Cât îi lăsam în fața ecranelor sau parenting digital modern

Cum era pe vremea mea

Majoritatea dintre noi am crescut fără ecrane. Tata a cumpărat un tv color când deja eram mari, iar la el nu prindeam decât TVR 1 și TVR 2 cu purici. Cred că eram în liceu când am băgat cablu. Oamenii erau fericiti și atunci fără internet dacă mă gandesc la copilăria mea de la țara.

Cum e acum

Acum situația e alta. Oricine are un smartphone, o tabletă, un televizor nu mai zic. E periculos pentru copiii, mai ales dacă privesc nesupravegheati și dacă rămân blocați cu orele în tehnologie. Dar asta e lumea în care trăim. Nu putem ascunde de toate ecranele la nesfârșit de ei. Putem însă limita timpul petrecut și putem alege conștient pentru ei.

Conștientizarea riscului de către părinți e primul pas spre normalitate. Un părinte informat va fi un părinte mai bun.

Nu întotdeauna liniștea care se așterne când e concentrat la tv sau tableta e și benefica pentru copil. Recompensa digitală de multe ori prea ușor acordată e extrem de periculoasa.

Nu zic că eu sunt perfectă. Când aveam perioadele de răceli frecvente, aerosolii mergeau la fix cu un desen animat. Copilul stătea nemișcat, medicamentul își făcea efectul. Am aflat tot pe pielea mea că Internetul dă dependența când au început țipetele și plânsul ăla de zici că s-a lovit grav pe undeva.

Ce e de făcut?

1. Timp de calitate petrecut impreuna. Asta înseamnă nu doar faptul că mami și tati sunt acasă. Înseamnă ca ei să fie prezenți la nevoile copiilor.

2. Activități casnice împreuna. Noi sortam vesela, scoatem rufele și vasele din mașina de spălat, meșterim cu sculele lui tati, ștergem acvariul, praful chiar și ușile casei.

3. Sport și mișcare in aer liber impreuna cu copiii. O simplă ieșire în parc aduce veselie în casă. O plimbare cu bicicletele, un concurs de alergat sau hrănirea porumbeilor e foarte benefică pentru dezvoltarea copiilor.

4. Folosirea Internetului și a dispozitivelor tehnologice impreuna. Pentru că tot vine perioada sărbătorilor, putem urmări impreuna cu copiii un film de Crăciun la televizor sau laptop. Așa petreceți și timp impreuna și aveți șansa să vă apropiați mai mult de cel mic.

5. Noi alegem la ce privește. Alegem jocuri educative, desene din care să poată reține comportamente corecte sau cuvinte în altă limbă. Posibiltățile sunt numeroase pentru ca in ultima vreme au apărut foarte multe aplicații pentru copii.

Copilul trebuie să-și găsească singur motivația de a folosi responsabil tehnologia. Nu-l putem forța să renunțe complet. Îi putem da alternative sănătoase din care să aleagă ce îi place. De multe ori ai mei au preferat plastilina sau o baie cu spuma în locul televizorului. Lumea se schimbă, tehnologia e aici și nu putem nega. Putem doar să alegem să folosim cu măsura și să o integram așa încât să nu aibă nimeni de suferit ci numai de câștigat.

Reclame

România e de c…

România e de c… zic unii.

Niciodată nu am înțeles ignoranții care își urăsc propria țara. Nu le înțeleg motivele pentru care strigă sus și tare “România e de c….”

Înțeleg că sistemul nostru de conducere e deficitar. Înțeleg și că țara nu face destul pentru noi, dar, hei, tu ce faci pentru țara ta? De ce să o hulești? Ne-am pierdut direcția. Ne-am dezbinat. Păturile sociale sunt prăpăstioase la noi. Nu ne lipsesc banii mai mult decât ne lipsește educația. Un popor educat niciodată nu-și va huli rădăcinile.

Am uitat prea repede viețile pierdute pentru pământul pe care trăim azi. S-a dat uitării sacrificiul și unirea generațiilor trecute. Dezbinați și urâcioși nu vom putea face prea multe.

Îi înțeleg pe cei care părăsesc țara. De cele mai multe ori o fac pentru un viitor mai bun pentru copiii lor. Îi apreciez mai mult pe cei care au obosit să lupte și merg mai departe decât pe cei care rămân și urăsc locul în care trăiesc.

Nu depinde decât de noi cum vom trăi. Cine te obligă să trăiești în c…? Ce ai făcut să nu trăiești așa? Ai ieșit vreodată în față să îți arăti nemulțumirea? Ai o soluție pentru a ieși din asta sau doar îți place să vorbești de pe margine?

O fi România o țara săraca, dar măcar e vie. Are copii deștepți, din ce în ce mai deștepți. Are generații care s-au trezit din amorțeala trecutului. Care știu că o țara are nevoie de timp să-și revină după un regim totalitar. Care cred în puterea educației și care ies în față dacă vor ceva. România nu e de c… . Oamenii care spun asta despre ea sunt. E doar o țara bolnavă care are nevoie de oameni care să o caute și să o facă bine. Când îți vorbești de rău propria moștenire spui totul despre tine. Eu cred în România. Cred în ea și în tot ce ține de ea. Știu că generațiile viitoare vor face mult mai mult pentru ea decât am făcut noi. Am încredere în România mea și niciodată nu aș murdări sângele vărsat de cei care crezut în ea.

Speranța nu a murit. Am văzut-o licărind de dimineața pe scara blocului când a plecat piticul meu la grădinița cu un steguleț la ghiozdănel. A zis că vorbește doamna despre România și vrea să-i arate stegulețul. Am rămas în ușa și mi-am dat seama că noi suntem bine. Știți ce se spune, că jumătate din planeta moare de foame, iar cealaltă jumătate se chinuiește să slăbească. La noi nu prea se more de foame… deci….

Când ai un copil ești părinte, când ai doi ești arbitru

Arbitru. Asta mă simt acasă în fiecare zi.

“Mami, George mi-a luat mașinuța!”

“Mami, spune-i lu’ Ali să-mi dea mingea că eu am găsit-o primul!” “M-a împins!”, “Nu vrea să ne jucăm împreuna”

2 băieți la casa omului e mult. Sau puțin. Poate dacă mai aveau un frate/soră altfel stătea treaba. Dar nu pot face copii într-una ca să învețe ei să împartă.

Îi cred când nu vor să împartă. Nici eu nu simt nevoia să-i împart. Îi iubesc prea mult. Încerc cât pot să nu intervin, să-i las să-și rezolve conflictele singuri. Intervin când mi se aude numele sau când cineva plânge. Dacă nu m-aș abține aș sta numai între ei.

Și mă gândesc mereu cum era când era doar unul singur. Toată atenția lui, tot timpul pentru el, totul lui. Nu tu scandal, nu tu țipete, nu tu deranj in toată casaz Dar n-am vrut să nu știe cum e să ai un frate. Nu am vrut să-l copleșesc cu toată atenția și iubirea noastră. Am vrut să fie crescut responsabil și să știe că trebuie să împarți uneori. Dacă știam ce haos o să iasă poate… Tot asta făceam.

Pentru că iubesc să le aud vocile, chiar și când se ceartă. Pentru că știu ce tristă aș fi fost dacă n-aș fi cunoscut zâmbetul mezinului niciodată și pentru că am început să iubesc haosul și certurile lor. Reușesc mereu să-i împac, chiar dacă doar pentru câteva momente. Sunt mândra când au momente de tandrețe, când se ajută între ei. Sau când își iau parte unul altuia și mă ceartă amândoi pe mine. 🤦🏼‍♀️ Îi iubesc pe omuleții ăștia doi. În greșeala lor o văd pe a mea. Nu le pot pretinde lor să fie perfecti, greșesc și eu, suntem oameni.

Știu ca e greu dar aș face același lucru dacă ar fi să o iau de la capăt.

E bine să fii și arbitru. Stai pe margine și verifici comportamente. Vorba celui mic: “Mami ne împăca și tati ne face toate poftele.”

Copilul merge la grădi pentru prima dată? Iată ce ar trebui să știi

Frica părinților

Părinții care își lasă copiii la grădinița pentru prima dată sunt de cele mai multe ori mai speriați decât însăși copiii. Am trecut prin asta de două ori iar toate cele trei surori ale mele lucrează în învățământ cu preșcolari și școlari. Deci sunt documentată, mă recomandă

În primul rând, nimeni nu știe cum va merge treaba. E posibil copilului să-i placă din prima, sau e și mai mult posibil să dureze ceva până o să se obișnuiască.

De ce spun asta? Pentru că de obicei, ei asociază lăsatul la grădinița cu abandonul. Până nu vor fi siguri că mami și tati se întorc să-i ia acasă, vor crede că au plecat pentru totdeauna. Ajută acomodarea treptată. Să meargă în colectivitate din ce în ce mai mult, treptat. Mâine o oră, poimâine doua și tot așa. La noi după acomodare, la despărțire tot plângea. Nu mult, dar plângea. Era normal, încercam să-mi spun asta și tot durea. Faptul că el plângea și eu îi provocam asta nu-mi dădea pace. Am renunțat să-l duc eu, l-a dus tati. A plâns mai puțin. Apoi l-a dus bunica și unchiul și nu a mai plâns deloc. Așadar ajută să-l ducă altcineva de care nu e atât de atașat.

Trebuie să fim foarte atenți. Dacă noi pornim de acasă cu frică, el va simți și va prelua sentimentele tale. Când ai decis că e lăsat pe mâini bune și știi că va fi în regulă, nu te răzgândi. Ai plecat, te mai întorci când ai stabilit. Dacă vii la primul scâncet îi vei provoca confuzie. Va știi că mami e la colț și va profita. El își va urma scopul cu orice preț. Nu ceda!

Grija părinților

Copiii sunt diferiți, doar părinții îi cunosc cu adevărat. Iar dacă cel mic e schimbat în comportament și are reacții ciudate, ar trebui să stii că ceva nu e în regulă. La fel și educatorii sunt diferiți. Adoptă metode diferite. Trebuie să alegi ce știi că are nevoie puiul tău. De obicei, blândețea, distragerea atenției, înțelegerea și acceptarea ar trebui să fie de ajuns ca cel mic să se simtă in siguranța.

Lăsatul copilului la grădinița nu e treabă ușoară. El va fi acolo de cele mai multe ori mai mult timp decât va fi acasă treaz. Așa că timpul petrecut acolo trebuie sa fie de calitate. Să-l ajute să înțeleagă lumea mai bine, să învețe lucruri noi și să se dezvolte.

Se va îmbolnăvi mai des?

O să se îmbolnăvească mai des. Nu o spun eu ci studiile și miile de părinți care trec anual prin asta. Colectivitatea vine la pachet cu viruși care umblă liberi și nestingheriti prin corpurile lor vulnerabile. Pregătește-te dinainte de asta. E recomandat ca cel mic sa urmeze o cura de întărire a imunității sau um cosum crescut de fructe și legume.

Eu cu cel mic am tras până anul ăsta cu răcelile. Din toamnă văd că nu mai e așa problemă, dar să vedem cât ne ține. El a mers prima dată la grădi când avea numai un an și nouă luni. De când începea până primăvara nu stiu dacă îi trecea vreodată cu adevărat. Erau doar forme mai grave sau mai ușoare de diferite răceli. A fost o perioada cumplită, de care mă bucur că am scăpat. Făceam la un moment dat socoteala cât cheltuiam cu tratamentele și drumurile la spital și ieșea mai mult decât câștigam. 🤦🏼‍♀️

Cum știi că e bine acolo?

De obicei copiii spun ce aud, preiau comportamente, povestesc în felul lor, așa că nu va fi greu să îți dai seama dacă e bine sau nu. Între ei e posibil să se și lovească, să se muște, să se ciupească. Dacă nu se repetă e în regulă. De obicei e greu să ții în frâu zeci de copii, iar învățământul de stat de obicei nu are îngrijitoare permanent la clasă, iar educatoarele nu pot fi atente non stop la ei.

E greu dar nu imposibil. Dacă mă întrebați pe mine, aș fi rămas acasă cu ei pentru totdeauna. Dar nu asta e rezolvarea. Ei trebuie să aibă parte de o educație așa cum se cuvine, iar mama să-și reia locul în societate. Trebuie să se scuture de rutină, să se dezvolte și altfel decât familial. Perioada asta e necesară tuturor. Grea, dar necesară.

P.s: al meu se simte bine la grădi. Sper că ați observat din poză cam cât de bine. 😂

Niciodată să nu subestimezi puterea unei femei

Niciodată sa nu subestimezi puterea unei femei spunea cineva pe net. Și mare dreptate avea. Cuvintele astea chiar sunt adevărate. Cunosc multe cazuri.

Cazuri în care femeia poate muta munții din loc dacă își pune mintea.

Ea stă și răbda și ascultă atât cât vrea ea. Dacă e intr-o situație în care alta ar pleca e că vrea să știe că a făcut tot ce s-a putut și nu a abandonat lupta când a fost greu. Mi se par fantastice femeile care jonglează cu viața. Care fac o cină în 20 de minute cu ce are la îndemâna. Care arată perfect chiar dacă înainte a plâns o noapte întreagă. Care au curaj să îndrăznească și să ceară mai mult. Care nu se mulțumesc cu ce au și caută mai mult decât au avut vreodată.

Le salut pe femeile care au avut curajul să spună nu atunci când a fost nevoie. Care stiu cât valorează și nu permit nimănui să le spună altceva. Care au putere să o ia de la capăt chiar și de 10 ori dacă e nevoie. Le admir pe mamele și femeile care și-au crescut copiii singure. Și au făcut-o bine, au știut când trebuie să lupte și au crescut copii buni care pe bucura anii bătrâneților.

Femeile au puteri nebănuite. Nu mai încercați să le intimidați. Ele nu acceptă decât atat cât vor ele.

După femei puternice ca ele s-au scris cântece, cărți. O femeie slabă nu rămâne în amintirea nimănui. Una care se reinventează și urcă are toate șansele să nu fie uitată prea ușor. Atunci când își dorește ceva se duce și își aduce singura. Nu aștepta nimic de la nimeni.

Forța voastră să vă fie veșnica. Lupta voastră să vă întărească și să vă aducă victorie după victorie. Nu cedați, avansați, rău n-are cum să fie. Orice ar fi să nu uitați că voi aveți o putere specială, aceea de a face oameni. Poate alții vă văd slabe și ușor sentimentale, dar ei nu stiu forța voastră interioară.

Și dacă vreodată cineva va vrea să păstreze o femeie puternică pentru totdeauna, nu trebuie decât să o facă să trăiască mai mult decât a trăit până atunci. Atât. Atât de simplu.

Să fii mamă nu înseamnă numai nopți pierdute și coc în vârful capului

Aud în jurul meu mamele cum se plâng: mi-a făcut febră, mă trezește de nu stiu câte ori pe noapte, suge prea mult, e rău/rea, nu am timp de nimic, nu stă fără mine, nu mi-a mâncat la prânz, etc. Apoi, ele sunt foarte obosite, sunt extenuate practic, n-au timp de manichiura, nu stă cu nimeni, plânge după mine mereu.

Dau vina pe copil pentru orice. Că n-au avut chef să-și prindă parul altfel e că n-a avut timp. Copilul îi mănâncă tot timpul.

Dragi mămici, timp ai pentru orice dacă vrei. Sa fii mămica nu înseamnă numai coc prins în repezeală și haine anapoda. Nu înseamnă numai nopți pierdute și timp irosit în defavoarea ta. Nu însemna numai cearcăne sau oboseala. Sa fii mămica e mai mult de atât. De ce nu vedeți minunea de lângă voi? Cum credeați că se va face mare? Crescându-l alții? Cine să aibă grija de sufletul lui mai bine decât cea care i-a simțit bătaia inimii dinăuntrul ei?

La cine să găsescă liniște și alinare decât la cea care îl știe din prima secundă a vieții. Pentru el, brațele tale obosite e întregul lui univers.

Sa fii mamă înseamnă să dai tot și să nu aștepți nimic în schimb. Să ai puterea să o iei de la capăt cu zâmbetul pe buze ca și cum noaptea albă a fost o petrecere și nu un timp pierdut. Sa fii mamă înseamnă să ai darul de a primi o binecuvântare mai presus de orice alt câștig din viața ta.

Nu vă mai plângeți. Timpul ăsta nu se mai întoarce. Ei nu vor avea nevoie de voi mereu. Dacă vei avea acum grijă de el așa cum trebuie, cu blândețe, validare și acceptare, îi vei lăsa ușa deschisă pentru mai târziu. Atunci când va avea nevoie de un umăr pe tine te va căuta prima. Nu se va ascunde de tine. Mai târziu vei vedea că tot efortul tău a meritat. Iubește-l acum, ca să te iubească mai târziu.

Cum să nu spun vârsta? Ba o spun. Am 33

Cum să nu spun vârsta? Ba o spun. Am 33 și nu mi-e rușine.

Nu mi-e rușine cu ridurile mele, sunt semnele fericirii și urmele supărărilor din care am învățat. Nu mă mai feresc să îmi arat și defectele acum. Arăt mai bine acum decât la 23 de ani. Și sunt sinceră când spun asta. Frumusețea mea vine din încredere și nu din farduri. Am încredere în mine cât cuprinde. Exceptând episoadele când mă mai apucă îndoiala, că, de, sunt om și eu.

Nu prea mai am tolerantă cu nimeni pentru că acum nu mai am timp de pierdut. Nu prea am răbdare să mai aștept. Nu merge, nu mai astept. Vreau totul sau nimic. Știu cât valorez și nu permit nimănui să-mi spună altceva.

Am dorințe mari. Am curaj mai mult acum și putere să fac orice. Pot orice atâta timp cât respir. Nimic nu mi-e imposibil. Și dacă nu am tot ce îmi doresc e că sunt comodă, al naibii de comodă.

Am multe de făcut și multe de numărat când mă gândesc la ai mei. Famila e pe primul loc. Parcă în fiecare an e mai simplu pentru mine. Știu ce mă aștepta și judec repede. Am viața la jumătate, dacă țin cont de speranța de viața din România. Timpul care mi-a mai rămas se scurge în defavoarea mea. De aia trebuie să fie memorabil.

Nu mă mai interesează ce fac alții de mult timp. Când reușești să-i dai pe ceilalți la o parte și să nu-ți pese de ce fac sau spun ei, înseamnă că te-ai „făcut mare”.Sunt ușurata că pot să refuz. Mă îndepărtez imediat de negativiști. Vreau să râd, să îmi creez motive de fericire, dar știu și ca doar de mine depinde.Nu mă uit in curtea altora. Am curtea mea, sunt ocupată să o fac pe placul meu.

Risc, îmi place să risc și să câștig. Victoria e întotdeauna mai dulce atunci când urmezi calea cea grea. Nimic nu e ușor în viața. Toți avem obiceiuri, defecte, calități sau neîmpliniri. Accept ce nu pot schimba și nu fac o dramă din asta. Mă trezeam deseori că mă lamentez din orice aiurea. Lucrez la asta cu “săritu’ muștaru’”. Mă controlez și tot sunt percepută ca o fire vulcanică. Mă întreb, dacă nu m-aș controla, aș mai avea pe cineva aproape? 🤔 Sau ar fugi toți care încotro? 😂

Bijuteriile mele sunt copiii. Toată averea mea e bucuria lor care e extrem de importantă pentru mine.

Am o familie normală. Cât se poate de normală. Ne iubim și învățam în fiecare zi lecții că să putem merge mai departe.

Mă felicit în fiecare zi că am avut putere atunci când a trebuit. Că am uitat ce a fost urât.

Trecutul nu te duce mai departe. Te ține pe loc, te ține din treabă. Azi e important pentru mine. Nu ieri, nu mâine, azi trăiesc pentru azi. Și am 33 de ani în care am învățat toate astea. M-am vindecat de răni din copilărie. M-am vindecat de dureri singură. Nu aștept nimic de la nimeni. Îmi iau singură dacă vreau. Și eu vreau multe. Nu mă opresc acum. Decât când vrea El.

Am 33, fac doar ce mă face fericită, iar înainte să mor, vreau să trăiesc.

Ce e de făcut în Tulcea

Ce e de făcut în Tulcea când ai doi copii care nu au stare în Weekend? Păi, să începem cu începutul, zic.

Când am stabilit să mergem în Tulcea am avut in vedere Delta Dunării pentru că nu mai fusesem înainte acolo. Am citit ceva înainte, nu părea o mare distracție, dar am zis că merită să încercam.

Hotelul ales a fost chiar pe faleza din Tulcea, Hotel Delta 4*. Am ales un apartament cu o priveliște absolut demențială, la etajul 6 al clădirii de unde puteam vedea Dunărea în toată splendoarea ei. Condițiile au fost acceptabile. Copiii au fost incantați de scaunul de masaj din cameră, iar părinții de cada cu hidromasaj. Șederea a fost plăcută, mai puțin sâmbăta, când a foat cutremurul. Partea clădirii în care ne aflam noi era din sticlă. Nu vreți să știți ce sperietura am tras când au început să se miște toate cele prin cameră. Mi se părea că nu se mai termină.

Ce e de făcut în Tulcea cu copiii?

În cazul în care în oraș nu era nimic de făcut, aveam să ne relaxăm la piscina hotelului. Așa făcusem planul de acasă. Dar nu a fost cazul.

Acvariul din Tulcea

În Tulcea, dacă nu știați, exista cel mai modern acvariu din România. Are tablete și accesorii prin care poți vedea cum arată fauna și flora din Delta cu o simpla atingere a ecranului.

Taxa de intrare a fost 45 lei pentru doi adulți și doi copii. Copiii au fost incantați de varietatea peștilor și mai ales de expozițiile de la celelalte etaje ale acvariului. Asta le-a deschis apetitul de a ajunge cât mai repede în Delta Dunării pentru a vedea pe viu tot ce era expus acolo.

Delta Dunării

Am ales o excursie în Deltă chiar de la una din agențiile de turism din spatele hotelului. Pe faleză erau o mulțime de agenții care își ofereau serviciile. Prețurile puteau fi negociate, dar eu n-am avut răbdare și am acceptat primul preț. Am făcut un traseu până la satul pescăresc aflat la jumătatea distanței dintre Tulcea și Sulina, la Mila 23. O așezare cu 400 de suflete majoritatea lipoveni. Când am ajuns acolo am mers prin centrul localității. Am prins o vreme caldă, plimbarea a fost o plăcere, iar din bărcile de pe mal se auzeau cântece românești de unire. Foarte frumos. Am mâncat la o familie amabilă, bucate tradiționale, bineînțeles din pește. Ciorbă acrita cu peste prăjit și chec de casă. Nu-mi mai amintesc că aluia mic al meu nu i-a plăcut nimic și a mâncat pâine goală, că mă apucă toți nervii. 😀

Am vorbit despre toate neajunsurile locuitului acolo. Iarna când Dunărea îngheață, accesul e blocat la localitate chiar și câte doua luni. Nu există medic în sat, doar o asistenta care încearcă să facă tot ce-i stă în putere până vine ambulanța de la Tulcea. Dar cu toate astea ei nu ar renunța niciodată la casele lor.

În ultima zi am fost la Muzeul de istorie și am urcat la monumentul ridicat în cinstea eroilor orașului, de unde am văzut o panorama fantastică a Dunării și a orașului.

Aproape că nu ne-a ajuns timpul pentru câte aveam de făcut. La plecare am oprit și la vestita Mânăstire Celic Dere unde ne-am mai dezmorțit puțin. Mănăstirea e mare și frumoasă, un loc binecuvântat. 🙏🏼

D

Delta Dunării are ceva ce te atrage. E acolo o liniște și o întindere de mii de km care îți taie respirația. Păsările care zburau nepăsătoare și libere, rațele sălbatice, luciul apei, sălbăticia locurilor, totul a fost minunat. Nu știu cum s-a făcut dar vremea de sfârșit de Octombrie a fost foarte caldă. Recomand Delta Dunării cu încredere. Odată ajuns aici o sa fii vrăjit.

Băiat mare cu ursulețul după el

„Băiat mare cu ursulețul după el”. Așa cred că a auzit el spunându-i-se, de mă întreabă mereu când trebuie să renunțe la el.

Goody îl cheamă. Vine de la Good Baby și l-a primit când avea câteva luni. S-a împrietenit cu el în momentul în care a apărut in viața noastră fratele mai mic al lui.

A fost nevoie ca mami să se ocupe mai mult de el. Erau zile când rămâneam singuri acasă și îmi era greu să fiu prezenta și la nevoile lui și ale bebelușului. Practic aveam doi bebeluși pentru că s-au nascut la diferența de doi ani. I-am spus că poate dormi cu Ursulețul, că o să-l protejeze la fel cum o fac eu. El m-a ascultat și l-a adoptat. Și acum mă gândesc ca poate am greșit. Ar fi trebuit să mă simtă pe mine in nopțile lungi, nu un urs de plus.

Astazi sunt de nedespărțit. Nu-l poate lua la școala, în rest, sunt oriunde împreuna. La masă, în mașina, la plimbare, prin parc, la petreceri, Goody e cu noi. Deja nu ne mai deranjează. A ajuns parte din familie. Și e așa pricăjit și jumulit. A suferit chiar și o “operație” când l-a umplut bunica din nou cu vatelina. Năsucul e cusut de… nici nu mai stiu de câte ori. Și e tocit de cât a fost pupat. I se explică pe unde mergem și ce facem. E cu noi în excursii, pe avion, oriunde.

Tare mi-ar plăcea să găsesc unul nou, să-i fac o bucurie. Împlinește curând 7 ani și nu dă semne că ar vrea să-l lase. Și eu sunt de acord. Știu că atunci când eu am lipsit din viața lui, Goody i-a fost aproape. El i-a fost prieten de nădejde și l-a protejat atunci când nimeni nu era lângă el. Lui i-a spus primul nevoile și supărările. Mereu mă întreabă dacă trebuie să renunțe la el. Aude probabil in jurul lui oamenii cum vorbesc: “Băiat mare cu Ursulețul”

Eu îl asigur că nimeni niciodată nu o să i-l ia. Oricât dorește el și indiferent de starea în care se va afla, Ursulețul îi va sta aproape. Eu o să am grija mereu de el și de ursuleț. Deja simt că am grija de 3 copii și nu e greu deloc. Fericirea lui e pe primul loc. Când se va simți el in regulă cu asta și va fi împăcat va renunța singur la el.

Voi aveți copii cu jucării de care s-au atașat? Cum ați procedat?

Fă în fiecare zi ce te face fericit

Doamne, când văd câți oameni sunt nefericiți mă apuca groaza. Când văd și că sunt așa din cauza lor mi-e și mai rău.

Mor eu pe serioșii ăștia pentru care serviciul e tot ce au in viața. Care se feresc să râdă zgomotos când le vine, pentru ca nu se cade. Triști mai trebuie sa fie cei care n-au bucuria zilei de azi. Care lasă să treacă zilele peste ei fără să se bucure de frunze, de flori și de soare.

Triști sunt cei care trag pentru case, bani și putere. Care muncesc doar pentru grija zilei de mâine și nu fac din orice un motiv de bucurie.

Triști sunt cei care găsesc doar motive de a se plânge și discută oameni ci nu idei.

Triști sunt cei care au timp și îl lasă să treacă pe lângă ei.

Ce rost au florile dacă nu le mirosi? Ce rost are soarele dacă nu te lași scăldată de căldura și lumina lui? Ce rost au zilele tale dacă le trăiești pe toate la fel?

Cum suportați rutina asta? Nu vă plictisiți?

Acum. Acum e timpul tău? Cât crezi că mai respiri? De ce ești sigur in viața? Singura certitudine e moartea. Îmi pare rau dacă sună grav, dar așa e. De nimic în afară de moarte, nu putem fi siguri aici.

Mie nu-mi plac regulile. Urăsc societatea scorțoasa care te pune să respecți un model. Care te împinge de la spate ca pe un robot. Ai voie să muncești, să ai casă, să vezi lumea doar atât cât îți e permis și cam atât.

Eu am riscat mult. Mai ales când abia adormise în mașina copiii după o zi lungă, iar eu am decis să oprim. Am riscat să le stric somnul și să-i aud morocănoși 3 ore, cât făceam până acasă, doar pentru că am vrut să mă scald în frunzele toamnei. Și am făcut-o și tare bine a fost. Nu a contat nimic, chiar dacă îmi iubesc nespus băieții. Am vrut să mă bucur și eu. Ce dacă sunt om mare? M-au chemat frunzele să mă joc cu ele. Eu nu am putut să refuz așa spectacol. Am avut momentul meu, fără ei. Pentru că înainte de a fi mamă sunt om. Cu propriile trăiri și dorințe. Ceea ce vă doresc și vouă! ❤️