E atât de liniște in casa, de zici ca ma aflu in vizita la cineva. In sfârșit sunt doar eu și gândurile mele. Copiii au adormit pana la urma. Eu înaintea lor, dar se explica. A fost un sfârșit de luna infernal. Sa dorm la prânz o ora mi se pare un vis ireal.

Baietii au lăsat in urma lor dezastru. Am timp sa aranjez patul și sa fac puțin ordine, cât timp dorm ei. Dar nu ma trage inima sa fac nimic. Am lene d-aia de mama obosita. Care are casa vraiște și nu vrea sa se apuce de nimic.

Ma gândesc cât timp pierd pe drum spre serviciu. Ma gândesc ca am multe de scris și las sa-mi alunece pe lângă mine, fără sa le aștern undeva. Îmi reproșez mereu ca nu fac mai multe.

Am ajuns la concluzia ca nu am timp. Petrec mai mult de 9 ore departe de casa. Sfârșiturile de lume sunt absolut epuizante. Weekendurile sunt full și mie mi-e dor sa ma regăsesc acasă. Acasă la mine in liniștea creatoare. Ce dacă am reușit sa-mi cumpar un laptop bun? Dacă n-am timp sa ma opresc sa scriu la el, degeaba. Ce dacă am inspirație cât pentru 10 carti, dacă nu fac din asta o prioritate? Rămân doar o femeie care curând se va transforma într-un robot care face in fiecare zi aceleași lucruri.

Nimic nu ma poate ajuta sa fac ce îmi doresc, in afara de mine.

Pe mine ma inspira copiii mei. Doar când sunt cu ei pot scrie. Mi-e dor sa fim acasă la noi singuri și sănătoși. Sa nu-mi iau concediu doar când se îmbolnăvesc. As vrea sa stau cu ei seara fără sa ma uit la ceas și sa simt ca pic de oboseala. As vrea sa-i țin in brațe și sa am timp sa le citesc 10 povesti la culcare. Sa ii duc eu la gradi și sa-i aduc tot eu. Sa-mi des mie pupicul și îmbrățisarea de “la revedere”. Sa mergem la cinema mai des.

Eu trebuie sa fiu azi lângă ei. Acum. Mai repede și cât mai mult timp. Și nu am de unde sa-l iau și cum sa ma mai împart.

Curând nu vor mai avea loc in brațele mele. Poate se vor rușina de pupicul de la plecare. Îmbrățișările vor fi pe furiș, mai ales ca sunt băieți. Dacă o sa am timp când n-o sa mai aibă ei? Ma tot bantuieste ideea asta urâta.

Cresc înalți ca tati și nu vor mai sta mult la pupat și la iubit. Ce ma fac? Nu vreau sa pierd momentele astea chiar acum. Vreau sa prelungesc copilăria și sa-i asigur ca eu sunt aici pe pământ pentru ei.

Tot nu m-am ridicat din pat. N-am strâns nici măcar o jucărie. E timpul meu asta. Atât de relaxant sa mi întind picioarele și mintea…

Dar stai, se aude ceva. S-a trezit unul dintre iubitei. Va las.