Balcic, hrana pentru suflet 


Aveam nevoie de o pauza. Îmi tot repet asta de câteva zile încoace. Am început sa pricep când mai e puțin și trebuie sa plecam. Nu mi-a ieșit exact cum am vrut. M-am trezit insinctiv, tot la ora 7, chiar dacă nu ma grăbeam nicăieri. Gândul și grija pentru copiii mei nu-mi dădeau pace, Doamne ferește! M-a perpelit dorul continuu. Ei sunt tot ce am mai scump pe lume. Nu exista împlinire mai mare pe pământ decât copilul tău care te strânge de mâna, te striga mama și se agata de gâtul tău. 

O sa ma umplu de fericire când o sa ajung acasă. 


Însă, aici, in Balcic am avut grija de mine. 

Mi-am hrănit sufletul cu ce am găsit la îndemâna. Și am găsit numai frumos. Le-am dat ochilor culori frumoase de privit. Le-am dat simțurilor mirosuri alese din grădina Botanica de aici și ele mi-au mulțumit prin bucuria inimii. 


Le-am dat picioarelor distante in care sa se poata relaxa, sătule fiind de statul la birou. Am colindat toată grădina Castelului Reginei Maria și am trăit puțin din farmecul vremurilor in care ea privea de la geam marea limpede de culoarea albastru-verzui. 

Castelul nu e mare, se încadrează perfect in stâncă, in natura. Căci chiar ea a spus ca „o lucrare făcută de mâna omului nu trebuie sa întreacă măreția naturii”.

Ne-am plimbat seara pe lângă mare și am ascultat sunetul valurilor care se spărgeau la mal. Era bezna, nu vedeam aproape nimic, doar simteam și auzeam.

M-am simțit iubita și altfel decât copilărește. Aveam nevoie sa-mi amintesc emoția iubirii. Am primit săruturi, nu pupici. Am primit un trandafir, nu păpădie cum se întâmpla de obicei. 

Șampania mi-a fost băutura pe care am sorbit-o la sfârșitul cinei. Nu ceaiul obișnuit din fiecare seara.

Am stat degeaba pur și simplu. Am dormit la prânz, am stat la soare și am primit cu bucurie razele lui călduroase.  

M-am îmbrăcat frumos ca de sărbătoare. Am purtat rochii scurte, fara grija ca dacă ma aplec o sa se vadă mai mult decât îmi doresc, pentru ca nu aveam către cine sa ma aplec. 

M-am lăsat dezmierdata și m-am încărcat cu energie destula sa le pot face fata năzdrăvanilor. Și mi-am promis ca o sa ma revansez și fata de ei, sa nu ma mai simt vinovata ca m-am simțit bine fără ei. 

A fost minunat aici. 

I-am dat sufletului hrana cât sa ma tina pana la următoarea escapada. Căci și mamele au nevoie sa-și hrănească sufletul, nu numai copiii. 

Imagine

Nunta de lut e la 9 ani de la căsătorie 


De pe la 14, 15 ani pana acum cred ca am auzit o mulțime de declarații de dragoste. Fiecare iubit o făcea in felul lui. Mai stângaci sau mai romantic, îmi plăcea sa le aud, ma făceau sa ma simt bine. Am auzit ca am cei mai frumosi ochi albaștri din lume, când ai mei sunt verzi toată ziua. Am auzit cum zâmbetul meu te scoala de pe boala. Am auzit multe și marunte, câte in luna și in stele. 

In ziua in care am devenit soție, soțul a fost pus de prieteni sa-mi facă o declarație. A sunat simplu și emoționant. A fost lunga, dar n-am reținut decât o fraza: 

„O știu de când eram mici și acum ca a devenit soția mea, sunt cel mai fericit!” 

Și totuși nu asta a fost cea mai frumoasa declarație din viața mea. Alta a fost. 

Acum câteva seri. Când coboram scările, ne grăbeam sa ajungem la copii. Mi-a spus ca eu pentru el însemn toată viața lui. Ca nu mai are are alte amintiri dinainte sa ma cunoască. Ca viața lui a început in momentul in care ne-am cunoscut.

Bineînțeles ca mai are amintiri dinainte sa ne cunoaștem. Bineînțeles ca viața lui a început când s-a născut, nu când m-a cunoscut. Dar faptul ca cele mai de preț amintiri ni le-am făurit împreuna, ma face sa ma simt importantă in viața lui. 

Am trecut prin multe, iar pe multe nu vreau sa mi le mai amintesc. Nu le neg, doar le vreau uitate.

Anii au trecut pe rând, ca niște zile, mult prea repede dacă ma întrebați pe mine. 

Am sărbătorit in fiecare an câte o nunta devenind din ce in ce mai puternici. 

Am trecut de nunta de hârtie, de cea de bumbac, de piele, de flori, de lemn, de fier, de cupru, chiar și de bronz. Am mai scris aici ce nunta se sărbătorește la fiecare an.

Am ajuns in al noualea an anul acesta. La cea de lut sau de salcie. Am aflat ca in Orient, salcia simbolizează nemurirea și vindecare și chiar cred ca anul acesta a venit cu vindecare. 

La un moment dat am crezut ca n-o sa mai apuc sa aniversez nici măcar un an. Și nu știu cum s-au aranjat lucrurile ca ne-am vindecat. Ne-am făcut bine acum. Dragostea e după noi in fiecare zi. Chiar dacă prin felul nostru de a fi și prin stilul de viața alert in care trăim, facem tot posibilul sa o alungam, ea tot vine după noi. Chiar și in al nouălea ceas, chiar și in al nouălea an. 

Doar asta ne-a ținut legați atâta timp. Nu copiii, nu obiceiurile, nu nunta, nu casa. Doar dragostea a făcut posibil tot. Fără ea nu am fi avut nimic și nici nu am fi ajuns pana aici. 

Ma simt norocoasa ca am întâlnit un om alături de care visurile mele prind contur unul câte unul. 

El e sprijinul meu și puterea care ma ajuta sa ma ridic mai mult decât am fost vreodată. El ma susține necondiționat. Nu arat prea des, nu ii mulțumesc aproape niciodată dar cu siguranța vreau sa știe ca el e motorul care face ca totul sa funcționeze in viața mea. Chiar și inima. 

Vreau sa cred ca povestea asta va avea un final fericit. 

Te iubesc!

La mulți ani alături de mine, G! ❤️

Plaja Corbu și Vama Veche sunt speciale

 
Ca de când îmi doream sa ajung in Vama Veche, nici nu-mi mai amintesc. Mereu m-am oprit in stațiunile dinaintea ei. Faptul ca era poziționată atât de departe m-a dat înapoi de fiecare data când am vrut sa ajung acolo. 

Acum, însă am găsit prilejul perfect sa ajung acolo. Am dus copiii la mama, am împachetat câteva lucruri și am plecat pentru câteva zile la mare sa sărbătorim iubirea. 

Pentru ca simțim nevoia câteodată și pentru ca rutina pe mine ma omoară. Tot timpul încerc sa nu ma las acaparata de ea. Așa ca încercam sa uitam de griji și de responsabilități pentru câteva zile. Nu e deloc ușor. Ma gândesc foarte des la copii. Sun acasă sa văd dacă sunt in ordine de câteva ori pe zi și ma mustra conștiința ca ma bucur de timp frumos fără ei. Pe de alta parte ma gândesc și ca i-as fi chinuit sa-i târăsc după mine doar ca sa bifez eu câteva obiective de vizitat. 

Nu mâncam, nu ne oprim pentru odihna, nici măcar pentru alimentarea mașinii. Amânăm pentru mai târziu totul ca sa putem ajunge mai repede la destinație. 

Prima oprire am făcut-o la plaja Corbu. O plaja sălbatică, foarte mare și foarte liniștita. Nimic nu deranja cursul firesc al naturii. Nici măcar sunetul pescărușilor, sau al valurilor care se spărgeau la mal cu o forța puternica. 

N-am căutat nimic, dar am găsit mai mult decât ne-am așteptat. Am găsit ceea ce căutam: liniște. Ne-am plimbat in tăcere de mâna pe malul marii și am savurat momentul cu câteva poze, zâmbete și îmbrățișări. Nu e mult pentru un cuplu oarecare, dar pentru mine înseamnă enorm. Apropierea noastră ca părinți are de suferit din cauza agitatiei cotidiene. 

Am continuat traseul, spre Vama Veche.

Aici cel mai mult m-a șocat suprapopularea stațiunii. Fiind cea mai îndepărtată stațiune românească, am crezut ca nu o sa fie așa aglomerat. De unde? Era plină. Ca un furnicar de oameni. De oameni deștepți. Pentru ca e prima stațiune in care am văzut o biblioteca pe plaja. Da, exact așa. O biblioteca plină de carti cu titluri super interesante pentru orice doritor de cunoaștere. 


Muzica răsuna pe la terase cu oameni tineri și liberi cu un stil aparte întregind tabloul acesta. N-am văzut niciunde un amestec de stiluri ca in Vama. Salvari, rochii hippie, rockeri înfocați, bărbi neobișnuite, cizme din pânza tare de bumbac, copii in sisteme ergonomice, codite din fire de ața colorata, toate se gasesc in aici din plin. 

Vama nu e pentru oricine. Te poate deruta libertatea și stilul acesta îndrăzneț dacă nu ești obișnuit cu excentricitatea. Sau cu originalul. Un cuplu, mire și mireasa isi programaseră ședința foto pe plaja. Nimeni nu era îmbrăcat asemanator. Fiecare avea alt stil.

Un sigur lucru e cert. In Vama merg oameni frumosi și deștepți. Tatuați, netatuati, fumători, nefumători, rockeri sau hipsteri, toți întregesc o comunitate specială. 

Vama înseamnă culoare, muzica, miros, cunoaștere și împăcare. 

Nu am putut rămâne mai mult, deși as fi putut. Am ales totuși sa urmez traseul inițial, către Bulgaria. 

Am citit foarte multe impresii despre Balcik  incat am simțit nevoia sa vin sa ma conving. 

Ne auzim curând cu impresii despre ce am găsit aici. 

Cum ne pregătim sa ieșim in oraș 

Nu o sa ma apuc acum sa descriu cum ma îmbrac sau cum ma aranjez pentru o ieșire, pentru ca asta îmi ocupa cel mai puțin timp. O sa va spun prin ce trebuie sa trec atunci când vreau câteva ore liber de la meseria de mami. 

Luam de exemplu o ieșire duminica, in prima parte a zilei ca sa nu ne petrecem chiar toată ziua fără copii. Am uitat sa Menționez ca de fapt ne dorim sa ieșim singuri câteva ore. 

Ei bine, acum începe aventura. Cu cine rămân copiii?

Mama iese din grafic pentru ca ea a stat cel mai mult cu ei in ultima perioada. Următoarea pe lista e bunica nr 2. O întreabă tati și revine cu răspuns. Aștept cam o juma de ora, timp in care gasesc potrivit sa fac și câteva rugăciuni. Incantații, rugăciuni, tămâie și vine răspunsul. Nu se poate, pleacă din oraș. 

Nu-i nimic, continuam încercările, am neamul mare. 

Dacă tot e sa mergem la București, atunci sa apelam la sora numarul 3 care și locuiește acolo. Planul încolțit in minte e bun.Mergem toți 4, ei rămân sa se joace cu verișoara, sau mai mult cu jucăriile verișoarei, in timp ce noi mergem la Party. Zis și făcut. Sun sora, sa o întreb dacă are planuri cumva, sa nu încurc oamenii. Zice ca nu e nimic sigur, ca aveau plănuită o ieșire la munte pe in traseu pe care nu l-au făcut încă, dar întreabă pe soț și revine cu răspuns. Aprindem iar tămâie, rugăciuni, cântece bisericești și toate cele. Poate de data asta funcționează. 

Și aștept, astept, nimic. Peste câteva ore, zic sa o sun din nou. Oi fi insistenta dar trebuie sa spun și eu la rândul meu dacă pot onora invitația. Nu se poate, duminica chiar vor pleca la munte. M-am chinuit degeaba. Se pare asta a fost tot.

Trebuia sa schimb titlul articolului: „Cum ne pregătim sa nu ieșim in oraș”.

Din păcate, bruma de oameni care ar fi putut sa ne ajute cu s-a sfârșit. Nu mai avem in ce sa ne punem speranța. Renunțam de data asta, deși am fi putut sa mergem și cu ei. Nu ne dorim sa ii căram după noi mai bine de 100km doar ca sa-și facă mami și tati hatârul. 

O sa petrecem o duminica liniștita in familie. 

Dar voi, cei din București și din apropierea lui, dacă va întrebați cum puteți avea un weekend de poveste va spun eu unde sa ajungeți. La Blues, Golf and Polo Varsity Summer Edition. Mâine și poimâine, 12-13 August urmează sa aibă loc o manifestare extraordinara. 

Cine participa?
* cele mai bune trupe de blues din România.

* Invitatul special din America, Dean Bowman.

* Jucatori profesioniști dar și amatori de golf.

* Amatori de tenis 

* 350 de invitați. 

Locația e de poveste, merita încercată, iar preparatele delicioase care se vor servi in cele doua zile o sa va convingă și papilele gustative ca am avut dreptate. 

Mai multe detalii despre programul celor doua zile de manifestări puteți găsi aici.

Have fun! ❤️

Kit de supraviețuire pentru copii pe timp de canicula 

Când aerul devine irespirabil, fac repede bagajul, încui usa și ne mai oprim la țara la răcoare. Avem noroc ca bunica nu e foarte departe și doar in 20 de minute ajungem intr-o curte imensa cu o grădina mare. In fundul grădinii e heleșteul plin de pesti cu broscuțe și mormoloci. O incantare, o imagine de basm. 

Câteodată  le mai punem si piscina cu apa, bineînțeles in chiote de bucurie, spre răcorirea lor.

Totuși, nu toți sunt așa de nororcosi ca noi. In oraș rămân foarte multi copii care vor sa iasă afara chiar și pe temperaturi ridicate. Nu pot fi ținuți in case deși soarele poate fi foarte periculos. Se pot însă evita orele de prânz și cu câteva tipsuri putem trece cu bine și de canicula. 

1. Hidratatrea e foarte importantă pentru copii, pentru ca ajuta ca celulele, țesuturile și organele corpului sa nu aibă de suferit. Apa sau ceaiul neîndulcit nu trebuie sa lipsească din bagajul nici unei mamici. 

2. Pentru sugari alăptarea se va face ori de câte ori solicita copilul.

3. Ambientul trebuie sa fie unul ferit de caldura, de curenți și de umiditate. 

4. Pentru copiii care au început diversificarea de curând, nu se recomanda introducerea alimentelor noi pe timpul caniculei. 

5. Îmbrăcămintea trebuie sa fie din fibre naturale care sa poata lasa pielea sa respire. Pe cap obligatoriu pălăriuță sau căciulita subțire. 

6. Se vor cauta locuri umbroase și activități relaxante care sa nu solicite mult efort fizic din partea copilului. Epuizarea fizica va fi galopanta și va duce la deshidratare in condiții meteo nefavorabile. 

Dacă se vor respecta toate cele de mai sus nimeni nu va avea de suferit. Copiii se vor juca liniștit și protejați, iar părinții nu vor avea de ce sa își facă griji. 

In curtea casei mele e umbra de la via aia mare plină cu struguri care stau sa se coacă. E umbra și de la cortul cel mare si frumos cumpărat special de tati ca sa ne putem adăposti la un pahar de limonada rece. 

Zilele astea a fost atât de cald încât am transpirat la umbra. Noaptea mai lăsam geamul deschis ca sa nu ne trezim dimineața cu gâtul uscat. Alegem sa ne mai răcorim cu apa rece din puț și cu fructe proaspete, spălate bine din grădina. 

Nu e dificil sa faci fata temperaturilor ridicate de afara dacă ești pregătit cu tot ce e necesar. Părinții sunt responsabili de starea de sănătate copiilor lor pe timp de canicula, de aceea trebuie sa facă tot ce le sta in putința ca sa-i protejeze de razele de soare nocive. Acasă la noi la apartament nu pot face prea multe pentru îngerașii mei veseli. Decât sa ținem aerul condiționat puțin câte puțin și sa-i ținem cât mai dezbrăcați, ca in poza mai sus. 😍

Sunt la țara. E perfect! 


N-am vrut sa petrec aici zilele astea, dar aici aveam nevoie sa fiu ca sa ma pot regăsi. 

Am ratat festivalul Untold din cauza unui deces in familie. Cel mic urmează un tratament, pentru ca boala asta tot revine, fir-ar sa fie. Weekendul acesta sunt 40 de grade, care se simt de 50. Am avut o săptămâna infernala și nu știu cum de mai gasesc puterea sa zâmbesc. 

Acum caldura a mai trecut. S-a inserat de-a binelea și nu ne vine încă sa intram la somn. Suntem toți la poarta, salutam oamenii de pe drum. Cel mare ma pune sa-i spun numele trecătorilor. Pe mulți nu-i mai cunosc nici eu, dar inventez ca sa nu stric jocul. 

Dintre copacii din pădurea din fata noastră iese luna mare și semeață. E strălucitoare ca un soare. Le-am arătat-o și lor ca sa ne bucurăm împreuna. 

Vecinul de peste drum are o magazie cu un pod plin cu fan, din care se scurg câteva paie pe margine. Semăna cu un șirag de apa. 

Răcoarea ne face bine din moment ce pofta de ras a nebunicilor mei e molipsitoare. Râd și eu de râsul lor. 

Nu e nimic care sa-mi strice liniștea. Nici măcar mașinile care s-au mai întețit prin fata noastră. Din una, cineva îmi face cu mâna. Era Rodica, o prietena, dar mi-am dat seama prea târziu ca sa mai pot raspunde salutului. Lucrurile astea mici și neînsemnate pentru mine înseamnă ca timpul se oprește. 

Înseamnă ca fac parte din ceva mare, ca aparțin cuiva. 

Nu cred ca aveam nevoie de muzica zilele astea. Sau de agitație. Cred ca de fapt căutam liniștea de acasă cu tot ce înseamnă ea. Căutam odihna și tratament cu râsete, pe care le aud non stop. 

Eu aveam nevoie sa fiu aici. 

Vecinul de peste drum are un pod plin cu fan din care ies câteva paie pe margine. Vad mult verde in fata mea care ma face sa simt prospețimea și vigoarea aerului de țara. Aici totul e prospăt. Nimic nu e alterat, totul se păstrează exact ca acum 20 de ani. 

Ma simt mica din nou când aud râsete prostesti din care nu se mai pot opri. Sunt fericiti ca sunt aici, iar eu am inima plină de bucurie când văd ca aici, acum, totul e perfect. 

Alăptatul nu m-a făcut o mama mai buna

Am citi mult săptămâna aceasta despre alăptat. E un subiect ultra discutat și expus, mai ales ca in perioada 1-7 August se sărbătorește săptămâna alăptării. Sunt păreri super agresive împotriva alăptatului, in special impotriva alăptatului in public. 

Alăptarea in public e considerată vulgara, deși nu văd de ce? Sânul nu are vizibilitate mai mare decât o are printr-un decolteu. E acoperit mai mult de jumătate de gurița și de corpul copilului. Nu văd pe cine ar deranja asta. Poate pe cei care cred mai mult in superficialitate și mai puțin in firescul situației. A cui e vina ca sunt mai la moda biberoanele decât laptele matern? Tot a noastră. A celor care nu înțeleg beneficiile care vin odată cu laptele matern, cald, bun și vindecător. 

Nu vreau sa fac front comun cu nimeni și nici sa contrazic pe nimeni. Doresc doar sa fiu alături de mamele care doresc sa facă asta. 

Eu am știut mereu ca o sa alăptez. Nu știu sigur când am aflat ca trebuie sa alăptez pentru binele copilului. Poate la țara, acolo unde am crescut și toată lumea era naturală. 

Alăptarea nu e pentru oricine. Presupune un efort fizic și mental. Poate fi și dureros la început dacă ești foarte sensibilă, iar bebe nu e atasat la sân cum trebuie. Eu am făcut răni. Da, răni, nene. D-alea cu sânge. Care apoi au trecut repede și a rămas numai placere.

Trebuie sa îți dorești ca sa faci asta. Altfel nu-ți place. Trebuie sa stai in poziții incomode, sa rămâi acolo pana vrea el sa-ți des drumul. Sa stai cu inima la gura atunci când tragi sânul încetișor din gurița lui când a ațipit. Alaptatul cu primul copil a fost complicat. A suferi de reflux poate fi foarte greu atât pentru mama cât și pentru copil. Ajunsesem sa alăptez in poziție verticala, ma chinuiam sa-l țin bine si sa ma relaxez in același timp. Si totuși am făcut-o pana la 1 an.Nu am știut ce înseamnă sa nu ai lapte. Nu contează cât de mari sunt sânii, eu sunt dovada vie. Am avut lapte suficient, Ba chiar și mai mult decât suficient. Am fost norocoasa sau poate îi puneam des la sân. Cu cât manaca mai mult cu atât ai lapte mai mult.

Am fost norocoasa sa am al doilea copil sănătos și sa ma pot bucura mai mult de privilegiul acesta de a-l vedea cum creste mare și frumos datorită lichidului miraculos pe care i-l serveam la cerere.

Perioada in care am alăptat a fost cea mai frumoasa perioada pe care mi-a adus o maternitatea. Nimic nu mi-a adus liniște, sănătate și împăcare așa cum a făcut-o zâmbetul și privirea zâmbitoare a copilului meu fericit. Când sugea avea așa o bătaie din picior, ca o împingere blândă și jucăușa. Și cu mâna cealaltă se juca (cam dureros dacă ma intrebi pe mine) cu celălat sân. Îl butona, așa. Zambeam de fiecare data când sugea. 

Am încheiat alăptarea treptat la vârsta de 2 ani. Mai întâi am plecat la serviciu și mai alăptam doar seara . La câteva luni după plecarea la serviciu am fost nevoită sa plec din nou. Din oraș de data asta, pentru câteva săptămâni. 

Știam ca o sa-mi fie greu. Mie mi-a fost mai greu decât lui. Aveam foarte mult lapte, m-am chinuit foarte tare in prima săptămâna. Sânii ma înțepau groaznic. Țipau după gurița copilului. Ma gândeam sa renunț, sa revin la alăptat. 

Nu știu dacă am trecut cu adevărat peste asta. Chiar și atunci când alăptam știam ca o fac pentru ultima data in viața. Ca sentimentul asta unic, de legatura profunda intre mine și mogăldeața din brațele mele o sa se termine curând. Ca o sa-mi lipsească enorm, gângurerile, strângerile de mâna, de par de celelalte sân. Ca o sa-mi doresc din nou sa simt cum se scurge lichidul miraculos din sân și ii umple gurița avida de mâncare. 

Sunt mândra ca am reușit sa fac asta pentru ei. Nu ma face o mama mai buna, faptul ca i-am alăptat, ci doar mai fericita. 

Previous Older Entries