Viața mi s-a schimbat pentru totdeuna 


Când am simțit cu adevărat ca viața mea avea sa se schimbe pentru totdeauna, am auzit o respiratie ușoară, sacadata și firava in aceelasi timp.

Ma încercau emoții de tot felul: de la îngrijorare și frica, pana la panica, bucurie și extaz. 

Nu știam dacă e real ce mi se întâmpla, dacă o sa se termine curând exaltarea asta surprinzătoare sau dacă mâine când ma trezesc o sa gasesc lângă mine aceeași minune vie.

Eram pe un pat de spital când simteam toate astea, iar durerea își avea și ea locul ei, dar din fericire, era prea puțin băgată in seama cu toată bucuria pe care o trăiam. 

Aveam un curaj și o forța de nedescris. 

La 12 ore de la operație, nu ma taram pe pereți, ținându-mă de ce apucam, așa cu o făceau celelalte din salon, ci călcam incet, in brațe cu cel nu avea nici măcar o zi de când văzuse pentru prima data in viața lumina zilei. 

Primeam vizite de la rude și cunoscuți la fiecare câteva ore și eram mai mult forțată sa răspund instinctiv cu „Bine” la întrebarea ce nu conteneau sa mi-o pună de fiecare data. 

” Cum te simti? ” era pe buzele tuturor. Cum as fi putut sa le spun ca eu ma simt cea mai norocoasa de pe pământ când abia reușisem sa cobor din pat? Când faceam eforturi supraomenești râzand la câte-o gluma de-a lor menită sa ma înveselească? 

Durerea se atenua cu fiecare ora care se scurgea. 

Asta îmi dădea speranța ca o sa fiu bine și o sa rămână doar o amintire ziua asta dureroasa. 

Zburda inima in mine de mândrie ca putusem sa fac chestia asta. Sa o duc la sfârșit și sa ajung in punctul in care suflețelul asta mic și plângăcios sa îmi strânga degetul in pumnul lui mic, încă zdrențuros de la lichidul amniotic.

Habar nu aveam atunci ca eu de fapt, trăiesc ceva care o sa-mi rămână tatuat in minte. 

Sau ca nici măcar o zi din viața mea nu va mai fi la fel. Ca macazul schimbat de curând ma ducea către împlinirea vieții mele. 

Nimic nu avea sa mai fie ca înainte. 

Și de atunci au trecut câțiva ani buni, cu realizări care mai de care mai importante, care m-au ridicat pe trepte pe care nu speram vreodată sa ajung. Și totuși, faptul ca am devenit mama păleste in fata oricărei alte avuții.

Poate suna dramatic, sau banal, sau de neluat in seama, dar pentru mine, sa auzi respirația Omulețului care înainte cu câteva ore se hrănea, respira, trăia prin tine, mi se pare divin.

Experiența vieții mele a fost trăită atât de intens încât m-am hotărât ca mai vreau o data. Acum aud zilnic doua voci subțiri in casa mea care îmi spun in fiecare zi ca ma iubesc. Am câte doua perechi de brațe care se încolăcesc după gâtul meu și mii de motive pentru care sa mulțumesc lui Dumnezeu pentru cat de Bun a fost cu mine. 

Din asta am învățat sa nu îmi fie teama de durere. Dacă o înfrunt și nu ma dau bătută, ea ma duce spre mai bine aproape de fiecare data. 

Am învățat ca schimbarea înseamnă putere, maturizare, responsabilitate și curaj. 

Cu copiii in Thassos 

A început vacanța lor pe care am decis sa o facem anul acesta de neuitat. Alegem marea cristalina cu multă voie buna și chef de făurit amintiri pentru mai târziu. 


Pe mine călătoria cu mașina ma obosește intr-un mare fel. Nu sunt de acord cu maltratarea spatelui și a coloanei timp de mai multe ore la rând, mai ales de când s-au inventat avioanele care ne dau posibilitatea de a ajunge acolo unde ne dorim într-un timp foarte scurt. 

Avionul se potrivește atât de tare firii mele, încât dacă am avea aeroport la Pitești as fi in stare sa iau avionul pana la Bucuresti. 

Tortura mai mare decât sa mergi cu mașina in alta țara, e sa mergi cu mașina cu copiii. 

Și totuși, cum variante nu prea sunt pentru Thassos decât mai mult cu mașina, încurajați fiind și de traseul relativ scurt prin vama Makaza, mi-am luat inima in dinti și am plecat la drum cu toată trupa. 

Mi-am dorit pentru copii o stațiune in care sa găsim apa curată, cu intrare lina in mare, aproape de casa, potrivită pentru familii cu copii. 

Nu e prima data când mergem in Grecia, însă e prima data când vizitam Thassos. 

Am pus ceasul sa sune la ora doua noaptea, cu gândul sa plecam pe la trei. Aveam de gând sa facem și opriri, am pus la socoteala și statul in vama pentru formalități și am calculat ca mai mult de 10, 11 ore nu ar trebui sa facem pana la destinație. 

Inițial am zis ca nu o sa trezesc copiii, ca o sa-i iau in mașina direct din somn ca sa nu le ia mult apoi pana adorm la loc. In mașina ii așteapta pregătit, patul pe care-l pregătim pentru plăcerile lungi. 

De unde? S-au trezit amândoi de la vânzoleala din casa și au mai adormit pe autostrada. S-au trezit la vama la Ruse unde am stat foarte puțin. La fel și la vama Makaze unde trecerea a durat pana in 20 minute, deși era coada. 

După trecerea in Grecia am mai mers pana in o suta de km și am ajuns la Keramoti la îmbarcarea spre insula. Prețul destul de modic (pana in 20 de euro) pentru doi copii, doi adulti și mașina. 

Tot drumul era plin de mașini cu romani, atât in Bulgaria cât și in Grecia. Când am ajuns pe insula am avut impresia ca e locuita doar de romani la câți am întâlnit. 

Acum e ora 15, am ajuns, am despachetat puțin și ne-am băgat la un binemeritat somn de prânz. 

Așadar, cu tot cu opriri, drumul a durat aproximativ 10 ore, dar ar am fi putut ajunge mult mai devreme dacă nu ne dădea GPS-ul un drum ocolitor spre unitatea de cazare. Am ajuns la Studios Apollon super obosiți și aproape adormiți și tare m-am amărât când ne-a spus gazda ca așa procedează toți romanii când vin prima data in Thassos, se lasa duși de GPS pe ruta ocolitoare. Deși am vorbit de multe ori prin email, se pare ca asta a uitat sa ne spună. 

In rest, gazda e super primitoare, amabila și zâmbitoare. A încercat chiar sa ne spună câteva cuvinte in limba noastră și am văzut ca mai sunt cazați aici, ghici ce? Tot niște români. Adică, vreau sa spun, numai cu români.

Locatie la doi pași de mare, copii nerăbdători de bălăceală, soare și timp călduros, apa cristalina, ingrediente destule cât sa încropim o vacanța reușită. 

Va pupăm și dacă mai vreți informații sau postări despre ce am mai văzut aici, trageți-ma de mâna. Cu copiii in Thassos e cel mai potrivit. 

Recunosc am mințit. Nu mai am timp…

In seara asta la baie, la fel ca și seara trecută, mi-a cerut copilul o baie cu spuma multă și am mințit. Am spus ca nu mai avem și ca trebuie sa mai cumpărăm mâine, pentru ca știam ca o sa se întindă și mai mult in joaca cu spuma. Era deja târziu, dimineața nu s-ar mai fi trezit la timp pentru grădinița. Cel mare a vrut in parc, i-am limitat timpul, l-am luat in toiul jocului cu cel mai bun prieten al lui pentru ca nu mai puteam ieși după el apoi, aveam mâncare de făcut era deja târziu. 

Au vrut mai târziu sa mai rămânem puțin in sufragerie sa picteze. După ce pictase câteva foi, am fost nevoită sa opresc distracția, tot pe motiv ca e prea târziu. Din păcate, ei încă nu au noțiunea timpului bine stabilită, decât noi ăștia mari și rai. 

Asta se întâmpla aproape in fiecare zi a săptămânii. Poate mai puțin vineri și sâmbătă, deși adormim tot cam la aceeași ora ca sa nu-și strice programul urmat in zilele din timpul săptămânii. 

La culcare mi-au spus amândoi ca ma iubesc și m-am simțit așa de mâhnită. Am adormit împreuna cu declarații de dragoste cum nici îndrăgostiții nu-și mai spun. Cel mic a adormit cu palma in fata mea, a vrut cu o mâna sa ma tina de gât. Mi-a tulburat mintea și inima. 

Acum dorm amândoi. Ii simt, ii aud cum respira.Ii adulmec ca o leoaica cuprinsă de patima maternității. 

 Sunt lângă mine, dar pentru cât timp?

Cât timp o sa mai adoarmă in palma mea? Cât timp o sa le mai fac masaj înainte de somn? Cât timp o sa mi mai spună te iubesc așa tam nesam? Cât o sa ne mai ținem de mâna? 

Oare câta vreme o mai trece pana o sa fie rușinat sa mai facă toate astea? Cred ca prea puțin pentru mine. Cred ca o sa fie ca și cum am adormit intr-o noapte și m-am trezit când erau mult prea mari ca sa le mai pese. Așa cum au trecut anii ăștia in care eu simt ca nu m-am săturat de ei și care au venit in goana și au plecat intr-o clipa. 

Mai simt ca si cum ii înfrânez tot timpul, ca nu ii las sa fie așa cum vor. Ca nu am timp pentru ei atât cât au ei nevoie de mine. Ca economia, consumerismul și societatea de azi ma face sa ii grăbesc și sa nu ma bucur de nimic cu adevărat. 

Eu nu mai pot sa-l aud cum plânge dimineața in brațele educatoarei după mine. Ma doare inima și totuși aleg sa plec. Aleg sa-l las plângând și sa ma îndrept spre mașina cu barba tremurând ca sa le fie bine mai încolo. Nu ca sa fie bine azi. Mai încolo.

Un „mai încolo” pe care nu mi-l garantează nimeni. Nici nu știu dacă exista. 

Cum petrecem noi de 1 Mai

Ce Mamaia, ce Vama Veche? Ce Loft, ce Tapo, ce Fratelli? De 1 Mai muncitoresc petrecem la țara. Nici o petrecere fandosită cu muzica și mâncare buna nu întrece grătarul tradițional de 1 mai. Un grătar pe care am pus deja piept fraged și gustos de curcan, tăiat special pentru noi. M-am regăsit cu toți ai mei, cu vecini și bătrâne cărora le ascultam curioasa când eram mică, discuțiile și vorbele de duh. Intotdeuna am simțit ca poarta mea spre fericire e aia de la țara pe care intru cu inima plină de bucurie acum mai mândra ca niciodată, de mâna cu băieții mei. 

Nu exista loc pe pământ mai dulce decât casa părintească. O gasesc de fiecare data mai încărcată cu amintiri de suflet, mai frumoasa și mai plină de verdeața.

Se pare ca și copiilor le place. Nu știu pe unde sa mai cotrobăie, cu ce sa se joace mai repede, ce locuri interesante sa mai descopere. Și deși tehnologia face parte din ceea ce suntem, adică îl văd pe A trăgând un mouse după el prin toată grădina, luat in punga de acasă, special pentru la țara unde nu ar avea cum sa-l folosească, tresar de bucurie când ii văd cum se întrec care mai de care sa culeagă mai multă păpădie lui mami. 

Se bucura de vânt, de caldura și de culori. Ii iubesc mai mult când se cuibăresc in brațele mele avizi de dragosteala. Ma topesc in fiecare zi cu sensibilitatea și inocenta lor. Rad cu ei și încerc sa vorbim cât mai mult și mai multe. Ador sa ii văd cum merg împreuna in laboratorul secret din grădina ținându-se de mâna. Sunt așa mici și complici încă de pe acum. 

Presimt ca o sa-mi dea mult de furca mai târziu, drăgălașii ăștia neastâmpărați, dar promit sa-i înțeleg și sa-i iubesc pana s-or plictisi de mine. 

Nu știu voi ce faceți la sfârșitul acesta de săptămâna prelungit, dar sper sa va regăsiți in natura. Eu am început deja sa resimt binefacerile statului pe afara și profit din plin de asta. Simt așa, cum ma vindec, ma lecuiesc și ma pomenesc zâmbind câteodată. Cred ca toți ar trebui sa profitam ca suntem vii, ca viața e frumoasa! 

1 Mai fericit!

„De-a v-ati ascunselea”  ăla de ieri m-a dat peste cap


Imi place sa cred ca am doi copii frumosi și deștepți, dar bineînțeles ca nu e așa, sunt doar subiectiva când cred asta. Nu e simplu deloc sa le fiu mama, sunt tot timpul in garda, atenta, gata sa aplanez conflicte, exact ca pe un câmp de bătălie. Oricum, nu cred ca e simplu nici sa fii mama de fete (mama a crescut patru și nu a fost așa încântată), dar ma bucur ca in majoritatea timpului se înțeleg. In cealaltă parte rămasă, se cearta și-și smulg jucăriile unul celuilalt in niște țipete de zici ca arde la noi in casa in fiecare zi. Chiar vreau pe aceasta cale sa le cer scuze încă o data vecinilor mei de treaba, care îndură scandaluri, pocnituri, mașini trase pe parchet și țipete fără număr. 

De exemplu, cel mic se joaca cu o mașinuța pe o rampa, cel mare vine vijelios și confisca rampa cu motivația ca „el are doua jucării și eu niciuna.” Bineînțeles ca „victima” tipa cât îl țin plămânii ca a venit răul și i-a stricat jocul. De multe ori ma abțin sa intervin, ii las sa-și rezolve singuri treburile dar când situație devine sângeroasă nu pot asista fără intervenții. Atunci îl sfătuiesc pe cel mare ca data viitoare sa întrebe dacă poate avea jucăria dorita, iar cel mic sa fie mai îngăduitor. 

Am observat ca situațiile scandaloase se întâmpla cel mai adesea când sunt plictisiți, când n-au nici chef de desenat, nici de modelat, nici de pictat. 

Și atunci, bring! O bag pe aia care știu ca nu da greș niciodată: de-a v-ați ascunselea. Cu ocazia asta a învățat și sa numere pana la 100 din 10 in zece, sa fie atent la detalii, sa aibă răbdare și sa respecte reguli. Și uite așa ma ascund eu după usa cu cel mic, așteptând sa fim găsiți. Dar ce crezi? Băiatul plecase cu furculița plină cu mâncare din farfuria de pe masa și începu sa înfulece, morfolind cu gura deschisă. Și pleosc, pleosc, m-a bufnit rasul de ciolfaneala gurmandului și așa am fost și descoperiți. Eu ma scuz ca m-a găsit așa repede ca am început sa chicotesc, din cauza lu’ frate-sau, dar mi-a tăiat-o cel mare repede: „Mami, pe tine te gasesc mereu pentru ca ai fundul mare și rămâne pe afara când încerci sa te ascunzi”. 

Concluzie: încă n-am ținut niciuna pana acum, dar de mâine, gata, intram la dieta! 

Sursa foto: arhiva personală. 

De ce e bun masajul pentru copii 


Noua ne făcea mama baie numai o singura data pe săptămâna, sâmbătă. Nu aveam baie, ne făceam in copaie, in bucatarie unde încălzea apa pe soba și era un chin pana ne termina pe toate. Nu mi-e rusine sa spun adevarul chiar dacă uneori poate deranjeaza, pentru ca am crescut la țara, iar in perioada aceea nu erau condițiile de astăzi. 

Mie acum mi se pare dificil sa-i rezolv pe doi, cu patru nici nu vreau sa ma gândesc. Câte găleți cu apa trebuia sa scoată din put, câte oale cu apa trebuia sa încălzească pentru toate patru, apoi sa o potrivească ( slava Domnului, nici una dintre noi nu are semne ca n-a făcut-o corect), cate haine trebuia sa aiba pregătite, azi ma întreb oare cum reușea? Asta gândesc acum, pentru ca atunci când eram mică, tot ce-mi doream era sa trecem la masaj cât mai repede, mai ales ca se începea de la cel mai mic la cel mai mare, deci, norocoasa eram eu. Imi plăcea atât de mult, timpul acela relaxant in care mâinile mamei încălzite cu ulei îmi intondeau oasele încât as fi făcut orice sa nu se termine.

 O iubeam pe mama, iar faptul ca aveam parte de un tratatment așa special si relaxant ma făcea sa o ador. Era cel mai plăcut lucru din lume masajul. Avea niște mâini de aur. Începea de la umeri, îmi îndreapta spatele, picioarele mi se relaxau și le simteam de fulg dupa ce se termina tratamentul regesc. 

Am încercat sa-i obișnuiesc și eu pe ai mei cu masaj, le faceam in fiecare seara la baita când erau bebeluși, apoi a urmat o perioada in care nu i-am mai prins, iar cel mare abia de curând, in jurul vârstei de 3-4 ani a început sa fie interesat. Dar si când a devenit interesat, a devenit direct dependent. Acum la noi nu numai la baie se masează, ci in fiecare seara, uneori chiar si dimineața. Și vrea peste tot, adică și vârful urechii, inclusiv degetele de la mâini și picioare, cap și nas. Nu rămâne părticică neatinsa, așa vrea Domnul G. 

Cand a fost nevoit sa rămână la mama câteva zile, i-am vandut mamei pontul cu masajul, in cazul in care nu s-ar mai fi înțeles cu el, sa știe ce sa-i facă. Nu a fost nevoie sa-l întrebe decât o data, ca apoi de câteva ori pe zi trebuia sa-l maseze pe neastâmpărat. A profitat la maximum de tratatia împărătească , mai ales ca mama ar face orice pentru el. Asa pățesc si eu. Ma las șantajată de el. Chiar dacă sunt grabita sa ajung la serviciu, când aud un ” Mami, eu iubesc masajul ” ma opresc din orice și prestez. Îmi amintesc de mine cât de înnebunită eram, cum ma gândeam in timpul băii numai la masajul de după, cum ma simteam de conectata cu mama și cât de bine ma făcea sa ma simt. 

Am citit mult despre binefacerile masajului încă de când era in burtica primul născut, de când când încă nu avea putere sa se împotrivească. De ce e bun masajul? Va spun in cele ce urmează câteva avantaje fizice:

• ajuta la somn, prin relaxarea totala a mușchilor;

• prin degajarea tensiunilor sau a stresului, mai ales când traverseaza perioade de integrare intr-un mediu nou cum ar fi grădinița, școala. 

• ajuta la digestia m-au ușoară a alimentelor;

• ajuta la circulația sângelui dar și la dezvoltarea armonioasa a copilului;

• întărește musculatura;

• stimulează secreția hormonului de creștere. 

Printre alte beneficii vreau sa le enumăr și pe cele care nu țin numai de dezvoltarea fizica, ci și pe cele psihice: te ajuta sa te reconectezi cu cel mic, atingerile și mângâierile induc ideea de dezmierdare, creeaza ideea de atașament, de caldura și de iubire. 

Sunt exact sentimentele copilăriei mele pe care am decis sa vi le împărtășesc, mânată de plăcerea copilului meu pentru masaj si de beneficiile pe care ni le aduce de fiecare data. Atunci când nimic nu mai funcționează cum trebuie in relația cu copilul vostru, încercați și cu masaj, rău n-are sa va facă, o sa vedeți. 

Copiii, ajutor la batranete? 


Acum iubesc piciorușe grăsune si falcute moi.Acum iubesc par mătăsos si glasuri cristaline.

Acum iubesc cuvinte încâlcite si parfum dulceag de lăptic in haine si in colțul gurii.

Acum. Peste ani voi iubi inteligenta si perspicacitate. 

Voi iubi tenacitate si independența.

Voi iubi reușitele si izbândele lor. Ma vor uimi locurile in care vor ajunge fara mine si maturitatea apăruta peste noapte.

Caci eu i-am crescut pentru ei nu pentru mine.

Nu urmez zicala ” Te-am facut sa aibă cine sa-mi dea o cana cu apa la batranete. ” Eu te-am facut sa te dau lumii, sa fii de folos. Te-am facut sa urmezi calea ta, ci nu a mea. Sa pleci atunci cand va veni vremea acolo unde esti fericit, nu sa-mi rămâi aproape si nefericit.

N-o sa ma bucure prezenta ta daca tu-ti vei dori sa fii in alta parte. Vreau sa te las sa-ti alegi singur calea, iar daca aceea va fi departe de mine, voi primi cu bucurie un telefon atunci cand vei putea.

Tu nu-mi esti mie dator cu nimic. 

Eu rămâneam datoare in fata Domnului daca nu te-as fi avut. 

Ai apărut din iubire, ca o continuare fireasca a dragostei dintre doi oameni, nu ca sa rezistam timpului si nici ca ajutorul nostru peste ani. Nu vrem nimic de la tine, am vrut doar sa ne lăsam o urma adânca a iubirii care ne-a legat pe acest pământ.

 Eu o sa-ti mulțumesc ca ai fost fericirea tinereților mele si ca m-am putut bucura de o minunea in viața mea.

Tu sa trăiești pentru tine.

Incearca neîncetat sa fii de folos oamenilor, sa fii drept si bun si asta va fi rasplata mea.

Previous Older Entries