Am primit multe lucruri neașteptate, pe unele chiar nu știu dacă le meritam. Au fost unele pe care mi-ar plăcea sa le uit. Pe unele le păstrez in cutii cu amintiri, pe altele le port cu mine și pe cele mai multe le tipăresc in minte prin amintiri și aduceri aminte de cum m-au făcut sa ma simt. 

Asa a început si povestea mea cu maternitatea. A așternut in mine o puternica avalanșa de calm, răbdare și putere cum nu am mai simțit niciodată pana atunci și nici nu cred ca voi mai simți. M-am gândit mult ce anume ma făcea sa fiu așa îngăduitoare și răbdătoare și calma și fericita… și cred ca mi-am dat seama ce. 

Sunt convinsă ca atașamentul și caldura simțite odată cu alăptarea m-au transformat complet. Acum ca sunt mari, mai tare îmi întăresc ideea. Când erau mici și aveam un conflict sau pur și simplu doream sa ne reconectam, titi era cea mai buna metoda. Zâmbea instantaneu doar când ii propuneam, fără sa fie nevoie de prea multă convingere. Sarea bucuros spre ea și molfăia râzând de plăcere in timp ce pe cealaltă o dezmierda sau chiar o chinuia, adică o butona dureros tare… Îmi pare rău ca nu am poze multe și îmi pare rău ca amintirea a rămas tiparită numai in inima mea. Ce-as mai vrea sa-l văd cum adoarme cu lăpticul curgând din gura-i plină. Cum ragaie de satul și cum dădea cu nasul la bluza când încă nu știa sa ceara. Ce griji îmi făceam pentru el când mânca prea mult! Aveam așa, o teama, cum ca o sa-i crape burta dacă mai i-a o singura înghițitura sau ca o sa vomite de cât a mâncat. Și de unde? El dormea ghiftuit și satisfăcut fără sa știe ca eu ma miram de cât poate sa fie de hulpav. 

Nu uit nici episoadele in care, la drum lung imi transforma sânii in suzeta, și-mi rodeam unghiile de nervi ca nu ma puteam mișcă nici măcar un centimetru, deși acum, privind in urma, le-as vrea înapoi și pe aceastea atât de deranjante. 

Nu pot sa uit primele zile după naștere când nu se instalase încă lactația, iar bebe, născut cu reflexul de a suge cu cea mai mare forța din lume, zic eu, dar și prost poziționat, îmi lăsase răni atât de adânci încât sângerau, ca sa nu mai descriu durerea. Aproape trei săptămâni le-am păstrat pana s-au vindecat. Îmi venea sa plâng când venea timpul sa alăptez si când ma gândeam cât de tare o sa tragă din rana teroristul ăla mic și înfometat. Dar ce a fost greu a trecut repede. La câteva luni de la naștere alăptarea devenise cel mai firesc lucru din lume. Iubeam sa-l văd cum se întinde, cum se răsfață, cum rade cu el in gurița sau cum se relaxează pana îl ia somnul. A trecut ceva timp pana m-am obișnuit cu ideea ca ceva de la mine poate fi așa hrănitor, ca existența suflețelului acela mic depinde exclusiv de mine. Asta cred ca mi-a dat cel mai mult încredere in mine. Fără alăptare sunt sigura ca nu m-as fi adaptat așa de bine la noua situație apărută in viețile noastre. N-as fi înțeles ce înseamnă devotamentul complet și dăruire de sine fără gurița lui lipita perfect de pielea mea. Și poate ca pare deplasat pentru unii, dar simt ca as fi putut alapta la nesfârșit pentru ca atunci când a venit momentul sa închidem acest episod absolut minunat din viețile noastre, cred ca am suferit mai mult eu decât bebelușul. Chiar și scris despre asta, puteți afla de aici.

Oricum, dacă nu vrei sa ai grija biberoanelor, a tetinelor, grija sa ai tot timpul o sursa de încălzire pentru apa, sa cari după tine o grămada de accesorii, atunci alege sa ai tot timpul pregătit la tine lapte la temperatura optima, mai bun și mai hrănitor decât orice lapte praf de pe piața, de fapt, de necomparat cu orice marca de lapte praf, absolut sigur, perfect sterilizat, un medicament pentru sănătatea celui mic și pentru sufletul tău. Cine poate și își dorește cu adevărat sa o facă, nu e nimic mai potrivit pe lume decât alăptarea. Eu am avut atât de multă încredere ca ceea ce fac e firesc și natural încât am reușit sa trec peste barierele impuse de societate cu privire la alăptatulu in public si am făcut-o oriunde și-a dorit copilul: in parc, la cumpărături, la mare, la munte, și tare bine i-a prins. 

Alăptarea e o experiența binecuvântata pe care trebuie sa o trăiești cel puțin puțin o data in viața. Eu am trecut de doua ori prin asta și chiar dacă am încheiat cu nașterile, alăptarea e singurul lucru din lume pentru care ar merita sa mai incerc.