O replica destul de des auzita de când am intrat in rândul mamelor. La fiecare lucru minor descoperit de copil, toată lumea se minunează de reușită. Dacă retine un nume auzit des la televizor, sau un cântec care răsuna in casa zilnic, copilul e catalogat ca fiind foarte deștept. 

Astăzi tehnologia a ajuns sa fie la îndemâna oricui. E mai simplu sa ii deschizi televizorul decât sa-i pregatesti acuarele pentru pictat. Decât sa facă mizerie prin casa in timp ce tu pregatesti cina, mai bine ii pui tableta in brațe, sa fii sigura ca ninse mișcă dintr-un loc.

Au la îndemâna informații pe care noi nici nu le visam la vârsta lor. Pentru vremurile pe care le trăim, copiii sunt normali. Deștepți sunt pentru vremurile pe care le-am trăit noi. 

Copiii mei nu cred ca sunt deștepți peste medie, sunt doar niște copii care se dezvolta normal la fel ca majoritatea celor de vârsta lor. 

Copiii din ziua de azi doar par mai deștepți pentru ca au posibilitatea sa încerce mai multe lucruri. Uneori chiar și fără voia lor, pe de o parte pentru ca sunt foarte expuși la lucrurile noi și diversificate și pe de alta parte pentru ca părinții insista sa aiba acces la cât mai multe informații.

Niciodată nu m-am zbătut foarte tare in dezvoltarea unor abilitați extraordinare la ei, pentru ca am considerat ca forțez lucrurile. Pentru mine, copilaria a fost o parte a vieții extrem de importantă a ceea ce sunt azi. Am amintiri de copil, nu de om mare. 

Mi-ar plăcea sa-și amintească la vârsta maturității juliturile din parcul de lângă bloc sau alergata de la țara, sau întrecerile cu bicicleta. Nu mi-ar plăcea sa aibă amintiri cu holurile clădirilor la care era dus de părinți pentru cine știe ce cursuri extrașcolare. 

Ai mei au început sa meargă greoi, la câteva luni bune după 1 an, au vorbit atunci când au vrut, au dormit atunci când dădeau semne de oboseala și totul a decurs normal. Nu i-am obligat la nimic ce i-ar fi putut aduce disconfort sau la care nu le-ar aduce cel puțin un zâmbet pe fata. Nu spun ca ceea ce am făcut eu e ideal, fiecare decide pentru copilul lui cum crede de cuviință,  spun doar ca la noi in familie, sa fie ei fericiti e mult mai important decât ce e la moda sau ce e considerat „in norme”. 

Mie, de exemplu, mi-ar plăcea ca cel mare sa meargă la karate, sa ia câteva lecții măcar, pentru ca tot exersează prin casa diverse mișcări, se vede ca ii place și mai e și mare fan ninjago. Am grija mereu sa nu las ceva aiurea, pentru ca are o forța slăbănogul…. Când i-am propus a zis ca nu vrea, ca e prea mic. 😂

N-am insistat pentru ca acum știe ca dacă vrea, îmi poate spune, se rezolva imediat. Eu tot mai cred ca dacă o sa meargă o sa-i placa dar ce pot sa fac, aștept sa crească. 

Singurul curs la care merge și la care sare in sus de bucurie când aude ca urmează e înot. Ma bucur mult ca in sfârșit ii place și mofturosului ceva și ca merge de drag. E foarte important sa știi sa înoți, o spune o mama de 30 și ceva de ani care intra in mare numai cu colac. 

Aud mereu de copiii chinuiți, forțați sa meargă la cursuri de balet, teatru, și cine știe ce visuri neîmplinite ale părinților. Copii care nu au timp de plictiseala, de regasire, de gândit la ce vrea cu adevărat. Mulți ajung sa plece dimineața de acasă și sa mai vina seara, încercând sa bifeze cât mai multe pe lista cu activități, întocmai ca un adult. 

Dragi părinți, nu mai forțați copiii sa va îndeplinească visurile, lăsați-i sa lupte pentru ale lor. Balerina n-o sa ajungă dacă nu are talent și tragere de inima. Engleză n-o sa învețe doar pentru ca e important sa știi in zilele noastre sau pentru ca tu ți-ai fi dorit sa știi. Cântăreața vestita n-o sa ajungă niciodată dacă falsează grav la un an după prima lecție de canto. Nici fotbalist nu va ajunge dacă doar lui tati ii place. 

Gândiți-vă de doua ori înainte sa decideti ce cursuri va urma copilul vostru. 

Dacă nu va pleca de acasă bucuros, dacă nu va povesti la întoarcere neîncetat, daca nu va menționa la sfârșitul cursului progresele pe care le-a făcut, înseamnă ca el merge acolo pentru tine, nu pentru ca așa ii place lui. 

Da-i dreptul sa aleagă, sa ajungă acolo unde visează el, nu tu. 

Sa-i dai posibilitatea sa aleagă inseama sa-l responsabilizezi și sa-l faci conștient. Nu cred ca ți-ar plăcea mai târziu sa-ți reproșeze timpul pierdut sau șansa ratata.