Bucuria lumii, născut de Ziua Fericirii

Bucuria lumii mele e născut de Ziua Internațională a Fericirii.

Știu că l-am născut dimineața. Era însorit, parcă. Încep să uit despre ziua aia și îmi pare atât de rău! Se așterne praful peste amintiri, uit mânuțele lui grăsane, uit atingerea, uit multe pe care le vreau mereu in gând. 🥺

Înainte cu doi ani de la nașterea lui, Adunarea Generală a ONU a decis ca în ziua de 20 martie să fie sărbătorită Ziua Internațională a Fericirii. Așa că în fiecare an în ziua asta îl sărbătorim și pe el.

Acum au trecut 8 ani de când a apărut în viețile noastre. Și el e tot așa. Fericit cu el însuși. Nu are nevoie de nimeni. Se descurcă singur în orice situație. De fericit nu mai zic, e zilnic. Iartă ușor, trece cu vederea, zâmbește mult și ne iubește pe toți.

Câteodată mă ia de mână și mă duce în pat. Mă strigă iubire, semn ca vrea să-l mângâi și sa-l iubesc. Are ochii de un negru ireal, părul ușor lunguț și un zâmbet ce ascunde o strungăreață de care sper sa scape. 😊 Scriu asta ca să-mi aduc aminte peste ani.

Că timpul ăsta nesuferit mi-a luat mirosul lui de bebeluș. Mi-a luat zâmbetul lui știrb cu mângâierea aia pe care mi-o dădea în privire atunci când era alăptat. Mi-a luat pantalonii ăia groși cu o dungă intr-o parte pe care îi purta când mergea de-a bușilea când mă ajuta să bag hainele în mașina de spălat.

Odată am rămas singuri acasă. Țin minte că i-am tăiat unghiile și s-a mișcat fix când tăiam. I-a curs sânge de la deget. Puțin, dar suficient cât să scâncească și cât să mă facă să regret toată viața. Apoi, mai cădea din pat, se mai lovea… Pe toate le treceam cu inima strânsă de durere pentru el. Acum că e mare și independent, parcă simt că-l pierd ușor, ușor.

Știu, mi-a adus tot timpul, amintiri multe, mai frumoase, mai pline de iubire. Ca aseară, când i-am dat cadoul din partea părinților. Nu și-a dorit jocuri pe calculator, nu și-a dorit o carte sau bani. Doar o pijama cu glugă de care vorbea mereu când ne băgam la somn. Și a fost atât de fericit când a primit-o încât mi-a dat un pupic și mi-a mulțumit în cel mai frumos mod posibil cu zâmbetul lui ștrengar.

Să ne trăiești fericit, așa cum te-ai născut. Sub semnul fericirii să te știu toată viața ta, pui de om de 8 ani. Să ai puterea de a schimba lumea cu bucuria ta și să nu uiți cât de mult te putem iubi.

Acum avem treabă. Am umflat balonul, ne pregătim să-i primim prietenii la cea mai frumoasă petrecere. Și promit să te cresc până la sfârșit cu blândețe și cu grijă ca niciodată să nu îți pierzi încrederea că oamenii sunt buni.

Te iubesc mult, Ali meu frumos!❤️

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s