Cuplul trebuie să existe și după copii

Cuplul după copii suferă modificări fie că ne dorim asta, fie că nu. Cine spune că nu a întâmpinat greutăți în cuplu după ce au apărut copiii, minte. Ba nu te ajută suficient, ba se bagă el în toate alea, ce face bărbatul nimic nu e bine. E frustrant și pentru el și pentru tine. Ca să nu mai zic că cei mici simt toate animozitățile dintre părinți. Chiar dacă încă nu vorbește copilul, el tensiunea o simte și o preia de la cei mari din casă.

La noi, copiii au apărut după 3 ani de la căsătorie și mulți ani de relație înainte. Asta pentru că eu am vrut mai întâi să ne acordăm nouă un timp al nostru. Să ne adaptăm mai întâi la viața de după căsătorie și apoi să ne umplem viețile cu grijă permanentă pentru alții. Copiii au venit ca un firesc al vieții. Au fost o completare a noastră, a vieții de cuplu. Totuși nu e ușor să reziști ca și cuplu atunci când nu mai e pe primul loc relația voastră, ci micuțul care a apărut dorit în viețile noastre.

Problemele în cuplu apar la scurt timp. Mama are nopți nedormite pe care nu le mai recuperează niciodată. Stresul e mai mare, mai ales la primul copil când nu prea știi ce să faci. Cui îi mai pasă de relația de cuplu în condițiile astea? Oricum iubirea e acolo, nu mai ai grijă de ea.

Totuși de femeie depinde în principal ca cei doi să rămână un cuplu și după copii.

Datoria noastră, a femeilor e să luăm decizii, iar bărbații să le respecte. 😂 D-aia e bine să plănuiești tu o scăpare chiar și de câteva ore în doi, fără copii.

Pentru binele nostru și pentru binele familiei, cuplul trebuie să existe și după copii. Trebuie să existe o portiță și pentru părinți. Că lași copilul cu alți părinți, cu bunicii sau cu o rudă, dacă lipsești din peisaj câteva ore nu te dă nimeni în judecată că ai vrut să te regăsești cu bărbatul tău. Posibilități există, nu cred că dacă îți dorești cu adevărat nu poți ieși la o cafea cu soțul.

Deși eu ies des fără copii, îi plasez la mama de obicei, nu e chiar tot timpul despre noi. Sfârșim prin a vorbi tot despre ei. Facem planuri pentru ei, ne amintim pățaniile cu ei sau râdem de ce năzbâtii mai fac. Așa ca timpul în doi tot cu ei în gând și în vorbă îl petrecem. Dar măcar e ceva ce ne dorim amândoi, avem subiecte comune de discuții și asta nu mă deranjează.

Au fost ani în care nu am mers la nicio petrecere. Au fost ani de zile în care refuzam participarea. La nunți nu i-am cărat după mine, să le stric somnul, să-i culc pe scaune. Dacă n-am avut cu cine să-i las, am preferat să rămân acasă cu ei. Nu vreau să le fac lor rău ca să mă distrez eu. Ieșeam la un film câteva ore câteodată și îmi era de-ajuns. Nu e ușor pentru cuplu când apar copiii. Trebuie doar să încerci să te regăsești și să încerci să te pui pe tine și pe tata pe primul loc din când în când. Stresul se reduce, copiii au părinți mai relaxați, apropierea dintre mama și tata e mai firească și multe alte beneficii.

Așadar depinde de noi dacă aruncăm relația la gunoi sau încercăm să o ținem pe o linie de plutire. Nimeni nu o să vină să te roage să stea cu copiii tăi ca să ieși tu în oraș. Trebuie să găsești singură portița de supraviețuire a cuplului după copil. Și aia cu „nu trebuie să-l mai cucerești după ce a apărut copilul” e o prostie. Nimic nu e permanent, nici măcar relația ta. Nu te culca pe o ureche și fă în așa fel încât toată familia să fie fericită și unită.

Reclame

Nu suport răutatea gratuită

Ce te costă să fii om? Ce te costă să îți vezi de treaba ta?

Tupeul unora mă face să-mi fie milă de ei. Cât de patetic să te simți ca să fii rău? Să stai să jignești oamenii pe grupuri, să le spui cât sunt de urâți și de săraci. Sau să le atragi atenția că sunt proști și tu deștept. Cât de singur și de trist trebuie că ești ca să îți irosești energia pe comentarii la paginile de Facebook ale emisiunilor de la tv.

Cât de repede trece viața și cum aleg unii să și-o petreacă. Eu sunt șocată. Și nu mă dau sfântă. Toți bârfim la un moment dat. Poate cu un prieten bun, sau fără să îți dai seama. Dar nu să am nerușinarea să mă adresez direct cu tot veninul din cuvinte.

Să împroști răutate gratuit mi se pare cel mai josnic lucru din lume. Să n-ai compasiune de copii sau de bătrâni. Să jignești direct fără perdea, să fii malițios și arogant cu cei mai puțin înzestrați intelectual mi se pare o mârlănie. Și un tupeu fantastic.

Nu poți să jignești oamenii așa. Poate că nu e vina lor că sunt așa. Dar tu n-ai altceva de făcut decât să stai să dai sfaturi?

Eu nu stiu forma mai mare de necivilizației decât atunci când ești rău cu voința. Civilizat înseamnă bunătate, tact, inteligenta emoțională, putere, știință, nu înseamnă numai că știi că trebuie să arunci hârtia la gunoi. Cine strigă în gura mare de defectele altora, ar trebui să-și pună un semn de întrebare. De ce simt mereu nevoia să înfrunt pe cineva? De ce simt mereu că trebuie să fac un rău? Poate veți spune că viața e de vină. Ca ea i-a făcut așa. Nici vorbă, viața e doar un pretext ca ei să-și justifice nevoia de rău.

E normal să fii rău intr-o lume ca cea în care trăim, dar e admirabil să fii bun. Îmi doresc ca toți să încercam să scoatem în față binele din oameni sau din jur. De rău sunt sătulă. Și apoi, să ridice primul piatra cel care n-a greșit niciodată.

Când eram mică voiam să mă fac prezentatoare

Când eram mică nu aveam televiziune prin cablu. Abia târziu am avut, cred că prin generală am avut acces la așa lux. Eram la țară, copii simpli care se jucau cu ce aveau la îndemână: bețe, rumeguș, apă, gârla cu peștișori pe care îi prindeam în sticlă, d-astea…

La televizor mă uitam sâmbăta și duminica mai mult. Țin minte emisiunea “Feriți-vă de măgăruș” și “Tezaur folcloric”. Îmi plăceau prezentatorii: spontani, distractivi, serioși, blânzi uneori. Visam să fiu ca ei. Poate de aia m-am specializat în jurnalism pe urmă. Am cochetat cu televiziunea în liceu, când am apărut în primul videoclip al trupei Candy. Nu făceam caz din asta, nimeni nu a știut când am fost la filmări. Am avut colaborări cu Antena 1 și Pro tv după ce am născut băieții. Nimic însă nu m-a adus în ipostaza de prezentatoare așa cum am visat când eram mică.

Acum, am ajuns să îmi îndeplinesc visul. Am moderat 4 conferințe în cadrul Family Expo & Festival la RomExpo. În fața a peste 5000 de oameni veniți la cel mai important eveniment de parentig din România, în fața altor sute sau mii care au privit conferințele în direct, am încercat să îmi țin emoțiile în frâu.

Am avut plăcerea să fac parte din cei care au luat parte la cel mai mare eveniment de parentig din România. Oamenii ăștia care au avut curajul să facă așa eveniment mare în România, au reușit ceva mare. Au unit branduri renumite în același loc care au oferit reduceri semnificative la toate produsele. Au adus în fața părinților medici renumiți, traineri, și specialiști în parenting pe cele două scene de conferința unde au fost tratate subiecte pe teme cum ar fi dermatologie, alăptare, consultări sau evaluări de oftalmologie, nuntritie, pregătire pentru naștere.

Au fost două zile pline. Am plecat de la serviciu direct acolo și am mai plecat duminică. Nu am simțit că am muncit. Mi-a făcut plăcere. Am interacționat cu părinții care îmi citesc articolele, alții au venit special pentru anumite conferințe pe care le-am moderat, de la sute de km. Lor le mulțumesc mult pentru că au fost alături de mine și ca au avut încredere în cuvintele mele.

Family Expo & Festival a fost mai întâi un vis, iar apoi a devenit un fapt. La fel și dorința mea de a fi prezentatoare. Și inevitabil ajungem la un articol mai vechi în care spuneam că visurile nu au niciun rost dacă nu luptăm să ni le îndeplinim. Felicit organizatorii și abia aștept edițiile următoare.

Cum am scăpat de burtă după naștere

Am tras puțin înainte să pot să spun și altora cum am scăpat de burtă după naștere. N-a fost așa ușor mai ales că eu mâncam haotic, fără reguli sau fără să mă gandesc înainte.

În primul rând am doi copii, 7 și 5 ani, iar după naștere am rămas cu burtă. Nu știu dacă era pielea sau și grăsime rămasă, dar era tare inestetic. Nu puteam lua nimic strâmt pe corp fără să mă încorsetez. Aveam toate tipurile de chiloți cu talie înaltă: tanga, brazilian, normal, mai strânși, mai lejeri. Eram stânjenită și credeam că așa o să rămân mereu. Am avut noroc că nu am rămas cu vergeturi, d-alea nu mai scăpam în veci. 🤦🏼‍♀️

Nu am ținut dieta drastică, nu sunt adepta dietelor care te fac să slăbești pe moment și apoi pui la loc mai mult decât ai avut. La sport nu am determinare. Mai bine mă bați decât să mă pui să fac sport. Nu sunt sedentară, nu mă înțelegeți greșit, dar nu am nici timp și nici motivarea necesară să merg la sală.

Am vrut să-mi intre în obișnuința stilul prin care am ajuns să nu mai am burtă și iată că de doi ani mă mențin la aceeași greutate.

• Așadar, am început ușor, am renunțat la pâine albă. Am ales pâinea neagră de calitate, nu aia cu făina vopsita ca să zic așa. Am observat că deja mănânc mai puțin de când am început cu neagră.

• Dimineața mănânc fructe și nuci sau semințe. Beau apă multă de când mă stiu, dar cred că și asta ajută mult la eliminarea toxinelor.

• La prânz mănânc un singur fel de mâncare, de multe ori pe fugă pentru că la serviciu chiar nu am timp.

• Apoi am renunțat să mai mănânc seara târziu. Cel puțin 3 ore înainte să mă culc.

• La dulciuri nu a fost nevoie să renunț pentru că nu prea mâncam nici înainte. Poate doar făcute de mine, când și când. • Nu mănânc niciodată pâine cu cartofi, carne cu cartofi. Evit asocierile de sus, prefer să mănânc carne cu legume.

• Sper că se înțelege că nu mănânc zilnic mai multe feluri de mâncare la o singură masă. Carbogazoase beau cât să mă energizeze pentru că nu beau cafea (mai bine beam cafea #vaidepacatelemele ).

Nu mă înfometez dar nici nu plec de la masă cu burta plină la refuz. Am un job full time care mă solicită mai mult psihic și intelectual decât fizic. Și cu toate astea seara simt oboseala și mă lasă energia.

Ce am scris mai sus nu mai sunt reguli pentru mine, e mai mult o disciplină. Nu am avut o motivație specială pentru a scăpa de burtă, pur și simplu mi-am dorit să pot purta haine strâmte fără să fie nevoie să mă încorsetez. Acum am libertatea de a alege ce și cum port. Mă simt bine în pielea mea deși unii ar putea spune că sunt prea slabă. Și nu e important cât ești de gras sau de slab. E important să îți știi limitele și să te accepți așa cum ești. Depinde doar de tine schimbarea, nu de ce reguli urmează alții. Poate la mine a mers, dar asta nu înseamnă ca toți trebuie să facă cum spun eu. Sau că garantează succesul abdomenului plat, doar că asta a funcționat la mine. Sper să vă descoperiți toate starea de bine și să nu vă influențeze niciodată părerile altora. Să fii bine tu cu tine, restul nu mai contează. 🙏🏼

Nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii

Nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii, trebuie să vrea ei să ne ajute.

Eu cred că nu ne putem obliga părinții să ne crească copiii. În primul rând un copil e responsabilitatea părinților și doar a lor. Trebuie să ai în vedere timpul pe care trebuie să îl aloci creșterii lui dinainte ca el să apără. Plănuiești sarcina, nașterea și chiar camera în care va sta copilul. La fel cum faci asta trebuie să plănuiești și zilele în care o să fii lângă el până va putea învața tot ce nu știe.

Tot mai mulți părinți se plâng că nu le cresc părinții copiii. Recunosc, mi-ar plăcea ca băieții să iasă în parc cu bunicii. Mi-ar plăcea să meargă impreuna la film și să le cumpere popcorn. Mi-ar plăcea să aibă timp și pentru ei. Dar din păcate realitatea e alta. Oamenii sunt ocupați. Nu mai e ca în urmă cu câteva generații când copiii creșteau cu bunicii. Când îi duceai la ei în Iunie și îi mai luai în Septembrie. Când vara însemna la țară, însemna timp petrecut cu verișorii sau cu copiii din sat. Acum vremea e alta. Bunicii sunt obosiți. Poate au crescut copii și nepoți și nu mai au putere, sau chef. Și nu-i poți condamna. Nici măcar nu le poți reproșa. Fiecare decide ce vrea să facă cu timpul lui liber. Nu-i poți impune să-și facă timp pentru copiii tăi. Ei sunt ai tăi. Trebuia să iei în calcul faptul că nu poți pune pe umerii altcuiva meseria de părinte. Pe asta o ai și când e vacanță. Nu te uita în grădina altcuiva, crește-ți copiii cu răbdare și bucură-te de fiecare zi. Până la urmă ei pierd. Că lângă un copil întinerești, ai multe de învățat la fiecare vârstă, iar faptul că cineva îți încredințează ce are mai de preț pe lume e un privilegiu, nu o corvoadă. Așa că, e pierderea lor.

Ei oricum nu se pot ocupa de ei așa cum o faci tu. Nimeni nu știe mai bine decât mami și tati, nevoile puiului lor. Da, poate ar fi mai ușor, dar nu mai corect.

Eu îmi duc copiii la țară mai mult forțată de împrejurări. Mi-ar plăcea să îi pot lua cu mine, să îi am aproape. Cred că și mamei mele i-ar plăcea. Dar din păcate, nu am altă posibilitate și sunt nevoită să o rog să aibă grija de ei. Știe că nu am încotro și acceptă cu o juma’ de gură. Ce contează? Nu-i las mult, doar cât rezolv treaba, dar niciodată nu-i las ca să scap de ei. Pentru că i-am făcut ca să-i cresc eu, nu altcineva. Să știu că dacă ceva nu merge bine nu pot da vina pe nimeni. Ei sunt responsabilitatea mea și așa va fi până la sfârșit.

Thassos cu copiii, prețuri și alte detalii

Thassos e insula perfectă pentru familiile cu copii.

E deja a doua oară când venim aici. Dacă am revenit într-un loc deja vazut, înseamnă că mi-a plăcut foarte mult, pentru că eu nu obișnuiesc să revin in locuri deja vizitate.

De ce spun că Thassos e perfectă pentru copii? În primul rând apa, limpede, în culori fantastice, caldă și cu intrare lină în mare, e numai bună de bălăceală. Insula e plină de păduri de pin și livezi cu măslin, iar caldura nu se simte așa ucigătoare ca în alte părți. Cum s-a simțit de exemplu anul trecut pe vremea asta in Cipru. Despre care am povestit aici.

E liniște peste tot: pe străzi, pe plajă, prin magazine… Parcă s-a oprit timpul în loc. Bine, de când ajuns noi, parcă nu mai e așa liniște, dar nu mai intru în detalii. 😂

Am rezervat un apartament pe Booking, nici prea prea, nici foarte foarte. Aici il găsiți dacă vreți să trageți o privire. Are piscină, e mobilat cu gust, destul de încăpător pentru toți. Are o terasa mare, copiii au camera lor, e perfect.

Am ajuns obosiți după drum, mâncarea nu prea le place, dar avem chicinetă, gătește mama și în vacanța, nu-i problemă. 🤦🏼‍♀️

Ne-am plimbat cu trenulețul prin stațiune, le-am cumpărat înghețată, miere de pin, pâinici tradiționale, jucării. Am făcut croaziera pe mare, au înotat în ape turcoaz, am vizitat locuri nemaivăzute. Au vrut mai mult cu tati, e prima vacanța in care au cerut să doarmă cu el, Doamne ajută la toată lumea.

Prețurile sunt obișnuite, la fel ca în toate zonele turistice. Un gyros nu sare de 9 €, băuturile pornesc de la 3,4 € in sus, supele de pește, bestiale de altfel sunt 7 euro. Croaziera de 6 ore pe mare, cu prânz și multe opriri în largul mării costa 30€ de persoană. Pentru copii nu am plătit nimic.

Recomand pentru vizitat satele arhaice din zona Potos, fabrica de bijuterii, fabrica de ulei, plaja Marble și neapărat croazieră pe mare. Doar așa poți vedea ape curate de un albastru inedit.

Încă sunt sub vraja mării, mă bucur cum pot de timpul care a mai rămas, iar dacă vreți să știți și alte lucruri, mă întrebați, aici sunt. Facebook addicted. 😜

Unii se cred nemuritori

Unii se cred nemuritori și veșnici. Strâng bani și îi păstrează ca și cum ziua de mâine ar fi certitudine.

Am mai spus-o și au mai spus-o și alții: singura certitudine în viață e moartea. Cu o moarte tot suntem datori. Nimeni nu e veșnic, iar zilele sunt trecătoare. Ca și necazurile, azi plângi, iar mâine râzi. Nu e permanent nimic. Nu face tragedie din prostii, gândește-te mai bine că se poate și mai rău.

Bătrânețea e mai aproape decât crezi. Zilele de singurătate și liniște apăsătoare sunt la o aruncătură de băț. Copiii cresc, se duc la casele lor. Ai grijă de tine. Iartă, trăiește, bucură-te de soare de ce ai și mergi mai departe.

Nu te bucura de casele mari și reci dacă nu ai tălpi mici și voci gălăgioase. Nu păstra ordinea dacă n-are cine să o strice. Tot intr-o cameră stăm indiferent de numărul lor.

E greu să te gândești la neputință când ești în putere. Râzi de bătrâni ca și cum n-ai ajunge și tu acolo. Și poate n-o să ajungi. Poate n-o să fii așa binecuvântat pe pământ încât să trăiești atâția ani. Așa că la ce bun? La ce bun toate astea dacă n-ai cu cine să le împarți?

Mama are o vorbă: ce nu ai nici nu îți trebuie. Mare adevăr spunea. Tot ea m-a mustrat și când râdeam cu copiii din sat de un veteran de război. El era bun cu noi, se prefăcea că ne prinde, iar noi fugeam speriați. Acum nu rămâne decât să îi învăț și eu pe ai mei ca totul e trecător. E mai bine să trăiești fără grijă, dar cu credință și încredere. Că până la urmă rămânem doar cu amintirile și mai putin cu averile. Dar cine e deștept, știe asta deja.

Eu nu strâng pentru că nu știu ce va fi mâine. Dar le pun lor în inimi speranța și grija de suflet. Ma rog pentru ei în fiecare zi, in fiecare zi în care cred că vom fi bine.

Înțeleg mamele care nu alăptează

Înțeleg mamele care nu alăptează și le respect.

Majoritatea femeilor din România nu alăptează din motive care țin doar de ele. Beneficiile laptelui matern sunt nenumărate. Nu încep să le enumăr pentru că o fac site-urile specializate și specialiștii în domeniu mai bine decât o fac eu. Cel puțin în primele luni laptele matern e extrem de important pentru dezvoltarea ulterioară a copilului, ca să nu mai vorbesc despre colostrul din primele zile.

Sunt însă și cazuri în care mama nu se simte în stare să alăpteze. Cauze medicale sau pur și simplu situația familială nu-i permite acest lucru. Fie că traversează o perioadă de acomodare mai grea, fie că nu e ajutată în acest sens, sau poate nu e suficient de informată, mama decide că nu e posibilă alăptarea. Asta nu înseamnă că nu-și iubește copilul. Sau că e o mamă mai puțin bună. Sunt cazuri și cazuri. E foarte dificil să te adaptezi, mai ales când ești speriată și nu ai suport din partea apropiaților.

Aleg mai repede o mamă sănătoasă psihic decât una depresivă care alăptează plângând.

Pe care le înțeleg.

Nu vreau sa fiu înțeleasă greșit. Mi-am alăptat ambii copii. Dar am făcut-o conștient și cu suport din partea familiei. Acum mamele care alăptează au nevoie de recunoaștere. Ardoare cu care o spun că își alăptează copiii e deranjantă pentru cele care nu o fac. Nu mai e amintit beneficiul sănătății e menționată mai mult mândria din spatele actului de alăptare.

Eu le respect și pe mamele care nu au alăptat și le înțeleg pe fiecare în parte. Nu încerc să le convertesc la calea cea dreaptă, nu sunt în măsura, dar nici nu pot arunca cu piatra prima. Pentru ca nici eu nu sunt fără de păcat. Poate că am alăptat, dar nu înseamnă ca am făcut totul ca la carte. M-am ghidat după nevoile copilului și ale mele.

Sunt alături de voi mame imperfecte și dacă nu alăptați eu știu că încercați să faceți totul așa cum trebuie. Nu vă judec, nu vă condamn, știu că vă iubiți copiii mai presus de orice. Sunteți bine așa, eu sunt alături de voi.

Voi plângeți la serbările copiilor?

Voi plângeți la serbările copiilor? Că eu mereu plâng.

Ca de obicei termin treaba târziu la serviciu.

Intru in sala de spectacole încet, încerc să nu deranjez pe nimeni sau sa atrag atenția asupra mea. Și așa întârziasem și aveam remușcări. Lucrul la serviciu nu mă lasă să termin mai devreme oricât mi-aș dori eu de mult.

Urc cât pot de sus în sală ca să-mi zăresc minunea care cred că mă aștepta. Tatăl și fratele lui sunt deja acolo. L-au auzit spunând prima poezie. Ce bine că-l pot aplauda și eu la a doua poezie.

Toți sunt așa frumoși. Îl văd undeva mai în spate. E între doua fetițe, ușor ieșite în față. El e timid, știam că o să stea retras. Când sunt eu lângă el prinde încredere, altfel nu-i intri în voie. Îi fac cu mâna energic și îmi face înapoi mai ușor decât o făcusem eu. Zâmbește, știu că se bucură că am ajuns. Eu mă bucur și mai tare. Îl iubesc așa de tare pe Omulețul ăsta. Îmi tresare inima de bucurie când vine în față. Spune poezia clar, nici prea tare nici prea încet. O știe. Am învățat-o împreuna. N-are emoții, am vorbit despre asta și știe că nu trebuie să fie emotiv. L-am aplaudat așa de tare. Sora mea, fosta lui educatoare a fost acolo. Am fost mândre de el.

Știu ce înseamnă să pregătești o serbare. Cât chin și câtă oboseală trebuie să fie să lucrezi cu aproape 30 de copii. Să le știi tuturor locurile și rolurile. E o muncă formidabilă. Mie mi-e greu cu doi. Doamna a depus mult efort și nu știu dacă știe cât de mult înseamnă pentru noi ca și părinți. Eu mă înclin în fața dânsei și sper să citească, să simtă prețuirea mea.

Cântecul de final a fost de rămas bun. Piticii care pășeau timid în urmă cu câteva luni sunt acum responsabili de teme. Au crescut și la propriu și la figurat. Și nu lângă noi, mai mult la școală. Am lăcrimat rușinată, ascunsă, fără să ma vadă cineva. Ei termină primul an de școală. Anul viitor o să fie și mai greu. Și la fel mereu. Inocența lor o să piară ușor, ușor. O să facă loc grijilor și asta doare rău.

A coborât de pe scenă și a venit direct la mine. I-am spus cu glas stins că a fost grozav. M-a strâns în brațe tare, avea atâta nevoie de mine. Copil bun și blând o să fiu aici mereu. Pentru tine o să trec și munții și dacă lipsesc de acasă e ca atunci când suntem împreună să nu ai nicio grijă.

Te iubesc, înger bun!❤️

Eu nu mai am nimic de demonstrat

Am ajuns la vârsta la care nu trebuie să conving pe nimeni de nimic. Sunt așa cum sunt și nu vreau să par altfel.

Cei care mai simt nevoia să demonstreze cuiva că sunt într-un fel anume bănuiesc că nu sunt suficient de maturi. Nu trebuie să dovedești nimănui nimic. Adevărul îl știi doar tu și când ai încredere în tine nu te mai zbați să-l arăți altora. Dacă am dat pe o pereche de pantofi 20 lei, nu spun că au costat 100. Îmi asum alegerile cu greșeli cu tot. Oricum adevărul iese mereu la iveală. Oricât am vrea să părem mai grozavi tot lași părem când vrem să ne dăm altceva decât suntem.

Am obosit să intru în discuții inutile. Timpul trece halucinant de repede. Suntem o generație în mișcare și vreau să mi-l folosesc productiv. Nu să mă bălăcăresc pe net cu toți frustrații, nu să răspund acuzațiilor aberante, nu să mă justific aiurea.

Vreau să-mi înmulțesc momentele de fericire și să profit de fiecare zi în care mă trezesc sănătoasă. Nu mai simt nevoia să vorbesc despre X și Y, îi las pe ei să vorbească despre mine, pentru că la asta se pricep cel mai bine. Și îmi dau seama că sunt pe drumul cel bun când văd că așa e cel mai bine. Nu mai fac risipă de energie pentru nimeni. Am țeluri mai mari în viața asta, decât flecăreala inutilă. Și nu e vreun motiv de mândrie asta, pentru că aș anula tot ce am spus mai sus. E pur și simplu o realitate pe care ar trebui să o acceptăm cât mai repede toți. Faptele vor demonstra tot ce ai vrut tu să spui, ai doar încredere în forțele proprii și nu te da bătut. Mergi pe drumul tău și nu îți irosi energia pe nimicuri.