Azi se împlinesc 12 ani de când i-a pus Dumnezeu mâna în cap soțului meu. Ce noroc a dat în ziua aia peste el! 😊

Glumesc, pe 16 August 2008 am câștigat amândoi. Poate mai mult, eu.

Nu vreau să fac texte siropoase, deși ar merita. Tipu’ ăsta cu care îmi împart viața la bune și la rele, a fost mereu lângă mine.

Nu e lucru pe pământ să nu mi-l doresc, ca el să nu se zbată să mi-l aducă. Poate decât luna de pe cer, dar și pe aia mi-ar trage o mai aproape când e plină și strălucește tare.

Titlul n-are legătură cu realitatea. Eu sunt aia norocoasă în relație. Tată de excepție, iubit de milioane, prieten de nădejde, el nu zice nu, la nicio tâmpenie de-a mea. Și sunt multe, credeți-mă. Am vrut lecții de canto, am avut. Am vrut excursii și timp pentru mine, mi le-a dat. Am vrut poze, am cu miile, toate făcute de el. Am vrut cursuri peste cursuri și sute de conferințe, m-a dus el însuși. E genul de bărbat care nu se rușinează atunci când trebuie să stea în genunchi ca să prindă un cadru bun.

Când rămânem acasă singuri, îmi pune bigudiuri și dimineața își face griji dacă îmi sta părul bine. Gătește pentru noi, așa cum o fac și eu pentru ei. El e jumătatea mea bună. Și nu o să am niciodată destule cuvinte ca să-i mulțumesc că m-a ales.

Îmi spune cu drag cât însemn pentru el. Se mândrește cu noi, familia lui e totul pentru el. Încă își face griji să nu mă piardă. Chiar și după atâția ani. Și asta înseamnă mult pentru mine. Nu renunță la noi, orice s-ar întâmpla. Așa cum n-a renunțat nici în urmă cu 12 ani.

Așa e el. Bun, prietenos, curajos, empatic, darnic, blând. Cine îl cunoaște știe că nu exagerez cu nimic. N-am auzit vreun om care să spună ceva urât despre el. N-ai cum. Ajută cu drag pe oricine, străinii, oamenii de pe stradă… Dar cel mai mult la el admir curajul. Nu există situație prea periculoasă pentru el. Intră în foc, literalmente, pentru oricine e la necaz.

Că mai sunt momente în care vrem să ne omorâm? Eh, cine nu recunoaște, minte. Toți avem probleme. Toți ne certăm, ne supărăm, spunem vorbe pe care am fi vrut să nu le spunem. Ideea e că am învățat să iertăm unul altuia cu mai multă ușurintă. Suntem oameni, până la urmă. Suntem supuși destinului, nimeni nu știe ce va fi. Așa că dacă iubești , nu renunța. Dragostea sinceră e atât de rară!

S-au opus mulți nebuniei noastre atunci când am decis să ne căsătorim. Poate eram prea imaturi, poate eram prea orbi, o fi zis. Dar eu cred că dacă dragostea e reală, nu se termină niciodată. Ea se transformă, crește, capătă alte forme, dar rămâne. Și știu că din asta au ieșit multe lucruri bune. Cel puțin două, copiii noștri frumoși.

Acum 12 ani mă lua de acasă cu o limuzină și cu alai mare. A spus mereu că sunt prințesa lui. M-a făcut să mă simt așa aproape în toate zilele de când suntem împreună. Azi o să dăm grijile la o parte, o să dăm muzica tare și o să conducem fără o destinație anume. Exact ca atunci când ne-am căsătorit. Nu știu unde o să mă ducă viața, dar dacă e el lângă mine, știu că o să fiu fericită.

Am avut o viață cu de toate lângă el. Și nu regret nimic. Poate decât că trece prea repede.