Ce înseamnă maternitatea?

  Copilul înseamnă o mare șansa pentru noi.
Relația care se naște odată cu el si se dezvolta in timp, presupune o implicare atat de mare si la un nivel atat de înalt, incat nu se poate compara cu nimic. Nici măcar cu relația dintre soț si soție.

Atașamentul care se creeaza intre mama si copil este incomparabil tocmai pentru ca acesta a fost una cu ea timp de noua luni.

Separarea forțata de mama poate declanșa o avalanșa de acțiuni necontrolate din partea lui. Niciodata sa nu fie despărțit de mama copilul, mai ales cel mic, care simte nevoia afectiva mult mai intens decat unul mare.

Mai tarziu, copilul va deveni un individ complet despărțit de mama, însă la nivelul subconștientului cei doi ramân legati.

Ceea ce vede la mama in copilărie il va defini pe tot parcursul vieții. De aceea copilului nu i se vor face cunoscute pe cât posibil, minciunile, tertipurile, răutățile de orice fel.

Altfel atunci cand va deveni adultul responsabil de care avem cu toții nevoie el va fi un om integru, pe care multi se vor baza, apreciat, căutat si integrat cu ușurintă in societate.

Daca vrei sa culegi roadele unei educații corecte, 
  ii vei insufla valori precum: iertarea, bucuria, adevarul, bunătatea.

Atunci vom vorbi despre un om frumos sufletește pentru care sunteți responsabile cu o legătura spirituală care va dura pana la sfârșitul vieții.

Pentru privilegiul de a naște oameni si a dezvolta caractere blânde si bune suntem cu adevărat norocoase si recunoscătoare Domnului.

Maternitatea este o binecuvântare.

5 semne care-ti arată ca te-ai îndrăgostit 

  Pentru cei care n-au uitat cum a început totul dar si pentru cei care trăiesc chiar acum fiorii iubirii, vreau sa vorbesc despre semnele îndrăgostelii.Hmm, ce bine e cand se instalează starea aceea care te face sa simti ca plutești.

Cand esti atat de împrăștiată încât nu stii nici pe unde mai mergi sau cand nu te mai poti concentra la nimic si cand zambesti fara sa-ti dai seama atunci cand îți zboară gândul la el.

E, daca prezinți simptome d-astea de aiureala, e clar, te-ai îndrăgostit!

Haideți acum sa vedem si alte semne mai concludente:

1. Nu mai ai ochi pentru nimeni, el e perfectul tău si nu-i găsești nici un cusur. E deștept, frumos, educat, calculat, e opusul tău care te completează.

2. Toate relațiile pe care le-ai avut ti se par minciuni pe langa sentimentul pe care-l trăiești acum.

3. Ai face orice sa nu-l superi, iar daca se întâmpla asta intri in panica, crezând ca s-ar putea supăra pe tine ceea ce, evident ar fi cam, sfârșitul lumii.

4. Cand il vezi, simti inima cum bate atat de tare incat trebuie sa înghiți in sec sau sa-i eviti privirea ca sa nu-ti iasă din piept.

5. Mai simti constant un gol in stomac, n-ai chef de mâncare, nici noaptea nu mai dormi de fericire? Aia sunt fluturii in stomac pe care ii simt îndrăgostiții.Cei care simt asta sunt cei mai norocoși oameni de pe pământ, căci sentiment mai înălțător decat acesta nu cred sa existe. 

Sa te potrivești cu cineva sau sa simti chimie intre doi oameni e destul de greu in zilele noastre.

Asa ca, ce simti tu acum e minunat, e frumos, e unic, ai primăvara in suflet si daca simțămintele îți sunt împărtășite atunci te numești cu adevărat un om fericit.

5 semne care duc la destrămarea unei relații 

  
1. Apariția unui copil nu întotdeauna poate aduce liniste in cuplu. De multe ori acest lucru duce la deteriorarea relației. El devine prioritar in locul persoanei iubite, aceasta rămânând pe locul doi in ceea ce privește afecțiunea.

2. Orgoliul si mândria, ambițiile prostești, precum si așteptarea continua ca celălalt sa faca totul pentru tine duc sigur la despărțire. Cu alte cuvinte, imaturitatea afectiva a unuia dintre parteneri prin instabilitatea emoțională afișata. Gen: azi te iubesc, maine te urăsc.

3. Lipsa comunicării, simplul fapt ca nu va mai povestiți nimic si ca între voi e o continua tăcere e semn rău.

4. Insultele, reproșurile si mersul la culcare certați sunt dușmanii dragostei.

5. Lipsa relațiilor sexuale si a gesturilor afective e ultimul dar nu cel din urma semn ca despărțirea e aproape.

Mie nu-mi plac triștii 

 
  

 Nu sunt multe persoane care ma cunosc asa cum sunt cu adevărat.
Si anume: vorbăreață, distrata, iar vorbăreață, ușor răutăcioasă si ” o tipa jovială „, asa cum imi place mie sa glumesc.

In scris aleg sa fiu asa cum nu sunt eu de obicei. Cand scriu o fac cu tot sufletul si pun pe hârtie tot ce simt, tot ce-mi amintesc, tot ce iubesc si despre care nu vorbesc.

Însă, sunt anumite persoane despre care vreau sa vorbesc neaparat, ca nu se mai poate.

Sunt persoanele acelea speriate si fricoase care ajung sa se comporte ca niște roboti. Aproape ca nici nu mai stiu sa se detaseze, pe care le scoate din minți orice nimic care i-ar putea deplasa de la rutina zilnică.

Cei care sunt stresați, pe care ii vedem nervoși la semafor, pe care-i enervează firimiturile, se leagă de orice doar ca sa ne împroaște cu indispoziție .

Pe cei care se tem de șefu, ca si-ar putea pierde slujbele.

Hai sa avem mai multa încredere in noi si sa înfruntăm fiecare zi fara frici imaginare si nejustificate.

Sa acceptam ca nimic nu e întâmplator si ca toti oamenii care apar in viețile noastre sunt acolo cu un scop, aduși de Dumnezeu.

Lasa te purtat de val din cand in cand sau razi fara sa te gândești ce va spune lumea.

Da muzica tare, uita-te la o comedie sau suna-ma pe mine si o sa radem impreuna despre orice nimic.

Asta e viața adevarata.

Eu am ales sa rad mereu, din orice, oricând si oricum, sa nu-mi pun limite si sa nu trăiesc cu frici aiurea.

Pot sa fac orice atâta timp cât sunt sănătoasa. Daca-mi pierd slujba imi voi gasi alta mai buna pentru ca am încredere in mine.

Mie nu mi-e frica de nimic, nici chiar de Dumnezeu căci pe El aleg sa-l iubesc si sa urmez calea Lui.

Asa ca eu sunt fericita pentru ceea ce am si ceea ce mi s-a oferit in fiecare zi a vieții mele aici pe pământ de care sunt conștienta ca poate fi ultima.

Sunt fericita pentru ca fac bine, ” ideal de bine „!❤️
 

Social Media Summit București 2016

   
Ei, iată ca a venit vremea sa mai promovam si blogul, mama lui sa se mai informeze si ea despre ce mai avem nevoie ca sa ne facem mai mari si mai puternici.Si unde credeți ca mergem?

Ați ghicit! La o noua conferința social media, prima pe anul acesta.

Va avea loc la Hotel Crowne Plaza din București pe data de 18 Februarie.

Se numește Social Media Summit București 2016 si sunt mai mult decat onorata sa accept invitația.

Ce facem acolo? Pai, ne informam asupra celor mai eficiente strategii de promovare in rețelele sociale si aflam cele mai noi tendințe in social media in 2016.

Vor fi prezenți cei mai influenți oameni din online si comunicare deoarece acest eveniment se adresează specialiștilor in comunicare din companii si din agenții de PR, bloggerilor, precum si oamenilor de marketing si vânzări.

Abia astept sa ne revedem!

Continuam înțărcarea 

   

Dupa cele 5 nopți petrecute departe de iubirile mele scumpe, m-am dat jos din mașina cu un bagaj care la urcare mi s-a părut extraordinar de greu. Însă cand am ajuns in fata blocului, am urcat 4 etaje cu el de parca nici n-ar fi fost.
Echipata cu rabdare, curaj dar si cu o bluza fara decolteu de frica mezinului, intru in casa.

L-am strigat încetișor ca era cu spatele si cand m-a vazut, s-a aruncat țipând direct in brațele mele. Apoi repejor si frate-sau si amândoi aproape ca m-au dărâmat.

Nu va închipuiți cu ce plăcere mi-am umplut plămânii de mirosul lor dulceag. Apoi, dupa obișnuitul control la geanta, au găsit jucăriile si cand credeam ca gata, m-au dat uitării, apare fratele cel mare țantoș cu un trandafir pentru mami.

Zâmbesc si acum cand scriu cand ma gândesc ce băiat minunat am crescut si la gândul ca intr-o zi cand o fi mare si nebun o sa faca o femeie fericita cu asa gesturi frumoase.

Bebe n-a mai cerut cu asa ardoare si am reușit sa-l păcălesc. Oricum cantitatea a scăzut foarte mult si eu ma simt din ce in ce mai bine.

Dupa ce i-am culcat in camera lor pentru prima data, am intrat in dormitor si m-am întins singura in patul mare dupa aproape cinci ani.

Nici nu-mi vine sa cred cât de mare e si cum o sa ma întind in noaptea asta fara frica de a strivi vreun copil.

Am pornit baby monitorul si stau cu capul pe perna, aproape la panda de copii treziți. Sper sa nu se întâmple prea devreme.

Noapte buna!

Scrisoare pentru ziua îndrăgostiților 

  
Eu te-am numit balsamul sufletului meu fiindca i-ai bandajat rănile produse de ura, de neputința, cel care tânjea dupa mângâiere.Tu sa stai langa mine sa-mi dai putere, sa fii sprijin si susținere.

Ajuta-ma sa ma ridic sa pot sa înfloresc in preajma ta si iubirea ta sa ma înalte.

Sa nu ma lași ca nu te voi lasa.

Te simt aproape chiar si cand nu esti, te respir, eu te ating chiar si fără sa te am aici.

Imi doresc pentru noi o eternitate prin care sa mergem de mâna, fără supărări, fără regrete, fără minciuni, doar noi doi.
Hai sa nu ne dorim mai mult decat avem acum.

Hai sa nu ne schimbe nimeni nici oamenii, nici anii.

Iartă-mă, căci stiu ca mai greșesc. 

Sunt zile cand simt ca te-as putea pierde, cand ma doare corpul si inima numai la gândul acesta.

Ia-ma cu totul sau nu ma lua deloc.

Nu-mi da speranțe daca nu vrei sa fim si maine.

Eu vreau totul sau nimic cu tine.

Esti numai al meu sau nu te vreau deloc.

Sa-ti spun ca te iubesc mi se pare banal pentru ce însemni in viața mea. De aceea îți spun ca tu esti soare, esti lumina, esti dor, esti bucuria vieții si împlinirea mea.

Si îți mai spun ca îți sunt mai mult decat recunoscătoare pentru ce m-ai făcut sa trăiesc in fiecare zi de cand ai apărut: caldura, liniște, fericire, iubire…

Are 1 an si zece luni si l-am înțărcat 

  

Absolut obligată de situație, in condițiile in care plec cu serviciul in alt oraș aproape o luna, ma văd forțata de situație sa renunț la cel mai frumos lucru din lume pentru o mama.

Cand ne-am luat la revedere chiar inainte sa iasă pe usa, presimțind parca despărțirea de mult iubita ” Titi „, imi trase cu putere bluza si se mai înfrupta pentru ultima data din lichidul dulceag.

Am închis apoi usa după ei si am început sa plâng. Ma gândeam ce va fi in sufletul micuțului de nici 2 ani cand noaptea obosit si însetat va cauta cu gurița si nu va găsi ceea ce stătea aproape langa el de cand se știa.

Ma mai gândeam si la cum voi rezista fara sa-i văd atatea zile la rând cand eu n-am lipsit in ultimii 5 ani nici măcar o zi de langa ei.

Știam ca o sa fie greu dar nu m-as fi gândit niciodata cât de singura si incompleta ma simt fara ei.

Acum am ajuns aici unde e bine, e frumos, nu-mi lipsește nimic in afara de mângâierea si de zâmbetul băieților mei.

Am plâns cand am cumpărat medicamentele de oprirea lactației si mi-am ascuns fata cand m-a întrebat tati de ce respir greu.

Am plâns cand la prânz ma dureau sânii atat de tare incat am fost nevoită sa ies din sala.Am plâns si acum la baie cand am lăsat sa curgă ceea ce i-ar fi adus atâta bucurie in ochișorii lui negri.

Au trecut puțin de 24 de ore de cand n-a mai supt, iar eu simt ca i-am luat bucuria cea mai mare pentru el.

Ce-o sa-i spun cand o sa-l văd si o sa ceara nu stiu.Stiu doar ca doare al naibii de tare sa fiu aici.

Doare sa nu-i mai aud poveștile celui mare închipuite de el in fiecare seara la culcare.

Doare ca nu văd cum i se închid ochii de plăcere sugând si ca acum, inainte de culcare nu pot sa-mi miros puii ca sa pot dormi liniștita. 

8 idei de a nu fi penibil pe Facebook 

  1. Nu posta texte in limba engleză daca nu stăpânești bine nici limba romană. ” Prinsess ” nu se scrie asa.

2. E dreptul fiecăruia sa susțină vedetele sau chiar sa nu le placa, dar cand ajungi la a le da sfaturi sau a le nega reușitele in mod public nu e deloc ok. Performanța înseamnă munca, știai?

3. Nu comenta la poze decat daca ai ceva de zis. Deja un al treilea maimuțoi dansând, rânjind sau scoțând un ai lav iu din carte, intr-un șir de alte 7 e ușor penibil. Scuzați pot fi doar cei sub 12 ani.

4. Sa fii împotriva filmulețelor gen #friendsday nu te face mai cool sau vreun mare debater, ci doar un morocănos negativist.

5. Daca statusurile tale sunt chilometrice sau seamănă cu un pomelnic atunci e clar ca ai talent narativ si trebuie sa treci la alt nivel, gen blog. Altfel ne obosești vizual.

6. Nu-ti place Facebook sub nici o forma, iar existența lui ti se pare inutila dar știm cu toții ca ai un cont fantoma fara nici o poza de pe care îți place sa-i urmărești pe alții. Maturizează-te, recunoaște, Facebook e la moda, e amuzant si nu poti sta fara.

7. Nu-ti da check in in aeroport cand conduci vreo ruda. Se va găsi cineva sa te întrebe ” încotro? ” si daca nu răspunzi o sa se prindă toti ca nu pleci nicăieri. Așadar, nu bagi pe nimeni in boala, tot tu pici nașpa.

8. E ok sa surprinzi momentele frumoase si sa împărtășești cu prietenii tai, dar sa-ti postezi zilnic unghiile, un ochi, o geana, o punga de pufarine e agasant. Ne prindem imediat ca te plictisești groaznic si cine crezi ca o sa te mai ia in serios?

Sărbătoresc ziua prieteniei #friendsday

  
Știți genul acela de prieten care rade inainte sa-ti spună de ce si tu razi cu el de ce va urma?Acela care atunci cand va adunați va transformați in cei mai mari comedianți? Cand găsiți de ras si in cele mai tragice situații?

Cu care vorbești urat cand il alinți? 

Acela care știe cand nu esti bine si cu un singur cuvânt te face sa uiți de tot?

Prostănac si amuzant, pus pe sotii, tranzit, pe care te poti baza oricând?

Astăzi, la îndemnul fondatorului Facebook sărbătoresc si eu ziua prieteniei si am scris câteva randuri despre cea mai buna prietena a mea.

Nu v-as putea spune cum am cunoscut-o pentru ca memoria mea nu se întinde in preistoric.

Altfel spus de cand ma stiu eu o stiu si pe ea.

Va spun sincer ca ne completam perfect. Sunt momente in care ne scriem mesaje cu aceleași cuvinte in același timp de si vorbite daca am fi fost nu ne-ar fi reușit.

Ne-am certat de o mie de ori, suntem la fel de răutăcioase, dar nu putem sa stam una fără cealaltă.

Cedam imediat pentru ca avem prea multe in comun si știm atât de multe una despre alta incat va trebui s-o omor daca se va hotărî sa nu mai fie langa mine.

Sa spun despre ea înseamnă sa vorbesc despre cireșe, plimbări cu bicicleta, pisici, scăldat la gârla, heleșteu dar mai ales despre maica, țara, caldura, tabinet, macao…

Aici nu vreau sa-mi amintesc cand ne certam, pentru ca mai făceam si d-astea, ci doar sa-mi strang un pumn de motive pentru care trebuie sa-i mulțumesc.

Pentru toate zilele si nopțile in care a fost langa mine.

Pentru cand mi-a fost teama si ea a fost acolo fără ca măcar sa-i cer.

Pentru cea mai frumoasa copilărie, care fără ea n-ar fi fost la fel.

Îți mulțumesc draga prietena ca nu ne-am îndepărtat oriunde ai fi ajuns in lume.

Prietenia noastra pentru mine nu e o simpla relație care a evoluat frumos si atât, ea a înseamnat pentru mine ani întregi de amintiri la care ne gândim râzând, înseamnă sânge si grija si încredere. 

O sa am grija sa rămânem cel puțin asa pana la sfârșit, iar sfârșitul nostru nu e aproape, căci acriturile nu se strica cu una cu doua.

Te iubesc, scu!