Eu de Paști ma jucam cu iezii și cu mieii

Amintirea sărbătorilor pascale de la țara, pe care le petreceam cu ai mei când eram de câțiva anișori rămâne întipărita in minte pana o sa mor.

Mirosea a ghiocei și a pământ de cum începea sa răsară soarele câteva zile la rând.

Mama nu lăsa curățenia pentru ultimele zile, ci o făcea din timp. Dădea mobila afara ca sa poată zugravi toate camerele. Mirosul de var și de curat îmi înveselea inima.

Am o imagine despre asta atât de vie, încât am impresia ca s-a întâmplat ieri. Eram afara, in pat, pe lângă cealaltă mobila scoasă afară și ma jucam cu un ied. Abia născut de câteva zile, era bucuria întruchipată. Țopăia și ma pupa cu boticul lui umed. Îmi atingea părul și ma mângâia gudurandu-se in brațele mele. Mama striga din casa la mine sa ma dau jos cu animalul din patul abia curățat. O auzeam, dar știam ca are treabă și nu o să vină prea curând sa ma zgorneasca de acolo. Bucuria aia o trăiesc in fiecare an la apropierea sărbătorii Învierii Domnului.

Trăiesc amintirile care m-au făcut om mare. Rochia galbena cu volane din voal pe care o îmbrăcam numai la zi de sărbătoare. Pantofii noi cumpărați de la Pitești. “Dulapul” ăla mare cu niște bănci care se învârteau in aer, in care se dădeau curajoșii și mai ales cozonacul. Se auzeau chiotele oamenilor care își întreceau norocul la oua roșii tari, până târziu in noapte.

Era frumos rău atunci. Mergeam la biserica cu o credință pură, cu o convingere de nestramutat.

Mult mai târziu am înțeles ca Dumnezeu e mai mult decât bisericuța semiingropata din satul meu. Am fost in locul in care trupul Domnului a fost pus in mormânt. Am plâns in biserica ridicată la Sfântul Mormânt și am sărutat locul acela încărcat de credință. Mi-am cerut iertare și am cerut îndreptare ca sa fiu vrednica de numele de urmaș al lui Hristos. Sunt recunoscătoare pentru tot ce trăiesc acum, aici. De aceea curățenia din case nu ar fi nimic fără cea din suflete. Acum le fac lor amintiri, tot cu miei și cu iezi. Și trăiesc iar bucuria de alta dată de data asta prin ochii lor.

Sa ne asiguram ca avem armonie intre noi mai întâi și apoi in haine și in casa. Sa ne stabilim o zi in care cearta și supărarea sa nu ne găsească. Sa ne înconjurăm de copii, de verde și de Dumnezeu și sa preamărim Învierea Sa.

Paște fericit! 🙏🏼❤️

Anunțuri

Imagine

Ca sa fii părinte, trebuie sa ai răbdare

Încă de când vede lumina zilei, copilul plânge. Și-a așa o tine până spre preadolescenta, cred. Se plânge și plânge din orice. Cred ca am auzit cele mai stupide motive de până acum. Dacă era ceva ce nu auzisem, am mai făcut un copil și l-am auzit la celălalt. Ca nu-i vine bine șoseta la vârf, după ce am alergat o ora prin casa doar sa-i pun pantofii. Ca nu vrea sa meargă afara. Ca vrea sa meargă afară. Ca nu am luat salariul și nu am bani sa-i cumpăr o oarecare porcărie absolut nefolositoare. A plâns chiar și ca i-am făcut masaj prea puțin, după o ora de frecat spate și picioare și fiecare bucățică a corpului. Plânge că ploua, plânge ca ii intra soarele in ochi, plânge ca e tati de serviciu și ca laptele e cald după ce ți-a cerut sa-l încălzești.

Trebuie sa ai răbdare și atunci când vrei liniște. De exemplu, când faci din întâmplare un gest care îl face sa râda, pai apoi îl faci până la epuizare. De vreo 20 de ori sau până se plictisește rânjitul. Nu mai vrei sa faci asta dar nu vrei nici sa se supere copilu’.

Altă dată poate vrei sa-ți faci și tu baie liniștita și după perdea apare un copil care te sperie de moarte. Și ăla se duce și ii spune lu’ frate-sau că mami s-a speriat când s-a furișat in baie. Și apoi vine și el sa se convingă și te sperii vrei nu vrei de încă 100 de ori. Pana când decizi ca te-ai spălat destul și trebuie sa ieși numai sa nu mai fie nevoie să te prefaci. Chestie pățită de mine in seara asta.

Trebuie sa ai răbdare sa-l înveți sa meargă, sa mănânce, sa știe sa se comporte și tot așa. Nu va merge din prima încercare bine, trebuie sa te ții după el, sa-l susții atunci când are nevoie. Trebuie răbdare și când îl obișnuiești sa mestece, sa încerce noi alimente și sa își formeze propriile gusturi.

Răbdarea asta, ori o ai, ori n-o ai. Asta nu poți sa o dobândesti. Poate doar 10% sa poți deveni mai îngăduitor, dar doar atât.

Să ai răbdare sa explici de ce, de ce, de ce, la fiecare lucru banal pentru noi dar, fantastic pentru ei, înseamnă sa îți iubesti cu adevărat copilul. Să nu-l repezi când se mișca in reluare de îți vine sa te urci pe pereți și sa ai răbdare sa explici in loc sa decizi și atât, asta înseamnă sa fii părinte. Sa vezi lumina din întuneric și strigătul de ajutor din comportamentul nepotrivit al copilului.

Căci , știți vorba aia. Nu fiecare persoană care are copil, poate fi și părinte, pentru ca la fel am putea spune și depre un om cu un pian. Faptul că îl are, nu-l face pianist. Eu am știut cum stă treaba cu copiii pentru ca am avut o familie mare și am văzut la alții ce trebuie corectat. Dar părinte m-au putut face doar copiii mei. Ei mi-au arătat ca pot fi matură și cu suflet de copil. De la ei am învățat cum se face sa fii om mare și pentru asta le voi fi veșnic recunoscătoare.

Imagine

Tu ești o mama modernă?

Mie intotdeuna mi-au plăcut mamele moderne. Le-am simțit mai apropiate de copii și mai relaxate. Mama mea a fost o conservatorista ca sa zic așa. M-a crescut așa cum a crezut ea ca e bine pentru acea vreme. M-a învățat sa respect și sa spun sărut mâna oamenilor in vârsta. M-a certat și m-a învățat sa merg mai departe și sa nu-mi fie frică de nimic in viața. Mi-a arătat atasament in cele mai adânci forme posibile și m-a făcut sa îmi intre în sânge pentru totdeuna tradiția și familia. M-a purtat in brațe până când am putut să rețin lucrul ăsta. Oamenilor care ii spuneau sa nu ma mai tina in brațe ca sunt mare, le răspundea relaxat ca nu o sa ma mai poata purta mult. Și eram al patrulea copil. Nu eram nicidecum cea care ii arătase ce înseamnă sa fii mama.

Când a venit rândul meu sa fiu o mama, m-am simțit puternică, fără sa ma gândesc vreodată ca poate fi greu. Cred mama imi transmisese mie mai mult ca oricărui alt copil ce înseamnă puterea. Mereu am văzut miracolul din copil și mai puțin dificultatea de a-l stăpâni și al educa.

Mama modernă acum cred ca nu mai înseamnă ce însemna pentru mine când eram in școala. Termenul s-a modificat și nu mai reprezintă același lucru. Acum modern înseamnă iti petreci cât mai mult timp cu copilul. Înseamnă sa nu repeți greșelile părinților tăi doar pentru ca ești încă in viața și nu ai pățit nimic.

Părinte modern înseamnă atunci când îl asculti și îl înțelegi mai mult decât îl cerți. Mama modernă e cea care are grija ca relația ei cu soțul sa rămână armonioasă și după apariția copiilor. Care iese in oraș seara cu soțul și a doua zi sunt împreuna lângă copii pentru restul zilei. O mama modernă nu se vaită, nu se plânge. Ea iubește, iubește și iartă ca si copilul la rândul lui sa iubească și sa ierte. Săruta rănile și juliturile de pe genunchii copilului. Mustră atunci când e cazul, il educa cu fermitate fără sa fie nevoit sa folosească de fata cu copilul sintagma “e și el copil, nu știe el”.

Arată bine pentru ea si pentru cei dragi ai ei. O mama modernă nu e cea care se îmbracă modern ci cea care are grija sa arate bine in fata ei și in fata tuturor celor pe care ii întâlnește.

Copilul se mândrește cu ea și o preferă atunci când se simte trist. Face in așa fel încât sa ii fie ușor copilului sa i se destainuie.

O mama modernă râde cu copiii ei. Din orice, oricând ea iubește sa descrețeasca fruntile morocănoșilor dimineața. Cară după ea un munte de bucurie și responsabilități cu aceeași buna dispoziție mereu.

Zilele trecute George al meu a spus ca sunt cea mai amuzanta. După ce l-am întrebat dacă vrea sa leșine de gâdilat sau de pupat. Nu fac eforturi sa-i fac sa râdă. Sunt încă mici. Ii gâdil și le spun tâmpenii de neînțeles pentru oamenii mari. E de ajuns pentru ei.

Nu știu dacă eu sunt o mama modernă, dar mi-ar plăcea sa-mi spună copiii mei asta intr-o zi. ❤️

Imagine

Eu chiar am avut noroc

Mi-a spus o prietena de curând, poate fără sa vrea sau poate doar eu sunt prietena cu ea, nu și ea cu mine, ca serviciul meu e neimportant. M-am supărat puțin la început, pentru ca pentru mine e ce am nevoie acum. Nu înțelegeam de ce a spus asta. Știu ca pot mai mult, dar nu vreau. Nu am stat sa-i explic și nu am dezvoltat ideea. Am lăsat-o sa creadă asta, dacă asta o făcea sa se simtă mai bine.

Bineînțeles ca nu ma văd făcând asta toată viața, dar pentru moment mi-e bine, iar planurile nu e bine sa le spui tuturor dacă vrei sa se îndeplinească.

Eu chiar am avut noroc dacă stau și ma gândesc bine. Am găsit un om bun care îmi sta aproape de aproape 20 de ani. Am o casa a mea, am copii sănătoși și frumosi și mai ales am libertatea de a alege conștient.

As fi putut urma alt drum in viața. As fi putut fi o femeie de cariera. As fi putut ajunge o workaholica. Care sa muncească la nesfârșit și care sa se mulțumească cu o vacanța o data pe an. Care sa urmărească realizarea in cariera și mai apoi familia. Care sa vâneze un job bun și sa avanseze rapid.

Eu n-am urmat nici un plan. Pe de o parte a fost rău dar pe de alta bine. N-am un job de milioane dar destul cât sa trăiesc bine. Poate nu e ce-mi doresc dar pot oricând sa merg mai departe. Deocamdată e tot ce am nevoie. Câștig atât cât sa-mi permit și vacante și petreceri și haine pentru mine și ai mei. Am destul și pentru a călători chiar dacă facem eforturi uneori și ajung și pentru traiul zilnic.

Doi copii înseamnă mult. Pentru doi simpli salariați și cerințe din ce in ce mai multe, îmi dau seama ca ne descurcam. Am fi vrut mai mulți copii. Dar de frica sa le refuzam și celorlalți lucruri de care ar avea nevoie, ne oprim aici.

Așadar ce alegem? Cariera sau familie?

Cu ce sa începi cu familia sau cu ascensiunea in cariera? Faci bani și apoi faci copii sau invers?

Eu am început cu iubi. Apoi am “înființat” o familie și apoi au urmat copiii. Nu m-am mai gândit la mine.Încerc acum sa recuperez. Nu prea tare pentru ca ei sunt cei mai importanți. E important sa-i păstrez sănătoși, pana o sa mai prindă și ei putere. Vreau sa le fiu aproape ca mai târziu sa avem o relație frumoasa.

Ma concentrez pe descoperirea de ei înșiși a lor. Cum sa ii ghidez sa învețe cât mai multe singuri. Sa fie stabili emoțional, sa fie puternici ca niște bărbați, fragili ca niște ființe umane.

Pentru mine ei sunt cel mai important obiectiv in viața. Mai mult decât toate bogățiile din lume și mai mult decât orice avuție e împlinirea de a fi mama. Treptat am început sa am și satisfacții profesionale, însă nimic nu a mai adus așa bucurie in sufletul meu. As putea lucra oriunde, m-as putea muta undeva unde câștigurile sa fie mai mari. Dar la ce bun? Dacă voi lipsi din viața lor și mai mult? Aleg sa rămân lângă ei cu tot sufletul și fără nici un regret.

Nimic nu poate înlocui caldura mânuțelor lor mici atunci când ma imbratiseaza seara. N-as da asta pentru nici o împlinire profesională. As fi putut fi departe dar eu ii vreau pe ei aproape. Nu pot sa lipsesc acum de lângă ei. Sunt prea drăgălași și prea iubitori.

Copiii mei dragi. ❤️

Oi fi eu o familistă convinsă, oi fi prea prinsă in treaba asta, dar cred ca orice părinte la un moment dat ajunge sa facă sacrificii pentru copil. Și eu am făcut la rândul meu și sunt mândra de ei și de drumul ales.

Imagine

Mămicia merge mâna in mâna cu feminitatea

Hai, ca a trecut și moda cu sacrificatul pentru copii. Doamne ajuta!

Am observat din ce in ce mai multe mamici care trag linie precisa intre daruirea de a fi mama și libertatea de a trai in afara mediului casnic.

In urma cu numai câțiva ani era o disperare continua. Mamele se dăruiau complet vieții de familie și in special copilului. Uitau sa mănânce, renunțau la manichiura, la ieșit in oraș, la atenția pe care i-o acordau soțului, numai sa fie 100% lângă copil. Nu mai spun ca nu-l putea atinge nimeni. Era privit ca un trofeu personal, o chestie câștigată și revendicata total de către mama.

Copilul era 100% angajamentul lor. Trebuia hrănit, plimbat, curățat, învățat, spălat exclusiv de către ea. Tăticii sau bunicii habar nu aveau. Era o corvoada și o munca epuizanta.

Acum mămicile merg la coafor regulat, epilat nu mai spun, manichiura și chiar și la make-up, ca tot e la moda.

Prefera sa fie cochete și informate. Aleg sa alăpteze chiar și la coafor. Mamicia merge mâna in mâna cu feminitatea și asta nu poate decât sa ma bucure. Nai ales ca și copiilor le place sa aibă o mămica frumoasa și aranajata.

Mi-ar plăcea însă, sa văd mai mulți părinți petrecand timp și singuri. La un pahar de vin după ce adorm copiii, la un film sau chiar singuri la cumpărături, dacă au cu cine sa-i lase o oră, două.

Mi-ar plăcea sa se bucure împreuna de comorile lor relaxați și fericiti. Sa știe ca au nevoie sa fie împreuna și fără copii. Sa insiste sa rămână treji chiar și atunci când le vine sa adorma înaintea copiilor. Mai cunosc și eu cazuri. 😜

Promit eu ca timpul de calitate te va redescoperi atât pe tine cât și pe tati. Aveți nevoi de voi ca și cuplu. Aveți nevoie de un parteneriat care sa dureze și pe care sa te poți baza pana la sfârșitul călătoriei aici. Acest parteneriat se întreține. Nimeni nu e obligat decât sa dea. Trebuie sa și primească din când in când sau ideal ar fi, in egala măsura.

Focul in care nu mai bagi lemne se stinge.

Așa ca, din când in când făceti-va timp pentru voi. Fa-ți timp pentru tine. Copiii vor crește, vor pleca, iar voi veți rămâne tot împreuna. Împreuna pentru totdeuna.

Imagine

Crăciunul in club, Revelionul in pijamale

Sărbătorile astea doua m-au revitalizat și m-au relaxat in același timp. Dacă nu m-as întoarce mâine la serviciu, as fi chiar fericita.

Nu am plănuit nimic, ne-am dorit sa petrecem in familie, fără sa ne gândim, unde, cu cine, cu ce ne îmbrăcăm sau ce mâncam.

Nu am gătit tone de mâncare, dar am avut ce sa mâncam. Nu am rezervat nimic niciunde, dar am petrecut in club pana la 3 dimineața. Nu am plănuit ce o sa port, dar am încropit o ținuta strălucitoare. Nu m-am stresat, dar m-am distrat, rețeta pe care o sa o urmez și anul viitor.

Crăciunul a fost pentru familie. M-a găsit alături de mămica și de surorile mele.

Ne-am reunit frumos, am luat prânzul, am sărbătorit norocoasa familiei, sora născuta chiar in ziua de Crăciun. Seara am mers la bal, sa văd ca in fiecare an, oamenii cum joaca și cum se bucura prin joc și voie buna, iar apoi am primit o invitație într-un club. Mi-am pus o salopeta de asta vara și m-am aranjat așa ca tineretul din ziua de azi. Dacă purtai ochelari si te incomoda întunericul din club nici nu ziceai ca ma așteapta doi copii acasă. 😜

In club am murit de somn. Am dansat cât am dansat și apoi m-am pus pe căscat. Programul meu se încheia la 22.30 cel târziu, in mod obișnuit, așadar de la ora 00.30 eram deja pe ducă. Noroc ca m-a trezit un tip care venise sa ma combine cu prietenul lui. 😂 N-am știut ca și astea bătrâne mai au succes. L-am arătat pe G care ma abandonase la masa de vreo 10 minute. I-am spus ca sunt cu soțul, deși inițial nu m-a crezut. A mers la el și s-au salutat frumos, schimbând câteva vorbe.

Ce sa zic? Mi-a cam crescut încrederea după faza asta, de ce sa mint? Dar sa revenim.

Revelionul a fost d-ăla de părinți responsabili. Aranjați frumos in pijamale, am așteptat in ultimele zece minute sa se facă fix. Pana atunci am machiat, semn ca anul viitor o sa tot fac asta.

Si ne-am apropiat ușor de geamul de la balcon ca sa putem vedea și noi artificiile, cu un ochii la cer și cu urechea in baby monitor sa nu se trezească băieții.

Ne venise noua o idee, ca sa fie și ei lângă noi la trecerea dintre ani, dar pe la 22.00 deja se văitau de somn. Probabil pentru ca programul lor de somn începe după ora 20.30, așa ca la ora aia era prea târziu pentru ei.

Nici nu ne-am mai deranjat cu șampania, ce rost avea? Prăpădeam o sticla pentru 2 guri? Risipa, domne! Ne-am culcat liniștiti după ce au încetat bubuiturile petardelor cărora niciodată nu le-am văzut rostul. La fel de liniștiti ca alte milioane de părinți din lumea întreaga. Care au ales sa facă ce știu mai bine. Sa aibă grija de comorile din casa lor.

Ocazii de a petrece vor mai fi. Sunt sigura. Dar intimitatea și liniștea pe care am simțit-o de revelion, acasă, nu o sa o mai întâlnesc peste câțiva ani. Așa ca am trăit momentul simplu și special. Chiar dacă nu a părut strălucitor, am simțit iubirea și caldura și atasamentul , trăiri mult mai importante acum pentru mine decât paiete și confetti.

Imagine

Nici colindătorii nu mai sunt ce-au fost

Ne-am schimbat cu toții. Ori noi nu mai stim sa primim cum trebuie vestea Nașterii Lui, ori cei care ne vestesc nu mai știu cum sa o facă.

Noi locuim la etajul patru, așa ca aproape nimeni nu are chef sa mai urce pana acolo. Chiar am vrut sa le arat copiilor ce frumos e sa fii vestitor al Crăciunului. Am crezut ca asta e momentul potrivit și am ieșit pe geamul de la balcon când am început sa auzim zgomot afara. Se apropia o trupa de muzicanți-dansatori-colindători. Aveau niște tobe mari și niște vuvuzele cu care făceau un zgomot infernal, aveam sa aflu câteva minute mai târziu.

Doi din ei erau îmbrăcați in urs. Ceilalti cu niște haine semipopulare, iar alți doi cărau niște genți de poștaș in care strângeau banii probabil. Unul din ei avea legat un balon de pălărie ca sa atragă atenția si mai mult la chiciul pe care îl purtau cu mândrie pe toate străzile orașului. Le arătau oamenilor prin gesturi ca vor bani, iar ei le aruncau de la balcon. Am făcut-o și eu la insistentele copiilor. Nimic sfânt, nimic care sa te ducă cu gândul la vreun colind. Zgomot mult, bani aruncați degeaba unor oameni pentru care Nașterea lui Mesia înseamnă câștig și nu bucurie.

Acum înțeleg de ce oamenii nu mai deschid usa colindătorilor. Pentru ca se tem de ce vor găsi dincolo de ea. Se tem de cei care urmăresc câștigul și mai puțin sau chiar deloc frumusețea colindului. De cei care recita fără înțeles cuvintele frumoase care vestesc Nașterea Mântuitorului.

Noi am mers cu Steaua azi. Nu pentru bani, ci pentru ca băieții sunt mici și încă au duioșie in glas și in priviri. Și mai ales pentru ca vreau sa știe ce sărbătorim și pentru ce ne pregătim.

Eu am avut o stea din anii trecuți, făcută de noi, cu care am colindat la bunica. Nu am îndrăznit sa deranjam in alte părți, deși copiilor le-ar fi plăcut sa cânte mult și bine. Ca asta mic, la 3 ani ai lui, deși nu l-a învățat nimeni, știa și el prima strofa. Așa frumos suna glasul lor! Așa de blând și de cald, încât te cuprindea emoția instantaneu.

E greu sa cred in puterea colindului când văd o șleahtă de oameni care nu transmit nimic. Care au baloane la pălării și care bat din tobe și vuvuzele.

Sunt însă încrezătoare când văd părinți adunați in fata școlii cu copii la colindat. Când aburul respirației lor din cântec și suflare se ridica pana la cer vestind Lui ca pe pământ mai e credință. Și apoi iar ma întristez când copiii încep sa plângă de sperietura unei petarde care mi-a făcut și mie, om mare, inima sa-mi stea in loc. Petarda care nu e menită sa alunge spiritele rele, ci sa amuze oameni maturi și fără minte.

Mi-e greu sa recunosc și ca ne-am pierdut din credință și din valorile păstrate atâta amar de vreme. Dar am speranța ca se va naște intr-o zi o generație noua, care ii va face pe cei fără frica de Dumnezeu și de valori sa se rușineze.

Crăciun fericit!

Imagine

Previous Older Entries