Disney Junior 

Când primul născut se apropia de vârsta de 2 ani, am fost nevoiți sa începem sa ne interesam de amenajarea propriei camere, mai ales ca in burtica mișca nerăbdător frățiorul.

Am încercat atunci sa-i facem pe plac, sa-i organizam spațiul astfel încât sa-i placa sa-și petreacă timpul acolo și mai ales sa doarmă. A cerut dulap alb, cutii cu jucării asortate și bineînțeles pereți pictați. Noi cred ca eram mai incantați decât el de amenajarea camerei, astfel încât am făcut tot ce ne-a stat in putința și încă puțin, numai sa-i placa copilului.

Am adus pe cineva talentat sa se ocupe de pictura, iar prințișorului i-a revenit misiunea de a alege tema. Nu a fost o decizie foarte grea, aproape intr-o secunda a spus sus și răspicat Mickey Mouse. Desenele lui preferate, personajul cu care se compara și se aseamănă in fiecare joc, cel mai tare șoricel a poposit in camera lui mândru alături de prietena lui Minney, in mașina. Și asta nu a fost tot, a vrut sa-l aibă și pe Pluto cu căsuța lui cu tot, l-am făcut și pe Pluto și încă o data pe Mickey și așa ca de la o scena am ajuns sa personificam un perete întreg. Daca va uitați bine la poza a avut și foarte mare grija de el, a încercat chiar sa-l șteargă cu șervețel umed atunci când i s-a părut lui ca e murdar (pata aia întinsa de pe burta lui Pluto de acolo i se trage).

Nu s-a plictisit încă de el

In fiecare seara se uita la figura vesela a lui Mickey și își spun noapte buna. Nu s-a speriat niciodată, doarme de la 2 ani singur, acum și cu frățiorul lui in patul de jos și cred ca faptul ca personajele Disney sunt cele pe care le vede prima data când se trezește ii da o stare de buna dispoziție încă de la prima ora a zilei. 

Serial nou cu personajele lor preferate

Acum trebuie sa-i anunț pe puiuți,  dar si pe voi, ca pe data de 22 Aprilie la ora 10.30, va începe pe canalul Disney Junior un nou serial care se numește Mickey și Piloții de curse.

Serialul va aborda teme de prietenie, umor, lucru in echipa, toate adunate intr-o mulțime de întâmplări care mai de care mai captivante. Și asta nu e tot, Minnie și Daisy au si ele afacerea lor numita Ajutoarele Abile. Acestea pot da o mâna de ajutor, pot salva o pisica dintr-un copac, pot recupera bijuterii pierdute prin canalizările Parisului sau pur și simplu ne pot face sa radem in hohote. 

Parca ii și văd adunați cu scăunelele in fata televizorului. Nu primesc prea des acces la tv dar pe 22 Aprilie vor primi pentru ca știu ca se vor bucura foarte tare. 

Ii las la televizor?

Nu mi-e teama de influența televizorului pentru ca știu ca Disney are programe care au la baza o programa educațională cu diferite arii de dezvoltare ale copilului, emoțională, fizica, socială și cognitivă. Stimulează de asemenea abilitatile de gândire, etice și creative. Curiozitatea și bucuria descoperirii sunt elemente centrale in seriale măsura ce Mickey și prietenii săi explorează diferite tari, culturi și tradiții in aventurile lor, așadar e absolut safe pentru preșcolarii noștri. 

Nu uitați, pe 22 Aprilie haideți sa le facem o bucurie copiilor și sa le prezentam noul serial Mickey și Piloții de curse.

E buna și boala câteodată 

Pentru reconectare, pentru odihna, pentru apropiere și pentru iubit.

Am tot amânat mersul la spital pentru o răceala care i-a pus capac pana la urma mezinului, dar de ce ne-a fost mai frica de aia n-am scăpat. L-a găsit grav pe mititel și ne-a recomandat sa nu mai fie introdus in colectivități, așa ca mami n-a avut încotro decât sa rămână acasă cu bebe. 

Nu-mi place sa lipsesc de la serviciu pentru ca nu-mi place sa rămân in urma, vreau sa fiu prezenta și acolo la fel de mult ca și acasă. Dar când nu se poate, nu se poate. Așa ca sechestrați la domiciliu, am încercat sa ne bucurăm cât am putut unul de celălalt.

Dimineața la prima ora: 

Alex -Mami, nu peci a serviciu?

Mami -Nu, astăzi rămân acasă.

Alex -Ma duci a gadi?

Mami – Nu, rămânem amândoi acasă. Astăzi ne jucam. 

Și apoi au urmat niște țipete de bucurie pe care cred ca le-au auzit și vecinii de la parter și care la starea in care era sunt sigura ca nu i-au făcut prea bine.

Ziua noastră a decurs cum nu se poate mai bine. Mami l-a ținut in brațe cât a vrut, a făcut dintr-o haina lunga o căsuța a cățelușului (se înțelege cine e cățelușul), jocul lui preferat, am făcut ceai bun puțin îndulcit, am gătit împreuna. Bine, eu pe plita și el mai mult pe pereți, dar a foat amuzant. La masa a mâncat o tona de piure și a zis ca e cel mai bun piure din lume. Pe seara a vrut tot piure, alta tona. 😃

La prânz, de bucurie m-a pupat de zece ori și m-a ținut de gât pana a adormit. A mormait într-una din buze întrebarea cu care ma zăpăcise toată ziua „Mami, nu pleci?”.

Mai pe seara deja era mai bine.

N-am mai auzit tusea aia nesuferită care nu-i dădea pace și nu-l lasa sa se odihneasca și după cele 3 ore de somn de la prânz am văzut un băiețel mult mai vioi și mai sănătos.

Nu acord credit medicamentelor, tind sa cred ca apropierea de mami l-a făcut bine. Am lipsit prea mult atunci când a avut nevoie de mine și cred ca boala s-a agravat. Copiii răcesc des și e normal, dar atunci când e ceva grav e bine ca mami sa fie lângă ei. Nici bunica, nici bona, nu-i fac sa se simtă mai bine ca atunci când mami le e aproape și ii îngrijește cum numai ea poate. 

N-am făcut curățenie, n-am înroșit oua, n-am pregătit nimic pentru Paste, decât l-am făcut mai bine pe micuț. Eu cred ca am făcut destul. Dacă mâine va fi și mai bine băiețelul, nu-mi mai trebuie nimic.

Am greșit, recunosc 

Am revăzut un articol de anul trecut pe care-l scriam moarta de somn, epuizata complet de oboseala pe la 3 dimineața. Un articol in care băiețelul deși avea febra caută sa doarmă pe mine, sa ma simtă și sa ma știe aproape. Îmi amintesc și acum ce suparata eram de avalanșa de viruși de care nu mai scăpam. Anul acesta treaba nu mai e așa de gravă, deci ce a fost mai rău a trecut. Tin minte de asemenea, când sugea la sân in disperare, devenise super stresant la un moment dat. Afara, in casa, la cumpărături, aveai n-aveai timp, pauza de titilit era sfânta. Mai ales când era semiadormit și încercam sa scot sânul sa nu fac pe mine acolo in pat și simțea și începea sa sugă cu si mai mult sârg. Acum nu mai suge, ce a fost mai rău a trecut. 

Când erau la vârsta la care nu ar fi plecat de lângă mine sub nici o forma. Nu voiau la nimeni, exista doar mami. Aveam sa trăiesc atunci un sentiment de putere nemarginita, incomparabil cu orice altceva, ca si cum as fi fost regina lumii. Dar mami mai avea și treaba, voia sa ajungă repede undeva sau se grăbea la serviciu. Acum nu mai e cazul, a trecut. S-au obișnuit ca mami trebuie sa plece uneori și nu le mai lipsește asta, mie însă in fiecare zi. 

Câteodată pe cel mare îl adormea tati, in special in primele săptămâni după naștere și îl auzeam din camera cum plânge oarecum resemnat ca eu nu ma puteam duce la el. N-as fi avut loc in pat cu amândoi. Nu voiam sa ma chinuiesc cu ei. Acum cel mare doarme singur, fără nici o problema. Nu ma mai striga, nu ma mai cere, nu mai plânge după mami. A trecut. 

Așa cum au trecut toate. 

Răceala aia de care suferea anul trecut cel mic a trecut. Intre timp au venit altele dar nu ma mai caută noaptea prin pat așa cum o făcea anul trecut. 

Alăptarea aia sacaitoare și tărăgănata de pe oriunde o faceam pentru ultima data in viața mea. De atunci nu am mai simțit gurița avida de lăptic bun și proaspăt pe sanul meu. Și mi-e așa de dor…

Mi-e dor de băiețelul meu slabut pe care îl adormeam lângă mine, cel care nu era nevoit sa ma împartă cu nimeni. Când eram doar noi și atât. Îmi pare rău in fiecare zi ca n-am avut maturitatea necesară sa trăiesc fiecare moment așa cum venea, bun sau rău. 

Îmi pare rău pentru toate momentele in care am vrut doar sa scap. 

Știam ca va veni o zi in care va face lucruri pentru ultima data in viața, dar nu știam ca pe unele deja le făcuse. Exista o ultima data pentru tot. Pentru plecat la gradi, pentru ținut de mâna in public, pentru sărutat și îmbrățișat oriunde și oricând, pentru bucuria de a ne revedea, pentru lucruri mărunte care ne vor lipsi mereu fara sa ne dam seama. 

Timpul nu sta in loc, fir-ar sa fie! Parca știam asta, am uitat? 

Îmi pare rău de tot ca toate au trecut așa ușor pe lângă mine și eu nu am trăit destul din experiența aia. Ca n-am văzut frumosul din urat, ca n-am extras bunul din rău, n-am fost in stare sa trăiesc la timp sa văd câta bucurie trăiam de fapt.

Lucrurile când trec, trecute rămân, nu exista decât o singura posibilitate, trăiești sau trece pe lângă tine. Toate sacaielile astea erau de fapt fericirile mele.

Acum am scăpat, au trecut și eu m-am făcut mare si mi-am dat seama ca le vreau din nou. 

Cum le mai aduc înapoi?

Roma, Londra sau Paris?Cu copii sau fără…

După ce am descoperit pe rând cele mai importante capitale ale Europei, sunt gata sa dau verdictul. Nu mi-e ușor pentru ca in fiecare din ele am descoperit locuri unice dar voi încerca sa aleg un locul 1. 

In Roma am călătorit împreuna cu primul născut, pentru ca altfel nu s-a putut. Asta nu înseamnă ca nu am pututa ajunge acolo unde am plănuit. Am mers cu căruciorul pana la îmbarcare, la coborâre deja ne așteapta la scara, totul a mers uns ca pe roate, nu am simțit nici un dezavantaj in a călători alături de bebe cu suzeta. 

 Am ales un hotel nu foarte scump, la marginea orașului, care a meritat fiecare euro. Am avut camera tripla cu mic dejun, suficient și hrănitor atât pentru noi cât și pentru bebe de 1,5 luni. Ne-am deplasat cu metroul, acesta fiind foarte ușor de folosit, cu o singura linie la stațiile căreia puteai vizita toate obiectivele turistice, mai puțin Vatican, care avea o alta linie. In centru, pe jos am străbătut tot ce era de văzut, iar pentru bebe a fost o încântare parcul din fata Coloseumului sau piața sân Marco cu Mulțimea de porumbei de la Vatican. 

Mi-a plăcut foarte mult înghețata, Fontana di Trevi și chiar și pizza, însă cel mai mult m-a impresionat Vaticanul. Bazilica Sfantul Petru e incredibila si ca așezământ si ca arhitectura. Adăpostește mormântul Sfântului Petru, are intrarea gratis la fel ca majoritatea obiectivelor turistice italiene dar e de neratat. 

Ne-am scăldat in soare pe treptele spaniole împreuna cu zecile de tineri italieni gălăgiosi și veseli. Bine, noi cu căratul și cu copilul mai intr-o parte așa, ca bătrânii, am luat o gustare privind la tinerii frumosi și neliniștiti. Una peste alta, se vorbește tare, se manaca bine, Italia e o încântare.

In Londra am mers fără copii, doar pentru 3 zile, un Weekend pe care n-o sa-l uit niciodată. Am stat tot la marginea orașului, de data aceasta fără bani, la cea mai buna prietena a mea care locuiește acolo de câțiva ani. Am călătorit cu tot cu RER, un fel de tren subteran, un soi de semimetrou. Ne-am descurcat excelent cu harta și cu indicațiile londonezilor. N-am ratat Big Ben, nici London Eye pe care l-am vizitat noaptea și am avut parte de o priveliște superba de deasupra capitalei. Cu puțin soare, cu putina ploaie, vânt când nu te așteptai, am mers și in croaziera pe Tamisa. Aici am admirat alta parte a Londrei, cea istorică, cu toate clădirile istorice și podurile ei frumoase. N-am ratat nici Muzeul Figurilor de ceara, unde am rămas suprinsa de minuțiozitatea cu care au surprins fiecare gest, fiecare grimasa sau zâmbet. E de neratat, mai ales ca doar aici și la Oscar ai ocazia sa mai vezi atâtea vedete strânse la un loc. 

Cel mai mult mi-a plăcut Trafalgar Square, cu agitația ei, cu zgomotul autobuzelor londoneze și cu tot farmecul ei. Anglia e civilizata, e curată și vesela parca in ciuda vremii mohorâte. Am rămas cu impresia ca nu am văzut tot și mi-ar plăcea sa revin. Mai ales ca așa am ocazia sa-mi văd prietena care îmi lipsește in fiecare zi. 

Paris

Parisul a venit sub forma unei miniexcursii de Dragobete, de mult plănuită dar care nu găsea niciodată timp sa-și facă loc in programul și asa destul de încărcat. Mi-e foarte greu sa descriu atmosfera pariziana, pentru ca Parisul e Paris. E romantic, boem, bogat, glamuros, încântător. 

Am stat tot la marginea orașului intr-un hotel cu camere destul de spațioase pentru ce poate oferi Franta. Am avut de ales între Paris Pass și mașina și când am făcut calculul cheltuielilor a reieșit ca e mai bine cu mașina. Am stat doar patru zile, încercând sa acopăr cât mai mult din fascinantul oraș al iubirii. Am vizitat muzeul Luvru, cu vestita Monalisa, sau expozițiile egipteane. Am colindat interiorul și mai ales grădinile Versailles, pline de liniște, de o frumusețe răpitoare. Am mers la Notre Dames și m-a rugat pentru liniște, răbdare și putere. Am făcut și obișnuita croaziera pe Sena, ca sa putem trece și pe sub poduri nu numai pe deasupra și am putut admira Primăria și multe alte edificii importante. Nu se putea sa nu urcam in turnul Eiffel la ultimul etaj, ca doar avem curaj (de unde? aproape de ultimul etaj deja dârdâiam și eu și liftul). Ne-am lăsat urmele și pe acolo prin lacătul scris cu numele nostru și legat de podul indragostilor și am colindat cât pentru tot anul. 

La Paris chiar am simțit iubirea. Am văzut-o in cântecele celor de pe strada, in trandafirii roșii aduși in fiecare seara de comercianți, in jocul luminițelor de pe turn și pe degetul meu. 

Roma, Londra sau Paris?

Sunt trei capitale importante, una mai interesantă ca alta pe care le-am vizitat exact așa cum mi-ar fi plăcut sa mănânc o masa, felul unu, sățios și de ținut minte, felul doi, consistent și memorabil, iar ce e mai bun am lăsat pentru desert, dulce si aromat, de neuitat, pentru totdeauna. 

Si da, dintre toate cele trei metropole europene am ales, Parisul, inconfundabil, plin de măreție și grandoare. Am rămas cu impresia ca nu am apucat sa văd nimic din el, deși am colindat non stop aproape 4 zile. Câte as mai fi putut vedea dacă nu ma omora gândul la puiuții de acasa. Data viitoare o sa venim împreuna cu ei, o sa stam mai mult și o sa va las aici impresii despre Disneyland. Așa ca… sa ne auzim cu bine!

Doamne ajuta! 

Previous Older Entries