De ce nu o sa fiu niciodată un blogger de succes 

Recunosc fără nici o strângere de inima ca a avea un succes răsunător cu Annazidezi.com e departe de realitate. 

Astăzi mi-am petrecut ziua printre părinți frumosi și de succes. 

Aflată deja la cea de a treia ediție, conferinta Social Media for Parents 2017, a strâns laolalta cei mai talentați bloggeri din România. M-am bucurat sa văd fete cunoscute, sa împărtășesc opinii și idei și sa cunosc și fata in fata persoane pe care le știam doar de pe bloguri sau rețelele sociale. 

Nu vreau sa scriu prea multe despre ce s-a discutat in sala de conferinta pentru ca sunt sigura ca o vor face alții mult mai cuprinzător decât mine. 

Eu vreau sa știe lumea de atmosfera de pe holurile hotelului, din grădina din spate cu leagănul in care s-au tot făcut poze, de la masa de prânz.

Toate mămicile bloggerițe s-au transformat pentru o zi in prințese. 

Au uitat de rutina, de gătit, de spălat, de călcat și au ieșit din carapace. 

Rochii și pantofi cu toc, poșete asortate, ruj roșu îndrăzneț, râsete și multă voie buna. Au fost și mamici care au venit cu copii, dar pe care nu le-a împiedicat lucrul asta sa participe activ. 

Am văzut un grasunel de numai o luna care a fost tare cumințel, la fel și o albă ca zăpada maricica și frumoasa tare. 

Unele mamici erau îngrijorate de ce se întâmpla acasă și mai ieșeau sa dea câte un telefon. Altele voiau sa afle cât mai multe și își notau fiecare idee. 

Altele de fericire ca s-au regăsit și au o zi sau câteva ore doar pentru ele, ca mine și ca Florina, se prosteau și râdeau încât se vedea de la o posta ce bine le-a făcut ieșirea. 

Am văzut si tătici din blogosfera părintească, care nu se simțeau deloc stânjeniți, se simțeau chiar bine intre atâtea femei frumoase. Mi-am întâlnit chiar și o prietena veche pe care nu o mai văzusem de peste 10 ani. 

S-a discutat despre tot și despre toate. Teme diverse care sa trateze multe nelămuriri, multe puncte sensibile, de la sănătate pana la tehnologia la copii.

Și mi-am dat seama la un moment dat ca ceea ce sa întâmpla acolo e mult peste ce fac eu.

Eu sunt prea mica și neînsemnată sa ma pot numi blogger in adevăratul sens al cuvântului.  Un blog de succes trebuie neaparat sa facă bani. Și trebuie sa facă bani mulți, nu sa se vândă pe cateva zeci de euro. 

Din perspectiva asta, nu cred ca o sa fiu niciodată de succes. 

Iata și de ce:

1. In primul rând nu locuiesc acolo unde trebuie. Agențiile cauta oameni din București. Provincia nu e băgată in seama prea mult la capitolul asta. Informația, oportunitatea, evenimentele prin care te poți face cunoscut, precum și șansa de a învața cum se face se întâmpla tot in București. Trebuie timp și munca multă ca sa ajungi acolo unde sunt cei mari. 

2. Nu voi deveni niciodată de succes pentru ca eu nu am o strategie, așa cum au cei mai mulți. Eu scriu la cald, noaptea, in câteva minute, de cele mai multe ori plângând ascunsa printr-o camera, sa nu ma vadă nimeni. 

3. Nu ma pricep sa scriu altfel decât sincer și din suflet. Dacă nu simt, nu pot sa scriu nici măcar o fraza. Nu o fac corect, nu știu reguli de optimizare seo, nu știu cui sa cer ajutorul, iar atunci când cred ca sunt pe drumul cel bun aflu ca de fapt nu știu nimic, ca m-am depărtat mai mult. 

4. Nu știu sa ma vând, sa ma promovez. N-am îndrăzneala necesară, mi-e rusine sa nu agasez, sa nu deranjez. 

Tot ce am făcut, am făcut pentru liniștea mea. Mi-am făcut un blog, ca sa am unde ma expune așa cum sunt eu, cea adevarata. Am început sa scriu atunci când latura mea superficiala a început sa ma acapareze din ce in ce mai mult și am simțit ca o sa pună stăpânire pe mine de tot. Am început sa scriu când am avut nevoie de liniște, de ordine. In scris am iertat, mi-am cerut iertare, m-am iertat, am plâns, am mers mai departe. 

Am scris o carte, nu ca sa ma îmbogățesc ci ca sa nu rămână gândul ascuns netipărit. Sa poata atinge paginile scrise de mine și copiii când vor creste. 

Stiu toate astea și tot n-o sa renunț. O sa particip și anul viitor și la anul celalat, nu o sa-mi scape nici un eveniment la care pot ajunge pentru ca mie îmi place sa vorbesc cu oamenii la fel de mult cum îmi place sa scriu. Numind-o ratez nici o șansa de cunoaște și de a socializa.

Nu o sa fiu mare, iar asta nu ma deranjează și nu ma descurajează.

Nu o sa fiu mare niciodata,  pentru ca mie îmi place sa fiu mica, vulnerabila și supărător de sinceră.

P.s: mesajul unei cititoare a blogului m-a inspirat și m-a încurajat intr-un fel in care nu pot explica. „Anaaaa, remarca-te! Poți! Si da-ne informații!”

Mergem cu toții la Feeric Fashion Week

Azi se da startul celei de a zecea ediții a festivalului de moda Feeric Fashion Week.In perioada 17-23 Iulie, iubitorii modei își dau întâlnire in câteva locații minunate din Sibiu cum ar fi: lacul Grădinii Zoologice, cariera de piatra de la Turnu Roșu și tramvaiul Sibiu-Rășinari și multe altele. 

Tineri creatori de moda își vor expune colecțiile in cadrul acestui eveniment, iar cel mai talentat dintre aceștia va pleca acasă cu o bursa completa oferită de Feeric Fashion Week și Instituto Europeo di Design din Milano.

Săptămâna modei de la Sibiu este considerată cea mai importantă din întreaga Europa de Est datorită numărului designerilor înscriși dar și datorită calității colecțiilor prezentate.

Ediția din anul acesta vine cu foarte multe noutăți. 

Are o baza solida nu numai in Europa dar și peste ocean. Gala Feeric, care va avea loc in ultima zi, va fi prezentată de un invitat special, vedeta americană Derek Warburton. America susține Feeric Fashion Week prin participarea vedetei americane pe tot parcursul festivalului, așadar dacă va doriți poze împreuna o puteți face nu numai in cadrul Galei. 

In prima data in România, in cadrul evenimentelor de fashion, pe pasarelele festivalului din acest an va defila și unul dintre putinele modele transgender din lume, Petr Nikta.

Vestea mare pentru mine și pentru cititorii mei este ca anul acesta sunt invitata sa particip ca și blogger acreditat. 

Sunt atât de curioasa de ce o sa întâlnesc acolo, încât nu mai am răbdare sa ajung. Sunt onorata sa particip la un eveniment așa mare și important pentru moda românească și Europeană. Chiar dacă sunt mămica, am responsabilități multe și nevoie de timp din ce in ce mai mult, nimic nu ma retine sa-mi iau familia cu mine. 

Mami se pune la zi cu tendințele, copiii sunt alături de noi, ieșim in oraș la distracție și toată lumea e fericita. 

Nu știu in ce zile voi fi prezenta, depinde cum ma voi putea elibera, însă o sa va țin la curent cu tot ce se petrece acolo. 

Detalii despre fiecare prezentare mai puteți afla pe pagina de Facebook a festivalului.

5 motive pentru care acceptam singuratea in doi

Din ce in ce mai multe femei accepta sa fie singure in doi


Am dat startul sezonului nunților, iar eu de fiecare data cand văd o pereche de tineri care au hotărât sa-și unească destinele simt o emoție sora cu plânsul. 

De cele mai multe ori evit sa-i privesc dansând primul lor dans ca mire și mireasa ca sa nu atrag atenția cu lacrimile mele de fericire pentru ei.

Par atât de fericiti și de împliniți in dansul asta al vieții, încât nu se gândesc ca mai târziu e posibil ca tot ce trăiesc acum sa se transforme in obișnuința și singurătate.

E greu de crezut cum o iubire atât de mare se poate transforma in nimic in numai câțiva ani.

Atunci când ne e greu sa renunțam, ne e greu sa acceptam și ne complacem in situația in care nu mai e nimic de reparat, apare singurătatea in doi. 

Singurătatea in doi e cea mai grea forma de supraviețuire lângă o persoana de care nu te mai leagă aproape nimic din motivele care te-au făcut sa o alegi din lumea întreaga. 

Daca nu mai exista respect, sau din contra, respectul e singurul lucru care mai exista intre voi, daca nu petreceți timp singuri aproape niciodată, dacă atunci când din întâmplare se petrece asta și nu mai aveți ce sa va spuneti…  Și totuși cunosc o mulțime de femei care aleg sa meargă prin viața in doi, singuri in doi. 

Motivele pentru care alegem sa rămânem singuri in doi.

1. Resemnare. 

Vârsta de obicei e cea care te da înapoi in cazul acesta. „Ce îmi mai trebuie divorț, la vârsta mea? Asta mi-a fost crucea, o duc pana la capăt”. Soiul asta de victimizare nu o sa te ridice pe nici un piedestal. Din contra, te va frustra și te va face sa te transformi intr-o persoana închisă, plictisita și amărâtă.

2. Statut. 

Lângă el ești cineva, el te-a făcut nevasta și mama și lângă el te bucuri de multe beneficii. Dar cu ce preț? Mângâierea sufletului nu vine niciodată cu banii, prestigiul sau averea dobândite lângă el. Oare liniștea simplitatea și curățenia in minții și a inimii nu poate acoperi golul lăsat de pierderea nenorocitului de statut? 

3. Rușine. 

Faptul ca lumea ar putea afla ca vremea in care râdeai fericita la brațul lui s-a dus, te bântuie. Nu-ți da pace și te înfioară numai gândul ca oamenii te-ar putea face vinovata pe tine de despărțire. 

Oare oamenii au fost aproape sa-ți vadă lacrimile singurătății in nopțile lungi in care sperai din tot sufletul sa se schimbe? In zilele in care aproape implorai atenția lui? Când mureai de nepăsarea și disprețul pe care îl afișa atunci când chiar nu meritai?

4. Frica.

Teama de necunoscut e factorul care a reușit intotdeuna sa întoarcă femeile din drumul libertății și al fericirii. Neîncrederea in tine te-a adus in situația asta și tot ea nu te va lasa nici sa mergi mai departe. Dar amintește-ți cât erai înainte de curajoasa și de nebuna. Tu încă poți sa fii cine vrei tu sa fii, nu fi temătoare, singura poți dărâma munții. El te va descuraja, cum ca nu vei reuși in viața fără ajutorul lui, dar tu încrede-te in forța și in puterea ta și a rugăciunii. 

5. Dragostea.

Iubirea aia frumoasa și sinceră care v-a legat nu mai e. Sau poate n-a fost niciodată. E timpul sa accepți ca nu mai simti ce simțeai, ca atracția a dispărut in momentul in care a apărut respingerea reptata și disprețul. Te-ai gândit la asta? 

Indiferent de motivele pentru care s-a ajuns aici, singuratea  in doi e boala secolului. Ne face sa ne tărâm ca niște zombie in fiecare zi, mimând o fericire imaginara, iluzorie, care ne va duce treptat spre ucidere. Căci da, singuratea in doi ucide mult. 

Ucide sentimente, gingășie, încredere, putere, sănătate fizica și mentală. Nu mai poți gândi limpede, te vei înșela ca e bine in fiecare zi in care vei continua sa plângi. 

Ucide timp prețios pe care nu-l mai putem întoarce niciodată. 

Ucide vieți frumoase, calde și sincere, transformând oamenii in stane de pietra gri, plini de ura, de invidie și de boala. 

Viața mi s-a schimbat pentru totdeuna 


Când am simțit cu adevărat ca viața mea avea sa se schimbe pentru totdeauna, am auzit o respiratie ușoară, sacadata și firava in aceelasi timp.

Ma încercau emoții de tot felul: de la îngrijorare și frica, pana la panica, bucurie și extaz. 

Nu știam dacă e real ce mi se întâmpla, dacă o sa se termine curând exaltarea asta surprinzătoare sau dacă mâine când ma trezesc o sa gasesc lângă mine aceeași minune vie.

Eram pe un pat de spital când simteam toate astea, iar durerea își avea și ea locul ei, dar din fericire, era prea puțin băgată in seama cu toată bucuria pe care o trăiam. 

Aveam un curaj și o forța de nedescris. 

La 12 ore de la operație, nu ma taram pe pereți, ținându-mă de ce apucam, așa cu o făceau celelalte din salon, ci călcam incet, in brațe cu cel nu avea nici măcar o zi de când văzuse pentru prima data in viața lumina zilei. 

Primeam vizite de la rude și cunoscuți la fiecare câteva ore și eram mai mult forțată sa răspund instinctiv cu „Bine” la întrebarea ce nu conteneau sa mi-o pună de fiecare data. 

” Cum te simti? ” era pe buzele tuturor. Cum as fi putut sa le spun ca eu ma simt cea mai norocoasa de pe pământ când abia reușisem sa cobor din pat? Când faceam eforturi supraomenești râzand la câte-o gluma de-a lor menită sa ma înveselească? 

Durerea se atenua cu fiecare ora care se scurgea. 

Asta îmi dădea speranța ca o sa fiu bine și o sa rămână doar o amintire ziua asta dureroasa. 

Zburda inima in mine de mândrie ca putusem sa fac chestia asta. Sa o duc la sfârșit și sa ajung in punctul in care suflețelul asta mic și plângăcios sa îmi strânga degetul in pumnul lui mic, încă zdrențuros de la lichidul amniotic.

Habar nu aveam atunci ca eu de fapt, trăiesc ceva care o sa-mi rămână tatuat in minte. 

Sau ca nici măcar o zi din viața mea nu va mai fi la fel. Ca macazul schimbat de curând ma ducea către împlinirea vieții mele. 

Nimic nu avea sa mai fie ca înainte. 

Și de atunci au trecut câțiva ani buni, cu realizări care mai de care mai importante, care m-au ridicat pe trepte pe care nu speram vreodată sa ajung. Și totuși, faptul ca am devenit mama păleste in fata oricărei alte avuții.

Poate suna dramatic, sau banal, sau de neluat in seama, dar pentru mine, sa auzi respirația Omulețului care înainte cu câteva ore se hrănea, respira, trăia prin tine, mi se pare divin.

Experiența vieții mele a fost trăită atât de intens încât m-am hotărât ca mai vreau o data. Acum aud zilnic doua voci subțiri in casa mea care îmi spun in fiecare zi ca ma iubesc. Am câte doua perechi de brațe care se încolăcesc după gâtul meu și mii de motive pentru care sa mulțumesc lui Dumnezeu pentru cat de Bun a fost cu mine. 

Din asta am învățat sa nu îmi fie teama de durere. Dacă o înfrunt și nu ma dau bătută, ea ma duce spre mai bine aproape de fiecare data. 

Am învățat ca schimbarea înseamnă putere, maturizare, responsabilitate și curaj. 

Ce simți când ești înșelat și cum te vindeci


Doar cei care au trecut prin asta vor înțelege ceea ce urmează sa citească. Am scris cu speranța ca cine nu a trăit o întâmplare nefericita, nici sa nu o facă vreodată. 

Momentul in care descoperi infidelitatea celui de lângă tine te lovește ca un bumerang. Durerea pe care o simți vine și revine la început, atât de des, încât ai impresia ca e continua și ca nu se va sfârși niciodată. 

Începi sa urăști iubirea, îndrăgostiții din parc care se imbratiseaza fericiti in fata ta. Îți vine sa mergi la ei sa le spui ca nu exista iubire adevărata, ca vor suferi intr-o zi, sa înceteze cu minciunile. 

Un amalgam de stări te cuprinde in tot corpul. Furie amestecată cu dezgust, durere persistenta ascuțita in piept alături de o tristete năucitoare combinata cu dezgust fata de cel pe care îl vedeai al tău pentru totdeauna, pun încet, încet stăpânire pe trupul și gândurile tale. 

Starea de răzbunare e fireasca. Vrei ca cei care te fac sa te doară sa simtă și ei la fel. Nu mai vezi frumos nimic și in nimic. 

Nu știi încotro sa o apuci, ce e de făcut pentru ca nimeni nu a învățat cum se trece peste asta ca sa predea și altora metode eficiente. 

Tot ce va leagă poate dispărea intr-o secunda. Poate nu copiii pe care ii aveți, aceia nu pot dispărea niciodată, căci vrei nu vrei ei sunt mărturia unei iubiri reale, cel puțin. Și atunci e și mai greu, ca vrei sa scapi de durere, de asumare, vrei sa pleci și nu poți, nu știi cum, unde. 

Scârba, dezgustul, nevoia de iertare, de luat de la capăt, de iubire, toate se vor strânge in jurul tău, iar tu nu vei ști ce sa alegi. 

Draga inima frântă, nu exista lipici. Nu exista antidot sa facem ceva sa treacă. Tu singura trebuie sa te repari. Dinăuntrul tău va veni vindecarea. Mai întâi trebuie sa știi va nu e din vina ta, trebuie sa te ierți pe tine și mai apoi pe ei. Indiferent de alegerea pe care o sa o faci, tu sa ierți.  E important sa urmezi ordinea și sa nu te abandonezi crezând ca ai greșit undeva. 

Nu ar trebui sa permitem nimănui sa ne dicteze starea de spirit, nici chiar celor pe care ii iubim. Rugăciunea și credința sa-ți fie surori, nu sfaturile oamenilor. Cere ajutorul Lui, nu al lor. Cugeta in tăcere îndelung și vei vedea ca poate nu e așa de rău. Încă ești aici, prezenta, vie, sănătoasă, cu cei care te iubesc și depind de tine. Trebuie sa lupți și sa ierți pentru tine și pentru ei. Ceva frumos te așteaptă, asta-i doar un hop. 

Capul sus, eu sunt cu tine! ❤️