Nunta de tinichea sau cum să trăiești 10 ani cu un om

Voi, cititorii mei dragi, care m-ați încurajat mereu și care ați fost lângă mine când nu am fost bine, meritați adevărul. Adevăr pe care l-am expus mereu aici. Am fost criticată online și apreciată în față de mulți dintre voi. Sunt încurajată pe stradă, iar oamenii mă recunosc chiar și in alte orașe decât cel al meu. Dacă nu aveam curajul sa spun adevărul, să scriu ca să mă vindec, poate că nu aș fi ajuns aici.

Am ales mereu să spun adevărul chiar dacă a fost dureros. Subiectul cel mai sensibil e legat de relații.

Despre ce nuntă se sărbătorește in fiecare an, am mai scris aici.

Relațiile conjugale sunt greu de întreținut. Să rezisti lângă un om 10 ani poate fi foarte greu. Oamenii se schimbă de-a lungul anilor. Fetița de douăzeci și ceva de ani care își aștepta prințul cu limuzina nerăbdătoare in curtea părinților, nu mai păstrează de atunci decât iubirea din priviri. E o femeie in toată firea acum. Cu alte nevoi și alte trebuințe. Sunt sigură că și prințul nu mai e ca în trecut. E mai plinuț

și mai încrezător acum. Parcă mai nervos și mai aprig. Dar iubirea tot o are. Și curajul și nebunia de a mă alege pe mine, cea pe care nu o plac prea mulți.

Acum avem alte gusturi, nu ne mai potrivim, ne vedem defectele, ne spunem in față și fără ocolișuri ce ne deranjează.

Problemele noastre le-ați știut atunci când a fost cazul. Ideea divorțului nu ne-a fost străină. Nu am vrut sa rămân cu cineva doar de dragul de a fi căsătorită.

Am insistat să cred că omul care îmi sta alături rămâne exclusiv pentru mine. Nu pentru copii, nu pentru confort, ci doar pentru femeia care sunt. Tot timpul eu am fost cea care a insistat să ne iubim, nu să învățam să ne suportam.

Schimbările prin care am trecut ne-au transformat în alți oameni. Câteodată nici eu nu mă mai recunosc, darămite cel de lângă mine. E cu adevărat o provocare să rămâi conectat cu cineva atâția ani. Am încercat multe ca să nu pierim. Mai puțin terapie de cuplu, în rest am bifat tot ce se putea ca să nu ne pierdem.

Din tot ce am fost înainte, azi, ne leagă un singur lucru: dragostea unuia față de celălalt. Noi așa am rezistat. Am iertat, am acceptat și am iubit. Am iubit așa mult încât alții sunt sigură că ar fi ales să renunțe. Eu îl iubesc pe omul ăsta și sunt sigură chiar și după atâția ani că și el mă iubește.

Chiar dacă noi ne-am culcat și certați, chiar dacă nu ne punem de acord mereu, noi încă ne dorim sa fim împreuna.

Azi, în urmă cu zece ani spuneam da și deveneam doamna lui. Azi spun din nou da, ca mulțumire față de anii care mi-au adus bucuriile casei mele. Și amintirile și toate momentele in care am zâmbit la brațul lui. Am ales bine. Și dacă timpul sau noi vom decide că nu ne mai potrivim, că nu ne mai iubim, o să mă uit în spate.

O să văd tot ce e în urmă și o să fiu convinsă că am făcut cea mai bună decizie când am ales să-mi petrec un deceniu alături de el. Aș face-o din nou fără să stau pe gânduri.

Te iubesc, G!

Reclame

Imagine

Succesul nu înseamnă fericire

Mi-am dat seama de curând că succesul nu înseamnă fericire.

Să spui că nu dorești să ai succes e o iprocrizie. Nu exista persoană care nu aspire la mai mult. Că vrea să ajungă avocat, că vrea să slăbească sau pur și simplu să se înscrie la facultatea la care și-a dorit mereu, toți vrem mai mult.

La un moment dat, fiecare dintre noi ne-am gândit la posibilitatea de a deveni oameni de succes. De ce? Pentru că de multe ori, mulți dintre noi, confundăm succesul cu fericirea. Credem ca dacă avem tot ce ne dorim, fericirea trebuie sa vina și ea. Nimic mai fals. Când ajungi pe culmile succesului ajungi de fapt sa-ți dai seama ca ai o mulțime de motive să fii nefericit.

Exista fericire independent de succes și exista succes fără fericire. Foarte mulți oameni care ajung să aibă succes iși caută în continuare fericirea, pentru că au realizat că aceasta n-a venit la pachet cu succesul. E ceva in succes care nu ne face pe deplin fericiți.

Fericirea e o stare. Se obține mai mult întâmplator, decât urmărită ca o ținta obsesivă. Nu e continuă. Durează câteva minute, secunde. O viața nu o poți avea. Dar poți face viața ta sa fie construită din mici reprize de fericire. E ceea ce mi-am dorit mereu. Sa fiu visătoare, să-mi doresc fericire și să rămân totuși conștientă că viața nu poate fi numai fericire. Dar să fac in așa fel încât să conteze doar momentele de fericire din ea.

Fericrea de multe ori poate fi declanșată fără să știm că urmează să se întâmple. Tocmai asta face să fie și mai dorită. Niciodată succesul, banii sau statutul nu a garantat fericirea.

La mine, ultima dată fericirea a venit pe neașteptate. Eram în locul nașterii lui Iisus, în Biserica ridicată pe locul acela și am auzit un cântec în limba romană. Am plâns instantaneu. Nu stiu dacă vocile care răsunau într-un mare fel m-au făcut să plâng, sau poate doar locul și faptul ca nu mai auzisem români de ceva timp. Dar efectul cântecului m-a făcut să plâng de fericire. A fost o stare mai mult decât o întâmplare. Nu mi-am imaginat niciodată că un simplu cântec bisericesc înălțat intr-o bisericuța îmi va aduce lacrimi de bucurie.

Lucrurile mărunte sunt aducătoare de fericire. Soarele din viața ta poate fi o floare, un sentiment adânc pe care nu l-ai mai trăit, o senzație de bine in corp, o îmbrățișare sau chiar și un loc nou.

Copiii sunt sigura că reprezintă o parte a fericirii. Au o voioșie și o inocența în glas și in privire, care te face instantaneu sa te simți mai bine. Ei pot vindeca și pot alina. Pot îmbunătăți stări, pot schimba vieți pentru totdeauna și mai ales te pot face să iubești din nou.

Imagine

Caderea părului, problema numărul 1 după naștere

Cea mai mare problema după ce naști e căderea părului. Problema numărul 1 după naștere afectează majoritatea femeilor.

Dacă in perioada sarcinii căderea parului stagnează și ne bucurăm de o podoabă capilară bogata, altfel sta treaba după naștere.

Din cauza dezechilibrului hormonal, părul cade cu nemiluita. La aproximativ 3 luni de la naștere, căderea parului devine vizibila. Tot mai multe mămici semnalează o cădere a părului excesivă. Cel mai rău se vede la părul lung, care practic mai rămâne trei fire. Am văzut multe mămici care se încăpățânează să păstreze parul lung chiar dacă își pierde vizibil din volum.

După nașterea primului copil am avut un contract de colaborare cu Antena 1. Săptămânal mergeam la filmări. Părul meu, și așa amărât după naștere, era supus la tratamente nu tocmai benefice. Era întins și ondulat cu aparate profesionale și îmbâcsit cu tot felul de substanțe ca să rămână coafura intactă. Și totuși era lung. Noroc că are tendințe de ondulat și nu se vedea prea bine cât e de rar. După cel de al doilea copil, nu s-a mai putut. Știam deja ce mă așteaptă, așa că l-am tuns eu bob, imediat după naștere. Am luat decizia corectă, deși cu durere in suflet, pentru că eu iubesc să am parul lung.

Ce mai poți face dacă te confrunți cu problema asta sâcâitoare:

• Puteti folosi produse de calitate pentru îngrijirea părului. Șamponul și masca de păr trebuie sa fie hrănitoare cu conținut ridicat de vitamine.

• Sa-l tunzi, ca sa nu mai pară trei fire. Il ajută să se regenereze și să crească mai sănătos.

• Poți lua suplimente alimentare la recomandarea medicului. Acestea va vor ajuta să vă mențineți echilibrul de vitamine necesar.

• Evită prinderea lui in coc sau coadă, pentru ca strânsul favorizează ruperea lui.

• Experimentați stiluri diferite de frizuri.

• Utilizați de asemenea și produse pentru volum: spuma de par, fixativ.

Fiecare femeie va trece prin asta după naștere. Nu putem evita dezechilibrul hormonal din corp, dar putem face din asta un motiv de schimbare. Abia după naștere mi-am dat și eu seama de ce toate proaspetele mămici se tund. Frumusețea vine mai mult din starea de bine și din interior, decât dintr-un par lung și rar. Așa că bucurați-vă de minunile din viața voastră și nu uitați ca tragedia din căderea parului e doar o perioada. Totul trece. 😊

Imagine

Rușine e să mimezi bogăția

Nu e o rușine sa fii sărac, ci rușine e sa mimezi bogăția.

Văd postări pe Instagram și pe Facebook cu oameni din ce în ce mai bogați. Cand merg până la țara, lasă impresia că merg la nu stiu ce resort din inima pădurii. Când își cumpăra tricou cu ditamai firma, lasă impresia că e original și așa se îmbracă ei mereu. Călătoresc până la Barajul Vidrarul și pun că se iubesc in jurul lumii.

Mama mă ceartă mereu când spun că fusta aia admirată de toți e de la second hand, modificata pentru mărimea mea. De ce sa știe lumea? De ce să nu știe. Cred în puterea exemplului. Spun cât costă excursia luată cu luni înainte și spun câte eforturi fac să petrecem toți o săptămâna la mare. Spun că vânam oferte și că prefer mămăliga in locul somonului.

De ce ai vrea să pari altfel decât ești? De ce ai alege să pari bogat și nu autentic? Cât de fericit te simți când știi că ce ai acum e doar o închipuire și nu ce te reprezintă?

E frumos să pari bogat și fericit. Dar tu nu ești așa. Așa că lasă impresiile și arată-te pe tine. Cu riduri, cu plimbări până in vârful dealului de deasupra orașului, cu mașina ta, cu ce te reprezintă și înconjoară pe tine, nu închipuiri.

E ușor să te prefaci și e greu să te accepți. Fii tu însăți și lumea va aprecia adevărul tău. Sinceritatea va fi mai apreciata decât minciuna învelită in bogăție. Pentru ca intr-o lume superficiala e greu să fii autentic.

Imagine

Copiii au nevoie doar de 4 lucruri ca să fie fericiți

Cred că e al treilea an în care particip la cea mai mare conferința din România care strânge laolaltă toată blogosfera nișata pe parenting Social Media for Parents.

Deja mă simt ca acasă. Ca prin vecini, așa. Îi cunoști pe toți chiar dacă nu vorbești cu ei. Știți sentimentul ăla?

Recunosc că am vorbit mult cu multe mămici bloggerițe și am ascultat mai putin această ediție. Dar tot am ce să vă aduc de acolo.

Nu vreau să spun ce a transmis fiecare speaker in parte, ci doar un mesaj general.

Copilul are nevoie doar de câteva lucruri ca să poată fi sănătos emoțional și fizic. El crește din mișcarea pe care o face, din soarele pe care îl primește, din apa pe care o bea și mai apoi din mâncare. Deci, important e ca cel mic sa fie scos afara, sa petreacă timp la soare, să meargă și sa se joace liber ca sa poata fi fericit.

Un copil care se simte bine în pielea lui nu are cum să fie gras. Se pune accent in ultimii ani pe cantitatea de mâncare pe care o primește copilul. El trebuie să mănânce mult, ca părinții să fie multumiți. In timp, ajunge sa creadă că greșește când își ascultă instinctul care îi spune că e sătul. De aici și preponderenta de copii obezi.

Despre tratamentele homeopate a explicat foarte bine Dr Sorin Cadar. Sunt cazuri în care acestea dau rezultate foarte bune și cazuri în care nu se recomanda. De exemplu, un copil cu febra 40, otita, apatic și fără vlagă are nevoie de tratament puternic care să îl ajute să-i scadă febra. Medicul homeopat e mai întâi medic și trebuie să aibă discernământ atunci când trebuie salvată viața copilului. E important să acționăm rapid, tratamentele homeopate neputând rezolva cazuri atât de grave. Așadar nu trebuie să ne încredem in homeopatie in absolut toate cazurile. De asemenea tratamentul cu antibiotic atât de frecvent în România e foarte periculos. Mai ales in cazul copiilor, acesta poate face mai mult rău decât bine, dacă nu e recomandat când e absolut necesar.

Copiii au nevoie de părinți. Ei trebuie să le fie aproape, indiferent de situație. Cu cât petrec mai mult timp cu părinții lor cu atât vor fi mai fericiti. Ei au nevoie de validare, de acceptare, chiar și atunci când poate nu merită. Și nu, nu trebuie să ne străduim să fim perfecti. Nimeni nu e perfect, nici măcar mama. Și nici nu trebuie să-i liniștim de fiecare dată. Trebuie să îi lăsam uneori să se descurce singuri cu emoțiile. Să știe ulterior să facă față furiei, frustrării, neputinței.

Mesajul general a fost de acceptare. Să încercam să ne acceptăm așa cum suntem. Suntem oameni mai înainte de toate și toți putem greși.

Am plecat mai împăcată azi. Poate și faptul că am socializat foarte mult m-a ajutat.

A fost o întâlnire frumoasa de la început pana la sfârșit. Dacă nu știam ce eveniment e aș fi putut sa jur că e o defilare de modă. Nicăieri nu întâlneai așa femei frumoase aranjate pe metru pătrat. Jur! Toate aveau o energie și o feminitate molipsitoare. La un moment dat priveam forfota de rochii colorate, absolut fascinata.

Le mulțumesc mult bloggerițelor

care au avut curaj și m-au tras de mâneca să ne cunoaștem și dincolo de virtual. Eu nu sunt așa îndrăzneața, chiar dacă mereu îmi propun să ies din zona de confort. Astăzi am simțit că fac parte dintr-o mare familie care se reunește odată pe an datorită Evensys. Mi-a făcut plăcere și sper să ne vedem sănătoși la anul.

Imagine

Vacanța de vară e cea mai importantă parte din copilărie

Cea mai importantă perioada din an pentru copii e vacanța de vară, nu grădinița cu program prelungit de vară.

Cele mai tari amintiri, cele mai puternice prietenii și cele mai calde seri cu toții le-am trăit în vacanța de vară. Eu îmi amintesc juliturile de când am învățat să merg cu bicicleta pe ulița de la țara. Știu fiecare emoție a serilor calde de vară, știu cireșele, jocurile cu ai mei și fluierătura aia specială care ne scotea din casă pe toți pentru că o recunoșteam doar noi.

Și mor de necaz că nu mai sunt vremurile alea să le trăiască și ai mei. Ei nu cunosc nimic din Copilăria liberă și fără griji.

E vara la jumate și copiii mei merg la Grădi. O clădire super dotată și utilată, dar fără suflet. Foarte rar îi scoate afară. Toată ziua și-o petrec acolo. S-au plictisit, nu stau locului, deranjează, se împotrivesc. Nu mai vor fișe de colorat, nu mai vor mașinuțe, nici măcar povești sau desene. Vor să iasă afară să-și facă propriile povești, propriile amintiri.

Nu mângâie pisici și nu se hârjonesc cu cățelușii pe afară. Stau într-un spațiu impersonal de dimineața până seara. Și toate astea ca noi să mergem la serviciu. La un serviciu care nici măcar nu-mi mai aduce satisfacții. Doar bani o data pe lună. Atât.

Mi se îndoaie inima in fiecare dimineața in care eu nu rămân cu ei acasă. Eu am de ales. Și aleg singură să le schingiuiesc copilăria îngerilor mei. Pentru că sunt superficială și mă gândesc mai mult la ce să le pun pe masă decât la sufletul lor.

Mai e nevoie să vă spun cum îmi explică ei ca niște oameni mari că nu mai vor acolo? Mai e nevoie să va spun cum scriu eu acum rândurile astea în întuneric? Vă spun. Cu gura închisă, încercând să nu-i trezesc și cu lacrima șiroind din ochiul drept. Pentru că mâine o să-i las chiar eu acolo. Și o să simt iar cum se răsucește cuțitul in rană.

Dar, hei, am fost la mare împreuna o săptămâna, o să vină August și o să-i duc la țara câteva zile. O să fie bine. 😔

Imagine

De ce e mișto să fii mamă

M-am întâlnit azi cu câteva mămici care aveau o strălucire aparte de când au copiii și m-am gândit că trebuie să scriu despre „De ce e mișto să fii mamă”.

Cele mai multe mame vor spune că e al naibii de greu să crești un copil. Că nu mai ai timp pentru tine, că nu mai dormi, că nu mai exiști, practic. Eu însă vreau să va spun cât de mișto e de când am devenit mama.

Voi știți deja, că de când am devenit mamă, am devenit și mai populară. Dacă nu aveam copiii, nu aveam nici blogul, Annazidezi nu exista, nimeni nu știa ca exist. Deci, faptul că am vrut să împărtășesc ideile mele oamenilor, mi-a adus numai beneficii.

Iată și altele:

• Sa fii mamă e super mișto. La serviciu poți să profiți de asta pentru o învoire, un respiro, deși eu nu prea recurg la asta decât la serbările copiilor.

• Oamenii te tratează așa, mai serios, mai matur. Îți vorbesc de chestii de oameni mari, chiar dacă tu ești un copil in suflet care se gândește la înghețată.

• Găsești loc liber mai repede in autobuz, că de, copilul obosește. Și cu ocazia asta stai și tu. 😜

• Ai ocazia să devii câte puțin din toate meseriile posibile: bonă, îngrijitoare, medic, infirmieră, bancher, femeie de serviciu. Devii chiar și lefter odată cu mămicia. Cu câți copii mai mulți ai, cu atât vei avea mai puțini bani.

Dar vorbim despre lucruri mișto, right?

• E mișto să ai siguranța că acasă e cald și bine in brațele lor micuțe.

• E mișto să simți ca ei pun suflet în pereții ăia care nu spuneau prea multe înainte să ii ai pe ei.

• E mișto să îți spună cineva sincer și dezinteresat un “te iubesc” stâlcit.

• E mișto să intri intr-o încăpere

și să te trateze lumea ca pe una tinerica și fără minte. Și apoi să le spui la final mândra, că de fapt esti mult mai batrana de atât și că ai și câțiva copii acasă.

• E mișto să fii mamă pentru că știi că urmele tale vor rămâne și tu când tu nu vei mai fi. Și că singurul lucru notabil din viața ta e că intr-o zi ai decis ca inima ta să se împartă și să umble în afara corpului tău.

D-asta iubesc eu sa fiu mamă. Că stiu că cineva, undeva, are nevoie de mine. Și că dragostea de mamă e singura afecțiune care se naște. Restul, cele păstrate sau uitate, rezultă din întâlniri.

Ea e singura care ne naște din sângele nostru și de așa e așa mișto să fim mămici. Ei sunt cei care au pus sens în existența noastră aici. ❤️

Imagine

Previous Older Entries