Azi mai mult ca oricând trebuie să le mulțumim mamelor că ne-au lăsat să le creștem în pântec. Fără să știe ce aduc pe lume, au promis să ne iubească.
Să le amintim că știm ce sacrificii au făcut pentru noi în timpuri grele. Știm și me amintim cu drag mâncarea lor, hainele spălate de mână, date în multe ape. Grija pe care ne-a purtat-o, chiar dacă n-au arătat-o fățiș. N-au știut nici ele. Banii cheltuiți cu noi. Ajutorul când eram la pământ și doar mâna lor a fost acolo să ne ridice.
Să le amintim că ele sunt eroine în sufletul copiilor lor. Că știm la cine să tragem când ne e greu sau nu ne găsim rostul și întelesul în lume.
Să le amintim că au făcut bine când ne-au împins de la spate să facem ceva. Sau când au avut încredere și ne-au lăsat pe noi să alegem.
Să le dăm înapoi azi, mai mult ca oricând un zâmbet, o floare sau măcar o îmbrățișare.
Poate pentru unii nu au făcut multe. Poate o să zică despre ele că nu au fost așa cum și-au dorit. Dar au fost. Și doar așa am fi existat noi, prin ele. Poate nu au știut să spună te iubesc, dar au găsit cale să ne arate asta.
Poate au fost plecate, dar au lăsat drumul deschis ca să poată fi găsite. Poate au muncit prea mult, dar au făcut-o cu gândul la o viață mai bună pentru copiii lor. Poate au muncit prea puțin, dar suficient cât să-și crească copiii.
Indiferent cum ar fi mama ta, dacă o ai în viață, ești norocos. Și dacă e stea, sigur te veghează, pentru că dragostea mamei e peste puterea noastră de concepere. E din altă lume, una cerească.
Eu i-am dat flori, cafea și ciocolată. Prea puțin pentru câte mi-a dat ea. Oricâte le-am da noi înapoi, flori, mâncare, medicamente, bani, tot nu ar fi de ajuns. Și știți de ce? Vă spun eu.
Pentru viață, e greu să te revanșezi.
Și i-am zis “sărut mâna” când am intrat în casă. Pentru că așa m-a învățat să zic. Tot ce știu e de la ea. Tot ce sunt e de la ea, iar pentru asta nu pot decât să mă mândresc.
Mult timp am învinuit-o pe ea, că nu m-a îndrumat către o cale mai ușoară spre o carieră de succes. Dar azi știu că dacă nu m-ar fi lăsat să aleg eu, nu aș fi scris azi nimic. Nu aș fi publicat o carte, nu aș fi avut un blog, nu ar fi existat Annazidezi.
Îți mulțumesc pentru încredere, mămico! M-ai lăsat să-mi aleg singură destinul și nu ai fi putut face mai bine cu mine. Destinul meu e să scriu și tu, cumva ai știut asta mereu. Mamele chiar au superputeri!
La mulți ani tuturor femeilor!❤️
De ce nu am o poza cu ea?Nu vreau sa pun poza cu ea, ca știu ca nu-i place. Ea nu vrea sa scriu despre ea. De fapt, ea nu vrea sa scriu deloc. Nu-i place expunerea. Îmi spune des ca am talent si plânge mereu când ii citește cineva vreun text mai emoționant de al meu, dar tot nu e de acord. E modesta și retrasa ca o măicuța in chilia ei. Dar eu sunt singura care ii seamănă, de-aia am ales o poza de-a mea. Cu părul ondulat și ochii deschiși la culoare, arat exact ca ea in tabloul din sufragerie făcut cu mult timp in urma sa ne aibă pe noi. Nu vreau pentru ea nimic din ce nu are deja. Pentru ca ea are o vorba pe care ne-o spune: “Ce nu avem, nici nu ne trebuie.”Așa cred ca a rezistat timpurilor grele in care trebuia sa crească patru copii cu un sigur salariu. Nu a strâns averi, nu ne-a luat de la gură sa pună pentru mai târziu. Nu a făcut case pentru ea, a făcut pentru noi. Nu a strâns bani pentru ea, doar pentru noi. Și Dumnezeu a ajutat-o sa clădească și case și sa ne facă și oameni. Nu a cerut niciodată nimic și nu se plânge nici când nu are. Nu știm niciodată când ii trebuie ceva. Doar ii dăm noi pentru ca stim ca din pensia mizeră pe care o primește nu i-ar ajunge nici de pâine o lună întreaga. Și mor de necaz ca timpul asta pe care îl trăieste acum l-ar fi vrut cu omu’ ei. Acum, când am plecat toate și ea și-ar fi petrecut bătrânețile cu cel lângă care a muncit o viața. Dar e așa bine sa o am acasă! Nu ma poate ajuta cu nimic material. Poate decât cu ouă și lapte. Și p-alea le iau cu inima strânsă. Mi se îndoaie inima când ma gândesc ca ea, sigurul părinte in viața, trăiește, se îngrijește de mine, iar intr-o zi n-o sa mai fie. O doare inima si pe ea, dar alt fel de durere. Si nimeni nu poate face nimic. Boala ei e peste noi. Mereu mor câte puțin când îmi spune ca noaptea trecută s-a chinuit. D-aia de 8 Martie nu vreau nimic. Nu vreau flori și nici bomboane. Vreau doar sa știu ca o s-o mai găsesc pe mămica mea in curte. Ca dacă nu e in casă e in spate la animale. Sa o știu eu pe ea acolo ca se roagă liniștita in cămăruța ei pentru noi. Eu chiar am nevoi de ani in plus la viața ei. Sa am pe cine sa strig și cine sa-mi șteargă lacrimile. Sa ma încurajeze și ma ridice de la pământ cum numai ea știe. Sa fii sănătoasă, mâna mea de fier. Sa trăiești ani mulți pe pământ, femeie firava dar puternică. Sa-ți văd privirea din ochii tăi albaștri și blajini. Numai atât vreau, Doamne! Sa o lași pe mămica lângă noi! ❤️😔
ANNAZIDEZI 