Surprize la domiciliu în tot județul Argeș

Vă zic că sunt bine, mulțumesc!😊 Am lucrat la un nou proiect care se numește Surprize la domiciliu județul Argeș VIP în tot județul Argeș, dar și în împrejurimile acestuia.

N-am mai scris de ceva timp. Și nu pentru că am fost foarte ocupată, ci că mi-am prioritizat altfel agenda.

Am vrut un echilibru în tot ceea ce fac. E o perioadă nu tocmai ușoară. Chiar dacă sunt în vacanță oficial, mă pregătesc de niște schimbări care o să ne afecteze pe toți. Și pentru asta trebuie sa fie totul organizat. Copiii au nevoie de mine. Din ce în ce mai mult. Deși sunt lângă ei mai mult decât am fost vreodată în toată viața lor, ei vor mai mult și mai mult.

De multe ori vorbesc cu adulți și mă întrerup. Pentru că au învățat că mami e la dispoziția lor acum. Trebuie să mai stabilim niște reguli, dar câteodată, când e discuția plictisitoare să știți că îmi fac un bine.😜

Între timp, am trecut cu bine de sesiune, nu ca semestrul trecut.🤣 Pot să spun că primul an a trecut. Parcă nu mai sunt așa speriată, am mai multă încredere.

În fine, ce voiam să vă spun de fapt e despre un nou proiect la care am lucrat în ultima vreme. Se numește Surprize la domiciliu și e valabil în tot județul Argeș și în împrejurimile acestuia.

Ce înseamnă asta? Păi, mie îmi plac surprizele. Nu întotdeauna, nu alea nasoale, dar în general îmi place să fiu surprinsă plăcut. Și îmi mai place să le dăruiesc oamenilor ceva memorabil. A, și să îi emoționez, vreau să văd lacrimi de fericire. Voi cei care ați lăcrimat măcar odată la ce am scris, știți că am “darul” ăsta. De aici s-a născut ideea.

Practic, cei care nu sunt lângă cei dragi la un eveniment important, apelează la mine.

Ce fac eu? Mă ocup ca toate dorințele lor să devină realitate, iar cei dragi să-i simtă aproape pe cei care sunt plecați.

Primul eveniment a fost special. O să vedeți și voi cam cât de special în filmarea de pe pagina de Facebook a proiectului.

Roxana, fiica plecată de 8 ani în Spania, a vrut ca mama ei să primească un cadou din partea ei. Așa și fost, mama surprinsă de noi, pentru ca habar nu avea cine suntem, de tort, flori și toată atmosfera a fost cea mai fericită și emoționată. Mai să nu ne lase să intrăm la început.

Vă spun, mare bucurie îmi aduce proiectul ăsta. Mi se pare cel mai frumos lucru pe care îl poți face pentru cineva.

Așadar, dacă vreți să surprindeți plăcut pe cineva, eu garantez emoția unei surprize așa cum va doriți. ❤️

M-ar ajuta un feedback de la voi, dacă ați văzut filmarea. Ce ziceți? Vă place? Să merg înainte?

Între timp ne vedem ca de obicei pe rețelele de socializare.

Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100063563079051

Instagram: https://instagram.com/annazidezi?igshid=1lo13mzf0o03u

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s