Mămicia merge mâna in mâna cu feminitatea

Hai, ca a trecut și moda cu sacrificatul pentru copii. Doamne ajuta!

Am observat din ce in ce mai multe mamici care trag linie precisa intre daruirea de a fi mama și libertatea de a trai in afara mediului casnic.

In urma cu numai câțiva ani era o disperare continua. Mamele se dăruiau complet vieții de familie și in special copilului. Uitau sa mănânce, renunțau la manichiura, la ieșit in oraș, la atenția pe care i-o acordau soțului, numai sa fie 100% lângă copil. Nu mai spun ca nu-l putea atinge nimeni. Era privit ca un trofeu personal, o chestie câștigată și revendicata total de către mama.

Copilul era 100% angajamentul lor. Trebuia hrănit, plimbat, curățat, învățat, spălat exclusiv de către ea. Tăticii sau bunicii habar nu aveau. Era o corvoada și o munca epuizanta.

Acum mămicile merg la coafor regulat, epilat nu mai spun, manichiura și chiar și la make-up, ca tot e la moda.

Prefera sa fie cochete și informate. Aleg sa alăpteze chiar și la coafor. Mamicia merge mâna in mâna cu feminitatea și asta nu poate decât sa ma bucure. Nai ales ca și copiilor le place sa aibă o mămica frumoasa și aranajata.

Mi-ar plăcea însă, sa văd mai mulți părinți petrecand timp și singuri. La un pahar de vin după ce adorm copiii, la un film sau chiar singuri la cumpărături, dacă au cu cine sa-i lase o oră, două.

Mi-ar plăcea sa se bucure împreuna de comorile lor relaxați și fericiti. Sa știe ca au nevoie sa fie împreuna și fără copii. Sa insiste sa rămână treji chiar și atunci când le vine sa adorma înaintea copiilor. Mai cunosc și eu cazuri. 😜

Promit eu ca timpul de calitate te va redescoperi atât pe tine cât și pe tati. Aveți nevoi de voi ca și cuplu. Aveți nevoie de un parteneriat care sa dureze și pe care sa te poți baza pana la sfârșitul călătoriei aici. Acest parteneriat se întreține. Nimeni nu e obligat decât sa dea. Trebuie sa și primească din când in când sau ideal ar fi, in egala măsura.

Focul in care nu mai bagi lemne se stinge.

Așa ca, din când in când făceti-va timp pentru voi. Fa-ți timp pentru tine. Copiii vor crește, vor pleca, iar voi veți rămâne tot împreuna. Împreuna pentru totdeuna.

Anunțuri

Imagine

Crăciunul in club, Revelionul in pijamale

Sărbătorile astea doua m-au revitalizat și m-au relaxat in același timp. Dacă nu m-as întoarce mâine la serviciu, as fi chiar fericita.

Nu am plănuit nimic, ne-am dorit sa petrecem in familie, fără sa ne gândim, unde, cu cine, cu ce ne îmbrăcăm sau ce mâncam.

Nu am gătit tone de mâncare, dar am avut ce sa mâncam. Nu am rezervat nimic niciunde, dar am petrecut in club pana la 3 dimineața. Nu am plănuit ce o sa port, dar am încropit o ținuta strălucitoare. Nu m-am stresat, dar m-am distrat, rețeta pe care o sa o urmez și anul viitor.

Crăciunul a fost pentru familie. M-a găsit alături de mămica și de surorile mele.

Ne-am reunit frumos, am luat prânzul, am sărbătorit norocoasa familiei, sora născuta chiar in ziua de Crăciun. Seara am mers la bal, sa văd ca in fiecare an, oamenii cum joaca și cum se bucura prin joc și voie buna, iar apoi am primit o invitație într-un club. Mi-am pus o salopeta de asta vara și m-am aranjat așa ca tineretul din ziua de azi. Dacă purtai ochelari si te incomoda întunericul din club nici nu ziceai ca ma așteapta doi copii acasă. 😜

In club am murit de somn. Am dansat cât am dansat și apoi m-am pus pe căscat. Programul meu se încheia la 22.30 cel târziu, in mod obișnuit, așadar de la ora 00.30 eram deja pe ducă. Noroc ca m-a trezit un tip care venise sa ma combine cu prietenul lui. 😂 N-am știut ca și astea bătrâne mai au succes. L-am arătat pe G care ma abandonase la masa de vreo 10 minute. I-am spus ca sunt cu soțul, deși inițial nu m-a crezut. A mers la el și s-au salutat frumos, schimbând câteva vorbe.

Ce sa zic? Mi-a cam crescut încrederea după faza asta, de ce sa mint? Dar sa revenim.

Revelionul a fost d-ăla de părinți responsabili. Aranjați frumos in pijamale, am așteptat in ultimele zece minute sa se facă fix. Pana atunci am machiat, semn ca anul viitor o sa tot fac asta.

Si ne-am apropiat ușor de geamul de la balcon ca sa putem vedea și noi artificiile, cu un ochii la cer și cu urechea in baby monitor sa nu se trezească băieții.

Ne venise noua o idee, ca sa fie și ei lângă noi la trecerea dintre ani, dar pe la 22.00 deja se văitau de somn. Probabil pentru ca programul lor de somn începe după ora 20.30, așa ca la ora aia era prea târziu pentru ei.

Nici nu ne-am mai deranjat cu șampania, ce rost avea? Prăpădeam o sticla pentru 2 guri? Risipa, domne! Ne-am culcat liniștiti după ce au încetat bubuiturile petardelor cărora niciodată nu le-am văzut rostul. La fel de liniștiti ca alte milioane de părinți din lumea întreaga. Care au ales sa facă ce știu mai bine. Sa aibă grija de comorile din casa lor.

Ocazii de a petrece vor mai fi. Sunt sigura. Dar intimitatea și liniștea pe care am simțit-o de revelion, acasă, nu o sa o mai întâlnesc peste câțiva ani. Așa ca am trăit momentul simplu și special. Chiar dacă nu a părut strălucitor, am simțit iubirea și caldura și atasamentul , trăiri mult mai importante acum pentru mine decât paiete și confetti.

Imagine

Nici colindătorii nu mai sunt ce-au fost

Ne-am schimbat cu toții. Ori noi nu mai stim sa primim cum trebuie vestea Nașterii Lui, ori cei care ne vestesc nu mai știu cum sa o facă.

Noi locuim la etajul patru, așa ca aproape nimeni nu are chef sa mai urce pana acolo. Chiar am vrut sa le arat copiilor ce frumos e sa fii vestitor al Crăciunului. Am crezut ca asta e momentul potrivit și am ieșit pe geamul de la balcon când am început sa auzim zgomot afara. Se apropia o trupa de muzicanți-dansatori-colindători. Aveau niște tobe mari și niște vuvuzele cu care făceau un zgomot infernal, aveam sa aflu câteva minute mai târziu.

Doi din ei erau îmbrăcați in urs. Ceilalti cu niște haine semipopulare, iar alți doi cărau niște genți de poștaș in care strângeau banii probabil. Unul din ei avea legat un balon de pălărie ca sa atragă atenția si mai mult la chiciul pe care îl purtau cu mândrie pe toate străzile orașului. Le arătau oamenilor prin gesturi ca vor bani, iar ei le aruncau de la balcon. Am făcut-o și eu la insistentele copiilor. Nimic sfânt, nimic care sa te ducă cu gândul la vreun colind. Zgomot mult, bani aruncați degeaba unor oameni pentru care Nașterea lui Mesia înseamnă câștig și nu bucurie.

Acum înțeleg de ce oamenii nu mai deschid usa colindătorilor. Pentru ca se tem de ce vor găsi dincolo de ea. Se tem de cei care urmăresc câștigul și mai puțin sau chiar deloc frumusețea colindului. De cei care recita fără înțeles cuvintele frumoase care vestesc Nașterea Mântuitorului.

Noi am mers cu Steaua azi. Nu pentru bani, ci pentru ca băieții sunt mici și încă au duioșie in glas și in priviri. Și mai ales pentru ca vreau sa știe ce sărbătorim și pentru ce ne pregătim.

Eu am avut o stea din anii trecuți, făcută de noi, cu care am colindat la bunica. Nu am îndrăznit sa deranjam in alte părți, deși copiilor le-ar fi plăcut sa cânte mult și bine. Ca asta mic, la 3 ani ai lui, deși nu l-a învățat nimeni, știa și el prima strofa. Așa frumos suna glasul lor! Așa de blând și de cald, încât te cuprindea emoția instantaneu.

E greu sa cred in puterea colindului când văd o șleahtă de oameni care nu transmit nimic. Care au baloane la pălării și care bat din tobe și vuvuzele.

Sunt însă încrezătoare când văd părinți adunați in fata școlii cu copii la colindat. Când aburul respirației lor din cântec și suflare se ridica pana la cer vestind Lui ca pe pământ mai e credință. Și apoi iar ma întristez când copiii încep sa plângă de sperietura unei petarde care mi-a făcut și mie, om mare, inima sa-mi stea in loc. Petarda care nu e menită sa alunge spiritele rele, ci sa amuze oameni maturi și fără minte.

Mi-e greu sa recunosc și ca ne-am pierdut din credință și din valorile păstrate atâta amar de vreme. Dar am speranța ca se va naște intr-o zi o generație noua, care ii va face pe cei fără frica de Dumnezeu și de valori sa se rușineze.

Crăciun fericit!

Imagine

Rămânem împreuna de dragul copiilor

Ramanem împreuna de dragul copiilor” e de departe cea mai proasta soluție pe care ar putea-o lua un cuplu intre care nu mai exista nimic.

Copiii, ființe fragile și firave sunt mult mai inteligenți decât ii consideram noi. Mai ales cei din zilele noastre, care încep sa aiba acces la informație și la tehnologie de la numai câțiva anișori. Ei nu mai pot fi pacăliți ușor, simt problemele încă din faza de început. In special problemele care apar intr părinții lor.

Divortul părinților pentru copii poate fi traumatizant. Va pierde pentru totdeuna o echipa pe care o știa de când s-a născut. El are nevoie și de mama și de tata. Rare sunt cazurile in care părinții acționează ca o familie și după divorț și care pun interesul copilului in fata orgoliilor.

Nu neg, însă ca exista cazuri in care singura rezolvare e divorțul. Personal, decât certuri, supărări, situații tensionate și lipsa comunicării, aleg mai bine divorțul. Pentru copil, in cazurile astea e cel mai bun lucru. Niciunui copil nu-i va plăcea sa-și vadă părinții triști și nefericiți.

In situațiile in care relația de cuplu s-a încheiat de mult, iar părinții fac eforturi sa păstreze o relație aparenta doar de dragul copiilor, aceștia fac cea mai mare greșeala. De ce spun asta? Pentru ca astfel, copiii vor creste cu ideea ca fericirea personală nu e importantă și nu e necesară. Ca se poate trai și fără, va fi o chestie opțională.

Mai târziu cei mici vor intra și ei in relații in care se vor simti singuri, cu oameni cu care nu vor avea nimic in comun. Cu alte cuvinte vor fi nefericiți și vor alege sa rămână așa pentru ca așa au văzut la mami și la tati.

Veți spune ca sunteți atenți, ca nu o sa va comportați urat un fata copiilor. Nimic mai neadevărat. Atitudinea, gesturile reci, privirile, tonul neplăcut, toate astea nu vor trece neobservate de către copii și le va da o stare neplăcuta de tensiune, vina și chiar furie.

Așadar, sa stai intr-o relație fără armonie și dragoste poate aduce urmări mult mai grave decât separarea propriu zisa. Eu sunt absolut împotriva nefericirii de orice fel, împotriva nefericiri in doi. As alege oricând singuratea daca asta e sa fie.

Nu ai avut tu noroc, sau poate ai ales greșit, dar nu lasa copilul tău sa trăiască aceeași drama ca a ta.

Viața trebuie trăită in tihnă și in pace, indiferent de situație.

Ce o sa te faci când copiii vor pleca de acasă? De dragul cui mai stai cu el/ea? Viața a trecut deja demult de jumătate. Nu trebuie sa se ajungă la asta.

Copiii trebuie crescuți și educați in spiritul dreptății, iubirii și respectului. Merita asta!

Imagine

16 ani de când inima mea a bătut altfel 

Nici nu împlinise încă 16 ani când l-a întâlnit pe el. Era intr-o seara de Octombrie, după o petrecere, când s-a stabilit de către sărbătorita serii ca toți invitații sa continue distracția in discoteca. Numai gândul la discoteca parea super interesant. Acolo, fără sa-și dea seama, singurul băiat din gasca era atras de ea. Și parca nici ei nu ii era indiferent. A făcut el primul pas: a invitat-o la dans. Un dans lent și romantic care nu le dădea posibiltatea sa stea prea depărtați. Inima ii bătea cu repeziciune prevestind parca indragosteala care avea sa vina. Mirosea frumos acolo. A fum și a parfumul lui masculin și tare. 

Apoi s-a gândit sa încerce mai mult. S-a apropiat sa o sărute de vreo trei ori pana a cedat și a acceptat apropierea asta intimă și aproape interzisă pentru vârsta ei. Buzele neobișnuit de mari i-au îndoit inima. 

Au urmat îmbrățișări și săruturi pana dimineața. Era seara lor pentru totdeuna. 

Au urmat ani întregi împreuna. Mai ușori sau mai grei, ei au rămas tot împreuna. Au fost piedici, toane, stres, dar cu răbdare au reușit.

Au trecut 16 ani de atunci. 

Și și-au amintit din nou stângăcia primului sărut cu emoțiile și dorința care l-a însoțit. S-au sărutat din nou in dimineața asta in amintirea anilor care au trecut, dar au fost întrerupți de doi năzdrăvani geloși care s-au simțit neglijați. I-au îmbrățișat și pe ei și au format un cerc al iubirii complet care nu poate fi sfărâmat de nimic. 

Fata din seara aia are inima la fel. Plină de emoție și fericire. 

Am rămas cu dragostea mea din liceu.

La mulți ani împreuna, dragul meu!

La mulți ani, Cristina! 16 ani de la aniversarea ta de 16 ani. 

Imagine

Ce facem cu copiii care se plictisesc? 

Aud prin casa din ce in ce mai des o fraza pe care cel mare (5 ani) nu o folosea mai deloc pana de curând. 

„Mami, m-am plictisit!”. Sau „Ah ce plictisitor e!”

La început am crezut ca trebuie sa fac eu ceva. Ca e vina mea ca se plictiseste copilul. Încercam sa-i mențin interesul viu. El de fapt cauta o ieșite din banal și nu știa cum sa facă. Cel mai simplu era sa pornesc un televizor sau un device cu conectare la internet și acolo găsea mura-n gura tot ce avea nevoie ca sa iasă din starea de plictis. 

Nu trebuia sa facă nimic, decât sa privească. Treptat devine inert, aproape surd, nu mai reacționează la nimic, practic sunt singura acasă. Era ușor, dar nu sănătos. 

Astfel, l-am transformat într-un leneș. Un leneș care nu mai poate gândi singur, care nu mai poate inventa sau nu își mai poate închipui jocuri și activități creative. 

Un leneș care a rămas fără retete de joaca. 

Mai aud și prin parc părinți care atunci când li se cere ajutorul, sau pursi simplu vor sa stea cu părinții aceștia ii alunga. „Joaca-te și tu cu x.” „Du-te la y și jucati-va împreuna, las-o pe mami” 

Cu alte cuvinte, du-te și umpleti nevoia de atasament cu x, eu vreau sa stau liniștita. De parca ieșitul afara e cea mai mare raspalata pe care i-o putem oferi. De parca atunci când scoatem copilul afara, ieșim de fapt sa scăpăm de el. Iesim pe afara pentru ca sa-i putem învața cum sa trăiască și fără parinti. 

Și copilul merge și te asculta. Se joaca cu ceilalți, nu te mai deranjează. Pentru nimic, niciodată. Și mai târziu vei vrea un copil care sa aibă propriile idei. Sa fie atasat de familia lui, de mama, de tata. Dar el va fi mereu cel care se va lua după alții. Va fi atașat de prietenii lui mai mult decât de tine. Pentru ca atunci când el a avut nevoie de tine, tu l-ai trimis la televizor, la tableta sau la copii sa se joace. 

Stima de sine se câștiga numai atunci când se plictisesc. Nicidecum din atașamentul fata de egali. 

Nu are idei? Nu știe sa se joace singur? Nu știe sa inventeze? Atunci trebuie sa-i lăsam sinelui mai mult spațiu pentru a se dezvolta. 

Plictiseala e buna. Ea naște imaginație și încredere in sine. Ce-i facem unui copil care se plictiseste? Îl lăsam sa se plictisesca mai tare. 

Înlăturăm competiția, adică televizorul, telefonul, tableta, jocurile electronice și lăsam loc liber dezvoltării pe toate planurile. 

Nu e o vârsta anume la care ar trebui sa nu le mai răspundem nevoilor lor pe principiul ca s-a făcut mare. Trebuie sa-i ținem aproape de noi pana o sa fie in stare sa se tine aproape pe ei înșiși. 

Pentru a promova independența trebuie mai întâi sa sprijinim dependenta. 

Imagine

Unde păstrez eu fericirea 

Stam la masa doar noi doi. Privirea îmi aluneca sub masa când ii cade lingurița. O ridic și rămân mirata de priveliște. Doua piciorușe, încă mici ca sa atingă parchetul, se bălăngăneau intr-un ritm pe care doar el îl știa. Vorbește mult, mult, și repede, aproape mai mult decât mine. Veselia asta a lui molipsitoare ma topește. Ma uit la fătuca lui perfecta și văd gene lungi care ascund din când in când ochii mari și negri ai unui băiețel de trei ani. 

Ma simt îndrăgostită. Și cu toate astea el e un dur. Nu-mi spune ca ma iubește decât foarte rar. Alege însă, sa ma pupe instantaneu pe mâna când i se face drag de mine. Când îl îmbrac sau când îl ascult răbdătoare cum ma zăpăcește de cap. Îmi spune mai des ca sunt prietena lui, sau preferata, cum ii mai place sa ma alinte. 

Pleacă de la masa fără sa spună ca a terminat de mâncat. Nu iese și el normal ca omu’, se baga pe sub masa. 

Ma întorc sa-l strig pe celălalt care nu avusese chef de mâncare pana atunci. Aud in spatele meu speriata un glas de pisoi mai mult, decât de copil. „Pai asta voiam sa fac, sa vin la masa!” 

Sensibilul acesta mare, îmi spune ca ma iubește de zeci de ori pe zi. Pe cât e de tăcut si de retras pe atât e de schimbător. Tipa tare și se agita când nu-i convine ceva. De aia și eu l-am învățat cum trebuie sa facă atunci când i se urca sângele la cap. Acum văd ca se oprește brusc și începe sa respire exact așa cum i-am spus sa facă. E super inteligent. Are un zâmbet străjuit de niște gropițe elegante ca la actorii aia turci care te fac sa te uiți la sute de episoade doar sa le vezi zâmbetul. 

Curajosul acesta nu se teme de nimic. Ii place viteza la fel de mult ca lui tati, nu se teme de întuneric și e mereu lângă mine atunci când ma supăr. Îmi spune cum trebuie sa vorbesc și ma pune sa-mi cer scuze. 

Nu am prea multe de numărat in viața. Alegerile cele mai bune din toți anii ăștia trăiți au fost cele in care am ales sa-i am pe ei. Pentru ei am încercat sa fiu un om mai bun. 

Pentru ei merg la serviciu, deși tot pentru ei sper sa n-o mai fac intr-o zi.

Pentru ei ma trezesc bucuroasa in fiecare zi și pentru ei iau greutățile in ras, mi se par nimicuri. 

Fericirea vieții mele o păstrez in copii. De la ei iau putin cate putin in fiecare zi. Ei au dat sens și au adus viața in casa noastră. Lor le mulțumesc pentru tot frumosul din viața mea. 

Imagine

Previous Older Entries