Pe locul 3 în topul celor mai citite bloguri din România

Scriu pe blog de 4 ani. Mereu am spus lucrurilor pe nume, am spus și ce nu trebuia spus câteodată. Am fost mustrată de mulți oameni. Am deranjat cu adevărul multe persoane. Am fost blestemată, înjurată și eu și copiii mei. Asta nu m-a făcut să renunț, am scris până am ajuns printre cei mai buni din România.

Nu mă mândresc cu asta, dar sunt foarte mulțumită că in sfârșit sunt acolo unde îmi doream și poate acolo unde meritam.

Oamenii cred că eu stau acasă și nu fac altceva decât să scriu articole care nu folosesc nimănui. Cred că băieții mei mănâncă pământ, stau nemâncați sau că eu am o privire pierdută. 😂

Tot ei se așteaptă ca eu să răspund răutăților tot cu răutăți. Nu fac asta, în primul rând viața mea e pe repede înainte, nu aș avea timp. Pe de altă parte am observat că dacă rămâi educat și nu răspunzi la fel, rămân muți. Cearta se sfârșește de la sine atunci când răspunzi cu “Să fiți sănătos, nu răspund pentru că din fericire eu am altă educație.” Sau “Mulțumesc pentru opinia dumneavoastră, o zi bună să aveți.”

Nimeni nu e perfect, eu nici atât, greșesc mereu, dar mereu învăț din greșeli și încerc ca data viitoare să fiu mai bună.

Când am început să scriu nu mi-am imaginat niciodată că o să ajung aici. Mie chiar îmi place să scriu. Atât. Numele ales intr-o doară, Annazidezi e mare acum. Pe locul 3 în cele mai citite bloguri din țară e mai mult decât mi-aș fi dorit. Sper ca cei care vor în continuare să audă gândurile mele să rămână fani ai articolelor. Primiți toți din partea mea un mare pupic și o caldă îmbrățișare. Alături de voi prieteni dragi am ajuns aici.

Vă foarte mulțumesc!❤️

Reclame

Mi-au sărit mamele în cap

Articolul precedent Mor eu pe mamele astea perfecte a făcut vâlvă pe toate grupurile de mămici. Am strâns aproape 20.000 de vizitatori unici în 24 de ore de la publicare. Cu ei au venit la pachet și haterii.

Mai multe cuvinte de ocară la adresa mea n-am mai auzit de mult. Recunosc, unele m-au distrat maxim.

Am fost acuzată că sunt împotriva alăptării. Că eu îmi hrănesc copiii cu zahar pe pâine, că sunt ignoranta, frustrata, necitită, etc. Ce să mai, cea mai rea mamă ever.

Adevărul e altul. Cei mai mulți dintre voi mă știți așa cum sunt cu adevărat. Am doi copii sănătoși, ceea ce va doresc și vouă. Asta e cel mai important. Pentru mine și cred că pentru toate mamele din lume, perfecte sau imperfecte asta e cel mai important lucru din lume.

Eu mi-am alăptat ambii copii până la 2 ani. Copiii mei nu au gustat niciodată băuturi carbogazoase, nici cu aditivi. Dulciuri mănâncă doar făcute în casă. Gătesc zilnic pentru copiii mei, de multe ori impreuna cu ei și o fac cu drag, mă relaxează gătitul. Nu sunt împotriva alăptării, sunt pro armonie între mama și copil. Dacă o mamă alăptează plângând nu am făcut nimic. E normal să fie un echilibru în tot ce facem. Și mai important e ca toți să ne simțim bine făcând acel lucru. De asemenea nu sunt împotriva vaccinării. Copiii mei sunt vaccinați, mâine cel mic îl va face pe cel de 5 ani. Deci, relaxați-vă. Nu pot însă obliga oamenii să-și vaccineze proprii copii. Nu pot interveni nici măcar cu un sfat. Mai ales că în vremurile în care trăim vaccinarea a ajuns un subiect tabu. Gen politica sau religie.

Am spus că e decizia lor. Eu pot doar să îi feresc pe ai mei, atât.

Am ajuns la concluzia că mamele perfecte exista. Ele vor să dea sfaturi, domne. Informația n-a ajuns la tine până acum în 2019 și acum ți-o livrează ea. Și tu trebuie să stai să iei lecții că ea știe ce spune.

Nu înțeleg de ce dacă ai făcut un copil ai impresia că ești și pediatru și psiholog și educator și te pricepi la toate. Ca să te crezi altceva decât ești e nevoie de mai mult de 2 cărți de parenting.

Nu cred că oamenii au nevoie de sfaturi. Au nevoie de acceptare și înțelegere. Dar dacă vrei să ajuți o poți face în alte moduri mai subtile pentru că oamenii s-au cam săturat de deștepți. Oamenii au nevoie de prieteni, chiar și ăia considerați ignoranți, au nevoie de acceptare și blândețe.

Articolul nu a fost scris din frustrare, a fost scris ca ajutor pentru mămicile care sunt sigură ca fac tot ce le stă în putința pentru a-și educa copiii cum se pricep mai bine.

Oricum, vorba lungă, sărăcia omului, fiecare să-și vadă de treaba lui.

Pup mămicile perfecte!😜

Mor eu pe mamele astea perfecte

Mor eu pe mamele astea perfecte care știu tot ce e bine. Cum să nu stea în premergător copilu’ , cum să-l hrănească numai bio, cum să-l ferească de toate relele pământului. Că celelalte sunt dușmanii copiilor lor. Nu le vor tot binele.

Dacă nu-l alăptezi și îi dai cu biberonul te linșează. Ți-e și frică cui spui în vremurile astea pe care le trăim, că al tău are suzetă și suge din biberon. Am ajuns să ne rușinăm de cine suntem cu adevărat. Oare ce e mai important, să ne chinuim nopți în șir sau să ne bucurăm de copil așa cum putem?

Dacă le dai o gustare cu zahăr le plesnește pancreasul și le cad dinții instantaneu. Îți dai seama, asta era. Toate mamele sunt rele, numai perfecționistele sunt bune. Celelalte își urăsc copiii. Le fac numai rău.

Fiecare are propriul mod de își creste copilul. Că d-aia l-a făcut. Să fie o versiune mai bună decât am fost noi.

Nu am obiceiul să mă implic în discuții despre copii. Mereu am evitat în parc discuțiile despre kilograme sau obiceiuri. Mai bine stau singură pe bancă decât să mă implic în discuții inutile.

Fiecare face cum știe mai bine. E dreptul fiecăruia să își educe copilul cum crede de cuviință. Nu-mi pasă dacă îl vaccinezi, cât de des îl speli și nu-mi pasă cât zahăr îi dai. Nu mă convinge pe mine că tu ești o mamă bună. Fii așa pentru copilul tău, nu să ne dai nouă, ăstora mai puțin perfecte sfaturi cum să fim.

Toți suntem oameni și toți mai greșim. Să pledezi în mama perfectă nu te face decât să îți arăți îndârjirea cu care scoți în evidentă ipocrizia. Și nu vreau să jignesc pe nimeni, nu vreau decât să spun că nimeni nu e perfect, iar faptul că suntem toleranți sau că ne vedem fiecare de treaba lui e dovadă de maturitate.

Pa-pa, perfectelor! 🤦🏼‍♀️

Începe școala, ce mai punem în pachețelul de școala? (P)

Începe școala, ce mai punem în pachețelul de școală, puiul meu?

Când erau la grădi, băieții mergeau la program prelungit. Nu aveam grija pachețelului de prânz. Știam că acolo porțiile sunt corecte, mâncarea stabilită de un nutriționist, nu-mi făceam probleme.

Acum G merge la școala. La început voia să îi cumpere tati ceva de la alimentară. Porcării în principiu. Nici măcar pe alea nu le mânca. Practic stătea mai mult nemâncat. Bea doar apa toată.

Am încercat cu sandviș. Am auzit și eu lumea că așa mănâncă copiii. Nu și al meu. Venea cu el întreg. Dacă lua câteva mușcături era bine. Nici asta nu-i plăcea.

Apoi l-am întrebat ce să-i dau. Ne-am gândit împreună cum să facem să îi placă pachețelul. El a zis că vrea să mănânce ce mănâncă și acasă. Ei, atunci am stabilit să mergem să cumpărăm o caserolă compartimentată. Am fost și am ales-o cu el. Ideea îl încânta. Apoi, tot amândoi, am decis ce punem în ea. Și-a ales ardei, cașcaval, măsline, pâine neagră cu unt miere sau ou, roșii cherry sau biscuiți.

Acum mănâncă tot. Nimic nu mai rămâne în caserolă. Și ca meniul să fie complet, tot ca acasă, mi-a cerut fructe. Nu pot să-i pun altă caserolă, ar fi prea mult, pentru câteva ore de cursuri. Așa că am ales gustarea de la Danone.

Sursă de calciu și vitamina D util în creșterea copiilor, gustarea Danonino e un iaurt cu piure de căpșuni recomandat de Societatea Română de Pediatrie. Cu un ambalaj special, noul Danonino “cel mai cel pentru ghiozdănel” este perfect pentru a fi luat la joacă în parc, în excursie, în plimbări lungi ori la școala sau grădinița când cei mici au nevoie de o gustare rapidă și hrănitoare. Sistemul de deschidere e ușor și simplu de folosit.

După ce e scoasă din frigider rezista până la 4 ore. Conține piure din fructe 100% din ingrediente naturale. Îmi dă încredere pentru că termenul de valabilitate după ce e scos de la rece e foarte redus. L-au gustat, l-au îndrăgit pe loc. Acum cel mic e gelos și sunt nevoită să car gustarea după mine peste tot: în parc, la mall, la petreceri, unde suntem noi e și gustărica de la Danonino.

De fapt, toate produsele Danonino – brânzica și iaurt toate cu piure de fructe au un conținut ridicat de nutrienți esențiali (proteine, calciu, vitamina D) importanți pentru creștere fiind o opțiune recomandată pentru gustarea celor mici. 100 g de Danonino consumate în fiecare zi aduc copilului aproape un sfert din necesarul zilnic de calciu și vitamina D, esențiale pentru creșterea și dezvoltarea oaselor copiilor. În timp ce calciul mineralizează țesutul osos, vitamina D asigură absorbția lui.

Nu sunt vreo simandicoasă sau vreo paranoică să citească etichetele în detaliu, dar mă interesează ca cei mici să fie hrăniți sănătos. Gustarea asta a venit la fix. M-a salvat și m-a băgat în necaz în același timp. Doamne ferește să o uit acasă sau să nugăsim pe undeva că e “belea de mamă, mamă” vorba mezinului. 😂

Oamenii trebuie să fie fericiți nu sărbătorile

Pe deviza “Oamenii trebuie să fie fericiți nu sărbătorile”, aștept eu Paștele. Am văzut pe grupurile de mămici topicuri cu poze cu pregătirile de Paști. Să fi trimis și eu un selfie?🤔 Doar pe mine m-am gătit, nu masa sau casa.

M-a prins într-un moment mai dificil. Am multe treburi de rezolvat și prea puțin timp la dispoziție. Birocrația îmi dă înapoi planurile pe care le aveam pentru săptămâna viitoare. Sunt ușor dezamăgită că planurile mele nu decurg cum mi-aș dori.

Sărbătorile la noi de obicei e despre curățenie în casă și mai puțin în suflete. Curățenia excesivă înseamnă stres, oboseală și ajungi la final să petreci Paștele frântă și fără poftă de mâncare.

Se face mâncare multă care de obicei se aruncă sau se strică după câteva zile.

N-am făcut curățenie, n-am gătit special decât ca de obicei, nimic simandicos. Am decis să oprim televizoarele și să petrecem mai puțin timp în fața ecranelor. Poate o să ne plictisim, dar din plictiseală se nasc marile idei. Copiii sunt supărați pentru că nu au voie la desene. Nu-i nimic, o să-mi mulțumească mai târziu când o să-și amintească cum am pictat ouăle împreuna.

Mi-e dor de casa mea. Mi-e dor să-mi cumpăr haine noi, să le port în ziua aia. Dar noi o sa fim singuri acasă, la ce bun?

Mi-e dor de slujba de Înviere, dar de când am copiii nu am mai putut ajunge. Aș merge la biserică și m-aș ruga tare, tare, dar știu că Dumnezeu e pretutindeni și mă aude oriunde aș fi.

Nu ne omorâm cu mâncarea, doar ați vazut cum arătăm.😜 D-aia nici nu m-am dat peste cap. Pentru că e mai important ca de sărbători să fim noi fericiți, nu extenuați și fără chef de sărbătoare. De foame n-o să murim, știu sigur.

Sper să vă prindă sărbătorile acasă, acolo unde părinții sunt singuri și nerăbdători să vă vadă. Sper să nu uitați că e mai important să fim noi fericiți. E despre liniște și mai putin despre frigidere pline. Că dacă în casă e înțelegere și liniște, ai tot ce îți trebuie.

Paște fericit tuturor!❤️

Tăticul modern e aici fără rușine

Tăticul modern e aici și nu-i e rușine să fie prezent.

În articolele trecute am scris despre ce înseamnă o mamă modernă. Cu toate că mama modernă nu tine de aranjat sau haine la modă, tăticul modern bifează și aceste lucruri.

Tăticul moder e întâlnit din ce în ce mai des. Nu se sfiește să-și ducă copiii la școala și la grădinița. Nu îi e teamă că le va știrbi masculinitatea când le spune “te iubesc” des. Îi îmbrățișază fără să se uite peste umăr dacă l-a văzut cineva. Îi hrănește la fel ca mama. Are grijă de ei așa cum se pricepe mai bine atunci când mama lipsește. Face eforturi ca totul să fie bine: la muncă, acasă, în familie.

Gândește limpede în situații extreme, e capul familiei, deși o lasă pe mami să ia deciziile importante legate de copii.

Tăticul modern are grija de familie așa cum are și de el. Nu neglijează aspectul fizic, nici al lui nici al copiilor. El e cel care împletește părul fetiței lui și care îndreaptă papionul ștrengarului la serbare.

Se informează constant de metode de a creste copii fericiti și îi ajută atunci când au nevoie.

Nu e modern să îți fie frică de propriul copil. Nu e modern să îl lași în grija mamei cu gândul că vei avea grija de el când va fi mai mare. Tată ești de la naștere și te comporți ca atare de atunci, nu după 7 ani. Nu e cool să eviți responsabilitățile și să te consideri tată. Tata e cel care asigură masa zilnică a familiei și sănătatea emoțională a celor mici. Altfel nu ești nimic.

Eu am un un exemplar acasă. Și mereu mă uimește lejeritatea cu care și-a asumat meseria de părinte. E natural, nu face nimic forțat, e parte din el copiii, așa îi și tratează. Sper să nu se schimbe vreodată.

Cel mai mult îmi doresc ca și fiii lui să fie ca el atunci când vor fi mari. Să-și iubească copiii la fel cum îi iubește tati pe ei acum. Când sunt copiii mei cu el eu n-am nicio grijă.

La mulți ani! Vă iubesc!

Sus femeia

Sus femeia e îndemnul meu pentru 2019.

Trăim vremuri în care încă se pune presiune pe femei. Știu, e 2019, o să spuneți că nu mai e cazul, dar realitatea zilelor e că femeile trăiesc într-un mare stres.

Femeia sau feminismul la noi, e tratat ca un moft. Multe femei se ghidează în viața după așteptările pe care le au alții de la ele. Trebuie să ai un serviciu stabil, trebuie să faci copii, trebuie să ai grijă de casă, trebuie să gătești și lista poate continua. Dacă ai 30 de ani și nu te-ai căsătorit e ceva în neregulă cu tine. Dacă nu câștigi destul, înseamnă că nu încerci să faci mai mult. Dacă nu faci curățenie lună, ești leneșă. Dacă te aranjezi prea mult ești superficială.

Femeia e presată de societate să facă din ce în ce mai multe pentru alții și din ce în ce mai puține pentru ea.

Cine are puterea să gândească, păi să gândească. Cine are puterea să schimbe, păi să schimbe. La ce ne folosesc anii irosiți petrecuți după norme, dacă tot ce facem e să supraviețuim? Aici e problema, nu trebuie să supraviețuim. Noi trebuie să trăim. După regulile noastre, nu ale societății primitive. Noi trebuie să trăim fiecare zi puțin mai mult decât cea de ieri. Să ieșim în față și să ne cerem drepturile. Să iertăm mai mult și să muncim mai puțin. Să râdem și să călătorim unde ne-am dorit mai mult. Căci ce folos au banii și munca dacă sufletul e înfometat de libertate. Femeile din 2019 trebuie să spargă barierele cu încrederea în forțele proprii. Ele nu trebuie să aștepte mâine când încă a mai rămas timp din azi.

D-aia îmi place mie să plec așa câteodată. Să-mi supăr părinții care se plâng că nu strângem bani. Să-mi supăr “prietenii” care se plâng de îndrăzneala mea. Să uimesc cu “figuri pe burta goală” oamenii din oraș. Pentru că anii se scurg prea repede ca să mă gândesc prea mult dacă e bine sau rău. Și eu mereu mi-am ascultat instinctul.

Așadar, sus femeia!❤️

Mie nu-mi pasă cât de deștept e copilul tău, îmi pasă cât de fericit e al meu

De câte ori mă întâlnesc cu o prietenă care are copil de aceeași vârsta cu al meu, ține să treacă în agendă toate reușitele școlare ale copilului. Cât de mult se pricepe la matematică, cât de mult lucrează acasă, cât de multe laude primește de la doamna învățătoare.

E așa plictisitor. Nu vreau să vorbesc despre asta. Nu îmi pasă reușitele lor, sunt prea mici pentru asta, încă. Ei au doar 7 ani, principala lor distracție e joaca. E bine să-i învățam responsabili și atenți, dar tot în joacă. Și nu vreau să pun presiune pe el. Sa știe din ce in ce multe da, dar in ritmul lui, nu al meu.

Acum e timpul lui, acum e copil trebuie să se joace și învețe tot prin joacă. Și mai presus de asta, vreau să vorbim despre noi, nu despre cine e mai tare dintre copiii noștri. Nu vreau să-l laude doamna, vreau să fiu eu mândra de el când spune buna ziua vecinei. Sau să râdă din tot sufletul cât încă nu știe ce e viața.

E chiar așa greu să ne detașăm de ei? E chiar așa greu să ne gândim și la noi și să nu-i împovărăm cu pretențiile noastre de oameni mari? Evit mămicile care îmi spun cât sunt de grozavi copiii lor. Risc să-i compar pe ai mei cu ai lor și asta e ultimul lucru pe care îl vreau pentru ei. E important pentru mine să-l percep ca individ unic și nu ca un țel în viață. Fiecare are ritmul lui, iar dacă al meu parcurge alt drum diferit de al altui copil nu înseamnă că e mai puțin bun. Sunt convinsă că dacă mă bazez pe fericirea lui n-are să iasă decât lucruri bune din asta. Tot ce face, să fie el fericit. Și atunci o să vină cu bucurie și învățătura și grijile și toate obstacolele pe care le va întâmpina.

Eu vreau să vorbim despre ei ca și binecuvântare, nu ca întrecere. Eu vreau să vorbim despre noi când ne întâlnim ca adulții, despre idei, despre oameni, nu despre reușitele lor. Asta e împlinirea lor, nu a mea. Eu trăiesc pentru ei dar și pentru mine. Așa că… ce crezi? Să-mi mai iau din vârfuri? 🤔😂

5 probleme cu care se confruntă mamele care stau acasă

Am adunat laolaltă 5 probleme cu care se confruntă mamele care stau acasă.

Le stiu de când stateam eu acasă pentru că eu am fost casnică. Nu mi-a plăcut.

Eu nu pot să stau acasă. Nu înțeleg femeile care stau acasă și nu au o ocupație. E confortabil să stai acasă când e copilul mic. Te poți ocupa de el, îl ai sub supraveghere, îi gătești, e confortabil. Dar când trebuie să meargă la grădiniță sau la școala, deja nu-ți mai rămâne nimic de făcut. Poate decât menaj și curățenie.

Eu am rămas acasă aproximativ 4 ani, iar problemele cu care mă confruntam erau din ce în ce mai greu de controlat.

Stima de sine

A scăzut considerabil. Mă simțeam inutilă oricâte lucruri aș fi făcut. Toate femeile păreau mai frumoase și mai interesante decât mine. Le priveam pe stradă și mă simțeam mică pe lângă ele.

Munca

Statul acasă nu însemna că stau degeaba. Eram în parc cu copiii, ori găteam pentru ei sau mergeam în vizită. Făceam din ce în ce mai multă treabă și tot nu o terminam. Când stai acasă, de multe ori, muncești mai mult decât o faci la serviciu.

Oboseala

Simțeam constant oboseala. Făcea parte din mine, ca și acum, deși merg la serviciu și sunt și mai ocupată. Copiii mă epuizau. Încercam să fie bine pe toate planurile și părea că eșuam deși încercam din răsputeri să fie bine.

Recunoștința

Nimeni nu mă înțelegea. Urcam cu un copil în brațe și cu celălat agățat de sacoșele pline cu cumpărături zilnic de câteva ori. Așteptam recunoștință nu știu din partea cui, dar nu apărea deloc. Totul depindea de mine și de cum aveam să abordez viața în continuare.

Nimic pentru mine

Făceam totul pentru ei și prea puțin pentru mine. Credeam că așa trebuie să însemne că ești mamă. Să faci sacrificii și să o iei de la capăt cu zâmbetul pe buze. Nimic mai fals. Nu aveam timp de coafor, unghii sau chestii feminine. Totul pentru casă și familie.

Mă gândeam des la toate proiectele pe care le lăsasem baltă din cauza fricii de eșec. În liceu am apărut într-un videoclip. Atunci de ce puteam și acum nu mai era cale să o scot la capăt.

Totul până intr-o zi în care am clacat. Eu puteam să-mi plâng de milă sau puteam să fac ceva să ies din asta. Și am făcut. Am început încet cu proiecte scurte în televiziune. Drumul până la Bucuresti era obositor cu amândoi copiii după mine. Era prea puțin. Trebuia să îmi fac o rutină din asta.

Am plecat la serviciu. O să spuneți că nu e mare lucru, toate femeile la un moment dat au trecut prin asta. Ei bine, eu am avut curaj și am lăsat copilul de 1 an și 9 luni pe mâna unor străini și am plecat de acasă. Nu a fost ușor să mă adaptez, dar nici foarte greu. Doar un imbold mi-a trebuit. Imbold pe care mi l-a dat viața. Când am realizat că eu pot orice, nimic nu a mai contat.

Acum e mai greu, recunosc, dar psihicul meu e în cotele normale, cel puțin. Vă spun pentru că am făcut teste care să ateste asta. Și nu numai asta. Simt eu că acum contez mai mult. Am mai multă încredere în mine. Zâmbesc mai mult și culmea, am mai multă energie. Îmi cresc copiii la fel, mă ocup de ei nici mai mult nici mai putin decât o fac toate mamele care au un job. Le gătesc, îi spăl, o fac și eu mai des decât atunci când eram doar acasă și toată lumea e fericită. Așadar chiar nu înțeleg mamele care se plâng și stau acasă. Eu vă înțeleg dragile mele, e greu, dar totul depinde de voi.

Când părinții se ceartă copiii plâng

Sâmbăta asta am petrecut-o la summitul Ageless despre conștientizare vârstei și ce putem face să încetinim procesul.

Discuțiile au fost mai mult decât interesante. Foarte multe lucruri despre care nu bănuiam, ne îmbătrânesc mai repede decât ar trebui. Aici ar trebui să amintesc despre “dușmanii” secolului:

1. Zahărul

2. Fumatul

3. Stresul

4. Tristețea

5. Statul pe scaun

6. Soarele

7. Ecranele

8. Izolarea socială

9. Lipsa somnului

10. Fibrele sintetice

Stresul, anxietatea și depresia în care trăim in fiecare zi duc la un moment dat la fenomenul de “Burnout”. E ca atunci când mașina nu mai are benzină și amâni momentul în care vei alimenta. Urmarea acestui fenomen e dezechilibru duce la afectarea sistemului imunologic și mai apoi la moarte.

De aceea trebuie să ne gândim mai des la alimentare: zâmbete, îmbrățișări, socializare, optimism.

E dovedit științific faptul că oamenii care sunt angajați în relații lungi trăiesc mai mult decât cei fără. Totuși în zilele noastre e foarte greu să păstrezi o relație. E nevoie de efort, înțelegere și maturitate de ambele părți. Cel mai des cuplurile se confruntă cu neînțelegeri, certuri și despărțiri. Când sunt și copii la mijloc situația e și mai agravantă. Copilul, deși poate nu vorbește prea multe, înțelege. Suferă chiar dacă nu se vede pentru că el își iubește ambii părinți. Se transmite prin gene, iar din comportamentul părinților preia obiceiuri nesănătoase. Știați că experiența stresantă a tatălui modifică expresia genelor din spermă și maturarea lor?

Copiii cu traume prezente în viața lor au 174 de gene modificate. Cine a trăit experiențe traumatice în copilărie are șanse foarte mari să dezvolte afecțiuni psihiatrice în viața adultă. Așadar părinții se ceartă fără să știe trauma copilului. Sau fără să își dea seama că mai târziu certurile îl vor afecta. Părinții se ceartă, iar sufletul copiilor plânge.

Ce e de făcut? Ideal ar fi să evităm certurile. Cel puțin atunci când sunt copiii în preajmă. Există câteva ritualuri pe care ni le putem însuși ca treaba să funcționeze în cuplu. În principiu ar trebui să petrecem împreună 8 ore pe zi.

– La plecare ar trebui să petrecem cu jumătatea noastră 2 minute pe zi de 5 ori pe săptămâna.

– După muncă ar trebui să discutăm despre cum ne-a fost ziua 20 de minute în fiecare zi/5 zile pe săptămâna.

– Apreciere prin cuvinte și gesturi 5 minute pe zi in fiecare zi.

– Atingeri, săruturi și strângeri în brațe 5 minute pe zi în fiecare zi.

– Ar trebui să programăm o întâlnire romantică de 2 ore o dată pe săptămâna.

– O întâlnire de o oră pe săptămâna pentru a discuta despre relația voastră.

În total sunt 8 ore pe săptămâna. Nu e mult dacă stăm să ne gândim cât petrecem la serviciu. Sunt sigură că dacă am respecta ritualurile de mai sus, tensiunile între soți ar scădea considerabil. Dar cine are atâta timp? Când mai trebuie și teme cu cel mic și joacă, mâncare, curățenie. Totuși copiii noștri ar trebui să fie pe primul loc și măcar de dragul lor ar trebui să ne însușim cel putin câteva din aceste obiceiuri.