Am greșit, recunosc 

Am revăzut un articol de anul trecut pe care-l scriam moarta de somn, epuizata complet de oboseala pe la 3 dimineața. Un articol in care băiețelul deși avea febra caută sa doarmă pe mine, sa ma simtă și sa ma știe aproape. Îmi amintesc și acum ce suparata eram de avalanșa de viruși de care nu mai scăpam. Anul acesta treaba nu mai e așa de gravă, deci ce a fost mai rău a trecut. Tin minte de asemenea, când sugea la sân in disperare, devenise super stresant la un moment dat. Afara, in casa, la cumpărături, aveai n-aveai timp, pauza de titilit era sfânta. Mai ales când era semiadormit și încercam sa scot sânul sa nu fac pe mine acolo in pat și simțea și începea sa sugă cu si mai mult sârg. Acum nu mai suge, ce a fost mai rău a trecut. 

Când erau la vârsta la care nu ar fi plecat de lângă mine sub nici o forma. Nu voiau la nimeni, exista doar mami. Aveam sa trăiesc atunci un sentiment de putere nemarginita, incomparabil cu orice altceva, ca si cum as fi fost regina lumii. Dar mami mai avea și treaba, voia sa ajungă repede undeva sau se grăbea la serviciu. Acum nu mai e cazul, a trecut. S-au obișnuit ca mami trebuie sa plece uneori și nu le mai lipsește asta, mie însă in fiecare zi. 

Câteodată pe cel mare îl adormea tati, in special in primele săptămâni după naștere și îl auzeam din camera cum plânge oarecum resemnat ca eu nu ma puteam duce la el. N-as fi avut loc in pat cu amândoi. Nu voiam sa ma chinuiesc cu ei. Acum cel mare doarme singur, fără nici o problema. Nu ma mai striga, nu ma mai cere, nu mai plânge după mami. A trecut. 

Așa cum au trecut toate. 

Răceala aia de care suferea anul trecut cel mic a trecut. Intre timp au venit altele dar nu ma mai caută noaptea prin pat așa cum o făcea anul trecut. 

Alăptarea aia sacaitoare și tărăgănata de pe oriunde o faceam pentru ultima data in viața mea. De atunci nu am mai simțit gurița avida de lăptic bun și proaspăt pe sanul meu. Și mi-e așa de dor…

Mi-e dor de băiețelul meu slabut pe care îl adormeam lângă mine, cel care nu era nevoit sa ma împartă cu nimeni. Când eram doar noi și atât. Îmi pare rău in fiecare zi ca n-am avut maturitatea necesară sa trăiesc fiecare moment așa cum venea, bun sau rău. 

Îmi pare rău pentru toate momentele in care am vrut doar sa scap. 

Știam ca va veni o zi in care va face lucruri pentru ultima data in viața, dar nu știam ca pe unele deja le făcuse. Exista o ultima data pentru tot. Pentru plecat la gradi, pentru ținut de mâna in public, pentru sărutat și îmbrățișat oriunde și oricând, pentru bucuria de a ne revedea, pentru lucruri mărunte care ne vor lipsi mereu fara sa ne dam seama. 

Timpul nu sta in loc, fir-ar sa fie! Parca știam asta, am uitat? 

Îmi pare rău de tot ca toate au trecut așa ușor pe lângă mine și eu nu am trăit destul din experiența aia. Ca n-am văzut frumosul din urat, ca n-am extras bunul din rău, n-am fost in stare sa trăiesc la timp sa văd câta bucurie trăiam de fapt.

Lucrurile când trec, trecute rămân, nu exista decât o singura posibilitate, trăiești sau trece pe lângă tine. Toate sacaielile astea erau de fapt fericirile mele.

Acum am scăpat, au trecut și eu m-am făcut mare si mi-am dat seama ca le vreau din nou. 

Cum le mai aduc înapoi?

Reclame

26 de gânduri despre &8222;Am greșit, recunosc &8221;

  1. Rezonez bine cu articolul ăsta şi sunt convinsă că nu doar eu. Câteodată, ca mamă, eşti atât de obosită încât nu-ți doreşti decât ca etapa respectivă să treacă odată. Ca să mai dormi şi tu o oră în plus, ca să mănânci şi tu aşezată la masă. E firesc. Şi mai cred că vina n-ar trebui şă-şi găsească loc aici. Poate doar părerea de rău că unele s-au dus şi nu se mai întorc.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Eu acum sunt in etapa asta cu al doilea copil. Chiar acum are febra, ii ies dintii si doarme in manduca, dupa ce toata noaptea a dormit pe mine. Dar stiu ca trece, am mai trecut prin asta cu vreo 3 ani in urma, asa ca ma focusez pe nevoile ei si nu imi mai propun multe taskuri:)

    Apreciat de 2 persoane

  3. Dupa ce am citit articolul tau acum,nu am mai plecat la bucatarie sa strang tona de vase,ramasa de la pranz!Si nici sa calc mormanul de haine pe care mi l-am pregatit inainte sa il adorm! Stau langa el si il tin in brate,asa cum ii place lui sa doarma.Ma bucur de somnul lui de dupa amiaza,pentru ca ai dreptate…va trece!
    Foarte frumos ai spus totul! Foarte frumos!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s