Doi frați, unul mai puternic

Când am aflat ca sunt însărcinată am trăit un amalgam de sentimente. Nu eram pregătită și nici o carte pe care am citit o ulterior nu m-a pregătit pentru ce aveam sa trăiesc. Bucuria noastră a fost dublată. Aveam sa aflu ca in pântecele meu erau de fapt două bucurii. Eram speriată, fericită, emoționantă, toate la un loc.

Nu știam ce înseamnă, dar bănuiam ca nu va fi ușor. Așa a fost. Au fost probleme medicale. Probleme grave care au făcut ca doar una din cele doua inimi sa mai bată până la sfârșit.

Zilele treceau greu, tratamentul era dur. 11 pastile zilnic până in luna a șaptea. As fi făcut totul pentru a-l știi bine. Băiatul meu puternic a dus lupta până la capăt. I-am mulțumim Domnului cu lacrimi in ochi, ca puiul meu s-a născut sănătos. Nici o bucurie nu e prea mare, dacă nu are și un strop de suferința.

Azi numele Sfântului Gheorghe îl ocrotește atunci când mama nu e in preajma. Același sfânt care mi-a ascultat durerea de fiecare dată când am avut nevoie de ajutor. E înalt și priceput la toate. Ii seamănă tatălui , iar azi ii serbăm pe amândoi. Sunt cei mai buni prieteni, se înțeleg perfect, iar dragostea lor a depășit de mult barierele celei dintre tată și fiu.

Mi l-a adus mie binecuvântare in casă și in suflet. E bun și blând și viața lui vreau sa-i fie luminoasă la fel ca și fața pe care o are când intru in casă seara de la serviciu. Bucuria mea, te iubesc mult!

La mulți ani!

Anunțuri

Imagine

Visurile nu au nici un rost, dacă nu lupți sa ți le îndeplinești

Timpul nu stă in loc

Mereu am spus asta. Pe blog, prietenilor, mamei mele, tuturor oamenilor pe care ii întâlnesc. Timpul zboară, nu fuge. Nu-l vezi, nu-l simți. Știi doar ca parcă mai ieri terminasei liceul. Sau facultatea. Nu știi când ai ajuns la 30, 35 sau 40. De multe ori, maturizarea ne face sa ne dam seama că lucrurile nu ar fi stat așa dacă am fi avut puțin curaj. Dacă am fi îndrăznit să ne ridicam din propriul confort și sa ne urmam visurile.

Am avut o perioadă in care amânam toate lucrurile. O sa ma tund de luni in colo. O sa fac cursul ăla anul viitor. O să merg in vacanța mult visată când o să mai strâng bani. Destul! Nu! Nu merge așa. Ce nu faci la timp nu mai poți face niciodată. Dacă eu am reușit sa termin doua cursuri într-un an, cu familie și cu job de opt ore pe zi, înseamnă ca se poate. Nimeni nu a fost neglijat. Copiii au adormit la aceleași ore, vacantele le-am respectat și le-am petrecut împreuna, iar viața a mers mai departe. Aveam nevoie de cursuri? Îmi vor folosi? Am avut bani? Poate ca nu, dar acum știu mult mai mult decât știam înainte sa le fac. Și nu regret decât că nu am timp destul sa fac și mai multe.

Visurile nu au nici un rost dacă nu luptăm sa ni le îndeplinim. Dacă noi nu luptăm pentru ele, nimeni nu o va face. Dumnezeu te ține in viața. Îți da șansa zilei de mâine. Un mâine pe care il poți transforma in cea mai frumoasa zi din viața ta. Lasă inima să se bucure. Iubește emoția unui nou început și poarta-te spre necunoscut.

Ai văzut o floare frumoasa? Oprește-te o secunda să o mirosi. Crezi ca o fata e simpatica? Îndrăznește și spune-i. O sa-i faci ziua mai frumoasă. Nu ai nimic de pierdut dacă îți lași rațiunea sa se depărteze atât cât sa poți visa. Relațiile alea de ani de zile in care nimeni nu face nimic, doar numără anii, sunt groaznice. Sunt sigură ca unul din ei speră in fiecare an, ca de la anul sa se întâmple ceva. Și e trist când aud cum trec anii. Și ei se mint mereu ca sunt in regulă.

Șansele, momentele, zilele trec. Fă la timp tot ce îți propui. Zilele pierdute, pierdute rămân. Decât sa te gandesti cum ar fi fost dacă, mai bine treci la fapte.

Timpul nu stă in loc.

Eu am început să fac tot ce mi-am dorit dintotdeauna. Nu am de gând sa-mi refuz nimic. Dacă e bine sau rău va decide timpul. Nu ma mai gândesc la viitor, trăiesc azi și atât. Eu contez. Sunt vie și mai puternică decât am fost ieri. De atât am nevoie.

Imagine

Despre ce am pățit in parc sau ce devin copiii fără limite impuse

Militez pentru educația blândă cu limite impuse, atunci când se cer. Nu suport violența de nici un fel, cu atât mai mult când vine vorba de copiii. Copiii trebuie iubiți și iar iubiți, dar nu răsfățați. Trebuie învățați ce e bine și ce e rău încă din primii ani. Nu ne culcăm pe o ureche ca e încă mic, pentru ca el trebuie crescut așa de la început. Mai târziu, poate fi prea târziu.

Localizare: in parc cu băieții, in leagăn mai exact. Lucram la două mâini, adică împingeam două leagăne, tare, tare “până la soare”. Lângă noi, o bunica bunica cu nepoțelul. M-am gândit de când am ajuns in parc ca se petrece ceva cu băiețelul. Țipa necrontrolat, din orice, făcea răutăți, iar bunica îl dojenea mai mult decât blând. Chiar m-am gândit: ce bunică răbdătoare și empatică!

Așa, in timp ce noi vorbeam in leagăn de stele, galaxii și câte in lună și in stele, asta micu’ n-avea stare. Energic din cale afară, făcea orice ii stătea ii putința sa o provoace pe buni. Arunca cu tot ce ii venea in cale. Inclusiv jucăriile alor mei. Ali a si bombanit, adunându-si tirul de pe jos: “Urat din partea lui”. A spus ca vrea sa stea pe bancă la un moment dat. Pe aceeași bancă pe care aveam și eu cumpărăturile. Doar trei secunde cred a durat, până când pungile mele cu cumpărături au început sa zboare. Când m-am uitat am crezut ca nu văd bine. Ouăle sparte, fasolea înșirată prin nisip, căpșunile zdrobite, pătrunjelul pe sub banca… Bunica a reacționat la fel de calm, fără sa se deranjeze prea tare. Mi-a lăsat 5 lei pe bancă, pentru ouăle sparte și a plecat după el. Am mers și i-am dat banii. Asta era singura problema a mea si ar fi trebuit sa fie si a ei. M-am gândit mult la copilul ăla. Mai ales ca trebuia sa aleg toate boabele de fasole din nisip. 🤦🏼‍♀️ Trebuia sa fie un haos in viața lui. Oare ce durere purta? Sau ce o sa devină in viitor fără limite impuse de părinți și cei care îl îngrijesc? L-am perceput ca pe un suflet neajutorat care voia sa ne spună tuturor ca ceva e in neregulă. Trăgea semnale de alarmă, unul după altul. Arunca cu pietre, cu jucării, cu tot ce-i venea in cale. Mi-a fost milă și m-a durut sufletul. Nimeni din ai lui nu cred ca va observa și asta ma sperie și mai tare.

Copiii m-au ajutat și ei și am vorbit despre băiețel. Le-am spus ca a greșit, că încă e mic și nu și-a dat seama de ce a făcut. Ei mi-au spus, cu seriozitate d-aia de 4 si 6 ani, ca nu e civilizat. Poate nu e civilizat ce a făcut, dar cu siguranța vina o poarta alții, nu el.

Eu m-am întors acasă cu băieții și cu păpădia culeasă de ei și m-am apucat de gătit. Dar gândul nu mi-a fugit de la băiețelul din parc, toată ziua. 😔

Imagine

Cel mai bun lucru pe care l-ar putea face un tata pentru copiii lui, ar fi sa o iubească pe mami

Despărțirile dor

Cunosc multe cazuri in care părinții, din diverse cauze, hotărăsc sa meargă pe drumuri diferite. Despărțirile, oricât de mascate ar fi, tot vor fi dureroase pentru copii. Mai ales in situațiile in care tatăl hotărăște că din senin, mama nu mai e potrivită nici ca partenera dar nici ca părinte pentru copiii lui.

Copiii suferă

Respectul se învața acasă. Copiii nepoliticoși sunt așa pentru ca nu fost au învățati sa fie altfel. Din ignoranță, din lipsa educației sau pur și simplu pentru nici părinții nu știu sa fie altfel, copiii învața acasă cum sa se comporte.

Din iubire se pot naște multe, inclusiv respectul și devotamentul.

Exista bărbați care își iubesc nespus copiii dar nu le suporta mama. E o contradicție pe care nu mi-o explic. Cum poți sa i înveți iubirea? Cum poți sa le transmiți valori de respect și dragoste, când tu urăști ce are copilul mai de preț. Ființa pe care o știe din primul moment al vieții. Care i-a fost aproape nopți și zile ani de-a rândul. Care l-a învățat sa meargă, sa vorbească și sa te imbratiseze.

Nu exista forma mai mare de ipocrizie decât sa urăști pe cea pe care ai iubit-o. Și sa o denigrezi femeia care ți-a fost alături, uitand ce a însemnat odată pentru tine. Nu faci altceva decât sa necinstesti iubirea pe care i-ai purtat-o. Nici nu vreau sa ma gândesc la confuzia resimțită de copii in astfel de cazuri. Când sufletul i se împarte in două. Căci el nu știe de ură decât dacă i-o înveți tu. Și ființa aia blândă și inocentă își iubește in egală măsura și mama și tata. Chiar dacă nu mai poți rămâne lângă mama, alege să ii acorzi respectul cuvenit: de femeie care a făcut posibil miracolul născut din voi doi.

Așadar, dacă vreti copii fericiti, învățati-i ce e fericirea. Arătați iubire mamelor lor ca ei sa-și clădească la rândul lor familiii unite și puternice. Pentru ca cea mai mare bucurie pe care i-ai putea face-o, ar fi sa-i iubești mama indiferent de drumul ales.

Imagine

Bal, discoteca, club. Evoluția serilor dansante e năucitoare

Discoteca s-a transformat in club și a pierdut tot farmecul

Ce inseamna bal?

La zile de sărbătoare îmi place sa ma infiltreze printre tineri și sa petrec ca și cum încă as mai fi și eu. Întotdeauna merg mai întâi la bal. Nu din ăla cu printese, ci din ăla strasnic de la țara.

O comuna de la marginea județului Argeș, aproape de satul in care am copilărit păstrează și azi distracțiile de pe vremuri. Balul se organizează regulat deja, la fiecare sărbătoare importantă. Ajung de fiecare data, chiar dacă decât pentru câteva ore.

Sa va spun cum e la bal. Oamenii aia chiar fac mișcare. Adică nu pleaca de acasă doar ca sa ia loc pe scaun. Acolo se distrează lumea, nu gluma. Se încing hore și sârbe și jocuri pe care nu le mai vazusem din copilărie când mergeam cu surorile mele mai mari. Hora se face roată și de câte 3, 4 ori. Dacă intri într-un joc, echivalezi orele pe o săptămâna la sala. Se râde, se iau pe întrecute, e o încurcătura sincron de picioare, care ar putea sa sperie și pe cei care știu cu ce se mănâncă. Veselia lor e molipsitoare. Eu când intru, intru cu zâmbetul pe buze ca știu ca urmează sa ma veselesc numai uitându-ma. Energia pe care o emană jocurile încinse in căminul cultural de acolo, te revitalizează. Eu n-am mai întâlnit niciunde așa voie bună ca acolo.

Am mers și in club

Am plecat de acolo la discoteca. Dar nu discoteca de aia de care știam eu. Cu dansuri lente in care aveai ocazia sa te cunosti, sa te atingi. In care cântai melodiile tare, la unison. Muzica se auzea foarte prost. Sau cel puțin așa mi s-a părut. Fața de alte dați, acum era o hăhăiala dată la maximum. Melodiile pana in ora 1:30-2 au fost mai mult mixuri, fără cuvinte, fără rime, nimic in afara de muzică mixată. Nici când au început melodiile propriu-zise nu m-au dat pe spate. Majoritatea vechi, remixate. Oamenii și eu implicit, dansam mutându-ne de pe un picior pe altul. Asta era schema principală. O legănare comuna era in toată încăperea. Distracția maxima pe care nu am înțeles-o niciodată era doar când se aruncau șervețele in aer. Ce euforie se crea, nu-mi explic. Oamenii ăia erau extaziați de ploaia de șervețele. Șervețele din hârtie, care sfârșeau călcate in picioare de multimea euforică. In România reciclarea nu se face ca la carte. Nu se sortează hărtia pentru a fi reciclata. Cu atât mai mult șervețele. Sfârșește in groapa de gunoi cu tot cu restul gunoaielor.

Nu înțeleg trendul. Nu a fost o tura de aruncat. S-au cărat cutii întregi de șervețele. S-a filmat aruncarea de șervețele. S-a făcut mare haz, se îngrămădeau sub ele, sa le vină pe fața, pe cap. Nici unul dintre cei din mulțime nu cred ca s-a gândit câți copaci s-au tăiat. Sau câta risipa se face așa in general.

Nu sunt o ecologistă extrema, dar mi-am învățat copiii sa deseneze și pe dosul foii. Le-am spus ca noi respirăm datorită copacilor și nu putem sa-i tăiem doar ca sa prăpădim foile aiurea. Au înțeles și sunt sigură că și ei s-ar fi gândit la risipă. Ei, dar nu și cei care aruncau și care au inventat moda asta cu șervețele.

O să mai merg in club, la fel și la bal. Dar bucuria și distracția adevarata o sa o văd in dansul celor de la țara, nicidecum in club. Abia aștept următoarea sărbătoare. ❤️

Imagine

Eu de Paști ma jucam cu iezii și cu mieii

Amintirea sărbătorilor pascale de la țara, pe care le petreceam cu ai mei când eram de câțiva anișori rămâne întipărita in minte pana o sa mor.

Mirosea a ghiocei și a pământ de cum începea sa răsară soarele câteva zile la rând.

Mama nu lăsa curățenia pentru ultimele zile, ci o făcea din timp. Dădea mobila afara ca sa poată zugravi toate camerele. Mirosul de var și de curat îmi înveselea inima.

Am o imagine despre asta atât de vie, încât am impresia ca s-a întâmplat ieri. Eram afara, in pat, pe lângă cealaltă mobila scoasă afară și ma jucam cu un ied. Abia născut de câteva zile, era bucuria întruchipată. Țopăia și ma pupa cu boticul lui umed. Îmi atingea părul și ma mângâia gudurandu-se in brațele mele. Mama striga din casa la mine sa ma dau jos cu animalul din patul abia curățat. O auzeam, dar știam ca are treabă și nu o să vină prea curând sa ma zgorneasca de acolo. Bucuria aia o trăiesc in fiecare an la apropierea sărbătorii Învierii Domnului.

Trăiesc amintirile care m-au făcut om mare. Rochia galbena cu volane din voal pe care o îmbrăcam numai la zi de sărbătoare. Pantofii noi cumpărați de la Pitești. “Dulapul” ăla mare cu niște bănci care se învârteau in aer, in care se dădeau curajoșii și mai ales cozonacul. Se auzeau chiotele oamenilor care își întreceau norocul la oua roșii tari, până târziu in noapte.

Era frumos rău atunci. Mergeam la biserica cu o credință pură, cu o convingere de nestramutat.

Mult mai târziu am înțeles ca Dumnezeu e mai mult decât bisericuța semiingropata din satul meu. Am fost in locul in care trupul Domnului a fost pus in mormânt. Am plâns in biserica ridicată la Sfântul Mormânt și am sărutat locul acela încărcat de credință. Mi-am cerut iertare și am cerut îndreptare ca sa fiu vrednica de numele de urmaș al lui Hristos. Sunt recunoscătoare pentru tot ce trăiesc acum, aici. De aceea curățenia din case nu ar fi nimic fără cea din suflete. Acum le fac lor amintiri, tot cu miei și cu iezi. Și trăiesc iar bucuria de alta dată de data asta prin ochii lor.

Sa ne asiguram ca avem armonie intre noi mai întâi și apoi in haine și in casa. Sa ne stabilim o zi in care cearta și supărarea sa nu ne găsească. Sa ne înconjurăm de copii, de verde și de Dumnezeu și sa preamărim Învierea Sa.

Paște fericit! 🙏🏼❤️

Imagine

Cu copiii la cumpărături cu 2 zile înainte de Paști

Hai ca am plecat și eu la cumpărături când in oraș nu mai puteai arunca un ac. Era ticsit de mașini și oameni gălăgiosi veniți la ultimele cumpărături de Paști. M-am încumetat sa ies și eu. Nu m-a speriat aglomerația, mi-am luat copiii de mâna și am ieșit la shopping.

Am lucrat zilele astea ca de obicei. Nu am avut timp de nimic. Seara picam lată, adormeam înaintea copiilor. Nu am cumpărat coșuri întregi de mâncare pentru ca nu aș fi avut timp sa o gătesc. Am zis ca o sa ma limitez la strictul necesar. Doar copiilor mi-am făcut timp intr-o seara sa le cumpăr hăinuțe noi. Nu ca nu aveau, dar mama m-a învățat ca oricât de grea ar fi viața, hainele noi de Paști nu trebuie sa ne lipsească.

Așa se face ca am plecat de dimineața la cumpărături cu băieții. Le-am spus ca mami trebuie sa cumpere mâncare ca nu o sa avem ce pune pe masă la prânz. Au fost bucuroși când le-am promis o ieșire impreuna, chiar dacă afara ploua. Am evitat aglomerația și am ales un supermarket la doi pași de bloc. Am ales sa plătesc mai mult puțin și să ocolesc nervii și stresul din hipermarketuri. Am lăsat mașina in parcare, mersul pe jos ne-a dat ocazia sa vorbim mai mult, chiar dacă la întoarcere simteam ca îmi cad mâinile de la pungi.

Am scos-o la capăt pana la urma. Dar cum am reușit?

Mi-am păstrat cumpătul când trebuia sa adun produsele care mai cădeau in spatele lor, mai ales la asta micu’, olimpic la atârnat produse după el. M-am mai ținut tare pe la raionul cu dulciuri, n-am cedat nici la pufarine. 😀Nu i-am lăsat sa se plictisească, am evitat sa rămân de vorba cu alte mamici dornice de sporovăiala, m-am concentrat pe ei și pe cumpărături.

Am vorbit tot timpul despre ce se întâmpla zilele astea, m-au ajutat, mi-au ținut banii, au luat restul și am trecut chiar și pe la aprozar. Am ales împreuna fructe și legume proaspete, pe gustate. Am mers încărcată până acasă. La florăria de lângă noi aveau ghiocei de vânzare așa ca am oprit și pe acolo ca sa avem pentru mai târziu la biserică.

Am gătit tot împreuna, toți trei facem echipa bună. Nu ne-am stresat, nu ne-am supărat, ne-am înțeles de minune. Am mâncat toți trei in liniște. M-am simțit acasă, vie și bucuroasă. Fără ei nimic nu ar fi la fel. ❤️

Sărbători cu liniște alături de puii voștri, va doresc. ❤️

Imagine

Previous Older Entries