Să fii mamă nu înseamnă numai nopți pierdute și coc în vârful capului

Aud în jurul meu mamele cum se plâng: mi-a făcut febră, mă trezește de nu stiu câte ori pe noapte, suge prea mult, e rău/rea, nu am timp de nimic, nu stă fără mine, nu mi-a mâncat la prânz, etc. Apoi, ele sunt foarte obosite, sunt extenuate practic, n-au timp de manichiura, nu stă cu nimeni, plânge după mine mereu.

Dau vina pe copil pentru orice. Că n-au avut chef să-și prindă parul altfel e că n-a avut timp. Copilul îi mănâncă tot timpul.

Dragi mămici, timp ai pentru orice dacă vrei. Sa fii mămica nu înseamnă numai coc prins în repezeală și haine anapoda. Nu înseamnă numai nopți pierdute și timp irosit în defavoarea ta. Nu însemna numai cearcăne sau oboseala. Sa fii mămica e mai mult de atât. De ce nu vedeți minunea de lângă voi? Cum credeați că se va face mare? Crescându-l alții? Cine să aibă grija de sufletul lui mai bine decât cea care i-a simțit bătaia inimii dinăuntrul ei?

La cine să găsescă liniște și alinare decât la cea care îl știe din prima secundă a vieții. Pentru el, brațele tale obosite e întregul lui univers.

Sa fii mamă înseamnă să dai tot și să nu aștepți nimic în schimb. Să ai puterea să o iei de la capăt cu zâmbetul pe buze ca și cum noaptea albă a fost o petrecere și nu un timp pierdut. Sa fii mamă înseamnă să ai darul de a primi o binecuvântare mai presus de orice alt câștig din viața ta.

Nu vă mai plângeți. Timpul ăsta nu se mai întoarce. Ei nu vor avea nevoie de voi mereu. Dacă vei avea acum grijă de el așa cum trebuie, cu blândețe, validare și acceptare, îi vei lăsa ușa deschisă pentru mai târziu. Atunci când va avea nevoie de un umăr pe tine te va căuta prima. Nu se va ascunde de tine. Mai târziu vei vedea că tot efortul tău a meritat. Iubește-l acum, ca să te iubească mai târziu.

Reclame

Cum să nu spun vârsta? Ba o spun. Am 33

Cum să nu spun vârsta? Ba o spun. Am 33 și nu mi-e rușine.

Nu mi-e rușine cu ridurile mele, sunt semnele fericirii și urmele supărărilor din care am învățat. Nu mă mai feresc să îmi arat și defectele acum. Arăt mai bine acum decât la 23 de ani. Și sunt sinceră când spun asta. Frumusețea mea vine din încredere și nu din farduri. Am încredere în mine cât cuprinde. Exceptând episoadele când mă mai apucă îndoiala, că, de, sunt om și eu.

Nu prea mai am tolerantă cu nimeni pentru că acum nu mai am timp de pierdut. Nu prea am răbdare să mai aștept. Nu merge, nu mai astept. Vreau totul sau nimic. Știu cât valorez și nu permit nimănui să-mi spună altceva.

Am dorințe mari. Am curaj mai mult acum și putere să fac orice. Pot orice atâta timp cât respir. Nimic nu mi-e imposibil. Și dacă nu am tot ce îmi doresc e că sunt comodă, al naibii de comodă.

Am multe de făcut și multe de numărat când mă gândesc la ai mei. Famila e pe primul loc. Parcă în fiecare an e mai simplu pentru mine. Știu ce mă aștepta și judec repede. Am viața la jumătate, dacă țin cont de speranța de viața din România. Timpul care mi-a mai rămas se scurge în defavoarea mea. De aia trebuie să fie memorabil.

Nu mă mai interesează ce fac alții de mult timp. Când reușești să-i dai pe ceilalți la o parte și să nu-ți pese de ce fac sau spun ei, înseamnă că te-ai „făcut mare”.Sunt ușurata că pot să refuz. Mă îndepărtez imediat de negativiști. Vreau să râd, să îmi creez motive de fericire, dar știu și ca doar de mine depinde.Nu mă uit in curtea altora. Am curtea mea, sunt ocupată să o fac pe placul meu.

Risc, îmi place să risc și să câștig. Victoria e întotdeauna mai dulce atunci când urmezi calea cea grea. Nimic nu e ușor în viața. Toți avem obiceiuri, defecte, calități sau neîmpliniri. Accept ce nu pot schimba și nu fac o dramă din asta. Mă trezeam deseori că mă lamentez din orice aiurea. Lucrez la asta cu “săritu’ muștaru’”. Mă controlez și tot sunt percepută ca o fire vulcanică. Mă întreb, dacă nu m-aș controla, aș mai avea pe cineva aproape? 🤔 Sau ar fugi toți care încotro? 😂

Bijuteriile mele sunt copiii. Toată averea mea e bucuria lor care e extrem de importantă pentru mine.

Am o familie normală. Cât se poate de normală. Ne iubim și învățam în fiecare zi lecții că să putem merge mai departe.

Mă felicit în fiecare zi că am avut putere atunci când a trebuit. Că am uitat ce a fost urât.

Trecutul nu te duce mai departe. Te ține pe loc, te ține din treabă. Azi e important pentru mine. Nu ieri, nu mâine, azi trăiesc pentru azi. Și am 33 de ani în care am învățat toate astea. M-am vindecat de răni din copilărie. M-am vindecat de dureri singură. Nu aștept nimic de la nimeni. Îmi iau singură dacă vreau. Și eu vreau multe. Nu mă opresc acum. Decât când vrea El.

Am 33, fac doar ce mă face fericită, iar înainte să mor, vreau să trăiesc.

Ce e de făcut în Tulcea

Ce e de făcut în Tulcea când ai doi copii care nu au stare în Weekend? Păi, să începem cu începutul, zic.

Când am stabilit să mergem în Tulcea am avut in vedere Delta Dunării pentru că nu mai fusesem înainte acolo. Am citit ceva înainte, nu părea o mare distracție, dar am zis că merită să încercam.

Hotelul ales a fost chiar pe faleza din Tulcea, Hotel Delta 4*. Am ales un apartament cu o priveliște absolut demențială, la etajul 6 al clădirii de unde puteam vedea Dunărea în toată splendoarea ei. Condițiile au fost acceptabile. Copiii au fost incantați de scaunul de masaj din cameră, iar părinții de cada cu hidromasaj. Șederea a fost plăcută, mai puțin sâmbăta, când a foat cutremurul. Partea clădirii în care ne aflam noi era din sticlă. Nu vreți să știți ce sperietura am tras când au început să se miște toate cele prin cameră. Mi se părea că nu se mai termină.

Ce e de făcut în Tulcea cu copiii?

În cazul în care în oraș nu era nimic de făcut, aveam să ne relaxăm la piscina hotelului. Așa făcusem planul de acasă. Dar nu a fost cazul.

Acvariul din Tulcea

În Tulcea, dacă nu știați, exista cel mai modern acvariu din România. Are tablete și accesorii prin care poți vedea cum arată fauna și flora din Delta cu o simpla atingere a ecranului.

Taxa de intrare a fost 45 lei pentru doi adulți și doi copii. Copiii au fost incantați de varietatea peștilor și mai ales de expozițiile de la celelalte etaje ale acvariului. Asta le-a deschis apetitul de a ajunge cât mai repede în Delta Dunării pentru a vedea pe viu tot ce era expus acolo.

Delta Dunării

Am ales o excursie în Deltă chiar de la una din agențiile de turism din spatele hotelului. Pe faleză erau o mulțime de agenții care își ofereau serviciile. Prețurile puteau fi negociate, dar eu n-am avut răbdare și am acceptat primul preț. Am făcut un traseu până la satul pescăresc aflat la jumătatea distanței dintre Tulcea și Sulina, la Mila 23. O așezare cu 400 de suflete majoritatea lipoveni. Când am ajuns acolo am mers prin centrul localității. Am prins o vreme caldă, plimbarea a fost o plăcere, iar din bărcile de pe mal se auzeau cântece românești de unire. Foarte frumos. Am mâncat la o familie amabilă, bucate tradiționale, bineînțeles din pește. Ciorbă acrita cu peste prăjit și chec de casă. Nu-mi mai amintesc că aluia mic al meu nu i-a plăcut nimic și a mâncat pâine goală, că mă apucă toți nervii. 😀

Am vorbit despre toate neajunsurile locuitului acolo. Iarna când Dunărea îngheață, accesul e blocat la localitate chiar și câte doua luni. Nu există medic în sat, doar o asistenta care încearcă să facă tot ce-i stă în putere până vine ambulanța de la Tulcea. Dar cu toate astea ei nu ar renunța niciodată la casele lor.

În ultima zi am fost la Muzeul de istorie și am urcat la monumentul ridicat în cinstea eroilor orașului, de unde am văzut o panorama fantastică a Dunării și a orașului.

Aproape că nu ne-a ajuns timpul pentru câte aveam de făcut. La plecare am oprit și la vestita Mânăstire Celic Dere unde ne-am mai dezmorțit puțin. Mănăstirea e mare și frumoasă, un loc binecuvântat. 🙏🏼

D

Delta Dunării are ceva ce te atrage. E acolo o liniște și o întindere de mii de km care îți taie respirația. Păsările care zburau nepăsătoare și libere, rațele sălbatice, luciul apei, sălbăticia locurilor, totul a fost minunat. Nu știu cum s-a făcut dar vremea de sfârșit de Octombrie a fost foarte caldă. Recomand Delta Dunării cu încredere. Odată ajuns aici o sa fii vrăjit.

Băiat mare cu ursulețul după el

„Băiat mare cu ursulețul după el”. Așa cred că a auzit el spunându-i-se, de mă întreabă mereu când trebuie să renunțe la el.

Goody îl cheamă. Vine de la Good Baby și l-a primit când avea câteva luni. S-a împrietenit cu el în momentul în care a apărut in viața noastră fratele mai mic al lui.

A fost nevoie ca mami să se ocupe mai mult de el. Erau zile când rămâneam singuri acasă și îmi era greu să fiu prezenta și la nevoile lui și ale bebelușului. Practic aveam doi bebeluși pentru că s-au nascut la diferența de doi ani. I-am spus că poate dormi cu Ursulețul, că o să-l protejeze la fel cum o fac eu. El m-a ascultat și l-a adoptat. Și acum mă gândesc ca poate am greșit. Ar fi trebuit să mă simtă pe mine in nopțile lungi, nu un urs de plus.

Astazi sunt de nedespărțit. Nu-l poate lua la școala, în rest, sunt oriunde împreuna. La masă, în mașina, la plimbare, prin parc, la petreceri, Goody e cu noi. Deja nu ne mai deranjează. A ajuns parte din familie. Și e așa pricăjit și jumulit. A suferit chiar și o “operație” când l-a umplut bunica din nou cu vatelina. Năsucul e cusut de… nici nu mai stiu de câte ori. Și e tocit de cât a fost pupat. I se explică pe unde mergem și ce facem. E cu noi în excursii, pe avion, oriunde.

Tare mi-ar plăcea să găsesc unul nou, să-i fac o bucurie. Împlinește curând 7 ani și nu dă semne că ar vrea să-l lase. Și eu sunt de acord. Știu că atunci când eu am lipsit din viața lui, Goody i-a fost aproape. El i-a fost prieten de nădejde și l-a protejat atunci când nimeni nu era lângă el. Lui i-a spus primul nevoile și supărările. Mereu mă întreabă dacă trebuie să renunțe la el. Aude probabil in jurul lui oamenii cum vorbesc: “Băiat mare cu Ursulețul”

Eu îl asigur că nimeni niciodată nu o să i-l ia. Oricât dorește el și indiferent de starea în care se va afla, Ursulețul îi va sta aproape. Eu o să am grija mereu de el și de ursuleț. Deja simt că am grija de 3 copii și nu e greu deloc. Fericirea lui e pe primul loc. Când se va simți el in regulă cu asta și va fi împăcat va renunța singur la el.

Voi aveți copii cu jucării de care s-au atașat? Cum ați procedat?

Fă în fiecare zi ce te face fericit

Doamne, când văd câți oameni sunt nefericiți mă apuca groaza. Când văd și că sunt așa din cauza lor mi-e și mai rău.

Mor eu pe serioșii ăștia pentru care serviciul e tot ce au in viața. Care se feresc să râdă zgomotos când le vine, pentru ca nu se cade. Triști mai trebuie sa fie cei care n-au bucuria zilei de azi. Care lasă să treacă zilele peste ei fără să se bucure de frunze, de flori și de soare.

Triști sunt cei care trag pentru case, bani și putere. Care muncesc doar pentru grija zilei de mâine și nu fac din orice un motiv de bucurie.

Triști sunt cei care găsesc doar motive de a se plânge și discută oameni ci nu idei.

Triști sunt cei care au timp și îl lasă să treacă pe lângă ei.

Ce rost au florile dacă nu le mirosi? Ce rost are soarele dacă nu te lași scăldată de căldura și lumina lui? Ce rost au zilele tale dacă le trăiești pe toate la fel?

Cum suportați rutina asta? Nu vă plictisiți?

Acum. Acum e timpul tău? Cât crezi că mai respiri? De ce ești sigur in viața? Singura certitudine e moartea. Îmi pare rau dacă sună grav, dar așa e. De nimic în afară de moarte, nu putem fi siguri aici.

Mie nu-mi plac regulile. Urăsc societatea scorțoasa care te pune să respecți un model. Care te împinge de la spate ca pe un robot. Ai voie să muncești, să ai casă, să vezi lumea doar atât cât îți e permis și cam atât.

Eu am riscat mult. Mai ales când abia adormise în mașina copiii după o zi lungă, iar eu am decis să oprim. Am riscat să le stric somnul și să-i aud morocănoși 3 ore, cât făceam până acasă, doar pentru că am vrut să mă scald în frunzele toamnei. Și am făcut-o și tare bine a fost. Nu a contat nimic, chiar dacă îmi iubesc nespus băieții. Am vrut să mă bucur și eu. Ce dacă sunt om mare? M-au chemat frunzele să mă joc cu ele. Eu nu am putut să refuz așa spectacol. Am avut momentul meu, fără ei. Pentru că înainte de a fi mamă sunt om. Cu propriile trăiri și dorințe. Ceea ce vă doresc și vouă! ❤️

FIFA, prietenul bărbaților și inamicul femeilor

FIFA, jocul video, dușmanul tăcut al relațiilor din 2018.

Vii de la serviciu și îl găsești pe partenerul tău cuminte in casa, jucându-se pe televizor. Un simplu joc care il face sa se bucure si sa se enerveze E chiar drăguț sa-l vezi pasionat de ceva. Simpatic foc când se încruntă sau mai zice un cuvânt urat semn ca ii place sa fie învingător.

Parca ți se pare și sexi când face așa. Îți place latura asta de lupatator. E liniște în casa pentru ca el e cealalta camera de obicei, se joaca.

Așa l-ai cunoscut, jucând. Asta e timpul lui liber și nu vrei sa pari o scorpie, așa ca îl lași sa se joace cât vrea el. Dar oare știi cât vrea el?

Treptat, FIFA a devenit copilul casei. Trebuie întreținut. Jucat regulat. Nu trebuie sa treacă nici măcar o zi. Trebuie lăsat omul să-și consume energia.

Curând nopțile devin lungi și nasoale. El tot la FIFA. Încerci să-l mai atragi, ba cu o lenjerie intimă, ba cu o promisiune de ceva frumos. Nici in oraș nu mai iese ca de obicei.

Serile alea liniștite când se juca și tu îl știai in regulă s-au dus. Acum țipa când pierde sau și mai rău se exteriorizează cam ciudat. Mai ciudat decât știai. Adormi singură acum. Ce rost mai are să-l mai aștepți? Uneori îl prinde dimineața. O noapte pierdută aiurea. Așa zici tu. El e de altă părere. Îi place, e provocator jocul. E ceva ce vrea să dovedească. El e printre cei mai buni. Nu mai poate da înapoi.

Dacă ați stii câte cupluri se cearta din cauza FIFA… Mi-ați da dreptate.

Tare curioasa aș fi să știu și părerea unui împătimit. Dacă știe ce senzație de abandon și de furie provoacă partenerei.

Ce ziceți băieți? E adevărat? Care e părerea voastră? E așa grav cum pare sau e doar un joc?

3 zile fără Facebook

Am stat 3 zile fără Facebook și n-am murit. Dar nici mult nu mai aveam.

Da, da, eu, dependentă declarată de rețelele de socializare, am stat 3 zile și puțin peste fără Facebook, Insta, WhatsApp, Messenger. Totul a început din cauza unei probleme, nu spun ce, că nu o să mă credeți și a continuat cu incăpățânarea mea de a rămâne pe “uscat”.

Prima zi

Am inchis telefonul. Nu am mai vrut să primesc nici apeluri. M-ar fi distras și aș fi fost curioasă de mai mult. Așa că telefonul stins nu avea ce rău să-mi facă. Am șters înainte toate aplicațiile și l-am lăsat să zacă in geanta.

Am fost la serviciu. Simțeam ca și cum îmi lipsește ceva. Căutam telefonul la fiecare câteva minute. Nici treaba nu reușea să-mi ia gândul de la el. Cu toate că știam că zace pe fundul genții, aveam mereu impresia că l-am pierdut. Am renunțat și la ceas. Ce rost mai avea fără telefon? Am citit o carte în câteva ore. Am ieșit afară și mi-am dat seama că strada pe care lucrez e plină de viața. Am văzut mai mult decât am vazut în doi ani. Am început să privesc mai sus decât priveam in telefon și am iubit fiecare trecător de pe strada. Mi-a plăcut mult afară fără telefon. Avea așa viața, era o forfota plăcută de care nu aflasem pana atunci.

A doua zi

Am făcut mâncare cât pentru trei familii. Am vorbit cu băieții mai mult decât am făcut o până acum. I-am ascultat, am făcut cumpărături, ne-am jucat, am dormit. M-am simțit puțin părăsită. Aveam senzația de abandon. Simțeam tot mai des nevoia de a atinge telefonul. Nu se întâmpla nimic, dar mă linișteam dacă îl atingeam.

Începuse sa nu mi se mai para mare lucru și asta îmi dădea speranța. Mi-am deschis telefonul în cazul în care dorea cineva să mă sune. Dar ce crezi? M-a sunat doar o soră cu care nu mai vorbisem de ceva timp. În rest, nu m-a căutat nimeni. Aplicațiile nu erau, deci nu mă tenta nici o notificare.

Seara am rămas doar eu cu gândurile. N-am vrut să scriu, sau n-am avut inspirație, am văzut un film pe laptop și m-am culcat liniștita, să zic.

A treia zi

Deja nu mai suportam. Trebuia să ies pe afara. Eram irascibila fără să recunosc din ce cauză. Am stabilit să facem grătar. Soțul era uimit. N-ar fi crezut vreodată că pot rezista atâta timp fără aplicațiile mele preferate. Nu am spus nimănui despre faptul că nu am acces la aplicații. Am dormit la prânz, de plictiseala mai mult decât de obosită. Seara am rezistat eroic. Nici măcar o notificare n-am vrut să văd. Am stabilit ca luni o să revin.

Luni

Am ajuns la serviciu și am uitat să instalez aplicațiile. Va vine să credeți? Nu vă mai spun câte notificări aveam, dar că nu mi s-a părut urgent să le mai instalez.

Cum a fost?

Dacă m-am chinuit? Păi, a fost cam greu, recunosc. Depind de Facebook, blogul meu. El atrage cei mai mulți vizitatori de acolo. Instagramul mă ajută să fiu la curent cu tendințele și din cauza faptului că nu am avut aplicația pe telefon, tot weekendul n-am făcut poze. N-am simțit nevoia. Am rămas totuși cu mailul, acolo chiar nu puteam să renunț. Am răspuns la mailuri, dar doar atât.

Ce am rezolvat cu asta? Mi-am dat seama că degeaba pui statusuri despre succes și dezvoltare personală dacă tu stai pe canapea și nu faci nimic in sensul ăsta. Toate rețelele din lume nu te pot ajuta să fii cu adevărat fericit, decât dacă vrei tu. Ele te pot ține ocupat și te pot face să uiți pentru moment. Lucrurile cu adevărat importante se întâmpla în realitate. Când vorbești, când simțit emoția, când auzi și vezi cu ochii tăi reacții și momente importante. Trebuie să-i faci față realității dacă te ține. Pe Facebook sunt frumoși toți. Și deștepți… nu mai zic.

Mi-am dat seama că mi-e greu să rețin un dialog virtual, caut mereu conversația salvată pe undeva să o pot reciti. Pe când in realitate, am imaginea, am amintirea timpului de atunci.

În realitate oamenii nu-și mai vorbesc. Li se pare peste mâna să inițieze un dialog. Nu știu să se prezinte, dar știu să urmărească pe insta și să dea like. Și totuși momentele memorabile au loc în afara Facebookului. Atunci când lași la o parte ce aștepți să se întâmple și treci la acțiune.

Acum știu că am avut nevoie asta. Privesc cu alți ochi statusurile. Știu ce înseamnă fiecare cuvânt, iar nevoile celor care le folosesc sunt mult mai profunde decât întelesul cuvintelor din el. Oamenii poate ca au uitat să simtă, au uitat să vorbească, dar încă mai au speranța realității. Ea te poate izbi în fiecare zi, iar eu am învățat să nu ma tem.

Webstock la 10 ani a fost minunat

Webstock a fost minunat la aniversarea de 10 ani.

Cea mai mare conferința de social media din România, Webstock, a avut loc la ca în fiecare an la Marriott Hotel in București.

S-au reunit aici toți împătimiții social media pentru decernarea premiilor celor mai importante campanii pe social media. Am avut ocazia să ascult poveștile unor oameni care într-adevăr au făcut ceva importat.

Cabral ne-a dat un sfat esențial pentru cei care au influența in mediul online. Ne-a îndemnat să îndrăznim mai mult. Toate articolele pe care le postăm, toate pozele frumoase și toate sfaturile pe care le dăm nu au nicio putere dacă nu îndrăznim mai mult. Puterea pe care o avem trebuie să o transformăm în ceva util. Trebuie să ajutăm oamenii. Să ieșim din sfera virtuală să ajutăm. Nu numai de Crăciun și de sărbători. Mereu. De câte ori avem ocazia, să ajutăm. M-a inspirat. Noi, bloggerii chiar avem putere. Și alegem să nu ne folosim de ea in fiecare zi in care nu facem nimic pentru ai noștri.

Vlad Voiculescu, fost ministru in guvernul Cioloș a avut un discurs absolut fantastic. Un om modest, care și-a dezvăluit slăbiciunile și puterea pe care o are in fata câtorva sute de oameni. De oameni ca el avem nevoie. Proiectul său, Magic Home a avut un impact neașteptat pe Facebook. A reușit să strângă aproape 1 mil de euro, pentru copiii bolnavi de cancer iar în Noiembrie va dezvălui ce s-a făcut cu toți acești bani. Și va fi ceva ce va surprinde. Bloggerilor părinți le-a dat un sfat: să-și încurajeze copiii și să le insufle valoare. Indiferent de situație, de caz sau de gravitatea situației, să le fie alături și să-i încurajeze. Iar ei, copiii vremurilor noastre să plece. Să învețe și să cunoască și alte democrații și alte țări cu potențial din care ne-ar putea învața și pe noi.

A cântat Delia ultimul sigle, prin versurile căruia îndemâna la trăire și in afara ecranelor. Am socializat, am degustat multe preparate care ne-au încântat pupilele gustative și mai ales ne-am revăzut. Gașca bloggerilor nișați pe parenting e grozava și tot mai mare in fiecare an. Am fost integrată și recunoscută. Habar nu aveam că atâtea persoane mă cunosc. Am fost abordată la baie, pe hol, în sălile de conferința. Îmi pare foarte rău că sunt retrasă. Mi-ar fi fost de folos să am curaj și să inițiez conversații, dar din păcate sunt o fire semiantisociala, ca să zic așa. Mulțumesc mult Ada pentru locul păstrat, ai fost originala conferinței cu toată ținuta ta. Mulțumesc mult și Jurnalul unui tată pentru ca m-ai tras de mâneca și m-ai integrat. Am fost înconjurată numai de oameni frumoși și la propriu și la figurat.

Dar anul acesta se vor schimba multe. Îmi promit mie însămi să fac mai mult. E vremea să trec la alt nivel pentru că stiu că pot. Am puterea de a ajunge la mulți oameni și nu putini sunt cei care mă urmăresc și mă încurajează. Iar asta îmi dă curaj și încredere.

Mulțumesc mult Evensys pentru invitație. Webstock s-a văzut grozav din primul rând. 😊🙏🏼

Ne-am distrat alături de Vodafone, Bitdefender, glo, Absolut, Lidl, McDonalds și mulți alții.

Când copilului tău i se spune că e urât

Când copilului tău i se spune că e urât și tu n-ai nici o putere, decât să-l iubești și mai mult și să-l educi și mai bine decât o faci.

Locație: party pentru copii.

Ora de plecare: strig copiii să mergem la mașina, pentru că e pe sfârșite petrecerea. Văd pe cel mare că se apropie de mine supărat. Îmi spune abținându-se cu greu să nu izbucnească în plâns că niște fete i-au spus, să se ducă acasă că e urât. M-a îmbrățișat tare și apoi a dat drumul lacrimilor să curgă. Ce trebuia să-l facă să se simtă bine și să distreze se transformase în ceva ce avea să-l facă să sufere.

Am simțit deznădejdea și amarul pe care încerca fără reușită să le înăbușe. M-am întors în timp și am regăsit fata din clasa a VII-a pe care o amenința cu bătaia un tip in curtea școlii. Pe care o numeau urâta și de care râdeau în pauze. Retrăiam neputința și dorința de răzbunare. Și durerea că nu pot face nimic să nu mă mai simt rău.

Știam tot ce simțea și ma durea și pe mine odată cu el. Și eu n-am avut pe nimeni să mă încurajeze. Am trecut peste bullying cu greu. Poate și azi am rămas nevindecată. Și nu e nimic mai dureros decât să trăiești rușinea și frica abuzului încă o data prin ochii copilului tău.

Eu știu acum că nu eram urâta. Că sufletul lor era chinuit și că ei doar încercau să facă rău prin cuvinte ca sa se simtă mai bine, mai acceptați. Și i-am spus și lui. Că nimeni nu e urât și mai ales să nu-i creadă pe cei care vor să-l facă să creadă asta. Sunt niște copii, care nu stiu ce spun, nu trebuie sa se supere. Puterea lui nu sta in frumusețe, ci în gând. Și el e cu siguranța cel mai frumos băiat din lume. Pentru că a ales să-și plângă neputința. El nu a ripostat, nu a jignit la fel, doar a suferit.

Nimeni nu ar trebui să simtă asta. Mi s-a frânt inima de necazul lui. Am vorbit mult despre asta. I-am spus că o să mai întâlnească întâmplări așa și trebuie să știe că asta nu-l va face un băiețel mai putin valoros. Nimic din ce spun ei nu e adevărat. Și el știe asta. Dar când o să sa întâmple data viitoare eu n-o să mai fiu lângă el și asta o să îmi rupă inima. Nimeni nu ar trebui să treacă prin asta vreodată. Nimeni!

Dacă vreți să aflați mai multe despre “Grădinița, școala și problemele lor. De la bullying la teme, responsabilități și libertăți”, vă puteți înscrie și voi pentru a particip la eveniment gratis AICI.

Noua ediție a Social Moms pe tema descrisă mai sus, va avea loc pe 11 Octombrie la Crown Cișmigiu. Sunt convinsă că vă va fi de folos vouă celor care aveți copii in colectivități și nu numai.

Invitații care vor încerca să ne ajute să gestionam situațiile de genul acesta cu copiii sunt:

Claudia Chiru, profesor pentru învățământul primar, fondatoare SAGA Kid și vlogger educațional FEDEx.

Gabriela Maalouf, NLP trainer pentru copii și adulți

Marius Roșu, psiholog clinician la Salvați Copiii.

Dintele din felia de pâine

Dintele din felia de pâine va fi una din amintirile pe care o să le-o povestesc cu drag atunci când vor fi mari și vor mai veni pe la noi doar in vizită.

Avea ăsta micu’ al meu un dinte care se mișca. Se mișca așa de tare încât dacă bătea vântul și avea gura deschisă sigur se desprindea. Mi-era teamă că la noapte sigur o să-l înghită în somn. Toate tentativele mele de a-l ajuta să scape de el fuseseră in zadar. Nici măcar ideea de a mă apropia de gura lui nu o accepta.

Într-o seară, după cina, zice să-i pregătesc un desert. Ce desert, când frate-sau era la regim cu enterocolita vieții. Îi spun că nu-i putem face asta copilului, trebuie să inventăm ceva ce n-ar mânca el. Și mi-a venit ideea, bolnăviorul nu suporta miere pe pâine, așa că asta era. Miere pe pâine.

După prima mușcătura, aud un țipăt. Îl durea dintele. Când mă uit în gura lui… ce dinte mami? Nu mai e. În locul lui rămăsese o mare gaură.

Și am plecat la căutat. Mă aplec să-l caut pe jos, ăla micu, sus pe spatele meu:

– Dii, căluțule!🤦🏼‍♀️

Cu călărețul pe mine am cercetat fiecare colțișor, nici în covor nu era. Nu era nicăieri. Ziceai că-l înghițise pământul. Sau… el? Și fac greșeala să-i spun ce cred.

“- Vai, mi-e rău!”

“- Vomit!”

“- Merg la baie!” Plecase pornit pe vomă, băiatul.

Până să ajungă la baie, văd felia cu dintele înfipt în ea. Stai! Stop! Nu mai e nevoie. L-am găsit. Bea niște apă să uiți de vomat.

Am râs toată seara cu ei. Am mai povestit și la somn o tura. După ce ne-am asigurat că zâna măseluță știe tot ce s-a întâmplat și îi va lăsa bani pentru dințișor.

Ehe! Ce credeați? Trăim în 2018, vai de păcatele mele!😜