Nu-mi plac oamenii maturi și punct.

Am plecat de la vorba lu’ Brâncuși:

“Când ai încetat să mai fii copil, ai murit demult.”

Mare om, mare dreptate avea.

Oamenii maturi sunt ca morții vii. Umblă peste tot, dar n-au niciun haz. Sunt ăia care nu râd foarte des. Serioși tot timpul sau puși pe scandal. Nu-i amuză nimic, decât răutățile. Dar nu răutăți d-alea funny, d-alea rele rău. Din care să strice ziua omului.

Își trăiesc zilele în stres și frământare de parcă ar trăi veșnic. Dacă nu le iese ceva pe loc, devin agitați. Se ceartă din nimicuri. Nu lasă timpul să le rezolve. Trăiesc pe fugă, vor totul repede. Adesea regretă ce fac sau ce zic, dar niciodată nu recunosc.

Morții vii n-au pentru ce trăi, n-au pentru ce muri. Mă gândesc câteodată la ei, oare ce traume o fi suferind? Ce nu i-o lăsa pe ei să trăiască cu adevărat? Și mă feresc mereu de ei. Dar îi întâlnesc pe toate drumurile. Sunt peste tot, în trafic, în parcuri, prin restaurante. De multe ori fac cum fac și cad in plasa lor. Reușesc cumva ei să mă facă și pe mine să-mi pierd calmul.

Ce le place lor cel mai mult? Să muncească, să se certe, sa caute cearta, sa stea supărați. A, și să se uite la Dana Budeanu când înjură. Îi face să se simtă mai bine în pielea lor. Parcă nu mai e așa nasol când mai e și altul agresiv ca tine. Cum o fi să trăiești așa mereu? Să îi urăști pe alții optimiști când sunt atâtea nenorociri în lume. Pe care știu ei să le rezolve, dar n-au timp ca muncesc prea mult.

E nasol rău să trăiești așa. Să n-ai visuri, în afară de alea în care trebuie să strângă bani și să fie supărat. Să nu ai tu o bucurie și să nu-ți pese de alții. Tare rău trebuie să le fie. Da’ cui îi pasă, până la urmă? Mie că scriu aci despre ei. În rest, ăia deștepți, pleacă, se depărtează și își trăiesc viața frumos. Fără stres, fără griji inventate, fără prea multă seriozitate.

S-ar zice că trăiesc mai mult ăia care i-au viața la mișto. Care râd și fac haz de necaz, că stiu ei că timpul le rezolvă pe toate. Păi, mă înscriu și eu atunci in liga lor. Mersi. 😊